Capitolul II.

Structura atomului

Atomul se caracterizează prin următoarele proprietăţi:

 este o particulă materială,
 invizibilă,
 în continuă mişcare,
 divizibilă prin procedee fizice,
 neutră din punct de vedere electric,
 poate exista independent,
 participă efectiv în reacţiile chimice.
Diferite substanţe simple sunt formate din atomi diferiţi; aceştia se deosebesc prin
structură, masă, dimensiuni şi proprietăţi.
Atomul oricărui element chimic este alcătuit din două părţi distincte:
- partea centrală, numită nucleul atomului,
- regiunea exterioară, numită învelişul electronic al atomului aşa cum este prezentat în figura
II.1.

înveliș electronic

Figura II.1. Părţile componente

ale unui atom

nucleu

 Nucleul atomului corespunde unei particule materiale care, într-un volum extrem de
mic (diametrul nucleului este de ordinul 1/10 12 cm), concentrează aproape toată masa
atomului. Nucleul atomic se compune din orbitele nucleare pe care sunt aşezaţi
nucleonii.
Nucleonii sunt alcătuiţi din protoni şi neutroni. Protonul (H+) este particula materială
încărcată cu sarcină electrică pozitivă şi cu masa relativă egala cu 1. Neutronul, este particula
materială neutră din punct de vedere electric şi cu masa aproximativ egală cu a protonului.
Fiecare tip de atom are un anumit număr de protoni în nucleu. De exemplu, nucleul
atomului de hidrogen are un proton, cel al atomului de heliu 2 protoni etc. Numărul protonilor
din nucleu este o caracteristică a atomului. El reprezintă sarcina nucleară a acestuia. Numărul
protonilor din nucleu se numeşte număr atomic şi se notează cu Z. Astfel se deduce că
Chimie curs 2
TCM, IEDM, MCT
numărul atomic al hidrogenului este Z = 1, iar cel al heliului Z = 2, conform sistemului
periodic al lui Mendeleev.
O substanţă simplă este formată din atomi cu acelaşi număr de protoni în nucleu, deci
cu acelaşi număr atomic Z. De exemplu, toţi atomii de hidrogen au 1 proton în nucleu. Ei
diferă de atomii de heliu, care au în nucleu 2 protoni, de atomii de oxigen cu 8 protoni în
nucleu etc.
Atomul este caracterizat şi de numărul total de particule din nucleu adică numărul de
protoni Z + numărul de neutroni n.
Suma numărului de protoni şi a numărului de neutroni din nucleu se numeşte număr
de masă (masa atomică) şi se notează cu A.
Cele două caracteristici ale atomului Z şi A, preced simbolul chimic atunci când dorim
să reprezentăm complet un element. Astfel exemplele de mai sus pot fi reprezentate astfel:
, , .
Din numărul atomic Z şi numărul de masă A se poate deduce numărul neutronilor n
cuprins în nucleul atomului: n = A – Z.
Speciile de atomi cu acelaşi număr de protoni deci aceeaşi sarcină nucleară Z, dar cu
număr de neutroni diferiţi poartă numele de izotopi. În natură majoritatea elementelor sunt
amestecuri de izotopi. În tabelul 1 sunt prezentate o serie de elemente şi principalii izotopi ai
acestora.

Tabelul II. 1. Principalele elemente şi izotopii acestora

Numărul nucleonilor
Nr. Protoni Neutroni
Elementul Total Z + n Observaţii
crt.

