Sunteți pe pagina 1din 9

TEORIA INFERENŢELOR

Inferenţă= operaţia logică de derivare din cel puţin o propoziţie dată a unei noi
propoziţii cu valoarea de adevăr determinată de valoarea de adevăr a
propoziţiei/propoziţiilor date și de relația noii propoziții cu aceasta/acestea.

Propoziţiile date= premisele inferenţei


Propoziţia derivată= concluzia inferenței

Inferenţa poate avea un număr variabil de premise, dar o singură concluzie.


Inferenţă imediată= inferenţa cu o singură premisă
Inferenţă mediată= inferenţa cu două sau mai multe premise.

Distribuirea termenilor
Termenul este distribuit/ nedistribuit relativ la propoziţia categorică în care apare cu
funcţie de subiect sau predicat.

Un termen este distribuit dacă propoziţia în care apare ia în considerare întreaga


extensiune a respectivului termen. În caz contrar, termenul este nedistribuit.

Revenind la reprezentarea cu diagrame Euler a propoziţiilor categorice,


dacă utilizând diferenţiat linia continuă şi linia întreruptă am urmări evidenţierea distribuirii termenilor,
am proceda aşa:

Diagrame SaP SeP SiP SoP


/propoziţii
Euler

În cazul subiectului, distribuirea termenilor este corelată cu cantitatea acestora.


Propoziţiile universale (Toţi S sunt P şi Niciun S nu este P) iau în considerare
întreaga extensiune a subiectelor lor.
Propoziţiile particulare (Unii S sunt P şi Unii S nu sunt P) iau în considerare câte o
parte din extensiunea subiectelor lor.

În cazul predicatului, distribuirea termenilor este corelată cu calitatea acestora.


Propoziţiile afirmative (Toţi S sunt P şi Unii S sunt P) iau în considerare acea parte
din extensiunea predicatului pe care acesta o are în comun cu subiectul.
Propoziţiile negative (Niciun S nu este P şi Unii S nu sunt P) iau în considerare
întreaga extensiune a predicatului, indicând excluderea extensiunii subiectului din
aceasta (în extensiunea lui P nu există niciun / acei S).

Astfel, notând cu “+” proprietatea distribuit şi cu “–“ proprietatea nedistribuit,


distribuirea termenilor în cele patru tipuri de propoziţii categorice arată aşa:
S P
SaP + –
SeP + +
SiP – –
SoP – +

Distribuirea termenilor condiţionează validitatea inferenţelor cu propoziţii categorice.

Într-o inferenţă validă niciun termen nu poate să apară distribuit în concluzie


dacă nu este distribuit în premise.

INFERENŢE IMEDIATE CU PROPOZIŢII CATEGORICE

A. Inferenţa prin opoziţie


Operaţia logică prin care, dată fiind una dintre propoziţiile SaP, SeP, SiP, SoP cu
valoare de adevăr stabilită, se stabileşte valoarea de adevăr a celorlalte propoziţii cu
aceiaşi termeni.
Propoziţiile categorice iau valoarea logică adevărat (1) sau fals (0) în funcţie de
raporturile existente între termenii S şi P:

identitate subordonare supraordonare încrucişare excluziune


SaP 1 1 0 0 0
SeP 0 0 0 0 1
SiP 1 1 1 1 0
SoP 0 0 1 1 1

Raporturile dintre propoziţii, stabilite pe baza corelaţiilor dintre valorile lor de adevăr,
sunt reprezentate sintetic cu ajutorul pătratului lui Boethius (adică al lui Anicius
Manilus Severinus Boethius, un filosof roman de la mijlocul mileniului I d. Ch.):
Raportul de contrarietate (între propoziţiile SaP şi SeP) are următoarele
caracteristici:

cele două propoziţii nu pot fi ambele adevărate;


propoziţiile pot fi împreună (ambele, adică) false.

Conform acestor caracteristici, inferenţa de contrarietate respectă următoarele reguli:

dacă SaP este adevărată (=1), atunci SeP este falsă (=0)
dacă SaP este falsă (=0), atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SeP
(SeP=?)
dacă SeP este adevărată (=1), atunci SaP este falsă (=0)
dacă SeP este falsă (=0), atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SaP
(SaP=?)

