Ora 25 

este și un roman autobografic, in masura in care personajul scriitor, Traian Koruga, se confunda cu autorul. Amandoi sunt puși
in fața dilemei de nedezlegat a razboiului, indeosebi in plan moral, afectiv. Virgil Gheorghiu nu mai poate exersa meseria de ziarist la
"Timpul" din pricina dragostei pentru Laleaua Neagra, alias Ecaterina Burbea, care se vadește a fi de orgine israelita. Cititorul va
regasi drama in romanul de fața, incarnata in cuplul Traian Koruga - Eleonora West. In plan real și ficțional cele doua cupluri au
destine analoge: autorul ca și eroul sunt siliți sa accepte un post minor de diplomat in Iugoslavia, ceea ce insemna de fapt un surghiun,
dat fiind razboiul. Exista o serie de asemanari intre personajele romanului și Gheorghiu, autorul punandu-și amprenta asupra
desfașurarii evenimentelor, asupra destinului personajelor și asupra personalitații lor. Prin Traian Koruga autorul reușește sa se
transpuna in roman și sa devina o instanța narativa importanta, oferind personajului o nota de realism inconfundabila și inovatoare.
Prin Johann Moritz, autorul trece intr-un alt plan, acela al lumii rurale și increzatoare, insa pastreaza aceeași nota subiectiva; traseul
urmat de Moritz este in mare parte asemanator cu al autorului, numeroasele lagare prin care trece și neputința in ce privește
intoarcerea in țara constituie aceleași probleme intampinate de scriitor. Cu Alexandru Koruga, Gheorghiu iși releva calitatea de preot
ortodox și binecunoscuta inclinația spre religie, inoculata de parinți inca din anii copilariei. Trei personaje diferite, un singur autor, un
roman ce le inglobeaza, o realitate dura și anticomunismul vadit sunt principalele puncte ce traverseaza romanul Ora 25.

Prin acest roman, autorul iși insereaza in povestire propria viața ca intr-un fel de sacrificiu menit sa ispașeasca pacatele comise de
torționari. Din acest punct de vedere, cartea inceteaza a mai fi o ficțiune exclusiv romaneasca, infațișandu-ni-se ca unul din cele mai
tulburatoare documente ale universului concentrațional, pe care l-a subintins razboiul.

In Ora 25 se insereaza romanul lui Traian Koruga, personaj care este in curs de a scrie tocmai romanul Ora 25, ora de apocalipsa, ce
vine dupa consumarea duratei normale de 24 de ore. Koruga este un scriitor, un martor și un destin, caci cu acest ultim termen
semneaza el jalbele parodice, sarcastice, trimise autoritaților din lagar.

"Noi personal o sa murim aproape sigur in lanțurile barbarilor tehnici! Romanul meu va fi cartea acestui epilog. () Ora 25. Acesta este
timpul in care orice incercare de salvare e prea tarzie: chiar daca Mesia ar veni, ar fi prea tarziu. E nu ultima ora, ci o ora dupa cea din
urma ora. Este, cu precizie, timpul societații occidentale. E ora actuala. Ora exacta!"[4]

Romanul-cadru al Orei 25 este povestea unui tanar țaran roman din Țara Secuiasca, cu numele oficial de Johann Moritz, pe care insa
mama lui il numește Ion, creștin-ortodox in slujba preotului din sat, Alexandru Koruga. Ion al lui Gheorghiu trimite tangențial la Ion
al lui Rebreanu. Dupa ce primește bani de la Traian Koruga, Ion iși face planuri gospodarești, aruncand privirea spre ogor. Se isca in
el "glasul pamantului", infiorat metaforic de "glasul iubirii": "Pe urma s-a aplecat și a luat, cu mana stanga, un pumn de țarana. Era
calda. Johann Moritz s-a aplecat și a luat și in mana dreapta un pumn de țarana. La mijlocul ogorului a luat iar țarana in mana. ,Și asta
e calda', și-a zis. ,Tot ogorul e cald ca o ființa.' A dus apoi țarana langa obraz. Mirosul ei l-a patruns in piept. ,E un miros tare ca de
tutunparfumul asta al pamantului', s-a gandit el."[5] Inceputul acesta pare desprins din Ion al lui Rebreanu, setea de pamant fiind la
ambele personaje puternica și reprezentativa.