Hidrogenul natural cuprinde 99,984%:

1 0 1
- hidrogen uşor numit protiu,
Hidrogenul
1 1 1 2
(H) - hidrogen greu numit deuteriu,
- hidrogenul numit tritiu se obţine pe cale
1 2 3
artificială (izotop radioactiv obţinut în urma unor
reacţii nucleare)
6 6 12
Crabonul Izotopul se găseşte în natură în proporţie de
2
(C)
6 7 13
98,9%, iar izotopul în proporţie de 1,1%

7 7 14 Izotopul se găseşte în amestecul natural de

Azotul
3
(N)
7 8 15 azot în proporţie de 99,6%, iar izotopul în
proporţie de 0,4%.
8 8 16
Cel mai frecvent izotop de oxigen este: -
Oxigenul
4 8 9 17 99,76%. Ceilalţi doi izotopi se găsesc în proporţii
(O)
8 10 18 foarte reduse: - 0,04%, - 0,20%.
5 Siliciul (Si) 14 14 28 Proporţiile în care se găsesc izotopii siliciului:

14 15 29 - - 92,2%,

14 16 30 - - 4,7%,

2
Chimie curs 2
TCM, IEDM, MCT
- - 3,1%.
17 18 35 În mod natural clorul este un amestec de 75,4%
6 Clorul (Cl)
17 20 37 izotop şi 24,6% izotop .
Staniul se găseşte sub forma unui amestec a 10
50 62 112 izotopi stabili:
50 64 114
50 65 115 - - 0,94%, - 0,65%,
50 66 116
50 67 117 - - 0,33%, - 14,36%,
7 Staniul (Sn)
50 68 118
50 69 119 - - 7,51%, - 24,21%,
50 70 120
50 72 122 - - 8,45%, - 33,11%,
50 74 124
- - 4,61%, - 5,83%.
92 146 238* *Toţi cei trei izotopi ai uraniului emit în mod
8 Uraniul (U) 92 143 235* spontan şi continuu radiaţii, sunt deci izotopi
92 142 234* radioactivi.

Din tabelul de mai sus rezultă că numărul izotopilor diferă de la un element la altul şi
că orice izotop este caracterizat prin numărul atomic Z şi numărul total de particule din
nucleu: A = Z +n.
Izotopii se notează prescurtat prin simbolul elementului, precedat de numărul atomic Z
şi numărul de masă A, astfel pentru un element E, un izotop oarecare al acestuia se va nota
.
 Învelişul de electroni al atomului
În jurul nucleului se deplasează cu viteze foarte mari, particule materiale încărcate
negativ, numite electroni (figura II. 2).

Electron

Figura II.2. Electronii se deplasează în jurul nucleului cu

Nucleu
viteze foarte mari

Totalitatea electronilor care gravitează în jurul nucleului formează învelişul de

electroni al atomului.
Atomul este alcătuit din înveliş electronic, nucleu şi orbite (figura II.3).
Învelişul de electroni este format din straturi electronice, iar un strat poate avea mai
multe substraturi.
În mişcarea lor rapidă în jurul nucleului, electronii nu urmează nişte traiectorii precise.
Cu toate acestea, ei se pot găsi cu mare probabilitate în anumite regiuni ale spaţiului în jurul
nucleului, formând mori de electricitate negativă (nori electronici) numiţi orbitali.

3
Chimie curs 2
TCM, IEDM, MCT
înveliș electronic (cu straturi: O,P,O,N,M,L,K și substraturi: s,p,d,f,g,h,i) cu 140 orbite electronice

e- electron

n neutron

p proton
centru de masă
p

nucleu n
atomic
e-

Figura II.3. Structura atomului

Orbitele atomului sunt de doua feluri, orbitele electronice şi nucleare.

