UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZARE DREPT

REFERAT
la disciplina
Filosofia dreptului
cu titlul
Suveranitate,guvernamant,lege-notiuni,determinari,
evolutie

Coordonator stiințific,
Lect. Univ. Mădălin Savu Ticu

Student,
Bîlteanu Teodora Cristiana
Cuprins
 Introducere

Tema de față iși propune sa aducă în discuție si să permită analiza, din

multiple perspective, unor concepte ce au constituit de-a lungul timpului
nucleul unor numeroase dezbateri cu caracter filosofic, ce au fost preluate
ulterior si adaptate societății cotidiene, fiind astfel făcută trecerea de la idee
la stare de fapt, in cadrul acesteia fiind urmărite in mod particular trei
puncte de reper atât în materia filosofiei dreptului dar și în ceea ce
constituie dreptul ca filosofie de viață si anume: suveranitatea,
guvernamantul si legea.
La nivel structural, lucrarea este împărțită in patru capitole, primele trei
avand rolul de a analiza fiecare dintre elementele amintite anterior în mod
particular din urmatoarele perspective: în primul rând voi încerca să prezint
ințelesurile fiecarei noțiuni in parte atât din punct de vedere juridic, deci in
linii mari tehnic și ulterior din punct de vedere filosofic, in al doilea rând
voi incerca să descopăr și să ințeleg atat cauzele ce au determinat apariția
teoriilor cu privire la aceste concepte dar și factorii ce au influențat
transpunerea lor in realitatea cotidiană. Nu în ultimul rând voi incerca sa
abordez si evoluția în domeniul filosofiei a fiecarei idei in parte fiind luat
în calcul in mod evident contextul social și istoric al perioadelor de tranzitie
amintite ce încep din antichitate până in epoca contemporană, toate acestea
fiind fundamentate pe baza informațiilor primite la curs și regăsite si în
lucrările amintite in bibliografia de la sfârsitul lucrarii, cu ajutorul cărora
am reusit astfel să-mi formez o viziune proprie asupra problematicilor
abordate. Totodata, voi incerca sa valorific opiniile si teoriile
personalitatilor ce au marcat evolutia filosofiei dreptului.
În cel de-al patrulea capitol, voi incerca a prezenta legaturile dintre cele
trei subiecte abordate respectiv, suveranitate, guvernamânt si lege si nu in
ultimul rand sa reliefez faptul ca acestea au constituit si vor constituit
mereu, pe langa o controversa a filosofiei dreptului, piloni ai sistemului de
drept dar si al statului.
Se poate observa astfel ca intreaga lucrare evoluează în mod descendent,
de la general la particular, întrucât, personal consider ca pentru a înțelege
in mod profund o anumită problemă, fiecare componentă a sa trebuie
disecată si analizată. Astfel, daca initial voi vorbi despre fiecare tema in
parte, ulterior voi incerca sa gasesc interdependența dintre acestea dar si
importanța lor, fapt ce constituie un subiect mult mai delicat.

1
 Capitolul 1

Suveranitatea-fundament al statului de drept si nu doar

atat.

