Argon

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Argonul este un element chimic aflat pe poziția a 18-a
în tabelul periodic al elementelor. Se găsește sub formă Argon
gazoasă, reprezentând 0,94% din atmosfera terestră. Pe
Pământ este cel mai des întâlnit și folosit gaz nobil.

Cuprins
Istoric
Structură atomică
Izotopi Clor ← Argon → Potasiu
Proprietăți
Proprietăți fizice
Ne
? Ar
Ar
Proprietăți chimice
Kr
Compuși
Tabelul complet • Tabelul extins
Răspândire
Informații generale
Producere Nume, Simbol, Număr Argon, Ar, 18
Preparare în laborator Serie chimică gaze nobile
Producere la scară industrială Grupă, Perioadă, Bloc 18, 3, p
În dezintegrări radioactive Densitate 1,784 kg/m³
Culoare incolor
Utilizare
Număr CAS 7440-37-1
Măsuri de protecție chimică Număr EINECS 231-147-0
Note Proprietăți atomice
Masă atomică 39,948 u
Bibliografie
Rază atomică nedeterminat (71)
Legături externe pm
Rază de covalență 97 pm
Rază van der Waals 188 pm
Istoric Configurație electronică [Ne] 3s2 3p6
Electroni pe nivelul de 2, 8, 8
Deși este foarte abundent în atmosfera terestră (aproape energie
1%), argonul nu a fost descoperit până în anul 1894, Număr de oxidare 0
Oxid necunoscut
când fizicianul John Strutt, al treilea Lord Rayleigh și
Structură cristalină cubică cu fețe
chimistul Sir William Ramsay au raportat existența lui centrate
la întâlnirea anuală a Asociației Britanice pentru Proprietăți fizice
Avansare a Științei la Oxford. Cu toate acestea, nu au Fază ordinară gaz
vrut să publice rezultatele descoperirii lor, motivul fiind Punct de topire -189,3 °C ; 83,8 K
faptul că ar fi putut intra în competiție cu o nouă Punct de fierbere -185,8 °C ; 87,3 K
descoperire la nivelul aerului atmosferic, organizată de Energie de fuziune 1,188 kJ/mol
Instituția Smithsoniană de la Washington D.C. Una din Energie de evaporare 6,447 kJ/mol
condițiile competiției era faptul că descoperirea nu Volum molar 22,56×10-3
trebuia să fie anunțată înainte de data finalizării la m³/kmol
Presiune de vapori —
sfârșitul anului 1894. Rayleigh și Ramsay câștigă
Viteza sunetului 319 m/s la 20 °C
premiul de 10.000 $, în valoare actuală de 150.000$[1].
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) —
La data de 31 ianuarie 1895, în fața unei audiențe de
Căldură specifică 520 J/(kg·K)
mai mult de 800 de oameni aflați la Universitatea
Conductivitate electrică — S/m
College din Londra, profesorul Ramsay citește o lucrare Conductivitate termică 0,01772 W/(m·K)
pe care el și Rayleigh o adresau Societății Regale Prima energie de ionizare 1520,6 kJ/mol
privind descoperirea. În anul 1904 Rayleigh primește A 2-a energie de ionizare 2665,8 kJ/mol
Premiul Nobel pentru Fizică, iar Ramsay pentru A 3-a energie de ionizare 3931 kJ/mol
Chimie[1]. A 4-a energie de ionizare 5771 kJ/mol
A 5-a energie de ionizare 7238 kJ/mol
Cu toate acestea, nu ei au fost primii care să descopere A 6-a energie de ionizare 8781 kJ/mol
argonul, deși au fost primii care l-au identificat. Izolarea A 7-a energie de ionizare 11.995 kJ/mol
argonului a avut loc în 1785, la Clapham, Londra, de A 8-a energie de ionizare 13.842 kJ/mol
către Henry Cavendish. Având propriul său laborator, el Cei mai stabili izotopi
a inițiat diverse investigații ale chimiei atmosferice. Ed
Simbol AN T1/2 MD PD
MeV
Luând o mostră de aer, Cavendish trecea un curent
36Ar 0,336 % stabil cu 18 neutroni
electric prin aceasta și absorbea gazele formate, însă era
37Ar sintetic 35,04 zile ε ? 37Cl
intrigat de faptul că un procent de 1% din volumul
38Ar 0,063 % stabil cu 20 neutroni
acesteia nu se putea combina chimic. Nu realizase că
39Ar sintetic 269 ani β- 0,565 39K
descoperise un nou element gazos, iar identificarea
40Ar
acestuia nu se putea face prin tehnicile perioadei sale[2]. 99,6 % stabil cu 22 neutroni
42Ar sintetic 32,9 ani β- 0,600 42K
În 1882, H.F Newall și W.N. Hartley au descoperit în Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune
mod independent noi linii spectrale la nivelul aerului normale dacă nu s-a specificat altfel.

