Piaţa de oligopol - caracteristici

Oligopolul reprezintă structura de piaţă cea mai răspândită în ţările dezvoltate

din punct de vedere economic. Pe piaţa de oligopol, oferta este asigurată de un
număr relativ mic de firme (câţiva vânzători), între care nu există diferenţe
semnificative sub aspectul înzestrării tehnice, forţei economice, nivelului costului
mediu, gradului de internaţionalizare a activităţii. Fiecare vânzător reprezintă o
firmă mare, cu o forţă economică, tehnologică şi financiară ridicate, deţine o
pondere importantă în oferta totală şi are capacitatea de a influenţa piaţa în mod
direct (prin deciziile privind preţul, cantitatea, publicitatea, lansarea în modele noi,
modul de comercializare etc.), şi indirect (prin reacţiile pe care le are la acţiunile
concurenţilor).
Pe această piaţă cererea este atomizată, iar barierele de intrare pentru noii
concurenţi sunt foarte puternice. Ele constau în bariere tehnice (deţinerea de
licenţe, brevete etc.) financiare (privilegii speciale cu marile instituţii financiare şi
de credit care sunt piedici pentru eventualii nou veniţi) şi organizatorice (contracte
de exclusivitate cu furnizorii de anumite materii prime, cu reţeaua comercială cu
amănuntul, dar mai ales cu cea en-gros).
Produsele petroliere, mobila, tehnica electronică de calcul, autovehiculele,
ţigaretele, produsele alimentare cu un grad ridicat de prelucrare, audiovizualul,
majoritatea materiilor prime neagricole, bunurile electrocasnice, încălţămintea,
articolele de toaletă, de confort personal, băuturile răcoritoare, cimentul, produsele
siderurgice, medicamentele, energia electrică, detergenţii, liniile aeriene, sistemul
bancar, comerţul cu amănuntul etc. sunt obţinute prin structura de piaţă
caracteristică oligopolului.
Interdependenţa dintre firmele oligopoliste obligă pe fiecare firmă în parte să
ţină cont de reacţiile celorlalte, să prevadă aceste reacţii, fiecare este sensibilă la
modificarea unor decizii ale concurenţilor privind preţul sau cantitatea produsă.
Incertitudinile previziunilor (presupunerilor) rezultă nu numai din dificultăţile
generale de informare, ci şi din natura acestei forme de concurenţă. Este greu de
prevăzut care vor fi reacţiile celorlalţi parteneri.
O altă caracteristică a oligopolului este strategia diversificării produselor şi
activităţilor.
În condiţiile oligopolului, firma exercită o anumită influenţă asupra preţului, dar
nu-l poate alege ca în cazul monopolului, deoarece ea trebuie să ţină seama de
reacţiile uneori foarte pregnante ale celorlalte firme şi de consecinţele acestora
asupra propriei activităţi.

Clasificarea oligopolului

În teoria economică sunt consemnate următoarele forme de oligopol:

a) oligopol pur sau oligopol diferenţiat, în funcţie de existenţa sau absenţa
diferenţierii produselor.
Dacă produsele sunt identice vorbim de oligopol pur, unde interdependenţele
între firme sunt mai mari, orice modificare de preţ din partea unei firme fiind
resimţită puternic de celelalte. Dacă produsele sunt diferenţiate, modificările de
preţ vor afecta în măsură mai mică ceilalţi competitori.
b) în funcţie de legăturile reciproce, de gradul de coordonare, putem vorbi de
oligopol complet coordonat (înţelegeri directe între firme), oligopol parţial
coordonat (înţelegeri spontane sau tacite) şi oligopol fără coordonare.
Oligopolul complet coordonat poate să ia forma cartelului, acordul încheiat între
firme vizând exclusiv nivelul preţului sau atât preţul de vânzare, cât şi nivelul
producţiei.
 În mod obişnuit, oligopolul presupune însă o coordonare spontană, fiecare firmă
luând în considerare reacţiile celorlalte la propriile acţiuni, în funcţie de aceasta
stabilindu-şi propriile politici comerciale. Aici pot să apară două tipuri de relaţii
concurenţiale: acceptarea unei firme lider a cărei influenţă este dominantă sau
cooperarea voluntară determinată de interese comune, etica afacerilor sau toleranţa
reciprocă.
Oligopolul fără coordonare se poate manifesta sub forma unor relaţii de
concurenţă agresivă în domeniul stabilirii preţurilor şi a desfacerii mărfurilor
(oligopoluri omogene), a unor relaţii concurenţiale cu accent pe calitatea/noutatea
produsului şi reclamă (oligopoluri diferenţiate) sau a unor relaţii concurenţiale
înlănţuite în cadrul unor ramuri cu număr mare de firme dar diferenţiate din punct
de vedere al mărimii şi puterii lor economice.
c) din punct de vedere al maximizării profiturilor, putem vorbi de oligopol complet
sau oligopol parţial.
Oligopolul complet presupune relaţii foarte strânse între firme, profiturile
cumulate ale firmelor fiind maximizate (cazul ideal), în caz contrar avem oligopol
parţial (acesta are corespondent în practică).

Tendinţa spre oligopolizare: cauze şi căi de realizare

Gradul de oligopolizare este diferit în funcţie de industrie, dar tendinţa este de

îndepărtare de modelul „atomizat”, pe care „mâna invizibilă” funcţionează după
modelul descris de Adam Smith. El se apreciază, în special, prin raportul de
concentrare, adică (fracţiunea) din producţia şi vânzările totale ale unei naţiuni care
revin (sunt controlate) de partea cea mai reprezentativă a firmelor dintr-o industrie
(de exemplu: C3 = pondere a celor mai mari trei firme dintr-o industrie; C5, C10

ş.a.m.d.). Câteva cifre sunt relevante:

În economia SUA sunt recuzate circa 12 milioane de firme; 1000 dintre acestea,
cele gigant, asigură 60 % din PIB, iar celelalte – circa 12 milioane, produc 40 %
din PIB american; în industria de ambalare şi refrigerare a cărnii de vită acţionează
peste 1240 de companii, dar patru dintre ele asigură 85 % din producţie;
Pe plan mondial, producţia de autovehicule este asigurată de 150 de firme. Două
dintre ele, General Motors şi Ford produc aproximativ 1/3 din toate autovehiculele
oferite pieţei, iar 75 % din producţia mondială se asigură doar de către zece
companii;
În Marea Britanie, primele cinci firme, cele mai mari din industrie, asigură 99,3
% din producţia de tutun şi ţigarete, 87,7 % din cea de autovehicule, 55,6 % din
cea de medicamente etc. În Franţa trei firme asigură integral oferta internă de ţigări
şi refrigeratoare şi 60 % din oferta produselor petroliere.
Orice industrie din ţările cu economie de piaţă concurenţială de tip capitalist se
caracterizează prin două structuri: un număr restrâns de firme mari, gigantice, de
tip oligopol şi o mulţime, în creştere, de IMM-uri, cu o pondere majoră în
asigurarea locurilor de muncă, dar cu un aport minoritar la realizarea valorii
adăugate.
Tendinţa spre gigantismul corporatist are numeroase cauze tehnice şi
economice. Dintre acestea se detaşează:
a) tehnologia care devine mai complexă, mai scumpă şi integrată, devenind
accesibilă în special firmelor cu puterea financiară ridicată, organizatoare a
producţiei pe scară mai mare;
b) în toate ramurile se accentuează tendinţa de creştere a capitalului fix, dar mai
ales a costurilor fixe a căror recuperare este dificilă sau chiar imposibilă în condiţii
de conjunctura nefavorabilă şi părăsirea unei industrii. Dintre acestea se detaşează
cele pentru cercetarea ştiinţifică, inovare tehnologică, cercetarea pieţei, expertizei
omologarea bunurilor ş.a.m.d. De pildă, punerea la punct a unui nou medicament
ocazionează cheltuieli de cercetare, experimentare, omologare etc. de cel puţin 500
milioane USD eşalonate pe perioadă de cel puţin cinci ani, operaţiune accesibilă
doar unor firme mari, puternice, apte să-şi asume un risc ridicat pe perioade lungi;
c) în toate industriile pragul de rentabilitate se realizează la un volum de producţie
– şi, implicit, de costuri mai ridicat. De exemplu: o fabrică de oţel avea prag de
rentabilitate pentru o producţie de 10 t/zi în 1860; acesta ajunge la 500 t/zi în 1900
şi 3000 t/zi în 2000;
d) firmele mari rezistă mai bine conjuncturilor nefavorabile;
e) progresele în domeniul informaticii, comunicaţiilor, automatizării flexibile ş.a.
permit adaptarea operativă a producţiei la cerinţele pieţei, diferenţierea
sortimentelor de fabricaţie în funcţie de cerere, paralele cu reducerea respectivelor
costuri.
Creşterea dimensiunilor unei firme se realizează pe mai multe căi:
- mărirea capitalului prin reinvestirea unei părţi din profitul net şi prin aport de
capital din partea acţionarilor;
- fuziuni cu alte firme sau achiziţia altor firme aflate în acelaşi stadiu al producţiei
sau al circuitului valorii adăugate (fuziuni orizontale) sau între firme aflate în stadii
diferite de creare a valorii adăugate (fuziuni verticale). Ele se realizează foarte
rapid prin operaţiuni bursiere interne sau internaţionale (sub forma investiţiilor
directe);
- absorbţia unor firme aflate în dificultate sau sub pericolul de faliment.
 Piata de oligopson

Oligopson este un termen care desemnează o formă a pieței cu concurență

imperfectă, în cadrul căreia un număr mic de firme mari cumpără cea mai mare
parte a unei anumite mărfi, marfă care este furnizată de mai mulți producători sau
ofertanți.
Numărul de solicitanți este suficient de mic, iar puterea lor economică este
suficient de mare, pentru ca acțiunea întreprinsă de fiecare firmă cumpărătoare,
luată separat, să aibă un impact semnificativ asupra condițiilor generale de
cumpărare-vânzare de pe piața mărfii respective.
În concluzie, oligopsonul este piața pe care un număr redus de cumpărători
controlează puterea de cumpărare și, în consecință, dictează producția și prețul de
piață al unui anumit produs sau serviciu. Într-un oligopson prețurile tind să fie mai
mici decât într-o piață liber concurențială, așa cum prețurile într-un oligopol tind să
fie mai mari. Practic, un oligopson este inversul unui oligopol.