Cursul 1

INTRODUCERE
OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA FILOSOFIEI
1. Obiectul şi problematica filosofiei
Filosofie = iubire de intelepciune
Filosofia =o concepţie generală despre lume şi viaţă, despre locul şi rolul omului în Univers.
- Necesitate: înţelegere raţională a lumii ca totalitate şi a propriei sale condiţii, de descifrare a
sensului şi a perspectivelor existenţei sale
- una dintre cele mai vechi forme ale culturii
• cultura = modul de viaţă al unui popor, care include atitudinile, valorile, credinţele, artele,
ştiinţele, modurile de percepere a realităţii, obiceiurile de gândire şi de acţiune ale acestuia.
Trăsăturile culturale sau formele de viaţă sunt învăţate, însă cel mai adesea suntem marcaţi
de ele atât de profund, încât ne este dificil să le sesizăm din interior.
- filosofia nu este o ştiinţă, fiind anterioara stiintelor
- la originile sale includea totalitatea cunoştinţelor omului despre lume

Cele mai vechi creaţii datează din mileniile III – II î.Hr.în Orientul antic: Egipt, India, China,
Mesopotamia: Poemul lui Ghilgameş, Vedele, Upanişadele.
- se bazeaza pe mitica => filosofie impura

Filosofia a luat nastere în Grecia antică în secolul al VI-lea î. Hr.

- cel dintâi filosof fiind considerat Thales din Milet (aprox. 640-550 î.Hr.).
- filosofia mai e numita si metafizică (teoria principiilor generale ale existenţei şi ale cunoaşterii.),
datorita titlului lucrării fundamentale de filosofie a lui Aristotel.
- la inceput cuprindea totalitatea cunoştinţelor omului despre lume
- Aristotel a identificat o filosofie primă(filosofia propriu-zisa), care ar studia fiinţa ca fiinţă şi
trăsăturile sale generale, şi o filosofie secundă(ştiinţele), care ar studia aspectele particulare ale
existenţei.
- Filosofia presupune o viziune antropocentrica (antropo=om) = viziune in care omul este in
centru
In ultimele secole, dupa epoca moderna filosofia s-a impartit in discipline filosofice autonome:
- Ontologia (ontos - „existenţă” şi logos – „teorie”) - teoria existenţei
- Gnoseologia (gnosis – „cunoaştere” ) - teoria cunoaşterii
- Epistemologia (episteme – „cunoaştere ştiinţifică”) - teoria cunoaşterii ştiinţifice
- Antropologia (antropos – „om”) - teoria care studiaza omul
- Etica (teoria conduitei umane)
- Estetica (teoria frumosului)
- Filosofia dreptului, istoriei, religiei, politica, moralei.
- tot din filosofie s-au desprins si alte discipline precum logica, psihologia, sociologia.

2. Specificul filosofiei. Raporturile dintre filosofie şi alte domenii ale culturii

I. Raporturile dintre filosofie şi ştiinţă
Filosofia nu este o ştiinţă, ci o formă distinctă şi autonomă a culturii, care la originile sale includea
totalitatea cunoştinţelor omului despre lume. În mod firesc, între filosofie şi ştiinţă există o serie de
asemănări, deosebiri şi influenţe reciproce.

1
1. Asemănările: ambele folosesc metode şi procedee raţionale.
2.Deosebirile: - filosofia vizează lumea ca totalitate, existenţa în ansamblul său, adică infinitatea,
ştiinţele cercetează domenii sau categorii de fenomene mai mult sau mai puţin ample, dar întotdeauna
finite, ale existenţei.
- ştiinţele abordează problemele pe care le studiază într-o manieră obiectivă,
desubiectivizată (adică le studiază aşa cum sunt ele în realitate, eliminând din activitatea de cercetare
orice imixtiune a intereselor, dorinţelor, aspiraţiilor etc. cercetătorului ori ale altor persoane sau grupuri
sociale), filosofia se raportează întotdeauna problemele pe care le abordează la om şi la interesele,
aspiraţiile şi idealurile sale, adica e subiectiva.
-ştiinţa operează aproape în exclusivitate cu fapte, filosofia ia în considerare întotdeauna
(chiar şi atunci când nu conştientizează sau nu recunoaşte acest lucru) şi valori, care sunt expresii ale
intereselor, aspiraţiilor sau idealurilor unor indivizi sau grupuri sociale determinate. Filosofia nu doar
operează cu valori, ci şi propune ierarhii de valori, pe care încearcă să le legitimeze şi să le impună
existenţei
- ştiinţele se limitează la ceea ce este, filosofia explorează şi încearcă să impună şi ceea ce
ea consideră că trebuie să fie sau că ar fi de dorit să fie. . În fine,
- ştiinţele reţin doar soluţiile corecte propuse problemelor pe care le abordează, în filosofie
contează mai mult problemele pertinente puse de un filosof sau altul.
- A pune o problemă veritabilă în filosofie = a deschide un nou orizont teoretic. Este mai puţin
important faptul că filosoful respectiv nu a reuşit să ofere şi soluţia corectă problemei; mai devreme sau
mai târziu unul sau mai mulţi filosofi îi vor găsi soluţia corectă. De exemplu, soluţiile corecte pe care
Platon le-a propus problemelor sale filosofice, nu au rezistat probei timpului. Prin problemele pe care
le-a pus, Platon unul dintre cei mai mari filosofi ai tuturor timpurilor datorita problemelor pe care el le-a
introdus în filosofie, care stimulează şi astăzi reflecţia filosofică. În filosofie problemele sunt asemenea
pietrelor din proverbul românesc, care rămân, în timp ce apa (soluţiile) trece.
3. Influenţele: -ştiinţele alaturi de filosofie=> multe descoperiri ştiinţifice dintre cele mai importante
(atomismul, evoluţionismul biologic, heliocentrismul etc.) au fost anticipate în concepţii filosofice.
- metodele şi procedeele ştiinţifice au fost fundamentate în cadrul unor viziuni filosofice.

II. Raporturile dintre filosofie şi religie

Filosofia este o concepţie generală despre lume şi viaţă, despre locul şi rolul omului în univers, totodata
religia oferă o astfel concepţie, fără a se identifica, desigur, cu filosofia. (vezi aici)
1. Asemănările: - ambele studiaza acelasi lucru (vezi mai sus)
- filosofia s-a născut pe fondul unor viziuni mitico-religioase
2. Deosebirile: - filosofia, asemenea ştiinţei, se adresează cu precădere – deşi nu exclusiv! – raţiunii şi
utilizează metode şi procedee raţionale, religia se adresează cu precădere – deşi nu exclusiv! –
credinţei şi apelează, de multe ori, la dogme, adică la enunţuri nedemonstrate şi, adesea,
nedemonstrabile, solicitând acceptarea lor necondiţionată de către credincioşi.
- filosofia e accesibila doar oamenilor cu un grad inalt de instruite, pe cand religia e accesibila chiar si
oamenilor fara pregatire.
- filosofia este interesanta de existenta terestra a omului, in timp ce religia e interesata de viata de apoi
-filosofia incearca sa-l faca pe om sa inteleaga rational lumea in care traieste si natura sa, pe cand
religia ii ofera omului o cale de salvare si de atingere a absolutui.
3. Influenţele: - filosofia a aparut pe fondul unor viziuni mitico-religioase
- religia a fost sprijinita si secundata de filosofie in Evul Mediu

2
 Cursul 2
FILOSOFIA ÎN GRECIA ANTICĂ

1. Geneza civilizaţiei greceşti

3. Geneza civilizaţiei greceşti

Hegel : “matca spiritului occidental este vechea Eladă”
Grecii au:
- descoperit demnitatea individului şi valoarea libertăţii
- gandit raporturile dintre individ şi colectivitate, binefacerile traiului oamenilor în comun,
punând bazele ştiinţei politice şi pe ale moralei, inventând democraţia.
- creat alfabetul grecesc (pe care-l va prelua apoi aproape întregul Occident)
- făcut tiparele logice definitive în care va gândi umanitatea
- au marcat destinul întregii umanităţi
- n-au fost niciodata uniti ca si teritoriu ei fiind raspanditi
- Herodot scria că toţi grecii, indiferent unde locuiau, se considerau „de-un neam şi de-o limbă, cu
sanctuare ale zeilor şi ritualuri comune, cu obiceiuri asemănătoare”. Este semnificativ, în acest
sens, şi faptul că ei îi numeau pe toţi cei care nu aveau ca limbă maternă greaca barbari şi îi
socoteau a fi nu numai diferiţi de ei, ci şi inferiori lor „de la natură”.
Greci = denumirea originala ahei, aheeni
Grecia:
- era un ţinut muntos, sterp, sărac, puţin prielnic atât pentru agricultură, cât şi pentru păstorit. Asta
a făcut ca populaţiile migratoare să ocolească Grecia continentală, astfel, grecii au putut sa-si
implineasca destinul.
- saracia naturii i-a făcut pe greci inventivi şi cumpătaţi, i-a determinat dezvolte meşteşugurile,
să facă comerţ şi să întemeieze colonii
- Paradoxal, sărăcia care este considerată, de obicei, o nenorocire, a reprezentat pentru greci o
binefacere; de ex. Egiptul era bogat si a fost jefuit
- datorita reliefului au fost dezbinati in asezari => diversitatea culturală constituie cel mai puternic
ferment al creativităţii şi al competitivităţii.
- dificultăţile de comunicaţie terestră au izolat comunităţile umane şi le-au obligat să dezvolte de
timpuriu navigaţia

2. Preistoria Greciei

In jurul mileniului II i.Hr. au inceput sa patrunda in Grecia continentala triburile elenice, populatie de
origine indo-europeana. Acestia au venit in 3 valuri
1. Ionienii: - au aparut in jurul anilor 2000 i.Hr.
- au introds calul şi roata olarului
- au dezvoltat activ forta militara
- au fost impinsi in Asia Mica de catre eleni
2. Aheii, eolii: au aparut in jurul anilor 1600 i.Hr
- s-au contopit cu ionienii
- au format civilizatia miceniana
- cuceresc insula Creta
- au inventat “liniarul B”(importanta administrativa) si au inlocuit “liniarul A” cretan care era silabic
3
-ultimul mare razboi al aheilor, a fost razboiul troian, prezentat in poemele homeric
3.Dorienii: - dupa victoria aheilor in razboiul troian, civilizatia miceniana se va prabusi, urmand valul
elen al dorienilor in jurul anilor 1200 i.Hr.
- timp de un secol aproape au distrus si cucerit toate cetatile ahee, cu exceptia Atenei
- dorienii se vor stabili în peninsula Peloponez, unde vor fonda oraşul Sparta, care a exprimat cel mai
bine în întreaga antichitate grecească spiritul dorian.
- e posibil ca dorienii la sosirea lor in Grecia, sa nu fi gasit o civilizatie infloritoare, ci una aproape
muribunda(din cauza dezvoltarii maritime al altor tari si al jafurilor piratilor), al carei sfarsit doar l-au
grabit.
Dupa o perioada dupa venirea dorienilor Grecia intra in:
• Etapa obscura(1100-800 i.Hr.): - perioada de decadere
- lipsesc informaţiile scrise despre aceasta perioada, întrucât în aceste secole scrierea se pierde
-„obscuritatea” acestei epoci = regres considerabil sub raportul culturii şi al civilizaţiei faţă de epocile
anterioară şi ulterioară.
-a aparut metalurgia fierului, poemele Homerice etc.
- apare alfabetul grecesc, care este un sistem de scriere fonetică si va fii preluat de catre latini si
raspandit in Europa occidentala
- apare polisul

3. Epoca istorică a antichităţii greceşti

Istoria antică grecească cuprinde 3 etape:

1. Etapa arhaică (800 î.Hr - 500 î.Hr.) :
- perioada de configuraţie geopolitică a Greciei stabilă
- pana la războaiele medice (războaiele cu perşii – aprox. 500-480 î.Hr.)
- consolidarea structurilor politice, administrative şi social-economice ale polisurilor şi „colonizarea“
masivă a întregului bazin mediteranean şi al Mării Negre
- „coloniile“ întemeiate de polisurile greceşti erau oraşe-state deplin independente, iar cetăţenii lor
erau oameni tot atât de liberi ca şi cei ai „metropolelor“ fondatoare, cu care întreţineau, în mod firesc,
relaţii economice, politice şi
- noile polisuri puteau fonda, atunci când era cazul, propriile lor „colonii“, puteau încheia, fără nicio
restricţie, diferite alianţe
- grecii s-au impus în zonele pe care le-au colonizat prin forţă sau pe cale paşnică
- „colonizarea“ a lărgit imens orizontul de cultură al grecilor şi a raspandit valorile culturii şi
civilizaţiei lor în întregul bazin mediteraneean.
- Marea Mediterană = „un lac grecesc“

2. Etapa clasică (500 î.Hr - 300 î.Hr.) :

- epoca apogeului polisurilor greceşti, a triumfului regimului politic democrat, a înfloririi artei, ştiinţei şi
filosofiei greceşti
- regimul politic democratic a fost instaurat de Pericle

3. Etapa elenistică (300 î.Hr - 100 î.Hr.) :

- e perioada de declin al cetăţilor greceşti clasice, care isi pierd independenţa
- cetatile grecesti au intrat în componenţa Regatului Macedonean şi apoi a Imperiului Roman.

4
- epoca de elenizare, adică de difuzare largă a valorilor culturii şi civilizaţiei greceşti în întreaga lume
antică, datorita cuceririi Greciei de catre macedoneni si apoi de catre romani.

