Capitol

GRUPA a IIa PRINCIPALĂ (2)

(Grupa Metalelor Alcalino-pământoase)

 PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE ELEMENTELOR GRUPEI
A II-A PRINCIPALE (2)
Simbolul elementului Beriliu Magneziu Calciu Stronțiu Bariu Radiu
(Be) (Mg) (Ca) (Sr) (Ba) (Ra)*
Numărul atomic, Z 4 12 20 38 56 88
Masa atomică , A 9,01 24,31 40,08 87,62 137,34 226,03
Configuraţie electronicã [He] 2s2 [Ne] 3s2 [Ar] 4s2 [Kr] 5s2 [Xe] 6s2 [Rn] 7s2
d, g/cm3
1,85 1,74 1,54 2,54 3,51 ≈5
la 20°C
p.t., oC 1278 649 839 800 725 700
p.f., oC 2970 1090 1484 1300 1640 1140
Eo M+/M, V -1,97 -2,36 -2,84 -2,89 -2,92 - 2,916
Electronegativitate Pauling 1,57 1,31 1,00 0,95 0,89 -
rcation**, Å 0,27(4) 0,72(6) 1,00(6) 1,16(6) 1,36(6) -
Raza atomică, nm 0,112 0,16 0,197 0,215 0,224 -
Raza ionică, nm 0,031 0,065 0,099 0,113 0,134 0,137
Potenţial primar de ionzare, eV 9,32 7,63 6,25 5,68 5,21 5,21
Densitate, Kg/dm3 1,86 1,74 1,55 2,63 3,74 5
Duritate (scara Mohs) 6 2,5 2,3 1,8 3 -
p.t., °C 1284 651 849 771 710 700
p.f., °C 2967 1107 1440 1384 1969 1140
Conductibilitate, μS/cm2 10,4 20,4 21,8 3 1,5 -
Rezistivitate ρ·106, Ω·cm 6,6 4,6 4,3 30,7 60 -
Susceptibilitate magnetică, x·10-6 -1 0,55 1,10 -0,2 0,9 -
uem (18°C)
Potenţial standard de electrod, V -1,69 -2,375 -2,89 -2,89 -2,90 -2,92
5·10-4 1,9 3,4 0,02 0,04 5,4·10-7
Stări de oxidare +2 +2 +2 +2 +2
 STARE NATURALĂ
Elementele alcalino-pământoase nu se găsesc libere în natură, ci numai sub
formă de combinaţii: silicaţi, carbonaţi, sulfaţi, fosfaţi etc.
 Beriliu - este un element rar; se găseşte în componenţa unui silicat de beriliu şi
aluminiu numit beril, Be3Al2Si6O18, cristalizat în prisme hexagonale, cu varietăţile:
smarald - verde, acvamarin – albastru-deschis, heliodor – galben şi vorobievit -
roz sau crisoberil - galben-verzui cu varietățile: alexandrit, cuarț, turmalină,
apatit și scapolit, folosite ca pietre preţioase.
 Magneziu - se găseşte sub formă de magnezită MgCO3, dolomită MgCa(CO3)2,
epsomit sau sare amară MgSO4·7H2O, spinel MgAl2O4. Magneziul se găseşte şi în
componenta unui număr de silicaţi: enstatit MgSiO3, forsterit Mg2SiO, olivina
(MgFe)2SiO4, diopsid CaMg(SiO3)2, talc Mg2(Si4O10)·Mg(OH)2 etc. Cantităţi
însemnate de magneziu se găsesc în apele dure, mai ales sub formă de carbonat
acid, clorură şi sulfat de magneziu.
 Calciu – se găseşte în cantităţi mari în scoarţa pământului sub formă de carbonat
CaCO3 (calcit şi aragonit); calcarul sau piatra de var este varietatea cea mai
raspândită de carbonat de calciu. Sub formă de sulfat de calciu se găseşte în gips,
CaSO4·2H2O, care uneori apare cristalizat în sistemul monoclinic, lucios sau
transparent, cu denumirea de alabastru. Se mai găseşte sub formă de minerale ca
fluorapatita Ca5[(PO4)3F], clorapatita Ca5[(PO4)3Cl], hidroxiapatita Ca5[(PO4)3OH],
carbonapatita, fosforite, anortit Ca(Al2Si2O8) etc.
Calciul se găseşte în apele dure sub formă de sulfat, clorură şi carbonat acid.
 STARE NATURALĂ
 Stronţiu - se găseşte în proporţie mai mică decât calciul, în următoarele
minerale: celestina SrSO4, stronţianita SrCO3, stronţianocalcita SrCa(CO3)2,
baritocelestina SrBa(SO4)2, stronţianapatita (CaSr)5[(PO4)3(F,OH)].
Stronţiul se găseşte şi în apa de mare.
 Bariu - se găseşte dispersat în natură. Apare sub formă de sulfat BaSO4
cunoscut sub numele de baritină şi carbonat BaCO3 numit witerită, cristalizat în
sistemul rombic. Se mai găseşte în alte minerale ca: baritocalcit BaCa(CO3)2,
baritoapatita Ba5[(PO4)3Cl], uranocircita Ba(UO2)(PO4)2·8H2O şi în componenţa
unor silicaţi ca: celsian Ba[Al2Si2O8], benitoit BaTi[Si3O9] etc.
 Radiu - apare în cantităţi foarte mici, însoţind minereurile de uraniu, din care
provine prin dezintegrare.
Pechblenda, cel mai important mineral de radiu, conţine 1,4 g radiu/tonă.
Se mai găseşte în autunit Ca(UO2)2(PO4)2·8H2O şi carnotit KUO2VO4·3/2H2O.

Sulfat de
magneziu,
MgSO4·7H2O
Dolomită, MgCa(CO3)2 (sare amară)
https://www.pilulka.ro/dolomit-c-30cps
 METODE DE OBŢINERE
Beriliu
1) Reducerea metalotermică a mineralului beril ce conține Na2[BeF4]
(tetrafluoroberilat) sau a BeO cu metale puternic electropozitive: Li, Na,
K, Mg, Ca, Zn, Al
t°C
Na2[BeF4] + Mg Be + 2NaF + MgF2
t°C
BeO + Mg Be + MgO
2) Electroliza BeCl2 (în amestec cu NaCl) în topitură
1000°C
BeO + C + Cl 2 BeCl 2 + CO
energie Mineralul Beril
BeCl 2 electrică Be(s) + Cl 2(g)

Turmalina roz Turmalina neagră Turmalina Mineralul Crisoberil

 Magneziu  din mineralele magnezită (MgCO3) şi dolomită (MgCO3 x
CaCO3)
1) Din dolomită calcinată (MgO x CaO) şi tratare cu apă; se îndepărtează
ionii Ca2+, pe baza solubilităţii diferite a hidroxizilor formaţi; filtrare şi
neutralizare cu HCl; evaporarea şi electroliza MgCl2 (topită la 708°C) cu
formare de Mg metalic.

Ca(OH) 2 ⋅ Mg(OH) 2 + Mg 2+ 2Mg(OH) 2 + Ca 2+

Mg(OH) 2(s) + 2HCl (aq) MgCl 2(aq) + H 2 O (l)
energie
MgCl 2 electrică Mg + Cl 2

2) Electroliza amestecurilor de halogenuri topite (MgCl2 + CaCl2 + NaCl)

din care se depune Mg, cel mai puţin electropozitiv din amestec.

