1.

Notiunea, criteriile si esenta statului

Notiunea de stat s-a format din verbul latin statuo', care inseamna a pune, a aseza, a intemeia'. Statul este considerat cea mai importanta institutie sau chiar institutie politica. Cuvantul stat' are doua acceptiuni1; intr-o acceptiune, prin stat este inteleasa importanta a trei elemente: teritoriul, populatia (natiunea) si suveranitatea. in aceasta acceptiune statul este sinonim cu tara, el incluzand civilizatia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autoritatile. Intr-o a doua acceptiune (in sens restrans) prin stat se intelege forma organizata a puterii poporului, concret - mecanismul sau aparatul statal. Aceasta este o acceptiune strict juridica. Statul este produsul istoriei societatii umane. El a aparut pe o anumita treapta a evolutiei societatii umane, din ratiuni multiple. Strict juridic, statul este un ansamblu sistematizat de organe de stat (autoritati), el cuprinde parlamente, guverne si alte autoritati executive, organe judecatoresti, armata, politie si inchisori. Aceste organe de stat (autoritatile publice) lucreaza demnitari, functionari publici si agenti publici. Prin acestea, statul se impune, este receptat si acceptat, de buna voie sau de nevoie (silit). Statul se impune pentru ca el implica organizare si ordine. Civilizatia societatii are implicatii asupra trasaturilor si procedeelor utilizate de state, dar nu asupra conceptului in sine. Statul are o serie de functii: functia legislativa, functia executiva, functia jurisdictionala; functii interne si functii externe; functii economice, functii culturale, functii sociale, functii represive. Statul se infatiseaza ca fenomen esentialmente istoric. El apare la o anumita treapta a dezvoltarii societatii, atunci cand puterea politica, institutionalizata fiind, dobandeste astfel caracterul de putere politica oficiala, legitima. in concluzie, statul este o forma perfectionista a societatii. Termenul 'stat' poate fi reperat din perspective diferite. Din perspectiva sociologica, statul semnifica dimensiunea specifica si esentiala a societatii politice, societate care a rezultat din fixarea pe un teritoriu determinat a unei colectivitati umane relativ omogene, intruchipand natiunea si care este guvernata de o putere institntionalizata, avand capacitatea si mijloacele de a exprima si de a realiza vointa unei parti din colectivitate ca vointa generala. Aceasta vointa poate apartine, in conditii concret-istorice, unui grup restrans sau unui grup majoritar. Din perspectiva juridica, statul este o persoana morala, o entitate juridica distincta, stabila si permanenti, detasata de persoanele fizice care in calitatea lor de agenti ai puterii exercita vremelnic puterea, in limitele competentelor atribuite. Persoana morala este un centru organizat de interese legitime si juridic protejate. Calitatea de

persoana morala publica este inerenta statului si absolut trebuitoare pentru a desemna titularul abstract si permanent al puterii. Ca asemenea persoana, el este subiect de drept, titular de prerogative si responsabilitati. In sens restrictiv, concret, statul este ansamblul organelor politice de guvernare; el desemneaza aparatul de directionare a societatii politice. Criteriile statului. Personalitatea juridica a statului constituie unul dintre criteriile sale. Statul este asa cum afirma un clasic francez - o persoana a dreptului, in care se rezuma abstract colectivitatea nationala'. O persoana a dreptului', nu o persoana fizica; pe scurt, statul este o persoana morala' sau .juridica'. Asadar, acest prim criteriu al statului trebuie retinut. In cadrul statului, pe temeiul si in conditiile legii, exista numeroase alte persoane morale de drept public sau de drept privat (de exemplu: comuna, orasul, judetul sau unele asociatii, societati). Pentru doctrina clasica, alta calitate nu poate fi decat suveranitatea. Autoritatea statala este deci o autoritate suverana si tocmai de aceasta ea este o autoritate exclusiva. Nici o alta autoritate, in interiorul statului sau in afara lui, principial, nu se poate opune autoritatii statale si nici nu o poate concura. Esenta statului. Privitor la esenta statului, doua sisteme doctrinare s-au conturat si cristalizat: a) Conceptia potrivit careia statul este un fenomen al fortei, un instrument deconstrangere; b) Conceptia comform careia statui este, prin excelenta, un fenomen voluntar. Ideea comuna primului sistem doctrinar este aceea de constrangere, de dominatie. Chiar daca dominatia nu reprezinta caracteristica sau dimensiunea exclusiva a statului, aceasta este, totusi, - sustin promotorii acestei doctrine -dimensiunea lui esentiala. in acest sens. conceptiile sociologice, propunandu-si sa depaseasca pozitivismul juridic' necesar, dar insuficient pentru a explica fenomenul statal, pun in evidenta ideea de forta, de constrangere. Daca dreptul este produsul solidaritatii sociale', iar aceasta solidaritate este o necesitate a vietii sociale spune L. Duguit, atunci statul raspunzand cerintei de a mentine ordinea sociala, se infatiseaza ca forta irezistibila de constrangere. Ideea comuna celui de-al doilea sistem doctrinar este voluntarismul'. Este o doctrina mai realista, generoasa si fertila in procesul articularii mecanismului statal si al definirii functiilor acestuia, mai presus de toate, aceea de a realiza acordul de vointa intre guvernati si popor. Este, de asemenea, o doctrina nu numai compatibila cu democratia, ci chiar sprijinindu-se pe ea, asigurandu-i efectivitatea si expresivitatea. Varietatea conceptiilor posibil a fi integrate in acest sistem doctrinar concureaza rezultatele lui benefice.