Cursul 3
PROTOFILOSOFIA GRECEASCĂ
4-5. Protofilosofia grecească.
1. Caracterizare generală

- Etnogeneza greceasca s-a conceput odata cu filosofia greaca

-filosofia s-a constituit treptat pe masura emanciparii spiritului gresesc de gandirea traditionala,
filosofia devenind o formă de gândire distinctă
- termenul de filosofie a aparut datorita lui Pytagoras si Heraclit, dar a fost consemnat abia mai tarziu de
catre Platon si Aristotel
- filosofia grecească îşi are rădăcinile în străvechile legende care relatau miturile fondatoare ale
civilizaţiei greceşti

-În lucrarea sa “Aspecte ale mitului” (1963) istoricul şi filosoful religiilor Mircea Eliade propune
următoarea caracterizare a mitului: „mitul povesteşte o istorie sacră, relatează un eveniment ce a avut
loc în timpul primordial; mitul povesteşte cum, datorită isprăvilor fiinţelor supranaturale, o realitate s-a
născut; e aşadar întotdeauna povestea unei faceri. Personajele mitului sunt fiinţe supranaturale. Ele
sunt cunoscute mai ales pentru ce au făcut în timpul prestigios al începuturilor…”

- Mitul are o anumită raţionalitate, în pofida faptului că evenimentele pe care le narează sunt plasate în
contexte fantastice. El răspunde nevoii omului de înţelegere a lumii, chiar dacă o face într-o
modalitate transfigurată poetic.

-Nucleul mitologiei greceşti este reprezentat de miturile teogonice, adică de miturile ce relatează
naşterea generaţilor succesive de zei şi conflictele dintre ei, proces încheiat prin victoria lui Zeus asupra
forţelor divine mai vechi, victorie prin care a fost instaurată actuala ordine a lumii.

Au aparut la sfarsitul etapei obscure

a) Mitologia propriu-zisă - prefilosofie (“pre” – „anterior”)
b) Protofilosofie (“protos” –„cel dintâi”) - termenul mediu care leagă a) de c)
c) Filosofia propriu-zisă.
Cele mai semnificative expresii ale protofilosofiei greceşti sunt: poemele homerice, creaţia lui
Hesiod şi orfismul.

2. Poemele homerice
(4. Poemele homerice)
Poemele Homerice:
- cele mai vechi expresii ale culturii culte greceşti şi occidentale
- cuprind un ansamblu de legende reunite în două epopei: Iliada şi Odiseea.
- în lumea grecească antică aveau o autoritate comparabilă cu cea a Bibliei în era creştină
Problema homerică:
- a aparut datorita putinelor informatii despre Homer => intrebari legate de Homer
-raspunsurile la aceasta sunt doar ipotetice:
5
❖ Dacă Homer a existat într-adevăr sau este numai un personaj legendar? În antichitatea grecească
şapte cetăţi îşi disputau onoarea de a-i fi patrie. A existat, desi nu exista suficiente dovezi.
❖ Dacă Homer a existat cu adevărat, când a trăit? Secolul al XII-lea î.Hr. (caz în care el ar fi fost
contemporan cu evenimentele narate de cele două epopei sau ar fi trăit la scurt timp după
desfăşurarea lor) şi secolul al VII-lea î.Hr. (caz în care el ar fi trăit cu puţin timp înaintea
consemnării în scris a faimoaselor epopei). Cel mai probabil a existat in sec. VIII.
❖ Dacă poemele homerice sunt creaţii folclorice sau culte? Majoritatea cercetătorilor contemporani
susţin caracterul lor cult, avand ca si argumente:
➢ Elemente de prozodie: cele două poeme sunt compuse din versuri lungi, în timp ce majoritatea
creaţiilor folclorice sunt alcătuite din versuri scurte.
➢ Relatarea unor detalii de la curţile basileilor
➢ Concepţia despre zei implicată în cele două poeme: unele personaje nu sunt obediente
diferitelor divinităţi, atitudine care, de obicei, nu este caracteristică oamenilor din popor.
❖ Dacă Iliada şi Odiseea au fost create de singur autor, de doi autori sau de mai mulţi? Cei mai
mulţi cercetători actuali sunt de părere că cele două poeme au un singur autor, Iliada fiind o operă de
tinereţe, iar Odiseea una de maturitate sau chiar de bătrâneţe.
1. Iliada: - prezinta ultimii ani din razboiul troian
- viziunea despre lume este amplă, grandioasă, iar la evenimentele povestite participă şi zei, fie de o
parte, fie de cealaltă a beligeranţilor.
- valoarea morală este virtutea
2. Odiseea: - continuă acţiunea Iliadei, povestind peripeţiile eroului aheean Ulise (numit de greci
Odysseus) pe drumul de întoarcere de la războiul troian spre patria sa, insula Ithaka din Marea Ionică –
al cărei basileu era –, unde îl aştepta fidelă, răbdătoare şi iubitoare soţia sa Penelopa, asaltată de peţitorii
ce râvneau la tronul Ithakăi, convinşi că Ulise murise în război.
- viziunea despre lume este mai puţin amplă
- Ulise pune în joc, alături de calităţile personajelor Iliadei, şi isteţimea, inteligenţa practică, o veritabilă
artă machiavelică, de a utiliza împrejurările, oamenii şi chiar şi zeii ca simple mijloace pentru
atingerea propriilor sale scopuri.

Etica homerică este o etică eroică, centrată în jurul valorii supreme a virtuţii. În prim-planul acţiunii
ambelor poeme se află eroul aristocrat, care foloseşte orice prilej pentru a-şi pune în valoare curajul şi a-
şi apăra demnitatea.

Ideea destinului implacabil:

- apare cu deosebită pregnanţă în poemele homerice
- destinul e impus lumii de către Zeus
- Grecii erau încredinţaţi că destinul poate fi, cel mult, cunoscut înaintea împlinirii sale (prin consultarea
ursitoarelor sau a oracolelor,viselor etc.), dar, în niciun caz, anulat şi nici măcar schimbat.
Exemplu: cazul regelui Oedip: aflându-şi destinul tragic, în urma consultării Oracolului din Delfi, face
tot ceea ce este omeneşte posibil pentru a-l evita, dar, în cele din urmă, acesta i se impune exact în
forma în care-i fusese prezis, adică îşi ucide tatăl şi se căsătoreşte cu propria sa mamă!
Omul trebuie, deci, să se supună destinului, ba chiar să şi-l asume, dar să-şi trăiască viaţa, atâta câtă îi
este dată, cu curaj şi demnitate, astfel încât faima să-i supravieţuiască.
Importanţa poemelor homerice pentru filosofia grecească de mai târziu, ca şi pentru întreaga cultură şi
civilizaţie greacă: - un adevărat rezervor pentru terminologia filosofică

6
- în Iliada este schiţat un model cosmologic, gravat pe scutul lui Ahile, acest model cosmologic va
influenţa primele cosmologii filosofice. Deşi are elemente fantastice, el conţine şi o serie de elemente
raţionale ca: forma sferică a universului, distingerea a mai multor niveluri ale existentei, poziţia „fixă”
pe cer a unor constelaţii.

2. Creaţia lui Hesiod

(5. Creaţia lui Hesiod şi orfismul)

Hesiod: - a trăit în secolul al VII-lea î.Hr.

- un poet ţăran
- a compus două poeme care au avut o importanta deosebita pentru constituirea filosofiei: Theogonia
(Naşterea zeilor) şi Erga (Munci şi zile)
- la începutul Theogoniei Hesiod se descrie pe sine ca un tânăr păstor, pe când îşi păştea turma de oi pe
munte i s-au arătat „copilele divine” (muzele) care l-au înzestrat cu darul de a tălmăci oamenilor
adevărul.
1. Theogonia: - sistematizare a legendelor
- a delimitat atribuţiile zeilor olimpieni, le-a fixat ierarhia şi i-a conturat fiecăruia dintre ei
personalitatea
- a fost schiţat un model cosmogonic mitic in ea
2. Erga: - poem agrotehnic despre munca agrara si viata taranului din acea perioada
- viziunea despre lume este una pesimista, Hesiod spune ca lumea se afla intr-o continua decadere
(motivul celor cinci vârste ale umanităţii) :
1. oamenii de aur - prima varstam generatia de oameni care s-au razvratit impotriva zeilor=> zeii
distrug oamenii si creaza alta generatie
2. oamenii de argint
3. oamenii de bronz
4. varsta eroilor
5. varsta de fier - generatia lui Hesiod
- exista o singura modalitate prin care un om poate sa-si recastige maretia: munca.
3. Orfismul
- Orfism = ansamblu de legende, credinte, ritualuri magico-religioase atribuite lui Orfeu
- Orfeu a fost fiul muzei Calliope si al regelui trac Oiagrus
- insusi zeul Apollo i-a darut lira(instrument muzical) sa magica care sfarama pietrele si imblanzarea
fiarele
- Orfeu a participat la expeditia pentru castigarea “lanii de aur” care oferea nemurira; cu cântecul lirei
sale a potolit furia valurilor şi acoperind chemarea irezistibilă a sirenelor
- unul din cele mai cunoscute episoade este iubirea sa absolută pentru soţia sa Euridice , o nimfă
întâlnită de poet în Tracia natală după întoarcerea sa din expediţia in cautarea „lânii de aur”
- Euripide moare chiar in ziua nuntii sale cu Orfeu, fiind muscata de un sarpe. Datorită morţii
premature, el coboara in infern si reuseste sa-l induplece prin cântul tânguitor al lirei sale pe zeul
infernului, Hades, iar acesta i-o restituie cu conditia de a nu o privi pana la iesirea din infern. Aproape
de iesirea din infern, la un pas, Orfeu o priveste pe Euripide, poate din frica de a nu fii mintit de Hades
sau din dorul fata de ea, iar aceasta cade din nou in infern.
- Orfeu se intoarce in Tracia unde e sfasiat de menade sau de femeile trace din cauza ca le-a refuzat
ofertele de dragoste, acestea ii taie capul si i-l arunc pe mare impreuna cu lira

7
- Orfeu a introdus si motivul metempsihozei (credinţa, de orgine probabil orientală, că sufletul este
nemuritor şi supus unui ciclu de reîncarnări succesive)
- tot Orfeu a introdus teoria de destinatia-postum-duala a sufletului: adica Câmpiile Elisee, ca răsplată
pentru cei buni, şi Tartaros, ca pedeapsă pentru cei răi.

Cursul 4
GENEZA FILOSOFIEI
6.Geneza filosofiei. Periodizarea generală a filosofiei antice greceşti

- geneza filosofie a luat nastere datorita grecilor din colonii, si nu grecilor din Grecia
- ocupatiile grecilor: comert, agricultura, marinarit
- Aristotel-doua disponibilitati pentru nasterea filosofiei:
a) ragaz pentru meditatie (timp pentru filosofie)
b) prilej de mirare (mirare problematizatoare)
-grecii din colonii au avut part de mul mai multe experiente, dandu-le o mentalitate diversificata
(călătorind mult, văzând locuri noi, cunoscând civilizaţii şi oameni cu mentalităţi, credinţe şi stiluri de
viaţă diferite de ale lor, grecii din colonii vor avea mai multe prilejuri de „mirare” decât cei rămaşi
acasă)
- primii filosofi greci au aparut in S Italiei si Sicilia
Gandirea filosofica greceasca a cunoscut 4 etape mari:
1. Etapa presocratica(preclasica): -sec. VI i.Hr.
-caracter prinuntat cosmologic (“kosmos”=univers), fizicalist
-au incercat sa descopere un principiu “arche”(ceea ce a fost inainte) cu cele 4 elemente sau diferite
elemente din combinatii
*reprezentantii scolii din Milet: - Thales - apa
- Axaminandros - apeiron(subst. compusa din cele 4 elemnte)
- Anaximenes - aer
- Heraclit - foc - viata va fii un foc etern
- Pythagoras - numarul - fiecare lucru, proces are un numar
*reprezentantii scolii din Elea: - Parmenides, Zenon, Melissos
* filosofii pluralisti: Anaxagros, Empedorles = realitatea e formata din lucruri mici alaturate
* filosofi atomisti: Leucipp, Denercit
2. Etapa clasica: - sec. V-IV i.Hr.
- caracter antropologic(“antro”=om)
- trecerea de la natura la om=revolutia socratica
- rep. sofisti si triada de aur a filosofiei grecesti(Socrate, Platon, Aristotel)
3. Etapa elenista: - sec. III-I i.Hr.
- decaderea civilizatiei grecesti
- filosofia are caracter eticist(“etica”=conduita omului aflat intr-o criza) si pesimist
- rep.:*Epicur- placere
*stoicismul
*scepticismul
4. Etapa romana: - sec, I-IV
- rep. din filosofia romana: Seneca, Cicero, Marc Aurelian, Lucretius - au imprumutat de la greci
- caracter eticist si pesimist( prabusirea imperiului roman)

8
 2. Etapa clasică a filosofiei antice greceşti
(sec. V – IV î. Hr.)
7.Etapa clasică a filosofiei antice greceşti. Caracterizare generală

