Prin investiţie se înţelege totalitatea cheltuielilor, care se fac pentru realizarea de noi capitaluri fixe,

inclusiv înlocuirea capitalului fix uzat, precum şi cheltuielile ocazionate de dezvoltarea sau modernizarea
capitalurilor fixe existente.
Investiţiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale activităţii de antreprenoriat
sau ale altor tipuri de activităţi cu scopul de a obţine profit sau efect social.
Investiţiile sunt o cheltuială efectuată în prezent, cu caracter cert, în scopul obţinerii unor efecte viitoare,
adesea incerte, ceea ce creează şi un risc, deoarece decalajul de timp dintre momentul investirii şi cel al
obţinerii rezultatelor scontate, poate crea situaţii imprevizibile.
Investiţiile reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect sau o activitate cu scopul
de a crea un spor de avuţie, atît la nivelul individului, cît şi al firmelor şi societăţilor, în general;
Investiţiile reprezintă inversul consumului imediat . Prin aceasta se explică faptul că orice investiţie
necesită existenţa unor resurse obţinute ca rezultat al unor procese predecesoare de economisire şi
acumulare, realizate de investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice, aceste resurse fiind
atrase prin finanţări directe sau indirecte.
Investiţiilor le este caracteristică relaţia investiţie-timp . Investiţiile se angajează în efectuarea de
imobilizări de fonduri sau de elemente de cheltuieli pentru o perioadă, care este, de regulă, mai mare
decât durata unui ciclu de producţie. Aceasta defineşte investiţia ca fiind cheltuieli de sume băneşti în
momentul iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, în timp.
Investiţiile au caracter dual . Adică investiţia nu trebuie privită doar ca o simplă cheltuială bănească, ci
trebuie să se aibă în vedere, simultan, două sensuri care se corelează permanent:

 sensul valoric , când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu reprezintă altceva decât o resursă
financiară avansată şi consumată în prezent, cu scopul obţinerii efectelor viitoare;
 sensul fizic , când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate mijloacele materiale şi tehnice,
oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile, precum şi cu interesele lor.

În economiile moderne, investiţiile manifestă atât trăsături clasice, cât şi trăsături moderne ale
activităţii de investire:
O listă a acestor trăsături ar putea fi reprezentată astfel:

Trăsăturile clasice:
 diferenţa mare de timp dintre momentul efectuării cheltuielilor, momentul obţinerii efectelor şi
momentul care indică sfârşitul efectelor investiţionale;
 sacrificarea unor resurse certe, prezente, în defavoarea consumului imediat ;
 efectele riscurilor şi incertitudinii , care influenţează eforturile şi efectele unui proiect de investiţii.

Trăsăturile moderne:

 investiţiile devin o alocare permanentă de capitaluri pentru acţionarea unor active fizice sau
financiare, impunând necesitatea creării şi gestionării portofoliului de investiţii;
 reducerea considerabilă a segmentului de timp legat de realizarea şi exploatarea unei investiţii,
durata de funcţionare scăzând din cauza mobilităţilor înregistrate ca urmare a progreselor tehnic,
economic etc.

Investiţiilor le este propriu caracterul novator, căci sunt promotoare de ceva nou, de progres, aducând
întotdeauna la schimbarea situaţiei existente, apariţia unor elemente noi, necunoscute anterior, adică
investiţiile angajează de fiece dată viitorul.
Atributele principale ale investiţiilor sunt:
  timpul : Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel, între momentul
investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un decalaj în timp;
 riscul : Sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă
vine, şi oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus, dacă cheltuielile au un grad de certitudine
rezonabil, efectele presupun numai speranţe;
 conţinutul material concret al efortului investiţional : Investiţiile reprezintă un flux al valorilor
care au ca punct iniţial de pornire o structură de resurse diverse ca natură şi ca volum (fonduri
financiare, o parte a veniturilor şi a economiilor realizate, resurse umane etc.);
 eficienţa : O investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când efectele - suma totală
absolută a încasărilor viitoare - sunt superioare cheltuielilor iniţiale.

