Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
VII.1.1. Introducere
Apa este substanţa cea mai răspândită de pe glob aflându-se în toate trei straturile de
agregare, sub formă de gaz sau vapori de apa - ceaţă, aburi şi nori - în atmosfera, sub formă
lichidă în râuri, mlaştini, lacuri, mări sau oceane şi sub formă solidă sau gheaţă. Ea acoperă
mai mult de 72% din suprafaţa pamantului atât lichidă cât şi solidă fiind necesară vieţii de pe
pamânt şi constituie o mare parte a lucrurilor vii.
Volumul apei este estimat la aproximativ 1380 milioane km 3, din care cea mai mare
parte este apă sărată.
Apa este o substanţă indispensabilă vieţii, indiferent de forma acesteia, fiind în același
timp unul un solvent foarte bun. Apa dizolvă si substanțe organice și anorganice fiind utilizat
ca solvent atât în industrie cât si în uz casnic.
Prin urmare apa este substanța cea mai utilizată de către om fiind utilizată pentru
consum uman, pentru prepararea unor amestecuri (sisteme disperse: soluții, emulsii, soluții
coloidale, etc.), pentru transportul energiei termice, pentru producerea aburului, pentru răcire,
pentru spălare, etc..
1. Proprietăţi termice
Trecerea de la o stare la alta a apei presupune formarea sau ruperea de legături de
hidrogen.
Căldura latentă de transformare este de fapt energia sau cantitatea de căldură
absorbită, respectiv degajată, la presiune constantă.
Dăm ca exemplu: la punctul de fierbere (100°C la presiune atmosferică) apa trece din
stare lichidă în stare gazoasă absorbind o cantitate de energie de 2260kJ/kg. Aportul de
căldură distruge structura intermoleculară şi permite separarea moleculelor.
1
Chimie curs 7,8
TCM, IM, MCT
Capacitatea calorică este cantitatea de energie calorică necesară pentru a creşte
temperatura apei cu un grad. Căldura specifică sau capacitatea calorică a apei este de 4,18
kJ/kg*°C. Ea variază cu temperatura, prezentând un minim de + 35°C.
Căldura de vaporizare sau de evaporare (căldura latentă de vaporizare ) este cantitatea
de căldură necesară pentru a evapora sau condensa o unitate de masă de apă. Căldura de
vaporizare poate fi calculată, în intervalul de temperatură ( 0 C - 40 C ).
0 0
Densitatea relativă a apei notată cu δ r, este definită prin raportul dintre masa sa
volumică şi cea a unui corp de referinţă, în condiţii specifice, este o mărime adimensională.
Confuziile frecvente între cele două mărimi se datorează faptului că, în general se foloseşte
apa la 4°C şi la presiune atmosferică.
2
Chimie curs 7,8
TCM, IM, MCT
- gaze dizolvate (O2 , N2 , CO2 , Cl2 – clorul gazos il regasim doar in apa potabilă de
la robinet;
- compuşi organici sau anorganici aflaţi în suspensie în apă si care provin din
descompunerea resturilor vegetale, resturi animale sau din antrenarea acestora din sol;
- săruri dizolvate, aflate în soluţie apoasă sub formă de ioni.
Prin compoziţia chimică a apelor naturale se subînţelege totalitatea gazelor dizolvate,
a sărurilor minerale şi a substanţelor organice.
3
Chimie curs 7,8
TCM, IM, MCT
VII.2. Categorii de apă
În funcţie de compoziția chimică respectiv a indicatorilor de calitate apa poate fi
folosita sau nu în anumite domenii. Astfel după domeniul de utilizare apele se pot clasifica:
1) Apă potabilă sau de consum
Această apă trebuie să îndeplinească o serie de condiţii şi indici de salubritate:
conţinutul admis de microorganisme, suspensii, săruri solubile, pH, substanţe organice.
Conform legii Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, apa potabilă
reprezintă apa destinată consumului uman, după cum urmează:
a) orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la
prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și indiferent dacă
este furnizată prin rețea de distribuție, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte
recipiente;
b) toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea,
procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanțelor destinate consumului
uman.
Legea 458/2002 prevede limite la o serie de indicatori fizici, chimici și
microbiologici care trebuie respectate pentru ca apa să fie considerată potabilă.