Învelişul electronic al atomului se compune din orbitele electronice pe care sunt
aşezaţi si se rotesc electronii.
Orbitele electronice sunt dispuse la exteriorul nucleului atomic pe şapte straturi K, L,
M, N, O, P, Q şi şapte substraturi s, p, d, f, g, h, i care conţin un număr de 140 de orbite
electronice indiferent de natura atomului.
Electronii sunt particule încărcate din punct de vedere electric negativ.
Nucleul atomic se compune din orbitele nucleare pe care sunt aşezaţi si se rotesc
nucleonii: protonii si neutronii.
Orbitele nucleare sunt dispuse in interiorul nucleului atomic pe şapte straturi A, B, C,
D, E, F, G şi conţin un număr de şapte orbite nucleare închise in jurul unui centru de masa,
indiferent de natura atomului.
Atomul de hidrogen are un singur electron. În mişcarea sa neîntreruptă, electronul se
poate apropia mai mult sau mai puţin de nucleu, menţinându-se în interiorul unei regiuni de
formă sferică (orbital de simetrie sferică, aşa cum este prezentat în figura 4).
Pe lângă mişcarea în jurul nucleului, electronul execută şi o mişcare în jurul axei sale,
numită mişcare de spin. Mişcarea de spin se poate produce în două sensuri: una în sensul
mişcării acelor unui ceasornic şi alta în sens invers. Dacă un electron se roteşte într-un sens
opus, se spune că cei doi electroni au spin opus. Într-un orbital nu pot exista decât maximum
doi electroni cu spin opus numiţi electroni cuplaţi. Un orbital ocupat cu doi electroni cuplaţi
se reprezintă convenţional:

4
Chimie curs 2
TCM, IEDM, MCT
y
z

Figura II.4. Atomul de hidrogen

x (orbital de tip s)
(www.leandraganko.com)

Un orbital în care se găseşte un singur electron (electron necuplat) se indică astfel:

Apartenenta electronilor la un anumit strat este caracterizată de numărul cuantic

principal n.
Numărul cuantic principal (n) caracterizează nivelul energetic al electronilor şi poate
lua numai valoare pozitivă. Cel mai apropiat strat de nucleu este notat cu K pentru care n = 1.
Următoarele straturi sunt: L (n = 2), M (n = 3), N (n = 4), O (n = 5), P (n = 6), Q (n = 7).
Pentru a caracteriza tipul de simetrie a unui orbital s-a introdus numărul cuantic secundar
(azimutal) l.
Numărul cuantic magnetic (m) descrie starea unui electron sau atom într-un câmp
magnetic (m = l, o, -l).
Orbitalii atomici de tip s au formă sferică (figura 4) şi conţin maximum câte doi
electroni. Stratul K (n = 1, l = 0, m = 0) este constituit dintr-un singur orbital de simetrie
sferica numit orbital s (subnivelul 1s).
Orbitalii atomici de tip p au doi lobi egali, situaţi de o parte şi de alta a nucleului;
într-un substrat sunt trei orbitali p, orientaţi în spaţiu după cele trei axe de coordonate (x, y, z),
notându-se px, py, pz (figura 5).
Ştiind că fiecare orbital conţine maximum doi electroni, substratul de tip p se
completează până la 6 electroni.
Aceşti orbitali au: n = 2, l = 1, 0, -1
Dacă n = 2 şi l = 0, atunci va rezulta subnivelul 2s.
Dacă n = 2 şi l = 1, 0, -1, atunci va rezulta subnivelul 2p.

Figura II.5. Orbitalii de tip

p
(www.leandraganko.com)

5
Chimie curs 2
TCM, IEDM, MCT

Orbitalii atomici de tip d au formă mai complicată, sunt în număr de 5 şi se

completează până la 10 electroni. Aceşti orbitali au: n = 2, l = 2, 1, 0, -1, -2. Aceşti orbitali
sunt reprezentaţi grafic de către ecuaţia de undă (ecuaţia Schrodinger) rezultând astfel 5
orbitali atomici cu câte 4 lobi distribuţie după bisectoarele unghiurilor care le fac axele de
coordonate aşa cum este prezentat în figura II.6.

Figura II. 6. Orbitalii

de tip d
(www.leandraganko.com)

Orbitalul dz2 se numeşte bilobar.

Orbitalii atomici de tip f sunt în număr de 7 şi sunt complet ocupaţi când au 14
electroni. Lobii acestor orbitali se înscriu într-un cub şi au formă complicată (figura II.7).

6
Chimie curs 2
TCM, IEDM, MCT

Figura II. 7. Orbitalii de tip f

(www.leandraganko.com)
Numărul orbitalilor şi electronilor poate fi urmărit în tabelul de mai jos.