Mineralul Magnezită (MgCO3)

3) Reducerea MgO sau dolomitei calcinate (MgO·CaO) cu ferosiliciu

1160°C
2MgO ⋅ CaO + FeSi Mg + silicaţi de Ca şi Fe
(ex. Ca2SiO4)

purificare prin distilare

4) Reducerea MgO cu cocs la 2000°C, cu depunerea Mg prin răcire

rapidă sau reducerea cu siliciu la t° > 1000°C
2000°C
MgO + C Mg + CO
1200°C
MgO + Si 2Mg + SiO 2

Mineralul Dolomită
(MgCO3· CaCO3)
 Calciu  din mineralul calcar (piatră de var, cretă, marmură),
CaCO3, prelucrat pentru îndepărtarea impurităților de Fe

calcinare stingere calcinare reducere

1) CaCO 3 CaO + CO 2 cu apă Ca(OH) 2 + NH4Cl CaCl 2 în topitură Ca
impur

2) Reducerea CaO cu Al (aluminotermie)

3CaO (s) + 2Al(s) Al 2 O 3(s) + 3Ca (s)

3) Reducerea halogenurilor cu Na
Mineral varietatea Calcit (CaCO3)
CaX 2 + 2Na Ca + 2NaX

Mineralul Calcar (piatra de

var, creta, marmura)
(CaCO3)
Mineral varietatea Aragonit (CaCO3)
 Calcit - este un mineral foarte des întâlnit în natură, cu refracţie dublă, în sistemul de
clasificare a mineralelor fiind un carbonat de calciu anhidru (CaCO3), care se
regăsește în roci.
 Cristalizează în sistem romboedric şi alcătuieşte diferite forme de cristale, respectiv
agregate, cu un habitus de la incolor, alb lăptos, cenuşiu, care după natura
impurităţilor poate fi galben, roz, roşu, verde, albastru, brun, până la negru.
 Comparativ cu alte minerale, calcitul este puţin rezistent la intemperii, având o
duritate mult mai mică decât a aragonitului, cu o solubilitate bună în apă rece.
 Aragonit - este o variantă a mineralului carbonat de calciu anhidru (CaCO3), fără ioni
străini, care se regăsește în cochiliile organismelor marine.
 Cristalizează în sistem ortorombic. Densitatea de 2,95 g/cm3. Duritatea medie pe
Scara Mohs variază între 3,5 - 4.5 și este mai mare decât a calcitului.
 Cristalele sale pot fi prismatice, cilindrice, dendritice sau oolitice, de culori diferite,
cu un grad de transparenţă diferită, având proprietatea de luminiscenţă şi
fluorescenţă (în prezenţa radiaţiilor UV), fiind uşor atacat de baze sau acizi.

Mineral forma de cristalizare Calcit (CaCO3)

Mineral forma de cristalizare Aragonit (CaCO3)
 Bariu  din depozite de minereuri de tip carbonat de bariu (witerita)
BaCO3 sau sulfat de bariu (baritina) BaSO4
1) Reducerea oxizilor cu Al (metalotermie) sau cu Si (silicotermie) în vid

3BaO + 2Al 1100°C 3Ba + Al 2 O 3

3BaO + Si 1200°C 2Ba + BaSiO 3
2) Descompunerea halogenurilor în prezenţă de Mg
t°C
BaCl 2 + Mg Ba + MgCl 2 - ulterior are loc purificarea Ba prin
distilare în vid la 1200°C
Stronţiu  electroliza topiturii SrCl2 + KCl, urmată de purificarea Sr
prin distilare în vid.

Mineralul Baritină Mineralul Celestină

Mineralul Witerită
(BaSO4) (SrSO4)
(BaCO3)
 PRINCIPALELE PROPRIETĂŢI FIZICE ALE
ELEMENTELOR GRUPEI A II-A PRINCIPALE (2)
 În stare solidă, neoxidată, au culoare albă-argintie (cu excepţia beriliului, care
este cenuşiu deschis).
 Beriliul şi magneziul păstrează luciu metalic la aer, datorită formării unui strat
subţire, transparent, protector, de oxid.
 Cristalizează în reţele diferite: Beriliu - cristalizează în reţea hexagonală
compactă, deformată având şase atomi vecini mai apropiaţi ca ceilalţi şase,
ceea ce face ca raza atomică a beriliului să fie mult mai mică decât a celorlalte
elemente. Magneziu - cristalizează în reţea hexagonală compactă regulată
având 12 atomi vecini la distanţe egale. Calciu, stronţiu, bariu - cristalizează în
reţele cubice.
 Deosebirile privind rețeaua de cristalizare, explică anomalia densităţilor, care la
început scad, iar apoi cresc în mod normal.
 Din cauza reţelelor diferite de cristalizare, temperaturile de topire şi de fierbere
variază neregulat.
 Datorită razei metalice mici, beriliul este mult mai dur (7 pe scara Mohs)
comparativ cu omologii săi superiori.
 Conductibilitatea electrică este mică la beriliu (circa 1/13 din cea a argintului) şi
mare la magneziu şi calciu (1/3 din aceea a argintului).
 După valoarea susceptibilităţii magnetice, beriliul şi stronţiul sunt metale
diamagnetice, iar magneziul, calciul şi bariul paramagnetice.
 PROPRIETĂŢI CHIMICE
BaH2, CaH2, SrH2
Na2[Be(OH)4]
(numai Be) MX2 (la lumină cu degajare de Q, cu I2 la cald)

Mg(OH)2, Ca(OH)2, Ba(OH)2, Sr(OH)2

BeR2
Be – incert datorită stratului de oxid
(alchil Be),
depus
MgR2
(alchil Mg)
Reactivi Grignard Ca(OR)2 , Ba(OR)2, Sr(OR)2
(compuşi (alcoolaţi, alcoxizi)
organomagnezieni)

M3N2 MO (oxizi)
(azoturi)
2Be + C → Be 2C
MS, MSn MC Be 2C + 4H 2O → 2Be(OH)2 + CH 4
(polisulfuri) M(NH2)2 (carburi)
(amiduri) MC 2 + 2H 2O → M(OH) 2 + C 2 H 2
M = Ca, Sr, Ba
Be, Mg - formează azoturi Be3N2
+NH3(l): Ca, Sr, Ba  formare de
Pt p , t oC
hexaaminocomplecşi
(sol. albastru închis)
[ ]
M(NH 3 ) 6 → M(NH 2 ) 2 → MNH
cat . imiduri
amiduri
 Alte reacţii specifice
Reacţia cu acizii

- Toate metalele din grupa a II-a A (2), deplasează H2 din acizi diluaţi,
excepţie face Be care deplasează H2 din acizi concentraţi, cu formare de
săruri şi H2.

M + 2HCl (dil.) MCl 2 + H 2 ↑

M + H 2SO 4(dil.) MSO 4 ↓ + H 2 ↑ reacţia de
identificare a
M 2 + sau SO 24 −

- Be – este pasiv faţă de HNO3 diluat şi concentrat.

