Tema 1: Filosofia: noțiuni

generale, probleme esențiale

și rol în societate.

1. Caracteristica generală a filosofiei.

2. Problematica generală a filosofiei.
3. Filosofia ca concept despre lume.
Recomandări bibliografie

• Marga, A. Introducere în filosofia contemporană, Iaşi: Polirom, 2002.

• Samoteeva Raisa, Ştiinţe filosofice. Teste, exerciţii, grille, aplicaţii, glosar. Chişinău, 2011.
• Arsith, M. Introducere în filosofie. Bacău, EduSoft, 2005.
• Beaufret, J. Lecţii de filosofie. Vol. 1, 2. Timişoara, 1999.
• Cazau, Gh. Al. Introducere în filosofie. Bucureşti, Universitara, 2006.
• Capcelea, V. Filosofie, Ch., 2013.
• Dergaciov, L.; Rumleanschi, P.; Roşca, L. Filosofia, Ch., 2002.
• Dumitraș T. Filozofie economică. Note de curs., Ch., 2013
• Данильян О.Г., Тараненко В.М. Философия: учебник. М., 2007.
• Петров В.П. Философия. Курс лекций. М. 2014.
• Вишневский М.И. Философия. М. 2008 год.

Glosar:

Filosofia, cultura, metafizica, Ontologia, Gnoseologia, Epistemologia,

Antropologia, Axiologia, Problema fundamentală , Materialismul, Idealismul,
Latura ontologică , Latura gnoseologică, Dialectica, Metafizica, Concepţia
despre lume, Concepţia mitologică, Concepţia religioasă, Concepţia filozofico-
ştiinţifică.
Obiectivele principale ale disciplinei Filosofia ţin de:

• studierea corelaţiei dintre om şi lumea înconjurătoare

• întru obţinerea de cunoştinţe despre lumea obiectivă şi
despre sine însăşi.

Aceste cunoştinţe sistematizate contribuie la însuşirea de către

studenţi a temelor menţionate în continuare. Materia însuşită va
contribui la cunoaşterea temeinică a ramurii respective şi va forma
capacităţile de cercetare şi de rezolvare a problemelor ce ţin de
conceptul omului, de formarea tînărului specialist cu un major
potenţial umanist şi patriotic, cu o cultură elevată a gîndirii, cu
responsabilitate civică, demnitate şi, nu în ultimul rînd, umanitate.
1. Caracteristica generală a filosofiei.

• Pentru a studia filosofia este necesar de a depune

muncă cum mintală, așa și cea spirituală. Presupune nu
numai acumularea anumitor cunoștințe, dar și formarea
anumitor direcții pentru a ajuta omul să cugete și să rezolve
desene-stătător probleme importante ale vieții sale;
• Nimeni nu este obligat să devină filosof în sens profesional al
cuvântului, dar este obligat să pătrundă în esența lucrurilor, să
se cunoască și să se găsească pe sine însuși în lumea
înconjurătoare;
• Studiind filosofia, omul întărește în sine începutul uman;
• Anume filosofia, deoarece nici una alta știință nu vorbește
despre ceia, ce este cel mai important: cum să devii om. Ea
este constructivă, deoarece ne ajută să devenim oameni.
În baza filosofiei, cum și în cea a religiei, există
reprezentări despre două vieți umane, două moduri de
existență.
• viața cotidiană - • viața adevărată –
constituie nu toată viața, ci o o atingem când creăm, iubim, tindem
parte din ea. spre ceva înalt

Platon (427-347 î.e.n.) a creat o

Filosofia – este încercare de a
trezi omul, deoarece majoritatea
din noi dorm, fiind cufundați în
treburi cotidiene și nici măcar nu
presupun, că există și altă viață,
adevărată, când omul într-adevăr
trăiește și nu duce existența de zi
cu zi plictisitoare.
imagină de „peșteră”.
Majoritatea oamenilor, spune el, să
aseamănă cu prizonieri, care stau
legați cu spatele la ieșire. Înaintea
lor ei văd numai umbre oamenilor
ce trec și lor li se pare, că aceasta
este lume adevărată, lume, unica
posibilă. Dacă îi întorci la lumină, ei
închid ochii, ne recunoscând
Filosofia are aceia-și sarcină, ca și arta și religia – de a întoarce omul la lumină.