2. Personalitatea juridical a statului, Teoria fictiunii si personalitatile morale, realitatea juridical

Personalitatea juridica a statului. Este o notiune larg discutata n literatura juridica, fara pretentia de a fi lamurita nici n prezent. Este stabilit ca personalitate juridica pot avea nu numai persoanele fizice, dar si anumite societati comerciale, asociatii, fundatii, s.a.m.d., denumite persoane juridice, care se bucura de un patrimoniu, de organizare ierarhica, de posibilitatea de a sta n nume propriu n justitie, s.a.m.d. La rndul sau statul este o persoana juridica, cu drepturi si obligatii, att n dreptul intern, ct si in dreptul international public, nzestrat cu un drept de comanda, de suveranitate, si cu mijloace de organizare si aplicare a dreptului1.Conceptul de stat poate avea ca punct initial momentul n care teritoriul nu mai reprezinta obiectul proprietatii private a monarhului, ci, un prim pas, al coroanei, ca o forma institutionala cu titlu aparte fata de acesta, si mai apoi al statului, construit pe ideea de suveranitate. n momentul n care statul apare ca proprietar al teritoriului, nseamna ca el este nzestrat si cu anumite drepturi dar, si cu obligatii, n relatiile juridice. O data cu recunoasterea dreptului de proprietate al statului asupra teritoriului, i s-a recunoscut acestuia si capacitatea juridica de a-si asuma obligatii si drepturi. n discutiile purtate n literatura juridica s-a pus problema care este natura acestei personalitati juridice a statului, cu att mai mult cu ct se spunea ca, desi acesta se manifesta n raporturile juridice aidoma unei persoane fizice nvestita cu drepturi si obligatii, statul nu ar avea o vointa proprie. n literatura juridica s-au emis mai multe teorii n ideea justificarii existentei organizate a statului si a puterii acestuia. Teoria fictiunii (numita si a concesiunii de catre stat) a fost sustinuta n prima jumatate a secolului al XIX lea de autori germani (Savigny), precum si n Franta de autori din cadrul scolii exegetice. Aceasta teorie are n vedere, n substanta ei, argumentul ca n realitate numai persoanele fizice au o vointa proprie si ca de fapt conceptul de personalitate juridica nu este altceva dect o creatie a legii. Faptul ca persoanele fizice, pentru nfaptuirea unor scopuri comune, se organizeaza n diverse asociatii, societati, etc., are drept urmare considerarea lor drept persoane juridice, dar aceasta numai ca urmare a unei fictiuni, deoarece personalitatea juridica, n realitate, le este atribuita, de lege (persoana juridica fictiva). Persoana careia i s-a acordat personalitatea juridica se caracterizeaza prin faptul ca este independenta de personalitatea juridica a membrilor care o compun. Aceasta teorie recunoaste ca fiind reala numai personalitatea juridica a persoanelor fizice si sustine ca n realitate statul nu are o vointa proprie. Jellinek, un autor german, combatnd aceasta teorie, spunea ca: "o parte a erorilor ce nfatiseaza

