Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Specializarea

Științe Politice

Teoria separației puterilor în stat – State Europene în

anii 1990

Cluj-Napoca

2018

1
CUPRINS

1. Definirea teoriei separației puterilor în stat....................................................................3

a. Introducere. Punctarea problematicii studiului........................................................3
b. Obiectivele proiectului de cercetare........................................................................4
c. Întrebări de cercetare...............................................................................................4
d. Analiza literaturii de specialitate relevantă tematicii..............................................5

2. Montesquieu și viziunea sa asupra principiului............................................................6

3. Studiu de caz aplicat pe două tipuri diferite de constituții europene..............................7

4. Concluzii........................................................................................................................9

5. Bibliografie...................................................................................................................11

2
 CAPITOLUL I

DEFINIREA TEORIEI SEPARAȚIEI PUTERILOR ÎN STAT

a. Introducere. Punctarea problematicii studiului

Ideea de „putere în stat” a apărut încă din antichitate, din nevoia de a exista un organ
reprezentativ cu rol de a reglementa și rezolva problemele societății de atunci. Aristotel scria
în lucrarea sa „Politica” despre existența în stat a unor organe cu funcții diferite dar
interdependente între ele, și anume Adunarea Generală, Corpul magistraților și Corpul
judecătoresc.

Teoria separației puterilor în stat este un principiu fundamental al democrației

moderne, potrivit căreia puterea este împărțită între cele trei ramuri ale guvernării, și anume
puterea legislativă, cea executivă și cea judecătorească. Fiecare putere este reprezentată de
către o instituție separată iar cei care exercită aceste puteri sunt aleși prin diferite metode, au
diferite intervale de timp în care pot exercita puterea și sunt independenți unii față de alții.
Acest principiu nu presupune izolarea unei puteri față de cealaltă ci, dimpotrivă, fiecare
ramură a puterii este implicată în funcționarea celeilalte printr-un sistem de control și
echilibru reciproc.

Din punct de vedere funcțional, colaborarea puterilor implică o diferențiere strictă în

privința puterii judecătorești, care trebuie să fie mereu independentă față de cea executivă și
legislativă. Totodată, puterea executivă trebuie să mențină o relație de comunicare cu puterea
legislativă în vederea atingerii obiectivelor comune pe care le urmăresc.

Prin funcția legislativă se înțelege activitatea statului de a stabili norme și reguli de

conduită umană, precum și controlul asupra executivului și judiciarului. Funcția executivă,
guvernul, se ocupă cu implementarea actelor normative emise de legiuitori iar cea
judecătorească interpretează și aplică legile în numele statului.

Motivația de a cerceta această temă are în vedere câteva aspecte. În primul rând,
separarea organică a puterilor are rolul de a implementa sistemele de control si echilibru,
„greutăți și contra-greutăți”, „măsuri și contra-măsuri”, „checks and balances” care ajuta
statul să nu devieze spre confuzia puterilor și să respecte libertățile individuale. În al doilea
rând, împărțirea puterii presupune un volum de muncă ceva mai mic, instituțiile însărcinate

3
cu respectiva putere sunt responsabile pentru aplicarea acesteia în spirit democratic. Nu în
ultimul rând, acest principiu este o alternativă viabilă la totalitarism.

b. Obiectivele proiectului de cercetare

Cercetarea acestei tematici are ca obiective principale identificarea avantajelor și a

dezavantajelor pe care principiul separării puterilor în stat le aduce în viața de zi cu zi a
cetățenilor unei societăți dar și de a ilustra diferența modului de trai între un stat care aplică
acest principiu și între un alt stat, de exemplu totalitar. În vederea înțelegerii cât mai precise a
acestei noțiuni, vom analiza prin metoda comparației, două constituții europene adoptate în
anii 1990.

c. Întrebări de cercetare

Principalele două întrebări de cercetare sunt direct corelate cu obiectivele cercetării:

1. Există o diferență semnificativă între un sistem democratic în care se aplică teoria

separației puterilor în stat și un regim totalitar din punct de vedere al bunăstării
generale a cetățenilor ?
2. Cum influențează separația puterilor în stat dezvoltarea generală a acestuia?

