Raporturi logice între termeni generali

(Este general un termen categorematic a cărui extensiune conține cel puţin două
elemente.)

Dacă termenii generali aparţin unor universuri de discurs diferite,

termenii sunt incomparabili.
Dacă aparţin aceluiaşi univers de discurs, atunci sunt comparabili,
aflându-se unii faţă de alţii în raporturi de concordanţă sau în raporturi de
opoziţie.

(Contextul discursului reprezintă mulţimea de propoziţii şi fraze în asociaţie cu care

este folosit termenul. Universul discursului reprezintă mulţimea termenilor avuţi în
vedere într-un anumit context.)

Raporturile de concordanţă pot fi raporturi de:

identitate
subordonare/ supraordonare
încrucişare (neexhaustivă)
subcontrarietate (încrucişare exhaustivă)

Raporturile de opoziţie pot fi raporturi de:

contrarietate
contradicţie

Raporturile acestea sunt evidenţiabile la nivel extensional şi la nivel

intensional.

Raporturi extensionale între termeni generali

Pentru reprezentarea grafică operaţională a raporturilor dintre termenii

generali sunt utilizate diagramele Euler şi Venn.

Leonhard Euler: matematician elvețian, 1707-1783

John Venn: logician și filozof englez, 1834 – 1923

Cu ajutorul diagramelor Euler se reprezintă relaţiile dintre

extensiunile termenilor ca relaţii între mulţimi în universul de discurs.

(Extensiunea unui termen = mulţimea obiectelor la care cuvântul aferent

termenului se referă)
 Cu ajutorul diagramelor Venn se reprezintă extensiunile termenilor
aflaţi în relaţie într-o structură grafică fixă, conținând cercuri care se
intersectează în universul de discurs; pe acest suport grafic se
marchează prin haşură sau x părţile din aceste extensiuni despre care
există informaţii cu privire la caracterul vid/ nevid al lor.

În diagramele Venn se haşurează zona vidă de elemente şi se

marchează cu x zona în care există cel puţin un element. O zonă
nemarcată este o zonă indiferentă informativ.

Diagramenle Venn împart universul de discurs al relaţiei dintre doi

termeni în patru regiuni:

1. A¬B, adică elementele care sunt A, dar nu sunt şi B;

2. AB, adică elementele care sunt atât A, cât şi B;
3. ¬AB, adică elementele care sunt B, dar nu şi A;
4. ¬A¬B, adică elementele care nu sunt nici A, nici B.

Raportul de identitate, în cazul căruia

Toţi A sunt B,
Toţi B sunt A,
Toţi ¬A sunt ¬B,
Toţi ¬B sunt ¬A,

se reprezintă grafic astfel (diagramă Euler / diagramă Venn):

Euler Venn
Raportul de subordonare, în cazul căruia

Toţi A sunt B,
Există B care nu sunt A,
Există ¬A care sunt ¬B,

se reprezintă grafic astfel:

Raportul de supraordonare, în cazul căruia

Toţi B sunt A,
Există A care nu sunt B,
Există ¬A care sunt ¬B,

se reprezintă grafic astfel:

 Raportul de încrucişare (neexhaustivă), în cazul căruia

Există A care sunt B,

Există A care nu sunt B,
Există B care nu sunt A,
Există ¬A care sunt ¬B,

se reprezintă grafic astfel:

Raportul de subcontrarietate (încrucişare exhaustivă), în cazul

căruia

Există A care sunt B,

Există A care nu sunt B,
Există B care nu sunt A,
Nu există ¬A care sunt ¬B,

se reprezintă grafic astfel:

 Raportul de contrarietate (excluziune neexhaustivă), în cazul
căruia

Există A care nu sunt B,

Există B care nu sunt A,
Nu există A care sunt B,
Există ¬A care sunt ¬B,

se reprezintă grafic astfel:

Raportul de contradicţie (excluziune exhaustivă), în cazul căruia

Există A care nu sunt B,

Există B care nu sunt A,
Nu există A care sunt B,
Nu există ¬A care sunt ¬B,

se reprezintă grafic astfel:

 Raporturi intensionale între termeni generali

În calitate de predicabil, un termen devine notă. Din punct de vedere

intensional, raporturile între doi termeni sunt raporturi între posibile note
ale unui al treilea termen.