Raportul de subcontrarietate (între propoziţiile SiP şi SoP; Vă mai amintiţi de


încrucişarea exhaustivă a termenilor? Propoziţiile particulare epuizează în acelaşi fel
universul de discurs) Raportul are următoarele caracteristici:

cele două propoziţii pot fi ambele adevărate;


propoziţiile nu pot fi împreună (ambele, adică) false.

Conform acestor caracteristici, inferenţa de subcontrarietate respectă următoarele


reguli:

dacă SiP este adevărată (=1), atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SoP
(SoP=?)
dacă SiP este falsă (=0), atunci SoP este adevărată (=1)
dacă SoP este adevărată (=1), atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SiP
(SiP=?)
dacă SoP este falsă (=0), atunci SiP este adevărată (=1)

Raporturile de contradicţie (între propoziţiile SaP şi SoP, SeP şi SiP) au


următoarele caracteristici:

cele două propoziţii nu pot fi ambele adevărate;


cele două propoziţii nu pot fi ambele false.

Conform acestor caracteristici, inferenţa de contradicţie respectă următoarele reguli:

dacă SaP este adevărată (=1), atunci SoP este falsă (=0)
dacă SaP este falsă (=0), atunci SoP este adevărată (=1)
dacă SoP este adevărată (=1), atunci SaP este falsă (=0)
dacă SoP este falsă (=0), atunci SaP este adevărată (=1)

dacă SeP este adevărată (=1), atunci SiP este falsă (=0)
dacă SeP este falsă (=0), atunci SiP este adevărată (=1)
dacă SiP este adevărată (=1), atunci SeP este falsă (=0)
dacă SiP este falsă (=0), atunci SeP este adevărată (=1)
Raporturile de subalternare (între propoziţiile SaP şi SiP, SeP şi SoP) sunt relații
asimetrice şi au următoarele caracteristici:

cele două propoziţii pot fi ambele adevărate;


cele două propoziţii pot fi ambele false.

Conform acestor caracteristici, cărora li se adaugă regula de distribuire a termenilor


(un termen nu poate fi distribuit în concluzie dacă nu a fost distribuit în premisă),
inferenţa de subalternare respectă următoarele reguli:

dacă SaP este adevărată (=1), atunci SiP este adevărată (=1)
dacă SaP este falsă (=0), atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SiP (SiP=?)
dacă SiP este adevărată (=1), atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SaP
(SaP=?)
dacă SiP este falsă (=0), atunci SaP este falsă (=0)

dacă SeP este adevărată (=1), atunci SoP este adevărată (=1)
dacă SeP este falsă (=0), atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SoP
(SoP=?)
dacă SoP este adevărată (=1), atunci nu se cunoaşte valoarea de adevăr a SeP
(SeP=?)
dacă SoP este falsă (=0), atunci SeP este falsă (=0).

Inferenţa prin opoziţie valorifică relaţiile logice existente între propoziţiile categorice
SaP, SeP, SiP, SoP cu acelaşi subiect şi acelaşi predicat. Cunoscând valoarea de
adevăr a uneia dintre aceste propoziţii, se inferează cu privire la valorile de adevăr
ale celorlalte propoziţii (date).

Următoarele tipuri de inferenţă imediată produc propoziţii adevărate (concluzii)


plecând de la o propoziţie SaP, SeP, SiP, SoP adevărată (premisă).

B. Inferenţa prin conversiune


Conversiunea este operaţia logică prin care dintr-o propoziţie adevărată dată se
derivează altă propoziţie adevărată de aceeaşi calitate schimbând funcţiile logice
ale termenilor (SP(c )PS)

Premisa conversiunii se mai numeşte propoziţie convertendă.


Concluzia conversiunii se numeşte conversă.