doctrina persoanelor juridice vine din identificarea naiva care se face a persoanei cu omul, desi primul jurist venit, si poate da seama, privind ct de repede se uita istoria sclaviei, ca aceste doua concepte (persoana juridica si omul - n.n.) nu sunt identice". Autorul citat se referea la faptul ca n legislatiile antice, care consacrau sclavia, sclavului nu i se recunostea personalitatea juridica. Teoria negatiei personalitatii juridice considera ca nu exista si nu putea sa existe o alta realitate juridica dect persoana fizica, deoarece totul se rezuma, n ultima instanta, la drepturile si obligatiile acesteia. Unul dintre sustinatorii de frunte a acestei teorii a fost Rudolf von Jhering care prin exces confunda persoana fizica cu persoana juridica. Teoria personalitatii morale realitate naturala, considera ca vointele indivizilor care alcatuiesc o asociere se ntrepatrund, si pierzndu-si astfel individualitatea se naste o vointa noua, unica, cu trasaturi comune. Astfel, asociatiile devin persoane reale, ce dobndesc o vointa proprie. Teoria personalitatii morale realitate juridica, sustine ca statul nu are o vointa proprie, ci numai persoanele fizice, chemate sa reprezinte statul, au vointa, si n consecinta statul nu exista ca persoana reala, iar personalitatea sa este o creatie a ordinii juridice care a dus la formarea statului. (G. Jellinek, Carr de Malberg). n aceasta teorie, personalitatea juridica a statului nu este altceva dect un procedeu tehnico-juridic, construit pe ideea ca personalitatea morala este o realitate juridica ce are la baza o grupare umana, care din punct de vedere juridic, constituie o singura entitate, o persoana distincta de indivizii care o compun. Mircea Djuvara n urma unei analize pe care o face personalitatii juridice ajunge la concluzia ca personalitatea juridica nu se poate constitui dect pe baza unei realitati morale, care este personalitatea morala. n aceasta conceptie, adevaratul fundament al personalitatii juridice este personalitatea morala. Sunt si teorii care contesta personalitatea morala a statului, sustinnd ca prin prisma acestei teorii statul nu poate fi conceput ca persoana juridica, deoarece aceasta notiune nu are o baza reala. Astfel, Leon Duguit spunea ca nu exista o personalitate juridica a statului, tot asa cum acesta nu poate avea drepturi subiective. Ca atare, nici conceptul de drept subiectiv nu poate fi nteles din punct de vedere stiintific, deoarece acesta nu este altceva dect puterea unei vointe individuale ce se impune altei vointe, ceea ce nu poate fi admis, deoarece vointele indivizilor care apartin unui grup social sunt egale unele cu altele si au aceeasi natura, astfel ca nu exista nici un motiv ca uneia sa i se recunoasca puterea de a se impune alteia. n cazul n care se admite ideea ca statul este o persoana morala, firesc trebuie sa se admita si ideea ca statul este titularul unor drepturi subiective, ca orice alta persoana. Aceste drepturi ar putea fi: a) Drepturi subiective n cadrul carora statul se manifesta ca putere publica, cu drept de comanda asupra indivizilor asezati pe teritoriul national. n literatura juridica se arata ca nu exista un drept subiectiv al statului de a comanda, ci n realitate s-a ncredintat unor organe ale statului diferite functii (legislativa, executiva, jurisdictionala) ce exercita acest drept. Teoria care vede n stat o

