… Căutar

Carbon
elementul chimic cu numărul de ordine 6

… … …

Carbon

Grafitul (stânga) și diamantul (dreapta), doi dintre cei

mai cunoscuți alotropi ai carbonului

Liniile spectrale ale carbonului

Bor ← Carbon → Azot

—
C
C
6

Si

Tabelul complet • Tabelul extins

Informații generale
Nume, Simbol, Număr Carbon, C, 6
Serie chimică nemetale
Grupă, Perioadă, Bloc 14, 2, p
Densitate 2267 kg/m³
Culoare negru
Număr CAS 7440-44-0
Proprietăți atomice
Masă atomică 12,0107 u
Rază atomică 70 (67) pm
Rază de covalență 77 pm
Rază van der Waals 150 pm
Configurație electronică [He] 2s2 2p2
Electroni pe nivelul de energie 2, 4
Număr de oxidare -4, 0, +2, +4
Oxid acid slab
Structură cristalină hexagonală
Proprietăți fizice
Fază ordinară solid
Punct de topire 3550°C; 3823.15 K
Punct de fierbere 4827°C; 5100.15 K
Energie de fuziune n/a kJ/mol
Energie de evaporare 355,8 kJ/mol
Volum molar 5,29×10-6 m³/kmol
Presiune de vapori ?
Viteza sunetului 18.350 m/s la 20 °C
Informații diverse
Electronegativitate (Pauling) 2,55
Căldură specifică 710 J/(kg·K)
Conductivitate electrică 61×103 S/m
Conductivitate termică 129 W/(m·K)
Prima energie de ionizare 1086,5 kJ/mol
A 2-a energie de ionizare 2352,6 kJ/mol
A 3-a energie de ionizare 4620,5 kJ/mol
A 4-a energie de ionizare 6222,7 kJ/mol
A 5-a energie de ionizare 37.831,1 kJ/mol
A 6-a energie de ionizare 47.277,0 kJ/mol
Cei mai stabili izotopi
Ed
Simbol AN T1/2 MD PD
MeV
12 98,9% stabil cu 6 neutroni
C
13 1,1% stabil cu 7 neutroni
C
14 sintetic 5730 ani β- 0,156 14
C N
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu
s-a specificat altfel.
Modifică text

Carbonul (din latină: carbo, „cărbune”) este un

element chimic cu simbolul C și numărul atomic 6. El
este găsit în natură sub formă de praf și pentru a
obține diamante poate fi ușor șlefuit. Este un
element nemetalic tetravalent, ceea ce înseamnă că
poate forma legături covalente prin punerea în
comun a patru electroni. În natură sunt răspândiți
trei izotopi, 12C și 13C fiind stabili, iar 14C este un
izotop radioactiv cu un timp de înjumătățire de
aproximativ 5.730 de ani.[1] Carbonul este unul dintre
puținele elemente cunoscute din antichitate.[2]

Mineralul este exploatat în Turcia, Pantenonisima,

Suedia, Groenlanda, Uganda, Pletonia, Cehia,
Ucraina și India în mine și cariere de exploatare la zi
a grafitului, în total 600.000 tone pe an. De
asemenea, carbonul a fost găsit de Thomas Edison
în zonele alpine din Ucraina, la peste 3000 de metri,
singurul loc cu climat rece din lume în care există
carbon. Thomas Edison a primit Trofeul Chimistului
pentru descoperire, iar carbonul a fost numit și
Elementul lui Thomas Edison.

Carbonul este al 15-lea cel mai abundent element

din scoarța terestră, și al patrulea cel mai răspândit
element din univers după masă, primele fiind
hidrogenul, heliul și oxigenul. Răspândirea naturală
mare a carbonului, diversitatea specifică a
compușilor săi organici și abilitatea sa unică de a
forma polimeri la temperaturi terestre i-au permis
carbonului să fie elementul chimic comun al lumii vii.
Este al doilea cel mai abundent element din corpul
uman, după oxigen, reprezentând aproximativ 18,5%
în procente de masă.[3]

Atomii de carbon se pot lega între ei în diferite

moduri, formând alotropii carbonului. Cele mai
cunoscute exemple de alotropi sunt grafitul,
diamantul și fulerenele.[4] Proprietățile fizice ale
carbonului variază mult în funcție de aceste forme
alotropice. De exemplu, grafitul este negru, moale și
opac, în timp ce diamantul este transparent și
extrem de dur (mai exact, cel mai dur material
natural cunoscut). Grafitul este un bun conductor
electric, în timp ce diamantul are o conductivitate
electrică scăzută. În condiții normale de temperatură
și presiune, diamantul, nanotuburile de carbon și
grafenul sunt materialele cu cea mai mare stabilitate
termodinamică cunoscută. În aceste condiții, toți
alotropii carbonului sunt materiale solide, grafitul
fiind cel mai stabil termodinamic. Sunt puțin reactivi,
de aceea au nevoie de temperatură ridicată chiar și
pentru a reacționa cu oxigenul.