Din aceste două întrebări de cercetare se desprind mai multe întrebări de cercetare secundare,
și anume:

1. Care ar fi cele mai potrivite unelte de control și auto-control între puterile statului?
2. Cetățenii statelor în care se aplică principiul separării puterilor sunt mai stimulați
să se implice în activități ce includ societatea din care fac parte față de cei dintr-un
stat nedemocratic?
3. Care ar putea fi cele mai problematice situații de comunicare între puterile
statului?
4. Ce metode ar fi mai eficiente și cum le putem identifica în vederea adaptării unui
stat cu un regim politic anterior totalitar ?
5. Ce metode ar funcționa mai bine și mai rapid pentru a adapta o societate la o astfel
de schimbare?

4
 d. Analiza literaturii de specialitate relevantă tematicii

Încă de acum două milenii a fost exprimată existența unor funcții distincte ale statului.
Aristotel spune astfel: „toate constituţiile au trei părţi pentru care bunul legislator trebuie să
se gândească, în fiecare caz, ce este avantajos. Dacă acestea merg bine, în mod necesar merge
bine şi constituţia, iar între constituţii există deosebiri în măsura în care aceste <părţi> se
deosebesc. Una din acestea este deliberarea celor comune, a doua se referă la magistraturi (ea
stabileşte cine să fie suveran şi peste ce anume şi cum trebuie să realizeze alegerea acestora),
iar a treia este funcţia judecătorească.”1 Astfel de idei și concepții, legate de distribuirea egală
a puterilor într-un stat, au apărut și la Polybios2 sau Cicero.

Principiul separației puterilor în stat a fost multă vreme asociat cu o teorie mai veche,
cea a guvernământului mixt. Acesta din urmă se aplică unui stat cu regim politic monarhic
dar neabsolutist și mai greu unui regim politic de tip republican, tocmai din pricina structurii
sale tripartite.

Ideea guvernământului mixt a fost folosită multă vreme, ca soluție teoretică a

problemei libertății într-o societate politică, privită din prisma limitării și controlului puterii.

În secolul al XVII-lea, John Locke luptă împotriva absolutismului și tiraniei, apără

libertatea și dreptul, considerând puterea legislativă drept forță supremă. Prin lucrarea sa
Second Treatise on Civil Government, care s-a bucurat de o enormă audiență, Locke spune că
o comunitate are în componența sa trei puteri: legislativă, executivă și federativă. Prin prima
formă de putere se referă la corpul legiuitor care are rol de a întocmi acte normative, sau după
cum spune însuși autorul în lucrarea mai-sus menționată, „aceea de a îndruma folosirea forţei
comunităţii, în scopul conservării acesteia şi a membrilor săi”. După momentul adoptării
legilor, este necesară existența unui organism care să le pună în aplicare, deci puterea
executivă. Referitor la puterea federativă, conform lui Locke, aceasta este greu a fi constrânsă
de reguli și legi fixe pozitive, stabilite anterior, fiind lăsată într-o mai mare parte pe seama
prudenței și iscusinței celor aflați în fruntea acesteia.

Principiul democratic al separației puterilor în stat a primit cea mai abstractă

formulare la Immanuel Kant în lucrarea Metafizica moravurilor, el fiind unul dintre cei mai

1
Aristotel.Politica.IV, 14 (1297 b35-1298a), vezi ediţia bilingvă, tradusă şi comentată de Alexandru
Baumgarten.Editura IRI.Bucureşti.2001.la p. 251.
2
Polybios.Istorii.VI, 10, vezi ediţia tradusă şi adnotată de Virgil C. Popescu (Editura Ştiinţifică, Bucureşti).vol. I,
1966, pp. 469-470.

5
mari gânditori din perioada Iluminismului în Germania. La fel ca și predecesorii săi, Kant
descrie statul ca fiind alcătuit din trei mari puteri: suveranitatea, reprezentată de legislator,
puterea executivă, înfățișată de conducătorul statului (în conformitate cu legea) iar cea din
urmă, judiciară, reprezentată de judecător.

