Circumferința morală a democrației

-eseu -

„Prin om, filosofia gândeşte umanul dincolo de el, dar în jurul omului pivotează totul ”
(Constantin Noica) Omul trăiește nu numai într-o lume natural, ci și într-o lume morală ,
moralitatea acțiunilor sale contribuind la definirea omului ca ființă liberă.
Din punctul meu de vedere, omul, cel mai controversat subiect al istoriei, dar și punctul
cardinal al filosofiei se remarcă prin prezența sa în societate, respectând anumite norme ale
comunității (în care ființa umană se află cu desăvârșire) de natură morală și politică.

În primul rând, omul are capacitatea de a alege între bine și rău, drept sau rău, devenind
astfel „homo valens” (subiect axiologic, purtător și generator al valorilor). Dar care este calitatea
omului în conformitate cu o normă sau cu un ideal (scop) care îl face într-un mor particular demn
de stimă? Răspunsul poate fi unul cât se poate de simplu : omul refuză să aibă o viață morală
depravată. Cu alte cuvinte, ”Homo hominus lupus est ( Omul este lup pentru pentru om) ,
sintagmă aparținând filosofului englez Thomas Hobbes nu are pic de relevanță sau se ofilește în
fața omului „exemplar pentru sine însuși”.Pentru a explica maxima lui Hobbes mă voi raporta la
o sursă externă, povestea celor doi lupi, o veche istorisire a indienilor Cherokee.

Conform legendei (poveștii), există în fiecare dintre noi doi lupi imenși, unul alb și unul
negru. Lupul alb este bun, blând și inofensiv. El trăiește în armonie, cu to ceea ce se găsește în
jurul lui și nu se simte atacat atunci când nimeni nu are această intenție.Dar, în interiorul nostru
există și un lup negru, iar acesta este foarte diferit. El este agitat, mânios, nemulțumit, invidios și
temător. Nu poate gândi limpede pentru că lăcomia, ura și mânia îl copleșesc. Și care lup va
câștiga? Cel pe care îl hrănim mai mult ,acela va dobândi spiritul și viața noastră morală. Astfel
că omul este lup pentru oameni, deoarece etica sa este degradată de verbele „a râvni” și „a
poseda”. El nu are ochi să privească prin ochii întunericului, ci este orbit de rău și narcisisim. În
aceste condiții puten spune că „omul este lacrima care plânge cu ochii” ( Nichita Stănescu)
pentru că uită de un aspect esențial. Conform concepției morale expusă de filosoful german
Immanuel Kant, în lucrarea „Critica rațiuniii practice.Întemeierea metafizicii moravurilor” noi ca
oameni trebuie să acționăm „conform acelei maximee prin care să poți vrea ca ea să devină o
lege universală. Cu alte cuvinte, tratează omul ca scop, nu ca lup. În aceste condiții se relevă
educația pe care individul a dobândit-o în alegerea lupului care-câștigă pacea sau din contra o
indundă în întuneric (o abatare de la principiul kantian menționat anterior).

Una dintre temele centrale ale filosofiei politice care se complementează cu societatea în
sine, este problema dominației unei asociații de invidizi de către puterea politică a statului. Ce se
preferă? Răspunsul ni-l oferă, într-un mod remarcabil ,filosoful neoliberalist Karl Popper în
lucrarea „Societatea deschisă și dușmanii ei”. Viziunea sa politică se concentrează asupra ideii de
societate deschisă, un „organism unitar” , după spusele lui Popper. O societate în care indivizii
se confruntă cu deciziile personale, în care puterea politică să slujească poporul. Un alt aspect pe
care îl cuprinde societatea deschisă este acela că își păstrează integritatea structurală indiferent
de circumstanțe („Nu există vreo tendință inerentă din partea picioarelor de a deveni creier sau
din partea altor părți ale corpului să devină stomac”).

