Chimie curs 4

TCM, IM, MCT

Capitolul V. Metalele
V.1. Metode generale de obţinere a metalelor

Aproximativ 30 de elemente chimice se găsesc în natură în stare liberă. Dintre nemetale

putem aminti O2, N2, C, S, gazele rare iar dintre metale ruteniul, rodiul, paladiul, osmiul,
iridiul, platina, aurul, argintul, uraniul şi în măsură mai mică cupru, mercur, bismut. În această
stare, metalele se află dispersate în cantităţi relativ mici.
Celelalte metale se găsesc în natură sub formă de compuşi numiţi minerale care sunt
componente ale minereurilor. Amestecul de minerale, rentabil pentru exploatare industrială,
se numeşte minereu.

Tabelul 1. Tipuri reprezentative de minereuri

Minereu Exemplu Minereu Exemplu
Formulă chimică şi denumire Formulă chimică şi denumire
Halogenuri NaCl, sare gemă, KCl, silvină Sulfuri PbS, galenă, ZnS, blenda
CaF2 , fluorină, CuS, covelina, HgS, cinabru
Na3AlF6, criolit, FeS2, pirita
KCl.NaCl, silvinit
Oxizi şi Cu2O, cuprit, a-Al2O3, corindon Carbonaţi CaCO3, calcit, FeCO3, siderit
hidroxizi Al2O3.nH2O, bauxită CaCO3.MgCO3, dolomit
a-Fe2O3, hematit, Fe3O4 , magnetit, Cu2CO3(OH)2, malachit
Mg(OH)2, brucit Cu3(CO3)2(OH)2, azurit
SnO2, casiterit,Bi2O3, silenit PbCO3, ceruzit
Azotaţi NaNO3 salpetru de Chile Sulfaţi BaSO4, baritina
KNO3 salpetru de India (silitră) PbSO4, anglezit
Ca(NO3)2 salpetru de Norvegia CaSO4.2H2O ghips

Minereul conţine unul sau mai multe minerale utile amestecate cu alte minerale, fără
valoare industrială, care constituie sterilul. Pentru prepararea metalelor, minereurile se
prelucrează în scopul îmbogăţirii în mineralul util. Tehnicile aplicate sunt diferite: flotaţie,
amalgamare, cianurare, etc.
În toţi compuşii lor, metalele se află în stări de oxidare pozitivă. Obţinerea propriu zisă a
metalelor constă în reducerea acestor ioni, Mz+ la metalul elementar, M0:

Ştiinţa care studiază metodele de preparare, de purificare şi de prelucrare a metalelor se

numeşte metalurgie. În funcţie de condiţiile de reducere respectiv natura compuşilor care se
reduc, reducătorii utilizaţi, temperatura şi presiunea de lucru se disting trei procedee de
obţinere a metalelor:
- procedeul pirometalurgic

1
 Chimie curs 4
TCM, IM, MCT
- procedeul hidrometalurgic
- procedeul electrometalurgic
Procedeul pirometalurgic, de reducere pe cale uscată, este procedeul prin care se reduc
oxizii, halogenurile, sulfurile ş.a. cu diferiţi reducători (C, CO, carburi, H 2, hidruri, metale) la
temperaturi ridicate:

2ZnS + 3O2 2ZnO + 2SO2 MgCO3 MgO + CO2

ZnO + C = Zn + CO MgO + CaC2 = Mg + CaO + 2C
ZnO + CO = Zn + CO2 TiO2 + 2CaH2 = TiH4 + 2CaO;
ZnO + H2 = Zn + H2O TiH4 Ti + 2H2
Fe2O3 + 2Al = 2Fe + Al2O3
HgS + Fe = Hg + FeS
TiCl4 + 2Mg = Ti + 2MgCl2
Procedeul de reducere pirometalurgică cu metale, se numeşte metalotermie.
Procedeul hidrometalurgic este procedeul prin care mineralele greu solubile în apă se
transformă în compuşi solubili, din care metalele se obţin prin reducerea cationilor cu diferiţi
agenţi reducători (metale, aldehidă formică, SnCl 2, FeSO4, H2O2, ş.a. ) sau pe cale
electrolitică.

