Franciu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
Franciu
Radon ← Franciu → Radiu
Cesiu
(223)
Fr
87 Fr
Uue

Tabelul complet • Tabelul extins

Informații generale

Nume, Simbol, Număr Franciu, Fr, 87

Serie chimică metale alcaline

Grupă, Perioadă, Bloc 1, 7, s

Densitate 1,87 kg/m³

Culoare albă argintie

Număr CAS 7440-73-5

Proprietăți atomice

Masă atomică 223 u

Rază de covalență 260 pm

Rază van der Waals 348 pm

Configurație electronică [Rn]7s1

Electroni pe nivelul de energie 2, 8, 18, 32, 18, 8, 1

Număr de oxidare 1

Oxid Fr2O

Structură cristalină Cubică

Proprietăți fizice
Fază ordinară solid

Punct de topire 27ºC 300° K

Punct de fierbere 677ºC 950° K

Energie de fuziune 2 kJ/mol

Energie de evaporare 65 kJ/mol

Informații diverse

Electronegativitate (Pauling) 0,7

Conductivitate electrică 3 S/m

Conductivitate termică 15 W/(m·K)

Prima energie de ionizare 380 kJ/mol

Cei mai stabili izotopi

Ed
Simbo M
AN T1/2 PD
l D
MeV

stabil cu
221 sinteti 6,45
Fr 4,8 min. α 227
At 134 neutron
c 7
i
stabil cu
222 sinteti 14,2 min - 2,03 222
R
Fr β 135 neutron
c . 3 a
i
1,14 223
β- R
9 stabil cu
a
223
Fr urme 22 min. 136 neutron
α 5,34 i
At
219
0

Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a

specificat altfel.

Modifică text 
Marguerite Perey, descoperitoarea Franciului

Franciul este un element chimic cu simbolul Fr și numărul atomic 87. În trecut era

cunoscut ca eka-cesiu și actiniu K.[note 1] E unul din cele două elemente cel mai
puțin electronegative, celălalt fiind cesiul. Franciul este un metal foarte radioactiv ce se
dezintegrează în astatin, radiu și radon. Fiind un metal alcalin, are valența unu.
Franciul în sine nu a fost niciodată văzut. Judecând după aspectul celorlalte elemente
din grupa sa, se presupune că franciul are un aspect reflectorizant, dacă s-ar putea
aduna destul pentru a fi observat în stare solidă sau lichidă. Obținerea unei astfel de
cantități e foarte improbabilă, fiindcă căldură extremă produsă de dezintegrarea
franciului (timpul de înjumătățire cel mai lung al oricărui izotop al său e de 22 de
minute) ar vaporiza instantaneu orice cantitate vizibilă de element.
Franciul a fost descoperit de Marguerite Perey în Franța (de unde elementul își și ia
numele) în 1939. A fost ultimul descoperit în natură, și nu prin sinteză. [note 2] În afara
laboratorului, franciul e extrem de rar, cantități infime găsindu-se în minereurile
de uraniu și thoriu, unde izotopul franciu-223 se formează și dezintegrează continuu.
În jur de 20-30 g există la orice moment dat în scoarța terestră; ceilalți izotopi (cu
excepția franciului-221) sunt pur sintetici. Cea mai mare cantitate produsă vreodată în
laborator a fost o grupare de peste 300.000 de atomi. [1]

Cuprins

 1Istoric
o 1.1Descoperiri eronate sau incomplete
o 1.2Analiza lui Perey
 2Structură atomică
 3Izotopi
 4Proprietăți
o 4.1Proprietăți fizice
o 4.2Proprietăți chimice
 5Compușii elementului
o 5.1Compuși organici
  6Răspândire
 7Producere
o 7.1Preparare în laborator
o 7.2Producere la scară industrială
 8Utilizare
o 8.1Medicină
o 8.2Alte aplicații
 9Rolul elementului în biologie
 10Măsuri de protecție chimică
o 10.1Toxicitate
 11Vezi și
 12Note
 13Referințe
 14Legături externe
 15Bibliografie