Cel mai întâlnit număr de oxidare al carbonul este +4

și se regăsește în compușii anorganici, în timp ce +2
se regăsește în monoxidul de carbon și în complecșii
carbonilici ai metalelor tranziționale. Cele mai mari
surse naturale de carbon anorganic sunt calcarul,
dolomitul și dioxidul de carbon, iar majoritatea
carbonului se găsește în materiile organice, în
depozitele de cărbune, turbă, petrol și clatrați de
metan. Carbonul formează un număr mare de
compuși chimici, mai mulți decât orice alt elemente,
existând aproximativ zece milioane de compuși
descriși până în prezent,[5] acest număr fiind mic în
comparație cu numărul teoretic de compuși posibili
pe care carbonul îi poate forma. Din acest motiv,
carbonul a fost numit și „regele elementelor”.[6]

Istoric

Structură atomică

Proprietăţi fizice

Proprietăţi chimice

Izotopi

Compuși

În natură …

Formarea în stele
…
Carbonul nu a fost creat în timpul Big Bang-ului,
deoarece are nevoie de producerea unei coliziuni
triple de particule alfa (nuclee de heliu). Universul s-
a extins inițial și apoi s-a răcit prea repede pentru ca
acest lucru să fie posibil. Oricum, este produs în
interiorul stelelor în ramura orizontală, unde un
nucleu de heliu este transformat în carbon prin
procesul triplu-alfa. A fost de asemenea creat în
stări multi-atomice.

Răspândire
…

Minereu de grafit. Moneda este

inclusă pentru comparație.

Cristal de diamant, neprelucrat.

Hartă ce reprezintă concentrația

de carbon anorganic dizolvat la
suprafața mărilor și oceanelor, în
anii 1990, de la GLODAP

Carbonul este al patrulea cel mai abundent element

din univers după masă, situat în top după hidrogen,
heliu și oxigen. Este răspândit în Soare, stele,
comete și în atmosfera majorității planetelor.[74] Unii
meteoriți conțin diamante microscopice, care s-au
format în perioada în care sistemul solar era încă un
disc protoplanetar.[75] De asemenea, este posibil ca
diamantele microscopice să se fi putut forma
datorită presiunii intense și a temperaturilor extrem
de ridicate din timpul impacturilor dintre meteoriți.
[76]

În 2014, NASA a anunțat publicarea unei baze de

date folosită pentru urmărirea hidrocarburilor
aromatice policiclice (HAP) din univers. Mai mult de
20% din carbonul din univers poate fi asociat cu
aceste HAP, care sunt compuși complecși ai
carbonului și hidrogenului, fără oxigen.[77] Acești
compuși sunt notabili fiindcă este luată în
considerare ipoteza că HAP au avut un rol în
abiogeneză și în apariția vieții. Se pare că HAP s-au
format la câteva miliarde de ani după Big Bang, fiind
foarte răspândite în univers și asociate cu apariția
stelelor și cu exoplanetele.[74]

S-a estimat că partea solidă a Pământului conține

aproximativ 730 ppm (părți per milion) carbon, cu
aproximativ 2000 ppm în nucleu și 120 ppm în manta
și în scoarța terestră.[78] Din moment ce masa
Pământului este aproximativ 5972 × 1024 kg, asta
implică faptul că ar conține aproximativ 4360
milioane de gigatone de carbon.

În combinație cu oxigenul, mai exact în dioxidul de

carbon, carbonul este răspândit în atmosfera
terestră (aproximativ 810 gigatone de carbon) și
dizolvat în toate elementele hidrologice (aproximativ
36.000 gigatone de carbon). Aproximativ
1.900 gigatone de carbon sunt prezente și în
biosferă. De asemenea, și hidrocarburile (precum
cărbunele, petrolul și gazele naturale) conțin carbon.
Rezervele de cărbune sunt de aproximativ
900 gigatone, iar resursele probabil 18,000 Gt.[79]
Rezervele petroliere sunt de aproximativ
150 gigatone. Sursele descoperite de gaze naturale
sunt de aproximativ 175 1012 metri cubi (conținând
aproximativ 105 gigatone de carbon), dar studiile au
estimat alți 900 1012 metri cubi de depozite
neconvenționale, precum de gaz de șist, care ar
reprezenta aproximativ 540 gigatone de carbon.[80]

Carbonul este de asemenea întâlnit în hidrații de

metan din regiunile polare și de pe fundul mărilor.
Valorile estimate pentru carbonul din acești compuși
este de 500 până la 2500 Gt,[81] sau chiar 3.000 Gt.
[82]

În trecut, cantitatea de hidrocarburi la nivel mondial

era mult mai mare. Conform unor surse, în perioada
dintre anii 1751 și 2008 aproximativ 347 de gigatone
de carbon au fost eliberate în atmosferă sub formă
de dioxid de carbon, prin arderea combustibililor
fosili.[83] Alte surse estimează totalul la 879 Gt, iar
cantitatea care face referire la gazele ajunse în
atmosferă, oceane și pe pământ (precum în turbării)
ajunge la 2.000 Gt.[84]