 Alte reacţii specifice
Magneziu

1) Datorită căldurii de formare mari a MgO, Mg dislocuieşte unele

nemetale şi metale din oxizii lor (B2O3, CO2, SiO2):

6Mg + B 2 O 3 Mg 3 B 2 + 3MgO
4Mg + SiO 2 Mg 2Si + 2MgO
2Mg + CO 2 C + 2MgO
2Mg + TiO 2 Ti + 2MgO
Mg + BeO Be + MgO
2Mg + GeO 2 Ge + 2MgO

2) Datorită afinităţii mari pentru halogeni, Mg reacţionează cu

halogenurile metalice şi dislocuieşte metalul din acestea:
TiCl 2 + 2Mg Ti + 2MgCl 2
 Spectrele în flacără sau “Coloraţia flăcării”
(Reacţia de identificare a metalelor - reacție analitică pe cale uscată )

- Ionii metalelor alcalino-pământoase prezenți în sărurile volatile ale

acestora, se atomiozează, iar atomii acestora colorează specific flacăra
becului de gaz, astfel:

• Be şi Mg  Nu colorează flacăra
• Ca  roşu-cărămiziu
• Sr, Ra  roşu-carmin
• Ba  verde pal
 Principalele combinaţii ale elementelor grupei a II-a A (2)

1. Oxizii

• Obţinere:

 descompunerea termică a carbonaţilor neutri sau a carbonatului bazic (în

cazul Be)
 descompunerea termică a oxalaţilor sau a hidroxidului (în cazul Be)

t°C
MCO 3 MO + CO 2 ↑, M = Mg; Ca; Sr; Ba
t°C: (450°C); (900°C); (1175°C); (1500°C)

t°C
BeC 2 O 4 BeO + CO 2 + CO
440°C
Be(OH) 2 BeO + H 2 O
600°C
xBeCO 3 ⋅ yBe(OH)2 (x + y)BeO + xCO 2 + yH 2 O
• Proprietăţi - oxizi:

 au caracter bazic care creşte în grupă (excepţie BeO - este amfoter)

 reacţionează cu apa, sunt foarte higroscopici (excepţie BeO – este
insolubil în apă)
la rece
MO + H 2 O M(OH) 2 M = Ca, Sr, Ba

 se dizolvă uşor în acizi (BeO în H2SO4 conc. şi în (NH4) 2SO4)

 BeO se dizolvă şi în baze sau KHSO4 topit

2+
BeO (s) + 2H (aq)
+
Be (aq) + H 2 O (l)

BeO (s) + 2HO (aq)

−
+ H 2 O (l) [Be(OH)4 ](aq)
2−
 2. Hidroxizii

• Obţinere :

 Reacţia cu apa a oxizilor sau metalelor grupei a II-a A(2)

M II + 2H 2 O M(OH) 2 + H 2 ↑, MII = Ca, Sr, Ba (reacționează la rece)

Be, Mg (reacționează la încălzire)

 Be(OH)2 – se obţine prin adăugare de hidroxid alcalin la soluţii de săruri

de Be solubile în apă

 Mg(OH)2 – se obţine prin acţiunea apei asupra MgO (lent, la t °C) sau
prin adăugare de hidroxizi alcalini la sol. de săruri de Mg solubile în apă;
reacţiiile cu NH4OH nu sunt complete; în prezenţa sărurilor de amoniu
reacţia nu are loc.
• Proprietăţi - hidroxizi:

 solubilitatea în apă a hidroxizilor creşte de la Ca(OH)2 la Be(OH)2

 Be(OH)2 – are caracter amfoter ca şi Al(OH)3, adică reacţionează atât

cu acizi, cât şi cu baze:

Be(OH) 2 + 2HCl (dil.) BeCl 2 + H 2 O

Be(OH) 2 + 2KOH K 2 [Be(OH) 4 ]

 prin calcinare, hidroxizii pierd apa cu formare de oxizi

t°C
M(OH) 2 MO + H 2 O
 hidroxizii de Ca, Sr, Ba sunt baze tari, dar mai slabe decât bazele
metalelor alcaline; Ba(OH)2 – bază foarte tare (cea mai tare după
bazele metalelor alcaline)

 hidroxizii de Sr şi Ba – cristalizează din sol. ca octahidraţi

M(OH)2·8H2O; sunt eflorescenţi, pierd apa de cristalizare în atmosferă
şi trec în M(OH)2·H2O

 sunt solubili în acizi şi reacţionează cu CO2 din atmosferă

M(OH) 2 + CO 2 MCO 3 + H 2 O

(utilizarea CaO la obţinerea mortarului - material de construcție

constituit dintr-un amestec de nisip, apă și un liant de tip ciment sau
var, care se folosește ca element de legătură între materiale de
construcție solide (cărămizi, piatră, prefabricate din beton).
 3. Peroxizii

• Obţinere :

 combinarea directă, reversibilă, a oxidului cu O2

2BaO + O 2 2BaO 2

 pentru MgO2 se utilizează o metodă indirectă:

MgSO4 + 2NaOH + H2O2 → MgO2 + Na2SO4 + 2H2O

Precipitatul format conţine MgO şi MgO2· H2O

Proprietăţi - peroxizi:

 peroxizii hidrataţi (octahidraţi), MO2·8H2O, se obţin:

M(OH) 2 + H 2 O 2 MO 2 + 2H 2 O M = Ca, Sr, Ba

 peroxizii anhidri – se obţin prin deshidratarea peroxizilor octahidraţi:

130°C
CaO 2 ⋅ 8H 2 O CaO 2 + 8H 2 O
 4. Azoturile

• Be3N2 – hidrolizează rapid în apă

• Mg3N2 – puţin stabilă, se descompune la 100°C
• Ca3N2, Sr3N2, Ba3N2 – total hidrolizate

Ca 3 N 2 + 6H 2 O 3Ca(OH) 2 + 2NH 3

5. Carburile – sunt ionice, hidrolizează cu formare de M(OH)2 şi C2H2

2000°C
CaO + 3C CaC 2 + CO
CaC 2 + 2H 2 O Ca(OH) 2 + C 2 H 2
BeC 2 + 4H 2 O 2Be(OH) 2 + CH 4

+ 2H 2 O + 2HO −
anion carbură acid slab
(bază conjugată) Ka ~10-20
 6. Hidrurile

• Obţinere:

 BeH2 – nu se obţine direct din elemente, ci prin descompunerea

termică a compuşilor alchili-Beriliu:

BeH 2 +
(prezintă
coordinare
tetraedrică
la Be)
 BeH2 – se obţine şi în eter anhidru, printr-o reacţie de dublu schimb:
BeCl 2 + 2LiH BeH 2 + 2LiCl

 Celelalte hidruri, se obţin direct din elemente:

M + H2 MH 2

• Proprietăţi - hidruri:

 Reacţia cu apa – este violentă:

MH 2 + 2H 2 O M(OH) 2 + 2H 2 ↑

 Reacţia cu O2 – (BaH2 se aprinde violent în aer):

MH 2 + O 2 MO + H 2 O

 Sunt agenţi puternic reducători.

7. Carbonaţii

• Proprietăţi:
t°C
MCO 3 MO + CO 2 ↑

MCO 3 + 2H + M 2 + + CO 2 + H 2 O

 Pentru precipitarea MCO3 se lucrează în mediu slab bazic,

deoarece în mediu acid, carbonaţii sunt solubili în apă

CaCO 3 + CO 2 + H 2 O Ca(HCO 3 ) 2
t°C
Ca(HCO 3 ) 2 CaCO 3 + CO 2 + H 2 O
 8. Azotaţii

• Obţinere:

Mg(OH) 2 + 2N 2 O 5 Mg(NO 3 ) 2 + 2HNO 3

9. Fosfaţii

• Proprietăţi:

CaF2 ⋅ 3Ca 3 (PO 4 ) 2(s) + 10H 2SO 4(aq) 10CaSO 4(s) + 6H 3 PO 4(aq) + 2HF(g)

 Ca5(PO4)3(OH) – hidroxiapatita – componenta smalţului dentar

 10. Halogenurile

• Obţinere: – sunt ionice (cu excepţia celor de beriliu  covalente)

1. Reacţia metalului cu halogenii
2. Reacţia oxizilor cu acizii (hidracizii) halogenilor
3. Reacţia metalului cu o halogenură
• Proprietăţi - halogenuri:

