Mircea Vulcănescu - În ce măsură se poate vorbi de o filosofie românească?

Eu o să prezint prima parte din textul lui Mircea Vulcănescu, care poartă titlul „ În ce măsură se
poate vorbi de o filosofie românească?”. Ca să răspundă la această întrebare în partea a doua pe
care o va prezenta Alexandra, autorul trebuie să aducă precizări în urma cărora să rezulte niște
criterii cu care să se orienteze în căutarea sa. Există o filosofie sau nu există decât filosofi? e
întrebarea imediat următoare.

Gânditorii dinaintea lui Nietzsche considerau filosofia ca un corp de adevăruri obiective, de

exemplu cum gândea Spinoza – sub specie aeternitas – universal și etern adevărat. Iar după
contaminarea gândirii cu perspectivismul nietzschean, corpul doctrinar nu e decât o „expresie a
individualității gânditorului care o exprimă”, pentru că „întotdeauna filosofia este a cuiva”.

Ca să ne arate pe ce se bazează distincția dintre o filosofie și o filosofare, autorul face un incursiune

rapidă în istoria filosofiei.

Filosofia – etimologic – distanța dintre om și înțelepciune. Socrate – preocupări morale. Platon și

Aristotel – caracter școlar. Datorită caracterului școlar, filosofia tinde să devină o privire generală și
ordonatoare a întregului câmp al cunoașterii, iar filosoful ajunge un dascăl care deslușește împreună
cu discipolii înțelesul lucrurilor. De abia cu Immanuel Kant devine emblematic prin criticismul
adresat filosofiei însăși, iar Nietzsche, „o concepție personală despre lume și viață a fiecărui
gânditor”. Filosofia este întotdeauna legată de un nume, e întotdeauna a cuiva. Filosofia lui Platon
sau platonism.

O altă legătură dintre filosofie și gânditorul ei este faptul că orice „filosofie autentică se așază pe
sine ca pe un început”. Nu reflectez la probleme care au deja soluții, ci trebuie să consider că există
o insuficiență în gândirea precedentă.

II. Nume împrumutate din denumirile școlilor (Akademos, Stoa, scolastică) iar cu dezvoltarea
burgheziei, filosofia începe să se vulgarizeze Marburg (neokantieni). Filosofia nu are nevoie doar de
gânditorul ei, ci și de un mediu de difuziune.

Un schimb necontenit are loc între filosof și lumea înconjurătoare. Și chiar dacă sunt filosofi care
leagă filosofia de o personalitate, ei „nu pot să nege istoria filosofiei ca lipsită de obiect”.

III. Alt argument pentru existența unui corp de doctrină filosofic - terminologii pentru clasarea
obiectivă a sistemelor: idealism – realitatea e o proiecție exterioară a unui eu, realism – lumea
obiectivă există în chip real, teism - ființa necesară, cauză și suport al lumii, panteism – pentru cele
care admit ființa necesară ca fiind însăși substanța.

Răspunsurile date de filosofi sunt susceptibile de o ordonare prin întrebarea n la care fiecare își
propune să răspundă.

Care este izvorul cunoștinței adevărate? (raționalism, empirism , criticism, intuiționism) Existența
unor corelații obiective. Nu se susține o evoluție unilineară pentru unii, cum ar fi spiritul care se
cunoaște pe sine, dar filosofia are continuitate – mijloace de expresie care cu rostul de a transmitere
a cugetării. Putem să vedem întreaga filosofie ca o moștenire de concepte, chiar dacă au fost și
filosofii care au tăcut, corpul filosofiei la care ne referim îl reprezintă ceea ce ne-a fost transmis de la
un filosof la altul. Filosofia se îndreaptă către altul.
Ce anume se poate transmite?

a. Transmitere de probleme și
b. Transmitere de soluții

A1. O întrebare incipientă (Cum cunosc) naște și mai multe frământări (Cu ce cunosc). Iar întrebările
prin rod în alte minți.

B1. Drama de a înțelege și drama de a se face înțeles. Transmitere soluții prin temeiuri.

Transmitere de poziții de atitudini față de întrebări și o transmitere de argumente demonstrative,

care justifică aceste atitudini. Dar și răstălmăciri (Schopenhauer și Hegel ca fiind kantieni).

Toate răstălmăcirile reprezintă câmpul filosofiei - iată - filosoful nu e prins în propria filosofare.

Nevoia subiectivă de neliniște, nevoia socială de transmitere a gândurilor, există și un caracter

obiectiv nevoia de întemeiere a acestor atitudini în raport cu un ansamblu de adevăruri

Rezumat: Pentru determinarea caracterului național al unei filosofii:

1. Filosoful însuși cu activitatea lui proprie filosofarea

2. Mediul de difuziune a ideilor, cu instrumentele lui, limba scrisă și grăită
3. Problematica și sistematica filosofiei, șirul de întrebări și de răspunsuri considerate obiectiv.

Criterii pentru o filosofie românească:

a. Existența activitate de filosofare autentică și originală, motive românești.

b. Existența unui mediu difuziune a ideilor filosofice în limba română
c. Existența unor problematici și a unor sisteme filosofice specific românești.