Răileanu Bogdan 22.02.

2021

12C

a)

Confundarea raspunderii cu libertatea a catastrofat lumea. “Libertatea e

capacitatea de a valorifica infrangerile si de a depasi reusitele.”, asa cum declara
intelectualul Constantin Noica. Sensul vietii este sa-ti pui problema sensului vietii.
Orice raspuns risca sa fie o mediocritate. Dar a raspunde ca viata n-are nici un sens
e cea mai mare. In anii tineretii vezi ideile in libertatea lor. In anii tarzii, in
necesitatea lor.

b)

Analizand scrisoarea a VIII-a a lui Jean-Jacques Rousseau din cartea

”Scrisori scrise de pe munte” aflam ca ”un popor este liber, orice forma ar avea
guvernamantul sau, atunci cand in cel care guverneaza nu vede omul, ci organul
legii.”. Din ideea mentionata de filosoful francez, deducem concluzia conform
careia orice om poate fi liber, atata timp cat se respecta anumite legi atat scrise, cat
si nescrise. Dar ce se intampla atunci cand un om este mai bogat ca celalalt si ei nu
mai sunt egali din punct de vedere financiar? Adam Ferguson, filosoful scotian al
secolului XVIII, considera ca libertatea nu este o eliminare a tuturor restrangerilor,
ci reprezinta aplicarea eficienta a restrictiilor juste, asupra tuturor membrilor unei
societati libere, indiferent ca sunt magistrati sau supusi. Ceea ce denota faptul ca
fara a tine cont de nivelul nostru financiar, putem fi liberi. Ca un raspuns al
intrebarii din prolog, da, se poate garanta libertatea tuturor indivizilor, iar modurile
in care se poate asigura aceasta lipsa de constrangeri sunt multiple, avand la baza
responsabilizarea individului.

c)

“Primul rezultat al acestei conceptii despre drept este ca orice se refera la

moralitate ca atare este dincolo de intelegerea sa adecvata. Dreptul priveste doar
libertatea externa, adica limitat la ceea ce poate fi impiedicat in spatiu si timp
(constrans), in timp ce si moralitatea necesita libertate interna. Adica moralitatea
cuprinde atat dreptatea, cat si virtutea. Acesta este motivul pentru care Kant sustine
ca doar libertatea in ceea ce priveste interactiunea, utilizarea externa a persoanelor
la alegere (dreapta) poate fi impusa coercitiv; libertatea cu in ceea ce priveste
utilizarea interna (virtute) si cea externa a alegerii - moralitatea - nu poate fi
impusa coercitiv. Deoarece moralitatea necesita libertate in ceea ce priveste ambele
utilizarea interna si externa la alegere, nu poate fi pusa in aplicare.”

De exemplu, ascetismul drastic al inteleptilor orientali, a fost sigur, crede

filosoful politic citat, o reactie la despotismul marilor autocratii si s-a dezvoltat,
mai ales in perioadele in care indivizii puteau fi pusi in situatia de a fi oprimati,
umiliti, tratati cu cruzime, sau cu total dezinteres, de cei ce aveau puterea . De
multe ori in asemenea autocratii, individul in sine nu avea nici o valoare, el putand
fi oricand anihilat, daca interesele de stat o cereau .

In asemenea conditii oprimante, omul a descoperit solutia libertatii ca

retragere in sine, ca ponderare rationala a scopurilor sale, sau ca renuntare la acelea
pe care oricum nu si le putea realiza datorita factorilor sociali nefavorabili,
exteriori .
 Libertatea, eliberarea individului traitor intr-un mediu neliberal,
nedemocratic, autoritar, despotic, consta in apelul la ratiune, in limitarea dorintelor,
in autocunoastere, in retragerea in sine, pentru a gasi forte necesare existentei si in
conditii sociale neprielnice .

Libertatea interioara si cea morala, a omului care-si pastreaza bunatatea,

loialitatea, generozitatea si in conditii sociale negative, este una in antiteza cu
libertatea politica, extrovertita, sociala 

d)

Legatura dintre liberatea politica a cetateanului si separatia puterilor este

exprimata de Montesquieu in felul urmator : „Libertatea politica pentru cetateni
este acea liniste sufleteasca izvorata din convingerea fiecaruia ca se afla in
siguranta si pentru ca sa existe aceasta libertate, guvernamantul trebuie sa fie
alcatuit in asa fel ca un cetatean sa aiba a se teme de alt cetatean. Atunci cand in
mainile aceleasi persoane sau aceluias corp de dragatori se afla intrunita puterea
leguitoare si puterea executiva, nu exista libertate deoarece se poate naste teama ca
acelasi monarh sau acelasi senat sa intocmeasca legi tiranice pe care sa le aplice in
mod tiranic.