- la începutul secolului al V-lea î.Hr. cultura şi civilizaţia antică grecească au atins apogeul
- grecii ii inving pe persi in razboaiele medice si Grecia devine si mai puternica
- grecii v-or forma Liga de la Delos si Liga Peloponeziaca => razboiul peloponeziac, castigat de Sparta
- la mij. sec. V i.Hr. Pericle ajunge la conducere fiind ales si instaureaga regimul democratic
- Atena devine adevărata capitală a lumii greceşti şi făureşte un sistem de valori ce va marca evoluţia
culturii occidentale
- rep. ai acestei perioade: Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan
- cei mai valoroşi filosofi greci: Socrate, Platon şi Aristotel
- democratia a dus la nevoie de intelegere a acestui sistem, iar instruirea cetatenilor se va face de catre
sofisti(persoane bine pregatite, sophos=intelepciune)
-sofistii ofereau lectii de ed. contracost
*au fost ridiculizati de filosofi din cauza faptului ca cereau bani pentru ed. (prostitutie
intelectuala)
- sofiştii aduc înţelepciunea în viaţa publică şi vor să facă din ea o deprindere politică şi morală
cotidiană a tuturor cetăţenilor

3. SOCRATE
(469 – 399 î.Hr.)
8. Personalitatea si procesul lui Socrate

- Socrate – filosoful care n-a scris nimic –

- gânditorul ce a influenţat cel mai profund spiritul occidental, iar trecerea sa prin această lume a fost
asemuită cu cea a lui Isus Hristos
- unii dintre contemporanii săi (îndeosebi dramaturgul Aristofan în comedia sa “Norii”) i-au zugrăvit un
portret grotesc, ce contrastează flagrant cu cel făcut de contemporani lui Platon, cel mai strălucit
discipol al său: Platon: aristocrat, bogat, distins, „frumos ca un zeu”; Socrate: plebeu, sărac, grosolan,
„urât ca un satir”
Socrate n-a scris în mod deliberat nimic, invocând, în acest sens, două motive:
a) pretindea că nu ştie nimic („ştiu că nu ştiu nimic”) şi, deci, nu avea ce scrie;
b) susţinea că adevărurile pe care ajunsese să le cunoască le aflase din discuţiile cu interlocutorii săi şi i
se părea lipsit de onestitate să le consemneze în scris ca şi cum i-ar aparţine.
- Socrate s-a născut la Atena în anul 469 î.Hr. ca unic fiu al unei familii modeste: tatăl său era sculptor,
iar mama sa era moaşă
- Până la 40 de ani a practicat meseria tatalui sau, iar la varsta de 40 ani (akme), vârsta deplinei
împliniri a individului, dupa care s-a hotarat sa practice meseria mamei sale de moasa, pentru a nu se
rupe complet de tradiţie, dar practicarea acestei meseri de catre barbati in Atena era interzisa; asa ca la
akme declara ironic ca a decis să profeseze meseria mamei sale, dar într-o formă transfigurată: dacă
mama sa ajuta să se nască trupurile, el şi-a propus să ajute să vină pe lume sufletele.
- a fost interesat de filosofie inca din tinerete, in sa l-a nemulţumit importanţa prea mare acordată de
profesorul sau, ca, de altfel, de toţi filosofii presocratici, problemelor naturii în defavoarea problemelor
omului.
9
- Socrate a fost întreaga viaţă un cetăţean exemplar al Atenei, respectând cu sfinţenie legile cetăţii,
despre care afirma că „legile sunt părinţii mei”; a trait in era democratica a lui Pericle
- el a fost adesea confundat cu sofiştii, de care s-a delimitat categoric întreaga viaţă şi pe care i-a
combătut fără încetare, reproşându-le, în special, concepţia relativistă asupra cunoaşterii: în timp ce
sofiştii susţineau că adevărul depinde de persoane, condiţii, contexte şi împrejurări, Socrate era
încredinţat că există un adevăr obiectiv, valabil oricând, oriunde, în orice împrejurări şi pentru oricine.
- calitatea principala ironia
- a luptat in razboaie pentru Atena
- la 70 de ani, lui Socrate i-a fost intentat proces, fiind acuzat de:
a) acuzaţie de impietate, adică de necredinţă în zeii tradiţionali ai grecilor;
+Formal, Socrate era la fel de religios care restul cetatenilor participând la ritualurile religioase, etc.
-În fond, el era însă profund nemulţumit de mitologia grecească, atât datorită incoerenţei ei
doctrinare, cât şi a faptului că ea nu oferea un ideal de moralitate muritorilor. Zeii olimpieni, erau răi,
pătimaşi, răzbunători, adulterini. Socrate a mai fost învinuit şi de faptul că încearcă să introducă în
cetate divinităţi noi. El mărturisea adesea că, încă din copilărie, ori de câte ori era înclinat – din
ignoranţă, patimă sau slăbiciune omenească – să comită o faptă rea auzea în sine vocea unui „daimon1”,
care îi interzicea să facă lucrul respectiv, fără a-i spune ori a-i impune însă ce anume să facă.
-„daimonul socratic” = conştiinţa morală a individului, care, fără a-i limita libertatea, îl obligă să se
supună unor norme etice.
-un om moral e mai liber decat unul imoral
b) acuzaţia de corupere a tinerilor
+Formal, Socrate era dascălul desăvârşit, învăţându-şi numeroşii discipoli numai lucruri bune: să-şi
asculte părinţii, să respecte legile cetăţii, să facă numai fapte bune etc.
-În fond, prin stilul său pedagogic, el îşi îndemna însă discipolii să nu accepte nicio idee, tradiţie,
conduită etc. care nu are un solid fundament raţional. Multe dintre tradiţiile greceşti erau însă lipsite
de un astfel de temei, dar aveau un rol important în realizarea unităţii demosului. Invocându-l pe
Socrate, unii dintre discipolii săi refuzau să se mai supună normelor respective ori să mai accepte unele
cutume sau tradiţii perimate etc.
- analizarea rationala
- a fii batran nu inseamna si bun
- respectati pe toti cei care merita
Din a) si b) => antidemocratismul lui Socrate (proces politic). Liderii demosului făcuseră din
mitologia grecească un factor esenţial de realizare a unităţii poporului în jurul instituţiilor democratice
şi orice atac la adresa mitologiei era perceput de autorităţi ca un atac la adresa unităţii poporului;
influenta lui Socrate putea sa disturga democratia ateniana conform acestora.

După ce a fost pronunţată condamnarea sa la moarte, Socrate s-a adresat judecătorilor săi cu
următoarele cuvinte: „Acum eu merg să mor, iar voi să trăiţi; nu ştiu care dintre noi face o alegere
mai bună”. În ziua execuţiei, după ce a băut liniştit cupa cu zeamă de cucută, Socrate s-a mai adresat o
dată, înainte de a muri, discipolilor săi: „Sunteţi datori să-i jertfiţi lui Asclepios (zeul medicinei în
mitologia grecească) un cocoş”.Această ultimă ironie a lui Socrate trebuie înţeleasă ca o aluzie la
doctrina sa asupra sufletului şi la concepţia sa asupra morţii ca „vindecare” de „boala” vieţii. Ultima zi
de viaţă a lui Socrate este transfigurată în dialogul lui Platon, Phaidon.

10
 9.Filosofia socratică

Revolutia socratica=deplasarea centrului filosofiei dinspre natura spre om

Filosofia presocratica:
- caracter naturist
- a inceput cu Thales
- arche- toate lucrurile au provenit sunt si vor fii prin diferite cicluri si prin metamorfoza cu un numitor
in natura
- apeiron = amestec primordial a celor 4 element(indefinit, infinit)

Filosofia socratica:
- filosoful care n-a scris nimic
-a) 2 discipoli au scris despre el
-b) 2 filosofi ulteriori au scris despre el
a) 1. Platon: a facut din Socrate personajul principal al dialogurilor sale
- toate ideile lui Platon sunt traspuse ca ideile lui Socrate
- “dialogurile socratice” = dialogiuri din tineretea lui Platon
- din informatiile lui Platon, lui Socrate ii este aratata filosofia
- dialogurile din tineretea lui Platon ii descriu mai bine filosofia lui Socrate deoarece acesta n-avea
concepti filosofice bine dezvoltate, transpunand mai exact filosofia lui Socrate
2. Xenofan: - filosof mediocru => e posibil ca el sa nu inteleaga filosofia socratica in intregime
- pe informatiile lui Xenofan se constituie personalitatea lui Socrate

b) 1. Aristotel: - l-a tratat pe Socrate artificial pentru ca acesta n-a scris nimic
-ii atribuie doua concepte:
i. meotda inductiva- prin care gandire parcurge un rationament de la particular la general
ii. definitia generala-procedura de elaborare corecta a unei definitii(prin gen proxim si dif. specifica)
-Aristotel i-a teoretizat cele doua concepte si s-a folosit de influenta lui Socrate pentru a se face
remarcat
2. Diogene Laertios: - l-a tratat pe Socrate arhivistic, din alte surse, fara sa-l trateze din propria opinie

- principiul arche a lui Socrate: pune in centru sufletul

- sufletul e nemuritor, nenascut, perfect, spiritual, neschimbator
*e supus unui ciclu de reincarnari succesive (procesul metempsihozei)
- sufletul inainte primei intrupari a locuit in imparatia zeilor care l-au invatat “tot ce trebuia sa stie”, iar
in momentul intruparii sufletul uita “tot ce l-au invatat zeii” (amnezia sulfetului)
-sufletul: nemuritor, spiritul, perfect
- corp muritor, fizic, corporal
- Socrate considera trupul “temnita sufletului”
- metoda dialogului avea 3 etape:
1. Indoiala: - pune sub semnul intrebarii toate cunostiintele sale si ale interlocutorului, pornind de la 0
- iincearca sa elimine ideile nerationale ale interlocutorului
2. Ironia: -ironiza interlocutorul pentru a arata netemeinicia temeilor acestuia
3. Maeutica(arta mositului):
- procedeaza in dialoguri ca mama sa pentru a ajuta sa se nasca ceva
11
- dacă mama sa ajuta să se nască trupurile, el şi-a propus să ajute să vină pe lume sufletele, a-i readuce
“memoria” sufletului
- scopu filosofiei era moralitatea
- identifica binele cu adevarul

Cursul 5
PLATON
10.Personalitatea şi opera lui Platon

1. Repere biografice
- s-a născut la Atena într-o familie aristocratică
- a avut parte de o educaţie de calitate, provenind dintr-o familie instarita
- Aristocles era numele de botez, Platon fiind doar o porecla data de prof. de gimnastica sau poate doar
de fruntea plata.
-la 7 ani incepe scoala:
*primul ciclu 7-14 ani: se invata sa scrie, citeasca, a studiat poemele Homerice, pregatirea psihica
* al doilea ciclu 14-18 ani:pregatire fizica
- A fost profund influenţat de Socrate, iar inainte de a-l cunoaşte pe Socrate, Platon se ocupase cu
poezia. Dar se spune că, a doua zi dupa ce Platon l-a cunoscut pe Socrate, a ars toate încercarile sale
poetice şi l-a urmat pe acesta, in filosofie.
- a fost discipolul lui Socrate, iar dupa condamnarea acestuia la moarte a fost marcat si paraseste Atena
- pleaca in Megara, Cyrene, in S Italiei, apoi...
-e invitat în Siracuza unde s-a implicat în viaţa politică alaturi de Dionisyos cel Batran (tiran), din
cauza unor intrigi ajunge sa fie vandut ca si sclav in Egina
- un cetatean din Cyrene il recunoaste si-l cumpara pe 20 de mine si-l elibereaza
- Platon se intoarce in Atena si decide sa-si deschida propria scoala filosofica si cumpara o gradina, a
unui erou, numindu-si scoala “Academia”
- Academia a devenit nucleul cercetărilor matematice(geometrie) şi filozofice ale vremii, fiind
considerată totodata de mulţi prima universitate din Europa.
- Cel mai de seamă elev al lui Platon a fost Aristotel, care a ajuns dascăl, filozof şi om de ştiinţă.
- Platon considera ca societatea trebuia sa fie condusa de catre aristocratie
- se intoarce la Siracuza, unde alaturi de Dionysios cel Tanar si incearcas sa-si puna in aplicare teoria
social-politica
2. Opera
- Platon si-a scris operele sub forma de dialoguri
-grupate in 3 mari categori:
a)dialoguri de tinerete: Alcibiade, Apărarea lui Socrate etc.
b)dialoguri de maturitate: Banchetul, Phaidon, Republica.
c)dialoguri de batranete: Legile, Sofistul, Politicul.
3. Concepţia filosofică
- a elaborat unul dintre cele mai complexe sisteme filosofice
- a abordat toate temele filosofiei
- desi n-au dovedit tarie in fata timpului, teoriile lui Platon, au creat o baza de placare a filosofiei

12
Mitul pesterii: - in el gasim componenta ontologică, gnoseologică, etică şi politică ale lui Platon
1. Mai întâi, distincţia dintre umbre şi obiectele care le produc este o aluzie la distinctia dintre planul
fizic(accesibil simturilor) si metafizic(accesibil ratiunii) acest lucru in plan ontologic.
2. Eliberarea din lanturi a prizonierului si sesizarea diferentelor dintre obiecte si umbre face referire la
diferentierea dintre opinie, cunoasterea senzoriala si cunoasterea bazata pe ratiune(episteme). Astfel, e
prezentata dimensiunea gnoseologica.
3. Iesirea din pestera e reprezentata de la trecere de la ceva la altceva, de la fals la adevarat, aici fiind
prezentata dimensiunea etica.
4. Prizonierul, odată ieşit la lumină, nu se mulţumeşte să păstreze adevărul pe care-l descoperă doar
pentru sine, ci doreşte să revină în peşteră pentru a-şi ajuta foştii tovarăşi, chiar dacă, drept „răsplată”,
aceştia s-ar putea chiar să-l omoare. Semnificaţia acestei reîntoarceri spre semeni este că Platon conferă
politicii o misiune, o datorie, căreia filosoful nu i se poate sustrage, chiar dacă pentru a o onora el s-ar
putea să-şi rişte chiar viaţa, aşa cum a făcut Socrate, al cărui exemplu pare a fi vizat.