- spre deosebire de artă, filosofia are la baza sa nu sentimente, ci rațiune.

- spre deosebire de religie, filosofia consideră posibilă realizarea vieții adevărate
aici și acum, în această lume și nu în cea de apoi.

Și totuși, și arta, și religia, și filosofia au același scop – mântuire.

Filosofia – este studiul despre mântuire, prezintă căi de existență

umană decentă în condițiile conflictelor sociale, în fața moartei
neevitabile.

Tinerii studiază filosofia pentru că să nu le fie frică de viitorul,

Bătrânii – să rămână tot timpul tineri.
Cuvântul ”filozofie” provine de la doi termini din limba
greacă – ”filos” – iubitor de… și ”sofia” – înțelepciune,
desemnând inițial orice efort al spiritului uman de a dobândi
cunoștințe noi, a căuta înțelepciunea. După tradiție inventarea
termenului ”filozofie” este atribuită lui Pythagoras (cca. 580-500
î.e.n.) (dar el a intrat in uzul curent abia din secolul al IV-lea î.e.n.,)
care, din modestie, refuzând să se considere sophos (înțelept) s-ar fi
dat drept ”philosophos” – adică iubitor, căutător, prieten al
înțelepciunii.
Platon spunea: ”Calitatea de înțelept nu convine nici unui om, ci
numai lui Zeus. Este destul pentru gloria unui om să iubească, să
caute înțelepciune” (în mitologia greacă, era zeul suprem, părintele zeilor şi al
oamenilor. Ca zeu al cerului, el locuieşte pe vârful muntelui Olimp, vârf care era
socotit a fi în cer, şi tot ca zeu al cerului, el este stăpânul norilor, al ploii, al
zăpezii, al tunetului şi al fulgerului).
• Filosofia – este știința despre legile cele mai generale ale
dezvoltării naturii, societății și gîndirii.
Filosofia este una din cele mai vechi științe, și
totodată este totdeauna tânără
deoarece cunoștințele și ideile, înaintate de înțelepți,
nici odată nu îmbătrânesc.

Socrate - despre aceia, că cea mai înaltă înțelepciune

umană este să știi, că nimic nu știi,
Diogenes din Sinop - despre aceia, că oamenii sunt
mulți, iar de găsit un om dintre dânșii este foarte greu.
Și Socrate, și Diogenes au trăit mai mult de două
milenii în urmă.
Filosofia, cum în antichitate, așa și în ziua de azi caută
răspunsuri la unele și aceleași întrebări:

• Ce pot cunoaște despre lume?

• Cum trebuie de trăit?
• La ce pot spera?
• Ce este omul?
• Ce este moartea?

La acestea întrebări cât este lumea nu găsim

răspunsuri cu un singur înțeles.
Știința rezolvă probleme, iar filosofia –
probleme și taine.
• Problema este ceia, ce mai devreme, sau mai târziu poate fi
soluționat.
• Taina, în comparație cu problemă este ceia, prin ce trebuie să
treci.

Filosofia nu transmite cunoștințe, deoarece

nu reprezintă totalitate de cunoștințe, ca și cum
știința.
Filosofia are ca scop să transmită înțelegere.

- Este imposibil să înțelegi pentru cineva.

- A înțelege – înseamnă a găsi locul său în
viață.
Dacă omul nu se găsește, el trăiește viața altcuiva,
repetă cuvintele, gânduri, fapte altora. Și nu este
nici o necesitate în existența lui. El ar putea și să
nu să se nască, deoarece el nu a schimbat defel
lumea.
 Știimțele
OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO
(imaginea științifica a lumii)

Filosofia – generalizează toate cunoștințele

Religia, arta etc.

