Apostolache Ioana

Grupa 301

Prezentare Hayek

Principiile unei ordini sociale liberale

În prima parte a textului este prezentat liberalismul ca și concepție a unei ordini politice
dezirabile. În cadrul filosofiei politice există două tipuri de liberalism:

1.Primul liberalism se bazează pe o interpretare evoluționistă a tuturor fenomenelor culturale

și spirituale și pe o sondare a limitelor puterilor rațiunii umane. Are respect față de tradiție si admite
faptul ca orice civilizație și cunoaștere se bazează pe tradiție. Se bazează pe abstracție ca unicul mijloc
disponibil de a extinde puterile limitate ale rațiunii. Este născut din dorința de a extinde și generaliza
efectele benefice ce au urmat limitărilor impuse asupra puterilor guvernamentale, ca urmare a unei
neîncrederi totale în conducători. Liberalismul își are originea în descoperirea unei ordini sociale
spontane sau auto-generatoare în probleme sociale care face posibilă valorificarea cunoștințelor și
abilităților tuturor membrilor unei societăți.

2. Cel de-al doilea tip de liberalism se bazează pe raționalismul constructivist (concepție care
conduce la tratarea tuturor fenomenelor culturale ca fiind produsul unei proiectări deliberate) și pe
convingerea că este posibil și dezirabil sa reconstruiești toate instituțiile conform unui plan
preconceput. Sfidează tradiția, deoarece privește o rațiune existentă în mod independent ca fiind
capabilă de a proiecta civilizația (Voltaire: ,,Daca vrei legi bune, arde-le pe cele vechi și fă-ți singur
unele noi”. Nu recunoaște limite ale rațiunii-aceasta poate proba dezirabilitatea unor aranjamente
particulare concrete.

Liberalismul și democrația sunt compatibile, dar nu constituie unul și același lucru,

Liberalismul este preocupat de întinderea puterii guvernamentale, iar democrația de cine deține
puterea. Opușii lor sunt: liberalism-totalitarism, democrație-autoritarismul.

Autorul adoptă prima poziție a liberalismului în instituirea unor principii ale ordinii sociale
libere. Acesta dezvoltă conceptul de ordine spontană care are drept punct de plecare proprietatea
privată și posibilitatea individului de a putea face schimburi cu alți indivizi fără existența vreunui
aranjament deliberat. Ordinea spontană a pieței e întemeiată pe reguli abstracte, oferindu-le
indivizilor libertatea de a-și folosi cunoștințele pentru îndeplinirea propriilor scopuri. Un exemplu de
reguli abstracte/formale sunt legile care apară proprietatea, securitatea persoanei, drepturile ei negative
(dreptul la liberă exprimare, la asociere, etc.)

Ordinea spontană a activităților umane e mult mai complexă decât ar putea fi vreodată un
aranjament deliberat sau o organizație. Forța ordonatoare e reprezentată de regularitatea conduitei
membrilor societății. Astfel, vom deține cunoștințe despre aspectele abstracte ale acestei ordini, dar nu
și despre detaliile concrete. O ordine spontană nu are vreun scop particular, nu urmărește un anume
rezultat, și nici nu are nevoie de așa ceva. Aceasta e independentă de orice scop particular. Ordinea
spontană oferă cea mai mare șansă pentru orice membru al ei, selectat la întâmplare, de a-și utiliza
cunoștințele pentru propriile scopuri. O astfel de societate se numește societate nomocratică
(guvernată de lege), nu teleocratică (guvernată de scop). Nomocrația extinde posibilitatea coexistenței
pașnice a oamenilor, în avantajul tuturor.
Apostolache Ioana
Grupa 301

Ordinea spontană a pieței (ordinea economică), bazată pe reciprocitate și beneficii mutuale

este denumită de Hayek catalaxie (din grecescul ,,katallattein” care înseamnă ,,a face schimb” și ,,a
transforma un inamic într-un prieten”), aceasta există în societatea nomocratică.

Teorii asupra legii:

 Dreptatea poate fi în mod semnificativ atribuită numai acțiunii umane, și nu oricărei

stări de lucruri ca atare
 Regulile dreptății au în mod esențial natură de prohibiții, țelul regulilor de conduită
corectă este împiedicarea acțiunii injuste
 Injustiția care trebuie împiedicată este violarea domeniului protejat al seamănului
(care trebuie protejat de lege)
 Regulile de conduită corectă care sunt negative, pot fi dezvoltate prin aplicarea
consecventă (trimitere la ,,imperativul categoric” a lui Kant): sistemul de acțiuni
îngăduite de reguli nu conduce la conflict. Se are în vedere urmărirea noncontradicției
sistemului de reguli prin reguli independente ca scop (formale).