Bi2O3 + 6HCl = 2BiCl3 + 3H2O

2BiCl3 + 3CH2O + 9NaOH = 2Bi + 3HCOONa + 6NaCl + 6H2O
2BiCl3 +3SnCl2 = 2Bi + 3SnCl4
4Ag + 8NaCN + O2 + 2H2O = 4Na[Ag(CN)2] + 4NaOH
2Na[Ag(CN)2] + Zn = 2Ag + Na2[Zn(CN)4]
CuCO3 + H2SO4 = CuSO4 + H2O + CO2
CuSO4 + Fe = Cu + FeSO4
Reducerea hidrometalurgică cu alte metale se numeşte cementare.

Procedeul electrometalurgic este procedeul prin care reducerea cationilor metalici se

realizează electrolitic.
Un flux tehnologic de obţinere a metalelor prin electroliză implică următorii paşi:
1. pregătirea instalaţiei;
2. desfăşurarea reacţiei;
3. prelucrarea amestecului de reacţie;
4. purificarea produşilor de reacţie;
5. depozitare şi transport;
Cantitatea teoretică, m, de metal cu masa atomică A şi număr de oxidare z, care se poate
obţine la catod depinde de intensitatea curentului continuu aplicat, I, (A) şi de durata
procesului, t, (s) conform cu Legea electrolizei (Legea lui Faraday). Se notează cu k, raportul
A/zF şi se denumeşte echivalent electrochimic al metalului :

2
 Chimie curs 4
TCM, IM, MCT

, <m> = [g] , F=96489 C (2)

Obţinerea metalelor pe cale electrolitică se face cel mai adesea cu electrolit în topitură.
Acest tip de electroliză, numit electroliză ignee, reprezintă metoda curentă de obţinere a
acelor metale care nu se pot obţine prin reducerea oxizilor lor cu cărbune.
Prin electroliză ignee se pot obţine metale de înaltă puritate: Sodiu, potasiu, rubidiu şi
cesiu, magneziu, plumbul.
Obţinerea metalelor din soluţie prin reducere electrolitică se face la potenţiale bine
determinate, în funcţie de natura lor. Potenţialul standard de reducere a unui metal este, la
electroliză, modificat faţă de valoarea lui teoretică datorită condiţiilor experimentale
(depuneri, variaţii de compoziţie în preajma catodului, degajare de gaze etc.). Diferenţa dintre
valoarea experimentală si cea teoretică corespunzătoare potenţialului de reducere se numeşte
supratensiune catodică.
Depunerea electrolitică sau electrodepunerea metalelor este utilizată în practică cu două
finalităţi: (a) obţinerea şi rafinarea metalelor din soluţii şi (b) acoperiri ale materialelor
metalice sau nemetalice cu un strat subţire de metal(e).
Acoperirile galvanice se fac în scopul protejării suprafeţei unui metal activ cu un strat de
metal mai nobil, pentru evitarea coroziunii (galvanostegie) sau în scopuri decorative
(galvanoplastie) prin procedee ale galvanotehnicii. Metalele utilizate pentru acoperiri
galvanice sunt fie metale seminobile şi nobile (Cu, Ag, Au) fie metale care nu se corodează
deoarece se acoperă rapid cu un strat de oxid protector (Ni, Cr, Sn, Al, Zn). Dacă materialul
de bază este un aliaj fier - carbon (fontă sau oţel) atunci obţinerea unor depuneri aderente,
compacte, rezistente se realizează în straturi, ca de exemplu: oţel / cupru / nichel sau oţel /
cupru / nichel / aur.

V. 2. Proprietăţi generale ale substanţelor si tipurile de reacții chimice

V.2.1. Proprietăţi fizico-mecanice ale metalelor

Metalele sunt, în condiţii obişnuite, substanţe solide, cristaline (cu excepţia Hg) şi au o
serie de proprietăţi specifice, ce le deosebesc de celelalte substanţe: conductibilitate electrică
şi termică mare, opacitate, putere mare de reflexie (luciu metalic), proprietăţi mecanice
speciale (duritate, plasticitate, ductilitate, etc.), fapt care sugerează existenţa unor forţe de
coeziune foarte puternice.
În stare compactă, metalele din grupele principale ale sistemului periodic au culoare
alb-argintie, numai cesiul este alb-auriu, beriliul cenuşiu-deschis, germaniul alb-cenuşiu.
Metalele tranziţionale sunt în majoritate albe-cenuşii, cuprul este roşu-arămiu şi aurul galben-
auriu.
În stare fin divizată, metalele au culoare cenuşie-închis sau neagră. Cuprul şi aurul îşi
păstrează culoarea şi sub formă de pulberi.