1.1 Notiune

Ințelesul cuvântului ,,suveranitate,, poate fi privit din multiple unghiuri

prin raportare la modul in care se dorește a fi analizat. Astfel, la nivel
lingvistic, acesta este descris prin intermediul D.E.X-ului atât la nivel
general (,,Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa;
independență; putere supremă,,) dar si la nivel particular, cu conotație
juridica, (,, Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă
în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența
ei în relațiile cu alte state,,), fapt ce ar putea constitui inclusiv o definiție in
domeniul juridic al acestuia. Însă, acesta ridică o problematică mult mai
ampla, ce vizeaza importanța sa in diferite domenii și care de-a lungul
timpului a dus la apariția diverselor accepțiuni cu privire la aceasta
sintagma. Astfel, se poate discuta cu privire la suveranitatea populară,
suveranitatea naționala și suveranitatea de stat, toate aceste teorii
depinzând de contextul la care alegem sa ne raportam.
Teoria suveranității populare a aparut în Franta, in secolul al XVIII lea,
fiind dezvoltata de J.J. Rousseau care a prezentat statul ca fiind o entitate
formata din indivizi, al caror tot unitar formeaza poporul. Conform lui
Rousseau, fiecare individ detine o parte din suveranitatea intregului popor,
din uniunea acestor fragmente rezultând dreptul poporului de a-și decide
singur soarta, în mod direct și nemijlocit. La nivel teoretic, aceasta
reprezinta cea mai democratica forma de conducere care ar putea fi
adoptată pe teritoriul unui stat, insă din punct de vedere practic ar fi foarte
greu de adoptat din numeroase motive printre care pot fi invocate cel al
numarului mare de indivizi, fapt ce face aproape imposibila consultarea
spre exemplu a fiecaruia in parte fiind astfel impusa necesitatea formarii
unor instituții mandatate sa pună in aplicare voința poporului, masura ce ar
aduce atat avantaje cât si dezavantaje dar si diferențele de opinii si
mentalități. Luând in calcul atât aceste doua motive cât și altele existente,
se poate sesiza cu ușurinta imposibilitatea aplicarii practice a acestor teorii
întrucât in cadrul acesteia fiecare individ are dreptul de a-si exprima opinia
in mod egal cu restul, și o singura parere diferita ar crea haos, atragând de
la sine dezechilibrul in ordinea statului iar singura modalitate ce ar putea
face posibilă aplicarea tezei discutate este unanimitateaș

2
 O alta teorie ce derivă din teoria suveranității populare o constituie cea
a suveranității naționale dezvoltata de C. Montesquieu, care acorda tot
poporului suveranitatea insă diferenta este aceea ca poporul este privit de
catre iluminist drept ,,o personalitate distinctă de indivizii care o compun”
(Montesquieu Ch., op.cit., p.13.) Spre deosebire de teoria suveranitatii
populare, unde teoretic suveranitatea este impărțită in cote-părti egale
atribuite fiecarui individ in parte, in cazul suveranității populare
suveranitatea este atribuită in intregime națiunii care este o entitate cu
personalitate proprie formata din indivizi.
Cea de-a treia teorie adusă in discuție este cea a suveranității de stat,
care, in opinia mea are cea mai mare aplicabilitate in prezent, ideologia sa
fiind mult mai ușor de pus in practică.Astfel, inclusiv una din definițiile
mentionate mai sus poate fi considerată ca fiind o explicație mulțumitoare
a teoriei suveranității de stat. Trebuie menționat ca aceasta a fost elaborată
in secolul XX de J.Bodin si iar continutul sau vizeaza doua aspecte: unul
pe plan intern si celalalt pe plan extern. Pe plan intern este vorba de
atribuțiile si rolul organizator al statului in raport cu societatea acesta
fiind ,,singurul care poate edicta reguli de drept (monopol) si are puterea
de a le face respectate prin forță (constrângere) , in mod oficial (organizat),
atât pe plan intern (poliție) cât si pe plan extern (armata)-DCD. Când
vorbim de suveranitatea statului pe plan extern ne referim la independența
sa față de celălalte state dar si de puterea sa de autodeterminare, de
capacitatea de a-și decide singur soarta. Totuși, dacă pe plan intern statul
poate fi considerat suveran la nivel absolut, pe plan extern, acesta iși
exercită suveranitatea in așa maniera incât sa nu o perturbe pe a celorlalte
state, fapt reglementat cu ajutorul normelor de drept internațional dar si
prin integrarea statelor in diverse organizații ce au ca scop menținerea
ordinii internaționale.
Nu în ultimul rând trebuie amintite și teoriile conform cărora
suveranitatea provine de la Dumnezeu, acesta fiind posesorul suveranității
absolute, statul si omul în general,fiind doar un mijloc de manifestare al
acesteia, un reprezentant ales.
Astfel, indiferent de perspectiva din care a fost privită suveranitatea, si
teoria al carei nucleu l-a constituit, toate acestea,atât noțiunea, cât si
ideologiile cu privire la aceasta a apărut din nevoia omului si a societății
de a stabili o ordine, atât la nivel intern, ce s-a manifestat in sens concret
prin forma de guvernamânt dar și prin normele juridice adoptate ce au
reprezentat o forma de impunere a suveranității dar si la nivel extern prin
relațiile cu celalalte state.
Conceptul de suveranitate se caracterizează prin mai multe
particularităti specifice. Un prim atribut important al acestuia este acela ca
suveranitatea este inalienabila, aceasta nu poate sa fie cedată nici in mod