Conversiunea simplă: premisa şi concluzia sunt propoziţii de aceeaşi cantitate


Conversiunea prin accident: premisa și concluzia sunt de cantităţi diferite (premisă
universală şi concluzie particulară)

Nu toate tipurile de propoziţii categorice suportă (ambele tipuri de) conversiuni:

O propoziţie SaP ar da prin conversiune directă propoziţia PaS. Dar SaP şi PaS sunt
propoziţii logic independente (exemplu: Toate păpădiile sunt galbene e propoziţie
adevărată, în timp ce Toate lucrurile galbene sunt păpădii e propoziţie falsă) Din
acest motiv, SaP nu se nu se poate converti direct ( SaP(c)PaS).
În schimb,
SaP(ca) PiS (pentru exemplul anterior, Toate păpădiile sunt galbene. (ca) Unele
lucruri galbene sunt păpădii.). Dacă SaP este adevărată, şi PiS este adevărată.
Propoziţia PiS este conversa prin accident a propoziţiei SaP.

Propoziţia SeP suportă atât conversiune simplă cât şi conversiune prin accident:
SeP(c ) PeS (Nicio păpădie nu e bujor./ Niciun bujor nu e păpădie.)
SeP(ca ) PoS (Nicio păpădie nu e bujor./ Unii bujori nu sunt păpădii.)

Propoziţia SiP nu suportă decât conversiunea simplă. (întrucât SiP are ambii termeni
nedistribuiţi şi într-o inferenţă validă un termen nu poate apărea ca distribuit în
concluzie dacă nu a fost distribuit în premise).
SiP(c ) PiS (Unele pisici zgârie rău./ Unele fiinţe care zgârie rău sunt pisici.)

Propoziția SoP nu se convertește. Propoziţiile SoP şi PoS sunt logic independente


(Unele plante nu trăiesc în apartament e propoziţie adevărată şi Unii dintre cei care
trăiesc în apartament nu sunt plante e, de asemenea, adevărată, dar Unele plante
nu sunt urzici e adevărată şi Unele urzici nu sunt plante e propoziţie falsă).
SoP(c )

Aşadar,

SaP(c )
SaP(ca ) PiS
SeP(c ) PeS
SeP(ca ) PoS
SiP(c ) PiS

SoP(c )

Verificarea rezultatelor inferenţelor prin conversiune utilizate în argumentare cu


ajutorul distribuirii termenilor în propoziţiile categorice (Daca un termen e distribuit în
concluzie fără să fi fost distribuit în premise, inferenţa nu e corectă.)

SaP SeP SiP SoP PaS PeS PiS PoS Observaţii


S + + - - - + - + S nedistribuit în SoP şi
distribuit în PoS
P - + - + + + - - P nedistribuit în SaP şi
distribuit în PaS

C. Inferenţa prin obversiune


Obversiunea este operaţia logică prin care dintr-o propoziţie adevărată dată se
obţine o propoziţie adevărată de calitate opusă care are acelaşi subiect şi ca
predicat contradictoriul predicatului propoziţiei iniţiale. [SP(o ) ¬(S¬P)]

Premisa obversiunii se numeşte propoziţie obvertendă.


Concluzia obversiunii se numeşte propoziţie obversă.
Toate cele patru tipuri de propoziţii categorice pot fi obvertite, respectând restricţiile
privind distribuirea termenilor. Obversiunea reprezintă o dublă negaţie (schimbarea
calităţii propoziţiei şi negare a predicatului acesteia).

Astfel,

SaP(o ) Se¬P (Niciun S nu este non-P)


SeP(o ) Sa¬P (Toţi S sunt non-P)
SiP(o ) So¬P (Unii S nu sunt non-P)
SoP(o ) Si¬P (Unii S sunt non-P).

Obs.: Formulările obverselor nu sunt neapărat preţioase, rigide în limbajul comun.


Astfel, Toate pătratele sunt figuri geometrice cu laturi egale se obverteşte în Niciun
pătrat nu este non-figură geometrică ce are laturi egale sau, mult mai simplu, Niciun
pătrat nu are laturi inegale.

D. Inferenţa prin contrapoziţie


Contrapoziţia este operaţia logică prin care de la o propoziţie adevărată dată se
ajunge la o propoziţie adevărată ce are ca subiect contradictoriul predicatului
propoziţiei iniţiale (SP¬PS; ¬P¬S).