Nu exista de asemenea libertate daca puterea judecatoreasca nu este separata

de puterea legislativa si de cea executiva. Daca ar fi imbinate cu puterea
legislativa, puterea asupra vietii si libertatii cetatenilor ar fi arbitrara, caci
judecatorul ar fi leguitor. Daca ar imbinata cu puterea executiva, judecatorul ar
putea avea forta unui opresor.” Dar juridicul nu are importanta politica reala, decat
in regimurile moderate, acolo unde legislativul si executivul se suprapun. 5
 Comparand guvernamantul din republicile italice cu cu monarhiile
contemporane lui Montesquieu ajungem la concluzia ca liberatea este mult mai
extinsa in primele dintre ele tocmai ca urmare a concetrarii celeor trei puteri.
Inainte de a analiza ideiile lui Montesquieu despre formele de guvernamant,
trebuie sa avem in vedere izvorul inspiratie lui. Robert Shacketon in cartea:
„Montesquieu – A Critical Biography” reda o lista de carti gasite in opera lui
Montesquieu „Pensees”, referitoare la sistemul politic ce-l imagineaza. Din aceste
carti sun amintite „Legile” lui Platon si „Politica”. La inceputul cartii a doua din
„Spiritul legilor” intitulata : „Despre legile care deriva direct din natura
guvernamantului”, el defineste natura diferitelor forme de guvernare : „Exista trei
feluri de guvernaminte : cel REPUBLICAN, cel MONARHIC si cel DESPOTIC.

Pentru a cunoaste natura lor este de ajuns sa avem ideea pe care o au despre
ele oamenii cei mai putin instruiti. El pleaca de la trei definitii sau , mai degraba de
la trei fapte, si anume : guvernamantul republican este acela in care intregul popor
sau numai o parte a lui detine puterea suprema, cel monarh este acela in care
conduce unul singur , dar potrivit unor legi fixe si dinainte stabilite; pe cand cel
despotic, unul singur fara vreo lege si fara vreo regula, mana totul dupa vointa si
capricile sale”. In capitolul urmator, Montesquieu imparte REPUBLICA in
DEMOCRATIE cand puterea apartine intrgului popor si ARISTOCRATIE cand
puterea apartine doar unei parti a poporului. Montesquieu considera ca cea mai
importanta nu este locatia puterii, ci modul in care aceasta este executata. Pe el nu
il intereseaza sa elucideze problema legitimitatii monarhului ca exponent al puterii
executive, adica originea puterii acestui monarh, ci elucidarea raportului dintre cele
doua puteri.

Contrar opiniilor lui Locke, pentru francez pericolul pentru libertate 6 vine
indeosebi dinspre corpul legislativ: “Daca puterea executiva nu are dreptul de a se
impotrivi initiativelor corpului legislativ, acesta va fi despotic; caci, intrucat el isi
va putea atribui toata puterea pe care o va dori, va anihila toate celelalte puteri. Nu
trebuie insa ca puterea legislativa sa aiba la randul ei, dreptul de a tine in loc
puterea executiva, caci activitatea executiva, fiind limitata prin natura ei, este inutil
de a o ingradi; pe deasupra puterea executiva se exercita intotdeauna cu privire la
chestiuni care cer o rezolvare prompta... Daca insa, intr-un stat liber puterea
legislativa nu trebuie sa aiba dreptul de a frana pe cea executiva ea are dreptul si
trebuie sa aiba imputernicirea de a examina in ce chip au fost puse in aplicare
legile pe care le-a facut ea; aceasta este superioritatea pe care acest guvernamant o
are fata de cel din Creta si din Lacedemona unde acestia nu dadeau nici o socoteala
de administratia lor.”.

Montesquieu insista pe superioritatea legislativului fata de executiv

(subordonarea executivului fata de legislativ), izvorata din controlul pe care il
poate exercita asupra modului in care sunt aplicate legile pe care le elaboreaza.
Analizand problematica raporturilor dintre puterea legislativa si cea executiva si
vorbind de ponderea reciproca acestora, P. Manent scrie: “Montesquieu intelege
foarte clar ca, intr-un regim intemeiat pe reprezentare, corpul legislativ, titular al
legitimitatii reprezentative, este cel mai natural tentant si in masura sa isi sporeasca
abuziv puterea, si ca trebuie deci luate precautii pentru a asigura executivului
coerenta suficienta. Intr-un cuvant, toate dispozitiile constitutionale au drept scop
sa faca cele doua puteri aproximativ egale in forta sau in capacitati, in vreme ce in
virtutea principiului legitimitatii unui asemenea regim, principiu reamintit de

Montesquieu insusi la inceputul Capitolului, executivul ar trebui sa fie direct

subordonat legislativului. Problema este atunci evident 7 urmatoarea : aceste doua
puteri egale , chiar presupunand bunele oficii ale Camerei Superioare, partea
legislativului nu se vor paraliza reciproc ? Hobbes nu omisese sa remarce ca a pune
astfel in fata doua puteri egale, reprezinta reteta sigura pentru a institui intre ele un
razboi permanent pana cand una se va supune celeilalte sau cand conflictul lor vor
antrena ruinarea corpului politic.

Bibliografie:

- Jurnal Spiritual, Revista de Dialog Etic Estetic si Spiritual

- Adam Ferguson : His Social and Political Thought
- Concept despre vorbirea libera – Helga Varden
- https://atchercules.ru