10.1. Fluorurile – greu solubile (excepţie BeF2 – solubilă şi higroscopică)

t°C
BeO + 2HF(g) BeF2 + H 2 O
270°C
(NH 4 ) 2 [BeF4 ] BeF2 + 2NH 4 F
BeF2 + 2LiF Li 2 [BeF4 ]  singura fluorură complexă a grupei IIA (2)

 solubilităţile fluorurilor cresc de la Mg la Ba

 cea mai importantă este fluorita (fluorina) CaF2

CaF2(s) + H 2SO 4(l) 2HF(g) + CaSO 4(s)

10.2. Clorurile

 BeCl2  se obţine prin reducerea oxidului metalic cu cărbune, apoi

metalul este oxidat cu Cl2 la clorură

BeO (s) + C (s) + Cl 2(g) BeCl 2(g) + CO (g)

 Structură: (Be – acid Lewis – acceptă perechi de e- de la Cl)

BeCl2 în stare solidă – are structură de lanţ infinit, dublu legat

- Atomul de Be – hibridizat sp3

- BeCl2 – este utilizată ca şi AlCl3 drept

catalizator în reacţiile Friedel-Crafts
10.3. Bromurile

 CaBr2  importanţă farmaceutică (soluţie injectabilă) – acţiune

sedativă

10.4. Iodurile

 CaI2  importantă pentru obţinerea Ca metalic:

CaI + 2Na Ca + 2NaI

 11. Sulfurile

Sulfura de beriliu - BeS

• Obţinere:

Be + S(vapori) BeS
încălzire
BeCl 2 + H 2S la roşu BeS + 2HCl

• Proprietăţi:

 BeS - arde în aer şi este atacată de acizi

2BeS + 3O 2 2BeO + 2SO 2
Sulfura de magneziu - MgS

• Obţinere: prin reacţia Mg + S (vapori) la 600°C

• Proprietăţi:

 MgS hidrolizează uşor cu formare de Mg(SH)2 – substanţa este

cunoscută numai în soluţie

S2− + H 2 O HS− + HO −
t°C
HS + H 2 O
−
H 2S + HO −

MgS + 2H 2 O Mg(OH) 2 + H 2S
 Sulfurile de calciu, stronţiu, bariu - CaS, SrS, BaS

• Obţinere: prin reducerea sulfaţilor la 900 °C cu cărbune sau a

hidroxizilor cu H2S(g)
900°C
MSO 4 + 2C MS + 2CO 2 ↑
t°C
M(OH) 2(s) + H 2S(g) MS(s) + 2H 2 O (g)

• Proprietăţi:

2CaS + 2H 2 O Ca(SH) 2 + Ca(OH) 2

2CaS + H 2 O + 2O 2 CaS2 O 3 + Ca(OH) 2

aer umed

 CaS, BaS  prezintă fosforescenţă

 TOXICITATEA ELEMENTELOR GRUPEI a II-a
PRINCIPALE (2) ȘI COMPUȘILOR ACESTORA
BERILIUL (Be)

 Intoxicaţiile, acute şi cronice, sunt în majoritate profesionale şi au loc în

procesul de extracție din minereuri (beril, crisoberil), la fabricarea aliajelor pentru
aeronautică, în industria atomică (ca sursă de neutroni - Be este elementul care
cedează cel mai uşor neutronul - şi ca moderator de neutroni), la fabricarea fantelor
pentru tuburile de raze X (fiind permeabil pentru acestea), la confectionarea lămpilor
şi pulberilor. fluorescente (se foloseşte BeO pulbere fină).
 Intoxicaţiile pot fi și neprofesionale, „de vecinătate" printre locuitorii zonei, prin
pulberile răspîndite în atmosferă, respectiv aduse pe îmbrăcămintea de lucru.
 Pătrunderea în organism este respiratorie (secundar digestivă şi transcutanată).
După ce îşi exercită acţiunea toxică la nivel pulmonar, este absorbit, vehiculat şi
distribuit la celelalte organe, determinând apariţia de afecţiuni ale dermei, respiratorii,
cardiace şi oftalmologice. Prin ingerare, beriliul se fixeazã în creier, ficat, splinã, inimã
şi rinichi.
 Viteza de eliminare este funcţie de solubilitatea compusului.
 Beriliul ca metal este netoxic, dar compuşii săi sunt foarte toxici; în ordinea
descrescândă a toxicităţii, aceştia sunt: BeO, Be(OH)2, Be(NO3)2, BeSO4, BeCl2,
BeF2.
 Intoxicația cu beriliu (berilioza) - apare la o concentraţie în aer de 2 µg/m3.
 TOXICITATEA ELEMENTELOR GRUPEI a II-a
PRINCIPALE (2) ȘI COMPUȘILOR ACESTORA
BARIUL (Ba)
 Intoxicaţiile acute - sunt accidentale, de obicei prin confuzie între săruri (de ex.
BaSO4 netoxic, cu BaS toxic), rareori voluntare (crime, sinucideri).
 Intoxicaţiile profesionale (cronice) - au loc la prepararea aliajelor cu Ba şi la
utilizarea sărurilor (în industria sticlei, ceramicii, hârtiei, cauciucului etc.).
 După pătrundere digestivă (sau respiratorie) şi absorbţie, formează în sânge
proteinaţi labili. Se localizează trecător în muşchi şi apoi ireversibil în oase.
Eliminarea sărurilor insolubile are loc rapid prin fecale.
 Sărurile de Ba solubile în apă sau solubilizate în sucul gastric, sunt foarte
toxice: BaCO3, BaCl2 BaS, Ba(NO3)2 Ba(CH3COO)2.
 Ex: Doza letală pentru BaCl2 = 2 g, pentru BaCO3 = 3 – 4 g.
 Sarea BaSO4 (baritină) este insolubilă în apă şi HCl și este netoxică.
 Radiografia la stomac cu administrarea sulfatului de bariu permite
diagnosticarea ulcerului gastric și duodenal, a refluxului
gastro-esofagian, a polipilor sau a cancerului la esofag și stomac.
- Acest examen radiologic, nu poate pune însă în evidență alte boli
ale tractului digestiv superior, precum esofagitele, gastritele,
duodenitele.
- Bacteria Helicobacter pylori, răspunzătoare de apariția ulcerului
sau chiar a cancerului gastric, nu poate fi identificată prin acest
examen radiologic.
UTILIZĂRI Grupa a IIa A (2)
 Beriliul

 Utilizarea comercială a beriliului este o provocare din punct de vedere

tehnic, datorită toxicităţii deosebite, mai ales prin inhalare a pulberilor si
vaporilor care conţin beriliu. Intoxicaţia cu beriliu se numeşte berilioză.
 Ca urmare a rezistenţei, greutăţii mici şi stabilităţii pe o scală largă de
temperaturi, beriliul este utilizat în industria de apărare şi în cea
aerospaţială, pentru avioane de mare viteză, rachete, vehicule spaţiale,
sateliţi de comunicaţii.
 Beriliul este utilizat ca agent de aliere în producerea aliajului CuBe,
care are o mare conductivitate electrică şi termică, proprietăţi
nonmagnetice, rezistenţă la coroziune şi o mare duritate, având multe
aplicaţii în producţia electrozilor de sudură, arcuri şi contacte electrice.
 Conform Agenţiei Internaţionale de Cercetare în Cancer (IARC), Beriliul
şi compuşii săi sunt consideraţi carcinogeni de categoria I, atât
pentru oameni cât şi pentru animale.