3.1. Ontologia platoniciană. Teoria Ideilor

Platon imparte lumea in 3 lumi:
1. Lumea ideilor (“eidos”=forma,esenta): - prototipurile ideale, perfecte, eterne, spirituale etc.
a) idei ale lucrurilor: om, casa
b) idei ale proprietatilor: frumos, urat, bun
c) idei ale relatiei: prietenie, dusmanie
Mitul pesterii: Lumea ideilor = iesirea
2. Lumea existentelor sensibile - lumea in care traieste omul; tot ceea ce percepe omul cu simturi
- se gasesc oameni, obiecte
- percepe lumea in viziunea heraclitiana
Mitul pesterii: Lumea existentelor sensibile = peretele cu umbre
3. Lumea existentelor matematice:
-cuprinde: numere, simboluri matematice, figuri geometrice
-o treapta intre 1 si 2
-conceputa in maniera pitagorica
Mitul pesterii: Lumea existentelor matematice = focul si statuietele

3.2. Gnoseologia platoniciană. Teoria reamintirii (anamnesis)

- Platon a preluat ideile profesorului sau Socrate
- acesta considera ca omul inaintea intruparii lui a existat in “Lumea ideilor”, iar la intrupare omul
trece in “Lumea existentelor sensibile” suferind de “amnezie spirituala” uitand tot ceea ce stia.
- corpul omului fiind o temnita
- ca şi pentru Socrate, cunoaşterea este pentru Platon reamintire a Ideilor => Întreaga cunoaştere este
pentru Platon, ca şi pentru Socrate, înnăscută.
Platon consideră că există două tipuri de cunoaştere(opinie si epistema), care se deosebesc între ele prin:
a.facultatea prin intermediul căreia fiecare dintre ele se realizează (Platon consideră că omul are două
facultăţi cognitive: simţurile şi raţiunea);
b.regiunea ontică (lumea) cunoscută prin intermediul fiecăreia dintre ele;
c.gradul lor de coerenţă şi de rigoare.

13
Cele două tipuri de cunoaştere distinse de Platon pe baza acestor criterii sunt:
1. Opinia (doxa), care se formează prin intermediul simţurilor şi constă în cunoaşterea perceptivă a
lucrurilor din lumea existenţelor sensibile. Doxa ar fi o cunoaştere vagă, probabilă, aproximativă,
neriguroasă. Ea poate ajunge la adevăr, dar numai accidental şi fără a avea conştiinţa sa şi nici
capacitatea de a-l legitima.
2. Ştiinţa (epistemé), care se elaborează cu ajutorul raţiunii în urma contemplării intelectuale a Ideilor.
Ea este o cunoaştere temeinică, certă, riguroasă, care are în mod necesar acces la adevăr, precum şi
capacitatea de a-l legitima.

- din doxa => epistema, trebuie sa tinda astfel, dar nu poate ajunge epistema in lumea existentelor
sensibile

Teoria social – politică a lui Platon

- Platon considera ca cetatea ar trebui condusa de aristocrati

- în dialogurile Republica (Statul) şi Politicul isi exprima doctrina politica
- Platon consideră că scopul prioritar al organismului social–politic al societăţii este înfăptuirea
dreptăţii.
- Oamenii ar fi, după Platon, inegali de la natură, „prin voinţa divinităţii”: unii ar fi superiori, „de
natura aurului”, posedând însuşiri psihice superioare; alţii ar fi „de natură grosolană”, fiind dominaţi de
pasiuni vulgare.
Omului i-ar fi proprii trei facultăţi:
1.Inteligenţa, cu sediul în cap, care ar avea ca formă superioară de realizare înţelepciunea;
2.Tendinţa spre acţiune, cu sediul în piept, care ar avea ca formă superioară de realizare curajul;
3.Dorinţele senzoriale, cu sediul în pântec, care ar avea ca formă superioară de realizare cumpătarea.
Toţi oamenii sunt înzestraţi cu ele, la nivelul indivizilor ar predomina una sau alta dintre aceste
facultăţi, ceea ce ar face ca ei să fie predestinaţi „în mod natural” să aparţină uneia dintre următoarele
trei clase sociale:
1.Filosofii ar fi, după Platon, dominaţi de inteligenţă şi ei ar fi cei care ar trebui să conducă cetatea;
2.Gardienii sau militarii ar fi dominaţi de tendinţa spre acţiune şi ei ar trebui să apere cetatea de
pericolele externe şi interne;
3.Meşteşugarii şi agricultorii, care ar fi dominaţi de dorinţe senzoriale şi ei ar avea rolul de a produce
bunurile materiale necesare existenţei întregii cetăţi.
- Societatea ideală imaginată de Platon este una închisă, întrucât deşi accesul indivizilor de la o clasă
socială la alta nu este negat explicit, el este considerat aproape imposibil
- viziunea sa este una utopică fiind aplicata in Syracuza si esuand
- datorita doctrinei sale Platon este considerat uneori, dacă nu fondatorul, cel puţin cel mai important
precursor al doctrinei comuniste
- statul lui Platon este unul aristocratic de nivel spiritual
- dreptatea = o virtute individuala care presupune acordul sufletului cu ratiunea
-Mitul lui Gyges
Formele de guvernamant corupte in ordinea degradarii lor:
1. Timocraţia
2. Oligarhia
3. Democratie- Platon prin democratie intelege anarhie
4. Tirania
14
 Cursul 6
ARISTOTEL
Personalitatea şi opera lui Aristotel

Viata:
- fondatorul stiintelor fundamentale
- s-a nascut la Stagira
- fiu al medicului curtii regale macedoniene
- a ramas orfan
- la 17 ani vine la Atena si se inscrie la Academia lui Platon, mai intai ca elev apoi ca si profesor
- la conducerea Academiei, nu ajunge Aristotel asa cum se astepta toata lumea ci nepotul lui Platon, din
cauza ca Platon dorea ca filosofia platonica sa continue si dupa moartea acestuia
-dupa moartea lui Platon, Aristotel pleaca in expeditii de studii
- Aristotel e solicitat de Filip al II-lea sa fie profesorul lui Alexandru Macedon, fiul acestuia
- dupa moartea lui Filip, Aristotel isi considera promisiunea incheiata si pleaca inapoi la Atena
- se intoarce la Atena si deschide “Liceul” care depaseste “Academia” lui Platon, care se afla in
decadere datorita noii conduceri
- continua relatiile cu elevul sau Alexandru Macedon care transforma regatul sau intr-un imperiu
- e acuzat de impietate la fel ca si Socrate, dar fuge pe motiv ca n-a vrut să dea atenienilor ocazia să
mai păcătuiască, încă o dată, împotriva filosofiei

Opera aristotelică:
Cursuri:
A.Exoterice: pentru cei din afara Liceeului, cei care nu stiau mai nimic
B.Ezoterice: pentru cei din interiorul Liceeului, cei care avea cunostinte
-lucrarile ramase au fost cele ezoterice, precum:
*Metafizica - opusa filosofiei lui Platon
*Fizica
*Despre cer - astronomie
*Lucrari de biologie
*Despre suflet (psihologie)
*Retorica (elaborarea si sustinerea discursului)
*Poetica(teoria frumosului)
*Politica (viziune despre societate)
*Etica nicomahică – lucrare de etică;

Filosofia aristotelică
3.1. Viziunea ontologică
3 mari etape ale elaborării creaţiei aristotelice:
1.Etapa platonismului fervent(intens):
-preia temele filosofiei platonice
- Aristotel a fost profesor la Academie in aceasta perioada
- isi scrie primele lucrari, sub forma de dialoguri
2.Etapa metafizicii realiste:
-in aceasta etapa se opune filosofiei platonice
-elaboreaza lucrarea Metafizica care e opusa ideilor platonice
15
3. Etapa naturalista: -perioada în care Aristotel a înfiinţat şi a condus Liceul şi şi-a elaborat cea mai
mare parte a lucrărilor ştiinţifice
În concepţia sa filosofică Aristotel a supus unei critici severe filosofia platoniciană. El şi-a motivat
această atitudine prin dictonul: „mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”. În pofida
acestei critici severe făcute ontologiei dascălului său, Aristotel va explica existenţa tot cu ajutorul a
două principii:
1. Materia- materialul din care toate lucrurile sunt alcatuite
-pasivă, inertă şi informă
-ex: materia=blocul de marmura din care va fii cioplita o statuie
2. Forma- principiu formator şi dinamizator de natură spirituală al tuturor lucrurilor
-ex: forma = chipul zeului reprezentat de statuie
Din 1 si 2 => Substanta = lucrurile concrete, adică unităţi indisolubile ale materiei cu diferite forme
determinate; - ex: substanta=statuia completa

Teoria cauzalităţii a lui Aristotel, cu ajutorul căreia a încercat să explice mişcarea lucrurilor. El distinge
patru tipuri de cauze:
1. cauza materiala-materialele pt. templu
2. cauza formala-planul templului
3. cauza eficienta-actiunea efectiva de constructie
4. cauza finala-scopul pt. construirea templului
Sistemul ştiinţelor:
Aristotel a fost unul dintre cei mai faimosi filosofi si savanti
-cel dintâi gânditor occidental care a operat explicit şi a legitimat distincţia dintre filosofie şi ştiinţă
- Până la el totalitatea cunoştinţelor despre lume erau reunite sub termenul generic de filosofie
-Aristotel delimiteaza filosofia de stiinta:
*obiectul de studiu al filosofiei este „fiinţa ca fiinţă”
*cel al ştiinţei este reprezentat de diferitele domenii ale existenţei
Aristotel a propus următorul sistem al ştiinţelor:
•ştiinţele teoretice, care includ:
-metafizica (numită de el filosofie primă);
-fizica (numită de el filosofie secundă);
-matematica.
•ştiinţele practice, care includ:
-politica;
-economia;
-etica.
•ştiinţele poetice (creatoare), care includ:
-poetica;
-retorica.

Teoria social-politică a lui Aristotel

- a fost preocupat de politica la fel ca si Platon

-şi-a întemeiat teoria social-politică pe recunoaşterea naturii sociale a omului, susţinând că omul este
“zoon politikon” („fiinţă politică”), adică el nu se poate manifesta ca om decât în societate

16
- consideră că cele mai stabile societăţi sunt cele întemeiate pe proprietatea privată şi în care ponderea o
are clasa mijlocie
- Doctrina sa social-politică, expusă în lucrarea Politica, conţine considerabil mai multe elemente
realiste, cauta un model functional, spre deosebire de Platon care cauta un model perfect
- Aristotel distinge două tipuri de regimuri politice:
1. bune – care urmăresc realizarea binelui general şi asigură instaurarea regimurilor politice pure;
2. rele - care urmăresc realizarea unor interese particulare şi conduc la regimuri politice corupte sau
degenerate
1. Regimuri politice pure – care pot adopta următoarele forme de guvernământ:
monarhia – în care puterea politică ar fi exercitată de un singur individ şi ar fi utilizată pentru
promovarea binelui general;
aristocraţia – în care puterea politică ar fi exercitată de un grup de indivizi de origine nobilă şi ar fi
utilizată pentru promovarea binelui general;
democraţia – în care puterea politică ar fi exercitată de întregul popor (mai precis, de toţi cetăţenii) şi
ar fi utilizată pentru promovarea binelui general.
2. Regimuri politice corupte sau degenerate – care pot adopta următoarele forme de guvernământ:
tirania – forma degenerată a monarhiei în care puterea politică ar fi exercitată de un singur individ în
propriul său interes;
oligarhia – forma degenerată a aristocraţiei în care puterea politică ar fi exercitată de un grup de
indivizi în interesul celor bogaţi;
demagogia – forma degenerată a democraţiei în care puterea politică ar fi exercitată de întregul popor
în interesul celor săraci.

