• Metode generale de obținere a metalelor

Aproximativ 30 de elemente chimice se găsesc în natură în stare liberă. Se pot aminti O 2, N2,
C, S, gazele aerogene iar dintre metale ruteniul, rodiu, paladiu, osmiu, iridiu, platina (metalele
platinice), aur, argint, uraniu şi în măsură mai mică cupru, mercur, bismut. În această stare, metalele
se află dispersate, în cantități, unele, relativ mici.
Celelalte metale se găsesc în natură sub formă de compuși numiți minerale care sunt componente
ale minereurilor. Amestecul de minerale, rentabil pentru exploatare industrială, se numește minereu.
Minereurile se pot clasifica după origine sau după compoziția lor chimică, Tabelul 4.1.

Tabelul 4.1. Tipuri reprezentative de minereuri

Exemplu
Minereu de:
Formulă chimică şi denumire

NaCl (sare gemă), KCl (silvină), CaF2 (fluorină), Na3AlF6 (criolit),KCl .

Halogenuri
NaCl (silvinit)

Cu2O (cuprit), Al2O3 (corindon),Al2O3 . nH2O (bauxită), Fe2O3 (hematit),

Oxizi şi hidroxizi
Fe3O4 (magnetit),Mg(OH)2 (brucit), SnO2 (casiterit), Bi2O3 (silenit)

NaNO3 (salpetru de Chile), KNO3 (salpetru de India - silitră),Ca(NO3)2

Azotaţi
(salpetru de Norvegia)

Sulfuri PbS (galenă) ZnS (blenda), CuS (covelina), HgS (cinabru), FeS2 (pirita)

CaCO3 (calcit), FeCO3 (siderit), CaCO3 . MgCO3 (dolomit),

Carbonaţi
Cu2CO3(OH)2 (malachit), Cu3(CO3)2(OH)2 (azurit), PbCO3 (ceruzit)

BaSO4 (baritina),
Sulfaţi
PbSO4 (anglezit), CaSO4 . 2 H2O (ghips)

Minereul conține unul sau mai multe minerale utile amestecate cu alte minerale, fără valoare
industrială, care constituie sterilul sau ganga. Pentru prepararea metalelor, minereurile se prelucrează în
scopul îmbogățirii în mineralul util. Tehnicile aplicate sunt diferite: flotație, amalgamare, cianurare etc.
În toți compușii lor, metalele se află în stări de oxidare pozitivă. Obținerea propriu zisă a
metalelor constă în reducerea acestor ioni, Mz+, la metalul elementar, M0:
M z+ →M 0 ;

Știința care studiază metodele de preparare, de purificare și de prelucrare a metalelor se numește

metalurgie. În funcție de condițiile de reducere respectiv de natura compușilor care se reduc, de
reducătorii utilizați, de temperatura și de presiunea de lucru se disting trei procedee de obținere a
metalelor:
- procedeul pirometalurgic
- procedeul hidrometalurgic
- procedeul electrometalurgic

Procedeul pirometalurgic, de reducere pe cale uscată, este procedeul prin care se reduc oxizii,
halogenurile, sulfurile ş. a. cu diferiți reducători (C, CO, carburi, H2, hidruri, metale) la temperaturi
ridicate:
𝑝𝑟𝑎𝑗𝑖𝑟𝑒
2ZnS + 3O2 → 2ZnO + 2SO2
ZnO + C = Zn + CO
ZnO + CO = Zn + CO2
 ZnO + H2 = Zn + H2O
Fe2O3 + 2 Al = 2 Fe + Al2O3

Procedeul de reducere pirometalurgia, cu metale, se numește metalotermie (aluminotermie,

ferotermie).

Procedeul hidrometalurgic este procedeul prin care mineralele greu solubile în apă se
transformă în compuși solubili, din care metalele se obțin prin reducerea cationilor cu diferiți agenți
reducători (metale, aldehidă formică, SnCl2, FeSO4, H2O2 ş.a. ) sau pe cale electrolitică.
Bi2O3 + 6 HCl = 2 BiCl3 + 3H2O

2 BiCl3 + 3 SnCl2 = 2 Bi + 3 SnCl4CuSO4 + Fe = Cu + FeSO4

Reducerea hidrometalurgică cu alte metale se numește cementare.
Procedeul electrometalurgic este procedeul prin care reducerea cationilor metalici se
realizează electrolitic.
Cantitatea teoretică, m, de metal cu masa atomică A şi număr de oxidare z, care se poate
obține la catod depinde de intensitatea curentului continuu aplicat, I, (A) şi de durata procesului, t, (s)
conform cu Legea electrolizei (Legea lui Faraday). Se notează cu k, raportul A/zF şi se denumește
echivalent electrochimic al metalului:

𝑀∙𝐼∙𝑡
𝑚 =𝑘∙𝑄 = 𝑘∙𝐼∙𝑡 =
𝑧∙𝐹

m – masa substanţei oxidate sau reduse, g

M– masa molară a i ei, g/mol
Q – cantitatea de electricitate care a trecut prin electrolit, Q = It, unde I – intensitatea curentului, A; t –
timpul, s). F = 96489 C ≈ 96500 C