Istoric[modificare | modificare sursă]
Încă din 1870, chimiștii credeau că ar trebui să fie un alt metal alcalin după cesiu, cu
numărul atomic 87.[2] Atunci i-a fost pus numele provizoriu „eka-cesiu”. [3] Cercetătorii
au încercat să găsească și izoleze elementul, cel puțin patru descoperiri false fiind
anunțate înainte ca franciul în sine să fie descoperit.
Descoperiri eronate sau incomplete[modificare | modificare sursă]
Chimistul rus D. K. Dobroserdov a fost primul om de știință care a pretins a fi găsit
eka-cesiul, sau franciul. În 1925, el a observat semne de radioactivitate slabe într-o
mostră de potasiu, alt metal alcalin, concluzând incorect că eka-cesiul era cel ce
contamina proba (de fapt, radioactivitatea provenea de la izotopul natural potasiu-40).
[4]
 Succedent, el a publicat o teză despre prezicerile sale asupra proprietățile eka-
cesiului, în care el numea noul element russiu, după țara sa natală.[5] La scurt timp
după, Dobroserdov a început să se axeze pe cariera sa didactică la Institutul
Politehnic din Odessa, fără a continua cercetările asupra elementului. [4]
Un an mai târziu, chimiștii englezi Gerald J. F. Druce și Frederick H. Loring au analizat
fotografii făcute cu raze X a sulfatului de mangan (II). [5] Ei au observat niște linii
spectrale pe care le presupuneau a fi ale eka-cesiului. Și-au anunțat descoperirea
elementului 87 și i-au propus numele alkaliniu, deoarece era cel mai greu metal
alcalin.[4]
În 1930, Fred Allison de la Institutul Politehnic Alabama a pretins să fi descoperit
elementul 87 atunci când analiza polucit și lepidolit folosindu-și dispozitivul său
magneto-optic. Allison a cerut ca elementul să fie numit virginiu după statul său
natal, Virginia, și să aibă simbolul chimic Vi sau Vm.[5][6] În 1934, H. G. MacPherson de
la Universitatea Berkeley a demonstrat ineficacitatea dispozitivului folosit de Allison și
că el nu a descoperit, de fapt, nimic. [7]
În 1936, fizicianul român Horia Hulubei și colegul său francez Yvette Cauchois au
analizat, de asemenea, polucitul, de această data folosindu-se de aparatul lor de
rezoluție înaltă cu raze X.[4] Ei au observat mai multe linii de emisie slabe, care au
presupus a fi ale elementului 87. Hulubei și Cauchois și-au raportat descoperirea și au
propus numele moldaviu elementului, și simbolul Ml, după Moldova, unde Hulubei s-a
născut.[5] În 1937, munca lui Hulubei a fost criticată de fizicianul american F. H. Hirsh
Jr., care a contrazis metodele de cercetare a le lui Hulubei. Hirsh era sigur că eka-
cesiul nu se putea găsi în natură, și că Hulubei observase de fapt liniile de raze X a
mercurului sau a bismutului. Hulubei a insistat că aparatul său cu raze X și metodele
sale erau prea precise pentru a face o astfel de greșeală. Din această cauză, Jean
Baptiste Perrin, câștigător al Premiului Nobel și mentorul lui Hulubei a susținut că
moldaviul este adevăratul eka-cesiu, și nu franciul descoperit de curând de către
Marguerite Perey până când ea a fost demonstrată adevărata descoperitoare a
elementului 87.[4]
Analiza lui Perey[modificare | modificare sursă]
Eka-cesiul a fost descoperit în 1939 de către Marguerite Perey de la Institutul Curie
din Paris, atunci când purifica o probă de actiniu-227 care a fost semnalată a avea o
energie de dezintegrare de 220 keV. Perey a observat particule de dezintegrare cu un
nivel de energie sub 80 keV. Ea a crezut că această dezintegrare era cauzată de
un produs nemaiîntâlnit vreodată, unul care a fost separat în timpul purificării, dar a
reapărut din actiniul-227 pur. Diverse teste au eliminat posibilitatea ca elementul
necunoscut să fie thoriul, radiul, plumbul, bismutul sau taliul. Elementul avea
proprietățile chimice ale unui metal alcalin (cum ar fi coprecipitarea cu sărurile
cesiului), care a făcut-o pe Perey să creadă că acela era elementul 87, produsul
dezintegrării alpha a actiniului-227. Perey a încercat ulterior să determine raportul
între descompunerea beta și alpha în actiniul-227. [3] Primele ei teste au indicat că
dezintegrarea alfa constituia 0,6%, cifră pe care a schimbat-o succedent la 1%. [8]
Perey a numit noul izotop actiniu-K (acum denumit franciu-223)[3] iar în 1946, ea a
propus numele catiu pentru elementul nou descoperit, fiindcă ea îl credea a fi cel mai
electropozitiv cation dintre elemente. Irène Joliot-Curie, una din supervizoarele lui
Perey, s-a opus acestei denumiri deoarece ducea cu gândul mai mult la cat (pisică în
engleză) decât la cation.[3] Ulterior, Perey a propus numele franciu, după Franța. Acest
nume a fost adoptat oficial de IUPAC în 1949,[2] franciul devenind al doilea element
după galiu care e numit după Franța. I-a fost pus simbolul Fa, dar acesta a fost
schimbat în Fr (simbolul de astăzi) la scurt timp după. [9] Franciul a fost ultimul element
descoperit în natură, și nu prin sinteză, după reniu în 1925.[3] Cercetările ulterioare
asupra structurii franciului au fost efectuate de, printre alții, Sylvain Lieberman și
echipa sa de la CERN în anii 1970 și 1980. [10]