Contrapoziţia este o operaţie logică alcătuită dintr-o succesiune de obversiuni şi


conversiuni.

Astfel,
SaP(o ) Se¬P (c ) ¬PeS(o ) ¬Pa¬S
SeP(o ) Sa¬P (c ) ¬PiS(o ) ¬Po¬S
SiP(o ) So¬P (c )
și, începând cu o conversiune:
SiP(c) PiS(o) Po¬S(c )
SoP(o ) Si¬P (c ) ¬PiS (o ) ¬Po¬S

După cum observaţi, propoziţia SiP nu suportă contrapoziţie.

Contrapusele care au ca predicat subiectele premiselor lor sunt numite contrapuse


parţiale. Ele au calitate opusă faţă de premisele lor: SaP…¬PeS, SeP…¬PiS,
SoP…¬PiS.
Contrapusele care au ca predicat contradictoriul subiectelor premiselor lor sunt
numite contrapuse totale. Ele au calitatea premiselor lor: SaP…¬Pa¬S, SeP…
¬Po¬S, SoP…¬Po¬S.

E. Inferenţa prin inversiune


Inversiunea este operaţia logică prin care dintr-o propoziţie adevărată dată se obţine
o propoziţie adevărată care are ca subiect contradictoriul subiectului ei
(SP¬SP; ¬S¬P).

Şi inversiunea este o operaţie logică alcătuită dintr-o succesiune de obversiuni şi


conversiuni.
Nu toate propoziţiile categorice suportă inversiuni.
Astfel,
SaP(o ) Se¬P (c ) ¬PeS(o ) ¬Pa¬S(c ) ¬Si¬P (o ) ¬SoP
SeP(o ) Sa¬P (c ) ¬PiS(o ) ¬Po¬S(c )
Dar, începând cu o conversiune,
SeP (c ) PeS(o ) Pa¬S(c ) ¬SiP(o ) ¬So¬P
SiP(o ) So¬P (c )
și, începând cu o conversiune:
SiP(c )PiS(o ) Po¬S(c )
SoP(o ) Si¬P (c ) ¬PiS (o ) ¬Po¬S(c )
și, începând cu o conversiune:
SoP(c )
Obs.: Doar propoziţiile universale suportă inversiuni. Concluziile lor pot fi propoziţii
inverse parţiale (care au predicatul premisei) sau propoziţii inverse totale (care au
ca predicat contradictoriul predicatului premisei). Toate propoziţiile inverse sunt
propoziţii particulare.

Rezumând,
inferenţe/ conversiune obversiune contrapoziţie inversiune
propoziţii parţială totală parţială totală
SaP PiS Se¬P ¬PeS ¬Pa¬S ¬SoP ¬Si¬P
SeP PeS (PoS) Sa¬P ¬PiS ¬Po¬S ¬SiP ¬So¬P
SiP PiS So¬P - - - -
SoP - Si¬P ¬PiS ¬Po¬S - -

Transformarea propoziţiilor din limbajul curent în propoziţii categorice:

a. Propoziţiile singulare sunt considerate/ tratate ca universale. Thales din Milet


este filosof presocratic e o propoziţie de felul Toţi S sunt P (în formularea
Toate persoanele identice cu Thales din Milet sunt filosofi presocratici.)

b. Cuantificatori neformulați explicit sunt explicitaţi păstrând neschimbat înţelesul


propoziţiei.
Există studenţi integralişti este o propoziţie de felul Unii S sunt P (Unii
studenţi sunt integralişti).
Bursierii sunt integralişti este, însă, o propoziţie de tipul Toţi S sunt P
(Toţi bursierii sunt integralişti).

