Etica datoriei

n conceptia kantiana, orict de benefice, consecintele actelor noastre sunt lipsite de orice valoare morala daca sunt efectele unor gesturi accidentale sau daca le savrsim animati de motive si intentii egoiste. Pentru Kant, intentia si nu consecintele actului conteaza pentru stabilirea valorii sale morale. Dar despre ce fel de "intentii" poate fi vorba? Indivizii sunt animati de tot felul de mobiluri si urmaresc o varietate naucitoare de scopuri, toate fiind determinate empiric sau psihologic. Care dintre ele sunt cu adevarat valoroase din punct de vedere moral? n conceptia kantiana, valoarea morala a actelor noastre depinde exclusiv de intentia noastra de a respecta anumite norme sau reguli, care definesc comportamentul etic. Cu alte cuvinte, suntem morali n masura n care ceea ce ne calauzeste n actele noastre nu este dorinta de a ne fi noua ct mai bine, ntruct ne vedem realizate dorintele si interesele strict personale, ci dorinta de a actiona conform anumitor reguli sau legi morale. Aceasta viziune, n care nu valoarea vizata legitimeaza norma morala, ci, dimpotriva, respectul normei atrage dupa sine valoarea, se numeste deontologism.6 La fel ca si legile logice, n conceptia lui Kant regulile morale trebuie sa prezinte doua caracteristici esentiale: universalitatea si necesitatea. Legile morale trebuie sa fie, n primul rnd, universale, adica sa aiba aceeasi valabilitate pentru orice individ n calitate de fiinta rationala. Ideea centrala a eticii kantiene este aceea ca datoriile sau obligatiile morale se ivesc numai atunci cnd articulam un standard de moralitate pentru orice fiinta rationala. n morala kantiana, sentimentul nu este absent, dar el nu poate fi acceptat drept calauza a faptelor noastre, ci trebuie ntrutotul subordonat judecatii rationale. Nu am ntelege nimic din etica lui Kant daca nu subliniem felul n care raspunde el la ntrebarea: De ce trebuie sa ne supunem imperativelor morale? La fel de bine sau de rau ne-am putea ntreba: De ce trebuie sa respectam legile logicii? Raspunsul este unul singur, la ambele ntrebari: Pentru ca, prin alcatuirea mintii noastre, suntem astfel facuti nct (exceptnd, fireste, cazurile celor suferinzi de tulburari psihice) nu putem gndi altcumva dect n conformitate cu legile logice ale ratiunii. Cteodata ncalcam aceste legi logice, fie involuntar, fie n mod deliberat, dar validitatea lor universala nu este pusa sub semnul ndoielii de erorile psihologice pe care le comit, din cnd n cnd, diferiti indivizi. Logica ne arata cum ar trebui sa gndim corect; morala ne spune cum ar trebui sa actionam corect, chiar daca nu totdeauna reusim sa facem acest lucru. Spre deosebire de legile logicii, care privesc doar lucrarea pe dinlauntru a gndirii, regulile morale se refera la actiune, avnd nevoie de lucrarea pe dinafara a vointei calauzite nu de instincte si de sentimente, ci de ratiune. Vointa guvernata de ratiunea universala se numeste, n limbaj kantian, ratiune practica. Imperativul moral trebuie respectat tocmai pentru ca nu ne este impus de catre o autoritate exterioara, de catre o forta straina, ci este formulat chiar de catre propria noastra ratiune. Noi nsine stim ce trebuie sa facem, fara sa ne dicteze nimeni; de multe ori nu dam ascultare propriei noastre ratiuni practice si gresim, 1