Dezvoltarea de la o organizație tribală (ai cărei membri servesc scopuri comune), la ordinea
spontană a Societății Deschise (în care oamenii pot urmări scopuri particulare) a început când un
sălbatic a plasat bunuri la frontiera tribului său în speranța că alt membru le va găsi și va lasă alte
bunuri pentru a se asigura de repetarea ofertei. Aceasta a determinat crearea unor scopuri reciproce
(dar nu comune) și a făcut posibilă o ordine universală pașnică a lumii.

Autorul critică modul în care societățile totalitare au fost create prin înlocuirea progresivă a
regulilor de conduită ale dreptului privat și penal cu o concepție derivată din dreptul public. Carl
Smith avea ca scop înlocuirea gândirii ,,normative” a dreptului liberal cu o concepție a legii ce
consideră drept scop al său ,,formarea ordinii concrete” în Germania nazistă. Acest lucru s-a întâmplat
când aceleași adunări reprezentative au primit sarcini diferite: de a formula reguli de conduită
individuală și de a da ordine cu privire la organizarea și conducerea guvernului. Termenul ,,lege”
desemnează astfel în societățile totalitare în loc de reguli de conduită egal aplicabile tuturor, orice
regulă de organizare sau comandă particulară aprobată de legislativul desemnat în mod constituțional
(legea nu mai oferă protecția libertății individuale). Tot în cadrul societăților totalitare este prezentată
dreptatea ,,pozitivă” socială sau distributivă, care presupune un acord asupra importanței diferitelor
scopuri concrete (care nu poate exista într-o societate de mari dimensiuni) și care este iluzorie întrucât
rezultatele eforturilor cuiva pot fi extrem de diferite de intențiile sale. În locul împlinirii propriilor
scopuri folosindu-și cunoștințele, omul este determinat să împlinească o datorie impusă de altcineva și
să fie plătit conform opiniei acestuia.

Ordinea pieței nu determină o corespondență între meritul subiectiv sau nevoile individuale și
recompense. Operează, pe principiul unui joc combinat de abilitate și șansă, în care rezultatele fiecărui
individ pot fi în afara controlului său. Fiecare este plătit conform valorii serviciilor particulare pentru
persoanele particulare cărora le sunt furnizate. E lipsit de sens să se vorbească despre o valoare pentru
societate atunci când se discută valoarea anumitor servicii pentru anumite persoane, întrucât aceste
servicii pot să nu reprezinte nici un interes pentru altcineva. Exemplele din text spun că un maestru al
viorii și o vedetă a fotbalului furnizează servicii unor persoane total diferite, precum și fabricantul de
țevi și fabricantul de parfumuri.

O nemulțumire cu privire la injustiția rezultatelor pieței este protecția împotriva unei pierderi
nemeritate a unei poziții deja obținute. Justiția socială ajunge astfel aservită unor scopuri individuale și
Apostolache Ioana
Grupa 301

intereselor personale, creându-se astfel noi privilegii. Într-o ordine a pieței, faptul că un grup de
persoane a obținut o anume poziție relativă nu îi conferă acestuia o pretenție în justiție pentru
menținerea respectivei poziții, întrucât acest lucru nu poate fi apărat printr-o regulă care să fie în mod
egal aplicabilă tuturor.

Hayek contestă atât posibilitatea unei distribuiri ,,drepte” a beneficiilor activității economice, cât și
nevoia unei asemenea distribuiri,între diverse grupuri de oameni cu venituri diferite (bogați-săraci). El
sugerează că într-o societate cum este cea modernă, bazată pe piață și pe o ordine ,,spontană”
(imposibil de dirijat de la un centru de decizie), însăși ideea de dreptate își pierde sensul.

Ca atare, oamenii moderni nu se mai organizează pe baza unor reguli axate pe merite,
recompense proporționale cu meritele, scopuri comune și contribuții aduse la realizarea lor. Ei se
organizează pe baze individualiste, fiecare urmărindu-și propriile scopuri Rolul societății și al statului
rămâne numai acela de a crea cadrul în care fiecare persoană îți poate căuta singură, în libertate,
propriul bine și propria fericire. Un stat liberal trebuie să se bazeze pe pace, justiție și libertate.

