FACULTATEA DE DREPT

FILOZOFIE
John Locke – Teoria separării puterilor în stat

Un scriitor mai important , deoarece opera lui se îndreaptă spre un

înțeles rațional toată doctrina stării naturale și a contractului social ,
este John Locke (1623 - 1704) , care simbolizează într-un mod strălucit
tendința democratică și liberală.
John Locke pleacă de la ipoteza stării naturale și în consecință , de
la pactul social , pentru a arăta limitele juridice ale puterii suverane.
Pentru Locke, în starea naturală oamenii nu se aflau într-un război
continuu, pentru că legea naturală, adică raţiunea, sădită în ei de
Divinitate , ”îi învaţă pe cei care ţin cont de ea că, fiind toţi egali şi
independenţi, nici unul nu ar trebui să pricinuiască răul altuia, vieţii,
sănătăţii, libertăţii şi posesiunilor sale”.
Fiecare având obligaţia de a se conserva el însuşi, trebuie ca, atât cât
poate, să conserve şi restul umanităţii. Dar pentru că în starea naturală
posibilitatea de a se bucura de toate acestea era totuşi ameninţată de cei
care nu ascultă de raţiune, oamenii s-au unit într-o comunitate: ”scopul
principal şi important urmărit de oamenii care se unesc în comunităţi
şi care se supun ei înşişi unei cârmuiri este conservarea proprietăţii
lor” .
De reţinut este faptul că la Locke termenul proprietate este expresia
generică pentru cele trei elemente esenţiale: viaţă, libertate şi
posesiuni.
 În starea naturală , concepută de Locke , omul are deja anumite
drepturi : dreptul la libertate personal , dreptul la muncă și prin urmare la
propietate , care , pentru Locke , se bazează tocmai pe muncă.Ceea ce
lipsește este autoritatea care poate să garanteze aceste drepturi.Pentru a
se asigura o atare garanție , adică pentru a se organiza în mod politic ,
indivizii trebuie să renunțe la o parte din drepturile lor naturale să
consimtă la anumite limitări și aceasta se face prin contract.Dar Acela
care este investit astfel cu autoritate publică , nu poate să se folosească
de ea după bunul său plac , pentru că însăși autoritatea i-a fost
încredințată pentru protecția drepturilor particularilor. Dacă el abuzează ,
violează contractual și poporul redobândește , „ipso facto ” ,
suveranitatea sa originală.Obligațiunea de ascultare a supușilor este , în
realitate , subordonată respectării contractului din partea guvernanților
Astfel guvernământul civil aduce în plus faţă de starea naturală
următoarele lucruri: o lege stabilă, consecventă şi ştiută; un judecător
cunoscut şi imparţial; puterea de a aplica legea. Aceste lucruri vor duce
la renunţarea de către individ la puterile sale naturale de a face tot ce îi
stă în putere pentru a-şi conserva fiinţa şi de a pedepsi nedreptăţile –
acestea sunt cedate comunităţii civile. Renunţarea la aceste puteri este
sursa şi dreptul originar al ambelor puteri ale comunităţii, legislativă şi
executivă.
Pentru a evita expunerea individului la despotismul sau arbitrariul
unei puteri necontrolate, liberalii moderni au conceput un sistem de
limitare a puterilor în stat.
Locke enunţa următoarea idee: ”prima şi fundamentala lege pozitivă
a tuturor comunităţilor este de a constitui puterea legislativă, tot aşa
cum prima şi fundamentala lege naturală, care urmează să
cârmuiască până şi legislativul însuşi, este de a conserva societatea şi
(în măsura în care aceasta nu contravine binelui general) de a
conserva fiecare persoană din ea”.
 Deşi acest legislativ este puterea supremă, fiind rezultatul
consimţământului indivizilor, el nu poate fi o putere arbitrară asupra
vieţilor şi destinelor oamenilor, deoarece:
 nu a primit de la individ, prin consimţământ, decât puterea de a se
conserva pe sine şi pe ceilalţi, pe care i-a dat-o legea naturii, şi nu
puterea arbitrară asupra vieţii şi proprietăţii celorlalţi; legislativul nu
poate avea o putere mai mare decât are raţiunea: ”legea naturală
rămâne regula eternă pentru toţi oamenii – pentru legislatori ca şi
pentru ceilalţi”;
 legislativul este obligat să împartă dreptatea şi să decidă drepturile
supusului prin legi stabile promulgate şi prin judecători autorizaţi
recunoscuţi. Această exigenţă presupune un anumit profesionalism al
puterii judecătoreşti şi formularea explicită a regulilor, astfel încât ele să
poată fi cunoscute de toată lumea. Astfel, indivizii îşi vor putea cunoaşte
drepturile şi îndatoririle, iar aplicarea legii nu va fi viciată;
 legislativul nu poate deposeda niciun om de proprietate fără
consimţământul acestuia, deoarece scopul cârmuirii este tocmai
garantarea proprietăţii. Taxele pe care le aplică trebuie să nu ducă la
desfiinţarea proprietăţii. Un guvernământ care expropriază samavolnic
îşi distruge propria legitimitate;
 legislativul nu poate transfera în alte mâini puterea de a face legi,
deoarece o putere delegată nu poate fi transferată (nu poţi transfera ceea
ce nu e al tău): izvorând de la oameni, puterea legislativului este doar de
a face legi, nu de a face legiuitori.
Pe scurt, puterea legislativă trebuie să guverneze prin legi stabile
şi promulgate, întocmite numai spre binele oamenilor, să impoziteze
doar cu consimţământul lor şi să nu transfere puterea cu care a fost
învestită. ”Puterea legislativă este aceea care are dreptul de a îndruma
folosirea forţei comunităţii în scopul conservării acesteia şi a membrilor
săi”.
 Pentru că există tentaţia celor care fac legile să le şi aplice, putând
astfel să se sustragă lor, trebuie ca puterea legislativă să fie încredinţată
mai multor persoane. Apare astfel separarea dintre legislativ şi
executiv.
Iată cum este împărţită puterea :
 ea aparţine oamenilor, care pot schimba legislativul, dacă acesta
acţionează contrar încrederii puse în el;
 este transferată legislativului care poate învesti o persoană cu
exercitarea ei;
 aceasta nefiind însă legiuitor suprem, ci executor suprem al legii
(ea nu legiferează, ci este în serviciul legii) – când această
persoană încalcă legea, ea se degradează pe sine, devenind
persoană privată.
În concluzie , Locke are meritul de a fi determinat amănunțit
doctrina sa , adică de a fi construit un adevărat sistem
constitutional.El schițează teoria diviziunii puterilor ,care va fi mai
târziu prelucrată de Montesquieu ; expune drepturile poporului ca
unitate și al cetățenilor ca indivizi.El este cel mai mare precursor a lui
Rousseau , care a declarat în mod expres ca Locke a tratat despre
contractual social „după propriile sale principii ”.

Bibliografie :
 Giorgio Del Vecchio – Lectii de filosofie juridică,Europa
Nova,1940 ;
 John Locke, Two Treatises of Government, Cambridge University
Press, 1960.