persoana morala nzestrata cu un drept subiectiv de comanda este doar o constructie teoretica fara acoperire n realitatea legislativa si practica. b) Drepturi subiective private, pe care statul le exercita n aceleasi conditii ca un simplu particular, cum ar fi, de exemplu, dreptul de proprietate al statului asupra domeniului sau privat. Atunci cnd statul se nfatiseaza ca titular al unor drepturi subiective private si se manifesta ca orice particular si nu ca detinator al puterii de comanda este evident ca, conceptia care vede n stat o persoana juridica nu mai poate fi nlaturata, ea constituind o realitate legislativa. De altfel, n art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele juridice, se prevede ca: "statul este persoana juridica n raporturile n care participa nemijlocit, n nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii". Actul normativ citat prevede ca statul participa n astfel de raporturi reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, daca legea nu prevede altfel. Nu putem face abstractie de faptul ca n raporturile de drept international, statul, ca subiect de drept international, este titular de drepturi si si asuma unele obligatii. Iata de ce, pornind de la cele de mai sus, n literatura juridica s-a spus ca adoptarea de catre stat a teoriei personalitatii morale este utila, dar cu toate acestea statul, nici chiar cu suportul dreptului privat, nu poate fi considerat ca o persoana morala. Prin urmare, personalitatea juridica a statului nu este altceva dect un procedeu tehnico-juridic, creat de lege, pentru reprezentarea unitara a colectivitatii n raporturile de drept privat si n cele internationale.

1.Criteriul juridic . Problema personalitii juridice a statului este contribuia cea mai important adus deacest criteriu n definirea statului. Cu ajutorul lui se pot explica relaiile i situaiile multiple carese stabilesc ntre stat persoan juridical subiectactiv i pasiv de drepturi i obligaii i celelalte asociaii i organizaii sau ntre stat i indivizi. Pentru Hans Kelsen statul estepersonificarea total a dreptului, personificarea ordinii juridice, subiect de acte publice.Pentru marele jurist austriac, statul este comunitatea create de o ordine juridical naional, opus celei international i, ca atare, nu este ceva diferit de ordinea sa juridic. Mai multe coli juridice celebre i reprezentanii lor vd statul ca pe o personificare juridical a naiunii(Esmein), persoana politic organizat a unei naiuni ntr-o ar determinat (Bluntschli) sau ca pe o organizaie raional a unitii politice (Houriou). Ali autori definesc statul n funcie deordinea juridic : Statul are drept scop esenial realizarea ordinii juridice. Criteriul juridic nu acoper ns toate elementele constitutive ale statului. Funcia tehnic a dreptului (permisiv sau prohibitiv) nu poate cuprinde realitatea comun a vieii sociale,for ele sociale active,elementele organice, materiale sau voliionale, elementele etice i teleologice. Extrapolareaordinii publice a statului drept, criteriu unic n explicarea genezei lui, este una din limiteleserioase ale criteriului juridic.

3.Functiile statului Prin funcie a statului se inelege o activitate specializata intr-un anumit domeniu sau structur a statului care servete la atingerea unor obiective n cadrul sistemului. Funciile statului sunt supuse principiului echivalenei funcionale, adic una i aceeai funcie poate fi ndeplinit ntr-un mod mai mult sau mai puin adecvat de celelalte structuri ale statului.Transformrile funciilor statului i dinamica acestora reflect cu destul fidelitate diluarea i difuziunea autoritii centrale a statului spre alte instituii sau organizaii, fie ele publice sau private, fie interne sau international. 1.Funcia de aprare a teritoriului i de meninere a ordinii interne deriv din nsi esena statului: aceea a for ei de coerciie, legitim instituit, prin intermediul creia guvernanii acioneaz n vederea bunei desf ur ri a vieii comunitare. Chiar dac, n condiiile integr riie conomice, statele au cedat poriuni nsemnate din suveranitate naional, pe plan intern lupta mpotriva criminalitii transnaionale, a mafiilor organizate, mpotriva drogurilor, a prostituiei i a terorismului rmn prerogative eseniale ale suveranitii puterii de stat pe un anumitteritoriu. 2.Funcia economic a statelor contemporane cunoate reajustri spectaculoase. De la monopolul statului asupra vieii economice pn la retragerea complet a statului din economie, procesele de integrare regional i ale globalizrii arat c statului i rmn suficiente prerogativen domeniul economic, prghii prin care el poate sau nu s contribuie la dezvoltarea standardelor de performan ale unei economii. ntro enumerare succint, domeniile n care se exercit funcia economic a statelor contemporane sunt urmtoarele: a) responsabilitatea pentru construcia infrastructurilor pe teritoriul naional: porturi,autostrzi, drumuri europene, sedii ale instituiilor centrale etc. Statul poate subveniona aceste construcii, dup cum poate fi parte sau poate organiza i controla licitaiile pentru obinerea brevetului de construcie; b) alegerea formei de dezvoltare. Un stat poate alege ntre mai multe modele dedezvoltare capitalist: modelele social-democrate; modelele liberale sau neoliberale; democrat-cretine sau neoconservatoare, corporatiste, protecioniste; c) funcia de control asupra comer ului exterior, n special asupra importurilor. Este o zona politicii economice unde exist un decalaj substanial ntre preteniile statelor i rezultatele obinute din activitatea comercial Competiia pe piaa mondial cere un mediu competitiv pe pieele naionale. De multe ori statele intr n conflict cu firmele private de export-import care n goana dup profit, intr n conflict cu legislaia economic a statului naional; d) corectarea fenomenelor de criz i depresiuni economice prin msuri anticiclice i accentul pus pe cererea global, de natur keynesian ;e) responsabilitatea statului de a percepe taxe i impozite.Puterea guvernanilor de aobine venituri nu mai este un monopol exclusiv al puterii de stat. Numeroase

