UNIVERSITAETA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT

PROIECT PENTRU:
DOCTRINE JURIDICE - PROF. CONF. UNIV. DR. CARMEN PĂLĂCEAN
ANUL II, ZI

FUNDAMENTELE GÂNDIRII POLITICE MODERNE: IPOSTAZE ALE CONTRACTULUI SOCIAL ÎN CONCEPŢIA POLITICĂ A LUI
JOHN LOCKE

REALIZAT DE DENISA ANDREEA BADIRCEA, GRUPA 201

ANUL II, ZI
FUNDAMENTELE GÂNDIRII POLITICE MODERNE: IPOSTAZE ALE CONTRACTULUI SOCIAL ÎN CONCEPŢIA POLITICĂ A LUI JOHN LOCKE
     John Locke s-a născut în 1632 la Wrington (în sud-vestul Angliei) şi a murit în anul 1704, fiind
contemporan cu războaiele civile engleze, abolirea monarhiei, Restauraţia şi alte evenimente
politice epocale. A avut preocupări academice; a predat la Colegiul Christ Church din Oxford. A
avut parte de viaţă agitată din punct de vedere politic; datorită convingerilor sale a fost nevoit să
suporte exilul în Olanda, pe vremea domniei lui Iacob al II -lea. Aceste lucruri nu l-au împiedicat să
scrie câteva lucrări de referinţă care constituie repere ale istoriei gândirii: „A Letter Concerning
Toleration” (1689), „Two Treatises of Government” (1689), „An Essay Concerning Human
Understanding” (1690), „Thoughts on Education” (1693), „On the Reasonableness of Christianity”
(1695). Cu precădere lucrările asupra guvernării, care apar, amândouă în anul 1689, sunt
considerate drept textele de bază ale doctrinei democratice moderne (ale constituţionalismului,
parlamentarismului, supremaţiei dreptului etc.) şi în acelaşi timp, prefigurările principale ale
liberalismului modern. Liberalismul, în varinta sa politică s-a născut în urma războaielor religioase
din secolele XVI-XVII, ca o încercare de rezolvare a problemei teologico –politice. 1. De asemenea,
scrisorile sale asupra toleranţei, îl recomandă ca fiind primul mare iluminist european teoretician
al toleranţei religioase, întemeietor al principiilor pe care se va axa toleranţa modernă şi în
domeniile moral, intelectual, politic. Ca promotor al toleranţei politice a considerat că menirea
legilor este aceea de a veghea nu la puritatea doctrinelor sau veracitatea opiniilor personale, ci la
siguranţa şi securitatea comunităţii precum şi ale bunurilor şi integrităţii personale ale fiecărui
cetăţean.2.

Filosofia politică a lui John Locke din anii săi de maturitate creatoare a avut ca bază
teoretică ideea dreptului natural; omul are anumite drepturi naturale, care nu sunt date de către
nici un monarh sau conducător. Între drepturile naturale, dreptul de proprietate este esenţial.
Oamenii se asociază într-o comunitate organizată în baza unui contract social încheiat între fiecare
membru pentru a obţine avantaje pe care nu le pot avea, individual, în starea de natură.
Contractul social este fundamentul contractului de guvernământ, în care puterea politică este o
asociere pentru bunăstarea oamenilor, ei însuşi fiind creatorii şi beneficiarii acestei întreprinderi.
Statul este bazat pe un contract între cel care conduce şi supuşi care-i dau puterea astfel încât
bunăstarea celor din urmă să crească, iar proprietăţile lor să fie protejate într-un fel în care, în
starea de natură, nu este posibil.
  
Este interesant de observat cum aceste idei şi-au găsit loc în gândirea politică americană şi
rolul jucat de principiile avute în vedere de Locke la redactarea însăşi a Declaraţiei de
Independenţă de la 1776. Thomas Jefferson şi-a fundamentat idealurile politice pe ideea că
puterea guvernământului trebuie să aibe la bază „drepturi inalienabile”. Mare parte din Declaraţia
de Independenţă este un fel de acuzare a Regelui George al III lea care a eşuat în a-şi respecta
contractul cu supuşii săi americani. Regele a încălcat acest contract, de aceea autoritatea lui
trebuie înlăturată.