De asemenea, noţiunea de investiţie poate fi privită din mai multe puncte de vedere: economic,
contabil, financiar, juridic şi psihologic.
În abordarea economică imaginea investiţiei este dată de faptul, că veniturile viitoare trebuie să fie
superioare cheltuielilor iniţiale actualizate.
În abordarea contabilă , investiţia este redusă la noţiunea de imobilizare, pornind de la faptul că toate
valorile ce se creează sunt destinate a rămâne constant sub aceiaşi formă.
Imaginea financiară provine din faptul că investiţiile generează venituri şi economii pe termen lung.
Imaginea juridică impune condiţia că, în cazul în care o cheltuială nu are incidenţă patrimonială directă,
aceasta nu poate fi considerată investiţie, chiar dacă sporeşte în timp potenţialul şi performanţele
întreprinderii.
Abordarea psihologică reduce investiţia la o renunţare la bunuri imediate în schimbul unor avantaje
viitoare.
Principalul subiect al investiţiei este investitorul.
În conformitate cu legislaţia R.Moldova, „investitorul este persoana fizică sau juridică încadrată în
activitatea investiţională pe teritoriul Republicii Moldova”.
Obiectele în care se investeşte se deosebesc după mai multe criterii.
Astfel, în funcţie de ramurile beneficiare, putem vorbi despre investiţii industriale, agrare, de transport etc.
Reieşind din faptul că, conform structurii sale organice, capitalul este divizat în capital fix şi capital
circulant,investiţiile în fonduri fixe şi în fonduri circulante diferă după termenii de recuperare, ce reies din
caracteristicile specifice acestor tipuri de capital.
Mai există o serie de alte clasificări, despre care va fi vorba în continuare.

Clasificarea investiţiilor
Pentru analiza mai profundă a investiţiilor este necesar de a le diviza după anumite caracteristici
specifice, adică de efectuat clasificarea lor.
Investiţiile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, condiţionate de o serie de factori (criterii) ca:

 destinaţia investiţiilor;
 modul de execuţie a lucrărilor;
 stadiul de realizare a lucrărilor;
 caracterul lucrărilor etc.

În funcţie de factorii enumeraţi mai sus, vom prezenta o clasificare adoptată, în principiu, de un număr
apreciabil de specialişti:
Conform destinaţiei se disting:

 investiţii productive ;
 investiţii neproductive .

Cele productive asigură realizarea de bunuri materiale, iar cele neproductive sînt efectuate în scopuri
social culturale, sau pentru perfecţionarea elementului uman etc.
Criteriul acesta de clasificare permite clasificarea investiţiilor şi pe sectoare de activităţi economice,
după cum urmează:

 investiţii în sectorul primar, cuprinzînd toate acele lucrări efectuate în ramurile extractive, unde
se efectuează activităţi de desprindere din mediul biologic a unor substanţe (cărbuni, minereuri
feroase şi neferoase, petrol, gaze naturale etc.);
 investiţii în sectorul secundar, înglobînd lucrările prevăzute în toate ramurile tehnologice unde,
prin supunerea materiilor prime şi a materialelor auxiliare anumitor transformări tehnologice se
obţine întreaga gamă de produse materiale din toate ramurile industriale;
 investiţii în sectorul terţiar, cuprinzînd toate investiţiile destinate sferei prestărilor de servicii
(comerţ, asistenţă socială, proiectare etc.)

După modul în care se execută lucrările, se disting:

 investiţii executate în antrepriză (cu posibilitatea extinderii executării lucrărilor şi sub formă de
subantrepriză), atunci cînd lucrarea este încredinţată de beneficiar (investitor) spre execuţie unei
întreprinderi specializate, ce poartă denumirea de antreprenor (subantreprenor); asemenea
lucrări se efectuează pe bază de contracte ferme, prin care antreprenorul se angajează să
execute lucrarea în parametrii proiectaţi, cu anumite termene intermediare de execuţie şi cu
termen final, iar beneficiarul se obligă să achite costul execuţiei;
 investiţii executate în regie, cele pe care investitorul (beneficiarul) şi le execută prin forţe
proprii, fără a apela la o unitate specializată;
 investiţii mixte (în sistem mixt), atunci cînd o parte a investiţiei o execută investitorul, iar o altă
parte, antreprenorul.