Obținerea metalelor pe cale electrolitică se face cel mai adesea cu electrolit în topitură. Acest
tip de electroliză, numit electroliză reprezintă metoda curentă de obţinere a acelor metalecare nu
se pot obține prin reducerea oxizilor lor prin alte metode.
Depunerea electrolitică sau electrodepunerea metalelor este utilizată în practică cu două
finalități: (a) obţinerea şi rafinarea metalelor din soluţii şi (b) acoperiri ale materialelor metalice sau
nemetalice cu un strat subţire de metal(e).
Randamentul de material, , se calculează cu relaţia:

𝑚𝑝𝑟𝑎𝑐𝑡𝑖𝑐𝑎
𝜂= ∙ 100%
𝑚𝑡𝑒𝑜𝑟𝑒𝑡𝑖𝑐𝑎

• Purificarea metalelor

Prin procedeele amintite, metalele se obțin în stare impură (brută). Purificarea se realizează prin
afinare şi prin rafinare.
Afinarea este operaţia prin care se obţin metalele pure şi rafinarea operația prin care se obţin
metale de înaltă puritate (99,999%). Alegerea procedeelor de purificare este determinată de natura
metalelor, de gradul de puritate dorit, de natura impurităților, ţinând seama că orice procedeu
depurificare avansată este foarte scump. Afinarea se realizează prin procedee pirometalurgice ca:
oxidarea, cupelaţia, dezoxidarea, licuaţia, segregaţia, diluarea etc.
Prin oxidare se îndepărtează impurităţile metalice mai active din metale mai puţin active. Cu
cât diferenţa de “nobleţe” dintre metalul de bază şi impurităţi este mai mare, cu atât purificarea se
realizează mai uşor. Aşa se poate purifica de exemplu cupru de zinc şi de fier, plumbul de zinc, de
stibiu sau de arsen.
Cupelaţia este operaţia de purificare a metalelor nobile (argint, aur) prin oxidarea impurităţilor cu
oxigenul dintr-un curent de aer cald. Oxizii volatili rezultaţi prin oxidare sunt antrenaţi de curentul
de aer iar cei nevolatili sunt absorbiţi de pereţii cupelei (formată din material refractar, poros) sau
formează zgura care se acumulează la suprafaţa metalului afinat.
Dezoxidarea se aplică pentru purificarea metalelor impurificate cu proprii oxizi. Pentru
dezoxidare se utilizează substanţe “avide” de oxigen (C, CaC2, P4, Mg) care au rolul de a reduce
metalul din oxid. Noul oxid format se separă la suprafaţa metalului topit sub formă de zgură. Oţelul
se dezoxidează cu cocs, aluminiu, ferosiliciu, silicomangan ş.a.
Licuaţia este operaţia de purificare prin încălzire treptată, aplicată metalelor brute cu condiţia
ca metalul de purificat să aibă punct de topire mai scăzut decât impurităţile. Plumbul brut conţine şi
zinc, stibiu, cupru; prin încălzire la 340-360 oC plumbul se topeşte iar impurităţile nu.
Segregaţia este operaţia de purificare a metalelor prin cristalizare fracţionată. Metalul brut topit
se răceşte selectiv. Aşa se purifică aurul şi argintul de impurităţile de zinc sau plumb.
Diluarea constă în micşorarea conţinutului de impurităţi prin adăugarea controlată de metal pur
în metalul topit.
Dintre procedeele de rafinare se pot aminti: distilarea, disocierea termică, disproporţionarea,
electroliza, topirea zonală.
Distilarea se aplică pentru rafinarea metalelor cu puncte de topire scăzute: mercur, potasiu,
rubidiu, calciu, stronţiu, bariu, zinc, plumb ş.a. Operaţia se efectuează în vid sau în atmosferă inertă.
Prin disociere termică se obţin metale de înaltă puritate. În acest scop, metalul de purificat,
din metalul brut, se transformă într-un compus volatil (hidrură, oxid, halogenură, carbonil) care se
descompune uşor prin încălzire. Operaţia se efectuează în vid. Procedeul de disociere termică a
iodurilor volatile de titan, zirconiu, hafniu, vanadiu, niobiu, lantan se numeşte procedeul van Arkel şi
de Boer.
Disproporţionarea este operaţia de purificare a unor metale (aluminiu, galiu, indiu, germaniu,
iridiu) ale căror halogenuri au proprietatea de a reacţiona, la temperaturi ridicate, cu metalulformând
sub-halogenuri care se descompun la temperatură scăzută în metalul extrapur şi halogenură în forma
superioară de valenţă:
𝑡℃ 𝑟𝑎𝑐𝑖𝑟𝑒
2 𝐴𝑙𝐶𝑙3 + 𝐴𝑙𝑏𝑟𝑢𝑡 → 3 𝐴𝑙𝐶𝑙2 → 𝐴𝑙𝑝𝑢𝑟 + 2 𝐴𝑙𝐶𝑙3

Electroliza este atât o operaţie de obţinere a metalelor cât şi una de rafinare a lor. În scopul
rafinării, metalul brut are rol de anod în celula de electroliză, catodul poate fi metalul pur sau
grafitul şi electrolitul, o sare solubilă a metalului supus rafinării. Se rafinează electrolitic cuprul,
aluminiul, argintul, aurul, nichelul, cobaltul ş.a.
Prin electroliză se constată că metalul de rafinat aflat în materialul brut, se transformă prin oxidare
anodică într-un compus solubil şi se obţine în stare pură prin reducerea catodică a ionilor metalici.
Topirea zonală este o metodă de rafinare bazată pe principiul extracției solid-lichid datorată
solubilităţii diferite a impurităţilor in metalul lichid fata de cel solid.