Johann Moritz este un destin cum rar s-au vazut in literaturile lumii, și poate ca in asta consta succesul constant al carții. Ora 25 eroul
o traiește in suferințe, torturi ce depașesc limitele imaginației. Și totuși cartea nu este un roman de razboi in adevaratul sens al
cuvantului, poate nici al universului concentraționar ca atare. Este un roman al razboiului interior, al dramei dezumanizarii și pierderii
speranței, toate cauzate insa de razboi.

Altceva mult mai subtil da substanța volumului: reacția lui Ion la toate nenorocirile care se abat asupra lui. El este pus in succesive
situații limita, impotriva carora insa nu se revolta, ci incearca sa le ,gospodareasca', cu calm și grija țaraneasca, ca și cand s-ar fi aflat
pe ogorul lui.

Toate necazurile lui Ion sunt determinate de acte absurde: ,rechiziționarea' lui ca evreu de catre șeful jandarmilor din sat, care știe ca
el e roman, dar voia sa abuzeze de Suzana, nevasta lui Ion. Acest șef vrea la un moment dat sa revina asupra faptului, dar rețeaua
birocratica a razboiului nu-i mai permite. Evadat in Ungaria, Johann Moritz este luat drept spion roman și torturat pentru a marturisi
misiunea cu care fusese trimis. Deportat in Germania, intr-o prima faza Ion este tratat abuziv, data fiind condiția lui de ,ungur'.
Ulterior, un mare specialist german in superioritatea rasei germane, vede in Ion un exemplar absolut al acesteia. Astfel, Ion nu mai
este un simplu deținut din lagar, el devine paznic, purtand uniforma SS.

Ca paznic de lagar, Ion faciliteaza evadarea unui grup de francezi și ajunge el insuși in lagarele americane, unde va fi suspectat de a fi
criminal de razboi nazist.

Altfel, absurdurile se acumuleaza unul dupa altul intr-un ritm delirant, ce naucește cititorul și ar trebui sa nauceasca și eroul. Intr-o
prima faza, in 1938, Johann a fost luat drept evreu și dus in lagarul de munca din Romania, sub numele de Iacob Moritz: "Moritz
Iacob, 28 ani, casatorit, doi copii, domiciliu in satul Fantana"[6]

Dupa ce evadeaza din Romania impreuna cu 3 evrei, pleaca in Ungaria, unde spera sa obțina un pașaport spre America. Comitetul
Evreiesc ii refuza insa acest drept, din cauza faptului ca nu este evreu. Dupa ceva timp petrecut in Budapesta, Johann, numit aici
Ianoș, este ridicat de poliție și torturat pentru a dezvalui adevarul asupra misiunii sale de spion roman. Guvernul maghiar, sub
presiunea nemților, hotaraște sa trimita muncitori in Germania, printre care se va afla și Johann.
In iunie 1941, Johann ajunge in Germania: "Moritz Ianoș, maghiar, 32 de ani, lucrator necalificat."[7] In Germania este observat de un
colonel pe nume Muller, ce il considera ca facand parte dintr-un grup germanic ce poarta denumirea de Familia eroica. Astfel, Johann
imbraca uniforma SS și devine paznic al lagarului din care tocmai ieșise.

Moritz iși ajuta cațiva prieteni francezi din lagar sa evadeze și el evadeaza impreuna cu ei. Cand Germania este invadata de americani,
Moritz este arestat in calitate de criminal de razboi nazist. Dupa ceva timp este eliberat insa; libertatea ce i s-a dat a fost insa prea
scurta pentru a putea fi numita libertate cu adevarat. Moritz se intalnește cu Suzana, nevasta lui, dupa 13 ani, in Germania. Insa in
aceeași seara in care sta in sfarșit cu familia lui, Johann este anunțat ca "toți strainii din rasaritul Europei sunt internați. E o internare
politica: țarile dumneavoastra sunt in razboi cu aliații din occident."[8]

Cand in sfarșit i se recunoaște naționalitatea lui Johann Moritz, naționalitatea romana, tocmai din cauza ei este dus din nou in lagar, de
asta data intr-unul american. Iata cum un om poate avea mai multe naționalitați, cum poate fi condamnat pentru fiecare dintre ele, cum
iși poate schimba identitațile de la an la an și din lagar in lagar.