Aruncând o privire peste Constituția actuală a României, putem observa următoarea

prevedere în articolul doi al acesteia: „Suveranitatea națională aparține poporului român, care
o exercită prin organele sale reprezentative și prin referendum”. Din această expunere, putem
trage două concluzii importante. Cea dintâi concluzie se referă la legătura între categoriile și
fenomenele popor, națiune, putere de stat, iar cea de-a doua privește exprimările foarte
nuanțate cu care se operează precum cele de putere, puteri publice, suveranitate, suveranitate
națională. Poporul și statul sunt deseori privite într-o anumită unitate, lucru firesc ce rezultă
din legăturile puternice ce le apropie sau din trăsăturile care uneori le departează, dar pe un
fond comun. Înțelegerea corectă a relației popor-stat este însă, în limbajul juridic, cea mai
importantă, dacă nu cumva chiar prima condiție în explicarea mecanismului juridico-statal,
motivat de faptul că identitatea intereselor poporului și statului nu duce și nu trebuie să ducă
la o confuzie juridică a acestor două categorii. Poporul și statul sunt subiecte distincte de
drept. Organizarea societății umane în stat a atins forme mai mult sau mai puțin reușite, dar
factorii care compun statul își păstrează, în orice caz sub aspect juridic, identitatea lor.

CAPITOLUL II

MONTESQUIEU ȘI VIZIUNEA SA ASUPRA PRINCIPIULUI

Montesquieu, una dintre figurile cele mai complexe și importante ale iluminismului
francez, și probabil, cel mai citat teoretician pe tema separării puterilor în stat a furnizat
următoarea formulare care subliniază cel mai clar întrepătrunderea acestor puteri: „Când
puterea legislativă și cea executivă sunt contopite într-o singură persoană, sau în același corp
de magistratură, nu există nici o libertate, deoarece pot apărea temeri ca nu cumva, același
monarh sau senat să adopte legi tiranice și să le execute în mod tiranic. În plus, nu există
libertate dacă puterea judecătorească nu este independentă de cea legislativă și executivă.
Dacă s-ar alătura legislației, viața și libertatea subiectului ar fi expuse unui control arbitrar,

6
legiuitorul devenind astfel judecător. Dacă s-ar alătura puterii executive, judecătorul ar putea
să se comporte cu toată violența unui asupritor.” 3

Așa cum subliniază și Montesquieu, separarea puterilor în stat este un concept

funcțional, fiind necesar, chiar suficient, pentru a fi considerat o condiție pentru libertate;
absența sa induce tirania. Așadar, concluziile filozofului francez motivează necesitatea
separării puterilor în stat din prisma a trei mari argumente: oricine ar deține puterea, tinde să
abuzeze de ea până la limite, de aceea puterea trebuie să oprească puterea; punctul de
echilibru al unui stat este reprezentat de o justiție independentă și separată în vederea vegherii
asupra bunei desfășurări a sistemului politic; principiul separării puterilor în stat este singurul
capabil să asigure respectul si aplicarea actelor normative.

Sistemul propus de Montesquieu este, într-adevăr, unul foarte diferit, un sistem al

echilibrării puterilor. A fost conceput în așa fel încât sistemul în sine să fie capabil de
reglementare și conservare proprie, doar prin simpla virtute a organizării interne
independente. Potrivit revoluționarilor americani, o constituție bazată și construită conform
principiului separației puterilor în stat este, de fapt, o „mașinărie” care lucrează doar pentru
ea și cetățenii ei. Din punct de vedere al tehnicii constituționale, rezultatele obținute prin
această metodă, propusă de autorul francez, nu sunt obținute prin individualizare și munca
individualizată a instituțiilor ci, dimpotrivă, prin colaborarea mai multor organisme în fiecare
funcție și prin interdependența acestora și a autorităților.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ APLICAT PE DOUĂ CONSTITUȚII EUROPENE ALE ANILOR ‘90

Pentru a ne forma o părere holistică asupra temei enunțate anterior, voi folosi ca
metodă practică de cercetare studiul de caz. Astfel, voi prezenta aspecte din constituția
Bulgariei și cea a Republicii Cehia, din anii 1991 respectiv 1992.