3
voit, nici prin intermediul forței altui titular decât cel de drept, acest fapt
fiind sustinut de caracterul imprescriptibil al acestuia. Totodată
suveranitatea mai este marcata de două trăsături esentiale si anume:
supremația puterii de stat dar și independența acesteia.
Supremaţia puterii de stat desemnează acea însuşire a acesteia de a fi
superioară oricărei alte puteri sociale existente într-o anumită ţară la un
moment dat. Ea se concretizează în dreptul statului de a adopta norme
juridice, reguli obligatorii pentru toţi cetăţenii săi şi de a le asigura .( 59
Vrabie G., op.cit., p.70.) iar prin independenţa puterii de stat se ințelege
acea caracteristică a suveranității „potrivit căreia statul îşi stabileşte singur,
liber şi după propria sa apreciere, fără nici un amestec al vreunui alt stat
sau organizaţie mondială, politica sa internă
sau externă”63.Vrabie G., op.cit., p.72.

1.2 Evolutie

Noțiunea de suveranitate a fost dezbătută de-a lungul timpului in

numeroase opere, avand un pronuntat caracter filosofic. Desi la inceput, in
Antichitate nu exista un termen concret care sa o determine si nici nu era
dezbatuta la nivel punctual, aceasta se regaseste inca incepand din aceea
perioada, imbracând diferite forme. Se poate observa ca nucleul teoretic al
acesteia a ramas acelasi de-a lungul timpului, dar pe parcurs, o data cu
evolutia socio-istorica acesta a imbogătit cu noi idei.
In Antichitate s-au remarcat personalitati precum Socrate, Aristotel si
Platon care și-au exprimat viziunea asupra posesorului suveranității in mod
indirect prin intermediul lucrarilor ce aveau menirea de a prezenta formele
de guvernamant considerate favorabile, ori in prezent modul de
guvernamant este considerat mijloc de manifestare al suveranitatii, astfel
încât se poate vorbi despre conturarea indirecta si poate chiar involuntară
a unui concept ce s-a concretizat in secolul XVIII, devenind o tema
principala de dezbatere si având ,,autonomie,, proprie.
În viziunea lui Hugo Grotius, susținător al ideii conform căreia dreptul
a luat naștere datorită voinței si rațiunii umane, suveranitatea a luat naștere
atunci cand ,,mai mulți oameni liberi si egali s-au unit de bunăvoie (...)
transferând suveranitatea asupra unui singur om sau mai multora,,
introducere in filo drept craiovan pg 37 , acesta susținând astfel ideea
conform careia indivizii iși cedează o parte din suveranitate unui ,,titular,,
determinat cu scopul de a li se asigura protecția.
Aceasta idee este susținută si de J.J Rousseau, teoreticianul
contractului social, conform căruia in momentul in care cetățeanul iși
cedează suveranitatea și drepturile naturale statului, acesta având obligația

4
 de a le asigura protecția, imbrăcând astfel forma drepturilor civile. Ideea
contractului social a fost acceptata și de Immanuel Kant, care considera ca
acest contract ia naștere prin voința poporului.