Structură atomică[modificare | modificare sursă]

Izotopi[modificare | modificare sursă]
Franciul este cel mai puțin stabil element ce se poate găsi în natură: cel mai stabil
izotop al său, franciul-223, are un timp de înjumătățire de doar 22 de minute. În
contrast, astatinul, al doilea cel mai puțin stabil element ce se poate găsi în natură, are
un timp de înjumătățire de 8,5 ore.[2] Toți izotopii franciului se dezintegrează în astatin,
radiu sau radon.[2] Franciul e de asemenea mai instabil decât toate elementele până
la dubniu.[11]

Proprietăți[modificare | modificare sursă]
Proprietăți fizice[modificare | modificare sursă]
Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]
Franciul este un metal alcalin ale cărui proprietăți chimice seamănă cu cele ale
cesiului.[11] E un element greu cu un singur electron de valență, [12] având cea mai mare
masă echivalentă dintre orice alt element. [11] Franciul lichid - dacă ar putea fi creat - ar
avea o tensiune superficială de 0.05092 N/m la temperatura sa de topire.[13] Punctul de
topire al franciului a fost calculat a fi în jur de 27 °C (80 °F, 300 K).[14] Acesta este
totuși nesigur, dată fiind raritatea și radioactivitatea elementului. De aceea, nici punctul
de fierbere al franciului de 677 °C (1250 °F, 950 K) nu e sigur.
Linus Pauling a estimat electronegativitatea franciului la 0,7 pe scara Pauling, la fel ca
cesiul;[15] de atunci valoarea pentru cesiu a fost schimbată la 0,79, deși nu există date
experimentală care ar permite schimbarea valorii pentru franciu. [16] Franciul are o
energie de ionizare puțin mai mare decât cesiul, 392.811(4) kJ/mol[17] față de
375.7041(2) kJ/mol pentru cesiu, după cum s-ar aștepta de la efectele relativistice, iar
asta ar implica că cesiul e mai puțin electronegativ decât franciul. Franciul ar trebui de
asemenea să aibă o afinitate electronică mai mare decât cea a cesiului, iar ionul Fr − ar
trebui să fie mai polarizabil decât ionul Cs−.[18] Se prezice că molecula CsFr ar avea
franciu la capătul negativ al dipolului, față de oricare alte molecule heterodiatomice de
metale alcaline. Superoxidul de franciu (FrO 2) se presupune a avea un caracter
mai covalent decât congenerii săi mai ușori; acest lucru e atribuit electronilor de pe
substratul 6p din franciu fiind mai implicați în legătura dintre franciu-oxigen. [18]
Franciul coprecipitează cu mai multe săruri ale cesiului, cum ar fi percloratul de cesiu,
care rezultă în mici cantități de perclorat de franciu. Această coprecipitare poate fi
folosită pentru a izola franciul, prin adaptarea metodei lui Glendelin și Nelson de
coprecipitare a radiocesiului. Va coprecipita, de asemenea, cu alte săruri ale cesiului,
printre care iodatul, picratul, tartratul (și tartratul de rubidiu), cloroplatinatul și
silicotungstatul de cesiu. Mai coprecipitează cu acidul silicotungstat, și acidul percloric,
fără a fi nevoie de alt metal alcalin, lucru ce face posibile alte metode de separare. [19]
[20]
 Aproape toate sărurile franciului sunt solubile în apă. [21]