 Berilioza cronică este o granulomatoză pulmonară şi sistemică datorată

expunerii la beriliu. Primele cazuri de berilioză cronică au fost raportate în
1946, la muncitorii dintr-o fabrică de lămpi fluorescente din
Massachusetts (SUA).
 Berilioza are simptome asemănătoare cu sarcoidoza (boală
granulomatoasă sistemică de etiologie necunoscută, cu localizare
multiviscerală, ce afectează în principal adulţii tineri şi care se
caracterizează prin limfadenopatie hilară, infiltrat pulmonar şi leziuni
cutanate şi oculare), dar boala se poate extinde şi la alte organe şi
sisteme, ridicând probleme de diagnostic diferenţial cu această afecţiune.
Berilioza a ucis unii dintre oamenii care au lucrat la construirea primelor
arme nucleare.
 În industria telecomunicaţilor, instrumentele din beriliu sunt utilizate la
amplificatoarele de microunde şi frecvenţe radio.
 Beriliul este utilizat şi la producerea de giroscoape, echipamente de computer şi
alte instrumente care trebuie să fie uşoare, rigide şi cu dimensiuni stabile.
 Telescopul spațial James Webb (JWST) este un observator orbital cu
infraroșu care are ca obiectiv înlocuirea telescopului spațial Hubble. Scopul
acestui telescop este de a vedea cele mai îndepărtate obiecte din univers, chiar
obiecte mai depărtate de 8 miliarde de ani lumină, aceasta fiind limita telescopului
Hubble. Este un proiect NASA, cu colaborare internațională, la care participă 15
state, și instituții precum: NASA, Agenția spațială europeană și Agenția spațială
canadiană. Deoarece JWST va fi expus la temperaturi de -240 °C (33 K), are
oglinzile compuse din 18 secţiuni hexagonale din beriliu, material mai rezistent
decât sticla la temperaturi extrem de scăzute. Beriliul se contractă şi se
deformează mai puţin decât sticla la astfel de temperaturi.
 Pentru acelaşi motiv, telescopul spaţial Spitzer este în întregime construit din
beriliu.

Simulare a aspectului
pozelor trimise de
Telescopul Spațial
James Webb

https://ro.wikipedia.org/wiki/Telescopul_spa%C8%9Bial_James_Webb
 Beriliul a fost utilizat la construirea difuzoarelor pentru unde
medii, ca alternativă la titan şi aluminiu, datorită densităţii
sale mai mici şi a rigidităţii mai mari.

 Datorită masei atomice mici, beriliul este transparent pentru

razele X şi ca urmare, este folosit ca fereastră între camera de vid şi
un microscop de raze X. De asemenea, este utilizat la detectorii de
raze X, pentru a filtra lumina vizibilă şi a permite ca numai razele X să
fie detectate.

 În litografia cu raze X, beriliul are aplicaţii în reproducerea circuitelor

integrate microscopice.

 Beriliul este utilizat în construcţia armelor nucleare, fiind un bun

declanşator al imploziei şi cel mai bun reflector de neutron, reducând
masa critică necesară pentru reacţiile de fisiune în lanţ.
 Mineralele de beriliu (beril şi crisoberil) se găsesc în natură şi sub
formă de pietre preţioase:

Smarald Aquamarin Bixbit

Alexandrit
 Mineralele de beriliu (oxid de beriliu şi aluminiu - Alexandrit) se
găsesc în natură şi sub formă de pietre preţioase:
Ştiaţi că…
 Beriliul a fost descoperit de Louis-Nicolas Vauquelin în
1798, sub formă de oxid, în beril (ciclosilicat de aluminiu şi
beriliu, Be3Al2(SiO3)6).

 Numele elementului provine din cuvântul grecesc beryllos, care se

referă la cristalui semipreţios de beril.

 Beriliul este rar, atât pe Tera cât şi în Univers, deoarece nu se

formează prin nucleosinteza stelară convenţională.

 Nu s-a dovedit că beriliul este necesar pentru viaţa plantelor

sau animalelor.

 Sărurile de beriliu au un gust dulce.

 Magneziul

Aplicaţii industriale:

 Magneziul elementar este un metal rezistent, uşor, de culoare alb-

argintie, care îşi pierde luciul prin expunere la aer.

 Ca şi vecinul său calciul, reacţionează cu apa la temperatura camerei,

mai ales când e sub formă de pulbere.

 Magneziul este un metal foarte inflamabil şi, atunci când e ars în aer,
produce o lumină albă, strălucitoare, motiv pentru care a fost utilizat la
începuturile fotografiei. Mai târziu, magneziul a fost folosit pentru lămpile
electrice. Pulberea de magneziu este folosită şi astăzi la artificii şi chiar în
navigaţie, unde este necesară o lumină de semnalizare albă şi
strălucitoare.
 Magneziul se află pe locul al treilea printre cele mai
utilizate metale, după oţel şi aluminiu.

 Compuşii magneziului, în special oxidul de magneziu,

sunt utilizaţi în industrie la prepararea fontei, oţelului, metalelor neferoase,
sticlei şi cimentului.

 Oxidul de magneziu este utilizat şi în agricultură, chimie şi construcţii.

 Principala utilizare a magneziului metalic, este sub formă de aliaj cu

aluminiu, în industria ambalajelor pentru băuturi (ex. cutiile de bere).

 Magneziul a fost unul dintre cele mai importante metale folosite în

construcţiile aerospaţiale. Germanii l-au folosit pentru avioanele militare
încă din primul război mondial. Aliajul de magneziu denumit de către
germani “Elektron”, e utilizat şi în zilele noastre; iar aplicaţiile aliajelor de
magneziu în industria construcţiilor aerospaţiale este în continuă creştere,
în principal datorită necesităţii economisirii combustibilului şi a reducerii
greutăţii aparatelor.
 Pulberea de carbonat de magneziu este utilizată
de gimnaşti şi halterofili, pentru o mai bună priză
cu aparatele.

 Stearatul de magneziu este folosit în tehnologia farmaceutică, la

fabricarea tabletelor, pentru a împiedica lipirea acestora de echipament,
în timpul procesului de comprimare.

 Sulfitul de magneziu are aplicaţii în fabricarea hârtiei.

 Fosfatul de magneziu este utilizat pentru a conferi proprietăţi ignifuge

lemnulului destinat construcţiilor.

 Hexafluorosilicatul de magneziu este folosit la tratarea chimică a

textilelor împotriva moliilor.
• Combinat în aliaje, magneziul este esenţial pentru
construcţia avioanelor şi rachetelor. Când este utilizat
ca agent de aliaj, acest metal îmbunătăţeşte
caracteristicile mecanice, de sudură şi de fabricaţie ale aluminiului.

Alte aplicaţii:
• înlăturarea sulfului din fier şi oţel
• producerea de titan
• fotogravarea de platouri
• agent de reducere în extragerea uraniului pur şi a altor metale din
sărurile lor
• foiţele de magneziu sunt utilizate pentru prepararea reactivului Grignard,
cu aplicaţii în sintezele organice
Aplicaţii în medicină şi farmacie:

• Ionul Mg2+ este necesar pentru toate formele de

viaţă, fiind prezent în orice tip de celule, în:
- clorofilă
- enzime
- acizi nucleici
- membranele celulare
- proteine

 Deficitul de magneziu (hipomagneziemia) determină apariţia de:

spasme musculare, aritmii cardiace, diabet, hipertensiune arterială,
anxietate, migrene, insomnie, osteoporoză.