Cursul 7
FILOSOFIA EVULUI MEDIU
(secolul V-XV)

Caracterizare generală
- sfarsitul filosofiei antice are loc in secolul VI atunci cand imparatul Imperiului Roman de Rasarit a
inchis ultima scoala filosofica din sub acuzaţia de păgânism
- filosofia antichităţii greco-romane era însă de mult apusă, dar spiritul său devenise deja temelia
culturii occidentale
- in primele secole ale erei crestine, Imperiul Roman a inceput sa intre in declin
- declinul s-a manifestat in diverse domeni: in plan militar, economic, politic
Crestinismul:
- in primele secole după naşterea lui Hristos cel mai important fenomen spiritual care s-a înregistrat în
Imperiul Roman a fost apariţia şi răspândirea rapidă a religiei creştine.
- crestinismul a apărut ca o religie a săracilor, fapt ce explică dispersia sa rapidă la nivelul păturilor
sărace ale imperiului
- era mai superioara religiei greco-romane, prin faptul ca era o religie monoteista propunea adepţilor
săi un ideal de moralitate de înalt umanism si speranţa mântuirii tuturor oamenilor, indiferent de
naţionalitatea sau de starea lor socială
- la inceput crestinismul a fost interzis in Imperiul Roman fiind considerata o religie pagana,
opunandu-se religie greco-romane
-desi interzisa, a continuat sa se manifeste de catre crestini, unii imparati avand o atitudine indiferenta,
acceptabila sau dimpotriva cruda
17
- pe fondul prabusirii imperiului, imparatul Constantin cel mare incearca sa-l salveze prin legalizarea
crestinismului in anul 313 prin Edictul de la Milano
- după legalizare procesul de răspândire a noii religii în întregul Imperiu Roman s-a amplificat şi s-a
accelerat; in numai câteva secole biserica creştină va deveni cea mai bine organizată, mai puternică
şi mai eficientă instituţie medievală
- din păcate, uitându-şi parcă propria experienţă, ea va declanşa o adevărată prigoană împotriva
celorlalte religii practicate în Imperiul Roman, impunându-se, nu de puţine ori prin forţă, ca singura
religie legală
- incercarea acestuia n-a facut nimic constructiv, imperiul continuand sa se prabuseasca
- crestinismul s-a integrat in toate institutiile statului
*suveranii celor mai importante state occidentale nu erau consideraţi legitimi decât după ce erau
recunoscuţi de biserică
- in anul 1054 are loc Marea Schisma biserica crestina impartindu-se in: ortodx si catolic
- fundamentare teoretica şi teologica a creştinismului şi-o vor asuma:
1. Sfinţii Apologeţi (sec. II – III) au fost primii apărători ai creştinismului, iar lucrările lor capitale,
intitulate, în mod semnificativ, Apologii (gr. apologeia – „laudă”, „preamărire”),erau expuneri parţiale
ale religiei creştine şi tentative de justificare a superiorităţii ei nu numai faţă de toate celelalte religii
practicate în Imperiul Roman, ci şi faţă de filosofia greco-romană.Întrucât au fost elaborate în perioada
în care creştinismul era încă interzis în Imperiul Roman, Apologiile erau şi pledoarii juridice adresate
împăraţilor romani ce urmăreau să-i convingă să recunoască dreptul legal la existenţă şi la liberă
practică religioasă al creştinilor
2. Sfinţii Părinţi sau Părinţii Bisericii (sec. IV – VIII) sunt creatorii Patristicii. Termenul Patristică (de
la latinescul pater – „tată”, „părinte”) denumeşte o mişcare teologico-filosofică prin care s-a urmărit
fundamentarea teologică sistematică şi riguroasă a religiei creştine. Sfinţii Părinţi au continuat şi au
aprofundat opera Sfinţilor Apologeţi, iar activitatea lor va fi desăvârşită de către gândirea scolastică.Un
Părinte al Bisericii trebuia să întrunească următoarele patru trăsături:
1.ortodoxie doctrinară
2.sfinţenie de viaţă
3.recunoaştere de către Biserică
4.vechime
În cadrul Patristicii se disting două „aripi”:
a. aripa greaca
b. aripa latina
3. Scolastica (sec. IX – XIV) a desăvârşit opera de fundamentare teologică şi filosofică a religiei
creştine iniţiată de Sfinţii Apologeţi şi continuată de Sfinţii Părinţi. Cearta universaliilor a urmărit
elucidarea raporturilor dintre universalii, cum spuneam că erau denumite în epoca medievală genurile şi
speciile, adică generalul, şi lucrurile individuale. Doua categorii:
1.Nominalismul- se revendica din filosofia lui Aristotel şi considera că existenţă reală au numai
lucrurile individuale, iar generalul nu există ca atare nici în lucruri, nici separat de ele.
2.Realismul - se revendica din filosofia lui Platon şi considera că noţiunile generale constituie realităţi
de sine stătătoare cu caracter spiritual, anterioare lucrurilor individuale, independente de acestea

TOMA D’AQUINO
-cel mai important filosof medieval şi unul dintre cei mai valoroşi teologi catolici
- si-a propus sa transforme filosofia intr-o slujnica a teologiei
- doctrina sa a fost declarată de Vatican filosofia oficială a catolicismului
18
Repere biografice
- s-a nascut in sec. XIII
-a fost admis ca laic în mănăstirea din Monte Cassino
- studiază „artele liberale”
- intră în ordinul dominican al călugărilor cerşetori
- se calugareste, dar fratii lui il rapesc si-l duc acasa, dar acesta nu renunta la ideea de a-si dedica viata
religiei
- continua studiile religioase la Colonia
- Toma va apela la filosofia lui Aristotel pentru fundamentarea teoretică a creştinismului
- a desfăşurat o vastă activitate didactică şi teologică la Paris, Roma, Napoli etc.
- moare in drum spre un conciliu ecumeinic la care fusase invitat de papa
Doctrina teologico-filosofică
- datorita cresterii influentei rationalismului, Toma a cautat sa uneasca gandirea crestina cu gandirea lui
Aristotel, astfel, oferindu-i filosofiei catolicismului un fundament raţionalist, îndepărtând-o de
orientarea iraţionalistă tradiţională de inspiraţie platoniciano-augustiniană
- În primul mileniu creştin filosofia lui Aristotel a fost mai puţin cunoscută în Europa, Părinţii Bisericii
fiind interesaţi aproape exclusiv de filosofia lui Platon, datorită compatibilităţii sale formale cu religia
creştină
- Deşi sinteza dintre creştinism şi aristotelism pe care el o urmărea era principial imposibilă,
aristotelismul fiind incompatibil cu spiritualismul creştin, teologia catolică va câştiga mult în rigoare şi
consistenţă teoretică prin creaţia teologico-filosofică tomistă.
- au o importantă sub raport filosofic seria de comentarii făcute de el la lucrările lui Aristotel
- Pericolul contaminării creştinismului de raţionalismul aristotelic părea a compromite întreaga operă
teologică desfăşurată de Sfinţii Părinţi şi de urmaşii lor pe parcursul unui întreg mileniu
- Filosofia lui Toma urmăreşte două obiective esenţiale:
1. Distingerea între raţiune şi credinţă;
2. Stabilirea acordului dintre raţiune şi credinţă.
El consideră că întregul domeniu al filosofiei ţine exclusiv de raţiune. Aceasta înseamnă că filosofia nu
trebuie să admită nimic altceva decât ceea ce este accesibil inteligenţei naturale a omului şi este
demonstrabil numai cu mijloacele ei. Teologia, dimpotrivă, se întemeiază pe revelaţia divină, adică, în
cele din urmă, pe autoritatea lui Dumnezeu.
Problemele de credinţă sunt cunoştinţe de origine supranaturală cuprinse în formule al căror sens nu-l
putem pătrunde întru totul, dar pe care trebuie să le acceptăm ca atare, chiar şi atunci când nu le putem
înţelege. Nici raţiunea, dacă este utilizată corect, nici revelaţia, care îşi are temeiul în Dumnezeu, nu pot
să ne înşele, întrucât acordul adevărului cu adevărul este necesar. Ori de câte ori o concluzie filosofică
contrazice una sau mai multe dogme religioase, aceasta este, conform convingerii lui Toma, un semn
sigur că respectiva concluzie filosofică este falsă!
- este evident că el sfârşeşte prin a subordona filosofia teologiei, întrucât filosofia trebuie să-i cedeze
întotdeauna teologiei; o servitoare, o slujnică a teologiei catolice!
- cele cinci argumente propuse de el pentru demonstrarea existenţei lui Dumnezeu sunt, în mod
evident, inspirate din filosofia lui Aristotel:
1. Primul argument se bazează pe teoria aristotelică a primului motor. Pe urmele lui Aristotel, Toma
susţine că atât simţurile cât şi raţiunea ne demonstrează că orice efect are o cauză, adică tot ceea ce se
mişcă trebuie să fie mişcat de ceva anume. Urcând din cauză în cauză ajungem la o cauză primă,
identificată de Toma cu Dumnezeu.

19
2. Orice lucru există prin altceva, neputându-şi fi propria cauză. Regresia la infinit fiind imposibilă,
ajungem la o cauză a cauzelor, identificată şi ea cu Dumnezeu.
3. Lucrurile nu au existenţă prin sine, deoarece ele se nasc şi pier. Trebuie să existe însă ceva care nu
se naşte şi nu piere şi care este temeiul, natura a tot ceea ce există. Acest „ceva” este Dumnezeu.
4. „Argumentul treptelor de existenţă” afirmase că genul are mai mult adevăr decât specia şi aceasta
mai mult adevăr decât individul. Ar exista, spune Toma, o fiinţă „absolut superioară”, căreia i-ar
aparţine întregul adevăr. Această fiinţă este Dumnezeu.
5. Ultimul argument se referă le finalitate (tendinţa oricărei existenţe spre un scop prestabilit). Toma
susţine că întreaga realitate ar avea un scop prestabilit de Dumnezeu. Acest argument reprezintă cea mai
gravă denaturare a filosofiei lui Aristotel, care respinsese ideea de providenţă.

Cursul 8
FILOSOFIA EPOCII MODERNE
(sec. XVII-XIX)

- a fost precedata si a aparut si s-a dezvoltat pe fondul laicizarii statelor Occidentale

-2 factori care au influentat ascensiunea filosofiei in epoca moderna:
a) avansarea stiintei
b) criza profunda a Bisericii Romano-Catolica; diminuarea controlului acesteia a dus la extinderea
bisericilor protestante
- reforma protestanta=ruperea Bisericii Romano-Catolice in mai multe biserici
- Martin Luther a afisat pe usa Bisericii din Wittenberg cele 95 de teze formulate de el impotriva
indulgentelor conflictuale
*indulgente= doc. vandute de Biserica prin care se promitea iertarea partiala sau totala de pacate
- biserici protestante: calviana, lutherista, anglicana

-Filosofia epocii moderne a fost precedata si pregatita de filosofia renasterii-renascentismului

*Renascentisti:E. Rotherdam, M. Montagne, P. Pompanazzi, G Picco della Mirandola
-au introdus noi teme de filosofie
-sec. XV-XVI e perioada de legatura intre renastere si modernitate
- sec XVII - revoluţia ştiinţifică modernă => modificarea viziunii asupra lumii prin intermediul unor
descoperiri stiintifice remarcabile
*reprezentanti: Nicholaus Copernic, J. Kepler, G. Galilei, I. Newton
1. N. Copernic - teoria heliocentrică asupra sistemului solar; centralitatea Pamantului in centrul
universului a fost inlaturata=> locul omului in univers a fost relativizat
2. J. Kepler - Legile mecanicii ceresti- au fost determinate legile care guverneaza miscarea astrelor in
univers
3. G. Galilei- a contribuit la fundamentarea ştiinţifică a heliocentrismului şi la răsturnarea ştiinţei
tradiţionale. El a descoperit prima lege a ştiinţei moderne, principiul inerţiei.
4. I. Newton - model unitar de natură mecanică al întregului univers
- a demonstrat că mişcarea corpurilor cereşti şi căderea obiectelor pe Pământ sunt supuse aceleiaşi legi,
legea gravitaţiei universale; aplicabilitatea legii fiind la univers chiar si la microcosmos.
Orientări fundamentale în filosofia epocii moderne:
- revoluţiei ştiinţifice din secolul al XVII-lea=>accent pregnant epistemologic asupra filosofiei epocii
moderne

20
-Problema fundamentală a filosofiei epocii moderne a cea a genezei cunoaşterii certe: simtul sau
ratiunea
1. Empirismul - temeiul cunoasterii e construit din simturi sau capacitatile senzoriale
- Teza fundamentală a empirismului: „Nu există nimic în intelect care să nu fi existat mai înainte în
simţuri” (John Locke) => întreaga cunoaştere îşi are originea în simţuri, iar rolul raţiunii este doar de a
înregistra fără a avea un aport cognitiv propriu.
- ratiunea e considerata un mediu pasiv
Reprezentanti: Fr. Bacon, J. Locke, D. Hume, Th. Hobbes, G. Barkley

2. Rationalismul - temeiul cunoasterii e construit pe ratiune/intelect.

- adevărurile necesare şi universale fundamentale despre lume sunt înnăscute (ineism)
- simturile ne ofera doar informatii particulare despre realitate
- derivarea celorlalte adevăruri din adevărurile fundamentale scoase la iveală din intelect prin intuiţie s-
ar face prin deducţie
- „Nu există nimic în intelect care să nu fi existat mai înainte în simţuri, în afară de intelectul
însuşi”. (Leibniz)
- Reprezentanti: R. Decartes, B. Spinoza, Leibniz.

- lupta empirism-rationalism: una a minimalizat importanta celeilalte la 0 si invers.

- problema aceasta va fii rezolvata de catre filosofia clasica germana, de către I. Kant şi G. W. Hegel:
v-or demonstra că facultatea umană de cunoaştere nu se întemeiază sau pe simţuri sau pe raţiune, ci şi
pe simţuri şi pe raţiune => cunoastere autentica=empirism+rationalism.