c. Cuantificatorii expliciţi, dar de forme diferite de cele standard, trebuie


standardizaţi.
Cuantificatori ca mulţi, majoritatea, câţiva, relativ puţini, u.s.w. dau
propoziţii de felul Unii S sunt/ nu sunt P.
Cuantificatori ca orice, oricare, oricine, u.s.w. dau propoziţii de felul Toţi
S sunt P (Orice pasăre pe limba ei piere devine Toate păsările pier pe limba
lor).
Cuantificatori ca nimeni, nu există un dau propoziţii de felul Niciun S nu
este P (Nimeni nu se supără devine Niciun om nu se supără).
Propoziţia Toţi S nu sunt P se transformă în Niciun S nu este P (Toţi
studenţii nu sunt veseli devine Niciun student nu e vesel).
d. Formele de negare a propoziţiilor universale necesită, de asemenea,
transformări ale propoziţiilor în vederea standardizării.
O propoziţie de felul Nu toţi S sunt P devine Unii S nu sunt P (Nu toţi
studenţii sunt veseli devine Unii studenţi nu sunt veseli).
O propoziţie de felul Nu este adevărat că niciun S nu este P devine
Unii S sunt P (Nu este adevărat că niciun student nu este de nota 10 devine
Unii studenţi sunt de nota 10).

e. Enunţurile condiţionale în care antecedentul şi consecventul au acelaşi


referent pot fi traduse în propoziţii de felul Toţi S sunt P sau Niciun S nu este
P. (Dacă e student în anul I, atunci şi-a luat bacalaureatul devine Toţi studenţii
din anul I şi-au luat bacalaureatul. Dacă e student în anul I, atunci nu e
preşcolar devine Niciun student din anul I nu e preşcolar).

f. Enunţurile exclusive, conţinând cuantificatori de felul doar, numai, niciunul cu


excepţia, u.s.w., suferă diverse transformări pentru aducere la una dintre
formele standard ale propoziţiilor categorice:
O propoziţie de felul Numai S sunt P devine Toţi P sunt S. (Numai
integraliştii primesc bursă de merit devine, inversând funcţiile termenilor, Toţi
cei ce primesc bursă de merit sunt integralişti).
O propoziţie de felul Numai S nu sunt P devine Niciun P nu este S
(Numai cei fericiţi nu sunt răi devine Niciun om rău nu este fericit).
O propoziţie de felul Numai unii S sunt P devine Unii S nu sunt P
(Numai unele probleme sunt grele devine Unele probleme nu sunt grele).
O propoziţie de felul Numai unii S nu sunt P devine Unii S sunt P
(Numai unele probleme nu sunt grele devine Unele probleme sunt grele).
O propoziţie de felul Nu numai S sunt P devine Unii P nu sunt S (Nu
numai cei buni au noroc devine Unii norocoşi nu sunt oameni buni).

g. Enunţurile exceptive, conţinând cuantificatori de felul toţi cu excepţia, toate în


afară de, u.s.w. pot fi transformate în enunţuri exclusive de calitate opusă.
O propoziţie de felul Toţi, cu excepţia S, sunt P devine Numai S nu sunt
P (Toţi, cu excepţia celor fericiţi, sunt răi devine Numai cei fericiți nu sunt răi),
care devine Niciun P nu este S.
O propoziţie de felul Niciunul, cu excepţia S, nu este P devine Numai S
sunt P (Nimeni, cu excepţia integraliştilor, nu primeşte bursă de merit devine
Numai integraliștii primesc bursă de merit), care devine Toţi P sunt S.
Rezumând:
Propoziția….. ia forma standard…..
S singular este P Toți S sunt P
Există S care sunt P Unii S sunt P
S-i sunt P Toți S sunt P
Mulți, câțiva S sunt/nu sunt P Unii S sunt/nu sunt P
Orice, oricare S este P Toți S sunt P
Nimeni nu e/ nu există un P Niciun S nu este P
Nu toţi S sunt P Unii S nu sunt P
Nu este adevărat că niciun S nu este P Unii S sunt P
Dacă e S, atunci e/nu e P Toți S sunt P/ Niciun S nu este P
Numai S sunt P Toţi P sunt S
Numai S nu sunt P Niciun P nu este S
Numai unii S sunt P Unii S nu sunt P
Numai unii S nu sunt P Unii S sunt P
Nu numai S sunt P Unii P nu sunt S
Toţi, cu excepţia S, sunt P Numai S nu sunt P→ Niciun P nu este S
Niciunul, cu excepţia S, nu este P Numai S sunt P→ Toţi P sunt S