"In 1938, am fost in lagarul de evrei din Romania. In 1940, in lagarul de romani din Ungaria. In 1941, in Germania, intr-un lagar de
unguri In 1945, in lagarul american. Alaltaieri, am fost eliberat de la Dachau. Treisprezece ani de lagar Am fost optsprezece ore liber.
Pe urma, m-au adus aici."[9]

Fara a fi vinovat cu ceva, Johann strabate lagarele Europei de la Est la Vest. Teroarea istoriei, cum nota Eliade, il face o victima
tragica. Romanul cu nume de neamț este luat de acasa ca evreu (dintr-o eroare) si purtat pe valul evenimentelor, prins in furtuna, pana
e pur si simplu zdrobit, fara sa stie de ce i se intampla aceste lucruri. E, rand pe rand, roman, evreu, maghiar, german, ramanand in
cele din urma filofrancez, pentru a se regasi cu ironie in proiectul american visat. E, succesiv, Ion, Johann, Iacob, Ianos, Iankel, din
nou Johann, si ar fi putut deveni Jean sau John. Metamorfozele personajului si aventura lui existentiala pe timpul razboiului sunt, pur
si simplu, uluitoare si impresionante. Cititorul francez putea fi cucerit de un roman bine facut pe palierul inventiei epice. Un roman
strabate tragic experienta europeana a unui razboi care, in 1949, tocmai s-a incheiat, dar ranile lui erau inca vii.[10]

Este o ironie a sorții? Este o simpla absurditate, o banalitate des intalnita in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ce are un impact
deosebit asupra ființei umane, prin șirul de nedreptați la care este supusa constant.

Ion, in schimb, nu se revolta impotriva acestor ironii, nu incearca sa se salveze din proprie inițiativa. Este el un fatalist resemnat, un
roman care știe ca e prea mic pentru a putea se salva pe sine, schimband astfel fața lumii? Intr-o anumita masura, Ion este un fatalist,
este un resemnat ce nu lupta impotriva unei nedreptați.

Inainte de toate insa, Ion este o prezența vie care iși cauta locul in noul univers in care este aruncat. Mai mult, el este un inocent al
carui rost vine din firea lucrurilor și a oamenilor. Nevinovat, el frizeaza candoarea, puritatea. Naiv, el nu este insa sarac cu duhul;
dimpotriva, este convins ca la mijloc este o neințelegere, și de fiecare data cand e chemat la șefi, crede ferm ca aceștia ii vor da vestea
eliberarii; daca lucrul nu se intampla, el explica totuși ca e victima unor neințelegeri, insista sa fie eliberat.

Ion nu este un romantic al trairii aberante a suferinței. El uita la un moment dat pe cei de acasa, nu complica și nu face o tragedie din
divorțul soției sau din alte tradari mai evidente dar necesare, va intelege el pana la urma de ce s-au intamplat toate astea. La urma
urmei, Ion este unul dintre marii țarani pentru care lumea este un dat, pe care il iau ca atare.

Cu Ora 25 se contureaza un chip inedit al neamului romanesc: cu o filozofie innascuta, acesta suporta lumea și istoria, le duce in
spate. Inocența lui este un fel de a fi, un fel de a ramane mereu liber.

Aceasta inocența are o incarcatura poetica. Deși pus la munca și injosit in toate modurile posibile, Ion persevereaza in ducerea la bun
sfarșit a muncii la care e supus; are conștiința lucrului bun facut și increderea in eliberare. Spre exemplu, cand sapa la canal, in lagarul
din Romania, el se gandește ca va reveni candva cu soția și copiii, iar aceștia vor fi mandri de ce a facut tatal lor. Sau atunci cand
lucreaza la fortificațiile de pe granița maghiara, iși inchipuie cum le va vedea din inaltul padurii, se gandește chiar sa insemne copacii,
pentru a identifica mai tarziu rodul muncii sale.

