Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Kant,pe de alta parte,din maxima “A face bine,pe cat e cu putinta,este datorie.”considera multumirea
traita de pe urma unei bucurii facute ca fiind total lipsita de orice valoare morala adevarata.Precizeaza
de altfel,lipsa valorii morale unei actiuni implinite din datorie.Kant considera ca valoarea morala a unei
actiuni nu consta in efectul obtinut in urma ei,deoarece considera ca doar reprezzentarea legii intr-o
fiinta rationala poate constitui un bun moral.De altfel,considere IMPERATIVUL un comandament al
ratiunii deoarece toate imperativele se exprima cu ajutorul verbului “ trebuie ”.Precum Nietzsche,si
Kant clasifica de aceasta data,Imperativele in 2 categorii:ipotetic si categoric.Facand si de aceasta
data,ca in cazul lui Nietzsche,un parallelism intre cele 2 categorii,aflam ca,Kant,considera imperativ
ipotetic o actiune care nu este de sine statatoare,ci ne ajuta sa ne indeplim o alta actiune dorita.A doua
categorie,cea a imperativului categoric,este opusul imperativului ipotetic.este considerat un imperativ
categoric daca este o actiune de sine statatoare,independent de orice alt scop.Imperativul categoric
propus de Kant,”actioneaza intotdeauna conform unei asemenea maxime care sa poata deveni,in acelasi
timp,o lege universala” ne propune din punctul meu de vedere,gandirea libera si fara
repercursiuni,asemanandu-se cu categoria morale de stapan a lui Nietzsche.
Intelegerea lui Nietzsche in legatura cu perfectiunea este una formala,care priveste o relatie speciala
printre scopurile persoanelor pentru a constitui perfectiunea,eu,personal,considerand perspective
morala a lui Kant mult mai logica si favorabila.