02 noiembrie, 2019

RELAŢIILE ÎNTRE CUVINTE ÎN FUNCŢIE DE CONȚINUT

1. Antonimia
 Condițiile antonimiei
 Tipurile antonimiei
2. Enantiosemia

Antonimia
Antisemia (antonimia) este relația semantică reprezentată de opoziția de sens (lingvistică sau
extralingvistică) dintre două cuvinte cu referenți nu numai diferiți, ci și contrari sau contradictorii.
De exemplu: adevăr-minciună, afirmație-negație, simpatie-antipatie, intern-extern.
Cuvinte ca bun, sus, aproape, a muri, gras etc. se asociază în mintea vorbitorilor cu rău, jos, departe,
a trăi, slab, ceea ce dovedește că și antisemia este o modalitate de organizare a vocabularului, alături
de celelalte niveluri lexico-semantice descrise până acum, însă, evident, diferită de acestea.
Modul de structurare a vocabularului după acest criteriu este cuprins în definiția de mai sus.
Interpretarea antonimiei/ antisemiei se poate face și după factori extralingvistici (logici și
ontologici), căci în cuplurile dimineață-seară, noapte-zi, a trăi-a muri, iarnă-vară, îngheț-dezgheț
este evidentă relația de opoziție care o reflectă pe cea din realitatea obiectivă.
Pe de altă parte, este la fel de evident că între zi și noapte există zori și amurg, iar între a trăi și a
muri există a trage să moară.
Dar vorbitorul nu are niciodată în vedere acești termeni intermediari, fapt care demonstrează că
antonimia presupune un raport binar.
Însă multe tipuri de antonime nu se pot explica referențial. În sensul antonimelor nu se reflectă
întotdeauna însușirile absolute ale obiectelor, ci aprecierea subiectivă a vorbitorilor asupra acestor
însușiri.
A se urmări în acest sens enunțurile:
 Rochia neagră costă 100 de euro, cea albastră costă 70 de euro și
 Rochia neagră este scumpă, cea albastră este ieftină.
Raportul de opoziție apare clar abia în urma unei comparații mentale. Că aprecierea este relativă, o
dovedește faptul că rochia de 70 de euro devine scumpă, dacă este comparată cu o alta care costă 40
de euro.

Clasificarea antonimelor
Antonimele pot fi clasificate în baza structurii lor morfologice, fie în baza opoziției lor semantice.
În funcție de structura lor morfologică, antonimele se împart în două grupuri:
1. Antonime cu radicali diferiți (bun-rău, trecut-viitor, a veni-a pleca);
2. Antonime cu același radical (moral-imoral, acceptabil-inacceptabil, a înființa-a desființa)

1
Între antonimele ce aparțin acestor 2 tipuri nu există deosebiri de ordin semantic, ci doar de ordin
formal. În fondul de bază al antonimiei ce include perechile cele mai vechi și mai uzuale locul
principal îl ocupă antonimele cu radicali diferiți.
În limba română contemporană, fondul antonimelor formate de la același radical, de regulă, prin
mijloace prefixale, înregistrează o creștere evidentă. Fenomenul are o răspândire largă și în alte limbi,
multe din prefixele în cauză având un caracter internațional.
În cadrul antonimelor cu același radical se disting două tipuri:
a. antonime în care opoziția de sensuri este marcată cu ajutorul unor prefixe antonimice:
 ante-/post-: antebelic – postbelic, antepus – postpus;
 con-/in-: a confirma – a infirma;
 des-(dez-)/în-: a desființa – a înființa, a dezveli – a înveli;
 ex-/in-(im-): a exclude – a include, a expira – a inspira, a exporta – a importa.
 post-/pre-: postfață – prefață, postpoziție – prepoziție;
 dis-/con-: discordanță – concordanță, disjuncție – conjuncție;
 pro-/ anti-: prosocial – antisocial;
 sub-/supra-: a subestima – a supraestima;
 supra-/ infra-: suprastructură – infrastructură;
 izo-/ hetero-: izomorf – heteromorf etc.
b. antonime la care opoziția dintre sensuri este exprimată numai printr-un prefix cu sens negativ
sau privativ:
 ne-: cinstit – necinstit, muritor – nemuritor;
 in-: cert – incert, egal – inegal;
 i-: matur – imatur, rațional – irațional;
 des- (dez-): a lipi – a dezlipi, a lega – a dezlega etc.
Clasificarea semantică a antonimelor poate avea în vedere mai multe aspecte:
1. natura logico-semantică a opoziției dintre membrii cuplului antonimic;
2. grupurile tematice cărora aparțin antonimele;
3. trăsăturile semantice diferențiale care stau la baza opoziției antonimice.
Clasificarea antonimelor după relațiile logico-semantice dintre ele presupune realizarea unor condiții
speciale:
a. Existența obligatorie a unui număr oarecare de seme comune (numărul acestora variind în
funcție de complexitatea sensului cuvântului și de relațiile pe care le întreține cu cuvintele
din aceeași paradigmă);
b. Opoziția pe baza unor seme incompatibile, contrarii (acestea dau caracteristica
fundamentală a opoziției antonimice, pentru că, altfel, există opoziție și între neliniște și
groază, dar este una graduală, de intensitate).
Noțiunile incompatibile pot fi în raport de contrarietate sau de contradicție.
În funcție de aceasta, se disting două tipuri de noțiuni incompatibile, bazate pe:
a. Opoziții contrarii,
b. Opoziții contradictorii.