Compușii elementului[modificare | modificare sursă]

Compuși organici[modificare | modificare sursă]

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Mostră de uraninit în forma sa metamictă (pehblendă), care conține aproximativ 100.000 atomi (3.3×10-20 g)
de franciu-223/ g probă în orice moment.[22]
223
Fr este rezultatul dezintegrării alfa ai 227Ac și este întâlnit în cantități minuscule în
mineralele uraniului și thoriului.[11] Într-o mostră de uraniu se estimează a fi 1 atom de
franciu la fiecare 1 × 1018 atomi de uraniu.[22] De asemenea, scoarța terestră ar conține
cel mult 30 g de franciu.[23]

Producere[modificare | modificare sursă]
Din cauza instabilității și rarității sale, nu există aplicații comerciale pentru franciu. [24][22]
[25][26]
 A fost folosit la cercetare în diverse domenii ale chimiei, [27] și a structurii atomice.
Rolul său în diagnosticarea cancerului a fost de asemenea cercetat,[2] dar s-a dovedit
a fi nepractic.[22]
Abilitatea franciului de a fi sintetizat, capturat și răcit, împreună cu structura sa atomică
relativ simplă l-au făcut subiectul unor experimente specializate de spectroscopie.
Aceste experimente au dus la informații mai detaliate despre nivelurile de energie și
constantele de cuplare dintre particulele subatomice. [28] Studiile pe lumina emisă de
ionii de franciu-210 capturați laser au furnizat date precise despre schimburile între
nivelurile atomice de energie care sunt destul de asemănătoare cu cele prezise de
teoria cuantică.[29]
Preparare în laborator[modificare | modificare sursă]

Atomii neutri de franciu pot fi capturați în MOT cu ajutorul unui câmp magnetic și fascicule laser. [30]

Image of light emitted by Heat image of 300,000

a sample of 200,000 francium atoms in a
francium atoms in a magneto-optical trap
magneto-optical trap

Franciul poate fi sintetizat în urma reacției nucleare:

197
Au + 18O → 210Fr + 5 n
Acest proces, dezvoltat de Univesitatea de Stat de Fizica
Stony Book, din New York, a produs izotopi de franciu cu
masele de 209, 210 și 211,[31] care sunt apoi izolați de
către capcana magneto-optică (magneto-optical trap sau
MOT).[30] Rata de producere a unui anumit izotop depinde
de energia fasciculului de oxigen. O rază de 18O din
cadrul LINAC Stony Brook LINAC creează 210Fr în urma
reacției cu aurul: 197Au + 18O → 210Fr + 5n.
Producția necesită un anumit timp pentru dezvoltare și
înțelegere. A fost critic punctul în care aurul era adus în
punctul de topire, precum și asigurarea că suprafața sa
era foarte curată. Reacția nucleară îngloba atomii de
franciu în aur, aceștia urmând să fie recoltați; aceștia
aveau un proces rapid de difuzie pe suprafața aurului și
erau apoi eliberați ca ioni, însă acest proces nu are loc
mereu. Ionii de franciu sunt ghidași prin lentile
electrostatice până când ating o suprafață fierbinte de
ytriu și devin neutri, urmând ca franciul să fie injectat într-
un bulb de sticlă, iar un câmp magnetic și fascicule laser
răcesc și capturează atomii. Cu toate că atomii rămân
captați pentru aproximativ 20 de secunde înainte să fie
eliberați (sau să se dezintegreze), un curent nou de atomi
va înlocui precedentul lot, menținând astfel numărul
atomilor constant. Inițial, aproximativ 1000 de atomi de
franciu au fost captați în cadrul experimentului, iar în urma
dezvoltării procesului, instalația este capabilă să
captureze peste 300.000 de atomi neutri de franciu.
[1]
 Aceștia sunt atomi metalici, neutri, aflați într-o stare
gazoasă neconsolidată. Enough francium is trapped that
a video camera can capture the light given off by the
atoms as they fluoresce. The atoms appear as a glowing
sphere about 1 millimeter in diameter. This was the first
time that anyone had ever seen francium. The
researchers can now make extremely sensitive
measurements of the light emitted and absorbed by the
trapped atoms, providing the first experimental results on
various transitions between atomic energy levels in
francium. Initial measurements show very good
agreement between experimental values and calculations
based on quantum theory. Other synthesis methods
include bombarding radium with neutrons, and
bombarding thorium with protons, deuterons,
or helium ions.[8] Francium has not been synthesized in
amounts large enough to weigh.[2][14][22]
Producere la scară
industrială[modificare | modificare sursă]