3
 Chimie curs 4
TCM, IM, MCT
Metalele sunt opace, nu permit trecerea radiaţiilor luminoase, deoarece electronii din
benzile de energie absorb toată energia luminoasă.
Metalele în stare pură, neoxidate şi cu suprafaţă netedă reflectă lumina, prezentând
luciu metalic în stare compactă. Magneziul şi aluminiul sunt singurele metale care au luciu
metalic şi sub formă de pulbere.
Plasticitatea este proprietatea metalelor de a se deforma permanent, la prelucrare
mecanică, sub acţiunea unei forţe exterioare, fără a se sfărâma sau fisura. Cele mai plastice, în
această ordine sunt: Au, Ag, Pt, Mg, Al, Pb, Sn, Sb, Ta şi Cu. Metalele foarte dure şi casante
cum sunt: Ti, Cr, α-Mn, Ge, Zr, nu pot fi prelucrate sub presiune.
Maleabilitatea este proprietatea metalelor şi aliajelor de a putea fi trase în foi, fără
fisurare, prin laminare la o temperatură inferioară temperaturii de topire. Sunt mai maleabile:
Au, Ag, Al, Pt, Cu, Ni şi Ta, din care se pot obţine foi foarte subţiri, de ordinul micronilor.
Ductilitatea este proprietatea metalelor de a fi trase în fire, prin procesul de trefilare.
Pot fi prelucrate prin trefilare: Au, Ag, Pt, Ni, Ta, Mo, Zr, Nb, Co, Fe, Cu, Al, etc. Un număr
mic de metale şi anume: Be, In, Pb şi Ti nu se pot trage în fire.
Tenacitatea este rezistenţa la rupere a unui fir metalic cu o anumită secţiune, sub
acţiunea unei forţe de tracţiune. Metalele cu rezistenţă mare la rupere în ordine descrescândă
sunt: Ti, Co, Ni, Pd, Fe, Cu, Ag, Au, Al, etc. Rezistenţă mică la rupere au: Bi, Pb, In, Ga, Sn.

V.2.2. Proprietăţi chimice ale metalelor

Metalele au caracter electropozitiv, adică au tendinţa de a ceda electroni, cu formare
de ioni pozitivi, deci se oxidează, au caracter reducător. Metalele alcaline şi alcalino-
pământoase prezintă reactivitate ridicată.
Comportarea chimică a atomilor de metal se caracterizează prin tendinţa de a ceda
electroni (de a se oxida) şi de a se transforma în cationi metalici, manifestând caracter
reducător:

Mo – ze- Mz+
Metale ca:
 Na, K, Ca se oxidează direct în aer, la temperatura obişnuită a mediului,
 în timp ce Mg, Al şi Pb pentru oxidare în aer trebuie încălzite,
 pe când Ag, Pt şi Au nu reactioneaza direct cu oxigenul, indiferent de temperatură.

Metalele in combiatie cu nemetalele formeaza săruri.

Cu hidrogenul, metalele formează hidruri, care pot fi ionice, covalente şi interstiţiale.
Hidruri ionice dau metalele din grupele IA şi IIA, cu excepţia beriliului. Celelalte
metale din grupele principale dau hidruri covalente.
Metalele reactioneaza cu borul, carbonul şi azotul formând compuşii denumiţi boruri,
carburi şi respectiv nitruri. Aceşti compuşi sunt remarcabili prin puncte de topire ridicate şi
duritate mare, proprietăţi datorită cărora, se folosesc la prelucrarea metalelor prin aşchiere,

4
 Chimie curs 4
TCM, IM, MCT
prin abraziune şi prin topire. Toţi compuşii din această categorie sunt inerţi din punct de
vedere chimic.
Combinaţiile complexe, pe care metalele tranziţionale le formează cu oxidul de carbon
ca ligand, se numesc carbonili metalici (de exemplu, V(CO)4, Cr(CO)6, Mn2(CO)10,
Fe(CO)5, Ni(CO)4, etc.).
Oxigenul formează în reacţia cu metalele oxizii corespunzători:
2Zn + O2 = ZnO
2Al + 3O2 = 2Al2O3
2Mg + O2 = 2MgO
2Fe + O2 = 2FeO
2K + 2O2 = K2O4 K –O-O-O-O-K, superoxid de potasiu
2Na + O2 = Na2O2 Na-O-O-Na, peroxid de sodiu