Prezentare

Ronald Dworkin

Virtutea suverana Cap II –Egalitatea resurselor

1.Licitația

Dworkin începe prin asumarea faptului că egalitatea resurselor este o problemă de egalitate în
orice tip de resurse ce sunt deținute în mod privat de către indivizi. Egalitatea puterii politice,
incluzând egalitatea puterii asupra resurselor deținute la comun este o problemă diferită. Această
distincție între cele două, enunță el, este arbitrară în măsura în care cineva care are puterea de a
influența deciziile publice asupra calității aerului pe care îl respiră, spre exemplu, este mai bogat decât
cineva care nu o face.

Proprietatea privată nu reprezintă o relație unică și singulară dintre o persoană și resursele

materiale, dar este un aspect care în general depinde de deciziile politice. La problema semnalată de
autor în acest capitol se adaugă o alta, respectiv, de la ce distribuire este egală pentru oameni, la ce
puteri câștigă acea persoană căreia i-au fost alocate resursele și dacă mai poate fi luat în considerare
dreptul său la veto dacă dreptul îi este amenințat.

Dworkin consideră că o diviziune egală a resurselor presupune o piață economică de un

anumit tip, care să funcționeze în mare parte ca un aparat analitic, dar să aibă o extensie precum o
instituție politică. Ideea de piață de bunuri [market for goods] poate fi considerată ca un dispozitiv de
definire și obținere a prosperității, eficienței și utilității ca scopuri ale comunității. O a doua concepție
despre această piață de mărfuri este aceea a condiției necesare a libertății individuale, condiție de
exercitare a inițiativei și a alegerii individuale, sub care oamenii pot avea control asupra propriilor
sorți. Ambele concepții ajung să fie privite ca o amenințare la adresa egalității pentru că formele
sistemelor piețelor economice dezvoltate și aplicate în țările industriale au permis și încurajat
inegalitatea proprietății.

În continuare este prezentat exemplul împărțirii egale sau testul invidiei: Un anumit număr de
supraviețuitori ai unui naufragiu ajung pe o insulă pustie, nelocuită, plină de resurse, de pe care o să
Apostolache Ioana
Grupa 301

dureze ani întregi să fie salvați. Ei doresc să împartă resursele între ei, negândindu-se la a lăsa unele
locuri într-o proprietate comună, așa că se pun de acord că nicio diviziune a resurselor nu este o
împărțire egală dacă, odată ce diviziunea este încheiată, orice imigrant ar prefera manunchiul de
resurse [bundle of resources] respective în schimbul celui pe care îl deține deja. Dacă o persoană ar fi
desemnată ca deținător al acelui pachet, nu îl poate împărți în ,,n” bucăți identice. Și dacă deținătorul
ar putea transforma pachetul respectiv într-un număr,,n” astfel încât nimeni nu ar mai fi invidios
(exemplul autorului este cu ouă de fluierar și claretul de filoxera), dar există cineva căruia nu îi place
bunul în care a fost transformat pachetul și și-ar fi dorit altceva în schimb, împărțirea nu va trece testul
invidiei. Astfel testul nu poate fi satisfăcut de o diviziune simplă și mecanică a resurselor.

Dworking crede că sub o egalitate a resurselor, oamenii decid ce tip de viață să urmeze
împotriva unui backround de informații despre care e costul real al deciziilor lor și ce impun acestea
altor oameni în privința stocului de resurse care ar putea fi folosit de ei în mod echitabil,

Egalitatea resurselor presupune ca resursele desemnate în viața fiecărei persoane să fie egale,
iar scopul trebuie să fie unul metric. Licitația propune ceea ce asumă testul invidiei, și anume că
măsura potrivită de desemnare a resurselor pentru fiecare individ este fixată prin a întreba cât de
important este de fapt acesta pentru ceilalți. Această judecată rămâne să fie realizată de către fiecare
persoană, despre cum trebuie urmată viața [what life should lead], sub porunca dreptății. În cadrul
acestui argument se impune suveranitatea oamenilor de a intra liberi pe piață și existența conexiunii
dintre piață și resurse egale.