După stadiul de executare investiţiile pot fi:

 investiţii în curs de realizare (neterminate);
 investiţii terminate (cele la care lucrările au fost încheiate);
 investiţii restante (cele care la termenele finale prevăzute n-au fost realizate, ci sunt realizate
ulterior, la alte date);

După caracterul lucrărilor, investiţiile se pot clasifica în:

 investiţii pentru construirea unor obiective noi;

 investiţii pentru refacerea (reconstituirea) acestora, dezvoltarea sau transformarea lor;
 investiţii pentru înnoirea unităţilor existente, atunci când progresul tehnic impune
retehnologizarea.

Conform aceluiaşi criteriu, investiţiile se pot clasifica în:

 investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere): acestea presupun cheltuieli în vederea măririi
capacităţilor de producţie;
  investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie existente;
 investiţii de modernizare, care se efectuează cu scopul creşterii performanţelor tehnice,
îmbunătăţirii randamentelor utilajelor existente;
 investiţii de inovare, adică lansarea noilor activităţi;

După gradul de risc pe care îl implică:

 investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie include investiţiile de
menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse puţine, dar au şi cele mai mici efecte;
 investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare, de expansiune, de
inovare, iar uneori şi cele de modernizare, acestea fiind valori mult mai mari, producând însă şi
efecte mai mari: creşterea capacităţilor tehnice, efectuarea unor restructurări de producţie,
implementarea noilor produse şi servicii.

După locul în care se fac:

 investiţii interne;
 investiţii externe (participarea cu fonduri la formare capitalurilor altor firme, pentru diversificarea
activităţii).

După sursa de finanţare investiţiile se clasifică în:

 investiţii finanţate din surse proprii;
 investiţii finanţate din surse atrase.

Din punctul de vedere al obiectului de investiţii, se disting:

 investiţii reale ;
 investiţii financiare .

Cele din urmă, la rîndul său, la fel pot fi divizate în baza unor criterii distincte. Spre ex., în dependenţă
de scopul investirii, investiţiile financiare se pot diviza în:

 investiţii directe (când agentul finanţator capătă şi posibilitatea de a lua decizii şi de a efectua
controlul proiectului pe linie managerială, tehnologică, de marketing etc.);
 investiţii de portofoliu (care reprezintă plasamente cu scopul de a obţine venit sau în scopul
diversificării riscurilor etc., fără alte implicaţii în viaţa proiectului).

Investiţiile mai pot fi clasificate în funcţie de:

 importanţa acestora (proprie, de ramură, naţională, mondială);

 modul de constituire (nete şi brute) etc.

Impactul investiţiilor asupra dezvoltării

economice
Pentru a analiza impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice a oricărui stat este indicată analiza
abordărilor teoretice cu privire la rolul investiţiilor în asigurarea proporţiilor şi dinamicii macroeconomice.
Economiştii clasici au analizat corelaţiile dintre diverse fenomene economice, inclusiv investiţiile, şi
procesul dezvoltării economice.
Investiţiile, în teoriile acestor economişti deţin un rol opus economisirilor – ele joacă un rol
expansionist, deoarece prin investire se provoacă extinderea activităţilor agenţilor economici. Iar aceasta,
la rândul său, se reflectă în creşterea produsului intern brut. Rata dobânzii este elementul principal
care determină activitatea investiţională într-o economie. De aceea, în teoriile clasicilor, investiţiile şi
economiile sunt tratate ca două fenomene opuse.
Tratarea investiţiilor ca fenomen opus economiilor explică înţelegerea îngustă a factorilor ce
condiţionează investiţiile. Aşadar, aceşti economişti se limitează la concluzia că rata dobânzii este
determinantul principal al investiţiilor.
O abordare nouă o reprezintă concepţia keynesistă, conform căreia este posibilă restabilirea (sau
menţinerea) echilibrului economic de ansamblu prin creşterea volumului consumului şi/sau investiţiilor,
cererii globale în economie şi, deci, a ocupării forţei de muncă şi a mijloacelor de producţie.
Accentuând prioritatea investiţiilor, J.M. Keynes, autorul acestei teorii, le plasează în lista categoriilor
economice prioritare, alături de câteva alte categorii importante, şi le notează cu litere mari: Venitul
Naţional, Consumul, Investiţiile, Economiile.
J.M. Keynes şi urmaşii sistemului său de gândire au modificat abordarea problemei investiţiilor,
constatând că investiţiile reale sunt determinate, înprimul rând, de perspectivele existente la un
moment dat în economie, şi doar în al doilea rând, de rata dobânzii. Din momentul în care cresc
perspectivele de profitabilitate, creşte şi nivelul activităţii investiţionale, producându-se expansiunea
economică. Investiţiile financiare, la rândul lor, sunt determinate de rata dobânzii. Cu cât rata dobânzii
este mai mare, cu atât creşte atractivitatea acestui tip de investire, şi invers.
J.M. Keynes apreciază investiţiile ca cel mai instabil element în economie. În cazul unui nivel constant al
consumului, cererea globală şi nivelul ocupării braţelor de muncă depinde de volumul investiţiilor curente.
La rândul său, acesta este condiţionat de dorinţa şi interesarea întreprinzătorului pentru a investi.
Această dorinţă este determinată de eficienţa marginală a investiţiilor noi. J.M. Keynes denotă că
întreprinzătorii nu sunt predispuşi să investească, sau să transforme economiile în investiţii, decât în
cazul în care se profilează perspectivele obţinerii unui profit ce ar corespunde necesităţilor lor. Adică
situaţia în care rata „sperată” a profitului e mult mai înaltă decât rata dobânzii.
După J.M. Keynes, “investiţia constituie actul economic fundamental care determină o creştere atât de
mare a venitului global, încât poate să asigure o sporire a economisirii dorite corespunzătoare injecţiei
financiare iniţiale”.
Putem menţiona că, în teoria sa, J.M. Keynes ajunge la concluzia că în economia reală investiţiile sunt
egale cu economiile. El consideră economiile o reflectare a comportamentului colectiv al consumatorului
individual, iar investiţiile – un comportament colectiv al întreprinzătorului individual. În cazul în care
economiile sunt transformate în investiţii, este provocată expansiunea capitalului fix şi circulant.
În orice domeniu-economic, social-cultural, investiţiile sunt asociate ideii de dezvoltare. Astfel investiţiile
reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a ţării. Prin ele se asigură:

 sporirea capitalului fix,

 creşterea randamentului tehnic şi economic al fondurilor existente;
 crearea de noi locuri de muncă etc.

În acest context, investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice şi al promovării factorilor
intensivi, calitativi şi de certă eficienţă.
Investiţiile au un pronunţat caracter novator, căci prin ele se creează condiţiile materiale necesare
promovării progresului tehnic şi asigurării rezultatelor cercetării ştiinţifice în toate domeniile de activitate,
iar prin aceasta se asigură şi perfecţionarea mijloacelor de producţie, tehnologiilor, formelor de
organizare a producţiei, precum şi înnoirea produselor.
În dezvoltarea economiei naţionale, investiţiile joacă un rol hotărâtor în asigurarea modernizării întregii
activităţi economice. Dezvoltarea stabilă a economiei naţionale, precum şi a statului depinde, în mare
măsură, de orientarea şi planificarea judicioasă a investiţiilor.

Bibliografie

1- Florea Staicu, Colectivul - Eficienta economica a investitiilor, EDP,

Bucuresti, 1995
2- Gabriela Prelipcean - Fundamentele economice ale investitiilor, Ed.
Universitatii Suceava, 2000
3- Dumitru Zait - Eficienta economica a investitiilor, Ed. Universitatii
Al. I. Cuza, Iasi, 1987
4- Simionescu Aurelian - Eficienta economica a investitiilor,
Universitatea Petrosani - Litografia, 1996
5- Gabriela Prelipcean - Fundamentele economice ale investitiilor, Ed.
Universitatii Suceava, 2000
6- Ratio - Suciu, Camelia - Investitiile si relansarea economica, ASE,
Bucuresti, 1997