Oxizii metalici sunt cu atât mai stabili, cu cât la formarea lor s-a degajat o mai mare
cantitate de energie. Astfel, oxidul de calciu nu se reduce cu hidrogen, în timp ce oxidul de
cupru se reduce cu uşurinţă prin simpla trecere a unui curent de hidrogen peste oxidul
încălzit.
Oxizii metalelor din grupele IA şi IIA, prin reacţia cu apa formează baze), deci sunt
anhidride bazice. Unii oxizi ai metalelor cu valenţe superioare formează acizi (HMnO4 – acid
permanganic sau H2CrO4 – acid cromic), alţii au caracter amfoter, formând atât acizi cât şi
baze, de exemplu Al2O3.
Halogenii reacţionează cu metalele formând halogenuri metalice:
Zn + Cl2 = ZnCl2
Cu+ Cl2 = AuCl2
2Fe + 3Cl2 = 2FeCl3
2Al + 3Cl2 = 2AlCl3
Sulful formează cu metalele sulfuri metalice:
Fe + S = FeS
Hg + S = HgS
2Na + S = Na2S
2Al + 3S = Al2S3
Aliajele sunt materiale cu proprietăţi metalice, formate din două sau mai multe elemente, din
care cel puţin elementul predominant este metal.
Câteva exemple de aliaje:
- alame - aliaje Cu, Zn;
- bronzuri - aliaje Cu, Sn;
- bronz-aluminiu – aliaj Cu, Al;
- aur 14 carate – aliaj 58 % Au, 14-28 % Ag, 14-28 % Cu;
- aur 18 carate – aliaj 75 % Au, 10-20 % Ag, 5-15 % Cu;
- constantan – aliaj Cu, Ni;
- nichelină - aliaj Cu, Ni, Zn;
- widia – aliaj W, C, Co, Ti.

5
 Chimie curs 4
TCM, IM, MCT
Metalele reacţionează şi cu substanţe compuse anorganice: apa, acizi, hidroxizi
alcalini şi săruri.
 In reacţia cu apa, cu degajare de hidrogen, vor reacţiona numai metalele active (E0M <
0) iar viteza de reacţie depinde de temperatură. Nu reacţionează cu apa metalele care
au potenţialul standard de reducere pozitiv.
 Metalele alcaline şi unele metale alcalino-pământoase reacţionează violent cu apa la
temperatura camerei cu formare de hidroxizi şi hidrogen. Aceste metale se păstrează
sub petrol.
2Na + 2HOH = 2 NaOH + H2
Ca + 2HOH = Ca(OH)2 + H2
Unele metale reacţionează cu apa numai la temperaturi ridicate formând hidroxizii
corespunzători, greu solubili în apă, din acest motiv reacţia este limitată:
Mg + 2H2O = Mg(OH)2 + H2
2Al + 6H2O = 2Al(OH)3 + 3H2
Fierul înroşit reacţionează cu vaporii de apă:
3Fe + 4H2O = Fe3O4 + 4H2
Metalele active înlocuiesc protonii şi din acizi, formând săruri şi hidrogen:
Fe + H2SO4 = FeSO4 + H2
Zn + 2HCl = ZnCl2 + H2
Cu + 8HNO3 = 3Cu(NO3)2 + 2NO + 4H2O
Au + 4HCl + HNO3 = HAuCl4 + NO + 2H2O
apă regală
Metalele pot reacţiona şi cu compuşi organici: alcooli, acizi carboxilici, derivaţi
halogenaţi:
 Metalele alcaline reacţionează cu alcoolii şi cu fenolii formând compuşi ionici,
alcoxizi sau fenoxizi şi hidrogen:
2Na + 2C2H5OH = 2C2H5ONa+ H2
etoxid de sodiu
2Na + 2C6H5OH = 2C6H5ONa+ H2
fenoxid de sodiu
 Metalele active reacţionează cu acizii carboxilici cu formare de săruri (carboxilaţi
metalici) şi hidrogen. Sărurile acizilor graşi cu metale se numesc săpunuri.
2CH3COOH + Zn = (CH3COO)2Zn + H2
acid acetic acetat de zinc
2CH3(CH2)16COOH + 2Na = 2CH3(CH2)16COONa + H2
acid stearic stearat de sodiu (săpun)