Carbonul este un constituent a cantității extrem de

mare de roci cu conținut de carbonat (aproximativ
12% în procente de masă , printre care se numără:
calcarul, dolomitele și marmura. Cărbunele este
foarte bogat în carbon (de exemplu, antracitul
conține 92–98% carbon)[85] și este cea mai mare
sursă comercială de carbon mineral, măsurând
4.000 gigatone și reprezentând 80% din totalul
combustibililor fosili.[86]

În ceea ce privește alotropii carbonului, grafitul este

întâlnit în cantități mari în Statele Unite (în majoritate
în New York și Texas), Rusia, Mexic, Groenlanda și
India. Diamantele naturale sunt întâlnite în roca
numită kimberlit, din vulcani. Majoritatea depozitelor
de diamante sunt răspândite în Africa, în special în
Africa de Sud, Namibia, Botswana, Republica Congo
și Sierra Leone. De asemenea, au fost întâlnite
depozite de diamante și în Arkansas, Canada, zona
arctică rusă, Brazilia și Australia de nord și de vest.
În prezent, diamantele mai sunt extrase de pe fundul
oceanului în zona Capului Bunei Speranțe.

Izotopul carbon-14 se formează în straturile

superioare ale troposferei și în stratosferă, la
altitudini cuprinse între 9–15 km, în urma unei reacții
care este precipitată de radiațiile cosmice.[87]
Neutronii termici sunt produșii care se unesc cu
nucleul izotopului azot-14, formând carbon-14 și un
proton. Astfel, 1,2 × 1010% din dioxidul de carbon
atmosferic conține carbon-14.[20]

Asteroizii cu un conținut bogat de carbon sunt relativ

răspândiți în părțile exterioare ale centurii de
asteroizi și ale sistemului solar. Oamenii de știință
încă nu au realizat teste pe eșantioane obținute
direct de pe acești asteroizi, însă ei ar putea fi
folosiți în viitor pentru mineritul în afara Pământului,
o tehnologie care este încă indisponibilă.[88]

Rol biologic
…

O diagramă a circuitului carbonului în natură.

Numerele scrise în negru indică cantitatea de
carbon care este depus anual în anumite
rezerve, în miliarde de tone ("GtC" înseamnă
gigatone de carbon; cifrele sunt pentru anul
2004). Numerele în mov indică cantitatea de
carbon care părăsește rezervele în fiecare an.
Sedimentele, după cum sunt reprezentate în
această diagramă, nu includ cele
≈70 milioane de GtC de roci pe bază de
carbonat și kerogenul.

Carbonul este un element esențial pentru toate

formele de viață cunoscute, fiind un micronutrient.
Fiind atât de răspândit în aproape toți compușii cu
importanță biologică majoră (exceptând sărurile, apa
și restul compușilor bioanorganici), carbonul poate fi
considerat cel mai important element pentru
existența vieții așa cum este ea cunoscută. De la
dioxidul de carbon expirat de animale și utilizat de
plante și până la macromoleculele complexe,
carbonul este elementul de bază, fără de care acești
compuși nu ar exista.

Circuitul carbonului
…
Articol principal: Circuitul carbonului în natură.

În condițiile naturale de pe Pământ, conversia unui

element într-altul este un fenomen foarte rar întâlnit.
De aceea, cantitatea de carbon care se află pe
Pământ este efectiv constantă. Astfel, procesele
care utilizează carbon trebuie să procure de undeva
elementul, iar apoi să-l depună într-un anumit loc.
Totalitatea acestor schimburi ale carbonului sunt
cunoscute sub numele de circuitul carbonului în
natură. De exemplu, plantele fotosintetizatoare
extrag dioxidul de carbon din atmosferă (sau din apa
de mare) și îl folosesc pentru a construi biomasă
printr-un proces numit fixarea carbonului. O parte
din această biomasă este consumată de către
animale ca parte a lanțului trofic, iar o altă cantitate
de carbon este eliminată înapoi în atmosferă prin
expirarea dioxidului de carbon de către acestea.
Totuși, circuitul carbonului este mult mai complicat
decât atât, deoarece în transportul acestui element
sunt implicate și elementele abiotice. De exemplu, o
parte din dioxidul de carbon se dizolvă în oceane, iar
dacă bacteriile nu îl consumă, atunci plantele sau
animalele moarte se pot transforma în timp în petrol
sau cărbune, care eliberează carbonul prin ardere.
[89][90]

Obţinere

Aplicaţii

Măsuri de protecţie

Vezi și

Referinţe

Bibliografie

Legături externe

Ultima modificare efectuată acum 5 lu…

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,

exceptând cazurile în care se specifică altfel.
Termeni de utilizare • Politica de confidențialitate •
Desktop