Vecinii noștri de la sud de Dunăre au fost primii din estul continentului european care
au adoptat o constituție democratică modernă. Primul articol al constituției lor anterioare de
1991 declară Bulgaria ca fiind o republică cu regim parlamentar. În 12 iulie 1991, data la care

3
De Montesquieu, Charles.(1989). În spiritul legilor.Cambridge University Press.

7
a fost adoptată noua constituție, la articolul 8, se specifică foarte clar că „Puterea în stat este
împarțită în puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească”. Tot în
constituție este definită și originea acestei puteri și este atribuită aparținătorului de drept,
poporul. Acesta din urmă exercită puterea prin activități și organe democratice. Fiecare dintre
aceste trei puteri își găsește personificarea într-un organism democratic specific. Puterea
legislativă este exercitată de Adunarea Generală (art. 62), aceasta având și rolul de a asigura
controlul parlamentar. Puterea executivă este cuprinsă în capitolele IV și V ale constituției și
specifică atribuirea celei dintâi Președintelui și Consiliului de Miniștri. Cea de-a treia putere
în stat, cea judecătorească, este cuprinsă în capitolul VI al constituției și este definită ca
având drept responsabilitate drepturile și libertățile cetățenilor, persoanelor morale și statului
și fiind independentă. Toate persoanele care exercită această putere (judecători, jurați,
procurori) se supun doar legii. Tot acum apare și Curtea Constituțională, un semn clar al
adoptării democrației moderne deoarece, în nici un fel de regim politic clasic nu era prezentă.

În 16 decembrie 1992 Republica Cehă a adoptat o nouă constituție, de tip american, în

care se exprimă în mod foarte clar și concis principiul separării puterilor în stat. La fel ca și
constituția bulgară, și cea cehă recunoaște poporul ca fiind singura sursă a puterii în stat, la
fel, exercitată prin acțiuni democratice.

În capitolele II, III și IV se specifică rolul fiecărei puteri. Puterea legislativă este
atribuită Parlamentului, acesta fiind alcătuit din Camera Deputaților și Senat. Pe lângă rolul
tipic pe care îl are o putere legislativă, aceea de a propune acte normative, cele două camere
mai sunt însărcinate cu stabilirea regulilor după care se desfășoară ulterior reuniunea,
aplicarea prevederilor din tratatele internaționale pentru toate cazurile de conflicte militare și
iau parte la deciziile de trimitere a forțelor militare pe teritorii străine. O diferență față de
constituția din Bulgaria se refera la puterea executivă care aparține Președintelui statului și
Guvernului. În susținerea acestei afirmații, amintim următoarea prevedere din constituție:
„Guvernul este autoritatea supremă a puterii executive” (Capitolul III, art. 67). Prin aceasta se
dorește accentuarea supremației Guvernului față de Președinte. De altfel, Președintele este
ales într-o ședință a celor două camere amintite mai sus iar puterea acestuia are drept scop
asigurarea siguranței și normalității între organele decizionale și activitățile acestora. Puterea
juridică este și ea puțin diferită față de prevederile altor constituții europene cu privire la
această parte. Cu toate acestea, pentru a evidenția și mai tare dorința de a menține o societate
democratică în spiritul principiului separării puterilor în stat, Curtea Constituțională este
înglobată în puterea judecătorească.

8
 Așadar, analizând aceste două constituții și similitudinile dintre acestea, putem
concluziona că dorințele și acțiunile națiunilor care au adoptat o constituție de tip democratic
și au acceptat și îmbrățișat teoria separației puterilor în stat s-au născut cu scopul de a lupta
împotriva abuzurilor monarhiilor dar mai ales, pentru beneficiul adus de această „luptă”,
câștigarea și menținerea drepturilor și libertăților cetățenilor.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII

Teoria separației puterilor este o teorie renumită, cu o largă audiență și foarte des
amintită. Este necesară cunoașterea acestei teorii pentru o mai ușoară înțelegere a sistemelor
politice și constituționale contemporane. Având origini în Epoca Rațiunii, alături de alte teorii
și principii care au stârnit aceleași sentimente de scepticism, ea a fost menită să aducă acea
schimbare atât de necesară acelor timpuri, adică să combată excesele abuzive ale monarhiilor.