Părerea unanimă a celor care au analizat opera lui Locke este că semnificaţia capitală a
operei lui John Locke este legată de idealul eliminării arbitrariului şi al instituirii civilizaţiei bazate
pe reguli. În concepţia sa, autoritatea arbitrară, omnipotentă, este inacceptabilă, idee preluată de
modernitate. Exercitarea autorităţii, în epoca post renascentistă, poate fi justificabilă şi legitimă
numai în interiorul unor cadre liber-consimţite şi al unor reglementări fundamentate raţional.

DENISA ANDREEA BADIRCEA,

GRUPA 201, ANUL II, ZI
FUNDAMENTELE GÂNDIRII POLITICE MODERNE: IPOSTAZE ALE CONTRACTULUI SOCIAL ÎN CONCEPŢIA POLITICĂ A LUI JOHN LOCKE
Idealul care pune în mişcare atitudinile şi opţiunile moderne este cel al fixării de reguli pentru
toate domeniile şi situaţiile. În „Scrisoarea despre toleranţă”, John Locke consideră că legile sunt
necesare pentru însăşi supravieţuirea unei comunităţi: „Dacă nu va fi dirijată de anumite legi, iar
membrii săi nu vor accepta să respecte o anumită ordine, nici o societate- oricât de liberă ar fi (...)-
nu va putea să subziste sau să se menţină unită, ci se va destrăma şi sfărâma în bucăţi”. 3.
     Locke găseşte doi factori „pe care societatea omenească pare a se sprijini, mai întâi o alcătuire a
statului  şi o formă de cârmuire bine determinată şi, al doilea, îndeplinirea înţelegerilor”. 4.
Necesitatea imperioasă a existenţei şi respectării regulilor este explicată de autor prin faptul că,
dacă acestea nu ar exista, am avea situaţia în care, în dorinţa de a-şi satisface propriile interese,
oamenii nu ar mai respecta nici o promisiune şi nici un contract. În ceea ce priveşte alcătuirea
statului, absenţa regulilor în raporturile dintre acesta şi indivizi ar duce pe de o parte la o
nesupunere a ultimilor faţă de stat, prevalând astfel, arbitrariul voinţei individuale, iar pe de altă
parte, autorităţile, având „cea mai neîngrădită libertate”, ar transforma pe cetăţeni într-o pradă
uşoară. Şi atunci, se întreabă retoric Locke, ce sens ar mai avea asocierea oamenilor într-o
comunitate în care ei ar deveni o pradă?

     În „Eseu asupra Legii naturale”, Locke argumentează ideea conform căreia regulile existente
exprimă raţional o anumită lege naturală  dată omenirii de către Dumnezeu. Raţiunea este cea
care produce aceste reguli, ea însăşi exprimând legea naturală fără de care „oamenii nu pot avea
nici o relaţie socială şi nici o unire între ei”.Aceeaşi raţiune, care ajunge la Hobbes să găsească
clauzele contractului necesar ieşirii indivizilor din starea de nesiguranţă lăsată de la natură, şi
învesteşte monarhul cu puteri absolute, la Locke devine sursa şi temelia instituirii de reguli atât
pentru supuşi cât şi pentru „magistraţi”. Spre deosebire de Hobbes, Locke susţine că, mai înainte
de toate, omul este în mod natural sociabil şi nici nu există stare naturală fără societate. Pentru
om, „starea naturală este tocmai societatea”.5.
  