4
Chimie curs 7,8
TCM, IM, MCT
de nămol, înrăutăţind procesul de transfer termic sau duc la obturarea şi chiar înfundarea
conductelor. Din aceste motive apa trebuie dedurizată.
3) Apă reziduală – este apa impurificată cu deşeuri solide, lichide sau gazoase provenite din
gospodării casnice, din intreprinderi industriale, etc. Apele reziduale conţin o mare cantitate
de substanţe nocive: microorganisme, substanţe organice, acizi, săruri, etc. şi nu pot fi
deversate în râuri decât după o prealabilă epurare.
Particulele coloidale formate, prin proprietăţile lor electrice, atrag suspensiile din apă
favorizând procesul de floculare şi sedimentare.
f) Dezinfecţia apei urmăreşte îndepărtarea germenilor patogeni şi micşorarea
numărului de germeni saprofiţi (rezultaţi în urma putrezirii plantelor). Dezinfecţia apei se
poate realiza prin procedee:
- fizice: prin radiaţii termice (fierbere), sonore, UV, ionizante;
- chimice: cu ajutorul unor agenţi oxidanţi puternici (Cl2, substanţe clorogene, O3,
Br2, KMnO4, etc.);
- biologice: distrugerea bacteriilor se realizează cu ajutorul membranelor biologice ce
se formează în partea superioară a stratului de nisip filtrant, în cazul filtrelor lente. Această
metodă se foloseşte mai rar.
2) Dedurizarea urmăreşte reducerea conţinutului de săruri solubile de calciu şi magneziu din
apă. Aceasta se poate realiza prin mai multe metode:
a) Aerarea - constă în trecerea apei peste o serie de cascade sau în pulverizarea apei în
aer, când are loc o desorbţie a dioxidului de carbon liber din apă, ce se află în echilibru cu
5
Chimie curs 7,8
TCM, IM, MCT
bicarbonaţii de calciu şi magneziu, deplasând astfel echilibrele spre formarea carbonaţilor
insolubili.
Ca(HCO3)2 = CaCO3 ↓+ CO2 ↑+ H2O
Trecând apoi apa cu un anionit de tip ROH se produce schimbul de anioni potrivit
reacţiei: ROH + HX = RX + H2O. Apa demineralizată este practic o apă pură.
Procedeul cu schimbători de ioni - este procedeul cel mai utilizat în industrie.
Schimbătorii de ioni sunt compuşi macromoleculari naturali sau sintetici, insolubile în
apă sau în alţi solvenţi, care conţin grupe active cu ioni mobili, aceşti ioni putând fi schimbaţi
cu ioni din apă care au sarcină de acelaşi semn.
În funcţie de natura scheletului unui schimbător de ioni acesta poate fi anorganic
(zeolitic) sau organic. În mod simplificat un schimbător de ioni poate fi imaginat ca un schelet
macromolecular poliionic deci care are în structură un număr foarte mare de locuri cu
densitate electrică crescută. În aceste locuri se fixează prin procese de adsorbţie şi atracţie
electrostatică ioni de semn contrar. Aceşti ioni pot fi schimbaţi cu alţi ioni de aceiaşi sarcină,
cu care schimbătorul vine în contact.
Industrial
6
Chimie curs 7,8
TCM, IM, MCT
Demineralizarea totală a apei se poate realiza prin schimb ionic utilizând raşini
schimbătoare de ioni. Operaţia de demineralizare se poate realiza într-o instalaţie alcătuită din
doua filtre, unul cu cation puternic acid şi celalalt cu anionit puternic bazic sau dintr-un filtru
cu strat mixt, format dintr-un cationit puternic acid amestecat cu un anionit puternic bazic
(figura VI.7).
Conform figurei VI.7 apa care iese din filtru cu cationit este acidă, ea conţine acizi
minerali formaţi în urma schimbului ionic şi CO 2 provenit din duritatea temporara. Dioxidul
de carbon se înlătură trecând apa printr-un degazor în care dioxidul de carbon este eliminat
prin încălzire cu aburi. Apa acidă trece prin cel de-al doilea filtru cu anionit puternic bazic,
unde se reţin toţi anionii, inclusiv acidul silicic, realizându-se astfel şi desilicierea apei. Apa
trecută prin filtrele cu schimbători de cationi şi anioni este demineralizata total şi neutra
(pH=7). Regenerarea răşinilor se realizează prin spălarea filtrului cationic cu o soluţie H 2SO4
4%. Şi a celui anionic cu o soluţie de NaOH sau Na2CO3 5%.