grupri mafiote,care domineconomia subteran, se eschiveaz de la plata datoriilor ctre stat, dei mariirechini utilizeaz toate infrastructurile i facilitile oferite de stat; 3. Func ia social . Asigurarea unui sistem de asisten i securitate social pentru cei mai puin capabili s supravieuiasc decent ntr-o economie de pia, copiii i btrnii, bolnavii,invalizii i omerii. n condiiile mbtrnirii rapide a populaiei n lume rmne de vzut dacstatele pot mri n continuare subveniile pentru asisten social fr s le fie afectat rata decretere economic, vitalntr-o lume a competiiei la nivel mondial. 4.Funcia cultural-educativ. Statul nu i poate permite s abandoneze politicile publice unor instituii private. Formarea sentimentelor de identitate i de loialitate la tinerele generaii sunt vitale pentru continuitatea vieii de stat. Familia I coala sunt agen ii privilegiai pentru formarea i educaia politic a cetenilor. De aceea, statul aloc procente importante din produsul intern brut pentru dezvoltarea nvmntului, cercetrii tiin ifice i culturii.ntre inerea monumentelor istorice, a caselor memoriale, a muzeelor reprezint o investiie profitabil n dublu sens: 4.1. prin activitatea de turism, ele constituie o surs important de venituri; 4.2. ele constituie o afirmare a prestigiului culturii naionale n lume ca n cazul Franei,Italiei, Spaniei i Greciei. De asemenea, statelor le revine obligaia de a lupta mpotriva pornografiei, a kitsch-ului i a subproduciilor culturale. 5.Func ia demografic .Este o funcie nou aprut n contextul preocuprilor interne ale statului de a favoriza creterea natalitii. n special n statele occidentale scderea dramatic a ratei natalitii i procesele de mbtrnire a populaiei au determinat statele s ia msuri urgenten ce privete protecia mamei i a copilului, mrirea aloca iilor postnatale, diversificare a instituiilor de ocrotire a orfanilor i minorilor. 6.Funcia legislative Deriv din competena suveran na statului pe un anumit teritoriu.Legile, elaborate de puterea suprem a rii, reprezentat de Parlament, reprezintvoina general a ntregii naiuni exprimat prin aleii ei. Jurisdicia statului este obligatorie pe ntreg teritoriul naional, chiar dac statul i poate armoniza legislaia cu prevederi ale legislaiei internaionale sau europene privind domenii de interes comun: lupta mpotriva drogurilor i criminalitii transnaionale, nclcarea drepturilor fundamentale ale omului, legislaia privind mediul i protecia copilului etc. n aceste cazuri, asistm la o cedare a exerciiului suveranitii i nu la o restrngere a prerogativelor suverane ale statelor, cum greit se interpreteaz uneori ndoctrin .Doi analii englezi, Matthew Horsman i Andrew Marshall de la Financial Times i de The Independent au observat, n concluziile unei cri celebre aprute n 1994, cu deosebit acuratee mutaiile petrecute n structurile tradiionale i n funciile statului:() nici naiunea, nici statul nu sunt pe punctul de a disprea nu existstructuri care s le substituie i s poat ndeplini toate funciile asociate n mod tradiional cu statul-naiune. n acelai timp, oamenii nu sunt pregtii s renune cu desvrire la un naionalism centrat pe stat,chiar dac

sunt din ce n ce mai pregtii s-i mpart loialitile structurile de supunere se deplaseaz i rezultatul inevitabil va fi al loialitilor multiple Ceea ce cutm n acest caz sunt contururile unui sistem global care a fost n act de la Revoluia Francez ncoace; n cadrul acestui proces, principalul su element definitoriu statul-naiune autonom i pierde poziia privilegiat Aceasta implic schimbri politice i sociale pe o scar foarte ampl: harta se schimb, literal i metaforic