     În starea naturală concepută de Locke, omul are deja anumite drepturi, cum ar fi dreptul la
libertatea personală, dreptul la muncă, şi, pe cale de consecinţă, la proprietate care se bazează
tocmai pe muncă.Trecerea de la starea de natură la societatea politică este considerată de John
Locke ca o reacţie la fenomenele de lăcomie, conflict şi incertitudine a comunităţii în stabilirea de
valori şi repere comune de convieţuire. Procesul de dezvoltare a instituţiilor politice este descris
într-un mod abstract de către Locke, în trei etape, ca faze ale contractului social şi al
consimţământului: in prima etapă oamenii trebuie să fie unanim de acord să formeze o
comunitate pentru a putea acţiona împreună şi a-şi susţine drepturile; în a doua etapă oamenii
care au ajuns la acord trebuie să creeze prin consimţământul lor instituţiile legislative şi celelalte
instituţii ale statului; în a treia etapă, cei care au proprietăţi trebuie să –şi dea acordul lor, direct
sau prin reprezentanţi, asupra impozitelor şi dărilor pe care urmează să le plătească. Ceea ce
lipseşte, este autoritatea care să garanteze aceste reglementări. Pentru a se organiza politic în
acest scop, indivizii care compun comunitatea trebuie să renunţe la o parte din drepturile lor
naturale, să consimtă la anumite limitări. Acest lucru se face prin contract.

     Teoria politică lockeană are ca punct de plecare postulatul necesităţii unor reglementări
limitative. Puterea magistraţilor trebuie să fie limitată (la John Locke, termenul de magistraţi are
un sens larg; sunt cei care exercită autoritatea publică); însăşi sarcina lor este limitată la asigurarea
păcii civile.

DENISA ANDREEA BADIRCEA,

GRUPA 201, ANUL II, ZI
FUNDAMENTELE GÂNDIRII POLITICE MODERNE: IPOSTAZE ALE CONTRACTULUI SOCIAL ÎN CONCEPŢIA POLITICĂ A LUI JOHN LOCKE

     John Locke îşi argumentează ideile politice având în vedere tot timpul un echilibru între spaţiul
public (interesul public) şi cel privat ( pe care el îl numeşte neutru). În chestiunile neutre politic, de
interes privat, magistratul nu are dreptul de a se amesteca. Pe distincţia  dintre chestiunile de
interes public şi cele neutre (de interes privat) se bazează dreptul la toleranţă. Locke vede în
primul rând această toleranţă din punct de vedere religios, considerând raportul dintre individ şi
Dumnezeu o chestiune strict personală, asupra căreia autorităţile nu trebuie să intervină.
O asemenea atitudine este ilustrată în mod elocvent în „Eseu asupra toleranţei”, în care
autorul se întreabă retoric: ”Oare cel care nu poate alege pentru mine o soţie, va putea să-mi
aleagă religia?”. Locke demonstrează că chiar dacă se face o intervenţie în domeniul raportului
individului cu divinitatea, aceasta este ineficientă, dacă are drept scop orientarea primului către o
anumită conduită bazată pe raţiuni de credinţă. Pe de altă parte, nici toleranţa nu este nelimitată.
Dacă un individ sau un grup de indivizi, în numele unei convingeri religioase ameninţă liniştea
comunităţii şi ordinea de drept stabilită, magistratul va sancţiona conduita lor întrucât este
arbitrară. Nici un tip de putere, a magistraţilor, a monarhilor, a unui grup, a unui individ, a unei
confesiuni, nu are latitudinea de a degenera în putere arbitrară. 
Există reguli care  limitează orice putere şi sancţionează abuzurile ei. În faimoasele sale
„Tratate” asupra cârmuirii, Locke analizează pe larg limitele puterii de orice tip: a părinţilor asupra
copiilor, a cuceritorului asupra poulaţiei cucerite, a autorităţilor asupra cetăţenilor etc. Aceste idei
constituie baza doctrinei sale politice, considerată a fi o doctrină a limitării puterii. La rândul ei
această doctrină constituie sursă pentru dreapta moderată occidentală, interesată în prevenirea
abuzului de putere, în toate formele sale. Nevoia lockeană de reguli limitative este diametral opus
ideilor de justiţie socială şi eradicare a suferinţei care animă în esenţă gandirea politică de stânga.

