Cupru

198 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
elementul chimic cu numărul de ordine 29

Cupru

Nichel ← Cupru → Zinc
-    

29Cu
               
Cu                
                                   
                                   
Ag                                                                
                                                               

Tabelul complet • Tabelul extins

Informații generale

Nume, Simbol, Număr Cupru, Cu, 29

Serie chimică metale de tranziție

Grupă, Perioadă, Bloc 11, 4, p

Densitate 8960 kg/m³

roșie-strălucitoare cu
Culoare
luciu metalic

Număr CAS 7440-50-8

Proprietăți atomice

Masă atomică 63,546 u

Rază atomică 135 (145) pm

Rază de covalență 138 pm

Rază van der Waals 140 pm

Configurație electronică [Ar] 3d10 4s1

Electroni pe nivelul de energie 2, 8, 18, 1

+2,+1, caracter bazic

Număr de oxidare
moderat

Oxid amfoter

cubică cu fețe
Structură cristalină
centrate

Proprietăți fizice

Fază ordinară solid

Punct de topire 1083,4°C ; 1357,77 K

Punct de fierbere 2567°C ; 2835,15 K

Energie de fuziune 13,05 kJ/mol

Energie de evaporare 300,3 kJ/mol

Temperatură critică 1084,6°C ; 1357,6 K

7,11 ×10-6
Volum molar
m3/mol m³/kmol

Presiune de vapori 0,0505 Pa la 1358 K

Informații diverse

Electronegativitate (Pauling) 1,9 (Scala-Pauling)

380
Căldură specifică
J/(kg*K) J/(kg·K)

Conductivitate electrică 59.6×106 S/m

401
Conductivitate termică
W/(m*K) W/(m·K)

Prima energie de ionizare 745,5 kJ/mol kJ/mol

A 2-a energie de ionizare 1957,9 kJ/mol kJ/mol

 A 3-a energie de ionizare 3555 kJ/mol kJ/mol

A 4-a energie de ionizare 5536 kJ/mol kJ/mol

Cei mai stabili izotopi

Ed
Simbol AN T1/2 MD PD
MeV
stabil cu 18 neutroni
β- 0,709 36
Ar
36 urme
Cu 301.000 ani
sintetic
ε / β+ 1,142 36
S
37
Cu 24,23 % stabil cu 20 neutroni

Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a

specificat altfel.

Modifică text 

Cuprul (numit și aramă) este un element din tabelul periodic având simbolul Cu și numărul

atomic 29. Acesta este un metal de culoare roșcată, foarte bun conducător
de electricitate și căldură. Cuprul a fost folosit de oameni din cele mai vechi timpuri,
arheologii descoperind obiecte din acest metal datând din 8700 î.Hr. A fost unul din primele
metale folosite, deoarece cantități mici din el apar în unele locuri în stare liberă.
Principalele minereuri ale cuprului sunt: calcozina (sulfura de cupru), calcopirita sau
criscolul (ferosulfura de cupru), cupritul (oxidul cupros) și malachitul și azuritul (ambele
forme ale carbonatului basic de cupru). Metoda folosită pentru extracția de cupru depinde
de natura minereului. Dacă cuprul se găsește în stare liberă, el poate fi separat prin
sfărâmarea minereului în bucăți mici și amestecarea sa cu apa. Cuprul, fiind relativ greu,
se depune la fund. Cuprul care are o puritate de peste 99% este folosit la fabricarea
conductelor de gaz și de apă, a materialelor pentru acoperișuri, a ustensilelor și a unor
obiecte ornamentale. Deoarece cuprul este un bun conducător de căldură, se utilizează
la boilere și alte dispozitive ce implică transferul de căldură. Sub formă de folie de cupru
laminată, pe un strat izolator, se folosește la fabricarea circuitelor imprimate. Acestea pot fi
simplu strat, cu folie pe o singură față, sau dublu strat, cu folie pe ambele fețe. Pentru
realizarea circuitelor imprimate cu mai multe straturi, se realizează sandwich-uri din circuite
dublu placate si izolatoare. Originea numelui: din cuvântul latinesc cyprium (după insula
Cipru).