„Avem nevoie de libertate pentru a împiedica statul să abuzeze de puterea sa și avem

nevoie de stat pentru a împiedica abuzul de libertate”.(Karl Popper). Conchidem viziunea
politică a filosofului Karl Popper cu ideea că statul este „un rău necesar”. Cum argumentează
acest fapt? Puterile statului nu trebuie mărite peste măsura necesară, dar acesta (statul) deține o
putere mai mare decât a fiecărui cetățean în parte ( în acest sens este „un rău”) . Un alt aspect îl
reprezintă faptul că oricine are dreptul de a trăi și o pretenție în sensul de a fi protejat față de
puterea „celor puternici” (în acest sens este „necesar”.) Principul definitoriu penru viziunea
politică a lui Popper este acela că instituțiile democratice trebuie să fie înrădăcinate în tradiții
democratice, deci suntem democrați nu pentru că majoritatea are întotdeauna dreptate( pentru că
uneori se decide în fața unei despoții), ci pentru că tradițiile democratice creeazp o legătură
necesară între instituții , intervențiile și noțiunile de valoare ale individului.

„Și ce este dreptatea decât menținerea echilibrului? Și ce este dreptul decât echilibrul?”
(Mihai Eminescu) .O normă elocventă a societății contemporane este acela că deținerea puterii
nu creează automat și legea. Pentru că oamenii sunt în mod natural liberi, societatea a putut lua
naștere numai în urma încheierii unui contract social între conducător și popor. Descoperirea
tranșantă a modernității a continuat viziunea „contractului social” a filosofului francez Jean
Jaques- Rousseau., în care accentul s-a deplasat asupra individului și drepturilor acestuia și
asupra raportului individ-stat.
 „Omul s-a născut liber , dar pretutindeni este încătușat.” (Jean Jaques –Rousseau)
.Viziunea politică a filosofului francez a fost expusă în lucrarea „Scrisori scrise de pe
munte”.Perspectiva lui Rousseeau poate fi comprimată la o simplă enunțare: liber este cel care se
supune legilor și numai legilor. Ca urmare a acestui fapt, libertatea fără legi reprezintă o
contradicție în termeni.

Dar care legea conformă cu libertatea în acest caz. Paradoxal, s-au formulat (și format)
două extreme care vor sta la baza normelor politice ale statului.În scrisorile lui Rousseau se
precizează că „ un popor liber se supune, dar nu e slugă, el are conducători, nu stăpâni”.
Magistrații sunt slujitorii, nu nu stăpânii legilor. Ei au datoria de a respecta legile, nu a le încălca.
Soarta legilor este dependentă și de soarta libertății și viceversa, această soartă (a libertăților)
domnește sau piere odată cu legile.

De cealată parte se află filosoful german Friedrich Nietzche, a cărui consecvență este una
demnă de invidiat. Pentru el este de neadmis o insurecție a valorilor, mai ales o insurecție morală
a acestora. Conform filosofului german, există două categorii de oameni : aristocrații și sclavii
care formează două morale cu nume omonime (morala aristocraților și morala sclavilor).

Expresia mai categorică a acestui „patos” este redată în dihotomia sintactică ale celor
două morale sau componente sociale „Divide et impera (Dezbină și cucerește) pentru clasa
aristocraților și „Dum sprio, spero (Cât timp respir, sper). Sclavii speră să fie liberi, în timp ce
aristocrații sunt și se simt liber. Dacă am aplica acest plan german, ar însemna un dezechilibru
social și abatarea de la orice normă care s-a format de-a lungul istoriei. O simplă acțiune avem de
îndeplinit: să devenim proprile noastre exemple pentru a deveni noi înșine o normă a societății
pentru că schimbarea începe de la noi înșine . „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!
(Mahatma Gandhi) poate fi sloganul ale acestei clipe de schimbare , schimbarea la față a
societății.

În concluzie, definitivarea unor norme ale societății reprezintă un aspect controversat

datorită numeroaselor perspective singulare, care gravitează doar în plan teoretic la legile morale
ale comunității, iar pe de altă parte există persoane cărora le este frică de schimbare , frică ușor
contopită cu lipsa de inițiativă. Totuși teoriile morale și politice, în context socio-politic
reprezintă doar niște alternative care pot fi aplicate sau din contra, ignorate de ființa umană.