Sunteți pe pagina 1din 3

FORME DE CUNOASTERE SI TIPURI DE ADEVAR

CE ESTE CUNOASTEREA? Cunoasterea nemijlocita (imediata) si cunoasterea mijlocita Cunoasterea nemijlocita se bazeaza pe cunostiinte primare ce subliniaza o ide care exprima ceea ce se percepe si gandeste intr-o anumita imprejurare.Nu trebuie sa cerem temeiuri (justificari) pentru toate cunostiintele noastre.Unele se intemeiaza pe ele insele ( se obtin direct nemijlocit). De exemplu : PLATON: = sufletul 0, inaintea acestei vieti pamantesti, a avut o cunoasterea a IDEILOR, la care poate reveni prin reamintire (fiinta rationala). RENEE DESCARTES= a ajuns la concluzia c pentru a putea determina ce lucruri sunt adevarate i care nu sunt, trebuie s se plece de la ndoiala. Aici se va produce trecerea eseniala la cogito ergo sum! (gndesc,deci exist!), o trecere eseniala avandu-se n vedere vechea concepie impusa din coal: crede i nu cerceta!; conceptia noua a lui Descartes, avea s duc la schimbri eseniale n momentul n care ea a fost nsuit i neleas. Multi filosofi au contestat cunoasterea nemijlocita,argumentand ca intuitiile,judecatile despre datele simturilor nu reprezinta in fapt cunoastere. BERTRAND RUSSELL=a distins intre luare la cunostinta (cunoastere directa),exemplu:Vad cladirea! si descriere (cunoastere prin atribuire de proprietati) un lucru este intr-un anumit felexemplu:Marul este rosu. Cunoasterea tacita si cunoasterea explicita In general, numeroase activitati umane se bazeaza pe un set de cunostiinte neexplicite sub forma unor enunturi.De pilda, un foarte bun bucatar sau un pilot experimentat detine o serie de cunostiinte, acumulate prin experienta, care cu greu pot fi exprimate.De multe ori, cineva poate spune stiu cum se face- si poate dovedi acest lucru realizand activitatea respectiva-, dar nu poate exprima acest cum se face intr-o forma verbala.Asemenea situatii exprima o cunoastere tacita ( numita si cunoastere in stare practica). In schimb, cunoasterea explicita (numita si cunoastere propozitionala) este cunoasterea exprimata prin enunturi (judecati,reguli,legi) si este considerata drept forma cea mai evoluata a cunoasterii omenesti.

Spre deosebire de elementele care reprezinta cunoasterea tacita, care nu pot fi apreciate decat prin rezultatele activitatii si in termeni de performanta, in cazul enunturilor (ca elemente ale cunoasterii explicite) are sens sa ne intrebam daca sunt adevarate sau false, respectiv daca sunt intemeiate sau nu.Deosebirile dintre cele 2 forme de cunoastere au fost exprimate de catre Gilbert Ryle prin sintagmele a cunoaste cum si a cunoaste ca. A cunoaste cum inseamna sa stii sa faci un anumit lucru, iar a cunoaste ca inseamna a avea un set de judecati pentru care avem temeiuri sa credem ca sunt adevarate (eventual false). Cunoasterea a priori si cunoasterea a posteriori Distrinctia dintre cunoasterea a priori si cunoasterea a posteriori este distinctia dintre cunostiintele intemeiate pe experienta si pe cele care pot fi intemeiate fara raportare la datele experientei. Un enunt de genul: Aceasta carte este interesanta este a posteriori deoarece poate fi justificat numai pe baza experientei.Dimpotriva, un enunt de genul : Toti celibatarii sunt necasatoriti este a priori deoarece adevarul lui nu depinde in nici un fel de experienta. Problema cunoasterii a priori este aceea de a explica dacasi cum este posibil ca unele adevaruri sa fie intemeiate indiferent de experienta. Inseamna, cu alte cuvinte, a ne intreba daca putem sti ceva despre lumea inconjuratoare cu totul independent de experienta. In fapt, problema nu se reduce la intrebarea daca exista cunostiinte a priori. Aceasta vizeaza, in ultima instanta, insasi posibilitatea metafizicii, adica posibilitatea de a cunoaste in vreun fel ceea ce depaseste limitele experientei noastre. In functie de raspunsul la problema cunoasterii a priori se va aprecia ca a vorbi despre Dumnezeu sau despre suflet, de pilda, are sau nu are sens. I.Kant nu se refera la sursele cunoasterii,ci la facultatile noastre de cunoastere.Acesta nu se intreaba daca stiinta este posibila si daca exista surse certe ale adevarului,ci cum este posibila stiinta care exista (matematica si fizica pure-cunostiinte necesare si universal.) Kant ncearc s integreze ntr-o concepie unitar cele dou poziii contrare ale teoriei cunoaterii din vremea sa, pe de o parte raionalismul lui Ren Descartes, pe de alta empirismul filozofului englez David Hume. Dac nc de la nceputul operi sale Kant ne propune s ptrundem ntr-o sfera a cunoaterii superioare, prin nsi limbajul elevat pe care l folosete, Descartes i prezint opera ntr-un limbaj popular, dar care dupa prerea lui chiar dac este uor ligibil pentru cei din vremea sa puini vor nelege ele nu sunt cuprinse i nelese dect de foarte puini oameni.

Cei doi au ns un punct comun de plecare, nemulumirea fa de cunotintele srcciase pe care le-au cptat n urma studiilor ce le-au urmat, aa cum ne i expune Descartes n Discurs asupra metodei; Am fost hrnit cu literature nc din copilrie i, pentru c mi se forma convingerea c prin ea poate dobndesc o cunoatere clar i sigur a tot ce este folositor vieii, aveam o extrem dorina de a o studia mai ndeaproape. ns, ndat ce am terminat studiile dup care, n mod obinuit, eti primit n rndul nvailor, mi schimbai n ntregime prerea, cci m gseam mpiedicat de attea ndoieli i erori, nct mi se prea c n-am avut alt profit, voind s m instruiesc, dect de a fi descoperit din ce n ce mai bine netiina mea. Plecnd de la aceste consideraii, ncepe s caute o metod pe care s o foloseasc pentru a recldi filozofia, cci dup cum ne spune chiar el existau Diferite consideraiuni cu privire la tiine i a gsit-o n matematic. Era vorba de stiina adevrurilor clare, evidente i distincte. i observnd c acest adevr cuget deci exist era att de temeinic i de sigur nct toate presupunerile scepticilor, chiar i cele mai extravagante, nu erau n stare s-l clatine, gsii c pot s-l primesc fr rezerve ca ntiul principiu al filozofiei pe care o cutam. Kant evideniaz cunoaterea metafizic, asfel metafizica pretinde c este nu numai o forma de cunoatere a lumii, ct mai degrab o cunoatere prin excelen. Metafizica lui Kant propune, o serie de cunotine superioare cunotinelor obinuite, din moment ce obiectul ei de cunoatere este Absolutul. Pentru a fi pur, aceast cunoatere trebuie validat logic, conceptual, independent.