In esența ei, cartea este marcata de un ritm trepidant, de gesturi, atitudini, conflicte și drame. In primele pagini ale romanului, ni se
infațișeaza un intreg sistem de gandire, ce devine un laitmotiv pe parcursul carții, conturandu-se mai clar la sfarșit. Este vorba de așa
numitul ,sclav tehnic', pe care il descrie Traian Koruga in discuția cu tatal sau, preotul Alexandru Koruga și cu George Damian, coleg
de facultate și bun prieten cu Traian, momentan procuror al judecatoriei de pace din districtul nostru.

"Nu mai e o societate creata suta la suta dupa necesitațile naturii umane, ci una ridicata pe necesitațile tehnicii. De aici incepe
drama."[11]

Astfel iși incepe Traian Koruga discursul despre noul inamic al omului, ,sclavul tehnic'. Societatea a evoluat și a intrat intr-o noua
dimensiune, aceea a tehnologiei. Totul pare sa se transforme și sa se modernizeze, "oamenii se trezesc obligați sa traiasca și sa se
comporte dupa legi straine celor umane."[12] Treptat, respectarea acestor legi va deveni un concept de viața, iar oamenii vor fi nevoiți
sa le respecte pentru a-și pastra locul, pentru a nu fi alungați din societate. Și in acest fel se produce o dezumanizare in masa, sub
diferite forme: "renunțarea la sentimente, reducerea relațiilor sociale la ceva categoric, precis și automat, cum sunt relațiile intre
piesele unei mașini."[13]
"Niciodata nu a fost omul mai neluat in seama și mai disprețuit. In societațile barbare, un om valora mai puțin decat un cal de
exemplu. Ceea ce se mai vede și astazi la anumite popoare și la anumiți indivizi."[14]

Sa faca oare Traian Koruga referire la noile politici ale vremii? Atat nazismul, cat și comunismul, se pot incadra in aceste descrieri, cu
mici sau mari diferențe. Fiecare dintre aceste doua curente politice pastreaza in ele radicalitatea și dezumanizarea ființelor umane. Fie
ca sunt evrei, țigani, polonezi, intelectuali, burghezi sau academicieni, sunt ființe umane ce au suportat rasfrangerea regimului, sunt
oameni ce au fost subjugați, care nu au avut dreptul sa se apere in fața unor indivizi insetați de putere, ce se considera ,rasa
superioara'.

Johann Moritz se afla printre primii care traiesc drama dezumanizarii. Pe tot parcursul romanului, Johann capata noi identitați, noi
naționalitați, noi locuri de munca, noi torturi și schingiuiri.

Se poate spune ca toate necazurile lui vin de la aceasta tehnica moderna, pe care razboiul a certificat-o și a pus-o nu numai in slujba
nimicirii, dar și a umilirii ființei umane.

Acesta viziune se concretizeaza sugestiv in secvențele efectuate de Ion in Germania: obligat sa mute lazile ce sosesc pe banda, el nu
mai poate gandi la nimic, fiind indiferent chiar la conținutul lazilor, secret, de altfel. Intr-o societate puternic mecanizata omul devine
la randul lui un robot ce traiește intr-un ritm absurd, dictat și tehnologizat."Este cu precizie timpul societații actuale", in care omul
trebuie sa se adapteze, alfel va fi ucis in lupta cu timpul și cu tehnologia.

