Captură de Ecran Din 2023-10-09 La 15.34.12

Răducu GALERU
CURS PENTRU
PREGĂTIREA EXAMENELOR DE
CHIMIE ANORGANICĂ
Editura Babel
2009
ISBN: 000-0000-000-0
CURS PENTRU
PREGĂTIREA EXAMENELOR DE
CHIMIE ANORGANICĂ
R DUCU GALERU
Curs pentru pregătirea examenelor de chimie anorganică
CAPITOLUL I
ATOMUL, COMPONENTĂ A MATERIEI
I.1. INTRODUCERE.
Materia este formată din atomi indivizibili i are următoarele proprietă i:

Ocupă un loc în sa iu;
Se află în continuă mi care i transformare;
Prezintă masă proprie;
Nu poate fi creată nici distrusă;
Substan a este o componentă omogenă din materie, alcătuită din acela i tip de particule cu
compozi ia bine determinată.
Atomul este cea mai mică parte în care se poate diviza o substan ă simplă i care păstrează
proprietă ile i individualitatea acesteia. Denumirea de atom provine din limba greacă, unde atomos
înseamnă indivizibil. Filosofic conceptul de atom a fost folosit pentru a descrie cea mai mică parte
din alcătuirea materiei. În 1805 chimistul i fizicianul J. Dalton a emis ipoteza că substan ele sunt
formate din particule foarte mici, numite atomi, acestea putând fi de tot atâtea tipuri, câte elemente
chimice se cunosc.
Substan ele sunt alcătuite din atomi. Dacă substan a este formată din atomi identici atunci se
consideră o substan ă elementară, iar dacă este formată din atomi diferi i este o substan ă compusă.
Descoperirile secolelor XIX i XX au arătat că atomul are o structură discontinuă, astfel la
rândul său pentru atom se pot considera mai multe subdiviziuni, particule mai mici încărcate sau nu
cu sarcină electrică.
Pentru a realiza conexiuni între macro i microcosmos trebuie să se precizeze unită ile de
măsură cu care se va opera în continuare:
Pentru aprecierea masei se folosesc ca unită i de măsură gram, kilogram, sau unitate atomică
de masă (u.a.m), care reprezintă o unitate de măsură tolerată, în unele lucrări de specialitate
fiind denumită Dalton. 1u.a.m. = 1,67.10-27Kg.
Pentru aprecierea sarcinii electrice se folosesc unită ile de măsură Coulomb, sau la sarcină
relativă elementară. Astfel dacă sarcina electrică este de 1,602.10-19C sarcina relativă
elementară poate avea valori pozitive de +1, sau negative de –1 în func ie de particula studiată.
Molul reprezintă cantitatea de substan ă exprimată în grame care con ine 6,023.1023 particule.
6,023.1023u.a.m. = 1g. i 1u.a.m. = 0,166.10-23g.
Pentru diametrele atomilor în sistemul interna ional se lucrează în metri dar în cazul atomilor,
moleculelor în Armstrongi. 1Ao = 10-10m.
Pentru o ilustrare mai corectă a conexiunilor între macrocosmos i microcosmos se poate
afirma că nucleul atomului de hidrogen are volumul de 10-39 cm3, iar masa acestuia fiind de 10-24kg.
I.2. NUCLEUL ATOMIC.

Nucleul reprezintă partea centrală a atomului. Are o structură complexă, fiind format din
nucleoni. Aici este concentrată întreaga masă a atomului, deoarece electronii sunt foarte mici i se
mi că cu viteze foarte mari în jurul nucleului. Între nucleoni există for e de atrac ie mari, numite
for e nucleare, acestea asigurând pentru nucleu o stabilitate foarte mare. Această stabilitate face ca
nucleul să rămână nemodificat în urma reac iilor chimice. Pentru modificarea lui sunt necesare for e
foarte mari. Sarcina electrică a nucleului este pozitivă, valoarea sarcinii, în unită i de sarcină electrică
este egală cu numărul de protoni din nucleu.
Dacă se compară dimensiunea nucleului( 10-4Ao) cu a atomului(1-5Ao) se va constata că
acesta are un volum mai mic i dens, iar în atom ocupă o por iune foarte mică.
5
R DUCU GALERU
Cei mai importan i nucleoni sunt protonul i neutronul. Protonul este caracterizat de sarcina
relativă elementară de +1 i masa egală cu 1 u.a.m. (1 Dalton). Neutronul este neutru electric i are
masa egală cu 1 u.a.m. (1 Dalton).
I.3. NUMĂR ATOMIC. NUMĂR DE MASĂ.

ELEMENT CHIMIC.
Numărul protonilor din nucleu se notează cu Z i reprezintă număr atomic. Deoarece atomul
este neutru din punct de vedere electric numărul de protoni trebuie să fie egal cu numărul de
neutroni. Numărul de protoni din nucleu coincide cu sarcina nucleară.
Specia de atomi care are acela i număr atomic, deci aceia i sarcină nucleară, formează un
element chimic. Orice element chimic ocupă o căsu ă în sistemul periodic. Nu există două elemente
chimice cu acela i număr atomic Z. Numărul atomic coincide cu numărul căsu ei în care este
repartizat un element chimic în sistemul periodic.
Un element chimic se va reprezenta simbolic: AZE.
Suma dintre numărul de protoni i numărul de neutroni se nume te număr de masă i se
notează cu A. Se poate aproxima prin rela ia:
A = Z + N.
I.4. IZOTOPI.
Izotopii sunt specii chimice ale aceluia i element caracterizate de acela i număr atomic Z (au
număr egal de protoni), dar număr de masă A diferit (număr de neutroni diferit). Deoarece to i
izotopii au acela i număr atomic Z. Pentru o valoare Z corespunde un element chimic, din acest
motiv este suficientă pentru un izotop reprezentarea simbolică AX. Numele provine din limba greacă
unde „isos” care înseamnă acela i, iar „topos” loc. Pentru hidrogen se cunosc trei izotopi:
Reprezentare: Denumire Z Număr de Număr de A
protoni neutroni
1
H sau H Protiu 1 1 0 1
2
H sau D Deuteriu 1 1 1 2
3
H sau T Tritiu 1 1 2 3
Elemente mixte sunt elemente care în natură se găsesc sub forma de amestecuri de izotopi.
Cele mai întâlnite în practica chimică sunt cele descrise în următoarele exemple:
16
• O, 17O, 18O.
• 24Mg, 25Mg, 26Mg
• 54Fe, 56Fe, 57Fe, 58Fe.
• 234U, 235U, 238U.
• 20Ne, 21Ne, 22Ne.
Din cei 1200 nuclizi cunoscu i până astăzi 900 sunt radioactivi (nu sunt stabili, se
transformă în alte specii chimice cu emiterea de radia ii). Din cele 92 elemente naturale cunoscute,
69 sunt amestecuri de izotopi stabili. Nucleele care con in număr par de protoni i neutroni sunt mai
stabile decât cele cu număr impar.
Masa reală a unui atom este de ordinul 10-25-10-27 kg.
Masa relativă este un număr adimensional care arată de câte ori masa unui atom este mai
mare decât a 12-a parte din masa izotopului 12C.
Masa atomică relativă medie (valoarea notată în sistemul periodic al elementelor) a unui
element se calculează ca medie ponderală a maselor tuturor izotopilor stabili pentru elementul
respectiv = (c1A1+ c2A2+........ cnAn)/100. Unde c1, c2......... cn reprezintă propor iile în care se
găsesc în natură izotopii respectivi, iar A1, A2 ...........An sunt numerele de masă ale izotopilor stabili.
6
R DUCU GALERU
inând cont de no iunile prezentate anterior se poate concluziona că simbolul atomic are o
dublă semnifica ie, calitativă reprezentând totalitatea atomilor cu aceia i sarcină nucleară i
cantitativă deoarece reprezintă doar un atom cu caracteristicile sale.
Utiliz ri ale izotopilor:
• Apa grea, con ine izotopul deuteriu al hidrogenului i are formula moleculară acceptată D2O.
Aceasta este utilizată ca agent de răcire în centralele nucleare. Aceasta are proprietă i diferite
fa ă de apa obi nuită. Pe tii suportă o concentra ie de 32%, de apă grea în apa în care trăiesc,
dar dacă aceasta este mai mare ei nu supravie uiesc i mor. Semin ele plantelor nu încol esc
dacă sunt stropite cu apă grea.
• Pentru studiul mecanismului unor reac ii chimice se poate folosi izotopul oxigenului 18O.
• Pentru diagnosticarea unor afec iuni ale glandei tiroide se folose te izotopul iodului 131I.
• Pentru diagnosticarea unor afec iuni ale creierului se folose te izotopul fosforului 32P.
• Pentru studii asupra fotosintezei se utilizează izotopul carbonului 14C. Acela i izotop se
utilizează la datarea unor piese arheologice, sau pentru determinarea vârstei unor materiale
care con in C. Datările se pot realiza prin măsurarea raportului dintre cei doi izotopi ai
carbonului 14C/12C care trebuie să fie constant în compu ii organici din organismele vii.
Con inutul în izotop 14C scade la jumătate după 5668 ani.
• Pentru determinarea nivelului fontei topite din furnal se utilizează izotopul cobaltului 60Co.
I.5. ÎNVELIŞUL DE ELECTRONI.
I.5.1. ORBITALI. TIPURI DE SUBSTRATURI.
Deoarece nucleul este relativ mic comparativ cu atomul restul spa iului este ocupat de
electroni. Electronul este încărcat cu o sarcină electrică relativă elementară egală cu –1 iar masa de
9,109.10-31kg. Este mult mai u or decât nucleonii prezenta i i se rote te cu viteze foarte mari în jurul
nucleului. Masa înveli ului de electroni se neglijează la calculul masei atomice. Pentru electron se
pot utiliza reprezentările simbolice –1e sau e-. Atomul este neutru din punct de vedere electric din
cauză că numărul de electroni coincide cu numărul de protoni i cu numărul atomic Z.
Un electron efectuează două tipuri de mi cări în atom, în jurul nucleului i în jurul propriei
axe. Aceste tipuri de mi care se nume te mi care de spin. Se cunosc două tipuri de mi care de spin,
la stânga i la dreapta.
În atom electronii sunt distribui i pe straturi în ordine crescătoare a energiei. Straturile
electronice sunt maxim apte i sunt notate cu litere K, L, M, N, O, P, Q sau cu cifre 1, 2, 3, 4, 5, 6,
7. Straturile interioare au energii mai mici decât cele exterioare. Numărul maxim de electroni care se
pot distribui într-un strat se calculează cu rela ia N= 2n2 , unde n este numărul stratului.
Orice strat electronic con ine substraturi. Aceste substraturi se notează în ordine crescătoare a
energiei cu simbolurile s, p, d, f. În substraturi se întâlnesc orbitali. Orbitali sunt zone din jurul
nucleului unde se găse te cu probabilitate maximă un electron. Reprezintă ni te aproxima ii
matematice.
Substratul de tip s: con ine un singur orbital de formă sferică. Probabilitatea de a găsi
electronul este mai mare în apropierea nucleului, probabilitatea scade pe măsură ce ne îndepărtăm.
Acest tip de substrat poate fi întâlnit în toate cele apte straturi. O reprezentarea schematică a
substraturilor de tip s poate fi analizată în continuare:
7
R DUCU GALERU
Substratul de tip p: con ine trei orbitali nota i cu px, py i pz indicele indicând orientarea
acestor orbitali după axele de coordonate din spa iul tridimensional. Fiecare orbital de tip p are formă
de doi lobi egali, dispu i de o parte i de alta a nucleului, orienta i de-a lungul celor trei axe de
coordonate, px după axa ox, py după axa oy, iar pz după axa oz. Numărul maxim de electroni care
poate fi dispus într-un substrat p este de ase, câte trei perechi de electroni de spin opus. Acest tip de
substrat se regăse te la elementele chimice care au minim două straturi de electroni.
Substratul de tip d: are în componen ă cinci orbitali cu forme mai complicate, în care se pot
distribui maxim zece electroni pot fi repartiza i în aceste tip de substrat. Substrat de tip d se regăse te
la elementele chimice care au minim trei straturi de electroni.
Substratul de tip f: are în componen ă apte orbitali cu forme complicate, cu maxim

paisprezece electroni. Substrat de tip f se regăse te la elementele chimice care au minim patru straturi
de electroni.
Schema cu varia ia energiei pentru fiecare strat i substrat va fi reprezentată în continuare,
energia crescând de la stratul 1 către exteriorul atomului (de sus în jos).
8
R DUCU GALERU
I.5.2. REGULI PENTRU REPARTIZAREA ELECTRONILOR PE

STRATURI ŞI SUBSTRATURI.
1. Principiul energetic: „În starea fundamentală a unui atom polielectronic, electronii ocupă întâi
straturile i substraturile cu energie mai mică, după care cele cu energie mai mare”.
2. Principiul lui Pauli (principiul de excluziune): „Un orbital se poate completa cu maxim doi
electroni de spin opus (antiparalel)”.
3. Regula lui Hund: „În substraturile multiorbitale întâi se completează cu un electron în fiecare
orbital după care se cuplează cu al doilea electron de spin opus”. Deci în starea fundamentală
fiecare atom tinde să con ină un număr maxim de electroni impari (de acela i spin). Exemplu
pentru completarea cu electroni pentru o structură de tip d6:
4. Numărul maxim de electroni de pe un strat se calculează cu rela ia N= 2n2 , unde n este numărul
stratului.
5. Se consideră stabile structurile care con in straturi i substraturi complet ocupate sau semiocupate
cu electroni. (d5, d10, f7, f14)
6. Atunci când sunt liberi, fără electroni orbitalul de tip 3d are energie mai mică decât cel 4s. Din
acest motiv întâi se va ocupa cu electroni 4s apoi cel 3d. După ocuparea cu electroni energia
orbitalului 3d scade i revine în diagrama energetică înainte de 4s. Substratul 3d face parte din
stratul 3.
Ordinea completării cu electroni se poate ilustra cu ajutorul tablei de ah. În aceasta substraturile
de acela i tip sunt dispuse pe diagonală iar numărul fiecărui rând coincide cu numărul stratului.
9
R DUCU GALERU
Electronul prin care înveli ul electronic al unui element caracterizat de Z+1, diferă de al
elementului caracterizat de Z, se nume te electron distinctiv.
În unele cazuri pentru simplificare se poate apela la scrierea structurilor electronice se poate
apela, pentru simplificare la precizarea gazului rar anterior. Gaze rare sunt elementele din grupa a
VIIIA. Astfel pentru Na structura electronică se poate reprezenta i sub forma simplificată [Ne] 3s1,
în loc de 1s22s22p63s1, prin [Ne] s-a eliminat din scrierea simbolică 1s22s22p6, parte care este chiar
structura electronică a neonului .
Exemple de structuri electronice:
N(Z=7): 1s22s22p3.
Ar(Z=18): 1s22s22p63s23p6.
K(Z=19): 1s22s22p63s23p64s1. Sau [Ar] 4s1.
Ti(Z=22): 1s22s22p63s23p63d24s2. Sau [Ar] 3d24s2.
Excep ii pentru prima serie de tranzi ie conform regulii a cincia de completare cu electroni se
manifestă la Cu i Cr. Aceste elemente sunt stabile cu substratul d complet ocupat sau semiocupat.
Acest lucru se realizează prin saltul unui electron din 4s în 3d.
Cu (Z=24): 1s22s22p63s23p63d54s1. Sau [Ar] 3d54s1.
Cr (Z=29): 1s22s22p63s23p63d104s1. Sau [Ar] 3d104s1.
Pentru celelalte elemente din perioada a patra se pot reprezenta structuri conform regulilor
enun ate.
În cazul elementelor din seria a doua de tranzi ie numărul de excep ii în reprezentarea
structurilor electronice este mai mare. Se va urmări ca numărul de electroni necupla i să fie maxim,
iar structurile se stabilesc după ra ionamentul:
Z 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48
Simbol Y Zr Nb Mo Tc Ru Rh Pd Ag Cd
5s 2 2 1 1 1 1 1 0 1 2
4d 1 2 4 5 6 7 8 10 10 10
Cu caractere îngro ate este cifra care este indicat să se re ină.
Elementele din seria a treia de tranzi ie, lantanidele i actinidele au o structură mai
complicată. Pentru reprezentarea structurilor electronice sunt multe abateri de la regulile enun ate.
Electronii de pe ultimul strat, care determină reactivitatea elementului, se numesc electroni de
valen ă.
10
R DUCU GALERU
I.6. EXERCIŢII ŞI PROBLEME APLICATIVE ATOM.
1. Să se calculeze câte u.a.m. sunt într-un kilogram. 1u.a.m. = 1,67.10-27Kg.

2. Să se reprezinte simbolic cu ajutorul datelor din sistemul periodic elementele F; O; Ar; Fe.
(Se urmăre te pozi ionarea corectă a numărului de masă i a numărului atomic lângă simbolul
elementului chimic).
3. Să se calculeze care este sarcina unui nucleu de Heliu măsurată în Coulombi (ZHe= 2). Se tie
că sarcina electrică elementară este de 1,602*10-19C.
4. Câ i atomi de fier sunt în 5 moli?
5. Să se calculeze numărul de moli din a) 3,6132*1024 atomi de sodiu; b) 4,598 g Na (ANa =
22,99).
6. Câ i atomi de cupru sunt într-o bară cu masa de 32 g (ACu = 64)?
7. Masa unui izotop al magneziului este de 23,985 u.a.m. Care este masa izotopului exprimată
în grame? (1u.a.m.=1,67.10-27Kg)
8. Dacă un carat cântăre te 0,205 g, să se calculeze numărul de atomi de carbon care sunt într-
un diamant de 50 carate.
9. Densitatea diamantului este de = 3,51 g/cm3. Dacă un carat are 0,205 g să se calculeze care
este volumul i masa unui diamant de 1000 carate.
10. Dacă benzenul are formula moleculară C6H6 să se calculeze numărul de atomi din 300g. (AC=
12, AH= 1)
11. Care este masa unui mol de electroni măsurată în kg, dacă se consideră că masa electronului
este 1/1840 din masa unei u.a.m?
12. Câ i protoni sunt în 100 g de nichel? (ZNi= 28; ANi= 59)
13. Dacă cuprul are densitatea de = 8,98 g/cm3, să se calculeze raza atomului de cupru măsurată
în cm. (ZCu= 29; ACu= 64)
14. Determina i numărul de particule fundamentale pentru elementele enumerate i completa i
tabelul:
Denumirea clor neon bariu iod bismut germaniu poloniu
elementului
Simbolul
chimic
Z
A
Reprezentare
simbolică
Număr
protoni p+
Număr
neutroni no
Număr
electroni e-
15. Uraniul, element radioactiv cu Z= 92, se găse te în natură sub formă a trei izotopi cu
numerele de masă 234; 235 i 238. Determina i numărul de particule fundamentale din
fiecare izotop.
16. Cei doi izotopi ai clorului 1735Cl i 1737Cl se găsesc în raport de masă de 1:3. Să se calculeze
masa atomică relativă a clorului.
17. Determina i numărul de orbitali monoelectronici din structurile atomilor 7N; 8O; 9F.
18. Diametrul atomului de cesiu este de 4,7 Ao. Câ i atomi de cesiu pot fi aranja i unul lângă
celălalt pe o distan ă de 1 m? (1Ao= 10-10m).
11
R DUCU GALERU
19. Identifica i elementele chimice caracterizate de:

a. 6 electroni în substraturi de tip s i 8 electroni în substraturi de tip p;
b. 3 electroni de tip s;
c. 3 orbitali de tip s i 6 orbitali de tip p, dintre care doi monoelectronici.
d. 3 orbitali de tip s i 3 orbitali de tip p complet ocupa i cu electroni cupla i.
20. În câte straturi, substraturi i orbitali sunt distribui i electronii elementului scandiu?
21. Se consideră elementul fier 26Fe, pentru care se solicită:
a. Care este ultimul strat ocupat cu electroni i câ i electroni se află pe acest strat?
b. Câ i orbitali monoelectronici are i în ce substrat se află ace ti orbitali?
c. Câ i electroni are în stratul 3 atomul de fier?
d. Câ i electroni de tip s sunt în structura fierului?
e. Câ i electroni de tip d se găsesc în 22,4g fier?
22. Scrie i simbolurile izotopilor carbonului care au următoarele caracteristici:
a. Sarcina nucleară +6 i 12 nucleoni;
b. 6 electroni în înveli i 7 neutroni în nucleu;
c. 6 protoni i 8 neutroni.
23. Izotopii magneziului se găsesc în natură în următoarele propor ii: 1224Mg (78%); 1225Mg
(10,1%); 1226Mg (11,9%). Să se calculeze masa atomică relativă i determina i masa în grame
a unui atom de 1224Mg.
24. Să se calculeze masa atomică relativă medie pentru elementul siliciu care este caracterizat de
existen a izotopilor stabili 28Si-92,2%; 29Si-4,7%; 30Si-3,1%.
25. Completa i spa iile libere din tabel, cu ajutorul datelor furnizate de sistemul periodic al
elementelor:
40
Simbolul Ca
elementului
Nr. protoni 42
Nr. neutroni 35
Nr. electroni 53
Z 34 19
A 96 127 39
Pentru elementele identificate reprezenta i-le structura electronică.
26. Câte specii chimice pot forma cei doi izotopi ai clorului cu cei trei izotopi ai hidrogenului?
27. Scrie i simbolurile izotopilor care au compozi ia nucleară:
a. 2 protoni i 2 neutroni;
b. 1 protoni i 2 neutroni;
c. 1 protoni i 1 neutroni;
d. 8 protoni i 10 neutroni;
e. 16 protoni i 16 neutroni;
f. 26 protoni i 28 neutroni;
g. 26 protoni i 30 neutroni
h. 82 protoni i 126 neutroni.
28. Trei elemente chimice consecutive din sistemul periodic au suma numerelor de ordine 42. Se
cere:
a. Identifica i elementele chimice.
b. Scrie i configura iile lor electronice.
c. Stabili i locul fiecărui element în sistemul periodic, func ie de structura electronică.
d. Stabili i caracterul chimic al fiecărui element.
e. Stabili i valen ele elementelor.
f. Aranja i elementele in ordinea razei atomice (crescătoare sau descrescătoare).
12
R DUCU GALERU
29. Trei elemente chimice A, B, C au suma numerelor de ordine egală cu 20. Se cunoa te că
diferen a dintre numerele de ordine dintre A i B este cu 2 mai mare decât numărul de ordine
al elementului C, iar suma numerelor de ordine ale elementelor A i B este cu 4 mai mare
decât numărul de ordine al elementului C. Se cere să se identifice elementele, să se
stabilească configura iile lor electronice i caracterului chimic al fiecărui element.
30. În natură izotopii argonului cu masele atomice 36, 38, 40, se găsesc în propor iile 0,35%;
0,05%; 99,6%. Care este masa atomică relativă a argonului?
I.7. RĂSPUNSURI ŞI REZOLVĂRI PENTRU EXERCIŢII ŞI PROBLEME

APLICATIVE ATOM.
1. 1 u.a.m. = 1,66*10-25 kg. 1kg = 6,023*1023 u.a.m.

2. 919F; 816O; 1840Ar; 2656Fe.
3. 1p+ = 1,6*10-19 C; 2 p+ = 2*1,6*10-19C= 3,2*10-19 C.
4. 1 mol = 6,023*1023 atomi; 5 moli = 5* 6,023*1023 atomi = 3,0115*1024 atomi.
5. 6 moli Na; 0,2 moli Na.
6. Numărul de moli = 0,5; numărul de atomi de cupru = 3,0115*1024 atomi.
7. 3,98*10-23 g.
8. Numărul de moli = 0,854; numărul de atomi de carbon = 5,1446*1024 atomi.
9. m= 205 g; V = 58,4 cm3.
10. Numărul de moli = 3,846; numărul de molecule = 2,31*1024; numărul de atomi de carbon =
numărul de atomi de hidrogen = 1,39*1025 atomi; numărul total atomi = 2,779*1025.
11. 5,43*10-7 kg.
12. Numărul de moli = 1,69; numărul de atomi de nichel = 1,0208*1024 atomi.
13. 64 g Cu = 6,023*1023 atomi; volumul corespunzător acestei mase este de 7,126cm3; volumul
unui atom este de 1,18*10-23 cm3; raza este 1,41*10-8 cm.
14.
Denumirea clor neon bariu iod bismut germaniu poloniu
elementului
Simbolul Cl Ne Ba I Bi Ge Po
chimic
Z 17 10 56 53 83 32 84
A 35 20 137 127 209 73 209
Reprezentare 1735Cl 1020Ne 56137Ba 53127I 83
209
Bi 73
32 Ge 84
209
Po
simbolică
Număr 17 10 56 53 83 32 84
protoni p+
Număr 18 10 81 74 126 41 125
o
neutroni n
Număr 17 10 56 53 83 32 84
electroni e-
15. Izotopii uraniului:
Reprezentare 92234U 92235U 92238U
simbolică
Număr 92 92 92
+
protoni p
Număr 142 143 146
neutroni no
13
R DUCU GALERU
Număr 92 92 92
electroni e-
16. 35,45 u.a.m.
17. N are 3 orbitali monoelectronici; O are 2 orbitali monoelectronici; F are 1 orbital
monoelectronic.
18. 2,127*109 atomi.
19. Si; Li; S; Mg.
20. 4 straturi; 7 substraturi i 11 orbitali.
21. a. stratul 4 cu 2 electroni; b. 4 orbitali monoelectronici în 3d; c. 14 electroni; d. 8 electroni s;
e. 14,452*1023 electroni.
22. 612C; 613C; 614C.
23. A= 24,33 u.a.m.; m = 3,98*10-23 g.
24. 28,086.
25.
40 96 69 127 39
Simbolul 20 Ca 42 Mo 34 Se 53 I 19 K
elementului
Nr. protoni 20 42 35 53 19
Nr. neutroni 20 54 35 74 20
Nr. electroni 20 42 35 53 19
Z 20 42 34 53 19
A 40 96 69 127 39
26. 6 specii chimice.
27. a) 4He, b)3H, c)2H, d) 18O, e)32S, f)54Fe, g)56Fe, h)208Pb.
28. Aluminiul este un metal cu valen a 3, siliciul este un semimetal cu valen a 4, fosforul este un
nemetal cu valen a 3 sau 5. Raza atomică Al>Si>P.
29. Elementele sunt H, O, Na.
30. Amedie= 39,989.
I.8. TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU ATOM.
La urm toarele teste se va alege un singur r spuns corect, sau pe cel mai complet:
1. Alege i seria care con ine doar particule fundamentale:
A. Înveli ul electronic i nucleul;
B. Orbitalii de tip s, p, d i f.
C. Elementul chimic i izotopii;
D. Protonii, neutronii i electronii;
E. Protonii i neutronii.
2. Sunt nucleoni:
A. Electronii i protonii;
B. Protonii i neutronii;
C. Doar protonii;
D. Doar neutronii;
E. Doar electronii.
3. Sarcina neutronului este:
A. +1;
B. –1;
C. 1;
D. 0;
E. +1,007545.
14
R DUCU GALERU
4. Un amestec con ine un mol de cupru i un mol de fier. Compozi ia în procente de masă a
amestecului este:
A. 53,33% Cu;
B. 56% Fe;
C. 50% Cu i 50% Fe;
D. 64% Cu;
E. Alt răspuns corect.
5. Numărul maxim de electroni care se pot distribui într-un substrat de tip f este:
A. 8;
B. 12;
C. 14;
D. 18;
E. 32.
6. Electronii cu aceia i energie se găsesc:
A. În acela i strat;
B. În acela i substrat;
C. În nucleu;
D. În înveli ul electronic;
E. În stratul de valen ă.
7. Mi carea de spin reprezintă:
A. Mi carea electronilor în jurul axei atomului;
B. Mi carea electronilor în orbitali;
C. Mi carea electronilor în jurul propriei axe;
D. Mi carea eliptică a electronului în jurul nucleului;
E. Mi carea rectilinie a electronului în jurul nucleului;
8. Elementul cu Z=51 con ine în orbitalii de tip p un număr total de electroni egal cu:
A. 3;
B. 9;
C. 15;
D. 18;
E. 21.
9. Atomul elementului crom, 2452Cr, are un număr de orbitali monoelectronici egal cu:
A. 2;
B. 3;
C. 4;
D. 5;
E. 6.
10. Antimoniul are masa atomică 121,855. tiind că în compozi ia lui naturală se întâlnesc doi
izotopi 121Sb i 123Sb, propor iile în care se găsesc în natură cei doi izotopi sunt de:
A. 42,125% 121Sb i 57,875% 123Sb;
B. 57,25% 121Sb i 42,75% 123Sb;
C. 50,15% 121Sb i 49,85% 123Sb;
D. 50% 121Sb i 50% 123Sb;
E. 40,22% 121Sb i 59,78% 123Sb.
11. Care dintre următoarele elemente are nevoie de 3 electroni pentru a- i realiza configura ie de gaz
rar în stratul al treilea?
A. P, tiind că are numărul atomic Z= 15;
B. As, tiind că are numărul atomic Z= 33;
C. N, tiind că are numărul atomic Z= 7;
D. S, tiind că are numărul atomic Z= 16;
15
R DUCU GALERU
E. Si, tiind că are numărul atomic Z= 14.

12. Care dintre următoarele afirma ii este corectă?
A. Nucleele atomilor de oxigen au un număr diferit de protoni fa ă de nucleele oricărui alt
element;
B. Izotopul 16O are în nucleu 16 protoni i 8 neutroni;
C. În înveli ul electronic al atomului de oxigen nu pot exista decât maximum 2 electroni de spin
opus, numi i electroni cupla i;
D. În atomul de oxigen electronul distinctiv tinde să ocupe locul vacant cu energia cea mai mare;
E. Izotopul 18O are în nucleu 8 protoni i 18 neutroni.
13. Un element are sarcina nucleară 39 i con ine 50 neutroni în nucleu. Câ i electroni sunt în 4,45g
element?
A. 1,174*1022 electroni;
B. 3*1023 electroni;
C. 2,35*1025 electroni;
D. 1,174*1024 electroni;
E. 3*1024 electroni;
14. O bară a unui aliaj con ine 2 moli Fe, 1 mol Al i 30 g carbon. Care este compozi ia aliajului în
procente de masă?
A. 17,75% C;
B. 33,33% Al;
C. 27% Al;
D. 56% Fe;
15. Care este numărul de protoni care se găsesc în 30 g fier?
A. 13,92*1025 protoni;
B. 1,392*1024 protoni;
C. 5,23*1037 protoni;
D. 6,023*1023 protoni;
16. Care este masa atomică relativă a magneziului dacă con ine izotopii în următoarele propor ii:
24
Mg -78%; 25Mg -10%; 26Mg -12%?
A. 25,2;
B. 24,34;
C. 24,5;
D. 25,5;
E. 24.
17. 29,4 g acid fosforic con in:
A. 3,614*1023 atomi O;
B. 3,614*1023 atomi P;
C. 5,42*1023 atomi H;
D. 1,806*1023 atomi H;
E. 3,614*1023 atomi H;
18. Configura ia electronică [Ar]3d104s1 corespunde unui:
A. Metal alcalino-pământos;
B. Lantanid;
C. Metal tranzi ional;
D. Actinid;
E. Halogen.
19. Care este numărul de electroni de pe ultimul strat al atomului unui element în care electronul
distinctiv este al doilea în 6p?
16
R DUCU GALERU
A. 1;
B. 2;
C. 3;
D. 4;
E. 5.
20. Elementul căruia îi lipsesc 3 electroni pentru a avea al patrulea strat complet ocupat, con ine un
număr total de electroni în înveli de:
A. 26;
B. 30;
C. 36;
D. 33;
E. 35.
I.9.RĂSPUNSURI TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU ATOM.
1 D 4 A 7 C 10 B 13 D 16 B 19 D
2 B 5 C 8 E 11 A 14 A 17 C 20 D
3 D 6 B 9 A 12 A 15 B 18 C
17
R DUCU GALERU
CAPITOLUL II
SISTEMUL PERIODIC
I PROPRIETĂ ILE ELEMENTELOR
II.1.STRUCTURA SISTEMULUI PERIODIC.
Perioadele sunt irurile orizontale, formate din atomi care au număr egal de straturi
electronice. Elementele unei perioade sunt cuprinse între două gaze rare succesive. Numărul
perioadei se precizează cu cifre arabe i coincide cu numărul de straturi electronice.
Grupele sunt coloane verticale ale sistemului periodic care sunt formate din elemente cu
aceia i configura ie electronică pe ultimul strat. Sunt notate cu cifre arabe de la 1 la 18, sau cu
cifre romane urmate de litere IA, IIB, unde litera A este utilizată pentru eviden ierea grupelor
principale i B pentru grupele secundare. Pentru nota ia cu cifre romane se cunosc opt grupe
principale i opt grupe secundare. Grupa a VIIIB con ine trei coloane de elemente. Grupe
principale sunt coloanele 1, 2, 13, 14, 15, 16, 17 i 18, la care electronul distinctiv este plasat într-
un orbital de tip s sau de tip p, notate i IA – VIIIA. În cazul grupelor principale, dacă notarea se
face cu cifre romane, atunci cifra coincide cu numărul de electroni al elementelor de pe ultimul
strat.
Pentru grupele secundare coloanele sunt numerotate de la 3 la 12, iar electronul distinctiv
este dispus într-un orbital de tip d.
După tipul orbitalului în care este distribuit electronul distinctiv, sistemul periodic poate fi
împăr it în patru blocuri de elemente.
Blocul de tip s, cuprinde elemente din grupele IA i IIA, la care electronul distinctiv este
plasat într-un orbital de tip s. Elementele grupei IA au configura ia electronică ns1, iar cele din
grupa IIA au configura ia ultimului strat ns2.
Blocul de tip p, cuprinde elemente din ase grupe principale, grupele IIIA-VIIIA (coloanele
de la 13 la 18), pentru acestea electronul distinctiv este plasat într-un orbital de tip p.
Blocul de tip d, cuprinde elemente din opt grupe secundare, distribuite pe zece coloane,
numerotate de la 3 la 12. Acestea reprezintă grupele IB-VIIIB. Comun pentru aceste elemente este
faptul că au electronul distinctiv plasat într-un orbital de tip d.
Blocul de tip f, cuprinde două serii a câte 14 elemente. Prima serie este seria lantanidelor
i cea de-a doua a actinidelor. Sunt dispuse în partea de jos a sistemului periodic. Lantanidele au
în curs de completare orbitali din substratul de tip 4f, iar actinidele au în curs de completare
orbitali din substratul 5f.
II.2. RELAŢII ÎNTRE STRUCTURA ELECTRONICĂ

ŞI POZIŢIA ELEMENTELOR
ÎN SISTEMUL PERIODIC.
Proprietă ile elementelor variază în sistemul periodic func ie de numărul atomic Z.

Cre terea numărului atomic cu o unitate atrage determină cre terea cu o unitate a numărului de
protoni.
Numărul total al protonilor din nucleu este egal cu numărul de ordine al elementului în
sistemul periodic.
18
R DUCU GALERU
Fiecare perioadă se încheie cu un element care are ultimul strat complet ocupat cu
electroni.
În primul strat nu pot fi decât maxim doi electroni, deci prima perioadă va con ine două
elemente, hidrogenul i heliul.
Stratul al doilea poate con ine maxim 8 electroni, din acest motiv perioada a doua con ine
opt elemente, primul este litiul cu Z= 3, (1s22s1); urmat de beriliu cu Z= 4, (1s22s2); i apoi de bor
cu Z= 5, (1s22s22p1). Se observă că numărul de electroni de pe ultimul strat coincide cu numărul
grupei principale în care este situat elementul. Elementele perioadei a doua:
Z 3 4 5 6 7 8 9 10
Simbol Li Be B C N O F Ne
Electroni 2s 1 2 2 2 2 2 2 2
Electroni 2p 0 0 1 2 3 4 5 6
Cele opt elemente din perioada a treia au electronul distinctiv dispus în stratul trei:
Z 11 12 13 14 15 16 17 18
Simbol Na Mg Al Si P S Cl Ar
Electroni 3s 1 2 2 2 2 2 2 2
Electroni 3p 0 0 1 2 3 4 5 6
Începând cu perioada a patra se pot regăsi i grupele secundare, grupe în care elementele
au electronul distinctiv repartizat în substrat de tip d. Perioadele a patra i a cincea au câte 18
elemente, 8 sunt elemente din grupe principale i 10 din grupe secundare.
Elementele din perioada a patra i structurile lor electronice:
Grupa IA IIA IIIB IVB VB VIB VIIB VIIIB VIIIB VIIIB
Z 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28
Simbol K Ca Sc Ti V Cr Mn Fe Co Ni
element
Electroni 4s 1 2 2 2 2 1 2 2 2 2
Electroni 4p 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Electroni 3d 0 0 1 2 3 5 5 6 7 8
Grupa IB IIB IIIA IVA VA VIA VIIA VIIIA

Z 29 30 31 32 33 34 35 36
Simbol Cu Zn Ga Ge As Se Br Kr
element
Electroni 4s 1 2 2 2 2 2 2 2
Electroni 4p 0 0 1 2 3 4 5 6
Electroni 3d 10 10 10 10 10 10 10 10
În perioada a cincia sunt 18 elemente prezentate cu caracteristicile i structurile lor
electronice în următoarele tabele:
Grupa IA IIA IIIB IVB VB VIB VIIB VIIIB VIIIB VIIIB
Z 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46
Simbol Rb Sr Y Zr Nb Mo Tc Ru Rh Pd
element
Electroni 5s 1 2 2 2 1 1 1 1 1 0
Electroni 5p 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
Electroni 4d 0 0 1 2 4 5 6 7 8 10
Grupa IB IIB IIIA IVA VA VIA VIIA VIIIA
19
R DUCU GALERU
Z 47 48 49 50 51 52 53 54
Simbol Ag Cd In Sn Sb Te I Xe
element
Electroni 4s 1 2 2 2 2 2 2 2
Electroni 4p 0 0 1 2 3 4 5 6
Electroni 3d 10 10 10 10 10 10 10 10
Perioada a asea con ine i un grup de 14 elemente numite lantanide, sau lantinoide, care
au în curs de completare substratul de tip 4f. În general ele sunt reprezentate în partea de jos a
sistemului periodic, împreună cu actinidele alcătuind blocul f. Perioada a aptea con ine 14
actinoide, care au în curs de completare substratul de tip 5f.
Elementele grupei a VIIA, cu configura ia ultimului strat ns2np5, poartă numele de
halogeni. Elementele grupei IA se mai numesc alcaline, cele din grupa a IIA, se mai numesc
alcalino-pământoase, iar cele din IIIA pământuri.
II. 3.FORMAREA IONILOR POZITIVI ŞI NEGATIVI.
II.3.1. FORMAREA IONILOR POZITIVI. ENERGIE DE IONIZARE. CARACTER

ELECTROPOZITIV. CARACTER METALIC.
Elementele care au 1-3 electroni în stratul de valen ă au tendin a de ai ceda, pentru a ob ine
structuri stabile de dublet sau de octet.
Dacă un atom pierde unul sau mai mul i electroni, el se va transforma într-un ion pozitiv.
Energia necesară îndepărtării unui electron dintr-un atom în stare gazoasă se nume te energie de
ionizare. În general energia de ionizare se măsoară în electroni-vol i. Ionizările se pot realiza în
una sau mai multe etape, în func ie de numărul de electroni de ceda i.
E(g) E(g)+ prima treaptã de ionizare
- 1e-
E(g)+ E(g)2+ a doua treaptã de ionizare
- 1e-
E(g) E(g)2+ proces global pentru formarea unui
- 2e- ion dintr-un atom divalent
Tendin a cea mai mare de a forma ioni pozitivi o au elementele din IA, deoarece pentru
formarea de structuri stabile, trebuie cedat doar un electron. Prin ionizare litiul va ob ine structură
de dublet, iar celelalte elemente din grupă structură de octet.
Li Li+
- 1e-
1s22s1 1s2
[He]
Na Na+
- 1e-
1s 2s22p63s1
2 1s22s22p6
[Ne]
K K+
- 1e-
1s22s22p63s23p64s1 1s22s22p63s23p6
[Ar]
Elementele din grupa a IIA formează mai greu ioni negativi, deoarece pentru formarea
structurii de octet se cedează doi electroni, fiind necesară o cantitate mai mare de energie:
20
R DUCU GALERU
Mg Mg2+
- 2e-
1s22s22p63s2 1s22s22p6
[Ne]
Ca Ca2+
1s22s22p63s23p64s2 - 2e- 1s 2s22p63s23p6
2
[Ar]
Elementele grupei a IIIA vor ceda trei electroni, au caracter electropozitiv (metalic) mai
slab decât cele din IA sau din IIA.
Al Al3+
- 3e- 1s22s22p6
1s22s22p63s23p1
[Ne]
Energia de ionizare este energia consumată pentru îndepărtarea unuia, sau mai multor
electroni dintr-un atom în stare gazoasă, pentru formarea unui ion pozitiv. Poten ialul de ionizare
este raportul dintre energia de ionizare i numărul de electroni ceda i.
Ionizarea elementului aluminiu până la ob inerea structurii de octet se poate realiza în trei
etape, fiecare fiind caracterizate de un anumit poten ial (energie) de ionizare:
Al Al+ I1
- 1e-
Al+ Al+2 I2
- 1e-
Al+2 Al+3 I3
- 1e-
Poten ialele de ionizare pentru o serie de elemente sunt prezentate în tabel:
Unde I1 reprezintă poten ialul de ionizare pentru cedarea primului electron;

I2 reprezintă poten ialul de ionizare pentru cedarea celui de-al doilea electron;
I3 reprezintă poten ialul de ionizare pentru cedarea celui de-al treilea electron;
Caracterul electropozitiv reprezintă tendin a unui atom de a ceda electroni i de a forma
ioni pozitivi. Cu cât un element cedează mai u or un electron, caracterul electropozitiv se
consideră mai puternic. Caracterul electropozitiv este considerat caracter metalic, deoarece marea
majoritate a celor cu caracter electropozitiv sunt metale.
Cu cât energia de ionizare este mai mică elementul este mai electropozitiv!
În perioadă caracterul electropozitiv cre te de la grupa a VIIIA la grupa a Ia, metalele
alcaline sunt cele mai electropozitive elemente. În cadrul unei grupe caracterul electropozitiv,
cre te de sus în jos, odată cu numărul de straturi. (Scade for a de atrac ie a nucleului fa ă de
electronii de valen ă).
Elementele din grupe secundare au caracter electropozitiv, sunt metale. Unele dintre ele
pentru formare de ioni pozitivi, pot ceda electroni, atât din ultimul cât i din penultimul strat. Pot
21
R DUCU GALERU
forma astfel mai multe tipuri de ioni, despre atomii acestor elemente se poate considera că au
valen e multiple, diferite func ie de compusul format.
Fe Fe2+ formarea ionului feros
1s22s22p63s23p63d64s2 - 2e-
1s22s22p63s23p63d6
Fe Fe3+ formarea ionului feric
1s22s22p63s23p63d64s2 - 3e- 1s 2s22p63s23p63d5
2
Cu Cu+ formarea ionului cupros

- 1e-
1s22s22p63s23p63d104s1 1s22s22p63s23p63d10
Cu Cu2+ formarea ionului cupric
1s22s22p63s23p63d104s1 - 2e- 1s22s22p63s23p63d9
II.3.2. FORMAREA IONILOR NEGATIVI. AFINITATE PENTRU ELECTRONI.

CARACTER ELECTRONEGATIV.
Atomii elementelor care au mai mul i electroni în straturile de valen ă pot forma structuri
stabile de gaz rar prin acceptare de electroni. Caracterul electronegativ reprezintă tendin a unui
atom de a accepta electroni i de a forma ioni negativi. Cu cât un element acceptă mai u or un
electron, caracterul electronegativ se consideră mai puternic. Caracterul electronegativ este
considerat caracter nemetalic. Acceptarea de electroni se poate explica prin afinitatea pentru
electroni pe care o au atomii acestora. Cu cât afinitatea pentru electroni este mai mare elementul
este mai electronegativ.
Afinitatea pentru electroni reprezintă energia care se eliberează când un atom acceptă un
electron, formând ioni negativi. Este o mărime în func ie de care se apreciază u urin a cu care se
formează ioni negativi (elementele care au afinitate mare pentru electroni vor accepta u or
electroni, vor forma u or ioni negativi):
Elementele din grupa a VIIA formează cel mai u or ioni negativi, deoarece pentru
completarea structurii stabile este nevoie de un singur electron:
+ 1e-
F F-
1s 2s22p5
2
1s22s22p6
[Ne]
+1 e-
Cl Cl-
1s22s22p63s23p5 1s22s22p63s23p6
[Ar]
+1 e-
Br Br- -
1s22s22p63s23p63d104s24p5 1s22s22p63s23p63d104s24p6
[Kr]
Pentru elementele din grupa VIA ionii negativi se formează mai greu deoarece sunt necesar
de acceptat doi electroni pentru completarea octetului:
22
R DUCU GALERU
+ 2e-
O O2-
1s22s22p4 1s22s22p6
[Ne]
+ 2e-
S S2-
1s 2s 2p63s23p4
2 2 1s22s22p63s23p6
[Ar]
A
Ioni negativi formează i elementele din grupa a V prin acceptare de trei electroni:
+3e-
N N3-
1s22s22p3 1s22s22p6
[Ne]
Elementele din grupa IVA au tendin a de a forma legături covalente, care se realizează prin
punere în comun de electroni, pentru ob inerea structurii stabile de octet. Grupa VIIIA, con ine
elemente care sunt denumite gaze rare, care au structuri stabile de octet, sau de dublet în cazul
heliului.
II. 4. VARIAŢIA PROPRIETĂŢILOR ELEMENTELOR ÎN SISTEMUL

PERIODIC.
Schema care cuprinde clasificarea proprietă ilor elementelor i criteriile de clasificare:
numãr atomic
neperiodice
numãr de masã
Proprietãtile
elementelor raza atomicã, volum atomic
fizice razã ionicã, volum ionic
puncte de topire
periodice
energie de ionizare
afinitate pentru electroni
caracter electronegativ
chimice caracter electropozitiv
valentã
Raza atomic se apreciază ca jumătate din distan a dintre centrele a doi atomi vecini.
Aceasta cre te în grupă de sus în jos, odată cu cre terea numărului de straturi.
În perioadă cea mai mare rază o au metalele alcaline, dar aceasta scade odată cu înaintarea
în perioadă, deoarece cre terea sarcinii nucleare determină o atrac ie puternică între nucleu i
înveli ul de electroni, care va determina o contrac ie a înveli ului de electroni. La gazele rare
apare o cre tere datorită ecranării i a completării totale a substratului de tip p. La elementele
tranzi ionale volumul este mai mic comparativ cu elementele din grupele principale din aceia i
23
R DUCU GALERU
perioadă datorită sarcinii nucleare mari i faptului că electronul distinctiv se distribuie în straturi
interioare.
Razele ionilor au valori diferite pentru ionii negativi i pozitivi. Razele ionilor pozitivi i
negativi cresc în grupă de sus în jos i scad în perioadă de la stânga la dreapta. Comparativ cu
dimensiunile atomilor de la care provin razele ionilor pot fi analizate în seria:
Raza ionilor pozitivi < raza atomului de la care provin < raza ionului negativ
Energia de ionizare a fost descrisă la formarea ionilor pozitivi i reprezintă energia
consumată la cedarea unui electron dintr-un atom în stare de gaz, cu transformarea lui în ion
pozitiv. Metalele alcaline au cea mai mică energie de ionizare, ionizează cu un consum minim de
energie. Cu cât energia de ionizare este mai mare, cu atât caracterul metalic (electropozitiv) este
mai slab, deoarece specia chimică formează mai greu ioni pozitivi. Gazele rare au cea mai mare
energie de ionizare. Energia de ionizare se măsoară în electroni-vol i (notată eV). Energia de
ionizare este o sumă a poten ialelor de ionizare.
Varia ia poten ialului de ionizare, notat cu litera I, pentru elemente care pot ioniza în mai
multe etape corespunde seriei I1<I2<...............<In, unde I1 reprezintă poten ialul de ionizare pentru
cedarea primului electron, I2 reprezintă poten ialul de ionizare pentru cedarea celui de-al doilea
electron, I3 reprezintă poten ialul de ionizare pentru cedarea celui de-al treilea electron
Datorită ecranării, exercitate de straturile de electroni dintre nucleu i electronii de
valen ă, un electron este atras de o sarcină efectivă mai mică decât sarcina reală.
Elementele cu structuri ns2 np3 i np6 au energii de ionizare mai mari decât vecinii lor,
deoarece au structuri stabile. Cea mai mare energie de ionizare o au halogenii i gazele rare,
deoarece nu cedează, sau cedează foarte greu electroni. Halogenii (elementele din grupa VIIA) au
tendin a de a accepta electroni pentru formarea octetului, iar gazele rare (elementele din grupa
VIIIA) au structuri stabile, nu ionizează.
Caracterul electropozitiv (caracter metalic). Pentru a în elege varia ia acestui fenomen
pentru elemente vecine în sistemul periodic se va analiza ac iunea unor elemente asupra aerului i
a apei. Astfel în cadrul aceleia i perioade Na, Mg, Al reac ionează cu apa i oxigenul din aer când
vor forma oxizii i hidroxizii corespunzători. Cu cât un metal este mai electropozitiv, are un
caracter metalic mai pronun at, reac ia are loc mai violent, cu viteză mai mare. În urma reac iei se
ob in compu i cu caracter bazic:
proces violent
2Na + O2 Na2O2 decurge cu vitezã foarte mare
peroxid de sodiu
Na + H2O NaOH + 1/2 H2
hidroxid de
sodiu
MgO proces exoterm
Mg + 1/2O2
decurge cu flacãrã luminoasã
oxid de
magneziu
Mg + 2 H2O Mg(OH)2 + H2
2Al + 3/2O2 Al2O3 proces foarte lent

aluminiul prezintã pasivare
Cu cât metalul este mai activ cu atât compu ii forma i vor avea un caracter mai bazic.
Bazicitatea poate fi demonstrată prin intensitatea culorii care apare la tratarea cu indicatori. În
cazul hidroxidului de sodiu colora ia fenolftaleinei va fi mai intensă decât în cazul hidroxidului de
aluminiu, care este o bază slabă. Tăria bazei este direct propor ională cu caracterul electropozitiv
al metalului care intră în compozi ia sa.
24
R DUCU GALERU
Analizându-se caracterul metalic în grupa IA prin urmărirea reactivită ii fa ă de apă se va

observa că Na i K reac ionează diferit. K reac ionează foarte violent cu apa, hidrogenul degajat
chiar se auto-aprinde spontan, în cazul sodiului reac ia este mai lentă, hidrogenul degajat se poate
aprinde cu ajutorul unui chibrit.
K + H2O KOH + 1/2 H2

În urma reac iilor cu oxigenul din aer, ambele metale alcaline Na i K formează peroxizi:
2K + O2 K2O2
2Na + O2 Na2O2
Se poate concluziona că în cadrul unei grupe caracterul metalic cre te de la perioada 1-a la
perioada a 7-a, cre te de sus în jos.
În sistemul periodic trecerea de la metale la nemetale se realizează treptat prin intermediul
semimetalelor: Ge, As, Te, Sb. Aceste elemente sunt în sistemul periodic în preajma liniei de
demarca ie dintre metale i nemetale
Cel mai bine va fi ilustrat caracterul electropozitiv prin seria de activitate:
K>Ba>Ca>Na>Mg>Al>Mn>Zn>Cr>Fe>Cd>Tl>Co>Ni>Sn>Pb>H>Sb>Bi>Cu>Hg>Ag>Pd>Pt>
Au, în care au fost grupate în prima parte elemente cu un caracter pronun at metalic, urmate de
elemente cu un caracter metalic mai slab.
Afinitatea pentru electroni reprezintă energia eliberată la acceptarea unui electron de
către un atom în stare de gaz i formare de ioni negativi. Este direct propor ională cu
electronegativitatea. În sistemul periodic cre te în perioadă de la grupa IA la grupa a VIIA, grupa
halogenilor, nemetalele cele mai electronegative, care au tendin a cea mai mare de a accepta
electroni. În cadrul aceleia i grupe afinitatea pentru electroni scade cu cre terea numărului de
straturi, deoarece scade for a de atrac ie a nucleului fa ă de stratul de valen ă.
Caracterul electronegativ (caracterul nemetalic), reprezintă tendin a unei specii de a
accepta electroni i de a forma ioni negativi. Cu cât un element formează ioni negativi mai u or cu
atât este mai electronegativ. Elementele care au energii de ionizare mari i afinită i pentru
electroni mari se consideră electronegative.
Electronegativitatea este capacitatea unui atom de a atrage electroni i a se transforma în
anioni (ioni negativi). Este o mărime relativă, se notează cu X, pentru care Mulliken a imaginat o
scală între 1 i 4. Fluorul are cea mai mare electronegativitate pentru care s-a atribuit o valoare de
X>4. Oxigenul i azotul, elemente mai pu in electronegative au valori cuprinse în intervalul
3<X<4, iar celelalte nemetale au electonegativită i cuprinse în intervalul 2<X<3. Grani a dintre
metale i nemetale este dată de elemente care au electronegativită i cu valoarea de 1,7. Metalelor
alcaline care sunt electropozitive li s-au atribuit valori ale electronegativită ii mai mici decât 1,
X<1.
Pentru a ilustra varia ia caracterului electronegativ în grupă ne putem referi la reac ii
pentru grupa halogenilor, în care un element mai electronegativ îl poate substitui pe altul mai
pu in electronegativ din compu i:
2 NaCl + F2 2 NaF + Cl2
2 NaBr + F2 2 NaF + Br2
2 NaI + Cl2 2 NaCl + I2
Exemplele prezentate ilustrează faptul că, caracterul electronegativ cre te în grupă de jos
în sus.
Pentru a cerceta modul în care variază caracterul electronegativ (nemetalic) într-o perioadă
din sistemul periodic se poate analiza tabelul următor care cuprinde observa ii asupra modului în
care decurg reac iile cu magneziul pentru o serie de nemetale din perioada a treia.
25
R DUCU GALERU
Siliciu Fosfor Sulf Clor

Siliciu se combină Fosforul alb Pentru reac ia sulfului Panglica de
cu magneziu la reac ionează cu cu magneziu este magneziu arde în
temperaturi foarte pulberea de necesară temperatură clor cu flacără
înalte. magneziu în absen a doar pentru amorsarea orbitoare.
aerului. reac iei. Odată demarat
procesul acesta
decurge de la sine.
6Mg + P4 2Mg3P2 Mg + S MgS Mg + Cl2
MgCl2
creste caracterul electronegativ
Pentru a realiza o sintetizare a varia iei proprietă ilor în sistemul periodic se poate analiza
schema propusă în continuare:
creste afinitatea pentru electroni
creste caracterul electronegativ
SISTEMUL PERIODIC creste caracterul creste afinitatea

creste energia creste caracterul
AL ELEMENTELOR electronegativ pentru electroni
de ionizare electropozitiv
creste caracterul electropozitiv
creste energia de ionizare
Valen a reprezintă capacitatea de combinare a unui element. În func ie de modurile în care

se poate combina un element valen a poate fi întâlnită sub formă de electrovalen ă (în cazul
cedării sau acceptării de electroni) sau covalen ă (în cazul în care un atom pune în comun
electroni). Pentru a fi deosebite cele două tipuri de valen ă s-au adoptat reprezentări simbolice
diferite. Astfel covalen a este reprezentată cu cifre romane, iar electrovalen a cu cifre arabe urmate
de semnul plus sau minus, func ie de tipul procesului de ionizare.
Num rul de oxidare reprezintă numărul de electroni cu care un element participă la
formarea unui compus. Simbolic acestea se reprezintă prin cifre arabe precedate de semnul plus
sau minus. De exemplu un element poate avea covalen a II, alt element electrovalen a 2- i
numărul de oxidare –2.
Se cunosc mai multe numere de oxidare stabile pentru mangan (Mn): 0 în stare elementară,
+2 în sulfat MnSO4, +4 în oxid MnO2, +7 în permanganat KMnO4.
Numărul de oxidare fa ă de oxigen pentru o specie chimică cre te în perioadă, astfel în
oxizii următori Na2O, MgO, Al2O3, SiO2, P2O5, SO3, Cl2O7, numărul de oxidare cre te de la +1 în
cazul sodiului la +7 în cazul clorului. Pentru elementele tranzi ionale în perioadă, cre te numărul
de oxidare maxim, în raport cu oxigenul, în oxizii următori Sc2O3, TiO2, V2O5, CrO3, Mn2O7
numărul de oxidare cre te de la +3 la +7.
26
R DUCU GALERU
II.5. EXERCIŢII SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR.
1) Alege i afirma iile corecte referitoare la elementul fosfor 15P:

a. Are pe ultimul strat configura ia 4s24p6;
b. Este izoelectronic cu gazul rar din perioada a treia;
c. Pentru ionizare acceptă trei electroni;
d. Ionul are cu trei protoni mai mult decât numărul de electroni.
2) Indica i simbolurile ionilor negativi care au aceia i structură electronică cu elementul
Kripton.
3) Elementul carbon se află în grupa 14 i perioada 2. Indica i configura ia lui electronică.
4) Alege i pentru fiecare din seriile următoare elementul care are cel mai slab caracter
nemetalic:
a. P, O, Cl;
b. O, Se, Cl;
c. As, Se, Br;
d. F, Cl, S.
5) În 80 g element X cu masa atomică 40, se află 96,352*1023 electroni de tip s i
144,528*1023 electroni de tip p. Identifica i structura electronică i func ie de aceasta
pozi ia în sistemul periodic pentru elementul X.
6) Scrie i simbolurile i denumirile elementelor care au următoarele caracteristici:
a. Are 4 straturi electronice i 4 electroni pe ultimul strat.
b. Are cel mai mare volum atomic din perioada a treia.
c. Are cea mai stabilă configura ie electronică din perioada a patra.
d. Are cea mai mare energie de ionizare din perioada a cincia.
7) Fierul este situat în sistemul periodic în perioada a patra i grupa VIIIB. Indica i structura
electronică i numărul de electroni de tip d, dintr-un mol de atomi de fier.
8) Identifica i afirma ia/afirma iile corecte referitoare la elementul brom Br, care se află în
grupa 17 (VIIA) i perioada 4.
a. Are 4 electroni pe ultimul strat;
b. Are 7 electroni pe stratul 4;
c. Are 4 straturi complet ocupate cu electroni;
d. Îi lipse te 1 electron pentru a avea aceia i configura ie electronică cu gazul rar din
perioada a 4.
e. Are configura ia electronică: 1s22s22p63s23p63d104s24p5.
9) Determina i numărul de electroni care pot fi accepta i de 6,4 g sulf.
10) Determina i sarcina electrică relativă a unui element X dacă 12,8 g acceptă 4,8176*1023
electroni, iar masa unui atom este 53,12*10-24 g.
11) Determina i masa de clor care se poate combina cu cantitatea de magneziu care poate ceda
24,088*1023 electroni.
12) Aranja i în ordinea cre terii razei ionice, ionii corespunzători atomilor elementelelor din
grupele 1 (IA); 17 (VIIA) i 11 (IIB).
13) Se dau elementele Al, K, Ag, Cl, Mg, Zn, S, O, Na.
a. Să se aranjeze elementele în ordinea crescătoare a electronegativită ii.
b. Să se aleagă elementele care reac ionează cu apa la temperatură obi nuită.
14) Se dau ionii: Li+; Ca+2; K+; Al+3; Mg+2.
a. Care dintre ace tia au cea mai mare rază ionică?
b. Care dintre ace tia au cea mai mică rază ionică?
27
R DUCU GALERU
15) Se dau elementele: Mg, Na, Cl, Br, Al. Reprezenta i-le procesele de ionizare i stabili i
care ion va avea aceia i structură electronică cu argonul.
16) Se dau elementele Mg, K, Al, Ca, Li, Cs. Să se aranjeze în ordine crescătoare a
caracterului metalic.
17) Dacă caracterul metalic variază direct propor ional cu caracterul bazic al hidroxidului, să
se aranjeze următorii hidroxizi în ordine crescătoare a bazicită ii: Al(OH)3; Mg(OH)2;
Si(OH)4; Ca(OH)2; NaOH.
18) Dacă caracterul nemetalic variază direct propor ional cu caracterul acid al oxiacidului, să
se aranjeze următorii acizi în ordine crescătoare a acidită ii: HClO4; H2SO4; H3PO4 i
H4SiO4.
19) Se dau elementele: Mg, K, Al, Ca, Li, Cl, S, H, N, Au, Cs. Să se aleagă elementul cu
energia de ionizare cea mai mică.
20) Să se aranjeze în ordinea cre terii razei atomice următoarele serii de elemente.
a. Ar, Si, S, P.
b. N, B, P, As.
c. Rb, Na, K, Mg.
d. Ge, P, Si, N.
e. Na, Ca, Sc, Zn.
II.6.SOLUŢII EXERCIŢII SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR.
1) a.
2) As-3; Se-2; Br-.
3) 1s22s22p2.
4) a. P; b. Se; c. As; d. S.
5) Calciu, 1s22s22p63s23p64s2, grupa IIA, perioada a treia.
6) a. Germaniul; b. Sodiul; c. Kripton i d. Iod.
7) 1s22s22p63s23p63d64s2, 36,132*1023 electroni de tip d.
8) b, d, e.
9) 2,4088*1023 electroni.
10) X-2.
11) 142 g.
12) Pentru grupa 1 (IA) rLi+ < rNa+ < rK+ < rRb+ ; Pentru grupa 17 (VIIA) rF- < rCl- < rBr- < rI- ;
Pentru grupa 12 (IIB) rZn+2 < rCd+2 < rHg+2.
13) a. Caracterul electronegativ: K< Na< Mg< Al< Zn< Ag< S< Cl< O. b. Reac ionează cu
apa Na, Mg, Cl2.
14) Cea mai mică rază o are Li+; iar cea mai mare K+.
15) Cl.
16) Li, Al, Mg, Ca, K, Cs.
17) Si(OH)4; Al(OH)3; Mg(OH)2; Ca(OH)2; NaOH.
18) H4SiO4; H3PO4; H2SO4; HClO4.
19) Cs.
20) a. rS < rP < rSi < rAs; b. rN < rB < rP < rAs; c. rMg < rNa < rK < rRb; d. rN < rP < rSi < rGe; e. rZn <
rSc < rNa < rCa;
28
R DUCU GALERU
CAPITOLUL III
LEGĂTURI CHIMICE
III.1. FORMAREA LEGĂTURII IONICE.
Legătura ionică se realizează pe baza transferului de electroni de la atomii

elementului cu caracter chimic metalic la atomii cu caracter nemetalic, urmată de realizarea
unei atrac ii electrostatice între ionii forma i. Pentru declan area procesului este necesar ca
înainte de ionizare atomii trebuie excita i energetic i să se apropie suficient.
Între două specii participante la formarea legăturilor ionice, este necesar să existe
diferen e mari între electronegativită ile participan ilor, ( X mari). Pentru diferen e de
electronegativitate de X= 1,7 eV (electron-vol i) legătura se poate considera că are
caracter de 50% ionică i 50% covalentă.
Cedarea sau acceptarea de electroni se realizează pentru realizarea configura iei de
octet. Savantul Kossel a explicat formarea legăturii ionice prin cedare de electroni de la
elementul cu caracter electropozitiv, spre elementul cu caracter electronegativ.
Un exemplu tipic pentru legătura ionică este cel de la formarea clorurii de sodiu,
prin combinarea atomilor de sodiu cu atomi de clor. Sodiul este un element cu caracter
electropozitiv, poate ceda un electron, care va fi acceptat de atomul de clor. Se formează
doi ioni, unul pozitiv i unul negativ, care se vor atrage prin for e de natură electrostatică.
Etapa I: Formarea ionilor pozitivi si negativi:
Na Na+
- 1e-
1s22s22p63s1 1s22s22p6
[Ne]
+ 1 e-
Cl Cl-
1s22s22p63s23p5 1s22s22p63s23p6
[Ar]
Etapa II: Atractia electrostaticã intre ionii formati
Na+ + Cl- NaCl

Reprezentarea unui proces global:
1 e-
Na Cl NaCl
Numărul de electroni ceda i de metal trebuie să fie egal cu numărul de electroni

accepta i de nemetal. Pentru realizarea legăturii ionice din oxidul feric, un atom de fier
poate ceda trei electroni, iar atomul de oxigen poate accepta doar doi. Vor participa la
formarea legăturii doi atomi de fier i trei de oxigen, transferându-se în total ase electroni.
29
R DUCU GALERU
Etapa I: Formarea ionilor pozitivi si negativi:
2Fe 2Fe+3
- 6e-
+ 6e-
3 O 3 O2-
Etapa II: Atractia electrostaticã intre ionii formati
2 Fe+3 + 3 O2- Fe2O3

Reprezentarea unui proces global:
6 e-
2 Fe + 3 O Fe2O3
Combina iile ionice nu sunt formate din molecule.
III.2. PROPRIETĂŢILE COMPUŞILOR IONICI.

Marea majoritate a compu ilor ionici sunt compu i minerali, se găsesc răspândi i la
nivelul solului sub formă de zăcăminte. Pot fi clasifica i în func ie de clasa de compu i din
care fac parte:
OXIZI CaO; ZnO; CuO; Fe2O3
COMPUSI
IONICI HIDROXIZI NaOH; Mg(OH)2; Al(OH)3
halogenuri NaBr; CaCl2; FeCl3
SÃRURI sulfuri FeS; CaS
sulfati CuSO4; Na2SO4
azotati KNO3; Zn(NO3)2
carbonati CaCO3; Na2CO3
fosfati Na3PO4; Cu3(PO4)2

Oxizii nemetalelor nu sunt compu i ionici!
Compu ii din această categorie, în stare pură sunt solizi, cristalini i au puncte de
topire relativ ridicate comparativ cu compu i din alte categorii. Temperaturile de topire
mari pot fi explicate prin stabilitatea mare pe care o au cristalele ionice, datorită atrac iilor
care se realizează între ionii de semn contrar.
Punctele de topire cresc cu sarcina ionului pozitiv astfel AlCl3 > MgCl2 > NaCl.
Punctele de topire cresc cu diferen a de electronegativitate dintre speciile
participante: NaF > NaCl > NaBr.
Punctele de topire cresc invers propor ional cu volumele ionilor, compu ii ionici
forma i din ioni volumino i au puncte de topire mai mici.
30
R DUCU GALERU
Unii compu i ionici CaCO3, Na2CO3, NaCl, AgCl sunt albi, iar unii sunt colora i.
FeSO4 i Cr2O3 sunt verzi; Cu2O i Fe2O3 sunt ro ii; CuO i CuSO4 sunt alba tri; Ag2S i
PbS sunt negri.
O parte din compu ii ionici sunt solubili în apă. Din această categorie fac parte
azota ii; aceta ii (cu excep ia acetatului feric); clora ii; perclora ii (cu excep ia celui de
potasiu i celui de amoniu); halogenuri (cu excep ia AgX, Hg2X2, PbX2); sulfa i (cu
excep ia celor de Ba, Pb, Sr, Ca, Ag I, Hg II).
Al i compu i ionici sunt greu solubili în apă, sunt precipitate. Din această categorie
fac parte sulfurile (cu excep ia celor din IA i IIA cât i sulfura de amoniu); carbona i (cu
excep ia celor din IA i sarea de amoniu); sulfi i (cu excep ia celor din IA i sarea de
amoniu); fosfa i (cu excep ia celor din IA i sarea de amoniu); oxala i (cu excep ia celor din
IA i sarea de amoniu); croma i (cu excep ia celor din IA i cromatul de amoniu).
În general compu ii ionici sunt insolubili în solven i nepolari.
La dizolvarea în apă se înregistrează interac iuni de tip ion-dipol.
Compu ii ionici nu conduc curentul electric în stare solidă. Conduc curentul
electric doar în solu ie sau topitură, când pot fi supu i fenomenului de electroliză.
În stare solidă compu ii ionici cristalizează, cristalele sunt casante, se pot sparge la
lovire, deoarece planurile alunecă unele fa ă de altele i ionii de acela i semn se resping.
III.3. FORMAREA LEGĂTURII COVALENTE.
III.3.1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A LEGĂTURII COVALENTE.
În tendin a de ob ine configura ii electronice stabile, de dublet sau octet,

elementele pot pune în comun electroni, stabilind legături covalente. În urma punerii în
comun de electroni se formează molecule. Molecula reprezintă cea mai mică particulă care
păstrează proprietă ile chimice ale substan ei chimice din care face parte.
În func ie de numărul de atomi componen i se cunosc molecule monoatomice, cum
ar fi moleculele gazelor rare, molecule diatomice H2, Cl2, O2, N2, triatomice O3,
tetraatomice P4, sau octoatomice S8.
Numărul de electroni pu i în comun este egal, pentru fiecare atom cu numărul de
electroni necupla i (celibatari). Numărul de electroni necupla i reprezintă covalen a
elementului respectiv. Electronii pu i în comun, care formează legătura covalentă nu mai
apar in atomilor de la care au provenit, mi carea lor se realizează pe o orbită nouă, o orbită
moleculară, se vor găsi într-un orbital molecular. Pe o orbită moleculară se pot roti doar
doi orbitali cu spini antiparaleli (ca i în cazul orbitalilor atomici).
Exemple de punere în comun de electroni pentru dobândirea structurilor de octet în
cazul formării moleculelor de hidrogen, clor i acid clorhidric:
31
R DUCU GALERU
** ** **
*
H ** H H ** Cl * Cl ** Cl *
* * *
** ** **
H H H Cl Cl Cl
Unii atomi pot participa cu mai mul i electroni la formarea de legături chimice.
Astfel în HClO, clorul participă la realizare legături cu un electron, în HClO2 cu trei
electroni, în HClO3 cu cinci electroni, în HClO4 cu apte electroni. Deci clorul poate
prezenta valen ele, 1, 3, 5 i 7, valen a maximă fiind 7. Formarea acestor compu i va fi
explicată la legătura covalent-coordinativă. Pentru calculul covalen ei maxime se
urmăre te identificarea numărului de electroni care vor înconjura un atom.
• Elementele din perioada a 2-a formează maxim 4 covalen e ob inând maxim 8
electroni pentru stratul de valen ă.
Hibridizarea este un concept teoretic pe baza căruia se pot explica covalen ele
pentru diferitele specii chimice. Se vor combina orbitali de tip s, p sau d cu formare de
orbitali hibrizi, cu proprietă i intermediare. Această combinare permite o rearanjare a
electronilor de valen ă, formându-se mai mul i orbitali cu electroni necupla i, singulari,
care pot realiza covalen e. Orbitalii forma i prin hibridizare sunt identici ca formă i
energie.
• Beriliul în stare fundamentală nu are nici un electron necuplat, are structura
stratului de valen ă 2s2. În urma hibridizării care se realizează prin saltul unui
electron din 2s în orbital de tip 2p liber, va putea realiza 2 covalen e;
• Borul în stare fundamentală are un electron necuplat, are structura stratului de
valen ă 2s22p1. În urma hibridizării, care se realizează prin saltul unui electron din
2s în orbital de tip 2p liber, va putea realiza 3 covalen e, deoarece va avea trei
orbitali monoelectronici;
• Carbonul în stare fundamentală are doi electroni necupla i, are structura stratului
de valen ă 2s22p2. Va realiza pentru hibridizare saltul unui electron din 2s în 2p
astfel poate realiza 4 covalen e;
• Azotul i oxigenul dau combinări ale orbitalilor fără salt de electroni i prezintă
valen e variabile;
• Fosforul, sulful i clorul participă la formare de legături covalente cu mul i
electroni, au valen e variabile deoarece pot antrena în hibridizări orbitalii de tip 3d,
care au energie apropiată de a orbitalilor s sau p.
• În general, cu unele excep ii halogenii nu hibridizează.
32
R DUCU GALERU
Clasific ri ale leg turii covalente:

simple
dupa numarul de
electroni pusi in duble
comun
triple
dupa natura atomilor omogene

