Epicur (341-270 i.

H), filozof, originar din Samus, Grecia Antica, a creat conceptie etica
optimista, dupa care scopul vietii omului consta in obtinerea fericirii in lumea reala prin satisfacerea
rezonabila a placerilor si prin debarasarea de suferinte. Anume de numele lui Epicur este legate una
din cele mai importante traditii ale eticii care a luat denumirea de eudemonism (gr. eudaimonia,
fericire), ceea ce constituie conceptie etica care pune la baza moralei nazuinta omului spre
fericire. Epicur era convins ca rezolvarea problemei etice consta in talmacirea justa a fericirii.
Capcelea V. (2004) etica lui Epicur are un caracter empirist. La el lar si durerea sunt
impulsurile actiunii, nu numai pentru oameni, ci si pentru animale. Epicur are o conceptie elevata
despre lar si deosebeste doua feluri de placeri:
lar de repaus-calma si persistenta (durabila), care este lipsa oricarei dureri
fizice si a oricarei nelinisti sufletesti;
placerea in miscare vie, rapida, trecetoare, constand in satisfacerea nevoilor
corporale.
Epicur arata ca prima este spirituala si ea este adevarata placere infiintata. De acest gen de placeri calme, durabile, spirituale sunt, spre exemplu amintirea unei placeri trecute si gindul la placerile
viitoare. Astfel se poate intampla ca inteleptul daca poate sa evoce (aminteasca) cu destula tarie
placeri trecute poate fi fericit si in boala, suferinta etc.
Epicur clasifica de asemenea, dorintele in trei grupe:
naturale si necesare (foamea, setea, placerile auzului, ale vederii);
naturale si ne-necesare (casatoria, cresterea copiilor);
nenaturale si ne-necesare (bogatia, onorurile).
Omul poate fi fericit, dupa Epicur, satisfacandu-si dorintele naturale si cele necesare. Pentru el,
idealul consta in a te face un mic punct in spatiu si in timp pentru a nu lasa loc durerii. Fericirea nu
poate consta decat in fixarea unei placeri stabile si eliminarea a tot ce aduce nelinistea si suferinta.
Toate acestea se pot face pe cale rationala. Omul dispunind de ratiune poate dobandi fericire
rationala care nu poate consta pentru el in placerile vulgare ale simturilor sau in placerile
momentului, dar intr-o fericire superioara, rationala, intr-o liniste calma, in ataraxie (stare de liniste, de
seninatate sufleteasca absolute). Astfel Cand spunem ca lar este scopul unei vieti fericite, nu
trebuie inchipuit ca intelegem sa vorbim de acele feluri de placeri care se gasesc in placerile
dragostei sau lux si in excesul meselor copioase etc.
Etica pentru Epicur are rolul activ si puterea de a arata, teoretic, calea acestei fericiri rationale.
El ta ca trebuie btinuta independenta totala fata de lume in care viata sa fie fragile, iar
nelinistea de moarte sa fie eliminate. Trebuie eliminate, dupa opinia cugetatorului si amintirile
trecutului, atunci cand ele sunt dureroase. Toate acestea sunt conditiile negative ale fericirii.
Merita a fi amintita si recomandarea lui Epicur de a urma legile statului pentru a nu suferi
rigorile lor, de a sta insa departe de viata ublica, viata care nu aduce decat tulburari. Fericirea
pozitiva poate aduce insa contemplarea filozofica, intelegerea naturii si a lumii.
Noi nu vom face ritica a doctrinei lui Epicur. Insa un lucru este cert, caracterul egoist al acestei
doctrine. hiar contemplarea filozofica, superioara, este multumire pur personala. Nu exista in ea
nimic din datoria stoica, din fata de altii pe care ti-o impune ratiunea morala.
Apateia epicureica apara doar linistea individuala fericirea personala dupa el fiind considerata ca
singurul bun suprem de aceea si doctrina lui Epicur apare ca ceva restrins. Or, in cazul cand fericirea
este considerata virtute si implinire a datoriei fata de altii si daca realizarea acesteia este considerata
bunul suprem, atunci apateia stoica care da linistea necesara pentru a-ti face datoria, asa cum cere
ratiunea morala, fara considerente fata de urmarile pe care le poate avea, doctrina ei stoica a fost
considerata de cretinism ca doctrina precursoare, deoarece mila, datoria fata de ceilalti, ajutorul
acordat celorlalti, mai ales in stoicismul roman, treceau pe primul plan al reflexiunii si actiunii
morale.

Bibliografie:

I.Aurelia Axentii - Etica pedagogica. Cahul: USM B. P. Hasdeu

2012