Termenii

Dacă în logica tradițională, noțiunile erau considerate elementele fundamentale ale

gândirii, în logica modernă studiul noțiunilor are la bază logica claselor, care este un sistem
logic complex, ce nu ține de logica elementară, ci de logica predicatelor. În plus, în logica
modernă, teoria noțiunilor a fost înlocuită cu studiul termenilor ce studiază noțiunea doar în
funcția ei de termen, adică de componentă a funcțiilor propoziționale.

Atunci când noțiunea este privită ca element al gândirii, ea se mai numește și termen.
În lingvistică, termenul are înțelesul de cuvânt bine determinat

Ex: cel mai mic multiplu comun, poemul „Luceafărul”, regele S.U.A, cerc-pătrat, infinit, om,
pictură renascentistă, s.a.m.d

Observăm că noțiunile se exprimă prin:

a. cuvinte izolate: secol, fenomen, artă

b. cuvinte determinate prin atribute: număr par, artă abstractă, stat federal

c. sintagme: punct de vedere, curea de transmisie

d. propoziții determinate asociate unui nume: omul care și-a vândut umbra, constelațiile
vizibile în emisfera nordică

e. fraze determinate asociate unui nume: „Anul în care pandemia a provocat cele mai multe
decese”

Rezultă că noțiunile sunt mai numeroase decât cuvintele luate izolat, că nu există în
limbă termeni adecvați pentru orice noțiune.

Se numește univers de discurs, mulțimea determinată de noțiuni, căreia îi aparțin

noțiunile care formează obiectul discuției.

Un termen este un cuvânt sau un grup de cuvinte prin care se exprimă o noţiune,
respectiv înţelesul termenului şi care se referă la unul sau mai multe obiecte reale sau
imaginare.

A. Structura termenului:

1. Componenta lingvistică – cuvântul sau grupul de cuvinte

2. Componenta cognitivă – noţiunea – însuşirile, proprietăţile obiectului
3. Componenta ontologică – mulţimea de obiecte la care se referă noţiunea
Termenul are:

- O intensiune (conţinut, conotație): este constituită din proprietăţile obiectelor care

formează extensiunea termenului
Elementele conținutului se numesc note. În conținutul noțiunii, care este
mulțimea tuturor notelor pe care le posedă clasa de obiecte respectivă, notele
caracteristice alcătuiesc o submulțime: clasele notelor proprii sau Propriul. Pentru
determinarea Propriului unei noțiuni, va trebui să acceptăm un adevăr fundamental:
genul include specia în sferă, iar specia include genul în conținut. Rezultă astfel:

NOTE

APARȚIN NU APARȚIN
TUTUROR TUTUROR
ELEMENTELOR ELEMENTELOR

APARȚIN NUMAI APARȚIN ȘI ALTOR

ACESTOR ELEMENTE
ELEMENTE

Propriul Genul Accidentul

Prin conținutul noțiunii înțelegem clasa de note formată din reuniunea

Propriului și a Genului.

- O extensiune (sferă, denotație): este formată din totalitatea obiectelor ale căror
proprietăţi constituie intensiunea termenului
Termenii pot avea intensiuni diferite, dar aceeași extensiune, pe când termenii
cu extensiuni diferite nu pot avea aceeași intensiune. Ex: triunghi echilateral și
triunghi echiunghiular.

Legea variaţiei inverse a intensiunii în raport cu extensiunea: atunci când se măreşte

intensiunea unui termen, prin adăugarea de proprietăţi, extensiunea acestuia se micşorează (şi
invers).
 Clasa universală a noțiunilor este mulțimea alcătuită din toate mulțimile. Ea este un
sistem de noțiuni, deoarece este o noțiune și orice noțiune este un sistem de noțiuni. Se poate
numi sistemul universal de noțiuni.

Cel mai mare element al sistemului universal de noțiuni se numește genul suprem
(summum genus), noțiunea cu sfera cea mai mare. Elementele minimale ale sistemului
universal de noțiuni se numesc specii ultime (infima species). Cu excepția genului suprem și a
speciilor ultime, ceilalți membri ai sistemului universal de noțiuni sunt concomitent și gen și
specie.