(imaginea neștiințifica a lumii)
Expresia savantului norvegian Thor Heyerdahl:

specialiştii se limitează pentru a se îngropa tot mai

adînc şi adînc pînă cînd nu se văd unul pe altul din
gropile sale. Iar rezultatele ei le aşează cu grijă
deasupra. Deci trebuie încă un specialist, care nu
ajungea pînă acum, care nu se coboară după
savanţi în gropile lor, dar rămîne deasupra şi
uneşte într-un tot întreg rezultatele lor diferite.
2. Problematica generală a filosofiei.

Filosofia poate fi definita ca o concepție generala

despre lume și viata, despre locul și rolul omului in
Univers.

Ea raspunde nevoii omului de ințelegere ratională a lumii ca totalitate și

descifrare a sensului și a perspectivelor existenței sale.

Filosofia este una dintre cele mai vechi forme ale culturii, fiind
anterioara inceputului constituirii știintelor (sec. IV i.Hr) și devansată in
ordine istorică doar de religie.

Cultura reprezinta modul de viata al unui popor, care include

atitudinile, valorile, credințele, artele, științele, modurile de percepere a
realitații, obiceiurile de gandire și de acțiune ale acestuia.
Cele mai vechi creații filosofice care ne-au parvenit integral sau parțial
datează din mileniile III - II i.e.n. și sunt localizate in Orientul antic:
Egipt, India, China, Mesopotamia etc.
În ele ideile filosofice sunt corelate cu străvechi credințe și reprezentări mitico-religioase,
ceea ce înseamnă ca in ele gândul filosofic nu este încă epurat de elementele mitice, din
care s-a constituit la un moment dat filosofia.
Filosofia includea totalitatea cunoștințelor omului despre lume, atât a celor cu caracter
general, cat și a celor cu caracter particular (care vor trece ulterior in competența științelor).

Procesul de desprindere a științelor din filosofie și de constituire a lor ca discipline

teoretice autonome a început in secolul al IV-lea i.Hr. și este legat, de numele lui Aristotel.
Acesta a fost nu numai unul dintre cei mai importanți filosofi ai tuturor timpurilor, ci și un
mare savant, fiind considerat fondatorul majoritarii științelor fundamentale.

El distingea o filosofie primă, care ar studia ființa ca ființă și trăsăturile sale generale, și o
filosofie secundă, care ar studia aspectele particulare ale existentei.
„Filosofia prima" corespunde filosofiei propriu-zise, in timp ce „filosofia secundă" -
știintelor.
Obiectul de studiu al filosofiei a variat odata cu evolutia
ei.
• La inceput, filosofia cuprinde ansamblul unor elaborari teoretice. Spre
exemplu,Thales din Milet (VII-VI i.Hr.) aborda in lucrarile sale filosofice
atit probleme referitoare la existența in genere, cit și la probleme care
ulterior vor fi abordate in cadrul altor științe concrete
(geometria,cosmologia,astronomia etc.).

• Mai tirziu, Socrate pune omul in centrul filosofiei. Are loc o delimitare
a cunoștintelor științifice de cele filosofice.

• Azi obiectul filosofiei este lumea ca totalitate, existența in ansamblul

sau, dar nu abordată din perspectiva aspectelor sale particulare, ci a celor
generale. In centrul interesului său se află problematica omului. Filosofia
propune o viziune antropocentică (cf. gr. antropos - „om" și lat. centros -
„centru") asupra existentei, adica plasează omul și problemele sale in
centrul interesului său.
Proces de specializare a condus la constituirea unui mare
numar de discipline filosofice relativ autonome
• Ontologia (din gr. on, ontos - „existenta" și logos - „cuvant", „teorie") sau
teoria existentei - este disciplina filosofica ce studiaza problematica
generala a existentei;
• Gnoseologia (din gr. gnosis - „cunoaștere" și logos - „cuvant", „teorie")
sau teoria cunoasterii - este disciplina filosofica ce studiaza problematica
generală a procesului cunoașterii;
• Epistemologia (din gr. episteme - „cunoaștere riguroasa" și logos -
„cuvant", „teorie") sau teoria cunoasterii stiințifice - este disciplină
filosofică ce studiaza problematica filosofică a cunoașterii știintifice;
• Antropologia filosofica (gr. antropos - „om" și logos - „cuvant", „teorie") -
este disciplina, ce studiaza problematica generala a omului;
• Axiologia (gr. axia - „valoare" și logos - „cuvant", „teorie") - disciplina
filosofica, ce studiază geneza, structura, interacțiunea, tipologia,
cunoașterea, realizarea, ierarhizarea și funcțiile valorilor in viața sociala,
corelațiile dintre ele, dinamica sistemelor de valori.
Problema fundamentală a filosofiei
constă în a determina raportul dintre idee si materie,
conștiința și existența, natura și spirit in studiile originii și
esenței lumii.