Utilizare[modificare | modificare sursă]
Medicină[modificare | modificare sursă]
Alte aplicații[modificare | modificare sursă]
Rolul elementului în
biologie[modificare | modificare sursă]
Măsuri de protecție
chimică[modificare | modificare sursă]
Toxicitate[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Tabelul periodic

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ De fapt, cel mai puțin stabil izotop: franciu-223
2. ^ Unele elemente sintetice, spre exemplu technețiul și plutoniul,
au fost găsite ulterior în natură.

Referințe[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b Luis A. Orozco (2003). „Francium”. Chemical and
Engineering News. Eroare la citare:
Etichetă  <ref>  invalidă; numele "chemnews"
este definit de mai multe ori cu conținut diferit
2. ^ a b c d e f Price, Andy (20 decembrie 2004). „Francium”. Accesat
în 19 februarie 2012.
3. ^ a b c d e Adloff, Jean-Pierre; Kaufman, George B. (25
septembrie 2005). Francium (Atomic Number 87), the Last
Discovered Natural Element. The Chemical Educator 10 (5).
Retrieved on 2007-03-26.
4. ^ a b c d e Fontani, Marco (10 septembrie 2005). „The Twilight of
the Naturally-Occurring Elements: Moldavium (Ml), Sequanium
(Sq) and Dor (Do)”. International Conference on the History of
Chemistry. Lisbon. pp. 1–8. Arhivat din original la 24 februarie
2006. Accesat în 8 aprilie 2007.
5. ^ a b c d Van der Krogt, Peter (10 ianuarie
2006). „Francium”. Elementymology & Elements Multidict.
Accesat în 8 aprilie 2007.
6. ^ „Alabamine & Virginium”. TIME. 15 februarie 1932. Accesat
în 1 aprilie 2007.
7. ^ MacPherson, H. G. (1934). „An Investigation of the Magneto-
Optic Method of Chemical Analysis”. Physical Review. American
Physical Society. 47 (4): 310–
315. Bibcode:1935PhRv...47..310M. doi:10.1103/PhysRev.47.3
10.
8. ^ a b „Francium”. McGraw-Hill Encyclopedia of Science &
Technology. 7. McGraw-Hill Professional. 2002. pp. 493–
494. ISBN 0-07-913665-6. Eroare la citare:
Etichetă  <ref>  invalidă; numele "mcgraw" este
definit de mai multe ori cu conținut diferit
9. ^ Grant, Julius (1969). „Francium”. Hackh's Chemical
Dictionary. McGraw-Hill. pp. 279–280. ISBN 0-07-024067-1.
10. ^ „History”. Francium. State University of New York at Stony
Brook. 20 februarie 2007. Accesat în 26 martie 2007.
11. ^ a b c d CRC Handbook of Chemistry and Physics. 4.
CRC. 2006. p. 12. ISBN 0-8493-0474-1.
12. ^ Winter, Mark. „Electron Configuration”. Francium. The
University of Sheffield. Accesat în 18 aprilie 2007.
13. ^ Kozhitov, L. V.; Kol'tsov, V. B.; Kol'tsov, A. V. (2003).
„Evaluation of the Surface Tension of Liquid
Francium”. Inorganic Materials. 39 (11): 1138–
1141. doi:10.1023/A:1027389223381.
14. ^ a b „Francium”. Los Alamos National Laboratory. 2011.
Accesat în 19 februarie 2012. Eroare la citare:
Etichetă  <ref>  invalidă; numele "losalamos"
este definit de mai multe ori cu conținut diferit
15. ^ Pauling, Linus (1960). The Nature of the Chemical Bond (ed.
Third). Cornell University Press. p. 93. ISBN 978-0-8014-0333-
0.
16. ^ Allred, A. L. (1961). „Electronegativity values from
thermochemical data”. J. Inorg. Nucl. Chem. 17 (3–4): 215–
221. doi:10.1016/0022-1902(61)80142-5.
17. ^ Andreev, S.V.; Letokhov, V.S.; Mishin, V.I. (1987). „Laser