B. Clasificarea termenilor

I. După intensiune

1. Termeni absoluţi-termeni relativi

Un termen este absolut numai dacă se aplică obiectelor din extensiunile lor considerate izolat
(Ex: atom, culoare, radio, planetă etc)

Un termen este relativ dacă desemnează o relaţie ce se stabileşte între două sau mai multe
obiecte (Ex: soţ-soţie, sinonim, gen-specie, mai mare-mai mic, unchi-mătuşă, mama mea etc.)

2. Termeni abstracţi-termeni concreţi

Un termen este abstract dacă desemnează însuşiri de sine stătătoare, independente de

obiectele cărora le revin aceste însuşiri (Ex: adolescenţă, frumuseţe, claritate, neprincipialitate
etc). Prin însăși natura sa, orice noțiune este rezultatul operației de abstractizare. Termenul
concret desemnează obiecte, însuşiri sau proprietăţi caracteristice obiectelor, sau relaţii între
obiecte (Ex: adolescent, clar, număr, frumos, om, galben etc.)

Deosebirea dintre concret și abstract câștigă un sens precis dacă o suprapunem peste
deosebirea dintre lucruri și proprietăți. Cercetând deosebirea dintre noțiunile de lucruri și cele
de proprietăți, constatăm că procesul de abstractizare este mai intens în cazul noțiunilor-
proprietăți. Proprietatea trebuie mai întâi detașată de lucrul căruia îi aparține pentru a o putea
constitui în noțiune. Iar la noțiunile relative intervine o a treia treaptă de abstractizare, deci ele
sunt și mai abstracte.

3. Termeni pozitivi-termeni negativi

Termenii pozitivi indică prezenţa unor însuşiri (Ex: prietenos, moral, calendar, tablou etc), iar
termenul negativ indică absenţa unor proprietăţi (Ex: neprietenos, imoral, orb, şchiop,
incorect, lipsit de caracter etc.)

4. Termeni simpli-termeni compuşi

În cadrul unui sistem de discurs, un termen este simplu dacă deţine rolul de noţiune primară
(propoziţie, autoturism, manual, punct, copil etc.). Termenii compuşi derivă din noţiunile
primare (Ex: autoturism de teren, propoziţie compusă, manual de matematică, pisică siameză
etc.)

II. După extensiune

1. Termeni vizi-termeni nevizi

Un termen este vid dacă extensiunea sa nu conţine niciun obiect (nu se referă la niciun obiect
real) (Ex: centaur, cerc pătrat, regele S.U.A, cel mai mare număr prim, Setilă etc.). Dacă
termenul se referă la cel puţin un obiect real (extensiunea are cel puţin un obiect), termenul
este nevid (Ex: peşte, canibal, icoană, cal, sincer, pătrat etc). Termenul logic-vid este acela
care nu poate fi gândit în termeni reali. (cel mai mare număr natural) Termenul empiric-vid
este cel care nu are un referent real, ci doar unul imaginar ori posibil (regele S.U.A, Făt-
Frumos).

2. Termeni singulari-termeni generali

Un termen este singular dacă se refeă la un singur obiect (extensiunea cuprinde un singur
obiect) (Ex: Liceul „Emil Racoviţă” Galaţi, poetul Mihai Eminescu, România, Depresiunea
Braşov etc). Dacă extensiunea termenului conţine cel puţin două obiecte, termenul este
general (oraş, poet, carte, depresiune, ţară etc.)

3. Termeni colectivi-termeni distributivi

Un termen este colectiv dacă obiectele din extensiunea sa sunt colecţii de obiecte, astfel încât
proprietăţile ce revin colecţiei nu revin şi fiecărui membru din colecţie (Ex: bibliotecă,
armată, pădure etc.). Dacă fiecare caracteristică din intensiunea termenului revine fiecărui
obiect din extensiune, termenul este distributiv (mamifer, cană, tablou, copac, plăcere etc.)