Tabelul II.2. Numărul orbitalilor şi electronilor

Tipul de orbital s p d f
Nr. orbitalilor 1 3 5 7
Nr. maxim de e- 2e- 6e- 10e- 14e-

Principiul ordinii crescătoare a energiei

Numai in atomul de hidrogen ordinea crescătoare a nivelurilor energetice corespunde
ordinii de dispunere a nivelurilor data de numărul cuantic principal n si numărul cuantic
secundar l:
1s,2s,2p,3s,3p,3d,4s,4p,4d,4f,5s,5p,5d,5f,6s,6p,6d,6f,7s,7p,7d,7f
În atomii polielectronici se produce o modificare energetica a învelişului electronic,
aşa cum rezultă din diagrama energetica a substraturilor electronice (figura II.8).

7
Chimie curs 2
TCM, IEDM, MCT
Energie
7f
7d 6f
7p 6d 5f
7s 6p
Qp 5d
5d 4f
6s 5p
Pp 4d
5s 4p
O 3d
4s 3p
N
M 3s 2p
L 2s

K 1s
Figura II.8. Diagrama energetica a substraturilor electronice

Distribuţia electronilor unui atom în straturi şi substraturi se numeşte configuraţie

electronică. Aceasta se reprezintă astfel:
1s22s22p63s23p64s23d104p6 5s2 4d105p66s2 5d104f146p67s2 6d105f14
Privind tabelul 3 ne putem da seama de structura primelor 4 straturi.

Tabelul II.3. Structura primelor 4 straturi

Stratul 1 (K) 2 (L) 3 (M) 4 (N)
Nr. maxim de
2 8 18 32
electroni de pe strat
Substratul 1s 2s 2p 3s 3p 3d 4s 4p 4d 4f
Nr. maxim de
electroni de pe 2 2 6 2 6 10 2 6 10 14
substrat

Straturile şi substraturile unui atom se realizează ţinând seama de regulile următoare:

1. Electronii tind să ocupe poziţiile caracterizate de energia cea mai mică;
2. Într-un orbital nu pot exista decât maxim 2 electroni (principiul lui Pauli);
3. Se ocupă succesiv cu câte un electron toţi orbitalii liberi ai unui substrat şi apoi se
completează cu 2 electroni fiecare orbital (regula lui Hund).
Exemple: Hidrogenul are numărul atomic Z = 1 adică un singur electron care va ocupa
primul strat format dintr-un substrat s. Configuraţia electronica a hidrogenului H este 1s1.
He (heliu), Z = 2, 1s2, Li (litiu), Z = 3, 1s22s1, Be (beriliu) Z = 4, 1s22s2, B (bor) Z = 5,
1s22s2sp1, C (carbon) Z = 6, 1s22s2sp2, Fe (fierul), Z=26, 1s22s22p63s23p64s23d6,etc. Pentru
elementele perioadei a patra şi a cincea, datorită nivelului de energie mai mică, deducem că
ordinea completării substraturilor este: 4s 3d 4p, 5s 4d 5p.

8
Chimie curs 2
TCM, IEDM, MCT
Sistemul periodic al elementelor

În jurul anilor 1865-1869 erau cunoscute 63 de elemente chimice. S-a simţit nevoia
ordonării şi clasificării acestor elemente într-un anumit sistem. Au fost făcute mai multe
încercări de clasificare a acestor elemente utilizându-se mai multe criterii. La clasificarea
elementelor cunoscute şi-au adus contribuţia o serie de cercetători şi anume: Dumas,
Berzelius, Chancourtois, Lothas, Mayer, Newlauds etc. Pe baza clasificărilor ulterioare în
1869 Mendeleev elaborează forma scurtă a sistemului periodic pe care o defineşte în 1871
când o şi publică.
Pe baza clasificării elementelor Mendeleev foloseşte masa atomică a acestora pentru
că în acel punct nu era cunoscută noţiunea de număr atomic (Z) a cărei semnificaţie a fost
exact definită de către Mosley în 1914.
Aranjând elementele în ordinea crescătoare a maselor lor atomice şi potrivindu-le în
aşa fel încât elementele cu proprietăţi asemănătoare să cadă unele sub altele. Mendeleev
obţine un tabel al elementelor chimice cunoscute denumit şi sistemul periodic.