Traian trece si el, ca si Johann, prin aceeasi tortura a neintelegerii si a perplexitatii, de origine existentialista: "Toata suferinta mea
porneste de la faptul ca nu pricep daca sunt prizonier sau sunt liber. Vad ca sunt inchis, dar nu pot crede ca sunt inchis. Vad ca nu sunt
liber, dar mintea imi spune ca nu exista nici un motiv sa nu fiu liber. Tortura acestei neintelegeri este mai grea decat sclavia. Oamenii
care m-au inchis nu ma urasc, nu vor pedepsirea mea si nici nu-mi vor pieirea. Ei vor salvarea lumii. Totusi, ei ma tortureaza si ma
ucid lent."[15]

Traian Koruga nu privește resemnat drama dezumanizarii, precum Johann; el nu este impasibil și resimte profund ororile lagarelor,
are o vaga speranța, insa este realist și privește obiectiv lipsa de respect fața de oameni; nu-și poate explica modul salbatic in care sunt
tratați oamenii, de aceea continua sa creada intr-o schimbare, prin estetic și frumos: "Cand le arați oamenilor Frumosul, adica
Adevarul, ei devin blanzi. Acum vreau sa imblanzesc cetațenii." Recurge astfel la petiții, singurul mod pe care il vede folositor: "Ca
sa-i pot imblanzi voi scrie intr-un gen care le place lor. Voi scrie petiții! Caci cetațenii n-au timp de pierdut cu poezia, cu romanele ori
cu dramele; ei citesc numai petiții." Intr-adevar, oamenii nu mai aveau timp de estetica, de poezie și literatura, insa nici de petițiile lui
Traian nu au avut timp. Numarul petițiilor sale nu este destul de mare, dar acopera o parte impresionanta a romanului, prin forța
narativa și impactul asupra cititorilor.

Atat Traian cat si Johann sunt victimele sistemului și a destinului necruțator, formand un cuplu metaforic, tocmai prin numeroasele
contraste și vagile asemanari ce ii unesc.

Eroul carții traiește drama absurda a urei rasiale, dezlanțuita prin falsa interpretare a unor indicii ambigue, el fiind nevinovat chiar la
nivel biologic. Totuși este tarat din lagar in lagar, durerea lui fiind menita a hrani bestialitatea altora. Situațiile limita pe care le traiește
personajul central se intemeiaza insa pe experiența autentica a autorului.

Apare clar pe tot parcursul scrierii Ora 25 ca autorul nu vrea sa prezinte un simplu destin individual, protagonistul romanului sau
fiind conceput ca o unitate ce se poate generaliza la intreg neamul romanesc. Pe de alta parte, prin acest proces de supradeterminare,
Constantin Virgil Gheorghiu realizeaza prototipul Supra-omului, al supravietuitorului, al unui om care poate depasi mecanizarea si
industrializarea societatii si toate ororile razboiului. Geografia e esentiala in proza lui Gheorghiu, iar reprezentarea personajului se
conjuga armonios cu cadrul natural; pe de o parte, personajul este asociat in plan simbolic locului, iar pe de alta, aceasta asociere ii
traseaza acestuia evolutia sociala.

Ora 25 este o carte care intr-adevar ar trebui sa fie considerata ca una dintre cele mai importante scrieri ale literaturii romane. Virgil
Gheorghiu a scris un roman simplu și complicat in același timp, pe cat de frust și dur ca epica, pe atat de rafinat ca organizare
interioara. Este o carte de analiza a mentalitaților și națiunilor, dar mai ales a omului ca ființa individuala intr-o perioada istorica deloc
indepartata.

Ora 25 este o carte extrem de actuala pentru ca trecutul de atunci nu este decat inceputul prezentului de azi. Autorul, Virgil
Gheorghiu, nu numai ca a ințeles și a analizat extrem de bine oamenii, istoria, contextul politic și social, perioada in care a trait, dar a
putut sa extraga din toate acestea esența, care dupa atația ani se manifesta atat de concret in viața noastra de zi cu zi. Nu este o carte
care acuza, discrimineaza sau invinovațește nelegitm. Ora 25 povestește bazandu-se pe un context istoric, pe propria experiența de
viața a autorului, pe poveștile de viața ale miilor de oameni , pe  evenimentele și efectele negre ale razboiului.