În tehnica modernă demineralizarea apei se realizeaza in cea mai mare parte cu
schimbatori de ioni. In unele cazuri apa bruta are un grad mare de mineralizare se aplica mai
intai un tratament: cu var si soda pentru micsorarea duritatii apoi se trece la demineralizarea
cu schimbatori de ioni reducandu-se astfel pretul de cost al apei demineralizate. Instalaţiile
industriale sunt alcatuite din trei, patru perechi de filtre: unele realizeaza demineralizarea,
altele se regenereaza, altele se spala. Astfel procesul de demineralizare este continuu.
soluţie de
regenerare
soluţie regenerare
apă brută soluţie regenerare
H2SO4 4% CO2
NaOH 5%
apă brută
1 2 3
1
2
abur
apă dedurizată
Figura 1a Schema instalatiei pentru Figura 1b Schema instalatiei pentru demineralizarea apei cu schimbatori de
dedurizarea apei cu schimbatori de ioni: ioni: 1 – filtru cu cationit (RH), 2 – filtru de anionit (ROH), 3 – degazor
1 – coloana cu cationit; 2 – start de nisip
Condiţiile de calitate pentru apa potabilă şi industrială sunt stabilite prin norme
(standarde). De exemplu, apa folosită în industria fibrelor textile nu trebuie să conţină ioni de
calciu şi magneziu, care reduc capacitatea de spălare şi albire a anumitor auxiliari textili. Apa
folosită în industria fibrelor sintetice nu trebuie să conţină ioni de fier, care se depun sub
formă de oxizi şi obturează canalele de filare.
7
Chimie curs 7,8
TCM, IM, MCT
3) Epurarea apelor uzate. Apele reziduale conţin multe substanţe organice (unele în
descompunere), substanţe toxice şi microbi patogeni. Deversarea acestor ape, fără o prealabilă
epurare, duce la poluarea masivă a receptorilor naturali (lacuri, râuri, fluvii, mări).
Prin epurare se înţelege îndepărtarea substanţelor poluante din apă. Epurarea apelor
reziduale se realizează în procese de epurare constituite din mai multe etape:
- epurarea mecanică - asigură îndepărtarea suspensiilor grosiere din apă;
- epurarea mecano-chimică - cuprinde procesele de coagulare, decantare, filtrare şi
dezinfecţie;
- epurarea biologică - se realizează cu ajutorul unor bacterii care transformă, prin
metabolismul lor, o serie de compuşi toxici în săruri minerale inactive. Dintre procedeele de
epurare biologică, procedeul cu nămol activ ocupă un loc tot mai important, ca urmare a
eficienţei crescute şi a posibilităţilor de efectuare a unui bun control al funcţionării instalaţiei.
Acest procedeu implică aerarea apei preepurate şi amestecarea ei cu o cantitate
oarecare de nămol, denumit nămol activ. Nămolul activ se obţine în timp prin aerarea apei
uzate care conţine o anumită încărcare de substanţe organice şi este format din
microorganisme, substanţe organice amorfe şi substanţe anorganice aglomerate în flocule.
Floculele, datorită proprietăţilor lor de adsorbţie, reţin materialele organice din apa uzată, pe
care cu ajutorul microorganismelor ce sunt prezente pe suprafaţa lor, le oxidează biochimic.
Prin introducerea artificială a aerului, a agitării, şi a formării unei mari suprafeţe de contact
(dată de floculele de nămol activ) se ajunge în mod artificial la o autoepurare intensivă, într-
un spaţiu restrâns şi într-un timp relativ scurt.
Avantajele acestui procedeu constau în obţinerea unui efluent limpede, neputrescibil,
fără mirosuri, într-o oarecare măsură nitrificat, lipsit de bacterii patogene şi de suspensii şi cu
un conţinut final de substanţe organice oxidabile relativ scăzut. Dezavantajele procedeului
rezultă din sensibilitatea nămolului activ la eventuale şocuri de substanţe toxice sau încărcări
organice mari, necesitatea unei întreţineri şi exploatări atente a instalaţiei, precum şi din
dificultăţile legate de îndepărtarea nămolului obţinut.