 Excesul de magneziu în organism: cel mai comun efect este diareea,

întrucât rinichii acţionează eficient pentru excreţia excesului de magneziu.
De asemenea, hipermagneziemia îngreunează absorbţia calciului.
Aplicaţii în medicină şi farmacie:

 Dolomita, MgCa(CO3)2 – conține:

• Calciu – aproximativ 30% din compoziția acestei roci este acest mineral, care alcătuiește
structura de rezistență a corpului uman. Contribuie la: coagularea normală a sângelui,
metabolismul energetic normal, neurotransmisie normală, funcționarea normală a enzimelor
digestive, procesul de diviziune și diferențiere celulară, menținerea sănătății sistemului osos
și a dinților.
• Magneziu – este conținut într-o proporție de peste 20% în dolomită, fiind vital pentru
activitatea nervoasă și cardiacă. Contribuie la: reducerea oboselii și extenuării, menținerea
echilibrului electrolitic, metabolismul energetic normal, la funcționarea normală a sistemului
nervos și muscular, la sinteza normală a proteinelor, la menținerea sănătății psihice și la
menținerea sănătății sistemului osos și a dinților.
• *Doza zilnică recomandată: 175,5 - 351 mg magneziu și 350,25 - 700,5 mg calciu.
• Recomandări:
− este un supliment alimentar cu o concentrație mare de calciu și magneziu ce duce la
menținerea unei dentiții și a unui sistem osos sănătos, ajută la funcționarea normală a inimii
și a mușchilor scheletici, întărește unghiile și sistemul osos.
− echilibrare nervoasă și emoțională, combate stresul
− prevenirea și combaterea tensiunii arteriale, aritmie
− întărește unghiile
− combate crampele musculare și stresul cotidian

(https://www.planteco.ro/produs/dolomita-pura-180-cps-health-nutrition)
• Ionul Mg2+ este un laxativ eficient, fiind utilizat cel mai des sub formă
de sulfat de magneziu (săruri Epsom). Suspensia de hidroxid de
magneziu în apă (aşa-numitul “lapte de magneziu”), este utilizată în
mod obişnuit ca antiacid.

 Sulfatul de magneziu are multiple efecte medicale:

- antiaritmic (administrat în afecţiunea cardiacă “torsada vârfurilor” -
varietate specifică de tahicardie ventriculară)
- bronhodilatator (indicat în astm)
- reduce durerile din fibromialgii şi osteoporoză
- previne preeclampsia la femeile gravide
- administrat în timpul sarcinii, întârzie travaliul în cazul iminenţei de
naştere prematură
- administrat intravenos, previne afectarea cerebrală la nou-născuţii
prematuri
- în soluţie administrată per oral, ca adjuvant in programul de detoxifiere
a ficatului
- soluţia de sulfat de magneziu, aplicată local, s-a dovedit a fi eficace și
în acnee.
• Magneziul este absorbit în organism, cu o bună eficienţă,
din orice sare solubilă (sulfat, clorură sau citrat).

• Un studiu realizat în anul 2006 a descoperit la copiii cu autism şi la cei cu

sindrom de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD), că există un nivel
scăzut al magneziemiei; iar intervenţia cu magneziu şi vitamina B6
(piridoxină) a redus simptomele în peste 70% din cazuri.

 Boratul, salicilatul şi sulfatul de magneziu sunt utilizaţi ca antiseptice.

• Alimente bogate în magneziu:

- vegetalele verzi (spanac, salată, mazăre, broccoli, sparanghel etc.)
- nucile, alunele şi migdalele
- seminţele
- unele cereale germinate
Ştiaţi că…
• Denumirea este de origine greacă, Magnesia fiind
numele unei regiuni din Tessalia.

• În 1618, un fermier din ţinutul Epsom (Marea Britanie) a constatat că

vitele refuzau să se adape dintr-un izvor a cărui apă avea un gust amar.
Pe de altă parte, fermierul a observat că acea apă vindeca zgârieturi şi
iritaţii cutanate. De atunci s-a răspândit numele de săruri Epsom. S-a
stabilit că era vorba de sulfat de magneziu hidratat.

• Englezul Joseph Black a identificat pentru prima oară magneziul ca

element în anul 1755, Sir Humphrey Davy a obţinut pentru prima dată
magneziu pur în 1808, dintr-un amestec de oxid de magneziu şi HgO şi
sugerase pentru acest element numele de magnium; iar A.A.B. Bussy l-
a preparat într-o formă legată in 1831.
 Calciul

• agent reducător în extracţia altor metale (uraniu, zirconiu, toriu)

• dezoxidant, desulfturizator, decarbonizator pentru diferite aliaje feroase
şi neferoase
• agent de aliaj în producerea aliajelor de aluminiu, neriliu, cupru,
magneziu
• component al cimenturilor şi mortarurilor pentru construcţii

 Carbonatul de calciu, CaCO3, utilizat pentru:

• ciment, mortar, var, piatra de var
• sticlă
• pasta de dinţi

 Hidroxidul de calciu, Ca(OH)2 în soluţie (apa de var), utilizat pentru

detectarea CO2

 Arsenatul de calciu, Ca3(AsO4)2, utilizat în insecticide

 Carbura de calciu, CaC2: în industria plasticului,
pentru obţinere de acetilenă gazoasă

 Clorura de calciu, CaCl2: aditiv în conservele de tomate.

 Ciclamatul de calciu, Ca(C6H11NHSO3)2: îndulcitor (a fost interzis, fiind

suspectat de proprietăţi carcinogene)

 Gluconatul de calciu, Ca(C6H11O7)2: aditiv în alimente şi în tabletele cu

vitamine

 Hipocloritul de calciu, Ca(OCl)2: dezinfectant pentru piscine, agent de

înălbire, ingredient în deodorante şi în fungicide.

 Permanganatul de calciu, Ca(MnO4)2: în propulsoarele lichide pentru

rachete, în industria textilă; ca agent de sterilizare a apei în procedurile
stomatologice
 Fosfatul de calciu, Ca3(PO4)2: supliment
alimentar pentru animale, fertilizator; în
producţia industrială de drojdie şi aluaturi;
în fabricarea sticlei şi în produsele stomatologice.
 Fosfura de calciu, Ca3P2: artificii, torpile, explozibili.
 Stearatul de calciu, Ca(C18H35O2)2: creioanele cerate, cimenturi, unele
plastice şi cosmetice; ca aditiv alimentar; în producţia de materiale
rezistente la apă şi în producţia de vopseluri
 Sulfatul de calciu hidratat, CaSO4·2H2O - gips: mineral incolor, cu
forme intermediare de culoare, până la alb. Este ușor solubil în apă, are
o duritate mică (2), cristalizează în sistemul monoclinic. Prin calcinare
pierde apa de cristalizare; pulberea obținută absoarbe din nou apă,
solidificându-se. Această proprietate este folosită în industria de
construcții. Creta folosită în școli provine la fel din gips. În medicină este
utilizat pentru fixarea fracturilor de oase, ca bandaj de ghips, în
stomatologie ca mulaj. În arheologie, paleontologie și în artă, ca statui
din gips curat sau în amestec cu alte minerale.
 Wolframatul de calciu, CaWO4: vopseluri luminoase, lumini
fluorescente, studii privind razele X
 Oxidul de calciu (varul nestins) este utilizat în multe
procese chimice de rafinare şi se formează adăugând
cu atenţie apă la piatra de var încălzită. Când varul este amestecat
cu nisip, se transformă într-un mortar care este folosit la tencuieli.

 Când apa se infiltrează în stâncile de var sau de alţi carbonaţi solubili,

dizolvă părţi ale stâncilor, formând peşteri şi, în mod caracteristic,
stalactite şi stalagmite.