4.Elementele statului. Teritoriul,Populatia, (Natiunea) . Puterea publica, politica sau suveranitatea

Statul reprezinta o comunitate politica ocupand un anumit teritoriu, avand un guvem si beneficiind de suveranitate, atat in interior, cat si in afara granitelor sale. intr-o analiza politologica, statul apare ca o colectivitate umana istoriceste constituita si organizata pe un anumit teritoriu, care se structureaza politic in grupul de guvernanti si restul populatiei. Modul de constituire si organziare difera de la stat la stat si poate fi generat de factori naturali (asezarea geografica, conformatia solului), militari (cuceriri teritoriale), economici (bogatiile naturale). De aici rezulta cel putin patru elemente definitorii ale notiunii de stat: organizarea politica a unei comunitati umane; gradul de coeziune a colectivitatii respective; raporturile de comanda/supunere (subordonare) existente intre guvernanti siguvernati; legitimitatea exercitarii autoritatii si a puterii de comanda de catre guvernanti. Statul se caracterizeaza prin cateva elemente sau dimensiuni istorice sau politice cumulate calitativ. Acestea sunt: 1) natiunea, 2) teritoriul, 3) autoritatea politica exclusiva sau suverana. 1. Natiunea. Statul este o forma specifica de organizare a unei colectivitati umane. Cu alte cuvinte, populatia constituie una dintre dimensiunile inerente statului. Un teritoriu fara populatie nu poate constitui un stat. Natiunea, ca forma superioara de comunitate umana, inconfundabila cu alte colectivitati, nu este un fenomen exclusiv etnic sau biologic. Ea este o realitate complexa si este produsul unui indelungat proces istoric, avand la baza comunitatea de origine etnica, de limba, de cultura, de religie, de factura psihica, de viata, de traditie si de idealuri, dar mai ales trecutul istoric si vointa de a fi

impreuna a celor care au dainuit pe un anumit teritoriu. Sentimentul national constituie astfel cel mai puternic ferment al coeziunii statului si al permanentei lui. in acest sens, in art. 1 (alin. 1) din Constitutia Republicii Moldova se proclama: Republica Moldova este stat suveran si independent, unitar si indivizibil.' Elementele natiunii sunt: rasa, limba, religia, traditiile istorice, interesele materiale si culturale comune, situatia geografica. Natiunea presupune o incontestabila unitate sociologica a populatiei, dar nu o uniformitate absoluta. Identificarea Stat-Natiune este considerata, in doctrina constitutionalista occidentala, ca fiind solutia cea mai buna, pentru ca ea asigura cea mai profunda solidaritate in randul populatiei. De fapt notiunea Stat-Natiune reprezinta o componenta a doctrinei tratatelor de pace incheiate dupa primul razboi mondial si ramane un factor al relatiilor internationale.

2. Teritoriul. Dimensiunea materiala a statului este teritoriul. Teritoriul de stat este spatiul geografic alcatuit din sol, subsol, ape, precum si din coloana aeriana de deasupra solului si apelor, asupra caruia un stat isi exercita suveranitatea exclusiva si deplina. Aceasta definitie cuprinde elementele teritoriului din perspectiva dreptului international. Teritoriul indeplineste un rol de maxima importanta, care depaseste interesul strict al definirii statului. Pentru a contura rolul teritoriului, trebuie retinute cateva dintre functiile acestuia: 1) Teritoriul este acela care permite situarea statului in spatiu si delimitarea lui de alte state; 2) El constituie baza pe care se realizeaza integrarea transformatoare intr-o unitate coerenta a populatiilor indefinite si instabile; 3) Prin determinarea unui cadru teritorial, puterea inscrie Natiunea pe planul realitatii concrete; 4) Teritoriul determina, sub aspect fizic si in anumite limite, intinderea si prerogativele puterii publice, suveranitatea si independenta acesteia; 5) Teritoriul este acela care asigura si accentueaza calitatea insasi a cetatenilor.trasatura lor comuna si funciara de a vietui intr-un anumit spatiu; 6) Teritoriul este si un mijloc de actiune a statului, intrucat cine detine solul detine locuitori', imprimand acestora un sens comun de existenta.