Umorul din aceasta carte este  dictat de  context, de atitudinea, comportamentul  și  replicile personajelor, de utopie și nonsensuri in
contrast cu mintea analitica a lui Traian și inocența candida a lui Moritz. Umorul lor nu este menit sa batjocoreasca, sa incrimineze
sau sa caricaturizeze, este un umor "crunt" aș putea spune, o ironie neagra care imbina rasul cu plansul, este  tipul de umor  romanesc
de a face haz de necaz.
Descriere Virgil Gheorghediu:
Personalitate de anvergura mondiala, Constantin Virgil Gheorghiu a fost diplomat interbelic, jurnalist, poet, romancier si preot
ortodox roman. Nascut in 1916, Constantin Virgil Gheorghiu a ales calea exilului, dupa ocuparea Romaniei de catre Armata Rosie.
Incepand cu anul 1948 a trait in Franta, unde a publicat peste 40 de carti. Despre celebrul sau roman "Ora 25", tradus in numeroase
limbi straine, Mircea Eliade afirma: "N-am citit nimic, in nici o literatura, care sa se apropie, cat de departe, de teroarea istoriei pe
care o indura personajele Dumitale. Consider Ora 25 una dintre cele mai mari carti ale generatiei noastre, din toate tarile".
Constantin Virgil Gheorghiu s-a nascut la 15 septembrie 1916, in apropiere de Targu Neamt, in localiatatea Razboieni - Petricani.
Bunicul si tatal sau, Constantin, au fost preoti in localitatea Razboieni. Mama, Maria Scobai, provenea la randul ei dintr-o familie de
preoti - amanunt important pentru parcursul sau spiritual ulterior. De altfel, intreaga sa copilarie, una obisnuita, este marcata de
puternica relatie cu Dumnezeu a familiei sale. Din memoriile sale reise ca a avut parte de o copilarie infometata: "Noi eram mai multi
copii. N-aveam haine. Afara era frig. Stateam toti inchisi in casa. Ne era foame. Surorile mele si cu mine tipam toti odata. Plangeam,
cerand ceva de mancare. Mama mea - presbitera- lua de sub grinda Biblia, o deschidea la Cartea lui Iov si ne citea, cu voce tare,
cumplitele suferinte ale sfantului om. Afland nenorocirile lui Iov, uitam de foamea noastra. Dupa ce se lasa iar linistea, mama-
prezbitera punea din nou Biblia la locul ei, sub grinda. Dupa o jumatate de ora, incepeam din nou sa tipam de foame. Si din nou,
mama-prezbitera lua Biblia si ne citea un alt capitol cu Iov. Si din nou uitam de foame. Aceasta se intampla de cateva ori pe zi. In
fiecare zi. In toate zilele de iarna. In locul painii, ni se dadea Iov. Pot spune ca in tot timpul copilariei mele m-am hranit cu Iov. Am
supravietuit fara hrana. Fara paine. Caci ne hraneam din cer". A urmat liceul militar "Regele Ferdinand I” din Chisinau, apoi la liceul
militar regal din Cernauti. Termina liceul militar in anul 1936, apoi vinAnul 1937 ii aduce primul volum publicat la Editura Cartea
Romaneasca, Viata de toate zilele a poetului. In 1940 publica cel de-al doilea volum de poezie, Caligrafie pe zapada, pentru care
primeste Premiul scriitorilor tineri. Apare Ceasul de rugaciune la Editura Nationala Gh Mecu. In luna iunie a anului 1941 este trimis
peste Prut, in Basarabia, corespondent de front. Imediat dupa intoarcere, in acelasi an, publica volumul de reportaje de razboi Ard
malurile Nistrului, prefata fiind semnata de Tudor Arghezi. Pentru acest volum va fi acuzat de antisovietism si antisemitism.
Participarea la blocada navala a Crimeei si Caucazului la bordul submarinului marinei romanesti Delfinul se incheie cu publicarea
unui nou volum de reportaje Cu submarinul la Sevastopol, in 1942. Am luptat in Crimeea, aparut tot in 1942 incheie ciclul
reportajelor de razboi. Ambele volume cunosc doua reeditari intr-un timp foarte scurt, in scop clar propagandistic.