cel mai adesea datorita slabiciunii vointei noastre, dar acest aspect este irelevant n ceea ce priveste validitatea universala si necesara a imperativului categoric. n teoria kantiana, exista un singur imperativ categoric, caruia Kant i gaseste nsa trei formulari diferite, fiecare dintre ele reliefnd un alt aspect al conditiei morale. n prima sa formulare, imperativul categoric suna astfel: "actioneaza numai conform acelei maxime prin care sa poti vrea totodata ca ea sa devina o lege universala". Relund, Kant spune: "imperativul universal al datoriei ar putea fi exprimat si astfel: actioneaza ca si cnd maxima actiunii tale ar trebui sa devina, prin vointa ta, lege universala a naturii. Ideea universalitatii si necesitatii legilor morale este strns legata cu ntelegerea eticului ca domeniu al egalitatii tuturor indivizilor n calitate de fiinte umane rationale. Un om actioneaza moralmente corect atunci cnd nu-si aroga siesi niste avantaje si privilegii n dauna celorlalti, ci recunoaste faptul ca toti oamenii au n egala masura dreptul de a beneficia de acelasi tratament. Este exact ideea pe care o subliniaza cea de-a doua formulare a imperativului categoric: "actioneaza astfel ca sa folosesti umanitatea att n persoana ta, ct si n persoana oricui altuia totdeauna n acelasi timp ca scop, iar niciodata numai ca mijloc". Desi o alta acuza frecventa la adresa eticii kantiene este excesul deontologist - adica un accent unilateral pe respectarea regulilor si ignorarea valorilor - iata ca n cea de-a doua formulare a imperativului categoric (sa-i spunem principiul respectului), Kant afirma, de fapt, valoarea suprema a moralitatii: umanitatea. Omul ca atare este valoarea suprema, al carei pret nu poate fi nicicum evaluat n bani sau altcumva, si care se cere respectata mai presus de orice. Omul este un scop n sine, absolut, si tocmai de aceea nimeni nu poate actiona corect din punct de vedere etic daca i trateaza pe ceilalti numai ca pe niste mijloace pentru atingerea scopurilor sale personale. Daca eu pretind sa fiu respectat de catre ceilalti n calitate de om, atunci (conform principiului universalitatii) trebuie sa accept si dreptul celorlalti de a fi, la rndul lor, n egala masura respectati de catre mine sau de catre oricine altcineva. Umanitatea ca scop n sine sau valoare suprema este adesea supusa unor critici nejustificate, bazate pe o nentelegere. Kant recunoaste explicit faptul ca trebuie sa ne folosim unii de altii; un profesor este un mijloc de educatie pentru studentii sai; un vnzator este un mijloc de prestare a unor servicii comerciale; un muncitor este un mijloc de productie etc. Tocmai de aceea el subliniaza faptul ca principiul respectului nu cere altceva dect sa nu-i tratam niciodata pe ceilalti numai ca simple mijloace, recunoscnd ntotdeauna ca cei de care ne folosim sunt, ca si noi, fiinte umane, carora le datoram respect si consideratie. Totodata, din cauza nclinarii multora dintre noi catre comportamente egoiste, se ntelege n mod unilateral imperativul categoric, n cea de-a doua sa formulare, ca datorie de a proteja umanitatea din fiinta celorlalti. Kant spune nsa ca trebuie respectata umanitatea ca atare, inclusiv n propria fiinta, ceea ce nseamna ca avem cu totii datoria nu numai de a-i respecta pe ceilalti, dar si de a ne apara propria demnitate ori de cte ori ea este nesocotita de catre altii. n sfrsit, calitatea esentiala si definitorie a omului este libertatea vointei rationale. Ceea ce trebuie respectat n orice fiinta umana este tocmai capacitatea ei de a-si conduce comportamentul pe baza unor decizii constiente. n cea de-a treia sa formulare, impera-

tivul categoric enunta "Ideea vointei oricarei fiinte rationale ca vointa universal legislatoare". Cine vede aici doar un formalism gol este orb, deoarece Kant exprima aici libertatea vointei. Nu e vorba nsa de o vointa arbitrara, de un potential activ si energetic la cheremul oricarei pofte si dorinte, ci de puterea noastra de a actiona, strunita de rigoarea si disciplina ratiunii universale. Prin aceasta idee, Kant expune si argumenteaza cea mai profunda si cea mai originala dintre ideile sale etice: a fi moral nseamna sa te supui propriilor tale reguli, neimpuse de nici o forta sau autoritate exterioara, cu conditia ca aceste reguli sa fie validate de ratiune ca legi universal valabile, ntruct prin aplicarea lor practica umanitatea din fiecare individ, ca valoare suprema, este respectata si cel mai bine pusa n valoare. Constient de noutatea ideilor sale, Kant spune: "Se vedea ca omul este legat de legi prin datoria lui, dar nimanui nu-i trecea prin gnd ca el nu este supus dect propriei lui legislatii si ca aceasta legislatie este totusi universala, si ca el nu este obligat sa actioneze dect conform vointei lui proprii, care nsa, potrivit scopului ei natural, este universal legislatoare" . Kant nu rezolva toate problemele dificile ale eticii, dar este cel mai aproape de ntemeierea eticii ca disciplina teoretica riguroasa. Merita subliniate nca o data ideile kantiene definitiv ramase ca niste achizitii definitive n filosofia morala: Spatiul existential si fundamentul moralitatii este libertatea vointei autonome; ori de cte ori actionam constrnsi de o forta exterioara ne situam n afara moralitatii.

Autonomia vointei ne conduce pe calea moralitatii numai atunci cnd actionam nu n vederea unor interese si avantaje proprii, n detrimentul altora, ci calauziti de un principiu universal valabil; ori de cte ori ceea ce vrem sa facem nu am putea dori sa fie facut de catre oricine, inclusiv mpotriva noastra, nu suntem morali. Acest principiu nu cere nimic altceva dect sa recunoastem umanitatea din oricare individ ca scop n sine sau valoare suprema; ori de cte ori i tratam pe ceilalti numai ca pe niste simple mijloace n folosul nostru nu suntem morali.

Filosofia morala kantiana se detaseaza drept cea mai importanta dintre teoriile etice actuale nu numai prin calitatile sale intrinseci, ci si datorita faptului ca tinde sa absoarba ca pe niste variante si alte curente de gndire. n etica datoriei se revarsa si etica drepturilor umane fundamentale.