Suveranitatea statului asupra teritoriului national are caracterul unei puteri publice continuu exercitate, care este suprapusa dreptului de proprietate. Fiind un element constitutiv al statului, teritoriul capata automat unele trasaturi ale acestuia. De aceea, puterea statului asupra teritoriului national este mai presus decat dreptul de proprietate, care presupune posibilitatea juridica a schimbarii titularilor sai. Elementele constitutive ale teritoriului. Teritoriul este partea din globul pamantesc care cuprinde solul, subsolul, apele si coloana de aer de deasupra solului si a apelor, asupra carora statul isi exercita puterea sa suverana. Indiferent de intinderea lui, teritoriul statului are aceeasi semnificatie si indeplineste acelasi rol. Solul, principalul element al teritoriului este alcatuit din uscatul aflat sub suveranitatea statului, indiferent de locul unde este situat din punct de vedere georgafic. Subsolul intra in componenta teritoriului statului fara nici un fel de ingradire juridica internationala, statul avand dreptul de a dispune de el deplin si exclusiv. Spatiul acvatic este alcatuit din apele raurilor, lacurilor si canalelor, apele porturilor, radelor, bailor ca ape interioare. Spatiul aerian reprezinta coloana de aer de deasupra teritoriului terestru si a celui acvatic. Delimitarea teritoriului. Fixand in spatiu competenta statala, teritoriul statului trebuie delimitat de teritoriul altor state.Delimitarea se face prin frontiere. Frontierele sunt liniile reale sau imaginare trase intre diferite puncte din globul pamantesc pentru a delimita teritoriul unui stat. Ele sunt terestre, fluviale, maritime, aeriene. Se pune intrebarea: exista vreo relatie intre teritoriu si populatie? Raspunsul este da. Orice societate, orice stat presupun un minimum de populatie stabila- Este necesar ca populatia sa prezinte anumite caracteristici specifice? Raspunsul este afirmativ. In cadrul populatiei unui stat se gasesc, in general, doua categorii de locuitori: locuitori avand aceeasi cetatenie (cei mai numerosi); locuitori care nu au calitatea de cetateni ai statului respectiv. Cetateanul este individul legat de stat printr-o legatura juridica -cetatenie'. Aceasta legatura este determinata in mod suveran de catre stat pe anumite criterii: jus sanguinis saujus soli. Strainul este cetatean al altui stat si ramane supus acestuia din punctul de vedere al indatoririlor'cetatenesti. in aceasta categorie intra si indivizii fara cetatenie (apatrizii). O categorie suplimentara si nesemnificativa o formeaza indivizii cu dubla cetatenie. Prezenta unei comunitati de straini intr-un stat ridica multiple probleme de ordin economic, financiar, politic, social, cultural, religios, etnic. Aspectul cantitativ al populatiei se pune in raport cu fenomenul demografic. in aceasta privinta este dreptul statului de a stabili o anumita rata de crestere demografica a populatiei sau macar de a o controla.

Aspectul calitativ are in vedere faptul ca fiecare stat regrupeaza intr-o proportie mai mare sau mai mica populatii cu trasaturi etnice diferite. in functie de aceasta regrupare, statele se pot imparti in state nationale si state multinationale.

