Contractualism: „Contractul social” și contextul

- Contractualismul politic reprezintă un curent de gândire care devine foarte popular la sfârșitul
sec. XVII, îndeosebi în sec. XVIII
- Contractualismul pornește de la ideea de individ și încearcă să explice societatea, caracterul
social
- Tezele contractualiștilor pornesc de la starea de natură, care în această perioadă se îndepărtează
de viziunea filosofilor antici (ei vedeau oamenii ca ființe sociale, ceea ce înseamnă că grupul este
primordial; ex: Platon considera ca oamenii se întâlnesc, formează grupuri, își împart activitățile
apoi formează o cetate)
- Această atitudine ia naștere din influența mai multor factori:
 Descoperirile geografice – prin care se intră în contact cu oameni „primitivi”, din
societăți rudimentare și astfel apare ideea de stare de natură sau bun sălbatic
 Relansarea teoriei atomiste – teorie cosmologică dezvoltată de Leucip și Democrit, și
continuată de Epicur, conform căreia atomul reprezintă cea mai mică particulă la care se
poate reduce orice lucru (atom, în gr.=indivizibil). Atomii nu sunt identici între ei și se
află în continuă mișcare (deci se pot uni și despărți în permanență), iar obiectele se
deosebesc ca urmare a unirii dintre atomi cu calități diferite oamenii sunt asociați cu
atomii
 Renașterea – afirmarea individualității se răspândește
- Și are următoarele consecințe:
 Se încetățenește ideea de stare de natură (care este o stare ambivalentă pentru că indivizii
sunt lipsiți de avantajele și dezavantajele civilizației)
 Statul se conturează ca un rău necesar, cu misiunea de a păstra pacea și a garanta libertăți
 Stabilirea drepturilor naturale
Predecesori ai "Contractului social"
 Thomas Hobbes
- Lucrare principală: „Leviathanul”
- Oferă prima descriere fundamentală a stării de natură: o viață scurtă, mizerabilă, grea, fără legi,
în fiecare om e lup pentru celălalt, un război al tuturor împotriva tuturor (toți au un drept natural
de a face ceea ce doresc, fără un individ cu un rang social superior celorlalți, iar natura umană
rezidă într-o permanentă și neostoită dorință de putere) La un moment dat, oamenii ies din
această stare și alcătuiesc o comunitate care decide să confere unui ins puterea absolută pentru a
conduce (el a trăit în timpul monarhiei absolute pe care o și susține)
- Prin acest pact social, indivizii își asigură securitatea renunțând la drepturile lor (excepție:
dreptul de a se apăra), în favoarea autorității politice. Dreptul de revoltă nu există!
- Hobbes sustinea ideea ca poporul trebuie sa se supuna acelora care aveau puterea, insa el a
refuzat sa fundamenteze își ideea pe argumentul simplu ca aceasta era vointa lui
Dumnezeu. Argumentul sau fundamental era laic (spunea el, ,,științific") - deoarece se baza
pe ideea apararii interesului propriu mai mult decât pe voința divină
- Conform argumentelor lui Hobbes, guvernământul se bazează pe consimțământul poporului
 John Locke
- Reprezentantul următoarei generații de contractualiști și strămoșul liberalismului clasic
- Este un empirist
- Lucrări importante: „Eseu asupra intelectului omenesc” (vorbește despre felul în care se
formează ideile noastre, prin asociere, la fel și comunitățile); „Două tratate despre guvernământ”
(al doilea e foarte important și influent)
- Pentru el, starea de natură este mai puțin dezastruoasă decât la Hobbes, oameni nu sunt nici
buni nici răi, iar la un moment dat, în mod inevitabil ei se vor asocia și vor crea o comunitate
care va institui un guvernământ distinct de societatea propriu-zisă. Deși starea de natură nu este
una de război, dar e inconvenabilă pentru că mulți oameni nu sunt dispuși să respecte drepturile
celorlalți
- Diferența fundamentală față de Hobbes, este că în cazul comunității lui Locke contractul este
revocabil (inspirație pentru revoluția franceză și cea a coloniilor americane)
- El pune accent și pe drepturile naturale (înțelese mai târziu ca drepturile omului): la viață, la
libertate și la proprietate (asupra corpului, spațiului ocupat de acesta și lucrulior pe care le putem
atinge), pe care oamenii nu le pierd definitiv prin contract. !!!Influență: în declarația de
independență a coloniilor americane, scrisă de Thomas Jeferson, sunt menționate drepturile
inalienabile ale omului (la viață, la libertate și la căutarea fericire), guvernele fiind constituite
pentru a apăra aceste drepturi, în caz contrar poporul se poate revolta. Acest principiu va fi
folosit și în revoluția franceză + dreptul la proprietate
Semnificație: ,,Omul este născut liber, dar este pretutindeni în lanțuri”