EMPIRISMUL. JOHN LOCKE

(1632-1704)
Personalitatea şi opera lui John Locke

Repere biografice:
- principalul reprezentant al empirismului
- cel mai valoros filosof englez al tuturor timpurilor
- cel mai important reprezentant al democratiei britanice
- a trait in timpul revolutiei engleze
- dintr-o familie care apartinea clasei mijlocii
- pregătit pentru cariera de preot, el a fost atras mai mult de studiul medicinei, filosofiei şi ştiinţelor
naturii
- s-a refugiat in strainatate in timpul revolutiei si s-a intors la sfarsitul revoluţiei burgheze engleze
- unul dintre fondatorii Băncii Naţionale Engleze şi ai primelor societăţi pe acţiuni
Opera:
- in cunoastere:“Eseu asupra intelectului omenesc” (biblia empirismului)
- in politica: “Două tratate asupra guvernării” - legitimarea monarhiei constitutionale; a contribuit la
fundamentarea teoretică a liberalismului modern:
*separarea puterilor in stat
* contractul social
- in teologie: adept al deismului; toleranta religioasa; intolerant cu catolicismul, despre care afirmă că
este incompatibil cu toleranţa, şi cu ateismul, despre care susţine că pune în pericol ordinea socială
întrucât face imposibilă prestarea de jurământ în faţa instanţelor juridice ale statului de drept
21
- in pedagogie: critică sever învăţământul scolastic, susţinând necesitatea dezvoltării armonioase a
personalităţii prin studiul disciplinelor ştiinţifice şi practicarea educaţiei fizice; imparte invatamantul in
doua: invatamant public si privat
Concepţia filosofică a lui J. Locke
Teoria cunoaşterii
- Lucrarea fundamentală de filosofie a lui Locke este ”Eseu asupra intelectului omenesc”
e scrisă ca reacţie critică la lucrarea lui René Descartes “Discurs asupra metodei". Locke îşi propune să
examineze facultăţile cognitive ale omului pentru a stabili ce este şi ce nu este accesibil cunoaşterii=>
Locke ca şi Descartes, un precursor al filosofiei critice.
-Problema majoră a gnoseologiei lui Locke este problema originii cunoştinţelor certe, pe care el o
consideră a fi experienţa.
- actul psihic prin intermediul căreia se stabileşte legătura dintre subiectul cunoscător şi realitate este
senzaţia
-“nu există nimic în intelect care să nu fi existat mai înainte în simţuri”
- J. Locke consideră că intelectul sau conştiinţa este un mediu pasiv, o tabula rassa(„tablă nescrisă”),
pe care se înscriu datele experienţei, pe măsura dobândirii lor prin senzaţii.
- Experienta are doua forme:
a) Experienţa exterioară sau senzaţia, care ne informează despre starea lucrurilor sau evenimentelor
obiective;
b) Experienţa interioară sau reflexia, care ne informează despre propriile stări şi procese ale
conştiinţei.
Teoria existentei:
- consideră că temeiul existentei obiective este substanţa
- Substanţa ar avea două categorii de proprietăţi, pe care Locke le numeşte calităţi:
a) Calităţi primare, care au fundament obiectiv, în sensul că aparţin lucrurilor însele şi nu pot fi
detaşate de ele. Astfel de calităţi ar fi: întinderea, figura, forma, mişcarea;
b) Calităţi secundare, care ar depinde de condiţii şi ar fi variabile de la individ la individ. Aceste
calităţi nu ar aparţine lucrurilor însele, nefiind decât efecte subiective ale acţiunii calităţilor primare
asupra organelor umane de simţ. Astfel de calităţi ar fi: culoarea, temperatura, gustul, mirosul.
Filosofia lui J. Locke conţinea în sine două direcţii posibile de dezvoltare:
1. Cea materialistă, dezvoltata in Franta si va considera că toate calităţile sunt primare
2. Cea idealist-subiectivă, dezvoltata in Anglia si va susţine că toate calităţile sunt secundare

Cursul 9
RAŢIONALISMUL
RENÉ DESCARTES
(1596-1650)

Repere biografice
- cel mai important filosof francez al tuturor timpurilor şi unul dintre cei mai valoroşi gânditori
occidentali
- preocupari: filosofia, matematica, fizica, astronomia, psihologia, biologia etc.
- s-a născut într-o familie de mici nobili, in Franta
- a fost inscris la o scoala înfiinţata de ordinul catolic iezuit
- a avut mai mult formaţie de autodidact
- si-a luat licenta in drept dupa absolvirea unei Univ. din Franta
22
- s-a inrolat in armata pentru a calatori
- s-a stabilit în Olanda, ţară în care a trăit cea mai mare parte a vieţii, pentru a se sustrage eventualelor
persecuţii ale Inchiziţiei
- Olanda era supranumită în epocă „ţara toleranţei”, asigura locuitorilor săi cel mai înalt grad de
libertate; influenta Bisericii catolice avand o influenta foarte slaba aici
- nu se îndoieşte de posibilitatea cunoaşterii lumii de către om, ci utilizează argumente sceptice pentru
fundamentarea riguroasă a cunoaşterii
- a avut un vis in care a vazut semnul divin, din care a inteles ca el trb. sa fundamenteze matematica
- a calatorit la Stockholm pentru a o initia pe regina in filosofie, dar se inbolnaveste si moare.
- tel suprem-solutionarea problemei: „ce este cunoaşterea umană şi până unde se întinde ea”.
Opera cartesiană
- “Reguli utile şi clare pentru îndrumarea minţii în cercetarea adevărului” – lucrare neterminată de
metodologia cunoaşterii
- ”Tratatul despre lume şi despre lumină”, nepublicat de Descartes în timpul vieţii întrucât în el şi-a
exprimat adeziunea la teoria heliocentrică asupra sistemului solar, deoarece s-a temut de eventualele
represiuni ale Inchiziţiei.
-“Discurs asupra metodei” - face o expunere concisă a principiilor fundamentale ale concepţiei sale
filosofice şi ştiinţifice; problematica metodei.
- Meditaţii metafizice
- Meditaţii metafizice - lucrare consacrată fundamentării metafizicii sale
- Pasiunile sufletului - lucrare de psihologie

Concepţia filosofică
Metoda cartesiană
- legătură indisolubilă între ştiinţa şi filosofia lui Descartes
- in lucrarea Principiile filosofiei, Descartes compară întreaga cunoaştere cu un arbore a cărui rădăcină
este metafizica, trunchiul fizica, iar ramurile ştiinţele, reductibile, după opinia sa, la trei: medicina,
mecanica, morala.
- a descoperit geometria analitică si o fizică mecanicistă datorita ideii matematicii universale
- considera că toţi oamenii sunt în mod egal dotaţi din punct de vedere al capacităţilor intelectuale, dar
că deosebirile de performanţe intelectuale dintre ei s-ar datora modului mai mult sau mai puţin corect de
aplicare de către ei a raţiunii în cercetarea diferitelor probleme pe care le abordează
- Credinţa ţine de voinţă, nu de intelect
- Cele patru reguli ale metodei formulate de Descartes în Discurs… sunt următoarele:
1. Prima regulă este de a nu accepta niciodată vreun lucru ca adevărat dacă nu l-am cunoscut în mod
evident ca atare; adică de a evita cu grijă graba şi prejudecata
Dintre cele patru facultăţi cognitive cu care Descartes consideră că este dotat omul – intelectul
(raţiunea), imaginaţia, simţurile şi memoria – intelectul are, după opinia sa, un regim aparte: „fără
îndoială singur intelectul este capabil să perceapă adevărul”.
- ideile trebuie sa fie clare şi distincte
- criteriu al adevărului ştiinţei=toate ideile clare şi distincte sunt adevărate şi invers
-caracterul lor înnăscut (ineismul cartesian)
- Metoda cartesiană urmăreşte să lege de primele adevăruri certe, furnizate de intuiţia intelectuală
(prin deducţie matematica)

23
2. A doua regulă este de a împărţi fiecare dintre dificultăţile cercetate de mine în atâtea părţi câte s-ar
putea şi câte s-ar cere pentru a le rezolva cât mai bine
- analiza raţională riguroasă, care ne permite să identificăm în obiectele complexe, confuze şi
indistincte, elemente clare şi bine circumscrise
3. A treia de a-mi conduce în ordine gândurile începând cu obiectele cele mai simple şi mai uşor de
cunoscut pentru a urca treptat ca pe nişte trepte până la cunoaşterea celor mai compuse
4. În ultima regulă de a face pretutindeni enumerări atât de complete şi revizuiri atât de generale încât
să fiu încredinţat că n-am omis nimic
- foloseste procedeul inductiv - cresterea progresivă a cunoaşterii de la particular la general
Metoda carteziană are două trăsături fundamentale:
1) Caracterul euristic sau analitic. Orice problemă trebuie rezolvată prin descompunerea sa în
constituenţii săi simpli. (deductie)
2) Caracterul universal. Descartes considera că metoda sa poate călăuzi orice tip de activitate raţional,
inclusiv stiinta si filosofia.

Argumentul cogito
- prima regulă a metodei cartesiene întemeiază îndoiala, datorita multitudinii punctelor de vedere
aparute de-a lungul timpului este greu sa distinci adevarul de fals.
- filosofia din timpul lui Descartes era puternic marcată de scepticismul antic(orientare filosofică din
epocile elenistică şi romană ale filosofiei antice care se îndoia de posibilitatea cunoaşterii lumii de către
om)
- el a considerat că ştiinţa, care incontestabil există, trebuie să facă dovada existenţei sale ca ştiinţă
- pentru a accepta o certitudine ca adevărată ea trebuie trecută în prealabil prin examenul tuturor
îndoielilor; Descartes reia toate argumentele scepticilor, se îndoieşte de existenţa universului fizic, de
propriul său corp, de existenţa lui Dumnezeu, de trecut etc
- El introduce chiar şi ipoteza existentei unui agent malefic atotputernic (faimosul malin genie invocat
în Discurs…), care n-ar avea altă destinaţie (şi, probabil, nici altă distracţie!) decât de a-l induce în mod
sistematic în eroare pe om, făcându-l să creadă că ceea ce este adevărat este fals şi invers.
- Descartes consideră că dintr-un scepticism atât de radical nu decurge nicio absurditate. El nu este un
sceptic, în sensul gnoseologic al acestui termen, ci foloseşte argumente sceptice ca mijloace de analiză
teoretică. Prin scepticismul său metodologic el nu urmăreşte să demonstreze imposibilitatea cunoaşterii
certe, cum procedaseră scepticii antici, ci, dimpotrivă, să întemeieze pe el certitudinea ştiinţei.
- Îndoiala totală îl conduce pe Descartes la un prim adevăr cert: „mă îndoiesc de tot ceea ce există, dar
de faptul ca mă îndoiesc nu mă mai pot îndoi; mă îndoiesc deci gândesc, gândesc deci exist”.
- Cogito=primul adevar incontestabil pe care se poate intemeia cunoasterea; fiind considerat rezultatul
unei intuiţii clare si distincte şi nu al unei deducţii
- În “Meditaţii metafizice”, Descartes reia argumentul cogito şi apreciază că orice gând, nu numai
îndoiala, întemeiază existenţa celui care gândeşte. El respinge interpretarea deductivistă a
argumentului cogito (adică faptul că el ar fi rezultatul unei deducţii), susţinând că în cadrul acestui
argument gândirea şi existenta sunt percepute într-o singură intuiţie: a spune că am conştiinţă înseamnă
a spune totodată că exist. Gândirea şi existenţa sunt plasate de Descartes în acelaşi plan de realitate.
- În ontologie Descartes este dualist, adică susţine existenţa a două realităţi ultime ireductibile:
substanţa materială (lat. res extensa – „întinderea”) şi substanţa spirituală (lat. res cogitans – „gândirea”)
- a elaborat teoria animalului maşină, considerând că toate formele lumii vii, cu excepţia omului, sunt
lipsite nu numai de conştiinţă, ci de orice activitate psihică, fiind simple automate biologice

24
 Cursul 10
FILOSOFIA CLASICĂ GERMANĂ

- cuprinsa intre sf. sec. XVIII-inceputul sec. XIX

-repezentanti:
*I. Kant-idealist subiectiv
*J. G. Fichte-idealist subiectiv
*F. W. Schelling-idealist obiectiv
*G W. Hegel-idealist obiectiv
*Ludwig Fenerabach- materialist şi ateist
-contributie mare la dialectica moderna, la gnoseologie, la stimularea cercetarilorde etica, estetica,
antropologie filosofica.

Personalitatea şi opera lui Immanuel Kant

(1724 – 1804)

-fondatorul filosofiei clasice germane

- a realizat sinteza rationalismului si empirismului
- orientarea neokantiana- filosofii care porneau de la ideile lui Kant
Repere biografice
- s-a nascut la inceputul secolului XVIII in Königsberg(actualul oraş Kaliningrad din Rusia)
-s-a nascut intr-o familie umila fiind al 4-lea din cei 9 copii ai unui mester selar si fiica unui mester selar
- avea o constituţie fizică firavă, fiind bolnăvicios şi având o diformitate fizică
- a urmat colegiul şi facultatea de filosofie în oraşul natal
- bsolvirea facultăţii, neavând niciun fel de venituri, a fost nevoit să se angajeze pentru câţiva ani ca
profesor particular
- in 1755 Kant a prezentat la Universitatea din Königsberg lucrarea “Despre foc”, pe baza căreia obţine
titlul de „magister”; tot in acelasi an prezinta si “Noua explicare a primelor cunostinte metafizice” si
primeste titlul de privat docent
- isi fixa intotdeauna un program foarte fix fara abatare (ce sa poarte, cat cheltuia, cat manca), totul era
planificat
- Kant îşi ţinea lecţiile în propria casă, în care îşi amenajase o sală de studii unde preda solicitanţilor
aproape toate disciplinele din planurile de învăţământ ale mai multor facultăţi ale Universităţii din
Königsberg: in diferite discipline filosofice
- a stat in mai multe gazde si a avut diferite probleme
- urmarindu-i viata lui Kant e asemenea unei masini germane care functioneaza perfect
- a murit in orasul natal in 1804
- “cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine” gravat pe mormantul sau
- ultimele sale cuvinte: “este bine”
Evoluţia creaţiei kantiene
-concepţia filosofică criticism, întrucât în ea şi-a propus să realizeze o critică raţională a cunoaşteri
(apriorism); lucrarea sa “Critici”
Creatia sa cuprinde doua etape:
I. Etapa precriticista (1746-1770):
- ponderea o detin lucrarile cu caracter stiintific
25
- lucrari importante:
*1746 – Idei despre adevărata evaluare a forţelor vii – lucrare de fizică
*1755 – Istoria universală a naturii şi teoria cerului – lucrare de cosmogonie=>cel dintâi model
cosmogonic evoluţionist al epocii moderne
*1755 – Noua explicare a primelor principii ale cunoştinţei metafizice
*1756 – Despre cauzele cutremurelor de pământ;
*1756 – Noi observaţii pentru interpretarea teoriei vânturilor;
*1759 – Câteva consideraţii asupra optimismului ;
*1763 – Încercare de introducere a noţiunii de mulţime negativă în filosofie;
*1764 – Eseu asupra bolilor de cap;
*1768 – Despre primul fundament al diferenţei dintre regiunile spaţiului.
II. Etapa criticista:
- a elaborat sistemul filosofic
- lucrari importante:
*1781 – Critica raţiunii pure – reprezintă baza întregului sistem filosofic kantian. Este o lucrare de
gnoseologie
*1783 – Prolegomene la orice metafizică viitoare care se va putea înfăţişa ca ştiinţă- prescurtare a
primei lucrari
*1785 – Întemeierea metafizicii moravurilor – lucrare de etică
*1786 – Ipoteze asupra originii istoriei
*1788 – Critica raţiunii practice – lucrarea fundamentală de etică
*1793 – Religia în limitele raţiunii – lucrare de teologie naturală
*1794 – Sfârşitul tuturor lucrurilor;
*1797 – Metafizica moravurilor;
*1798 – Antropologia din punct de vedere pragmatic;
*1800 – Lecţii de logică;
*1802 – Lecţii de geografie fizică;
*1803 – Lecţii de pedagogie