2
În afară de aceste 2 opoziții fundamentale, în sfera antisemiei mai intră cuvinte care desemnează
acțiuni sau însușiri orientate în direcții diferite (opoziție vectorială), precum și cuvinte legate prin
opoziții de tip conversiv.
Opozițiile contrarii:
 Nu epuizează împreună sfera noțiunii-gen, ele admt existența unor noțiuni intermediare;
 Negarea uneia dintre noțiuni nu înseamnă, implicit, afirmarea celeilalte.
De ex.: noțiunile alb și negru nu acoperă decât o parte a noțiunii culoare. Dacă afirmăm că un obiect
nu este alb, asta nu înseamnă că el este neapărat negru, el poate fi roșu, verde, albastru, galben etc.
Grafic, opoziția contrară (graduală - V. Șerban, I. Evseev) poate fi reprezentată astfel:
mare -------- mijlociu -------- mic
Alte exemple de noțiuni contrarii: bun-rău, dragoste-ură, dușman-prieten, frumos-urât, lichid-solid,
bătrân-tânăr, mare-mic, deștept-prost, cald-rece.
Opozițiile contradictorii:
 Epuizează împreună sfera noțiunii – gen, ceea ce înseamnă că ele nu admit existența unor
noțiuni intermediare.
 De ex., noțiunile celibatar și căsătorit aparțin supraordinatei stare civilă și acoperă deplin
sfera acestei noțiuni.
 Negarea uneia dintre noțiunile contradictorii înseamnă, implicit, afirmarea celeilalte: dacă
un om nu este căsătorit, atunci el este, neapărat, celibatar, dacă un răspuns nu este corect,
atunci el este neapărat greșit etc.
Grafic, opoziția contradictorie (complementară - V. Șerban, I. Evseev) poate fi reprezentată astfel:
adevărat -------- fals
Alte exemple de noțiuni contradictorii: corect-incorect, asemănător-diferit, temporar-veșnic,
absolut-relativ, etern-efemer, harnic-leneș.
Alte tipuri de noțiuni:
Raporturi de antonimie se mai stabilesc și între cuvinte care desemnează acțiuni și însușiri orientate
în direcții opuse, acestea constituind o opoziție vectorială (a coborî – a urca, a deschide – a închide,
a ieși – a intra, simpatic - antipatic).
Grafic, opoziția vectorială poate fi reprezentată astfel:

a intra a ieși

În sfera antonimiei se includ și cuvintele legate prin opoziții de tip conversiv, în care este vizat unul
și același referent din punctele de vedere ale unor participanți la o acțiune, situați pe poziții diametral
opuse (a câștiga – a pierde, a da – a lua, a cumpăra – a vinde etc.).

3
Grafic, opoziția de tip conversiv poate fi reprezentată astfel:

a cumpăra
a vinde

Tipurile de antonimie (antisemante)