Ultimul titlu publicat in tara, romanul Ultima ora, 1943, nu atrage atentia criticii, dar, in general, critica literara il considera ca
prevestind romanul Ora 25.Atasat de presa pe langa legatia Romaniei de la Zagreb, refuza sa se mai intoarca in tara dupa 23 august
1944. Ca diplomat al unei tari inamice este arestat impreuna cu sotia lui la 11 mai 1945 si apoi despartiti.Este eliberat dupa 16 luni si
ajunge in Heidelberg, obtinand dreptul de a ramane in oras prin inscrierea la facultatea de teologie.e in Bucuresti si devine secretarul
ziaristului si publicistului Nicolae Crevedia.Incepe sa scrie Ora 25 pe care o gandise inca din lagar si al carei prim titlu a fost Le
roman de l'heure présente. Desi a scris cateva zeci de romane, acesta i-a adus faima internationala dupa ce a fost publicat in 1949. Este
povestea unui taran roman, Iohan Moritz, care trece pe rand drept evreu, apoi roman cand ajunge prizonier la unguri, este salvat de
nazisti ca sa ajunga intr-o inchisoare americana drept colaborator al acestora. Povestea este doar semi-fictionala, caci Gheorghiu
insusi, in calitatea sa devechi diplomat, a fost arestat de autoritatile americane dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Cu luciditate, Constantin Virgil Gheorghiu analizeaza in acest roman rolul si rostul civilizatiei tehnice, vinovata de introducerea
"dispretului pentru om, exact ca in barbarie. Omul este astazi redus doar la dimensiunea lui sociala” si asta este o componenta a
civilizatiei europene, a orei 25 in speta.Terminand-o, cere sprijinul Monicai Lovinescu pentru traducerea in franceza. Aceasta o
traduce intr-un timp record si o semneaza cu pseudonimul Monique Saint-Come.Celebrul sau roman, Ora 25, a fost ecranizat la
Hollywood, in 1961, cu Antony Quinn si Virna Lisi in rolurile principale.

La 23 mai 1963 Constantin Virgil Gheorghiu este hirotonisit preot la Biserica Ortodoxa Romana "Sf. Arhangheli” din Paris, inaltat, in
1966, la gradul de econom-stavrofor de insusi Patriarhul Romaniei, Justinian Marina si la rangul de protopresbiter al Patriarhiei din
Constantinopol la Centrul Ortodox al Patriarhului ecumenic de la Chambésy (Elvetia), in 1970.Pentru ierarhii romani din tara
manifesta un interes deosebit: pe mitropolitul Moldovei, Justin Moisescu, il intalneste, in 1966, la Geneva, mitropolitul Nicolae al
Banatului ii scrie, la 27 mai 1972, iar mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, il invita, in septembrie 1969, si "in partile noastre”,
solicitandu-i carti, in special cele religioase.

I-a intalnit pe Papa Paul al VI-lea, pe Patriarhul Constantinopolului, Athenagoros (cu care a avut o relatie stransa si caruia ii scrie
biografia). A facut parte din Comitetul de Onoare al Asociatiei "Prietenii lui Constantin cel Mare si ai Sfintei Elena” (1985).

A fost invitat sa sustina conferinte in diverse state ale lumii, Tunisia, Japonia, Liban, Coreea de Sud etc., numai Romania il evita (nu-l
invita), desi dorinta sa de a-si vizita patria natala l-a insotit pretutindeni si in intreaga viata, asa cum marturiseste: "n-am fost niciodata
despartit de Romania [...]. Daca intr-o zi ma voi intoarce in Romania, ma intorc acolo unde sunt radacinile mele si nu ma mai misc
[...]; tot dictionarul roman mi-e drag [...]. Daca nu pe pamant, atunci in cerul romanesc – acolo cu certitudine”.

Moare in 1992 la Paris, fara a mai fi apucat sa paseasca inca o data pe pamantul tarii natale.
Prin demersurile acad. Eugen Simion, in mandatul sau de presedinte al Academiei Romane, sotia scriitorului, avocat Ecaterina Burbea
Gheorghiu, a donat, la 11 iulie 1994, inaltului for stiintific academic, in conformitate cu dorinta sotului sau decedat, intreaga opera
literara "fara nicio exceptie” (carti, documente, corespondenta, manuscrise etc.).