Tabelul elaborat de Mendeleev în 1871 conţinea:

1. 7 şiruri orizontale denumite perioade,
2. 9 şiruri verticale denumite grupe.
Sistemul periodic elaborat în 1871 nu era complet:
1. conţinea căsuţe libere, elementele erau necunoscute,
2. o grupă întreagă lipsea şi anume grupa 0 (grupa gazelor rare),
3. apăreau anumite inversiuni: Fe – Co, Te – I, Ar – K,
4. erau inversiuni ale maselor atomice,
5. când s-a introdus numărul atomic Z s-a constatat că inversiunile erau corecte.
6. Mendeleev prevede descoperirea altor elemente, corectează masele atomice a unor
elemente, calculează maselor atomice aproximative ale elementelor necunoscute pe
baza vecinătăţii lor din sistemul periodic (S.P.),
7. prevede unele proprietăţi fizice şi chimice ale elementelor pentru care lăsase căsuţe
goale,
8. între 1895-1898 au fost descoperite gazele rare Rayleigh şi Romsay care au completat
sistemul elaborat de Mendeleev,
9. pe baza acestui sistem Mendeleev enunţă legea periodicităţii: proprietăţile fizice şi
chimice ale elementelor şi combinaţiilor acestor sunt funcţii periodice ale maselor lor
atomice,
10. forma scurtă a sistemului periodic deşi corectă nu mai este astăzi folosită.

Forma lungă a sistemului periodic:

1. a fost elaborată în 1905 de către A. Werner,
2. utilizată astăzi scoate în evidenţă clasificarea elementelor în funcţie de numărul atomic
Z respectiv clasificarea elementelor după configuraţia lor electronică,
3. pune în evidenţă elementele grupelor principale, secundare, cât şi clasificarea acestora
în blocuri de elemente după electronii distructivi.

9
Chimie curs 2
TCM, IEDM, MCT
Perioadele:
 cuprind elementele ai căror atomi au acelaşi număr de straturi electronice,
 sunt în număr de şapte şi se notează cu cifre arabe,
 numărul perioadei în care se găseşte elementul indică numărul de straturi electronice
din învelişul electronic şi totodată numărul stratului exterior,
 fiecare perioada (cu excepţia perioadei 1) începe cu un metal alcalin si se încheie cu
un gaz rar.

Grupele:
 conţin elemente ai căror atomi au acelaşi număr de electroni pe ultimul strat (deci
proprietăţi asemănătoare),
 se notează cu cifre arabe de la 1 la 18 sau conform notaţiei tradiţionale cu cifre
romane de la IA la VIIIA grupele principale, respectiv de la IB la VIIIB grupele
secundare (grupa VIIIB cuprinde trei elemente in fiecare perioada),
 numărul grupei principale în care se găseşte elementul indică numărul de electroni de
pe ultimul strat. Aceşti electroni se numesc electroni de valenta, au energia cea mai
mare si participa la formarea legăturilor chimice,
 unele au denumiri specifice:
1A– grupa alcalinelor 5A– grupa azotului
2A– grupa alcalino-pământoaselor 6A– grupa oxigenului
3A– grupa pământoaselor 7A– grupa halogenilor
4A– grupa carbonului 8A– grupa gazelor rare (grupa zero)
Linia groasa in zig-zag indica poziţia separata a metalelor (stânga-jos) de cea a
nemetalelor (dreapta-sus). Elementele adiacente au proprietăţi intermediare si se numesc
semimetale (Si, Ge, As, Sb, Te).

10