 Calciul, combinat cu fosfatul formează hidroxiapatita - Ca10(PO4)6(OH)2 -

partea minerală a dinţilor.

Cristale de
hidroxiapatită
(https://ro.warbletoncouncil.org/hidroxiapatita-434)
 Calciul este un component important al dietei
sănătoase, fiind esenţial pentru creşterea şi
întreţinerea oaselor şi dinţilor.

 Deficienţa de calciu pe termen lung generează

osteoporoză, boală în care oasele se deteriorează şi apare un risc crescut de
fracturi.

 La copii poate apărea rahitismul infantil – procesul de demineralizare osoasă

care reprezintă un deficit de calciu și fosfor la nivelul țesutului osos, ce este
cauzat de o absorbție deficitară sau de un metabolism deficitar, datorită unui
aport insuficient de calciu, vitamina D și alte minerale esențiale pentru
formarea unei structuri osoase puternice.

 Excesul de calciu contribuie la formarea litiazei renale, afectând funcţia rinichilor

şi scăzând absorbţia altor minerale.

 Vegetalele cultivate conţin în general mai puţin calciu decât cele sălbatice.

 Suplimentele alimentare pe bază de calciu, conţin săruri sub formă de

carbonat, citrat, fosfat, lactat, aspartat de calciu.
Alimente bogate în calciu sunt:
• lapte şi produsele din lapte.
• alge, peşte marin
• nuci şi seminţe (migdale, susan)
• fasole, broccoli, varză, bame, napi, frunze de păpădie
• portocale, smochine,
• melasa, lapte de soia
• coaja de ou (care poate fi măcinată şi amestecată cu alte alimente)
Ştiaţi că…

• Calciul se află pe locul 5 în topul elementelor celor mai abundente, ca

greutate, din organismul uman, fiind un mesager ionic celular cu multe
funcţii şi totodată un element structural al oaselor. Opacitatea radiologică
a scheletului se datorează numărului mare de atomi de calciu.

• Calciul (lat. calx, care înseamnă piatră de var), era cunoscut încă din
primul secol, când romanii antici preparau var din oxid de calciu.
Elementul a fost însă izolat abia în 1808, în Anglia, de către Sir Humphry
Davy, în urma electrolizei unui amestec de var cu oxid de mercur.

• Carbonatul de calciu este unul dintre cei mai răspândiţi compuşi ai

elementului.

• Creta, marmura, piatra de var – toate sunt forme de carbonat de calciu

(varietatea calcit).
 Stronţiul

• 89Sr este ingredientul activ din Metastron, utilizat în

radioterapie, pentru tratamentul metastazelor osoase
ale cancerului de prostată. Stronţiul acţionează ca şi calciul,
fiind încorporat preferenţial în zone cu osteogeneză crescută. Această
localizare focalizează expunerea radioactivă asupra leziunii canceroase.

• 90Sr este utilizat şi el în terapia cancerului. Emisiile beta şi timpul mare

de înjumătăţire sunt ideale pentru radioterapia superficială.

• Ranelatul de stronţiu (C12H6N2O8SSr2) este utilizat în tratamentul

osteoporozei, fiind singurul agent antiosteoporotic cu acţiune dublă:
creşte masa osoasă şi în acelaşi timp reduce resorbţia osoasă.

• Clorura de stronţiu este folosită uneori în pasta de dinţi pentru dinţi

sensibili. Un brand popular de pastă de dinţi conţine clorură de stronţiu
hexahidrată în procent de 10% din masa produsului.
 Stronţiul este utilizat în aliaje cu aluminiu (90% Sr, 10% Al). Aplicaţiile de
bază sunt în sticlă, la tuburile catodice ale televizoarelor color (pentru a
preveni emisia de radiaţii X).

 90Sra fost utilizat ca sursă de energie pentru generatoarele

termoelectrice cu radioizotopi (RTG).
 90Sr produce aproximativ 0,93 waţi de căldură per gram. 90Sr are o
durată de viaţă de circa 3 ori mai scurtă şi are o densitate mai mică
decât 238Pu, alt combustibil pentru RTG.
 Principalul avantaj al folosirii 90Sr este faptul că este mai ieftin decât
238Pu şi se găseşte în deşeurile nucleare.

 Stronţiul este unul din constituenţii AJ62, un aliaj durabil de stronţiu cu

magneziu şi aluminiu, utilizat de firma BMW la motoarele autovehiculelor
şi motocicletelor.
 Proporţii diferite de izotopi 87Sr / 86Sr sunt utilizate pentru determinarea
zonelor probabile de provenienţă ale sedimentelor naturale, în special în
marină şi în mediile fluviale.

 Recent, proporţiile de izotopi 87SR/ 86Sr sunt folosite pentru a identifica

sursa materialelor arheologice antice; iar 87Sr/ 86Sr prezent în dinţi se
utilizează pentru înregistrarea migraţiei animalelor sau chiar în
criminalistică.

 Atomii de stronţiu sunt utilizaţi în ceasul atomic experimental.

 Aluminatul de stronţiu este utilizat ca substanţă fosforescentă, cu o

lungă persistenţă.
 Titanatul de stronţiu are un index refractiv extrem
de înalt şi o dispersie optică mai mare decât cea a
diamantului, motiv pentru care are o mare varietate
de aplicaţii în optică. Aceată calitate a dus la folosirea stronţiului şi ca
imitaţie a diamantului. Totuşi, stronţiul este foarte moale şi se zgârie
uşor.

 Carbonatul, nitratul şi sulfatul de stronţiu ard cu o flacără de

culoare roşu-aprins şi sunt utilizaţi în pirotehnie (artificii).

 Oxidul de stronţiu este folosit uneori pentru a îmbunătăţi calitatea

unor emailuri pentru veselă.

 Stronţiul este de asemenea utilizat în pictura cu

aerosoli.
Ştiaţi că…

• Stronţianitul (un mineral al stronţiului) este denumit după

satul scoţian Strontian, în minele căruia s-a descoperit acest
element, în 1787.
• Stronţiul ca element a fost descoperit în 1798, de Thomas Charles Hope
şi a fost izolat în 1808 de către Sir Humphry Davy, prin electroliză.
• Stronţiul se găseşte în mod obişnuit în natură, fiind pe locul 15 printre
elementele de pe pământ, ca abundenţă; şi apare mai ales sub formă de
sulfat de stronţiu (celestit) şi carbonat de stronţiu (stronţianit).
• În formă pură, stronţiul este extrem de reactiv cu aerul şi se aprinde
spontan.
• Organismul uman absoarbe stronţiul ca şi cum ar fi calciu. Cele două
elemente fiind suficient de asemănătoare din punct de vedere chimic,
formele stabile ale stronţiului nu reprezintă o ameninţare semnificativă;
însă izotopul 90Sr, care este radioactiv, poate determina o afectare
serioasă a oaselor, inclusiv cancer.
 Bariul

 Sulfatul de bariu este un agent de radiocontrast,

utilizat în imagistica sistemului digestiv, cu raze X.

 Carbonatul de bariu este un raticid eficient şi de asemenea este

utilizat la fabricarea cărămizilor. Spre deosebire de sulfat, carbonatul
de bariu se dizolvă în fluidele gastrice, fiind otrăvitor.

 Compuşii bariului, în special barita (BaSO4) sunt extrem de

importanţi în industria petrolieră, ca agenţi de forare în formarea de
puţuri noi.

 Un aliaj de bariu cu nichel este folosit pentru cuplajul bujiilor.