Istoric[modificare | modificare sursă]
Pentru detalii, vezi și Epoca cuprului
O bucată de cupru coclit din Zakros, Creta

Cuprul este folosit încă din cele mai vechi timpuri. Acesta a jucat un rol important în
civilizația omenească, fiind folosit la statui, la obiecte casnice, etc. Obiecte din cupru cu
o vechime mai mare de 6000 de ani au fost găsite în zone cu importanță istorică, de
exemplu la Caldeea, în Egipt, Asiria, Fenicia și America. Originea numelui vine de la
cuvântul latinesc cyprium (provenit de la insula Cipru). În Asia au fost descoperite
urmele unor mine de cupru ce datează încă din timpul Epocii Caldeene.[1] Se crede
că elementul cupru a fost al treilea descoperit, după aur și argint. Judecând după
obiectele antice de cupru descoperite, se poate afirma că acest metal a apărut în Egipt,
cu 5 000 de ani î.e.n. și apoi, cam cu un mileniu mai târziu, în regiunea dintre Tigru
(râu) și Eufrat, unde se dezvoltase civilizația sumeriană. În Egiptul Antic, pe vremea
faraonului Turmes, cuprul se exploata în Peninsula Sinai și era cunoscută sub numele
de komt. Tot în perioada Antichității, cuprul mai este recunoscut sub numele
de chalcos. Cu două mii de ani înaintea erei noastre, cuprul era folosit numai la
fabricarea bronzului și, mai târziu, la confecționarea unor podoabe, iar combinații ale
cuprului la colorarea sticlei în albastru (folosita ca piatră scumpă, la inele, broșe etc.).
Homer a scris despre armele confecționate din cupru.
Mai târziu apar confecționate din cupru obiecte de artă, cât și diferite vase din bronz. În
jurul anului 900 î.e.n. au fost folosite săruri de cupru pentru zugrăvitul locuințelor
scumpe, fiind combinat cu humă și mai târziu cu var. Primele monede din bronz apar
în Egipt, între anii 430-322 î.e.n., ce au un conținut de cupru de 80% și 20% cositor.
Fiind unele dintre principalele metale, cuprul ajungea pe mâinile alchimiștilor, care în
scrierile lor cu limbaj ,,ermetic" îl numesc Venus, această planetă fiind considerată că
este reprezentată de cupru.[2]

Proprietăți[modificare | modificare sursă]
Fizice[modificare | modificare sursă]

Un disc din cupru (99.95% pur)

În stare solidă, de metal, cuprul are culoare roșie-portocalie, aceasta fiind principala
proprietate după care se deosebește de alte elemente. De obicei, majoritatea
compușilor anorganici, dar și organici ai cuprului au o culoare albastră, deși unii pot fi
și verzui sau vernil. Sistemul de cristalizare al cuprului este cubic, cu fețe centrate,
caracterizat prin absența polimorfismului.[2]
Unul dintre dezavantajele utilizării cuprului este fenomenul de coclire (oxidare, cu
schimbarea culorii în verde-albastrui), ce poate fi observat adesea pe vasele vechi sau
pe monedele (la moneda românească de 5 bani). Împreună cu osmiul (albastru)
și aurul (galben-auriu), cuprul este unul dintre cele trei metale elementare care are altă
culoare naturală în afară de gri sau argintiu. Cuprul pur este portocaliu-roșu și
dobândește o pată roșiatică în momentul expunerii la aer, urmând să se înverzească
mai târziu.
Duritatea cuprului este relativ mică (3 pe scara Mohs), dar este destul de rezistent la
rupere, și foarte ductil (poate fi tras în fire), putând fi modelat la presiuni mari.
Conductibilitatea calorică este asemănătoare cu a argintului (1 față de 0,93 a argintului)
și mult mai mare decât a altor metale uzuale. Tocmai datorită acestei proprietăți, cuprul
se utilizează în conducte, pentru transmiterea căldurii. Însă, conductibilitatea scade
când cuprul este impur; în momentul în care conține 0,1 % impurități
de elemente ca fosfor, arsen, siliciu sau fier, valoarea conductibilității poate scădea
chiar cu 20%. De aceea, în electrotehnică se utilizează numai cupru pur, electrolitic.[2]
Densitatea de curent electric maximă a cuprului în aer deschis este de aproximativ
3,1×106 A/m2. Ca toate metalele, dacă cuprul este placat cu alt metal, începe un proces
de coroziune galvanică.
Presiunea vaporilor este reprezentată (în funcție de temperatura vaporilor în Kelvin) în
tabelul următor: