Chimie curs 3

Obiectivele operaţionale ale Cursului 3

O1: Având la dispoziție suportul de curs, studentul vor ști sa prezinte, sa recunoască si sa
determine tipurile de legături chimice existente in diferitele structuri chimice si tipurile
de reacții.

Cuprinsul Cursului 3
Cap. III. Legături chimice
Legături chimice principale:
1. Legătura ionica
2. Legătura covalenta
3. Legătura coordinativa
4. Legătura metalica
Legături chimice secundare
1. legături prin forţe van der Waals
2. legături prin punți de hidrogen
IV. Tipuri de reactii chimice

Capitolul III. Legături chimice

III.1. Noțiuni generale

Cea mai mare parte a substanţelor din natură sunt combinaţii între atomi identici sau
diferiţi, prin urmare sunt rezultatul interacţiunilor dintre atomi.
Nu se poate înţelege existenţa varietăţii compuşilor chimici, mecanismul de formare,
proprietăţile lor, fără să se cunoască natura forţelor de legătură între atomi.
Legătura chimică se defineşte ca o asociere, o interacţiune ce se manifestă între atomi
identici sau diferiţi, care duce la apariţia de molecule sau compuşi ionici ca urmare a unei
reacţii chimice.
Din cele 90 de elemente naturale, puţine sunt cunoscute in natura, in condiții obișnuite,
sub forma de atomi liberi (gazele rare).
Marea majoritate a elementelor se găsesc sub forma de combinații simple sau
compuse in care atomii sunt legati intre ei. Deci atomii elementelor chimice in condiții
obisnuite nu sunt stabili in stare libera, ei se stabilizeaza prin interactiune cu alti atomi, se
leaga unii cu altii formind molecule sau cristale.

1
 Chimie curs 3

Atomii interactioneaza prin intermediul invelisului electronic exterior, realizindu-se

astfel legaturi intre ei ca urmare a modificarii structurii electronice exterioare. Structura
electronica cea mai stabila este structura gazelor rare (configuratia electronica exterioara de
gaz inert, configuratie de octet sau dublet).
Instabilitatea configuratiei electronice a atomilor liberi se manifesta prin tendinta de
a realiza configuratia stabila de gaz inert. Aceasta se poate realiza numai prin invelisurile
electronice exterioare ale altor atomi, prin cedare, acceptare sau punere in comun de electroni.

III.2. Clasificarea legaturilor chimice

Legaturile chimice se clasifica in:
I. Legături chimice principale
- legătura ionică (legătură heteropolară, electrovalenţă sau pereche de ioni),
- legătura covalentă,
- legatura coordinativa (legătura dativă).
- legatura metalică.
II. secundare
-legături prin forţe van der Waals (de orientare, de inductie, de dispersie London),
-legaturi prin punţi atomice (punti de hidrogen, de litiu)

III.2.1. Legaturi chimice principale

III.2.1.1. Legătura ionică

Substanţele solide constituite din reţele ionice (aranjamentul ordonat al particulelor
într-o reţea geometrică regulată) au ca particule componente ioni pozitivi şi negativi, dispuşi
alternativ şi ordonat în spaţiu. Aceşti ioni de semn contrar se atrag prin forţe de natură
electrostatică care constituie legătura ionică. Acest tip de legătură se întâlneşte la compuşi
formaţi din elemente cu caracter chimic opus, adică un metal capabil să cedeze electroni şi
un nemetal capabil să accepte electroni.

Exemplu: realizarea legăturii ionice la clorura de sodiu (NaCl) compus tipic ionic. În
reacţia sodiului cu clorul fiecare atom tinde să îşi formeze configuraţia stabilă a gazului cel
mai apropiat:
- atomul de sodiu cedează electronul de pe ultimul strat şi devine ion pozitiv de sodiu:
-e-
Na Na+

1s22s22p63s1 1s22s22p6

atom ion pozitiv

- atomul de clor acceptă un electron şi devine ion negativ de clor:

2
 Chimie curs 3

+e-
Cl Cl-

1s22s22p63s23p5 1s22s22p63s23p6

atom ion negativ

Cei doi ioni de semn contrar Na+ şi Cl- se atrag datorită forţelor electrostatice şi
formează compusul ionic clorură de sodiu. În acest caz are loc un transfer de electroni de la
sodiu la clor:

.. .. forte
.
Na + .Cl:
..
+
Na + :Cl-:
.. electrostatice
Na+Cl-

„Sarea de bucătărie„ NaCl este un exemplu clasic de material solid în care atomii sunt
legați prin legături ionice. Legăturile ionice se găsesc în mod frecvent în materiale care normal
sunt compuse dintr-un metal si un nemetal. Sodiul (Na) este un metal alcalin cu un electron de
valență care poate usor să părăseacă atomul pentru a forma un ion Na+ cu un număr complet de
învelisuri. Ionul Na+ arată la fel ca elementul inert Na dar are o sarcină pozitivă. Clorul are 5
electroni pe substratul 3p si poate accepa usor un electron pentru a completa substratul respectiv.
După ce clorul ia un electron de la sodiu, atomul de clor devine încărcat negativ si va fi la fel ca
elementul neutru cu deosebirea că are o sarcină negativă. Prin transferarea electronului de la Na
la Cl vor rezulta 2 ioni încărcați cu sarcini opuse Na+ si Cl- care se numesc cation si respectiv

anion după cum se prezintă în Figura III.1.

Figura III.1 Formarea

unei legături ionice între
Na si Cl. Atracția este
electrostatică

Un alt exemplu: realizarea legăturii ionice a oxidului de magneziu (MgO).

3
 Chimie curs 3

-2e-
Mg Mg2+

1s22s22p63s2 1s22s22p63s1

atom ion pozitiv

+2e-
O O2-

1s22s22p4 1s22s22p6

atom ion negativ

.. .. forte
2+ 2-
Mg: + O:
.. Mg + :O
.. : Mg2+O2-
electrostatice

Substanţele ionice de forma CaCl2 (clorură de calciu), cu cei 2 ioni cu sarcini neegale,
au o structură cristalină mai complicată, dar perfect ordonată. În ansamblu, cristalul ionic are
un număr de ioni pozitivi a căror sarcină este neutralizată de sarcina ionilor negativi.
Substanţele ionice nu sunt formate deci din molecule, formula compuşilor ionici indicând
raportul dintre ionii de semn contrar din reţea şi nu reprezintă o moleculă ca în cazul
compuşilor covalenţi. De exemplu, formula CaCl2 indică faptul că în cristal cele două sarcini
pozitive ale ionului de Ca2+ sunt neutralizate de două sarcini negative, ale celor doi ioni de Cl-
, astfel încât cristalul apare neutru din punct de vedere electric.

Proprietăţile substanţelor ionice:

- starea de agregare – la temperatură obişnuită substanţele ionice sunt solide;
- punctul de topire – legătura ionică este o legătură relativ puternică; pentru a rupe o astfel de
legătură este nevoie de o cantitate mare de energie, din această cauză compuşii ionici au
puncte de topire şi de fierbere ridicate. Cu cât forţa de atracţie dintre ioni este mai
puternică, cu atât punctul de topire al substanţei este mai ridicat. Punctele de topire depind
şi de sarcina ionilor astfel punctul de topire creşte cu valenţa ionului pozitiv, ca în cazul
compuşilor: NaF (9920C), MgF2 (12660C), AlF3 (19900C).
- comportarea la lovire – casante – la acţiunea unei forţe exterioare, planele de ioni se
deplasează astfel încât la un moment dat ionii de acelaşi semn din plane vecine se apropie
mult unii de alţii şi iau naştere forţe de respingere care duc la spargerea cristalului în
fragmente mai mici.
- solubilitatea – substanţele ionice sunt solubile în solvenţi polari, cum este apa;
- conductibilitatea electrică – în stare solidă ionii ocupă poziţii fixe în cristal. Aceste poziţii
sunt determinate de legătura ionică, care este f puternică, din acest motiv sub acţiunea
câmpului electric ionii nu se deplasează, iar curentul nu trece prin cristale. În topitură sau
în soluţie ionii părăsesc poziţiile fixe din cristal, devin mobili, se mişcă liber şi se pot
deplasa spre electrozi. În acest fel devine posibilă trecerea curentului electric.

4
 Chimie curs 3

III.2.1.2. Legătura covalentă

Legătura care se realizează prin punere în comun de electroni se numeşte legătură
covalentă, iar prin legăturile covalente se formează molecule, unităţi stabile şi riguros legate.
Clasificarea legăturilor covalente:
 Legături covalente nepolare, care se stabilesc între atomi de acelaşi fel, când perechea
de electroni aparţine în mod egal celor doi atomi legaţi: moleculele de H 2, F2, Cl2, O2,
N2 etc;
În cele ce urmează vom urmări cum se formează prin legătură covalentă nepolară
molecula diatomică de hidrogen, al cărui model spaţial este reprezentat în figura III.3.

Figura III.2. Modelul spaţial al moleculei de hidrogen

Atomul de hidrogen are în orbitalul 1s un singur electron necuplat. Doi atomi de

hidrogen, care au electroni de spin opus, pun în comun fiecare câte un electron, realizându-se
o covalenţă printr-un dublet comun după cum este prezentat în schema de mai jos:
H. + .H H:H

 Legături covalente polare, care se stabilesc între două specii diferite de atomi, fapt ce
permite deplasarea electronilor de legătură către atomul elementului mai
electronegativ – HF, NH3, H2O, H2S etc;
În cazul formării unei legături covalente prin întrepătrunderea unui orbital de tip s cu
un orbital de tip p, legătura este stabilă numai dacă centrul orbitalului s se află pe axa lobilor
orbitalului p, după cum se poate observa din figura III.4.
Figura III.4. Formarea legăturii covalente
dintre un orbital s
şi un orbital p

Legătura covalentă polară, a moleculei de hidrogen sulfurat (H2S) al cărui model

spaţial este reprezentat în figura III.5. este prezentată în schema de mai jos:

5
 Chimie curs 3

.. .. ..
:S. + .H :S: H :S: H
. .. ~900
+. H H
H

Sulful are configuraţia electronică a ultimului strat: 3s23p4 (Z=16).

 Legături covalente coordinative, în care unul din atomi posedă o pereche de electroni
neparticipanţi (atomul donor) pe care o donează unui atom deficitar în electroni
(atomul acceptor).
Legătura coordinativă este un caz particular al legăturii coordinative. În acest caz,
punerea în comun de electroni se face de către un singur atom, care posedă dublete
neparticipante şi care funcţionează ca un atom donor; celălalt atom care nu participă cu
electroni la formarea legăturii, are rolul de acceptor:

A: + B A:B
atom donor atom acceptor

Legătura coordinativă este întâlnită la formarea ionilor poliatomici, ca: NH 4+, H3O+,
NO3 , SO32- etc., şi la formarea unei clase de combinaţii chimice importante, numite
-

combinaţii complexe.
Legătura coordinativă în cazul formării ionului hidroniu H3O+ dintr-o moleculă de apă
şi un ion H+ (proton). Ionul pozitiv de hidrogen (acceptor) se leagă coordinativ de atomul de
oxigen din molecula apei printr-un dublet pus în comun numai de atomul de oxigen (donor):

+
H .. H ..
O: + H+ O H
H H
Ionul de amoniu NH4+ se formează tot printr-o legătură coordinativă. Protonul provine
de la un acid care se va lega de dubletul de electroni neparticipanţi ai azotului din amoniac:
+
H H
.. .. -
H N: + H :Cl:
.. H N H :Cl:
..

H H

III.2.1.3. Legătura metalică

Atomii metalelor au un număr mic de electroni (1...4) pe ultimul strat, cu excepţia
bismutului care are 5 electroni pe ultimul nivel electronic.
Proprietăţile metalelor sunt determinate de un tip special de legătură care se stabileşte
între atomii dintr-o reţea metalică, numită legătură metalică.

6
 Chimie curs 3

Spre deosebire de legătura covalenta unde electronii de valenta sunt puși in comun
intre atomii care formează respectiva legătura, in cadrul legăturii metalice electronii de
valenta ai tuturor atomilor ce compun metalul respectiv, aparțin in egala măsura întregii
structuri metalice. Datorita acestui fapt, metalele sunt bune conducătoare de căldura si
electricitate.
Tratarea cuantică a legăturii metalice, prin aplicarea teoriei orbitalilor moleculari a
fost realizată de Sommerfeld (1927). Conform acestei teorii, electronii dintr-o reţea metalică
nu sunt perfect liberi ci sunt supuşi unui câmp periodic existent în reţea; într-o bucată
compactă de metal, considerată o moleculă uriaşă, distribuţia electronilor este diferită de cea
din atomii individuali liberi cum ar fi cei în stare de gaz. Diferenţele sunt mai mici pentru
nivelele mai apropiate de nucleu dar sunt semnificative pentru cele mai îndepărtate. În atomii
individuali, electronii sunt distribuiţi într-un număr limitat de nivele de energie pe când în
metalul compact fiecare nivel energetic se multiplică într-un număr de nivele egal cu numărul
atomilor din reţea, lărgindu-se astfel zonele în care electronii au acces, respectiv în reţeaua
cristalină electronii se vor găsi în zone (benzi) de energie permisă separate de zone (benzi)
interzise. Nivelele interioare pot fi părăsite de electroni doar dacă metalul este iradiat cu raze
X, pe această proprietate bazându-se şi un tip de analiză spectrală. Banda corespunzătoare
nivelului ultim este cea care este extinsă în întreg cristalul metalic. În general ultima bandă de
energie ocupată cu electroni se numeşte bandă de valenţă iar banda permisă, liberă, imediat
superioară benzii de valenţă, se numeşte bandă de conducţie.
Prin aplicarea unei diferenţe de potenţial, electronii vor trece pe nivelele superioare ale
aceleiaşi benzi, cazul metalelor alcaline, sau din banda de valenţă în cea de conducţie,
asigurând conducţia electrică a metalelor.

III.2.2. Legaturi chimice secundare

In afara acestor legături foarte puternice menţionate mai sus, intre molecule, atomi sau
ioni, se realizeaza si alte tipuri de legături mai slabe inter- sau intramoleculare. Forţa
caracteristică stării lichide şi solide care menţine aglomerarea moleculelor poartă denumirea
de coeziune intermoleculară care este de natură electrostatică şi se realizează prin intermediul
acestor legături secundare, care pot fi:
 legături prin forţe van der Waals se manifestă între moleculele ce aparţin gazelor
lichefiate, solvenţilor neutri (hexan, bezen, tetraclorura de carbon), cristalelor formate
din reţele moleculare. Ele influenţează unele proprietăţi ale substanţelor ca:
volatilitatea, solubilitatea, miscibilitatea, plasticitatea, clivajul, tensiunea superficială,
atracţia dintre moleculele gazelor, condensarea, coagularea, atracţia moleculelor din
reţelele moleculare, etc.
Forţele van der Waals pot fi de 3 tipuri:
 de orientare (se manifestă între molecule polare numite forţe dipol-dipol sau între ioni
si molecule polare numite forţe ion-dipol care intervin în procesul de solvatare a
ionilor);

7
 Chimie curs 3

 de inducţie (apar între moleculele polare şi nepolare prin inducerea unui dipol
instantaneu în moleculele nepolare cu manifestarea ulterioară a unor forţe
electrostatice între dipolii permanenţi şi cei induşi )
 de dispersie London (apar între moleculele nepolare prin polarizarea temporară a
moleculelor sau atomilor datorită oscilaţiilor lor continue, dipolii temporari rezultaţi se
atrag reciproc, aceste forţe fiind aditive însumează acţiunile tuturor atomilor
constituenţi ai moleculelor).
 legaturi prin punţi atomice determină apariţia de asociaţii moleculare cu condiţia ca
atomii ce constituie puntea să aibă volum mic şi puţini electroni. Asociaţiile
moleculare se pot stabili prin:
 punţi de hidrogen (apar între micro/macromolecule identice sau diferite prin atracţii
electrostatice între atomii electronegativi şi atomul de hidrogen aparţinând unei
molecule vecine, legat covalent tot de un element electronegativ. De exemplu:
asociaţii moleculare în apă, alcooli, fenoli, unii acizi organici şi anorganici, amide,
polimeri naturali sau sintetici).
F-H….F-H….F-H….F-H
 punţi de litiu (locul hidrogenului poate fi luat de un alt element electropozitiv cu
volum mic, de ex. litiu in florura sau clorura de litiu).
Li-F…. Li-F….Li-F….Li-F
Deşi au o energie mică, punţile atomice prin faptul că sunt numeroase modifică
proprietăţile fizice ale substanţelor în care apar, ca de ex.: punctul de fierbere, punctul de
topire, căldura de vaporizare, densitatea. Aceste substanţe pot fi considerate ca având o
structură similară polimerilor realizată prin forţe secundare şi nu prin covalenţe ca la polimeri.

8
 Chimie curs 3

IV. Tipuri de reacții chimice

Reactia chimica este un proces de modificare a unui sistem in care dispar si apar
substante (specii chimice) noi.
Clasificarea reactiilor chimice
Exista mai multe criterii generale de clasificare a reactiilor chimice indiferent daca
substantele sunt organice sau anorganice.

IV.1. Criteriul termodinamic, reactiile sunt:

-exoterme (∆H<0) –insotite de degajare de caldura (de ex. reactiile de neutralizare, de
ardere, transformari de faza, de ex. solidificarea, etc.);
-endoterme (∆H>0) -insotite de absorbtie de caldura (esterificarea, , transformari de
faza, de ex. topirea).
Se mai poate considera si o alta clasificare:
Reactii endoergice sunt cele care au loc in cursul asimilatiei bioxidului de carbon din
celulele vii ale plantelor energia fiind furnizata de lumina solara.
Reactii exoergice sunt reactii de oxidare din celulele vii, la care participa oxigenul si
sunt insotite de o descrestere a entalpiei libere.

IV.2. Criteriul cinetic:

-al molecularitatii, reacțiile pot fi:
-reactii monomoleculare (ex. descompunerea termica a dimetil-eterului);
-reactii dimoleculare (ex. esterificarea unui acid cu un alcool);
-reactii trimoleculare (destul de rare: oxidarea monoxidului de azot la dioxid in
prezenta oxigenului, trimerizarile ciclice ale acetilenei, acetonei, aldehidei formice).
- al ordinului de reactie, reactiile pot fi
- reacții de ordinul 0 (reactii fotochimice, electrolitice);
- reacții de ordinul I (hidroliza clorurii de tert-butil);
- reacții de ordinul II (dimerizare, esterificare);
- reacții de ordinul III (oxidarea monoxidului de azot la dioxid in prezenta oxigenului).

IV.3. Criteriul mecanismelor de reactie:

IV.3.1. Reacții de oxido-reducere

Reacțiile de oxido-reducere reprezintă procesele chimice care se desfășoară cu transfer
de electroni între atomi, molecule sau ioni.
Acest transfer de electroni de la un atom sau ion la alt atom sau ion determina
schimbarea stării de oxidare. Atomii sau ionii care cedează electroni se oxidează si se numesc
9
 Chimie curs 3

reducători, iar atomii sau ionii care accepta electroni se reduc si se numesc oxidanți. In orice
reacție redox, numărul electronilor cedați de reducător este egal cu numărul electronilor
primiți de oxidant:
Oxidant1 + ne-→ Reducator1
Reducator2 - ne- → Oxidant2
Însumând aceste 2 procese se obține:
Oxidant1 +Reducator2 ↔Reducator1 +Oxidant2
Ex. 10 FeSO4+2KMnO4+8H2SO4→5Fe2(SO4)3+2MnSO4+K2SO4+8H2O
2Fe2+-2e-→2Fe3+
Mn7++5e-→Mn2+

IV.3.2. Reactii catalitice

Reacții catalitice sunt transformările chimice în a căror desfășurare sunt implicate
unele substanțe numite catalizatori. Catalizatorii au următoarele proprietăți generale:
-maresc viteza reactiilor chimice posibile d.p.d.v.termodinamic prin scaderea energiei
de activare si instalarea mai rapida a starii de echilibru;
-au activitate catalitica manifestata in concentratii mici, mediul de reactie continind
concentratii relativ mari de substrat;
- se regasesc la sfirsitul transformarii, in mediu, nemodificati d.p.d.v. cantitativ si
calitativ.
Reactiile catalitice se impart in 3 categorii:
-Cataliza omogena are loc in faza lichida (ex. descompunerea apei oxigenate in apa si
oxigen in prezenta de acid iodhidric, hidroliza zaharului in prezenta de acid sulfuric diluat)
sau gazoasa (ex. oxidarea dioxidului de sulf la trioxid de sulf sub influenta oxizilor de azot,
formarea acidului clorhidric din elemente in prezenta urmelor de vapori de sodiu), cind
catalizatorul este dizolvat in mediul de reactie, formind o singura faza.
-Cataliza heterogena are loc intre reactanti lichizi sau gazosi si catalizatori solizi (ex.
oxidarea dioxidului de sulf la trioxid de sulf in prezenta catalizatorilor de platina,
hidrogenarea oxidului de carbon in prezenta catalizatorilor de cobalt pentru obtinerea
alcanilor,etc.). Reactia se petrece pe suprafata catalizatorului prin contactul catalizatorului
solid cu reactantii, fapt pentru care aceste reactii se mai numesc si reactii de contact.
-Reactiile enzimatice sunt reactii catalizate de enzime. Enzimele sunt substante
organice macromoleculare, de natura proteica, sintetizate de celula vie, dar proprietatile lor
catalitice se manifesta atit in interiorulcit si in exteriorul celulei. Toate transformarile chimice
din celula vie sunt catalizate de enzime. Exista si procese enzimatice de importanta tehnica:
ex. hidroliza amidonului in prezenta amilazei, fermentatia lactica, acetica, alcoolica, etc.
Enzimele au o serie de caracteristici :
-o inalta specificitate de actiune (specificitate de reactie, de substrat)-actioneaza numai
asupra unor structuri chimice
-o mare sensibilitate la variatii de temperatura (incalzite peste 80C, toate enzimele, cu
exceptia celor ale bacteriilor termofile, se inactiveaza, denaturindu-se)
-o mare sensibilitate la variatii de pH (fiecare enzima are un pH optim de actiune)

10
 Chimie curs 3

- sensibilitate fata de electroliți (ionii metalelor grele, fluoruri, cianuri, sulfuri)

III.3.3. Reacții fotochimice

Fotochimia este domeniul chimiei care se ocupa cu studiul transformărilor calitative
ale materiei sub influenta luminii, a energiei luminoase. Reacțiile fotochimice reprezintă
procesele chimice inițiate de fotoni (ex. fotosinteza, sinteza vitaminei D2, substituția alcanilor
si cicloalcanilor cu clorul sau bromul, sub acțiunea luminii, etc.)

IV.4. Alte criterii

IV.4.1 Reacții de neutralizare

Reacții de neutralizare sunt reacții dintre un acid si o baza. Deoarece reactantii sunt
disociați, se poate prezenta reacția de neutralizare in mediu apos dintre acidul cel mai puternic
si baza cea mai puternica prin schema:
acid -H3O++ baza - HO-↔ sare + 2H2O
Reacțiile de neutralizare pot avea loc intre un acid tare/slab si o baza tare/slaba.
Ex. HCl+NaOH =NaCl+H2O
CH3-COOH+NH4OH↔ CH3-COO NH4+ H2O

IV.4.2. Reacții de (solvo)liza

Reacții de (solvo)liza (hidroliza, amonoliza, alcooliza, acidoliza ) sunt acele reacții in
care unul din reactanți este solventul, o substanța micromoleculara ca de ex. apa
(saponificarea esterilor, hidroliza nitrililor, hidroliza sarurilor, etc.), amoniacul (amonoliza
alcoolilor cu obținerea aminelor), alcoolii (obținerea eterilor din derivatii halogenati si
alcooli), acizi (obținerea esterilor din derivați halogenați si acizi organici), etc.

IV.4.3. Reacții de ardere

Reactii de ardere sunt acele reactii in lant (uneori explozii) la care participa oxigenul
si alte elemente sau substante de regula in faza gazoasa (hidrogen, hidrocarburi gazoase, etc.).

IV.4.4. Reactii cu schimb ionic

Reactii cu schimb ionic se intilnesc mai ales in chimia anorganica, ca de ex:
2NaCl + Mg SO4 ↔ MgCl2 + Na2SO4
2LiCl + BaSO4 ↔ BaCl2 + Li2SO4

11
 Chimie curs 3

IV.4.4. Reacții specifice chimiei organice

In chimia organica sunt si alte criterii specifice de clasificare a reactiilor chimice.
1. dupa natura procesului desfasurat, reactiile compusilor organici sunt de 5 tipuri:
a. Reactii de substitutie sunt procesele chimice prin care un atom sau un grup de atomi
este inlocuit cu alt atom sau grup de atomi:
R-X+Y→R-Y+X
Dupa mecanismul prin care decurge reactia, substitutiile pot fi:
-homolitice(radicalice): ex. reactiile de halogenare, nitrare in seria alcanilor, la catena
laterala a hidrocarburilor aromatice

-heterolitice(ionice)care pot fi reactii de substitutie nucleofila (SN) (ex. substitutii in

clasa derivatilor halogenati) si de substitutie electrofila (SE) (ex. nitrarea, sulfonarea,
halogenarea, alchilarea, acilarea nucleelor aromatice).

b.Reactii de aditie sunt procesele chimice in care se rup legaturile π din legaturile
multiple si fragmentele reactantului se leaga la atomii implicati in legatura multipla. Dupa
mecanismul ce are loc, aditiile pot fi:
-homolitice - se petrec la dublele legaturi ce unesc 2 atomi identici (ex. aditia HBr la
alchene in prezenta de peroxizi),

-heterolitice care pot fi aditii electrofile (ex. aditia halogenilor la dubla legatura) sau
aditii nucleofile (apar la dubla legatura stabilita intre atomi neidentici, ca in cazul grupei
C=O).

c. Reactii de transpozitie sunt procesele chimice prin care atomii isi schimba pozitiile
in molecula prin migratii de atomi sau grupe de atomi. Prin transpozitie se obtin izomeri, de
aceea reactia se mai numeste reactie de izomerizare.

12
 Chimie curs 3

d. Reactii de eliminare sunt procese chimice cu formare de legaturi multiple, omogene

sau eterogene, prin eliminarea a 2 atomi sau grupe de atomi, legate de 2 atomi vecini. In
funcție de produsul chimic eliminat, procesele se numesc diferit: dehidrogenare,
dehalogenare, dehidrohalogenare, dehidratare. Dupa natura reactantului care le initiaza si
reacțiile de eliminare pot fi electrofile (ex. deshidratarea alcoolilor la alchene) sau nucleofile
(ex. obtinerea etilenei din clorura de etil in mediu bazic).

e. Reactii de piroliza sunt reacții de descompunere termica la temperaturi peste 6500C,

in atmosfera controlata a unor substanțe cu obținerea de atomi si radicali liberi, care apoi se
recombina in specii moleculare stabile cu structuri chimice diferite (piroliza metanului cu
obținerea elementelor componente, piroliza hidrocarburilor saturate si nesaturate cu obtinerea
altor hidrocarburi, etc.). Daca temperatura este inferioara valorii de 6500C reactiile se numesc
de cracare si se folosesc foarte frecvent in chimia organica pentru sinteza unor hidrocarburi.
2. dupa criteriul tehnologic, reactiile organice pot fi de: halogenare (obtinerea
derivatilor halogenati), nitrare (obtinerea nitroderivatilor), hidrogenare - dehidrogenare
(obtinerea derivatilor saturati sau nesaturati ai diferitelor clase de compusi organici),
alchilare, arilare si alchilarilare (obtinerea de noi substante organice), polimerizare,
policondensare si poliaditie (obtinerea polimerilor sintetici), etc.

13