INFERENŢE MEDIATE CU PROPOZIŢII CATEGORICE

Inferenţele cu două sau mai multe premise se numesc mediate.

Inferenţa cu două premise se numește silogism.
Dacă toate propoziţiile silogismului (cele două premise şi concluzia) sunt propoziţii
categorice, silogismul este categoric.

Un exemplu, ales nu tocmai la întâmplare:

Toţi oamenii sunt muritori.

Toţi grecii sunt oameni.
Toţi grecii sunt muritori.

Cele trei propoziţii ale silogismului sunt alcătuite cu ajutorul a trei termeni. În
exemplul dat, oameni, muritori şi greci. Unul dintre aceşti temeni, oameni, este
prezent în cele două premise şi nu este prezent în concluzie. Acest termen leagă
între ele cele două premise, făcând logic posibilă concluzia. Aceasta din urmă,
alcătuită din termenii necomuni ai premiselor, nu decurge din niciuna dintre premise
luate separat.

Prin definiţie,

Silogismul categoric este inferenţa mediată în care din două propoziţii

categorice care au un termen comun (premisele) se deduce o propoziţie
categorică ai cărei termeni sunt termenii necomuni ai primelor două propoziții
(concluzia).

Încă de la Aristotel, termenul comun al propoziţiilor silogismului se numeşte termen

mediu. Îl vom nota cu M.
Termenii necomuni se numesc termeni extremi.
Unul dintre aceştia, anume cel care joacă rolul de predicat al concluziei se numeşte
termen major. Îl vom nota cu P. Premisa care îl conţine se numeşte premisa majoră
sau majora silogismului.
Celălalt termen extrem, cel care joacă rolul de subiect al concluziei, se numeşte
termen minor. Îl vom nota cu S. Corespunzător, premisa din care provine se numeşte
premisa minoră sau minora silogismului.

Utilizând aceste notații, silogismul din exemplul anterior va fi reprezentat astfel:

MaP
SaM
SaP

Termenii silogismului pot juca în premisele lui roluri diferite. Definiţia silogismului nu îi
fixează pe aceştia în cazul fericit prezentat mai sus, caz în care rolurile din premise
se regăsesc în concluzie. Dintre combinaţiile posibile, numai unele sunt valide.

Precizări:
1. Ordinea enunţării celor trei propoziţii ale silogismului depinde de contextul
argumentării şi nu afectează validitatea silogismului.
2. Statutul premiselor (majoră/ minoră) este dat de rolul termenilor lor extremi în
concluzie.
Problema validităţii silogismelor:

Silogismele categorice pot avea premise de oricare dintre tipurile A, E, I, O.

Combinaţiile lor furnizează 4x4=16 perechi de premise diferite calitativ şi cantitativ. Concluziile pot fi,
la rândul lor, propoziţii A, E, I, O, ridicând la 16x4=64 numărul combinaţiilor silogistice posibile.
Rolurile jucate de termeni în premise se pot combina, de asemenea în 4 scheme (sau figuri)
silogistice. Combinaţiile posibile ajung astfel la 64x4=256.

Numai unele dintre aceste combinaţii sunt valide, anume, cele care respectă legile
silogismului.

Legile silogismului reprezintă formulări ale cerinţelor de identitate şi distribuire a

termenilor în silogism. Respectarea lor e condiţie necesară (nu se poate fără...) şi
suficientă (ajunge dacă...) pentru validitatea silogismului.
Unele dintre aceste legi sunt generale. Altele sunt specifice fiecărei figuri silogistice.

Legi generale ale silogismului:

I. Un silogism valid are trei şi numai trei termeni. În caz contrar este
încălcat principiul identităţii, producându-se eroarea logică de împătrire a
termenilor. Dacă premisele conţin mai mult de trei termeni, nu se mai realizează
medierea

„Şoareci” e un cuvânt.
Pisica mănâncă şoareci.
Pisica mănâncă un cuvânt.

e un exemplu de împătrire a termenilor în silogism. Animalul şoarece din minoră

(premisa care dă subiectul concluziei) este altceva decât cuvântul „şoareci” din
majoră.

II. Termenul mediu al silogismului trebuie să fie distribuit în cel puţin

una dintre premise. În caz contrar, termenul mediu nu ar media între extremi şi s-
ar putea obţine concluzii false din premise adevărate. De exemplu,

Unii studenţi sunt braşoveni.

Toţi ieşenii din grupa I sunt studenţi.
Toți ieşenii din grupa I sunt braşoveni.