(a predica = a atribui un predicat)

Astfel,

în raporturile de concordanţă (identitate, subordonare,

supraordonare, încrucişare, subcontarietate) doi termeni pot figura
simultan ca note în intensiunea cel puţin unui alt termen.

în raporturile de opoziţie (contrarietate şi contradicţie) doi termeni

nu pot figura simultan ca note în intensiunea unui alt termen.

Termenii contrari se caracterizează prin absenţa notelor specifice

termenilor opuşi şi prin prezenţa unor note proprii. Ca predicate, termenii
contrari nu pot fi afirmaţi în acelaşi timp despre acelaşi subiect, dar pot fi
negaţi în acelaşi timp. Termenii contrari divid universul de discurs în mai
mult de două regiuni.

Termenii contradictorii se caracterizează prin faptul că unul are ca

notă principală absenţa celuilalt termen. Termenii contradictorii sunt
fiecare negaţia celuilalt. Ca predicate, nu pot fi enunţaţi nici ca
aparţinând, nici ca neaparţinând împreună în acelaţi timp aceluiaşi
subiect. Termenii contradictorii divid universul discursului în două regiuni.
 Raporturile existente între termeni îngăduie derivarea unor termeni
din alţii. Derivările acestea sunt operaţii logice cu termeni şi pot fi de
mai multe feluri:

Operaţii logice cu termeni

Relaţie Relaţie
descendentă ascendentă

Relaţie Gen-specie Specificare Generalizare

biunivocă
Întreg-parte Diferenţiere Integrare
( )

Relaţie Gen-specie Diviziune Clasificare

univocă
Întreg-parte Analiză Sinteză
( )

Specificarea este operaţia logică prin care se construieşte specia

dintr-un gen al său.
Generalizarea este operaţia logică prin care se construieşte genul
dintr-o specie a sa.
Diviziunea este operaţia logică de descompunere a genului în
speciile sale.
Genul = termenul de divizat,
Speciile = membrii diviziunii.
Diferenţa specifică (dintre specii) = fundamentul diviziunii.

Ex: După relaţia dintre măsurile laturilor (şi unghiurilor) lor, poligoanele pot fi
regulate sau neregulate e un exemplu de descompunere a genului poligon în
speciile regulat şi neregulat, după diferenţa specifică relaţie dintre măsurile
laturilor (şi unghiurilor) lor.

Clasificarea este operaţia logică de alcătuire a genului din speciile

sale.
Diferența specifică (față de alt gen) = criteriul clasificării.
 Obs: clasificarea poate fi naturală sau nu, după cum criteriul
clasificării este sau nu notă definitorie (=propriul) a genului.

Ex: Merele, prunele şi strugurii sunt fructe e o clasificare naturală. Merele,

prunele şi globurile de Crăciun sunt obiecte cu suprafaţă lucioasă şi curbă e o
clasificare artificială.

Diferenţierea este operaţia logică prin care dintr-un termen care se

referă la un întreg se construieşte un termen care se referă la una dintre
părţile întregului.

Integrarea este operaţia logică prin care dintr-un termen care se

referă la una dintre părţile întregului se construieşte un termen care se
referă la întreg.

Analiza este operaţia logică prin care din termenul care se referă la
întreg se construieşte mulţimea termenilor care se referă la părţile sale.

Sinteza este operaţia logică prin care din mulţimea termenilor care se
referă la părţile unui întreg se construieşte termenul pentru întreg.

Pentru a fi corecte, operaţiile logice cu termeni trebuie să respecte

câteva reguli:

operaţiile necesită trei termeni: termenul dat, termenul construit şi

diferenţa specifică;
termenul dat şi cel construit se află în raport de ordonare;
nota adăugată/ îndepărtată prin operaţie reprezintă o diferenţă
specifică;
fundamentul diviziunii/criteriul clasificării trebuie să fie unic;
diviziunea/ clasificarea trebuie să epuizeze extensiunea genului (în
caz contrar, operaţiile sunt fie incomplete, fie abundente).