În funcție de natura sensurilor opuse (descrise anterior) se disting 4 tipuri fundamentale de antonime:
1. Antonime graduale sau contrare (V. Bahnaru);
2. Antonime complementare;
3. Antonime vectoriale,
4. Antonime conversive
Antonime graduale sau contrare
Sunt corelate cu noțiunile contrarii (se află în raport de contrarietate în sfera aceleiași noțiuni-gen).
Ele acoperă doar o parte din sfera acestei noțiuni, făcând posibilă existența unor termeni intermediari.
De exemplu:
 mare – mijlociu – mic;
 amar – insipid – dulce;
 dragoste – indiferență – ură;
 trist – indiferent – vesel.
Reprezintă tipul cel mai răspândit de antonime, dispunând de o varietate tematică impresionantă.
Antonime complementare
Sensurile antonimelor complementare, luate împreună, acoperă întreaga sferă a noțiunii-gen. Între ele
nu sunt posibilșe elemente intermediare.
Afirmarea unei noțiuni exprimate de antonimele complementare înseamnă, implicit, negarea
celeilalte.
De exemplu:
 absent – prezent;
 adevărat – fals;
 moral – amoral;
 deschis – închis;
 corect –greșit.
Categoria antonimelor complementare este puțin numeroasă.
Antonime vectoriale
Exprimă acțiuni, însușiri, orientate în direcții diametral opuse:
De exemplu:
 a adormi – a se trezi;
 a aprinde – a stinge;
4
  a construi – a distruge;
 a se căsători – a divorța;
 a strânge – a risipi.
Antonime conversive
Desemnează unul și același denotat, privit de pe poziții diametral opuse: în cazul cuplului a vinde –
a cumpăra denotatul este „schimbarea proprietății asupra unui lucru în schimbul contravalorii lui”;
această acțiune presupune doi parteneri (X și Y) și poate fi privită de pe poziția fiecăruia dintre ei.
Propozițiile care conțin antonime conversive pot fi transformate una în alta:
 X a vândut lui Y casa.
 Y a cumpărat de la X casa.
Numărul antonimelor conversive este destul de limitat: a câștiga – a pierde, a da – a primi, a exporta
– a importa etc.
Clasificarea tematică a antonimelor se referă la domeniul cărora aparțin:
a. Antonime care denumesc fenomene ale naturii: arșiță – ger, căldură – frig, iarnă – vară,
a se întuneca – a se lumina ș.a.
b. Antonime care denumesc trăsături de caracter: bunătate – răutate, curaj – lașitate, lene –
hărnicie, modest – încrezut, principial – neprincipial etc.;
c. Alte grupuri tematice.
Clasificarea poate continua cu alte teme.
Trăsăturile distinctive care stau la baza opoziției sinonimice se grupează în jurul următoarelor
coordonate:
a. coordonate spațiale care se concretizează la locul subiectului (aici – acolo), la axele verticală sau
orizontală (sus – jos, a coborî – a urca, înainte – înapoi, a înainta – a se retrage);
b. coordonate temporale care se referă la cele 3 diviziuni ale timpului – trecut, prezent, viitor – și la
relațiile dintre acestea (acum – atunci, ieri – azi, devreme – târziu, etern – trecător, a începe – a
termina, început – sfârșit, sincronie – diacronie etc).
c. coordonatele cantitative (mare – mic, înalt – scund, minim – maxim, a amplifica – a diminua, a
crește – a descrește, majoritate – minoritate, unul – toți, absență – prezență ș.a.).
d. coordonatele calitative grupează antonimele în baza unor categorii pragmatice, axiologice, etice
și estetice (bun – rău, cinstit – necinstit, drept – nedrept, frumos – urât, virtute – viciu etc.)
Sarcini.

Enantiosemia
Enantiosemia este un fenomen lexico-semantic ce se caracterizează prin cumularea, într-o singură
unitate, a două sensuri opuse.
De exemplu:

5
  Elena i-a împrumutat prietenei o carte.
 Elena a împrumutat cartea de la bibliotecă.
 Vecina mea închiriază apartamentul unor studente.
 Maria și Ana închiriază împreună un apartament.
A împrumuta – 1. A da cu împrumutul ceva; 2. A lua cu împrumut ceva de la cineva;

A închiria – 1. A lua în chirie ceva de la cineva; 2. A da cu chirie cuiva ceva.

Locul enantiosemiei în sistemul limbii

Sinonimia Antonimia Omonimia Enantiosemia

forma forma forma forma

diferită diferită identică identică

sensuri sensuri sensuri sensuri

identice opuse opuse opuse

Enantiosemia și omonimia
Comun: structurarea gramaticală a omonimelor și enantionimelor depinde de sens.
Diferit:
 enantiosemia există în cadrul unei singure unități lexicale, iar omonimia – în două.
 conexiunea între sensurile enantionimelor și lipsa vreunei conexiuni între sensurile
omonimelor.
Enantiosemia și antonimia
Comun: Relațiile de opoziție/ contrarietate între sensuri
Diferit:
 În antonimie sensurile opuse se exprimă prin două cuvinte, în enantiosemie coexistă în
același lexem;
 În antonimie opoziția este simetrică și se realizează, de regulă, în semele nucleice, în
enantiosemie este posibilă opoziția asimetrică atât prin semele nucleice, cât și prin cele
periferice.
 Antonimele sunt opuse și în afara contextului.
6
 Enantiosemia și polisemia
Comun:
 existența în cadrul aceleiași unități lexicale;
 conexiunea între sensurile unităților;
 dependența contextuală a unităților.
Diferit:
 tipurile de conexiune a sensurilor:
 În polisemie – metafora sau metonimia
 În enantiosemie- sensurile sunt în relații de opoziție.
Apariția și dezvoltarea enantiosemiei
Cauze:
 Polisemantismul afixelor;
 Semantica difuză
 Necesitatea expresivității
 Declararea sensului cuvântului
 Tabu
 Greșeli de limbă

Tipul nominativ
Tipul emoțional-apreciativ
Clasificarea enantionimelor
Esența Exemple
În relații de opoziție intră a. Cine ajunge acolo, în
semele de substanță/ lexicale veci nu se mai
întoarce.
b. Cel ce aduce binele în
lume, în veci nu va fi
uitat.
În relații de opoziție intră a. Copiii cuminți fac
semele emoțional-apreciative fapte bune (+)
b. Bună treabă ați făcut,
n-am ce zice! (-)

Clasificare morfologică:
Tipuri de enantionime:
 Substantivale
 Adjectivale
 Adverbiale
 Verbale ș.a.

Eterosemia este o relație semantică existentă între cuvinte ce nu dispun de nicio comunitate
semantică. Este vorba de cuvinte ce fac parte din clase lexico-semantice diferite, din câmpuri sau
microsisteme lexicale distincte, care includ unități lexicale cu sensuri îndepărtate.