Fără precizarea raportului dintre material şi spiritual nu poate exista

nici o filosofie adevărată. Toate celelalte probleme (ontologice,
gnoseologice, etice ş.a.) devin filosofice numai dacă le privim prin
prisma problemei fundamentale. În dependenţă de rezolvarea
problemei fundamentale se rezolvă şi celelalte probleme filozofice.
Problema fundamentală are două laturi:

Latura ontologică, care constă în a răspunde, ce este primar

in raporturile dintre gindire, conștiință, idee și natura, lumea materiala.
• Materialiști - afirmau, ca mai intii exista materia, natura, lumea
materiala și mai apoi apare conștiința, gindirea, lumea ideala,
fiind numiți.
• Idealiști - afirmau, ca mai intii a apărut lumea ideala și mai apoi
materia. Două varietăți:
- Idealismul obiectiv (Platon, Hegel) afirmă primordialitatea
rațiunii universale, ideei care există obiectiv (există real şi independent
de voinţa omului).
- Idealismul subiectiv (Berkeley, Hume, Mach) consideră primar
conştiinţa, senzaţiile subiectului, că nu există nici o existenţă, nici
materială, nici spirituală în afară şi independent de conştiinţa umană,
independent de retrăirile subiectului.
Dacă în explicarea lumii se recurge la un început (fie el
material ori spiritual), atunci aşa concepţie se numeşte
monism.

Iar dacă reesă din două începuturi – aceasta este dualism.

Reprezentantul dualismului a fost R.Deacartes, care la
temelia lumii punea două substanţii – materială şi spirituală.

Pluralismul este concepţia care pune la baza lumii mai

multe începuturi (Empedocle, Pitagora, Anaxagora).
Latura gnoseologică - consta in
posibilitatea de cunoastere.
Este problema identităţii gândirii şi existenţei. De
la rezolvarea cărei apar aşa curente ca
- optimism gnoseologic (acei care afirmă
cognoscibilitatea lumii),
- scepticism (care pun la îndoială posibilitatea
cunoaşterii) şi
- agnosticism (acei care neagă cognoscibilitatea
lumii).
Filozofia este şi ca teorie şi ca metodă
• Teoria este totalitatea cunoştinţelor ce descriu ori explică un domeniu
al realităţii.
• Metoda (din l. Greacă methdos - drum, cale) - modul de cercetare şi
transformare a realităţii obiective, este totalitatea de mijloace şi
procedee de asimilare teoretică şi practică a realităţii.

După sfera de utilizare metodele pot fi clasificate:

1) metode particular-ştiinţifice, care se folosesc într-o ştiinşă concretă,
într-o ramură a ştiinţei;
2) metode general-ştiinţifice, care se folosesc în mai multe ştiinţe, dar
nu în toate (metoda informaţională, cibernetică, sistemică, analogia,
analiza şi sinteza, inducţia şi deducţia ş.a.);
3) metode universale, filosofice, care se folosesc în toate ştiinţele şi se
bazează pe legităţile universale a realităţii. La metodele universale se
referă dialectica şi metafizica.
Metodele universale - dialectica şi
metafizica.
• Dialectica este teoria despre cele mai generale legităţi a
dezvoltării existenţei şi cunoaşterii şi totodată, ea este metodă
universală de asimilare a realităţii. Dialectica înţelege şi studiază
lumea aşa cum este ea într-adevăr, în mişcare, dezvoltare, în
conexiuni universale. Dialectica este un mod de gîndire flexibil,
creator, care cuprinde lumea în contrariile ei.