 Oxidul de bariu este utilizat pentru a înveli electrozii lămpilor

fluorescente, ceea ce facilitează eliberarea electronilor.
 Bariul este utilizat pentru eliminarea urmelor de
oxigen, în tuburile de vacuum.
 Carbonatul de bariu este folosit în industria sticlei.
Fiind un element greu, bariul creşte indexul de refracţie
şi sporeşte luciul sticlei.
 Barita este utilizată extensiv în industria cauciucului.
 Nitratul şi cloratul de bariu dau lumini verzi artificiilor.
 Sulfura de bariu devine fosforescentă după expunerea la lumină.
 Peroxidul de bariu poate fi utilizat ca şi catalizator pentru reacţia
aluminotermică.
 Titanatul de bariu a fost propus în 2007 pentru a fi utilizat în tehnologia
noii generaţii de baterii pentru automobilele electrice.
 Fluorura de bariu are aplicaţii în domeniul infraroşiilor.
 Bariul este un element-cheie pentru materialul YBCO (YBa2Cu3O7) utilizat
la producţia superconductorilor pentru temperaturi înalte.
Ştiaţi că…

• Bariul nu se găseşte niciodată în natură în formă pură,

datorită reactivităţii sale cu aerul.
• Oxidul de bariu este cunoscut istoric sub numele de barită, dar
reacţionează cu apa şi cu CO2 şi nu se găseşte în formă minerală.
• Cele mai răspândite minerale sunt: sulfatul de bariu (baritina) şi
carbonatul de bariu (witerita). Benitoita (silicatul de bariu şi titan)
este o piatră preţioasă rară.
• Bariul (grecescul barys înseamnă greu) a fost identificat pentru prima
oară în 1774 de către Carl Scheele şi a fost extras în 1808 de Sir
Humphry Davy.
• Oxidul de bariu a fost denumit iniţial barot de către Guyton de
Morveau; dar numele a fost schimbat de Antonie Lavoisier în barită.
 barita

baritina

witerita benitoita
• Toţi compuşii bariului care sunt solubili în apă sau în acid
sunt extrem de otrăvitori. La doze mici, bariul se comportă
ca stimulant muscular, însă dozele mari afectează sistemul
nervos şi determină: aritmii cardiace, tremurături, slăbiciune,
anxietate, dispnee şi paralizie. Aceste efecte se datorează probabil
blocării canalelor de potasiu, care sunt cruciale pentru funcţionarea
normală a sistemului nervos.

• Sulfatul de bariu poate fi administrat per oral, fiind insolubil în apă şi se

elimină complet din tractul digestiv.

• Spre deosebire de alte metale grele, bariul nu este susceptibil de

bioacumulare. Totuşi, inhalarea de praf ce conţine compuşi de bariu se
poate acumula în plămâni, ducând la apariţia afecţiunii denumite
baritoză.

• Acetatul de bariu în doze mari poate fi letal. Un caz foarte mediatizat în

SUA în anii ’90 a fost cel al unei femei care şi-a otrăvit tatăl cu această
substanţă (1993).
 Radiul

• Radiul are puţine utilizări practice, unele dintre ele fiind derivate din
proprietăţile sale radioactive. Radioizotopi recent descoperiţi precum
60Co şi 137Cs înlocuiesc însă radiul chiar şi în aceste puţine aplicaţii

ale sale, pentru că aceşti izotopi sunt emiţători mai puternici, sunt
mai uşor de manevrat şi disponibili în forme mai concentrate decât
radiul.

• Amestecul de radiu cu beriliu este o sursă de neutroni pentru

experimentele fizice.
• Radiul a fost utilizat pentru vopselele autoluminoase
pentru ceasuri, panourile nucleare, comutatoarele
avioanelor şi cadranele instrumentelor.

• Mulţi muncitori care înmuiau pensulele cu buzele, apoi

aplicau vopseaua luminiscentă pe cadranele
de ceas, au murit datorită acumulărilor de radiu radioactiv în oase.

• Curând după aceasta, efectele adverse ale radiului au devenit cunoscute

în toată lumea. Moartea acestor muncitori a avut un impact puternic
asupra formulării ulterioare a legislaţiei privind bolile ocupaţionale.

• Efectele negative ale radiului se datorează faptului că acesta este tratat de

organism ca şi calciul şi îl depozitează în oase, unde radioactivitatea
distruge măduva osoasă şi modifică celulele osoase.

• Cu toate că şi tritiul degajă radiaţii beta cu un potenţial periculos dacă

sunt ingerate, totuși el a înlocuit radiul în aceste aplicaţii.
• Radiul a fost introdus şi în unele alimente, ca
aromatizant şi conservant. De asemenea, i s-au
bănuit proprietăţi curative şi a fost folosit în produse precum pasta de
dinţi ori cosmetice pentru păr. Aceste produse sunt interzise astăzi.

• Clorura de radiu este utilizată în medicină pentru producerea gazului

rar Radon, care are aplicaţii în tratamentul cancerului.

• Proprietatea izotopului 223Ra de a trata metastazele osoase este încă în

investigaţii.
Ştiaţi că…
• Cel mai greu dintre metalele alcalino-pământoase, radiul
este extrem de radioactiv şi se aseamănă cu bariul în privinţa
comportamentului chimic.
• Se găseşte în cantităţi mici în blendă şi în alte zăcăminte de uraniu.
Preparatele cu radiu sunt remarcabile pentru faptul că se menţin la
temperaturi mult mai înalte decât cele din mediul înconjurător, precum
şi pentru radiaţiile lor, care sunt de 3 feluri: particule alfa, particule
beta şi raze gama. Radiul produce şi neutroni, atunci când este
amestecat cu beriliu.
• Proaspăt preparat, radiul pur are o culoare albă strălucitoare. Dacă este
expus la aer, se înnegreşte.
• Radiul este luminescent, reacţionează violent cu apa şi uleiul formând
hidroxid de radiu şi este cu puţin mai volatil decât bariul.
• Radiul (în latină radius înseamnă rază) a fost descoperit de
soţii Marie şi Pierre Curie în 1898, într-o blendă din Boemia
de Nord (Cehia). În timp ce studiau blenda, soţii Curie au înlăturat
uraniul şi au observat că materialul rămas era încă reactiv. Apoi au
separat o mixtură radioactivă care conţinea în mare parte bariu, forma o
flacără verde strălucitoare şi rezultau linii spectrale roşu aprins, şi
despre care nu mai auziseră până atunci. Soţii Curie şi-au anunţat
descoperirea la Academia de Ştiinţe Franceză pe 26 decembrie 1898.

• În 1902, radiul a fost izolat ca metal pur de către soţii Curie, împreună
cu André-Louis Debierne în urma electrolizei unei soluţii pure de clorură
de radiu cu un catod de mercur urmată de distilarea în atmosferă de
hidrogen gazos.

• Întrucât a lucrat direct cu radiu, se presupune că acesta i-a cauzat

moartea Mariei Curie.
• Radiul este de un milion de ori mai radioactiv decât uraniul.
Radioactivitatea lui scade în procent de numai 1% în 25 ani şi se produce
ca urmare a transformării radiului în elemente cu masă atomică mai mică
şi mergând în final până la dezintegrare.

• Unitatea internaţională standardizată pentru radioactivitate este

becquerelul (Bq) şi reprezintă dezintegrarea / secundă.

• Curie - este o unitate nestandardizată care defineşte cantitatea de

radioactivitate ce are aceeaşi rată de dezintegrare ca cea a unui gram de
226Ra (3,7·1010 dezintegrări/secundă sau 37GBq).