Odată cu acceptarea succesivă a unor acte cu valoare constituțională în majoritatea

țărilor europene, s-a instituit și acceptat și acest principiu, al separării puterilor în stat, de tip
fundamental. Indiferent de particularităţile întâlnite de la o ţară la alta, principiul separaţiei
puterilor în stat a avut un impact puternic şi asupra altor ramuri din sfera politicului. De pildă,
avem o multitudine de regimuri politice rezultate din modul de aplicare al acestui principiu.
Ideea de bază este una simplă: cu cât principiul separaţiei este aplicat mai strict cu atâta
regimul politic tinde spre liberalism, iar cu cât este mai neglijat regimul politic cade în sfera
totalitarismului.

Legat de accepțiunea actuală a separației puterilor, nu putem vorbi de o separare

propriu-zisă ci, mai degrabă, o relație de echilibru și control între cele trei, între organele
statului.

Nu terminologia acestui concept este importantă, ceea ce este esențial este modul în
care este aplicat. Desigur, acest principiu nu este unul perfect, nu implică o soluție general
valabilă și aplicabilă, nu este o realitate desăvârșită și nici nu a atins perfecțiunea separării
puterilor dar este un etalon, un model de aplicat în vederea obținerii echitabilității și
progresului. Urmările care pot apărea în urma neaplicării acestui principiu pot fi catastrofale

9
din numeroase puncte de vedere, iar cel mai bun exemplu în acest sens ar putea fi dat de țările
care au încă un sistem politic totalitar (de exemplu Coreea de Nord).

Doar dacă legea va reprezenta expresia fidelă a voinţei generale a poporului, ea va

putea corespunde intereselor tuturora şi ale fiecăruia, exculzând posibilitatea de a deveni
opresivă pentru unii şi să creeze privilegii pentru alţii. In acest sens ideal a fost conceput și
adoptat principiul separării puterilor în stat.

10
Bibliografie

cdep.ro.CONSTITUŢIA ROMÂNIEI.[http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339].
23.01.2018.

Codex.just.ro.Constituţia Republicii Bulgaria.[ http://codex.just.ro/Tari/Download/BG

].30.01.2018.

De Montesquieu, Charles.Despre spiritul legilor, traducere şi note de Armand Roşu şi studiu

introductiv de Dan Bădărău.Editura Ştiinţifică.vol. 3.1964-1970.

De Secondat, C., & De Montesquieu, B. (1748).The Spirit of Laws (p. 181). Hafner
Publishers.

Kant, I. (2017). Kant: The metaphysics of morals. Cambridge University Press.

Lect. Dr. Cynthia Carmen Curt.Suport Curs Sistem politic românesc (p. 7 - 33).2017-2018.

Locke, J. (2016). Second treatise of government and a letter concerning toleration.Oxford

University Press.

Montesquieu, B. (1949).The Separation of powers.French studies.vol. 3 (p. 2 5- 38).

referat-referate.blogspot.ro.2017.Evoluția istorică a principiului separării puterilor în stat.[

https://referat-referate.blogspot.ro/2017/03/evolutia-istorica-principiului.html ].28.01.2018.

Vile, M. J. C. (2012).Constitutionalism and the Separation of Powers.Liberty Fund.

WIKIPEDIA. Cehia.[ https://ro.wikipedia.org/wiki/Cehia ].28.01.2018.

WIKIPEDIA. Constituția Republicii Cehe.

[https://ro.wikipedia.org/wiki/Constitu%C8%9Bia_Republicii_Cehe ].29.01.2018.

WIKIPEDIA.Bulgaria.[ https://ro.wikipedia.org/wiki/Bulgaria ].30.01.2018

11