- Această frază sentențioasă este cea prin care se deschide capitolul I din „Contractul social”
- Este o frază paradoxală, la fel și continuarea ei (din care rezultă că și cei aflați la conducere, cei
care stăpânesc se află în aceeași situație, fiind mai sclavi decât sclavul pentru că depind de
servitori cerc de interdependență)
- Se referă la omul naturii despre care constatăm că este pretutindeni în lanțuricontrast
aparență-esență (o esență pe care nu o vedem – libertatea și un fapt-lanțurile)
- Totuși, dacă peste tot vedem oameni în lanțuri, de unde știm că ei sunt născuți liberi? Aceasta
este ipoteza lui Rousseau (la fel cum știința lucrează cu presupuneri și ipoteze) pe care a
dezvoltat-o în „Discurs asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni”. La urma
urmei, Rousseau nu scrie un tratat propriu-zis, în sensul strict de recomandare, ci are mai degrabă
tendința întâlnită și la Platon, de a construi cu rațiunea un stat mai bun, fără a descrie fiecare
detaliu
- Poate prima tendință a cititorului e să creadă că Rousseau va propune o revoltă care să rupă
aceste lanțuri, dar spre deosebire de Marx, Rousseau nu este un apostol al revoluției (încheierea
MPC)
- Pentru a vedea că Rousseau nu are de gând să pornească o rebeliune este suficient să citim
puțin mai departe și vom observa următoarea afirmație: „Cum s-a petrecut această schimbare?
Nu știu. Dar ce poate legitima această schimbare? La o astfel de întrebare cred că voi putea
răspunde.”
- Așadar, Rousseau nu vrea să rupă acele lanțuri sau să elibereze omul (în sensul propriu-zis) ci
propune ca ele să devină legitime. Ideea lui constă în înlocuirea acestei non-libertăți (care la
rândul ei a înlocuit libertatea naturală) cu o libertare civilă
- Lanțurile reprezintă, deci, societatea civilă, condiționarea socială. Omul de la începuturi era o
ființă solitară care își satisfăcea nevoile prin propriile eforturi, fiind ființă independentă, liberă.
Totuși, el s-a schimbat și acum trăiește numai în societăți civile, nu se mai poate descurca fără
alți oameni și prin această nouă nevoie nu mai este liber.
- Totuși, nu toate societățile civile sunt drepte sau legitime (de fapt, prea puține sau aproape 0)
iar Rousseau își propune să expună condițiile pe care aceste societăți trebuie să le respecte pentru
a deveni astfel. Aceste condiții se numesc principiile dreptului politic
Conceptul de voință generală
- Un element foarte influent din „Contractul social” este reprezentat de argumentul lui Rousseau,
conform căruia legea vine, în mod legitim, din suveranitatea poporului care legiferează pentru
sine, adică din voința generală
- Voința generală = voința grupului asociației, care privește doar la interesul comun și este
indestructibilă
-Voința tuturor = privește la interesul privat și este suma voințelor particulare
- Oamenii au interese particulare pe care dacă le extragem din voința lor, vom ajunge la un
numitor comun care este binele general (voința generală)
- Voința generală, prin infaibilitatea ei, este ceea ce a mai rămas din suveranitatea divină,
laicizată și secularizată. Caracterul infailibil al lui Dumnezeu trece acum în corpul națiunii, ceea
ce înseamnă că poporul nu greșește (numai dacă este înșelat sau corupt), poporul nu poate voi
rău pentru sine. O asociație bine făcută nu își poate voi decât interesul comun
- Așadar, voința generală apare ca o entitate metafizică, un fel de vox dei
- Rousseau consideră că determinarea voinței generale este mai bună fără partide politice. El are
această atitudine față de partide deoarece crede că acestea aduc pe scenă interesele private pe
care le înfrângem cu greu
- Poporul este suveran dar poate delega o parte a puterii unui guvern. Astfel, suveranul
legiferează, iar magistrații (funcțiile de conducere) execută. În acest fel, corpul politic ascultă de
legea pe care și-o dă singur, deci e ca și cum ai asculta de tine însuți
- Raportul stat – individ: dacă poporul este suveran, nu poate avea un interes contra lui
- Teoria voinței generale nu este democratică, legitimând mai degrabă totalitarismul. Rousseau
spune că oricine nu va voi să respecte voința generală va fi forțat să o facă, adică forțat să fie
liber – aceasta este esența totalitarismului (o formulă de stat inexistentă în Antichitate, Evul
Mediu sau Renaștere – când suveranitatea era transcendentă – care susține că face cetățenii liberi
când de fapt îi constrânge). Condiția modernă a lui Rousseau, adăugată la tiranie, este că deși
supușii sunt sclavi trebuie să se simtă liberi și spre deosebire de trecut, ei nu se pot elibera printr-
o răscoală pentru că ei sunt deja liberi