III. Un termen distribuit în concluzia silogismului trebuie să fie distribuit

şi în premisa în care apare. Această cerinţă vizează toate inferenţele cu
propoziţii categorice, imediate şi mediate. Nerespectarea ei produce în cazul
silogismelor erori logice de major ilicit (predicat distribuit în concluzie fără a fi
distribuit în premise) sau minor ilicit (subiect distribuit în concluzie fără a fi distribuit
în premise).

De exemplu, silogismul de mai jos are major ilicit:

Toţi studenţii sunt majori.

Niciun elev nu e student.
Niciun elev nu e major.
 IV. Cel puţin una dintre premisele silogismului trebuie să fie afirmativă. În
caz contrar, la fel ca în cazul celei de-a doua legi, termenul mediu nu ar putea
media între extremi, neavând nimic în comun cu aceştia. Nicio concluzie într-un
silogism cu două premise negative nu decurge cu necesitate:

Niciun fluture nu e şarpe.

Unele vietăți frumos colorate/ vipere nu sunt fluturi.
Unele vietăți frumos colorate (A)/ vipere (F) nu sunt şerpi.

V. Concluzia silogismului trebuie să redea partea mai slabă a acestuia,

adică:
a. dacă o premisă este negativă, concluzia este negativă. O concluzie
afirmativă ar indica existenţa unor elemente comune în extensiunile extremilor.
Întrucât termenul mediu nu are niciun element comun cu termenul premisei
negative, nu poate media cu privire la elementele comune din extensiunile
extremilor.

b. dacă o premisă este particulară, concluzia este particulară. În caz

contrar ar fi încălcate unele dintre legile enunţate deja. Astfel, într-un silogism cu
o premisă particulară şi concluzie universală,
- dacă ambele premise sunt negative, este încălcată legea IV.
- dacă ambele premise sunt afirmative, un singur termen este distribuit
(subiectul universalei) în premise. Conform legii II, acesta trebuie să fie
termenul mediu. Astfel, minorul e nedistribuit în premisă şi distribuirea
lui în concluzia universală înseamnă încălcarea legii III.
- dacă una dintre premise este afirmativă şi una este negativă, sunt doi
termeni distribuiţi în premise (subiectul universalei şi predicatul
negativei). Aceşti doi termeni distribuiţi trebuie să fie termenul mediu,
conform legii II şi majorul, pentru a da concluzie negativă conform legii
V (a). Astfel, minorul e nedistribuit în premisă şi distribuirea lui în
concluzia universală înseamnă încălcarea legii III.

VI. Cel puţin una dintre premisele silogismului trebuie să fie universală. În
caz contrar ar fi încălcate unele dintre legile anterior enunţate. Astfel, într-un
silogism cu două premise particulare,
- dacă ambele premise sunt afirmative, termenul mediu nu este distribuit,
încălcându-se legea II.
- dacă ambele premise sunt negative, este încălcată legea IV.
- dacă una dintre premise este afirmativă şi una este negativă, un singur
termen este distribuit (predicatul negativei) şi acela nu poate fi decât
termenul mediu, conform legii II; dar concluzia trebuie să fie negativă,
conform legii V (a), şi poate fi negativă doar dacă termenul major este
distribuit în ea, ceea ce ar reprezenta o încălcare a legii III.

Unele tratate de logică generală indică drept lege a silogismului şi cerinţa

VII. Dacă ambele premise sunt afirmative, atunci concluzia este afirmativă.
O concluzie negativă se referă la elementele necomune ale extensiunilor
termenilor extremi. Despre aceste elemente, premisele afirmative nu furnizează
informaţii. Referirea la acestea în concluzia silogismului reprezintă o încălcare a
principiului identităţii.
Observaţi, vă rog, că un silogism de forma

PaM (Toţi grecii sunt oameni.

MaS Toţi oamenii sunt muritori.
SoP Unii muritori nu sunt greci.)

nu încalcă niciuna dintre legile I-VI. Dacă validitatea silogismelor este stabilită prin
verificarea respectării legilor silogismului, este îndreptăţită enunţarea legii
suplimentare VII.
(Pentru verificarea validităţii unui astfel de silogism se dovedeşte foarte utilă metoda diagramelor
Venn.)

(MaP Toţi oamenii sunt muritori. MaP Toţi oamenii sunt muritori.
SaM Toţi grecii sunt oameni. SaM Toţi grecii sunt oameni.
SaP Toţi grecii sunt muritori. SoP Unii greci nu sunt muritori.)