Sistemul filosofic
I. Gnoseologia:
- e expusă în lucrările “Critica raţiunii pure” (1781) şi Prolegomene la orice metafizică viitoare care
se va putea înfăţişa drept ştiinţă
- cea mai mare realizare e sintetizarea rationalismului cu empirismului
- orice cunoştinţă este alcătuită din două componente indisolubil legate:
a) impresiile care ne parvin de la realitate pe calea simţurilor, care reprezintă materia sau conţinutul
cunoştinţei (componenta empiristă a gnoseologiei kantiene);
b) adaosul subiectiv pus în cunoştinţă de facultatea umană de cunoaştere, adaos care conferă forma
cunoştinţei (componenta raţionalistă a gnoseologiei kantiene).
- Termeni kantieni fundamentali:
a) A priori – ceea ce există în cunoştinţă independent de experienţă (adică independent de informaţiile
perceptive), deci, ceea ţine de aportul facultăţii umane de cunoaştere. Kant mai denumeşte uneori şi
transcendental ceea ce este „a priori” în cunoaştere. ratiunea
b) A posteriori – acea componentă a cunoştinţei care provine din experienţă, adică ceea ce este obţinut
cu ajutorul simţurilor. empirismul

26
Kant mai propune şi distincţia dintre lucru în sine („noumen”) şi lucru pentru noi („fenomen”):
a) Noumenul reprezintă modul în care există lumea „în sine”, adică independent de existenţa şi de
activitatea de cunoaştere a omului;
b) fenomenul reprezintă lumea aşa cum îi apare omului în procesul cunoaşterii, adică în urma
organizării şi prelucrării informaţiilor perceptive de către structurile cognitive ale subiectului
Structura cunoştinţei la Kant:

- există probleme care depăşesc capacitatea umană de cunoaştere, pe care le numeşte „antinomiile
raţiunii pure”. Orice tentativă a raţiunii de a depăşi aceste limite conduce la contradicţii
Cele patru antinomii ale raţiunii pure identificate de Kant sunt :
1. Teza – „Lumea este finită”;
Antiteza – „Lumea este infinită”.
2. Teza – „Fiecare substanţă complexă este constituită din părţi simple”;
Antiteza – „Nu există nimic simplu, ci totul este compus”.
3. Teza – „În lume există libertate”;
Antiteza – „În lume nu există libertate, ci numai determinism”.
4. Teza – „Există o cauză primordială a lumii, adică Dumnezeu”;
Antiteza – „Nu există o cauză primordială a lumii, adică Dumnezeu”.
Etica:
- promovarea binelui trebuie să devină pentru individ un scop în sine
- imperativului categoric: „acţionează numai conform acelei maxime prin care să poţi vrea totodată ca
ea să devină o lege universală” sau „omul trebuie considerat întotdeauna ca scop şi niciodată numai ca
mijloc”
- „Imperativul categoric” este, după Kant, o lege morală inerentă raţiunii umane, având caracter a priori,
deoarece este independent de orice interese empirice ale omului
Estetica:
- frumuseţea e o „finalitate fără scop”
- a urmărit să întemeieze o „logică a frumosului” care dobândeşte, astfel, caracter normativ. Aceasta
înseamnă că, după Kant, estetica n-ar trebui să se limiteze să descrie frumosul, ci ar trebui să şi prescrie
ce trebuie să fie creaţia şi contemplarea frumosului
- problematica sublimului, Kant defineşte sublimul ca acel sentiment de măreţie infinită care generează
în om un fel de atitudine mistică;
27
 Cursul 11
FILOSOFIA IRAŢIONALISTĂ A SECOLULUI AL XIX-LEA

- s-a manifestat o puternică reacţie iraţionalistă, ca expresie a efortului de depăşire a limitelor

raţionalismului modern
- tradiţie raţionalistă modernă, începând cu Descartes şi încheind cu Hegel, a abordat omul exclusiv ca
fiinţă raţională, desconsiderând celelalte facultăţi ce caracterizează condiţia umană.
- filosofii irationalisti au atacat filosofia rationalista moderna, atacurile au contribuit la reconsiderarea
rolului raţiunii şi a raporturilor sale cu celelalte facultăţi umane

ARTHUR SCHOPENHAUER
(1788-1860)

Repere biografice:
- s-a născut în Prusia în anul 1788, într-o familie de comercianţi bogaţi
- a călătorit prin întreaga Europă, însoţindu-şi tatăl, care dorea să-l pregătească pentru o carieră de om
de afaceri
- a studiat in Anglia si Franta
- dupa moartea tatalui sau se muta cu mama sa in Weimar, unde aprofundează studiul clasicilor greci şi
latini şi începe studiul filosofiei orientale
- trăieşte în această etapă a vieţii mai mult izolat, neatrăgându-l viaţa mondenă
- studiaza medicina dar realizeaza ca aceasta nu este pentru el
- studiaza in Berlin filosofia la universitate
- absolvă studiile filosofice cu o teză intitulată “Cele patru rădăcini ale principiului raţiunii suficiente”,
în care a făcut o analiză pertinentă a filosofiei kantiene
- in 1820 îşi susţine la Berlin docenţa în filosofie şi tot aici îşi începe cariera de profesor universitar
- lipsa de succes l-a determinat însă să părăsească după câţiva ani învăţământul universitar, faţă de care
va manifesta pentru tot restul vieţii un profund dispreţ
- Călătoreşte apoi prin Europa şi, după 1833, se stabileşte definitiv la Frankfurt. Succesul îi vine pe
neaşteptate în 1851, după publicarea lucrării Parerga şi Paralipomena (Omisiuni şi adăugiri).
Schopenhauer a murit la Frankfurt în anul 1860
Lucrările fundamentale ale lui Schopenhauer sunt:
*Lumea ca voinţă şi reprezentare, 1819;
*Despre libertatea voinţei, 1839;
*Fundamentele moralei, 1840;
*Parerga şi paralipomena (Omisiuni şi adăugiri), 1851.
Concepţia filosofică:
- unul dintre precursorii existenţialismului
- a influentat o multime de ganditori ai sec. XIX si XX precum: Cioran, “Nice”, Eminescu, Ludwig
Wittgenstein
- fondatorul pesimismului filosofic modern
*Schopenhauer şi-a pus întreaga creaţie sub semnul dilemei lui Hamlet: a fi sau a nu fi
Surse teoretice ale filosofiei lui Schopenhauer:
• filosofia indiană - a imprumutat conceptii ale budismului, tema suferinţei, motivul veşnicei
reîntoarceri, precum şi conceptul de Nirvana. Schopenhauer apreciază că eliberarea omului de suferinţa
care-i marchează condiţia se realizează prin Nirvana
28
• filosofia lui Platon - contemplaţia estetică, în primul rând muzica, permit accesul spiritului individual
la lumea platoniciană a Ideilor, ceea ce are drept efect atenuarea temporară a suferinţei
• filosofia lui Kant - îşi însuşeşte distincţia instituită de Kant între lucru în sine sau noumen şi lucru
pentru noi sau fenomen şi face din ea adevăratul nucleu al concepţiei sale filosofice
- Schopenhauer va identifica lucru în sine kantian cu Voinţa, considerată de el principiul metafizic al
întregului Univers, de la materia anorganică până la actele omului; voinţa umană ar fi o expresie a
Voinţei cosmice si nu e una si aceeasi
- el a introdus motivul vieţii ca vis, care va fi preluat şi prelucrat apoi de numeroşi artişti şi filosofi
- Schopenhauer a convertit raţionalismul kantian într-un iraţionalism voluntarist cu accente pesimiste. -
- El afirmă că: „născându-se, omul a ratat unica şansă pe care a avut-o vreodată: nefiinţa”. Pesimismul
său se întemeiază pe raţionamentul:
A trăi înseamnă a voi
A voi înseamnă a suferi
A trăi înseamnă a suferi
- lumea este guvernată de principiul homo homini lupus („omul este lup pentru om”) şi că în orice
individ se ascunde un Nero potenţial
- Pesimismul prin accente egoiste => individul vrea totul pentru sine. Întrucât toţi oamenii sunt la fel de
egoişti, toţi sunt la fel de nefericiţi.
- Schopenhauer a relativizat deosebirea dintre sărăcie şi bogăţie, susţinând că bogăţia nu oferă decât o
fericire iluzorie: „cel ce n-are deloc este la fel de nemulţumit şi de frustrat ca şi cel ce n-are mai mult”.
- În lucrarea “Viaţa, amorul, moartea” el afirmă că nici măcar iubirea nu este în măsură să-i elibereze
pe oameni de suferinţă. Iubirea nu este, după opinia sa, o idealitate dezinteresată, ci doar expresia
instinctului de perpetuare a speciei.

FRIEDRICH W. NIETZSCHE
(1844-1900)
Repere biografice
- s-a nascut in Germania, fiul unui pastor protestant
- s-a confruntat cu problema credinţei în Dumnezeu, fiind înclinat spre ateism
- dupa studii de filologie si filosofie ajunge profesor universitar
- din motive de sanatate renunta la carierea didactica
- din 1879 a trait din pensia oferita de universitate si a dus o viaţă solitară lucrând neobosit, în ciuda
sănătăţii şubrede, înconjurat de puţin prieteni
- prieten din tinerete cu R. Wagner, dar la final ajunge la o ruptura a prieteniei din cauza unei lucrari
contradictorii muzicii lui Wagner
- a avut o criza de nebunie, iar dupa un an a murit
Cele mai importante lucrări ale lui Nietzsche sunt:
• Naşterea tragediei din spiritul muzicii(1872)
• Consideraţii inoportune (1873-1876);
• Omenesc, prea omenesc (1878);
• Ştiinţa veselă (1882);
• Genealogia moralei (1887);
• Anticristul (1888), care este probabil cea mai violentă critică a religiei creştine care a fost formulată
vreodată;
• Cazul Wagner (1888)

29
Concepţia filosofică:
- cartea“Aşa grăit-a Zarathustra“ concentrează întreaga filosofie a lui Nietzsche; autorul său scria,
deloc modest: „am dat umanităţii cea mai profundă carte pe care o are; ştiu că nu există nimeni care
să poată crea ceva asemănător”, şi o numea „a 5-a Evanghelie”, scriere filosofică, poem, carte sfântă,
simfonie, tragedie etc., dar ea a sfârşit prin a servi la legitimarea teoretică a fascismului
- prin această lucrare , Nietzsche s-a afirmat ca fondator al amoralismului contemporan
- prin lucrarea “Anticristul” şi prin “Dincolo de bine şi de rău” a făcut o critică violentă a religiei
creştine, pe care, alături de filosofia lui Platon, o consideră răspunzătoare de decăderea umanităţii.
- Nietzsche afirmă că Dumnezeul creştin este o „divinitate bolnavă, părăsită de toţi, de ultimul schivnic
şi de ultimul papă”.
- „Dumnezeu a murit”, formulat în “Aşa grăit-a Zarathustra”, Nietzsche anunţă devalorizarea valorilor
tradiţionale ale culturii occidentale, el se pronunta pentru revenirea culturii occidentale la izvoarele sale
precreştine.
- in poemul filosofic “Aşa grăit-a Zarathustra“, Nietzsche formulează şi mitul supraomului: „Ce este
maimuţa faţă de om? O bătaie de joc şi o dureroasă ruşine. Tot aşa va fi şi omul pentru supraom: o
bătaie de joc şi o dureroasă ruşine”.Prin acest mit Nietzsche încearcă să reînvie valorile vitalităţii, ale
forţei fizice, care au fost desconsiderate de către creştinism. El nu este însă un ateu în sensul propriu al
termenului, întrucât el critică religia creştină pentru a extrage concluzii proaristocratice, menite să
legitimeze elita, superioritatea supraomului asupra „turmei”, cum numeşte el oamenii de rând.
- Nu este întâmplător faptul că religiea crestina a fost îmbrăţişată, mai întâi, de sclavii Imperiului
Roman. Ea fost de la început o religie a turmei, a celor mulţi, ignoranţi şi incapabili să se conducă
singuri.
- Dictonului creştin „iubeşte-ţi aproapele”, Nietzsche îi opune dictonul „nu-ţi cruţa aproapele”
- Înştiinţând „plebea” de moartea lui Dumnezeu Zarathustra o previne ameninţător că i-a pierit
reazemul, că slăbiciunile ei au rămas fără cârja(religia crestina) comodă de altădată
- Zarathustra afirmă că, dimpotrivă, sufletul, pervertit de interdicţiile moralei creştine, este duşmanul
trupului: „e timpul să terminăm cu sufletul şi să fortificăm trupul pentru haosul ce va urma”.
Supraomul se va naşte din haos. Haosul e marea regenerare a firii, este vatra creaţiei. Zarathustra
substituie voinţei de fericire a oamenilor voinţa de putere a supraomului.
- propune motivul celor trei metamorfoze ale spiritului: cămila, leul şi copilul. Cămila este ipostaza cea
mai de jos a spiritului, caracterizată prin supunere absolută vecină cu autonegarea; ea este cu atât mai
satisfăcută cu cât povara pe care o poartă este mai mare. Leul reprezintă negarea cămilei. El se
răzvrăteşte împotriva „marelui balaur”, cum denumeşte el toate formele de autoritate care încătuşează
individul. Etapa leului înseamnă vitejie şi eliberare, dar nu şi creaţie; de aceea leul se preschimbă în
copil, care reprezintă o generoasă promisiune făcută viitorului.
- susţine că democraţia este negarea brutală a ierarhiei valorice
- Valorilor toleranţei şi milei creştine Nietzsche le opune violenţa: „unor oameni nu trebuie să le dai
mâna ci numai laba; şi trebuie ca laba ta să aibă şi gheare”.
- e misogin la fel ca si Schoppenhauer
- nu a afirmat explicit superioritatea rasei germane, a tipului arian, acesta poate fi întrezărit în unele
dintre aprecierile sale:
- adevăratul sens al existenţei umane este acela că ea nu are niciun sens => conditia umana trebuie
depasita, omul trebuie să devină, prin propria sa voinţă şi putere, supraom