INDIVID

DREPTURI
DREPTURI NATURALE
CIVILE
SUVERANITATE

STAT

O controversă ideologică s-a născut intre filosofia lui Hobbes, care

reprimă libertatea și devine un susținător al absolutismului considerând
că ,,fiecare om trebuie să se lipsească de dreptul său orginiar și să-l ofere
unui suveran,, și Locke (pg 40) , teoreticianul principiului separării
puterilor in stat. In viziunea celui din urma, scopul omului fiind societatea
iar statul reprezentand mijlocul de garantare al drepturilor sale, acesta
devenind astfel un adept al teoriei suveranității populare.
În concluzie, conceptul de suveranitate, a fost dezbătut si analizat din
numeroase poziții la nivel doctrinar, ulterior ajungându-se la un punct de
echilibru între cele trei teorii iar la nivel practic observam ca se poate spune
ca exista mai mulți titulari ai suveranitătii intr-un stat democratic, totul
depinzând de unghiul din care sunt privite lucrurile. Așadar, titularul
suprem al suveranițății este statul , însă aceasta este legitimată pe de-o parte
prin intermediul indivizilor ce îl compun atât in sens individual, ce îsi
cedeaza din suveranitate statului, acestora fiindu-le asigurate si protejate
drepturile iar pe de altă parte prin intermediul națiunii, al carei impact
vizeaza atât modul intern de organizare al statului cât și relațiile externe.
Personal, consider ca atunci când vorbim de suveranitatea individului in
raport cu statul, nu ne referim la capacitatea acestuia de a-și impune
supremația deasupra celorlalti indivizi sau chiar a entității statale, ci la
capacitatea acestuia de a-și asuma includerea sa ca membru al unității
statale, de a se adapta regulilor si legilor regăsite la nivel național cât și

5
internațional, de a renunța la instinctele primare și de a evolua împreună cu
societatea, la fel se poate spune și in cazul națiunii, care in fond este
formată din cei ce își au rădăcinile in statul respectiv, căci dacă s-ar lua in
calcul strainii atunci nu s-ar mai vorbi de suveranitatea statului. De ce?
Pentru că orice individ poarta cu el o bucata din suveranitatea statului
caruia ii aparține, ori daca un alt stat se supune total voinței acestuia, atunci
se supune si statului orginar al individului, deci iși pierde supremația.
Revenind la starea de fapt, observăm ca națiunea este o entitate alcatuită
din indivizi, membrii ai statului, putem spune ca este un mijloc de
transmitere al suveranității, de la om la stat, aceasta capatând legitimitate,
la fel ca statul, prin intermediul persoanelor ce o compun si fiind înzestrată
cu proprietatea de a influența modul de ogranizare si funcționare a statului
întrucât reunește interesele comune ale celor care o compun. Un exemplu
concret il constituie Revoluția din anul 1989. În perioada comunistă fiecare
și-a dorit ,,libertatea individuala ,, prohibită prin intermediul regimului,
atunci când acest scop a ajuns sa fie atât comun cât si evident, a devenit
voința națiunii române, ulterior ajungându-se la atingerea obiectivului,
reogranizarea statului. Pe moment, acesta si-a pierdut suveranitatea pe plan
intern in perioada tranziției, in sensul că nu a mai putut sa controleze
ordinea sociala prin norma de drept datorită schimbărilor de organizare
produse, a formei de guvernamânt dar și a trecerii de la totalitarism la
democrație, insă pe plan extern acesta a rămas intangibil. În prezent,
Constituția României prevede expres ca aceasta este un ,,stat suveran si
independent,, a cărui suveranitate națională aparține poporului român si
nimeni altcineva nu o poate exercita în nume propriu. Observăm ca in cele
doua articole regasim câte un segment specific fiecarei teorii. Astfel, statul
român este un stat suveran, având dreptul de autodeterminare, atât pe plan
extern, suveranitatea naționala este determinată de voința poporului si nu
în ultimul rând ambele tipuri de suveranitate au luat naștere după ce fiecare
individ a renunțat la cota-parte de suveranitate ce o poseda, integrându-se
ca membru a statului al carui rol este sa-i asigure protectia tuturor
drepturilor.
În concluzie, cele trei teorii nu se exclud si nici nu se resping reciproc,
acestea se află in strânsă legatură iar în cadrul fiecareia dintre ele
suveranitatea capătă intelesuri diferite in functie de posibilul titular la care
ne raportam.

