Termenii

Ex: cel mai mic multiplu comun, poemul „Luceafărul”, regele S.U.A, cerc pătrat, infinit, om,
pictură renascentistă, s.a.m.d

Un termen este un cuvânt sau un grup de cuvinte prin care se exprimă o noţiune,
respectiv înţelesul termenului şi care se referă la unul sau mai multe obiecte reale sau
imaginare.

A. Structura termenului:

1. Componenta lingvistică – cuvântul sau grupul de cuvinte

2. Componenta cognitivă – noţiunea – însuşirile, proprietăţile obiectului
3. Componenta ontologică – mulţimeadeobiecte la care se referă noţiunea

Termenul are:

- O intensiune (conţinut): este constituită din proprietăţile obiectelor care formează

extensiunea termenului
- O extensiune (sferă): este formată din totalitatea obiectelorale căror proprietăţi
constituie intensiunea termenului

Legea variaţiei intensiunii în raport cu extensiunea: atunci când se măreşte intensiunea

unui termen, prin adăugarea de proprietăţi, extensiunea acestuia se micşorează (şi invers).

B. Clasificarea termenilor

I. După intensiune

1. Termeni absoluţi-termeni relativi

Un termen este absolut numai dacă se aplică obiectelor din extensiunile lor considerate izolat
(Ex: atom, culoare, radio, planetă etc)

Un termen este relativ dacă desemnează o relaţie ce se stabileşte între două sau mai multe
obiecte (Ex: soţ-soţie, sinonim, gen-specie, mai mare-mai mic, unchi-mătuşă, mama mea etc.)

2. Termeni abstracţi-termeni concreţi

Un termen este abstractdacă desemnează însuşiri de sine stătătoare, independente de
obiectele cărora le revin aceste însuşiri (Ex: adolescenţă, frumuseţe, claritate, neprincipialitate
etc). Termenul concret desemnează obiecte, însuşiri sau proprietăţi caracteristice obiectelor,
sau relaţii între obiecte (Ex: adolescent, clar, număr, frumos, om, galben etc.)

3. Termeni pozitivi-termeni negativi

Termenii pozitivi indică prezenţa unor însuşiri (Ex: prietenos, moral, calendar, tablou etc), iar
termenul negativ indică absenţa unor proprietăţi (Ex: neprietenos, imoral, orb, şchiop,
incorect, lipsit de caracter etc.)

4. Termeni simpli-termeni compuşi

În cadrul unui sistem de discurs, un termen este simplu dacă deţine rolul de noţiune primară
(propoziţie, autoturism, manual, punct, copil etc.). Termenii compuşi derivă din noţiunile
primare (Ex: autoturism de teren, propoziţie compusă, manual de matematică, pisică siameză
etc.)

II. După extensiune

1. Termeni vizi-termeni nevizi

Un termen este vid dacă extensiunea sa nu conţine niciun obiect (nu se referă la niciun obiect
real) (Ex: centaur, cerc pătrat, regele S.U.A, cel mai mare număr prim, Setilă etc.). dacă
termenul se referă la cel puţin un obiect real (extensiunea are cel puţin un obiect), termenul
este nevid (Ex: peşte, canibal, icoană, cal, sincer, pătrat etc)

2. Termeni singulari-termeni generali

Un termen este singulardacă se refeă la un singur obiect (extensiunea cuprinde un singur

obiect) (Ex: Liceul „Emil Racoviţă” Galaţi, poetul Mihai Eminescu, România, Depresiunea
Braşov etc). Dacă extensiunea termenului conţine cel puţin două obiecte, termenul este
general(oraş, poet, carte, depresiune, ţară etc.)

3. Termeni colectivi-termeni distributivi

Un termen este colectivdacă obiectele din extensiunea sa sunt colecţii de obiecte, astfel încât
proprietăţile ce revin colecţiei nu revin şi fiecărui membru din colecţie (Ex: bibliotecă,
armată, pădure etc.). Dacă fiecare caracteristică din intensiunea termenului revine fiecărui
obiect din extensiune, termenul este distributiv(mamifer, cană, tablou, copac, plăcere etc.)

4. Termeni vagi-termeni precişi

Un termen este vagnumai dacă nu se poate decide cu certitudine pentru orice obiect dacă face
parte sau nu din extensiunea termenului (Ex: frumos, bun, inteligent etc.). Dacă există
posibilitatea deciziei pentru orice obiect, atunci termenul este precis. (Ex: fotografie, câine,
calculator, copil etc.)
 C. Raporturi logice între termeni

Din punct de vedere extensional, se pot preciza diferite tipuri de raporturi logice, grupate în
două mari categorii:

I. Raporturi de concordanţă – doi termeni se află în raport de concordanţă

numai dacă extensiunile lor au cel puţin un element în comun.

a. Raportul de identitate – se realizează numai dacă doi termeni au în comun toate

obiectele din extensiunile lor, adică au aceeaşi extensiune (A=B).
Ex: zăpadă-nea; celibatar-bărbat necăsătorit, Mihai Eminescu-autorul „Luceafărului”
etc.

A,B

b. Raportul de ordonare (incluziune) – se realizează numai dacă oricare obiect ce

aparţine extensiunii unui termen aparţine şi extensiunii celui de al doilea, în timp ce al
doilea termen are în extensiunea sa şi obiecte ce nu aparţin extensiunii primului
termen. (A⊂B; B⊃A). B este supraordonat lui A, iar A este subordonat lui B Ex: felină-
mamifer; român-timişorean, manual de literatură-manual etc.)

c. Raportul de încrucişare (intersectare)– se realizează numai dacă extensiunile a doi

termeni au în comun cel puţin un obiect, fiecare termen având în extensiune şi obiecte
ce nu aparţin extensiunii celuilalt termen (A∩B)Ex: matematician-sportiv, minge-
sferă, animal amfibiu-mamifer etc.

A B
 II. Raporturi de opoziţie – doi termeni se află în raport de opoziţie numai
dacă extensiunile lor nu au niciun obiect în comun.

a. Raportul de contrietate (A≠B şi B≠A sau A≠B≠C) – doi termeni sunt în raport de
contrarietate numai dacă oricare ai fi obiectul acesta nu poate aparţine simultan
extensiunii ambilor termeni, existând posibilitatea de a nu aparţine extensiunii
nicunuia dintre ei, ci a unui al treilea termen C. Ex: cămpie-deal; galben-roşu, tigru-
leu,cerc-pătrat etc.

A B A B C
SAU

b. Raportul de contradicţie – doi termeni sunt în raport de contradicţie numai dacă

oricare ar fi obiectul acesta nici nu face parte, nici nu lipseşte simultan din extensiunea
ambilor termeni sau termenii reprezintă unul negaţia celuilalt, luată sau nu într-un
univers de discurs. Ex: vertebrat-nevertebrat, om-non-om, număr par-număr impar,
legal-ilegal etc.

BSAUA
A B
A

Un univers de discurs reprezintă un domeniu de referinţă, respectiv o categorie de

obiecte de un anumit gen, gen epuizat de una sau mai multe specii.