resonance photoionization spectroscopy of Rydberg levels in
Fr”. Physical Review Letters. 59 (12): 1274–
76. Bibcode:1987PhRvL..59.1274A. doi:10.1103/PhysRevLett.5
9.1274. PMID 10035190.
18. ^ a b Thayer, John S. (2010). „Relativistic Effects and the
Chemistry of the Heavier Main Group Elements”:
81. doi:10.1007/978-1-4020-9975-5_2.
19. ^ Hyde, E. K. (1952). „Radiochemical Methods for the Isolation
of Element 87 (Francium)”. J. Am. Chem. Soc. 74 (16): 4181–
4184. doi:10.1021/ja01136a066.
20. ^ E. N K. Hyde Radiochemistry of Francium,Subcommittee on
Radiochemistry, National Academy of Sciences-National
Research Council; available from the Office of Technical
Services, Dept. of Commerce, 1960.
21. ^ Maddock, A. G. (1951). „Radioactivity of the heavy
elements”. Q. Rev., Chem. Soc. 3 (3): 270–
314. doi:10.1039/QR9510500270.
22. ^ a b c d e Emsley, John (2001). Nature's Building Blocks. Oxford:
Oxford University Press. pp. 151–153. ISBN 0-19-850341-5.
23. ^ Winter, Mark. „Geological information”. Francium. The
University of Sheffield. Accesat în 26 martie 2007.
24. ^ Winter, Mark. „Uses”. Francium. The University of Sheffield.
Accesat în 25 martie 2007.
25. ^ Gagnon, Steve. „Francium”. Jefferson Science Associates,
LLC. Accesat în 1 aprilie 2007.
26. ^ Considine, Glenn D., ed. (2005). Chemical Elements, in Van
Nostrand's Encyclopedia of Chemistry. New York: Wiley-
Interscience. p. 332. ISBN 0-471-61525-0.
27. ^ Haverlock, TJ; Mirzadeh, S; Moyer, BA (2003). „Selectivity of
calix[4]arene-bis(benzocrown-6) in the complexation and
transport of francium ion”. J Am Chem Soc. 125 (5): 1126–
7. doi:10.1021/ja0255251. PMID 12553788.
28. ^ Gomez, E; Orozco, L A; Sprouse, G D (7 noiembrie 2005).
„Spectroscopy with trapped francium: advances and
perspectives for weak interaction studies”. Rep. Prog.
Phys. 69 (1): 79–
118. Bibcode:2006RPPh...69...79G. doi:10.1088/0034-
4885/69/1/R02.
 29. ^ Peterson, I (11 mai 1996). „Creating, cooling, trapping
francium atoms” (PDF). Science News. 149 (19):
294. doi:10.2307/3979560. Accesat în 11 septembrie 2009.
30. ^ a b „Cooling and Trapping”. Francium. State University of New
York at Stony Brook. 20 februarie 2007. Accesat în 1 mai 2007.
31. ^ „Production of Francium”. Francium. State University of New
York at Stony Brook. 20 februarie 2007. Accesat în 26 martie
2007.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Francium at The Periodic Table of Videos (University
of Nottingham)
 WebElements.com – Francium
 Stony Brook University Physics Dept.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Categorii: 
 Elemente chimice
 Metale alcaline
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
 Discuții
 Contribuții
 Creare cont
 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Căutare
Cautare Salt

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
  Donații
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descărcare ca PDF
 Versiune de tipărit
În alte proiecte
 Wikimedia Commons
În alte limbi
 Български
 Deutsch
 Ελληνικά
 English
 Español
 Français
 Magyar
 Српски / srpski
 Türkçe
Încă 134
Modifică legăturile
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 31 octombrie 2021, ora 13:34.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.