fotografiat la presiune joasă. Nici aceștia nu au reușit să Modifică text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title

=Argon&action=edit&section=0)
identifice elementul care produse acele linii, însă
descoperirea acestuia era doar rezultatul încercării de
rezolvare a unei enigme legate de o trăsătură a azotului: de ce densitatea acestuia depinde de modul în
care a fost obținut[2].

Structură atomică

Izotopi
Principalii izotopi ai argonului sunt 40Ar(99,6%), 36Ar(0,34%) și 38Ar(0,06%). În natură 40K cu un timp
de înjumătățire de 1,25x109 ani se dezintegrează în 40Ar(11,2%), restul dezintegrându-se în 40Ca. În
atmosferă 39Ar și 40Ar sunt create de către razele cosmice.

Proprietăți

Proprietăți fizice
Proprietăți chimice

Compuși
Argonul, având pe ultimul strat structură stabilă de octet, este foarte stabil și opune o rezistență foarte
mare la combinarea cu alte elemente. Până în 1962 se credea că toate gazele nobile sunt inerte din punct
de vedere chimic. În august 2000 s-a creat primul compus al argonului, expunând o mostră de argon
înghețat, care conținea fluorură de hidrogen, la raze ultraviolete. S-a obținut hidro-fluorură de argon
(HArF) un compus stabil până la temperatura de 40 K (-233 °C).

Răspândire
Argonul reprezintă 0,934% din punct de vedere al volumului și 1,29% din punct de vedere a masei din
atmosfera terestră. Se extrage din atmosferă prin intermediul fracționării, un proces prin care de
asemenea se obțin și gazele azot, oxigen, neon, kripton și xenon.

Producere

Preparare în laborator

Producere la scară industrială

Argonul care fierbe la 77,3K se obține industrial distilând aerul lichid, obținând azot(87,3K) și
oxigen(90,2K). Aproximativ 700.000 t de argon se obțin anual.

În dezintegrări radioactive
40Ar se obține din dezintegrarea 40K prin captură de electroni. Cu ajutorul acestei tehnici se pot data roci.

Utilizare
Argonul are un spectru larg de folosință fiind folosit în următoarele domenii:

Procese industriale
Conservant
Echipamente de laborator
Medicină
Iluminare

Măsuri de protecție chimică

Deși nu este toxic, argonul este periculos deoarece, înlocuind oxigenul, provoacă asfixierea.

Note
1. ^ a b Nature's building blocks: an A-Z guide to the elements By John Emsley, pagina 35
2. ^ a b Nature's building blocks: an A-Z guide to the elements By John Emsley, pagina 36

Bibliografie
Constantin D. Albu, Maria Brezeanu, Mică enciclopedie de chimie, Editura Enciclopedică
Română, 1974, p. 80

Legături externe
ro Argonul pe sistemul-periodic.go.ro (http://www.sistemul-periodic.go.ro/elemente/ar.htm)

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Argon&oldid=12743165

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 28 aprilie 2019, ora 23:27.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.