Legatura covalenta care participa la
formarea legaturii eterogene
dupa diferenta de polare

electronegativitate
intre atomii participanti
nepolare
III.3.2. LEGĂTURA COVALENTĂ NEPOLARĂ.
Doi orbitali atomici se combină i formează doi orbitali moleculari, unul de

legătură i unul de antilegătură. Pentru formarea unei molecule de hidrogen se contopesc
doi atomi. Se formează o legătură (s-s).
Între doi atomi de halogen pot realiza legături, simple, nepolare de tip F2, Cl2, Br2,
I2. Reprezentarea fenomenului de punere în comun de electroni pentru formarea moleculei
de brom:
** **
* Br *
* * Br
* *
** **
Pentru realizarea legăturii covalente simple între doi atomi de halogen, ace tia î i
întrepătrund axial (de-a lungul axei) doi orbitali de tip p i realizează o legătură (p-p).
Fiecare atom pune în comun câte un electron pentru ob inerea structurii de octet. În urma
formării legăturii între doi atomi de halogen se vor forma doi orbitali noi, unul de legătură,
(care are doi electroni comuni i conferă stabilitate moleculei) i unul de antilegătură (care
33
R DUCU GALERU
va fi populat cu electroni doar în cazuri extreme, de excitare). Prin întrepătrunderea axială

a doi orbitali de tip p se formează o legătură (p-p).
În cazul în care sunt pu i în comun câte doi electroni în comun se vor forma
legături duble. O legătură dublă este formată dintr-o legătură de tip i una de tip .
Legătura de tip se realizează prin întrepătrunderea laterală a orbitalilor de tip p:
În continuare sunt prezentate modelări pentru realizarea legăturilor covalente

nepolare care se realizează în moleculele de oxigen i dioxid de carbon:
patru electroni comuni perechi de
legãturã dublã electroni
neparticipanti
Reprezentarea formãrii ** **
moleculei de oxigen: * O ** O *
* ** *
O O
Reprezentarea formãrii *
* O ** C ** O
moleculei de dioxid de carbon *
* ** **
** **
O C O
Dacă speciile chimice pun în comun câte trei electroni, ase electroni comuni, se
formează o legătură triplă. Legătura triplă este formată dintr-o legătură de tip i două de
tip . Molecula de azot se formează prin punerea în comun a ase electroni între cei doi
atomi, câte trei electroni de la fiecare participant:
34
R DUCU GALERU
perechi de
sase electroni comuni
electroni
legaturã triplã
neparticipanti
** **
**
N ** N
**
* N N*
* *
Se poate concluziona că legătura covalentă nepolară se realizează prin participare
de atomi identici sau cu electronegativită i apropiate. Se consideră nepolare moleculele
formate din atomi diferi i, dar distribui i simetric în moleculă. Momentul de dipol
rezultant este în acest caz egal cu 0.
CH4 metan
CO2 dioxid de carbon
H
C H O C O
H H
moleculã nepolarã moleculã nepolarã

datoritã simetriei datoritã simetriei
tetraedrice digonale
În cazul moleculelor nepolare sediul sarcinilor negative se suprapune peste cel al
sarcinilor pozitive.
Stabilitatea moleculelor cre te cu numărul de covalen e dintre atomi, astfel
moleculele formate pe baza unei legături triple sunt cele mai stabile:
Cl2 O2 N2
Cl Cl O O N N
legãturã legãturã legãturã

simplã dublã triplã
Creste stabilitatea moleculei
III.3.3. LEGĂTURA COVALENTĂ POLARĂ.
Legătura covalentă polară se realizează prin punere în comun de electroni între

atomi cu electronegativită i diferite. Fenomenul de polaritate se manifestă deoarece
afinitatea pentru electroni a atomilor participan i la formarea legăturii este diferită.
Perechea de electroni comună este mai mult atrasă de atomul cu electronegativitate mai
mare.
Următoarele reprezentări eviden iază i modul de orientare în spa iu a valen elor,
astfel cele pană ies din planul hârtiei, cele cu linie continuă sunt în planul hârtiei, iar cele
cu linie punctată sunt în spate.
35
R DUCU GALERU
** **
**
H O * N C
H Br * * H H
* H H
**
H H H
molecula de acid bromhidric molecula de apã,
compus tipic polar, sediul sarcinilor amoniacul, piramidã turtitã metan, tetraedru regulat
unghiul între
pozitive este la hidrogen iar negative în vârf este perechea de cu unghiul între
covalente este 1050
la brom electroni neparticipanti unghiul covalente este 109,280
molecula este polara
între covalente este 107 0
molecula este nepolarã
În molecula de acid clorhidric, halogenul care are electronegativitate mai mare, va

atrage electronii, polarizând astfel legătura. Molecula va avea un centru cu polaritate
negativă - i unul cu polaritate pozitivă + la atomul de hidrogen.
+d -d
H Cl
În cazul moleculei de apă atomul de oxigen, care este mai electronegativ va atrage
electroni de la ambii atomi de hidrogen, oxigenul se va încărca cu sarcină par ial negativă
2 -, iar hidrogenul cu sarcină pozitivă +.
+d -2d
H O
+d
H
Polaritatea unei molecule poate fi apreciată cu ajutorul momentului de dipol, =e d.
Unitatea de măsură pentru momentul de dipol, este D (debye). În cazul moleculelor
nepolare momentul de dipol este zero, =0, iar la cele polare 0.
În func ie de electronegativitatea atomilor i de simetria moleculelor se poate stabili
o serie a polarită ii hidracizilor: HF>HCl>HBr>HI; HF>H2O>H3N>H4C.
Alte exemple de molecule polare:
H
O H
H C N H C O O C
H H O H
molecula de acid cianhidric molecula de metanol molecula de acid carbonic

HCN CH3OH H2CO3
III.3.4. LEGĂTURA COVALENT-COORDINATIVĂ.

LEGĂTURA DONOR-ACCEPTOR.
Legătura covalent-coordinativă este un caz particular al legăturii covalente, în care

se realizează o punere în comun de electroni, dar ace ti electroni provin de la o singură
specie, donor. Acest tip de legătură se realizează între o specie cu rol de donor i un
acceptor. Este necesar ca specia care joacă rol de donor să posede perechi de electroni
neparticipan i, iar acceptorul orbitali vacan i. În urma formării legăturii se vor forma ioni
poliatomici, sau molecule complexe. În următoarele combina ii se manifestă legături
covalent-coordinative NH4+; H3O+; O3; CO; SO3; HNO3; H2SO4.
Protonul este o specie chimică instabilă, deoarece are un volum mic i sarcină
mare. Dacă se întâlne te cu o moleculă de apă, va fi legat de o pereche de electroni
36
R DUCU GALERU
neparticipan i de la atomul de oxigen. Stabilizarea protonului se va realiza prin formarea

ionului de hidroniu:
legãturã covalent-coordinativã
** **
*
H O + H+ H O * H+ ion de hidroniu
* *
H3 O +
proton
H legãturi covalente H
polare
În ionul de hidroniu au rămas două legături polare între oxigen i hidrogen i s-a
format o legătură covalent-coordinativă de la oxigen la hidrogen. După formarea legăturii
covalent-coordinative perechea de electroni devine comună atât oxigenului donor, cât i
protonului acceptor.
Acest ion se regăse te în procese de ionizare a apei sau ale acizilor:
H2O + H2O H3O+ + OH- Autoionizarea apei
ion ion
hidroniu hidroxil
HCl + H2O H3O+ + Cl- Ionizarea acizilor
ion
hidroniu
Un proton se poate lega i de perechea de electroni neparticipan i de la molecula de
amoniac, când se formează un ion de amoniu:
legãturã covalent-coordinativã
H H
H N * + H+ H N* H+
* *
proton
H H
formarea ionului
de amoniu NH4+
Un alt model de formare al legăturii covalent-coordinative se manifestă în molecula
de monoxid de carbon. Aici se stabile te o legătură dublă, între carbon i oxigen, în urma
căreia oxigenul ob ine octet, dar carbonul numai ase electroni. Pentru ob inerea structurii
de octet la carbon se mai realizează o legătură covalent-coordinativă de la oxigen la
carbon.
**
C O *
*
Exemple de combina ii care con in atât legături covalente, cât i covalent-
coordinative:
37
R DUCU GALERU
O O
H O N O H O S O H H O P O H
O O
O
acid azotic acid fosforic
acid sulfuric
HNO3 H3PO4
H2SO4 H
III.3.5. COMBINAŢII COMPLEXE.
Ionii complexi sunt forma i din ioni metalici centrali i liganzi, între care se
realizează legături covalent-coordinative, de tip donor-acceptor. Ionul metalic central are
rol de acceptor, pune la dispozi ie orbitali liberi i are volum mic. Liganzii au rol de donor
i sunt reprezenta i prin ioni negativi, sau molecule cu perechi de electroni neparticipan i.
Numărul de liganzi dintr-o combina ie complexă este stabilit de numărul de coordinare.
O combina ie complexă se dintr-un ion complex i contraioni, care neutralizează
combina ia. Ionul complex se formează în jurul atomului metalic central. O combina ie
complexă este formată din două sfere. Prezintă o sferă interioară de coordinare notată între
paranteze pătrate i o sferă exterioară. Sfera exterioară este i sferă de ionizare i este
reprezentată în afara parantezei pătrate.
Prezentarea structurii unei combina ii complexe:
ion metalic central [Ag(NH3)2]+
acceptor ion complex
OH-
[Ag(NH3)2] OH contraion asigurã
neutralitatea combinatiei
amoniac
ligand, donor
prin perechea de
electroni neparticipanti de
la azot
Liganzii formează legături covalent-coordinative cu ionul metalic central pentru
formarea ionului complex. Între ionul complex i contraion sunt legături ionice.
Reprezentarea legăturilor chimice în combina ia hidroxid diaminoargintic:
[ H N **
3
Ag+ * NH
*
3 ] OH -
Exemple de combina ii complexe i denumiri uzuale:

[Cu(NH3)4](OH)2, hidroxid tetraaminocupru (II);
[Cu(NH3)2](OH), hidroxid diaminocupru (I);
[Ag(NH3)2]NO3, azotat de diaminoargint (I);
Na[Al(OH)4], tetrahidroxoaluminat de sodiu;
K4[Fe(CN)6], hexacianoferat (II) de potasiu
38
R DUCU GALERU
III.4. EXERCIŢII LEGĂTURI CHIMICE.
1. Se dau elementele 17Cl; 16S; 12Mg.

a. Reprezenta i procesele de ionizare i stabili i structurile electronice ale ionilor.
b. Stabili i numărul de compu i ionici posibil de realizat între ele i modela i
formarea legăturilor respective.
2. Se dau elementele 1H; 35Br; 20Ca.
a. Stabili i structurile electronice ale atomilor.
b. Stabili i structurile electronice ale ionilor i procesele de ionizare posibile.
c. Modela i formarea legăturilor ionice posibile de realizat între elementele date i
denumi i compu ii forma i.
3. Determina i masa de sodă caustică, NaOH, în care se află 48,176*1023 ioni de Na+.
4. Alege i afirma ia/afirma iile corecte:
a. Legătura covalentă se stabile te între nemetale;
b. Legătura covalentă une te atomii a două molecule diferite;
c. La realizarea legăturii covalente simple fiecare atom pune în comun câte un
electron;
d. În molecula de apă atomii de hidrogen i oxigen sunt uni i prin legături dipol-
dipol;
5. Alege i seria/seriile care con ine doar molecule:
a. H2O; NaCl; H2; CO2; N2.
b. H2; CO2; Cl2; NH3; P4; S8.
c. HCl; H2O; H2; CO2; NaOH.
d. NH3; P4; S8; HNO3.
6. Aranja i fiecare serie în ordine crescătoare a polarită ii legăturilor chimice:
a. C-H; C-O; C-F;
b. N-H; P-H; As-H;
c. H-F; F-O; N-F;
d. C-Cl; Ge-Cl; Si-Cl.
7. Determina i numărul de electroni pu i în comun pentru formarea legăturilor
covalente din 73 g acid clorhidric.
8. Modela i formarea legăturilor covalente din compu ii: N2H4; N2H2 i N2. Atribui i
pentru fiecare exemplu lungimile de legătură care sunt între atomii de azot din seria
1,45 Ao; 1,10 Ao i 1,25 Ao.
9. Determina i masa de acid sulfhidric, H2S, care con ine 48,176*1023 electroni pu i în
comun pentru formarea legăturilor covalente din H2S.
10. Se consideră compusul chimic cu masa molară 32 g/mol care con ine în procente de
masă 87,5% Si i 12,5% H.
a. Calcula i formula moleculară a compusului.
b. Reprezenta i realizarea legăturilor chimice din compus.
11. Preciza i tipul legăturilor chimice i modela i realizarea lor pentru formarea
combina iilor:
a. Molecula de brom;
b. Ionul de amoniu;
c. Molecula de acid bromhidric;
d. Clorura de potasiu;
e. Metan.
12. Să se analizeze următoarele combina ii complexe:
39
R DUCU GALERU
a. Identifica i sarcina ligandului pentru: K2[HgI4];

b. Identifica i sarcina ionului central pentru K4[Fe(CN)6];
c. Identifica i numărul de coordinare pentru [Ni(NH3)6]Cl2;
d. Identifica i sarcina ionului complex pentru [Cr(H2O)6]Cl3;
13. Identifica i natura legăturilor chimice din clorura de amoniu, NH4Cl.
14. Modela i legăturile chimice din apa oxigenată, H2O2.
15. Reprezenta i legăturile chimice din acidul hipocloros, HClO; acidul cloros, HClO2;
acidul cloric, HClO3 i acid percloric, HClO4.
III.5. REZOLVĂRI ŞI RĂSPUNSURI EXERCIŢII

LEGĂTURI CHIMICE.
1. a
+ 1 e-
Cl Cl-
1s22s22p63s23p5 1s22s22p63s23p6
[Ar]
+ 2e-
S S-2
1s 2s 2p 3s23p4
2 2 6 1s22s22p63s23p6
[Ar]
Mg Mg+2
- 2e-
1s 2s22p63s2
2 1s22s22p6
[Ne]
b. Compu i ionici: MgCl2 i MgS.
2. Structuri electronice atomi, structuri electronice atomi i procese de ionizare:
+ 1 e-
H H-
1s1 1s2
+ 1 e-
Br Br -
1s22s22p63s23p63d104s24p5 1s22s22p63s23p63d104s24p6
Ca Ca+2
1s22s22p63s23p64s2 - 2e- 1s22s22p63s23p6
Compu i ionici posibili: hidrura de calciu, CaH2:
Ca Ca+2
- 2e-
+ 1 e-
2x H H-
Ca+2 + 2H- CaH2

Bromura de calciu, CaBr2:
Ca Ca+2
- 2e-
+ 1 e-
2x Br Br -
Ca+2 + 2Br - CaBr2
40
R DUCU GALERU
3. 80 g.
4. a, c.
5. b, d.
6. Ordinea crescătoare a polarită ii:
a. C-H< C-O< C-F;
b. N-H; P-H; As-H;
c. F-O< N-F< H-F;;
d. C-Cl< Ge-Cl< Si-Cl.
7. 24,088*1023 electroni.
8. Modelarea legăturilor covalente:
N2 N2H2 N2H4
H H
N N H N N H N N
H H
1,10 Ao 1,25 Ao 1,45 Ao
9. 68 g.
10. SiH4, se realizează o legătură covalentă nepolară identică cu metanul.
11. a. Legătură covalentă nepolară; b. 3 legături covalente polare i o legătură covalent-
coordinativă; c. Legătură covalentă polară; d. Legătură ionică; e. Legătură
covalentă nepolară.
12. a. -1; b. +2; c. 6; d. +3.
13. Sunt 3 legături covalente polare i o legătură covalent-coordinativă în ionul de
amoniu i legătură ionică între ionul de amoniu i ionul de lor. Modelarea
legăturilor:
H
H N* H+ Cl-
*
H
14. O legătură covalentă nepolară O-O i 2 legături covalente polare O-H:

O O
H H
15. Modelarea legăturilor covalente din cei 4 oxiacizi ai clorului:
O
H O Cl H O Cl O H O Cl O H O Cl O
HClO HClO2 HClO4

HClO3
O O
41
R DUCU GALERU
III.6. INTERACŢII ÎNTRE MOLECULE.
Între molecule se realizează interac iuni care conferă proprietă i specifice

compu ilor moleculari. Aceste legături sunt mai slabe decât legăturile covalente i sunt
diferite, func ie de structura moleculei.
III.6.1. LEGĂTURA DE HIDROGEN.
Este un tip de interac iune între molecule, de natură electrostatică. Se stabile te

între molecule care au un atom de hidrogen, legat de un element puternic electronegativ, cu
volum mic. Moleculele care generează acest tip de interac iune sunt puternic polare,
atomul de hidrogen este practic golit de electroni. Se realizează o atrac ie i o orientare
între atomii de hidrogen i perechile de electroni neparticipan i de la moleculele vecine.
Legătura de hidrogen se reprezintă printr-o linie punctată.
Se manifestă între molecule de acid fluorhidric, apă, alcooli i compu i organici (de
tipul proteinelor sau polizaharidelor). În urma realizării legăturilor de hidrogen între
molecule se ob in asocia ii moleculare de tip (HF)n sau (H2O)n.
Molecula de acid fluorhidric este puternic polarizată. În urma asocierii moleculelor
se ob in lan uri în formă de zig-zag:
H H
F F
F F
F
H H
H
Pentru apă fiecare moleculă poate realiza una, sau două legături de hidrogen cu
moleculele vecine. Moleculele sunt prinse liniar i perfect ordonat.
legãturã de hidrogen
se realizeazã între un atom de hidrogen si
o pereche de electroni neparticipanti
** *** **
* *
H O H O * H O
* *
H H H
**
*
H O
*
H
În cadrul cristalului de ghea ă fiecare moleculă de apă este înconjurată de alte
molecule de apă atât liniar cât i în spa iu. În acest mod simetria i ordinea este perfectă.
Cristalele sunt transparente, lumina trece nestingherită printre molecule.
Dacă se compară intensitatea legăturilor de hidrogen se va constata că acestea sunt
cu atât mai puternice, cu cât nemetalul este mai electronegativ. Cele mai puternice legături
le formează acidul fluorhidric, urmate de cele realizate de apă i amoniac.
Compu ii asocia i prin legături de hidrogen au puncte de fierbere mai mari
comparativ cu ceilal i compu i, au solubilitate mare în apă cu care pot realiza alte legături
de hidrogen.
42
R DUCU GALERU
III.6.2. INTERACŢIUNI DIPOL-DIPOL.
Interac iunile de tip dipol-dipol se realizează între molecule polare i sunt

determinate de orientarea moleculelor cât i de polaritatea acesteia. Polii de semn contrar ai
moleculelor polare se atrag prin for e de natură electrostatică, iar interac iunile sunt cu atât
mai puternice cu cât moleculele sunt mai polare.
Se manifestă în cazul tuturor moleculelor polare, cu excep ia celor care formează
legături de hidrogen. Se realizează o atrac ie i o orientare între polul pozitiv al unei
molecule cu polul negativ al moleculei vecine.
Compu ii cu legături covalente polare au puncte de topire mai mari decât cei cu
molecule nepolare. Acest tip de interac iune se manifestă între molecule de acela i tip i
între molecule diferite.
În cazul apei lichide moleculele interac ionează atât prin legături de hidrogen, cât i
legături dipol-dipol, dar numărul interac iunilor dipol-dipol este mai mare. În ghea ă
moleculele sunt asociate preponderent prin legături de hidrogen.
III.6.3. INTERACŢIUNI PRIN FORŢE DE NATURĂ LONDON.

LEGĂTURA VAN DER WAALS.
Se manifestă între molecule nepolare i o dovadă a existen ei lor este că toate

moleculele, inclusiv cele nepolare pot fi aduse în stare lichidă sau solidă.
Este cel mai slab tip de interac iune, iar compu ii care le formează vor avea puncte
de fierbere i topire joase. Intensitatea acestor interac iuni cre te cu masa moleculară.
La baza mecanismului de apari ie al interac iunilor între molecule nepolare, stă
faptul că unele molecule pot deveni dipoli temporari, sub influen a moleculelor vecine.
Polarizabilitatea define te capacitatea de deformare a unei molecule. Ea este mai
mare la molecule mari care au mul i electroni, pu in atra i de nucleu, u or de polarizat.
Acest tip de interac iune stă la baza lichefierii azotului, la cristalizarea iodului, sau
la formarea ghe ii uscate (zăpada carbonică).
III.7. PROPRIETĂŢILE COMPUŞILOR MOLECULARI.

Compu ii care au la bază molecule apar în toate stările de agregare. Cele solide
formează cristale în care pot apare toate cele trei tipuri de interac iuni, legătura de
hidrogen, dipol-dipol i Van der Waals.
Exemple de compu i solizi în care se manifestă interac iuni van der Waals pot fi
iodul sau dioxidul de carbon (I2 i CO2), cu interac iuni dipol-dipol sunt amoniacul i
acidul clorhidric (NH3 i HCl), iar prin legături de hidrogen ghea a i acidul fluorhidric (
H2O i HF).
Ghea a are structură afânată, plute te pe apa lichidă, are densitate mică
( =0,917g/cm3). Toate aceste proprietă i pot fi explicate pe baza faptului că în stare solidă
numărul de legături de hidrogen este mult mai mare decât în stare de gaz sau lichid.
43
R DUCU GALERU
Volumul apei cre te la înghe . Fiecare atom de oxigen este înconjurat tetraedric de al i
patru atomi de hidrogen.
Proprietă ile solidelor moleculare depind de intensitatea interac iunilor i de masele
moleculare. Astfel dacă se analizează cum influen ează interac iunile punctele de topire ale
substan elor, se va constata că pTleg de hidrogen > pTdipol-dipol > pTvan der Waals. Analizându-se
cum influen ează masele molare punctele de topire se va constata că masele mari impun
puncte de topire mari.
Compu ii moleculari au puncte de topire i fierbere mai mici decât compu ii ionici.
III.8. REŢELE ATOMICE. DIAMANTUL ŞI GRAFITUL.
Substan ele solide formate din atomi de acela i fel, între care se formează legături
covalente, se numesc cristale atomice, sau cristale covalente. Un caz particular al
cristalelor atomice îl constituie cele două forme de cristalizare ale atomului de carbon,
diamantul i grafitul. Siliciul este un alt element care formează cristale atomice cunoscute,
cu utilitate practică deosebită.
Alotropia este proprietatea unor substan e simple de a exista în mai multe forme
diferite. Diamantul i grafitul sunt două forme alotropice ale carbonului, diferen a între ele
constă în modul diferit de legare i orientare în spa iu a legăturilor.
Un alt exemplu de alotropie este întâlnit pentru oxigen O2 i ozon O3. În acest
exemplu alotropia este determinată de numărul diferit de atomi din moleculă.
Pentru diamant celula elementară este un cub. Fiecare atom de carbon este
înconjurat, la distan e egale de al i patru atomi de carbon. Covalen ele sunt orientate
tetraedric, între covalen e sunt unghiuri de 109,28o. Legăturile între atomi sunt rigide,
foarte puternice i stabile, atomii ocupă pozi ii fixe. Pentru desfacerea legăturilor este
necesară o cantitate mare de energie.
Aceste legături foarte puternice explică i proprietă ile speciale ale diamantului:
• Este solid, incolor, transparent, strălucitor;
• Se tope te la 3550oC;
• Este un material dur, are duritatea 10 pe scara lui Mohs;
• Are densitatea de = 3,51 g/cm3;
• Nu conduce curentul electric;
• Este insolubil în solven i, indiferent de natura acestora;
• Are reactivitate mică.
În cazul grafitului fiecare atom de carbon formează 3 legături covalente cu al i 3
atomi de carbon din acela i plan. Între covalen e se realizează unghiuri de 120o, din acest
motiv atomii de carbon ocupă col urile unui hexagon regulat plan. Al patrulea electron care
nu participă la formarea de covalen e este mobil i este situat într-un orbital de tip p,
perpendicular pe planul realizat de atomii de carbon.
44
R DUCU GALERU
Electronul necuplat permite transportul curentului electric i asigură o anumită

legătură între planuri. Distan ele între planuri sunt mai mari decât legăturile covalente,
deoarece între ele se stabilesc legături slabe, de tip van der Waals. Legăturile slabe i
distan ele mari dintre ele permit planurilor să alunece unele fa ă de altele, grafitul clivează.
Proprietă ile grafitului sunt în strânsă legătură cu structura acestuia:
• Este un solid, opac, de culoare neagră.
• Este unsuros la pipăit, are luciu metalic;
• Se tope te la 3850oC;
• Are densitatea mai mică decât a diamantului i este de = 2,26 g/cm3.
• Este un material moale, are duritatea 1 pe scara lui Mohs.
• Clivează, lasă urme pe hârtie;
• Este un bun conductor electric;
• Este insolubil în solven i;
• Are reactivitate chimică scăzută.
III.9. EXERCIŢII INTERACŢII ÎNTRE MOLECULE.

STAREA SOLIDĂ.
1. Să se completeze toate spa iile libere din tabel cu DA sau NU:

PCl5 I2 Na2S
Are moleculă nepolară;
Are moleculă polară;
Este un compus ionic;
Conduce curentul electric în topitură;
Se dizolvă în apă;
Se dizolvă în solven i nepolari;
Moleculele interac ionează prin van der
Waals
Moleculele interac ionează prin dipol-
dipol;
2. Explica i de ce apa care are masa molară 18 g/mol, este lichidă la temperatura de
25oC i presiunea de 1 atmosferă, iar amoniacul cu masa molară 17 g/mol, este un
gaz în acelea i condi ii.
3. Clasifica i următorii compu i după tipul de re ea cristalină (ionică sau moleculară)
realizată: H2O; NaCl; I2; N2; Br2; CaBr2; ZnI2; S8; Na2S.
4. Asocia i fiecărei molecule tipul de interac iune (legături de hidrogen, dipol-dipol
sau van der Waals): HI; H2S; Cl2; HF; Ar; NH3; S8; P4; H2; H2O; I2; He.
5. Alege i pentru fiecare din seriile următoare, pe compusul cu punctul de topire cel
mai mare:
45
R DUCU GALERU
a. H2O, HCl.
b. He; Ne; Ar.
c. O2; S8; F2.
d. NaCl; H2O; HCl.
e. P4; H2; H2O.
6. Să se aranjeze compu ii din fiecare serie în ordine crescătoare a punctului de topire:
a. H2; H2O; Cl2.
b. P4; O2; He.
c. I2; Cl2; Br2.
7. Să se completeze tabelul următor:
Compusul CaO Cl2 NH3 CH4 HCN HNO3 CuBr2 H2CO3
Legătura
chimică
Interac iuni
intermoleculare
(dacă este cazul)
Tipul de re ea
8. Să se calculeze:
a. Numărul de ioni de clor din 555g CaCl2.
b. Numărul de molecule din 90g ghea ă.
9. Un cub din grafit cu latura de 1 cm, este supus analizei Dacă densitatea este de
=2,26g/cm3 calcula i masa cubului i numărul de atomi din cub.
10. Alege i afirma ia/afirma iile corecte. Cu privire la modul în care conduc curentul
electric diamantul i grafitul se pot face aprecierile:
a. Ambele conduc la fel curentul electric;
b. Doar diamantul conduce curentul electric;
c. Doar grafitul conduce curentul electric;
d. Diamantul nu conduce curentul electric;
e. Diamantul conduce mai bine curentul electric.
III.10. RĂSPUNSURI EXERCIŢII INTERACŢII ÎNTRE MOLECULE.

STAREA SOLIDĂ.
1. Completarea corectă a tabelului:

PCl5 I2 Na2S
Are moleculă nepolară; NU DA NU
Are moleculă polară; DA NU NU
Este un compus ionic; NU NU DA
Conduc curentul electric în topitură; NU NU DA
Se dizolvă în apă; NU NU DA
Se dizolvă în solven i nepolari; NU DA NU
Moleculele interac ionează prin van der NU DA NU
Waals
Moleculele interac ionează prin dipol- DA NU NU
dipol;
2. Legăturile de hidrogen dintre moleculele apei sunt mult mai puternice decât
legăturile dintre moleculele de amoniac.
46
R DUCU GALERU
3. Re ele ionice: NaCl; CaBr2; ZnI2; Na2S.; re ele moleculare: H2O; I2; N2; Br2; S8.
4. Legături de hidrogen: HF; H2O(s); interac iuni de tip dipol-dipol: HI; H2S; NH3;
HF; H2O(l); interac iuni de tip van der Waals: Cl2; Ar; S8; P4; H2; I2; He.
5. Cele mai mari puncte de topire: a. H2O; b. Ar; c. S8; d. NaCl; e. P4.
6. Ordinea crescătoare a pT: a. H2 < Cl2 < H2O; b. He < O2 < P4; c. Cl2 < Br2 < I2.
7. Tabelul completat corect:
Compus CaO Cl2 NH3 CH4 HCN HNO3 CuB H2CO3
ul r2
Legătura ionic Covalentă Covalentă Covalentă Covalentă Covalente ionică Covalentă
chimică nepolară polară nepolară polară polare i polară
covalent
coordinativ
Interac ii Van de Dipol- Van de Dipol-dipol Dipol-dipol Dipol-
inter- Waals dipol Waals dipol
molecula
re
Tipul de ionic molecular molecular moleculară moleculară moleculară ionică molecular
re ea
8. a. 5*2*6,023*1023 ioni de clor. b. 5*6,023*1023 molecule de apă.
9. Masa este 2,26 g. Numărul de atomi de carbon 1,134*1023.
10. c, d.
III.11. TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU STAREA SOLIDĂ.