Organizarea administrativa a teritoriului Teritoriul este organizat, sub aspect adminstrativ, in comune, orase si raioane . in conditiile legii, unele orase sunt declarate municipii. Prin organizarea administrativa a teritoriului' se intelege delimitarea acestuia in unitati administrativ-teritoriale' in scopul situarii autoritatilor administratiei publice locale si raionale, precum si a instantelor judecatoresti, ca si in scopul aplicarii principiilor autonomiei locale si al descentralizatii serviciilor publice. Ordinea nominalizarii unitatilor administrativ-teritoriale nu este intamplatoare, comuna si orasul constituind unitatile de baza. 3. Autoritatea politica exclusiva sau suverana este o forma superioara de organizare sociala care, alaturi de natiune si teritoriu concura la alcatuirea statului. In conditiile autonomiei locale si ale descentralizarii administrative, consiliile locale de la nivelul comunelor si oraselor dispun de largi prerogative, mult apropiate de cele ale autoritatilor centrale. Comunele si orasele nu sunt totusi state, autoritatea lor politica si juridica nefiind suverana', nici macar in parte. Autoritatea politica este institutionalizata, impersonalizata. Ea exista in institutii', in ea insasi, nu in oamenii care o exercita efemer. Tocmai aceasta institutionalizare sau impersonalizare ii asigura permanenta. Deci, schimbarea a autoritatii politice nu afecteaza identitatea si continuitatea statului. in societate exista multiple si diverse autoritati' sau puteri'. Puterea de stat ca forma institutionalizata a puterii politice este ireductibila la celelalte puteri' din societate, in considerarea catorva trasaturi specifice. Intre acestea, suveranitatea este neindoit cea mai importanta si singura cu adevarat proprie. Statul suveran este dator sa exercite pe teritoriul sau si fata de intreaga populatie prerogativele sale de putere suverana, pentru a mentine ordinea, a apara comunitatea respectiva impotriva oricarei agresiuni. Unul dintre atributele esentiale ale suveranitatii statului il constituie dreptul sau inalienabil de a reglementa, in mod liber si fara nici o interventie din partea altui stat, organizarea si functionarea sistemului politic, raporturile societate-statcetatean; raporturile personale si patrimoniale intre indivizi, prin intermediul normelor juridice. Reglarea normativa si optimizarea relatiilor sociale prin

intermediul normelor de drept, instituirea unei ordini juridice stricte constituie, astfel, una dintre caracteristicile definitorii ale suveranitatii puterii de stat, singura indrituita sa imbrace in haina normativa vointa poporului si sa-i confere acesteia, la nevoie, prin forta de constrangere a statului, autoritate si obligativitate generala. Legatura indisolubila dintre suveranitatea puterii de stat si ordinea juridica dintre stat si drept are radacini istorice adanci, aparitia si cristalizarea diferitelor formatiuni sociale desfasurandu-se ca un proces istoric complex, in care latura politica a activitatii sociale, rolul statului suveran s-au impletit armonios cu elaborarea si aplicarea normelor de conduita. Prin intermediul dreptului, puterea de stat se impune intregii societati ca putere suverana. intr-un anume sens, comunitatea sociala este sinonima cu ordinea, iar autoritatea serveste drept fundament pentru instituirea ordinii pe care societatea o reclama. Este esential ca puterea sa fie legitima si sa se exercite in cadrul legislatiei constitutionale adoptate in mod democratic. O putere devine ilegitima prin contestarea ei de catre intreaga natiune sau de catre majoritatea populatiei. O conditie de baza a legitimitatii este respectarea de catre putere a Constitutiei. Astfel, un guvern desemnat legal poate deveni ilegitim datorita activitatii sale. Lipsa de legitimitate intr-o asemenea situatie se exprima prin pierderea de catre guvern a suportului popular sau prin retragerea sprijinului partidelor parlamentare. Elementele legitimitatii puterii politice sunt: 1) 2) legalitatea instituirii puterii cu respectarea Constitutiei; corecta folosire a acestei puteri in conformitate cu legile statului.

Este important faptul ca, in numele legitimitatii sale, institutia politica exercita dominatia sociala. La randul sau, populatia se supune ordinelor primite de la guvernamant (institutia politica), in numele aceleiasi legitimitati, pe care, de altfel, i-a conferit-o prin sprijinul sau electoral. Din punct de vedere sociologic, legitimitatea a fost definita ca fiind caracteristica puterii (a sursei, naturii si organizarii sale de a fi conforma cu ceea ce crede preferabil sau corespunzator potrivit anumitor norme juridice, morale sau unor traditii consacrate). Din punct de vedere politologic, legitimitatea este considerata un principiu de intemeiere si justificare a unui sistem de guvernamant care presupune o anumita recunoastere a acestui drept de catre guvernanti.