30
 Cursul 13
KARL POPPER
(1902-1994)

Repere biografice
- s-a nascut la Viena în anul 1902
- dintr-un tata doctor in drept
- parinti evrei, care s-au convertit la lutheralism
- a urmarit diverse domenii precum filosofia, psihologia, literatura, istoria, matematica, fizica
- şi-a susţinut doctoratul în filosofie cu o teză despre metodologia psihologiei
- a predat in orasul sau natal
- in tinerete a fost interesat de marxism
- membru al partidului marxist
- 1937 datorita pericolului ocuparii Austriei de catre Germania, a emigrat in Noua Zeelanda; unde a
predat la University Christchurch
- 1946 se stabileste la Londra ca si profesor, e invitat la Londra sa predea una din cele mai renumite
universitati
- in aceasta perioada isi publica operele
- in 1865 a fost inobilat de catre regina Marii Britanii cu titlul de doctor honoris causa
- K. Popper a murit in 1994 la Londra
Opere: -Logica cercetării (1934);
-Societatea deschisă şi duşmanii săi (1945);
-Mizeria istoricismului (1957);
-Conjecturi şi respingeri (1963);
-Cunoaştere obiectivă (1970);
-Eul şi creierul său (1977, lucrare scrisă în colaborare cu laureatul Premiului Nobel pentru
neurofiziologie
Concepţia filosofică: principalele doua domenii sunt: epistemologia si filosofia politica
Viziunea epistemologică:
- “omul traieste intotdeauna intr-un anumit orizont de probleme”, viata insasi pune aceste diferenete ca
necesare;
- pentru rezolvarea acestor probleme elaboreaza anumite strategii si incearca sa le puna in practica
=procedeul incercarii si erorii
- o solutie se poate dovedi invingatoare sau perdanta si astfel, cunoasterea noastra va evolua si va trebui
sa elaboram noi solutii
- o actiune e adevarat umana atunci cand e condusa de minte, adica de idei
- orice idee, teorie este insa numai o conjunctura, o prezunctie
- conform lui Popper nicio conjunctura nu poate fii considerata adevarata absolut, caci mai devreme
sau mai tarziu vor aparea teorii care o vor contrazice
- in lucrarea “Logica cercetarii” respinge validitatea universala a inductiei, cu ajutorul căruia au fost
elaborate majoritatea teoriilor ştiinţifice moderne
- inductia e inconsistenta logic si epistemologic, iar aceasta e valabila pentru ambele forme de inductie:
a) inductie prin enumerare: de la premisa „unele lebede sunt albe”, trecerea la concluzia „toate lebedele
sunt albe” este, deci inconsistenta

31
b) inductie prin eliminare: chiar şi atunci când toate teoriile rivale unei anumite teorii T au fost
dovedite ca false, teoria T nu poate fi considerată definitiv adevărată, deoarece oricând pot fi
descoperite fapte care o infirmă şi impun elaborarea unei alte teorii etc
Teoria observationista:
- mintea savantului ar fi faimoasa „tabula rasa” a empirismului modern pe care faptele s-ar întipări în
mod „obiectiv”
- asupra noastră au lăsat urme adânci istoria, tradiţiile, educaţia, cultura, mentalităţile
- “Nu observăm nimic întâmplător, nu observăm niciodată totul”
- o teorie observationista poate fii falsificata
Criteriul de distingere a unei teorii „ştiinţifice” de una „neştiinţifică”(religiile, ideologiile, astrologia):
posibilitatea ca ea să fie falsificată.

Teoria social-politică a lui K. Popper

- lucrarea de baza a teoriei social-politice: “Societatea deschisă şi duşmanii săi”
- “nu există indivizi care să aibă mai multă putere asupra vieţilor semenilor lor decât cei care conduc
societatea”
- raţionalitatea unui sistem social-politic se măsoară în raport cu capacitatea sa de supunere la critică a
oricărei alegeri a puterii
- o societate totalitară nu este o societate care are caracter raţional, deoarece nu admite ca ideile
dominante să fie supuse la critică
- promotroii regimurilor totalitare pretind ca dispun de teorii care sa explice cursul obiectiv al isotriei
- deciziile lor ar fii expresii ale cunoasterii
- O epistemologie corectă este întotdeauna pesimistă, pune accentul pe controlul raţional şi pe critica
ideilor, deoarece omul – oricine ar fi el! – este failibil, adică se poate înşela oricând
- istoricism = credinta conform careia exista un curs prestabilit al istoriei
- K. Popper distinge doua tipuri de societati:
1. Societati deschise: - societatea in care guvernantii supun criticii publice deciziile politice si tin cont
de sugestiile rationale ale criticilor formulate
- e o societate imperfecta, dar perfectibila
2. Societati inchise: - deciziile conducatorilor sunt impuse prin forta pe baza ideologiei instaurata de
persoana/grupul de persoane conducator, fara a fii supuse dezbaterii critice
- pretinde că a atins perfecţiunea si ca faureste o societate dreapta, dar in fond creeaza iadul pe pamant
Oricand 1 poate deveni 2

Cursul 14
FILOSOFIA ROMÂNEASCĂ

LUCIAN BLAGA
(1895-1961)

- desi nu e cel mai cunoscut filosof roman, e cel mai important datorita originalitatii ideilor si rostirii
deosebit de remarcabile; opera sa nu a fost foarte cunoscuta datorita traducerilor; cel mai valoros filosof
al sec. XX
Date biografice:
- s-a nascut in Lancram (Ardeal)
- din familia unui preot ortodox, ca si unul dintre cei 9 copii
32
- pana la 4 nu a vorbit
- copilaria si-a trait-o in satul natal fapt care i-a dezvoltat valorile rurale: “eternitatea s-a nascut la sat”
- liceeul “Andrei Saguna” din Brasov
- in 1914 dupa absolvirea liceeului se inscrie la seminarul Teologic din Sibiu pentru a nu fii inrolat in
armata Austro-Ungariei si sa lupte impotriva propriei tari
- in 1916 intra la facultatea de Filosofie din Viena, iar dupa ce termina publica:
* lucrarea “Cultura si cunoştinţă”
- in 1919 publica “Poemele luminii” si “Pietre pentru templul meu” (lucrare filosofica)
- scrie piesa de teatru “Zalmoxis”
-se casatoreste
- in 1926 isi incepe carierea diplomatica, pornind in delegaii
- devine secretar de stat la ministrul de externe
- a revenit definitiv în ţară în 1939 şi a intrat în învăţământul universitar, ocupând prin concurs catedra
de filosofia culturii din Cluj
- După instaurarea regimului comunist şi reforma învăţământului din 1948, Blaga a fost destituit din
învăţământul universitar datorită trecutului său politic, devenind cercetător la Institutul de Istorie şi
Filosofie din Cluj
- Blaga a murit la Cluj în 6 mai 1961, fiind înmormântat la Lancrăm în 9 mai, zi în care ar fi împlinit 66
de ani.
Opera:
- s-a afirmat ca poet, prozator, eseist, publicist, traducător, dramaturg şi filosof
- Opera poetică: Poemele luminii (1919), Paşii profetului (1921), În marea trecere (1924), Lauda
somnului (1929), Poezii (1942).
- Dramaturgia: Zamolxes (1921), Învierea (1925), Meşterul Manole (1927), Cruciada copiilor (1930),
Avram Iancu (1934), Arca lui Noe (1944), Anton Pann (1945)
- Opera filosofică: Pietre pentru templul meu (1919), Cultură şi cunoştinţă, Filosofia stilului (1924),
Feţele unui veac (1925), Ferestre colorate (1926) şi Daimonion (1926, 1930)
- lucrarile sale filosofice au fost impartite in 4 trilogii:
1. Trilogia cunoasterii
2. Trilogia culturii
3. Trilogia valorilor
4. Trilogia cosmologica
- a fost unul dintre fondatorii revistei “Gandirea”
- utilizeaza mai multe metafore decat concepte, asta acordand o diversificare, fiind mai greu de inteles
*metafora mai mult ascunde decat arata
- prin literatura, teatru si dramaturgie a avut un impact mai mare ca poet decat ca filosof

Gnoseologia lui Blaga:Cunoaşterea paradisiacă şi cunoaşterea luciferică

- Conceptul fundamental al gnoseologiei lui Blaga este cel de mister
- până la el în filosofia occidentală a existat o adevărată fobie faţă de mister, care era considerat fie ceva
care trebuia înlăturat de îndată
- consideră că misterul ar trebui să devină veritabilul obiect al cunoaşterii
- orice obiect nu poate fii dezvaluit per total cognitiv
- el imparte cunoasterea in doua categorii:
1. Cunoasterea paradisiaca: - echivalentul stiintei
-nu exista lucruri pe care nu le putem cunoaste, ci doar lucruri pe care nu le-am cunoscut inca
33
- obiectul cunoaşterii poate fi cunoscut integral şi definitiv de om
- urmăreste reducerea misterelor si extinderea a ceea ce este cunoscut
- consideră că omul poate cunoaşte integral realitatea şi că nu există nicio limită de cunoaştere
2. Cunoasterea luciferica: - misterul nu poate fi dezvăluit integral niciodată
- varierea calitativa a cunoasterii luciferice:
a) plus cunoaşterea – care echivalează cu atenuarea misterului; de exemplu aflarea faptului ca soarele
nu se invarte in jurul soarelui si invers, misterul a fost diminuat, atenuat
Fanic (care se arata)
Orice obiect = mister => mintea umana fanic1
Criptic (care se ascunde) = mister1
criptic1=mister2 si tot asa

b) zero cunoaşterea – care înseamnă permanentizarea misterului; exemplul teza privitoare la apariţia
vieţii din materia anorganică, teză care a permanentizat misterul vieţii, fără a reuşi însă să-i ofere, cel
puţin până acum, o explicaţie satisfăcătoare
c) minus cunoaşterea - adică amplificarea misterului
- misterul fenomenelor nu este nici atenuat, nici permanentizat, ci amplificat; ex: “şi tot ce-i ne-nţeles,
se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari”

Censura transcendentă şi Marele Anonim:

- principiul metafizic absolut al existenţei este denumit de Blaga Marele Anonim
- Marele Anonim = nucleul central, un fel de „gardian al misterelor” şi, totodată, misterul suprem, care
apără echilibrul existenţial de strădaniile de cunoaştere ale omului
- Marele Anonim e cel care refuza omului dezvaluirea integrala a misterelor => censura transcendentala
*daca am cunoaste totul ce sens ar mai avea viata
*ca omul sa nu i se substituie Marelui Anonim
- Marele Anonim este identificat pe alocuri cu Dumnezeu

Filosofia valorilor si a culturilor:

- se regasesc trilogiile sale cu conceptele sale(Marele Anonim, cunoastere luciferica, censura...)
- stilul = „fenomen dominant al culturii umane”, ca un „jug suprem în robia căruia trăim”
- stilul e inradacinat in inconstient
- matricea stilistică - organizarea stilurilor:
* e inradacinata in inconstientul colectiv
* ex: nu devi roman, te nasti roman
* 5 caracteristici:
1. Orizontul spatial
2. Orizontul temporal
3. Accentele axiologice (afirmativ şi negativ);
4. Atitudinea anabasică şi catabasică (sau atitudinea neutră);
5.Năzuinţa formativă (individualul, tipicul, stihialul).
- potenţialului creator al poporului roman
- specificul national romanesc - Spaţiul mioritic - Expresia artistică emblematică a spaţiului mioritic
este doina

34