6
Capitolul 2

Guvernamant

De-a lungul timpului si in prezent, in doctrina s-a intalnit opinia conform

careia formele de guvernamant reprezinta o forma de manifestare a
suveranitatii unui stat. In sensul literal al sintagmei, prin forma de
guvernamant a unui stat se intelege modul prin care acesta este organizat
dar si mijlocul prin care organele administrative inteleg sa-si indeplineasca
atributiile.
In viziunea lui Rousseau, guvernamantul face “jonctiunea intre
universal si particular, intre lege (ca expresie a vointei generale a
suveranului) si particularitatea actelor de guvernare” , acesta fiind un
element tranzitoriu in sine, de la idee la state de fapt, de la vointa la
realitate.-curs pg 188. Este esențial a se face distincția intre forma de
guvernamant si regimul politic existent într-un stat. Așa cum am prezentat
mai sus, atunci cand vorbim despre tipul de guvernamant ne referim in sens
larg la modul de exercitare al suveranității iar in sens restrans la modul de
organizare al acesteia in timp ce atunci cand se face referire la diferitele
regimuri politice cunoscute de-a lungul timpului, ne raportam la relatiile
dintre clasa politica si societate, acestea fiind de tip democratic sau totalitar
precum comunismul, fascismul sau nazismul, cele doua concepte
incluzandu-se reciproc.
In decursul evolutiei sale istorice, umanitatea a cunoscut diferite forme
de guvernamant printre care amintim monarhia, timocratia, oligarhia,
democratia, teocratia,tirania, republica, toate acestea fiind marcate de un
aspect fundamental si anume modul prin care se dobandeste puterea
politica, existand doua modalitati: prin intermediul consultarii cetatenilor
sau ereditar.
In cadrul monarhiei, conducatorul statului este monarhul si in functie de
modul de exercitare al puterii aceasta este absoluta, intreaga suveranitate
fiind detinuta de catre monarh sau constituitionala, in cadrul careia acesta
are puteri limitate, existand astfel principiul separarii puterilor in stat,
puterea executiva fiind detinuta spre exemplu de guvern.
Prin oligarhie se intelege acel regim de guvernamant in cadrul caruia
puterea este exercitata de un numar restrans de oameni, cu un anumit statut
financiar precum nobilimea sau clerul aceasta fiind deseori confundata cu
aristocratia, in cadrul careia posesorii apartineau unei clase sociale
privilegiate dar nu era vizată restrangerea numerică.

7
In cadrul timocratiei, statutul financiar era singurul mijloc de obtinere al
puterii, conducatorii fiind alesi prin cens.
Prin teocratie era sustinuta teoria suveranitatii divine, conducatorul
suprem fiind considerat Dumnezeu sau alta zeitate, omul devenind astfel
un simplu reprezentant al acestuia.

8
9
Capitolul 3

LEGEA

10
11
12
13
14
15
16
17
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/8_14_%E2%80%9ESuveranitatea%20
nationala%E2%80%9D%20de%20la%20abordarea%20teoretica%20la%20realizarea
%20practica_0.pdf

http://www.legeasiviata.in.ua/archive/2012/11-md/8.pdf
http://www.utgjiu.ro/revista/jur/pdf/2014-04/10_Nicolaie%20Manescu.pdf

18