4. Termeni vagi-termeni precişi

Un termen este vag numai dacă nu se poate decide cu certitudine pentru orice obiect dacă face
parte sau nu din extensiunea termenului (Ex: frumos, bun, inteligent etc.). Dacă există
posibilitatea deciziei pentru orice obiect, atunci termenul este precis. (Ex: fotografie, câine,
calculator, copil etc.)

C. Raporturi logice între termeni

Din punct de vedere extensional, se pot preciza diferite tipuri de raporturi logice, grupate în
două mari categorii:

I. Raporturi de concordanţă – doi termeni se află în raport de concordanţă

numai dacă extensiunile lor au cel puţin un element în comun.

a. Raportul de identitate (echivalență) – se realizează numai dacă doi termeni au în

comun toate obiectele din extensiunile lor, adică au aceeaşi extensiune (A=B).
Ex: zăpadă-nea; celibatar-bărbat necăsătorit, Mihai Eminescu-autorul „Luceafărului”
etc.

Toți A sunt B
A, B Toți B sunt A
(A⸦ B).(B⸦A)

b. Raportul de ordonare (incluziune) – se realizează numai dacă oricare obiect ce

aparţine extensiunii unui termen aparţine şi extensiunii celui de al doilea, în timp ce al
doilea termen are în extensiunea sa şi obiecte ce nu aparţin extensiunii primului
termen. (A⊂B; B⊃A). B este supraordonat lui A, iar A este subordonat lui B Ex:
felină-mamifer; român-timişorean, manual de literatură-manual etc.)

B
Raportul de subordonare:
Toți A sunt B, dar
A Nu toți B sunt A
(A⸦B).(Bnu⸦A)
Raportul de supraordonare:
Nu toți A sunt B
Toți B sunt A
(A nu ⸦ B).(B⸦A)

c. Raportul de încrucişare (intersectare) – se realizează numai dacă extensiunile a doi

termeni au în comun cel puţin un obiect, fiecare termen având în extensiune şi obiecte
ce nu aparţin extensiunii celuilalt termen (A∩B) Ex: matematician-sportiv, minge-
sferă, animal amfibiu-mamifer etc.
 Există A care nu sunt B
A
A Există B care nu sunt A

Există A care sunt B

II.
B Există ⌐A care sunt ⌐B

Raporturi de opoziţie – doi termeni se află în raport de opoziţie numai

dacă extensiunile lor nu au niciun obiect în comun.

a. Raportul de contrarietate (A≠B şi B≠A sau A≠B≠C) – doi termeni sunt în raport de
contrarietate numai dacă oricare ar fi obiectul acesta nu poate aparţine simultan
extensiunii ambilor termeni, existând posibilitatea de a nu aparţine extensiunii
nicunuia dintre ei, ci a unui al treilea termen, C. Ex: câmpie-deal; galben-roşu, tigru-
leu,cerc-pătrat etc.

A B A B C
SAU

Există A care nu sunt B

Există B care nu sunt A

Nu există A care sunt B

Există ⌐ A care sunt ⌐B

(A nu ⸦ B).(B non⸦A).(A∩B=0).( ⌐A∩⌐B≠0)

b. Raportul de contradicţie – doi termeni sunt în raport de contradicţie numai dacă

oricare ar fi obiectul acesta nici nu face parte, nici nu lipseşte simultan din extensiunea
ambilor termeni sau termenii reprezintă unul negaţia celuilalt, luată sau nu într-un
univers de discurs. Ex: vertebrat-nevertebrat, om-non-om, număr par-număr impar,
legal-ilegal etc.

A B
 Există A care nu sunt B
Există B care nu sunt A
Nu există A care sunt B

Nu există ⌐A care sunt ⌐B

(A nu ⸦ B).(B non⸦A).(A∩B=0).( ⌐A∩⌐B=0)

Ex: om-non-om; ac-pasăre; vertebrat-nevertebrat etc.

Un univers de discurs reprezintă un domeniu de referinţă, respectiv o categorie de

obiecte de un anumit gen, gen epuizat de una sau mai multe specii.