     Deci, atât magistratul, cât şi supuşii, au îndatoriri. Obligaţia de ascultare a supuşilor este, în
fapt, subordonată respectării contractului social din partea guvernanţilor. Spiritul teoriei lui John
Locke se găseşte în acest concept de reciprocitate sau bilateralitate a obligaţiei politice .6.
Îndatoririle cetăţenilor se bazează, în principal, pe un angajament de loialitate explicit, sau mai
degrabă, pe un consimţământ tacit, care decurge din insuşi faptul deţinerii de către o persoană a
unei proprietăţi, protejată prin jurisdicţia legilor.
În momentul în care magistraţii încalcă drepturile naturale ale supuşilor, aceştia din urmă
se pot împotrivi, folosind chiar violenţa. Deşi există un element obiectiv de apreciere a încălcării
sau neîncălcării drepturilor naturale ale supuşilor, nu există autoritate pământeană care să
discearnă în această chestiune. Cei care apelează la o asemena măsură violentă sunt răspunzători
în faţa instanţei divine. Această abordare conturează temeiul concepţiei lui Locke despre
organizarea politică, care este pe de o parte de sorginte creştină, şi pe de altă parte poartă marca
personală a gânditorului despre organizarea cârmuirii într-o comunitate.

     Statul la John Locke este o reafirmare a libertăţii individuale naturale (nu o negare a acestei
libertăţi) care-şi regăseşte în stat garanţia existenţei sale. Indivizii sacrifică numai acele libertăţi
care fac posibilă funcţionarea statului ca un organ superior de protecţie. Pentru a demonstra că
funcţionarea statului trebuie să se bazeze pe anumite principii, aceste principii nu sunt întemeiate
pe raţiunea pură, ci sunt regăsite în momentul naşterii Statului. Principiile de funcţionare a
Statului sunt o consecinţă a acestor origini.Atribuirea consensului cetăţenilor pentru instituirea
puterii politice lasă deschisă acreditarea ideii că cetăţenii ar putea oricând să revoce

DENISA ANDREEA BADIRCEA,

GRUPA 201, ANUL II, ZI
FUNDAMENTELE GÂNDIRII POLITICE MODERNE: IPOSTAZE ALE CONTRACTULUI SOCIAL ÎN CONCEPŢIA POLITICĂ A LUI JOHN LOCKE
guvernământul sau să-i modifice structura. Aceste lucruri se regăsesc cu pregnanţă în Declaraţia
de Independenţă a celor 13 State Americane, de la 4 iulie 1776, care stipuleză expres nu numai
dreptul, dar şi obligaţia („duty”) cetăţenilor de a schimba guvernământul care se îndepărtează de
la scopul pentru care a fost instituit .7. Pe de altă parte, ipoteza că indivizii, prin actul lor de voinţă,
mandatează autoritatea statală să atingă anumite scopuri determinate, poate constitui drept
argument  că puterea politică este legată de îndeplinirea acestor scopuri. Statul nu este doar o
simplă expresie a puterii sau a arbitrariului, ci trebuie să caute să garanteze drepturile
individuale.  
    
Locke nu a fost foarte exact în a indica un model de organizare a guvernării. Spunea că
legislativul şi executivul trebuie să fie separate. De asemenea, credea că puterea legislativă trebuie
să fie cea mai importantă şi cu cea mai mare forţă printre funcţiile autorităţii statului. Cu toate
acestea, schiţează teoria diviziunii puterii, care va fi preluată şi dezvoltată, mai târziu, de
Montesqieu. 

Note:
1.Aurelian Crăiuţu- „A fi sau a nu fi liberal” – în „Doctrine Politice”, volum coordonat de Alina
Mungiu-Pippidi, pag.19, Ed.Polirom Iaşi 1998
2.idem
3 în Adrian Paul Iliescu, Emanuel –Mihail Socaciu (coordon.) – Fundamentele gândirii politice
moderne, Editura Polirom 1999, pag 65.
4.idem
5.Giorgio Del Vecchio – „Lecţii de filosofie juridică”, Editura Europa Nova, pag 91.  
6.idem, pag 92
7. „WE hold these Truths to be self-evident, that all Men are created equal, that they are endowed
by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the Pursuit
of Happiness -- That to secure these Rights, Governments are instituted among Men, deriving their
just Powers from the Consent of the Governed, that whenever any Form of Government becomes
destructive of these Ends, it is the Right of the People to alter or to abolish it, and to institute new
Government, laying its Foundation on such Principles, and organizing its Powers in such Form, as
to them shall seem most likely to effect their Safety and Happiness. Prudence, indeed, will dictate
that Governments long established should not be changed for light and transient Causes; and
accordingly all Experience hath shewn, that Mankind are more disposed to suffer, while Evils are
sufferable, than to right themselves by abolishing the Forms to which they are accustomed. But
when a long Train of Abuses and Usurpations, pursuing invariably the same Object, evinces a
Design to reduce them under absolute Despotism, it is their Right, it is their Duty, to throw off
such Government, and to provide new Guards for their future Security”

„Considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente prin ele însele, că toţi oamenii sunt creaţi egali şi
înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile, printre care Viaţa, Libertatea şi Aspiraţia la
Fericire. Că pentru a asigura aceste drepturi, guvernămintele sunt instituite prin oameni,
derivându-şi puterea din consimţământul guvernaţilor, că ori de câte ori oricare formă de
guvernământ devine distructivă pentru asemenea scopuri, este dreptul poporului să o modifice
sau să o abolească şi să instituie un nou guvernământ, aşezându-i fundamentele pe asemnea

DENISA ANDREEA BADIRCEA,

GRUPA 201, ANUL II, ZI
FUNDAMENTELE GÂNDIRII POLITICE MODERNE: IPOSTAZE ALE CONTRACTULUI SOCIAL ÎN CONCEPŢIA POLITICĂ A LUI JOHN LOCKE
principii, şi organizându-i puterile în aşa fel încât să asigure siguranţa şi fericirea. Prudenţa, într-
adevăr, va dicta ca acel Guvernământ mai înainte instituit să nu fie schimbat pentru motive uşoare
şi trecătoare. Şi după cum experienţa a arătat, omenirea este mai mult obişnuită cu suferinţa
atunci când răul este suportabil decât cu însuşi dreptul de a aboli formele de guvernământ cu care
ei s-au obişnuit. Dar atunci când un lung şir de abuzuri şi uzurpări, urmărind invariabil acelaşi
obiect, relevă scopul de a-i aduce sub despotism absolut, este dreptul lor, este datoria lor, să
răstoarne un asemenea guvernământ şi să asigure noi paznici securităţii lor viitoare.” (trad. M.P.)  
     Declaraţia de Independenţă constituie un act politic care este, prin excelenţă, un produs al
paradigmei raţionalist contractualiste. Oamenii politici americani şi-au întemeiat acţiunea
pragmatică pe asemenea fundamente teoretice, care-şi regăsesc sursele în „teoria limitării puterii”
a lui John Locke şi în concepţia lui despre naşterea şi principiile care stau la baza statului.
7. Giorgio Del Vecchio – „Lecţii de filosofie juridică”, Editura Europa Nova, pag 93.

DENISA ANDREEA BADIRCEA,

GRUPA 201, ANUL II, ZI
FUNDAMENTELE GÂNDIRII POLITICE MODERNE: IPOSTAZE ALE CONTRACTULUI SOCIAL ÎN CONCEPŢIA POLITICĂ A LUI JOHN LOCKE

Bibliografie:
 Adrian Paul Iliescu, Emanuel – Mihail Socaciu (coordon.) – Fundamentele gândirii politice
moderne, Editura Polirom 1999.
 David Miller, coordonator – Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Editura Humanitas
2000.
 Aurelian Crăiuţu- „A fi sau a nu fi liberal” – în „Doctrine Politice”, volum coordonat de Alina
Mungiu-Pippidi, Ed.Polirom Iaşi 1998.
 Giorgio Del Vecchio – „Lecţii de filosofie juridică”, Editura Europa Nova.
 http://www.johnlocke.org.- Site –ul oficial al organizaţiei „John Locke Foundation”, North
Carolina, USA.

DENISA ANDREEA BADIRCEA,

GRUPA 201, ANUL II, ZI