Omul ca existenta intru mister si pentru revelare

Conceptia lui Blaga porneste de la analiza modului ontologic specific uman de existenta.
Blaga spune ca problema fundamentala a oricarei viziuni metafizice este relatia dintre om,
lume si transcendenta (Marele Anonim, factorul divin al existentei, in sistemul lui). Misterul
este conceptul central al filosofiei sale, cu intelesul de obiect al cunoasterii, privit ca strat de
adancime al existentei. Blaga considera ca existenta este diferentiata in cinci moduri
ontologice fundamentale: anorganic, vegetal, animal, uman, divin. Ele se diferentiaza in
functie de felul lor de a fi si dupa orizontul in care exista.
Modul uman de existenta se caracterizeaza prin faptul ca participa concomitent la doua feluri
de a fi (si la doua orizonturi de existenta). Primul este existenta in orizontul imediat si pentru
autoconservare (care este comun animalelor si omului); al doilea este existenta in orizontul
misterului si pentru revelarea misterului, tip de existenta care este specific numai omului.
Trecerea de la primul mod de existenta la cel de al doilea (deci, de la animal la uman) a avut
loc printr-o mutatie morfologica (biologica), dar si prin una ontologica. Mutatia biologica este
rezultatul unor procese complexe ce se finalizeaza cu aparitia creierului, a limbajului si a
uneltelor, ca urmare a unei “evolutii orizontale” ce are tendinta de a duce la o specializare tot
mai stricta si la fixarea organismelor intr-un mediu limitat. Alaturi de aceasta mutatie
morfologica, avem de-a face in cazul omului si cu o “mutatie ontologica”, ca rezultat al unei
“evolutii verticale”, ce duce la aparitia unui nivel de organizare mai complex si la
“dezmarginirea” continua a orizontului de existenta.
Omul deplin este omul care exista concomitent in cele doua moduri de existenta si in cele
doua orizonturi, dar specificul sau ireductibil deriva din tendinta sa necontenita de a revela
misterul, prin cunoastere si prin creatie (“plasmuire”). Intreaga gandire a lui Blaga este
orientata spre determinarea modului specific uman de existenta. Astfel, Blaga elaboreaza o
antropologie sau o ontologie regionala a umanului.
Marele Anonim este centrul metafizic al existentei, misterul suprem, avind pe de o parte o
functie creatoare, iar pe de alta una de a “bloca” creatia infinita. Marele Anonim emana din
sine “diferentialele divine”, niste particule care, prin aglutinare, formeaza toate entitatile
existentei. In acelasi timp, Marele Anonim limiteaza creatia pentru a nu provoca o
“descentralizare” a existentei in ansamblul ei. Omul este definit prin tentativa sa permanenta
de a revela misterul, adica de a dezvalui si de a traduce lumea in limbaj uman. Dar Marele
Anonim apara misterul lumii, introducand intre om si mistere o “cenzura transcendenta”, care
impiedica revelarea absoluta a lor.
Cultura si civilizatia sunt conceptele ce exprima cele doua dimensiuni ale vietii umane si cele
doua moduri de existenta. Modul uman de existenta se caracterizeaza prin destinul creator de
nedepasit, prin creativitate, iar societatea este suportul obiectiv al acestui mod. De asemenea,
omul este “o fiinta istorica”, se caracterizeaza prin istoricitate, intrucat omul isi desfasoara
creatia in forme inedite, depasind formulele stereotipice, specifice animalelor.
“Omul singur a devenit fiinta istorica, ceea ce inseamna permanent istorica, adica o fiinta care
vesnic isi depaseste creatia, dar care niciodata nu-si depaseste destinul creator”.
Civilizatia consta in organizarea lumii sensibile in acord cu nevoile umane de autoconservare
si de securitate materiala. Ea are valoare instrumentala, asigura adaptarea la mediu si
satisfacerea nevoilor biologice. Cultura este un semn al umanului, este rezultatul creatiei
umane, al revelarii misterului. De aceea, cultura nu poate fi explicata doar prin criterii
instrumentale, pragmatice, ca produsele civilizatiei. Ea trebuie judecata dupa criterii imanente
ei, adica dupa intentiile ei revelatorii.
Am introdus deja cateva concepte fundamentale prin care Blaga caracterizeaza omul:
existenta creatoare in orizontul misterului si pentru revelarea misterului; cultura si civilizatia,
stil si matrice stilistica. Ele vor fi explicate pe masura ce vom avansa in sistemul blagian de
gandire.

Cunoastere si mister

Lucian Blaga a elaborat una dintre cele mai originale teorii asupra cunoasterii in secolul XX.
El priveste cunoasterea ca fiind o valoare umana fundamentala, un act de creatie care se
realizeaza prin stiinta, filosofie, arta, simboluri etc. Ca act specific de creatie, cunoasterea are
o “functie metaforica” si o functie “stilistica”. Cele doua atribute vor fi lamurite in continuare,
dar este necesar sa precizam ca functia “revelatorie” indica tentativa omului, niciodata
abandonata, de a dezvalui si talmaci misterul lumii, iar cea stilistica presupune faptul ca orice
act de cunoastere este incadrat in categorii stilistice, adica in categorii relative si determinate.
Blaga considera ca exista doua forme de cunoastere, o “cunoastere paradisiaca” si o
“cunoastere luciferica”. Aceste distinctii vizeaza o diferenta de atitudine spirituala, de obiect,
de proceduri metodologice si de sens. Pentru a intelege rostul acestei distinctii este necesar sa
precizam ca misterul, ca obiect al cunoasterii, are doua aspecte, doua fete: un aspect fanic
(care se arata omului in experienta) si un aspect criptic (care se ascunde).
Cunoasterea paradisiaca are ca obiect misterele latente si consta in cercetarea datelor reale si
in formularea unor idei care se afla in “analogie” cu materialul concret, fanic. Este o
cunoastere fara tensiune problematica, impacata cu realul, prin care spiritul uman acumuleaza
o serie de atribute explicative aplicate concretului, realizand un progres linear, cumulativ. Ca
sens si metodologie, ea se bazeaza pe observatia si pe explicatia neproblematica.
Cunoasterea luciferica opereaza asupra unor mistere deschise carora le produce o “variatie
calitativa”, lansand idei ce se afla in opozitie (disanalogie) cu concretul. Teoria coperniciana
este exemplul clasic al cunoasterii luciferice. Aceasta cunoastere este definita de o tensiune
problematica dintre spirit si obiect, se bazeaza pe o observatie dirijata, tinzand la o
“explicatie” pe baza unei “constructii teoretice” care face saltul din planul fanic in cel criptic
pe baza unei idei (ipoteze, numite de Blaga “idee teorica”). Este vorba de o ipoteza teoretica
pe care intelectul o elaboreaza pentru a dezvalui structura de adancime a lumii. Este o
cunoastere constructiva, activa ce presupune un progres in adancime, intensiv.
Distinctia dintre cele doua forme ale cunoasterii nu este identica cu distinctia dintre
cunoasterea empirica si cea teoretica, nici cu distinctia dintre cunoasterea intuitiva si cea
rationala, nici cea dintre cunoasterea naiva si cea elaborata. Blaga precizeaza ca prin
cunoasterea paradisiaca trebuie sa intelegem cunoasterea primara, normala, ce urmareste
“determinarea” obiectului, iar prin cunoasterea luciferica o cunoastere ce urmareste
“deschiderea misterelor”, patrunderea in aspectul criptic al lor si revelarea acestuia.