• Metafizica are două sensuri:

1. Metodă de gîndire contrară dialecticii care priveşte fenomenele şi
procesele naturii ca ceva separat, izolat, încremenit, fără dezvoltare
şi conexiune universală.
2. A cea parte a filosofiei în care se studiau şi interpretau problemele,
ce depăşesc cadrul experienţei (despre Dumnezeu, spirit, libertatea
voinţei).
Funcţiile filozofiei:
• Epistemologică (de cunoaștere) – sinteza
cunoştinţelor şi crearea tabloului lumii unic ce ar
coincide nivelului de dezvoltare a ştiinţei, culturii
şi experienţei istorice.
• Fundamentarea, justificarea şi analiza concepţiei
despre lume.
• Metedologica (modul investigational) - formularea
metodologiei generale a cunoaşterii şi activităţii
omului în lumea înconjurătoare.
• Axiologica (semnificarea și ordonarea valorilor).
• Normativ-educativă (ghid al comportamentelor).
3. Filosofia ca concept despre lume.
Filozofia se ocupă cu formarea concepţiei despre lume la
oameni.
Concepţia despre lume este totalitatea de idei despre
lume în întregime, despre om, locul lui în această lume,
este totalitatea de cunoştinţe despre natură, societate şi
om şi raportul lui faţă de această lume.
Orice concepţie despre lume trebuie să răspundă la
următoarele întrebări:
Ce prezintă lumea înconjurătoare?
Pentru ce noi trăim?
Cum trbuie să trăim?
Deosebim următoarele concepţii despre lume:
mitologică, religioasă şi filozofico-ştiinţifică.
• Concepţia mitologică este cea mai veche, era caracteristică pentru
oamenii din comuna primitivă ca unica formă a conştiinţei sociale.

Concepţia mitologică includea în sine diferite cunoştinţe primitive,

credinţe şi mituri nesistematizate. Miturile erau principalele modalităţi
de explicare a realităţii, serveau ca paradigme a activităţii umane.

Mitul este o legendă, o povestire, o istorie sacră despre apariţia lumii

şi fenomenelor naturii, zeilor şi eroilor.

Concepţia mitologică îndeplinea mai multe funcţii, asigura succesiunea

spirituală a generaţiilor, consolida un anumit sistem de valori,
menţineau un anumit comportament în societate.
Concepţia religioasă
• Concepţia religioasă apare pe baza celei mitologice,
generalizează diferite mituri şi credinţe primitive
formulînd o teorie integrală despre toată realitatea.

Reesă din dedublarea lumii în două părţi: naturală şi

supranaturală.
Specific pentru această concepţie este nu numai admiterea
existenţei unei forţe supranaturale, dar şi atribuirea ei unui
sens specific: că lumea supranaturală este adevărata lume, că
ea este primordială şi determină lumea naturală şi socială.
Lumea supranaturală, ori divină, dirigează cu dezvoltarea
naturii, vieţii umane.
Concepţia filozofico-ştiinţifică
• Concepţia filozofico-ştiinţifică se formează pe baza generalizării
diferitor cunoştinţe ştiinţifice, formelor activităţii spirituale şi practice.

- Spre deosebire de concepţia religioasă concepţia filozofică se

formează cu ajutorul teoriilor şi noţiunilor respective, argumentelor şi
demonstraţiilor logice.
- Dacă pentru concepţia religioasă e specific credinţa oarbă şi
imposibilitatea demonstrării adevărurilor religioase, atunci pentru
concepţia filozofică e caracteristic demonstrarea logică.
- Concepţia filozofico-stiinţifică ca sistem de cunoştinţe, principii şi
convingeri despre lume, om şi interacţiunea lor este in acelaşi timp
metodologia transformării naturii, societăţii şi lumii spirituale a omului.
- Concepţia filozofică are obiectul său nu atât lumea ca atare, cât sensul
existenţei omului în lume.