LEGĂTURI CHIMICE.
La urm toarele teste se va alege un singur r spuns corect, sau pe cel mai complet:
1. Se dau elementele A cu Z=11 i B=16. Alege i afirma ia adevărată.
A. Elementul A este un nemetal, elementul B este metal;
B. Compusul format în urma reac iei celor două elemente AB este ionic;
C. Moleculele HA se pot asocia prin legături de hidrogen;
D. Ambele elemente sunt metale;
E. Ionul A2+ are structură de gaz rar.
2. Se dau elementele A cu Z=56 i B cu Z=17. Alege i afirma ia adevărată.
A. A este metal alcalino-pământos, iar B este halogen;
B. A i B nu pot reac iona cu hidrogenul;
C. Combina ia AB este un oxid;
D. A formează molecule biatomice A2 la temperatura camerei;
E. A nu poate reac iona cu B.
3. În care dintre următoarele combina ii complexe ionul metalic central are numărul de
oxidare +3?
A. Na[Al(OH)4];
B. [Ag(NH3)2]NO3;
C. [Cu(NH3)4](OH)2;
D. K2[Co(SCN)4];
4. Compu i ionici care se pot forma între Ca, H, F sunt:
A. CaF2, HF, CaH2;
B. CaH2, CaF2;
C. HF, CaF2;
D. Ca[HF2], , CaF2, CaH2.
47
R DUCU GALERU
E. Doar CaF2.
5. Care dintre următoarele hidruri are polaritatea cea mai mare?
A. H2S;
B. HF;
C. CH4;
D. HCl;
E. NH3.
6. Care dintre următorii compu i are punctul de topire cel mai ridicat?
A. NaF;
B. MgF2;
C. LiF;
D. AlF3;
E. HF.
7. Care compus prezintă legături covalente polare?
A. Metanul;
B. Dioxidul de carbon;
C. Sarea de bucătărie;
D. Clorul;
E. Acidul clorhidric.
8. Ionul de hidroniu se formează prin legături:
A. Ionice;
B. Covalente;
C. Covalente i covalent-coordinative;
D. Covalent-coordinative;
E. Legături de hidrogen.
9. Legătură covalentă polară prezintă:
A. Metanul;
B. Tetraclorura de carbon;
C. Dioxid de carbon;
D. Hidrura de calciu;
E. Amoniac.
10. Alege i seria care con ine numai legături covalente nepolare:
A. CS2, HCl, CO2, H2, CH4;
B. O2, NH4Cl, N2, diamant, F2,
C. CCl4, CO2, N2, CH4, Br2;
D. H2, O2, NH3, CH4, N2;
11. Sarcina ionului complex din hexacianoferatul (II) de potasiu, K4[Fe(CN)6] este:
A. +1; D. -1;
B. +2; E. -4.
C. +3;
12. Molecula de tetraclorură de carbon este:
A. Polară deoarece se formează prin patru legături covalente polare C-Cl;
B. Nepolară datorită simetriei;
C. Polară deoarece se formează prin punere în comun de electroni între atomi diferi i;
D. Polară ca i metanul;
E. Are structură ionică.
13. Alege i seria care con ine doar molecule.
A. Acid fluorhidric, fluorul, fluorură de calciu;
48
R DUCU GALERU
B. Amoniac, argon, apă;

C. Neon, clor, diamant;
D. Sulf, grafit, clor;
E. Azot, argon, fluorură de sodiu.
14. Legăturile chimice între atomii de carbon din diamant sau din grafit sunt:
A. Covalente polare; D. De dispersie;
B. Covalente nepolare; E. Metalice.
C. Ionice;
15. În combina iile sale sodiul formează legături:
A. Ionice; D. Metalice;
B. Covalente polare; E. Donor-acceptor.
C. Covalente nepolare;
16. Nu prezintă legături ionice:
A. Peroxidul de sodiu; D. Monoxidul de carbon;
B. Cianura feroasă; E. Oxidul de calciu.
C. Hidroxidul de sodiu;
17. În molecula acidului clorhidric există legături:
A. Covalentă nepolară, deoarece speciile componente sunt nemetale;
B. Ionică datorită diferen ei mari de electronegativitate;
C. Covalentă polară deoarece la formarea moleculei participă un metal i un nemetal;
D. Covalentă polară deoarece la formarea moleculei participă două nemetale cu
electronegativită i diferite;
E. Donor-acceptor.
18. Molecula acidului sulfuric con ine legături:
A. Covalente polare; D. Covalente nepolare i
B. Coordinative i ionice; coordinative;
C. Covalente polare i coordinative; E. Ionice i covalente.
19. Care dintre următoarele serii con ine doar compu i ionici?
A. Metan i apă;
B. Apa de var i amoniac;
C. Acid clorhidric i fluorhidric;
D. Grafitul i acidul sulfhidric.
E. Hidrura de calciu i clorura de argint;
20. Cum este densitatea ghe ii fa ă de a apei lichide?
A. Egală cu a apei lichide.
B. Mai mare pentru că apa la solidificare se contractă;
C. Mai mare pentru că apa la solidificare se dilată;
D. Mai mică pentru că apa la solidificare se dilată;
E. Mai mică pentru că apa la solidificare se contractă.
21. Care hidrură realizează legături de hidrogen?
A. Acid iodhidric; D. Acid fluorhidric;
B. Acid bromhidric; E. Acid sulfhidric.
C. Acid clorhidric;
22. Care substan ă realizează interac iuni dipol-dipol?
A. CH4; D. HBr;
B. CO2; E. SCl2.
C. SO2;
23. Care serie prezintă ordinea corect crescătoare a punctelor de topire?
A. Acid clorhidric; apă; acid bromhidric; hidrogen; oxigen;
49
R DUCU GALERU
B. Hidrogen; oxigen; acid clorhidric; acid bromhidric; apă;

C. Acid bromhidric; acid clorhidric; hidrogen; oxigen; apă;
D. Hidrogen; oxigen; apă; acid clorhidric; acid bromhidric;
E. Oxigen; hidrogen; apă; acid clorhidric; acid bromhidric.
24. Iodura de potasiu se dizolvă în:
A. Benzen; D. Apă;
B. Tetraclorură de carbon; E. Apă după adăugare de iod.
C. Eter (solvent nepolar);
25. Alege i seria care con ine numai substan e a căror molecule interac ionează doar prin
for e de tip van der Waals:
A. HCl, N2, O2; D. H2, SO2, H2O;
B. HF, H2CO3, I2; E. NH3, CO2, Ne.
C. O2, N2, Ar;
26. Alege i seria care con ine doar re ele moleculare:
A. Diamant, ghea ă, clorură de calciu;
B. Acid fluorhidric, apă, neon;
C. Acid sulfuric, clorură de sodiu, oxigen;
D. Azot, hidrogen, grafit;
E. Oxid de calciu, apă, aluminiu.
27. Care compus este solubil în benzen sau toluen (solven i organici nepolari)?
A. Oxid de calciu; D. Bromură de sodiu;
B. Diamant; E. Sticla.
C. Iodul;
28. Substan ele care formează re ele ionice se caracterizează prin:
A. Sunt solubile în solven i polari;
B. Conduc curentul electric în stare solidă;
C. Sunt solubile în orice solvent;
D. Se topesc u or;
E. În condi ii normale pot fi gaze sau lichide.
29. Alege i răspunsul corect referitor la diamant i grafit:
A. Sunt re ele moleculare cu proprietă i diferite;
B. Sunt două forme alotropice ale carbonului cu proprietă i asemănătoare;
C. Sunt solide i transparente;
D. Se deosebesc prin duritate, culoare i conductibilitate electrică;
E. Au densitate mai mică decât a apei.
30. Formula compusului care se poate asocia prin legături de hidrogen este:
A. HI;
B. HCl;
C. H2S;
D. NH3;
E. CH3OH.
50
R DUCU GALERU
III.12. RĂSPUNSURI TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU STAREA

SOLIDĂ. LEGĂTURI CHIMICE.
1 B 7 E 13 B 19 E 25 C
2 C 8 C 14 B 20 D 26 B
3 A 9 E 15 A 21 D 27 C
4 B 10 C 16 D 22 D 28 A
5 B 11 E 17 C 23 B 29 D
6 D 12 B 18 E 24 D 30 E
51
R DUCU GALERU
CAPITOLUL IV
SISTEME DISPERSE. SOLU II.
IV.1. DEFINIŢII ŞI CLASIFICĂRI DISPERSII.

Sistemele disperse sunt amestecuri ob inute prin pătrunderea particulelor unei substan e,
printre particulele unei substan e. În general un sistem dispers are două componente, mediul de
dispersie i substan a dispersată.
Dispersiile se pot clasifica după mărimea particulelor în:
Dispersii mecanice (emulsii i suspensii), pentru care diametrul particulelor este mai mare
de 1000 Ao;
Dispersii coloidale unde diametrul particulelor este cuprins în intervalul 1000Ao >d>
10Ao;
Dispersii moleculare pentru care diametrul particulelor este mai mic de 10Ao.
(1 Ao= 10-10m)
După starea de agregare a componen ilor dispersiile se clasifică conform tabelului:
Starea de Starea de agregare Exemplu Substan a care Substan a
agregare a substan ei constituie mediul dispersat
a dispersate
mediului
Gaz Aer Azot Oxigen
Gaz Lichid Cea ă Aer Vapori de apă
Solid Fum Aer Cărbune
Gaz Ape gazoase Apă Dioxid de carbon
Lichid Lichid O et Apă Acid acetic
Solid Saramură Apă Clorură de sodiu
Gaz Catalizatori Metal Hidrogen
Solid Lichid Jeleuri Gelatină Apă
Solid Alamă Cupru Zinc
IV.2. FENOMENE CARE AU LOC LA

DIZOLVARE ÎN APĂ.
IV.2.1. FENOMENE CARE AU LOC LA DIZOLVAREA

COMPUŞILOR IONICI ÎN APĂ.
Cristalele ionice sunt formate din ioni negativi i pozitivi, dispu i alternativ i care ocupă
pozi ii fixe în cristal. Apa este un solvent polar. În reprezentarea următoare a fost notat dipolul
apei cu C, ionul pozitiv din re ea cu B, iar cel negativ cu A. Într-o primă etapă la introducerea
cristalului ionic în apă are loc un proces de orientare a dipolilor apei, prin atrac ia între ionii din
cristal i polii apei. Se realizează o orientare a dipolului apei cu plusul către ioni negativi i cu
minusul către ioni negativi.
Dacă interac iunile realizate între dipolii C ai solventului i ionii A sau B din cristal sunt
mai puternice, decât legăturile între ioni din re eaua cristalină, atunci ionii pot fi smul i din cristal,
formându-se ioni solvata i.
52
R DUCU GALERU
Dacă în locul apei se utilizează solven i nepolari (benzen, benzină, sulfură de carbon), nu
se pot realiza astfel de interac iuni cu compu ii ionici i dizolvarea acestora nu are loc. Din
descrierea anterioară se poate observa că dizolvarea este formată dintr-un fenomen fizic
(desfacerea cristalului până la nivel atomic) i un fenomen chimic (formarea ionilor hidrata i).
Cristalizarea este un fenomen invers dizolvării, solvatul părăse te solventul în anumite
condi ii. Acest proces constituie o metodă de separare i purificare, pentru solide.
IV.2.2. FENOMENE CARE AU LOC LA DIZOLVAREA

COMPUŞILOR CU MOLECULĂ POLARĂ ÎN APĂ.
Moleculele polare formează re ele moleculare, în cadrul cărora se realizează interac iuni
dipol-dipol (în unele cazuri legături de hidrogen). Dacă de re eaua moleculară se apropie molecule
de apă se va realiza o orientare a dipolilor apei către dipolii moleculari din re ea:
Dacă for ele realizate între dipolii apei i dipolii prin i în re eaua moleculară sunt suficient
de puternice, moleculele din re ea vor fi desfăcute, se vor ioniza i se vor forma dipoli solvata i:
Dacă o re ea moleculară, formată din molecule nepolare, este introdusă în apă nu se

realizează fenomenul de dizolvare, neputându-de realiza orientări i atrac ii între participan i:
IV.3. SOLUBILITATEA.
IV.3.1. DEFINIREA CONCEPTULUI DE SOLUBILITATE.
Solubilitatea este un indicator care reprezintă cantitatea de substan ă dizolvată măsurată în

grame în 100 g solvent. Se notează cu S (g solvat / 100g solvent).
După solubilitate substan ele se pot clasifica:
53
R DUCU GALERU
U or solubile S > 10g solvat / 100g solvent;

Solubilitate medie S: 0,01-1g solvat / 100g solvent;
Practic insolubile S < 0,01g solvat / 100g solvent.
Exemple de substan e greu solubile în apă:
• Sulfurile (cu excep ia celor corespunzătoare metalelor din IA i IIA cât i sulfura
de amoniu);
• Carbona i (cu excep ia celor corespunzătoare metalelor din IA i sarea de
amoniu);
• Sulfi i (cu excep ia celor corespunzătoare metalelor din IA i sarea de amoniu);
• Fosfa i (cu excep ia celor corespunzătoare metalelor din IA i sarea de amoniu);
• Oxala i (cu excep ia celor corespunzătoare metalelor din IA i sarea de
amoniu);
• Croma i (cu excep ia celor corespunzătoare metalelor din IA i sarea de
amoniu).
Exemple de substan e u or solubile în apă:
• Azota ii;
• Aceta ii, cu excep ia acetatului feric;
• Clora ii;
• Perclora ii, cu excep ia celui de potasiu i celui de amoniu;
• Halogenuri excep ii AgX, Hg2X2, PbX2;
• Sulfa i, cu excep ia celor de Ba, Pb, Sr, Ca, Ag(I), Hg(II)
După cantitatea de substan ă dizolvată solu iile se pot clasifica:
Nesaturate, la care solventul mai poate dizolva o cantitate de dizolvat;
Saturate, la care s-a introdus o cantitate maximă de solvat, corespunzător cantită ii de
solvent. Orice altă cantitate de solvat adăugată în plus va rămâne nedizolvată.
Suprasaturate.
IV.3.2. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ SOLUBILITATEA.
IV.3.2.1. INFLUENŢA TEMPERATURII ASUPRA SOLUBILITĂŢII.
Influen a temperaturii asupra solubilită ii poate fi observată în următoarea reprezentare

grafică. Se va observa că odată cu cre terea temperaturii cre te solubilitatea compu ilor lichizi i
solizi.
54
R DUCU GALERU
Din practică se cunoa te exemplul ceaiului cald, care poate dizolva o cantitate mai mare de
zahăr, comparativ cu ceaiul rece.
Solubilitatea gazelor scade cu temperatura, acest fenomen se poate analiza pentru cazul
unui pahar de apă rece, care este lăsat în repaus. În timp lichidul formează bule de gaz, fără
interven ie din exterior, deoarece gazul care era dizolvat, va părăsi solu ia. Solubilitatea gazelor
scade cu cre terea temperaturii i din acest motiv gazul părăse te solu ia.
IV.3.2.2. INFLUENŢA NATURII SOLVENTULUI ŞI

SOLVATULUI ASUPRA SOLUBILITĂŢII.
Substan ele se dizolvă în solven i cu structură asemănătoare lor.

Astfel în solven i polari, cum este apa se dizolvă compu ii ionici i compu ii polari; în
solven i nepolari se dizolvă compu i nepolari (exemple iodul se dizolvă în benzen, sulful în
sulfură de carbon, fosforul alb în sulfură de carbon, uleiul în benzină).
Re elele atomice sunt insolubile, nu se cunosc solven i pentru diamant i grafit.
IV.3.2.3. INFLUENŢA PRESIUNII ASUPRA SOLUBILITĂŢII.
Presiunea este un factor care influen ează doar dizolvarea gazelor. La fabricarea sifonului,
dioxidul de carbon este dizolvat în apă sub presiune, iar dacă este lăsat sifonul într-un vas deschis,
fiind presiune mică, dioxidul de carbon părăse te lichidul. Presiunile mari influen ează pozitiv
dizolvarea gazelor.
IV.4. CRISTALOHIDRAŢI.
Sunt combina ii la care unii compu i ionici înglobează în re ea molecule de apă. Apa
con inută în cristalohidra i reprezintă apă de cristalizare. Cei mai mul i cristalohidra i provin din
săruri. În re ele moleculele de apă pot fi re inute de ioni, sau ocupă anumite pozi ii fixe.
55
R DUCU GALERU
Exemple de cristalohidra i i denumirile lor uzuale:

• Na2CO3 · 10H2O, sodă cristalizată;
• CaSO4 · 2H2O, gips;
• CaSO4 · 1/2H2O, ipsos;
• CuSO4 · 5H2O, piatră vânătă;
• MgSO4 · 7H2O, sare amară;
• FeSO4 · 7H2O, calaican;
• KAl(SO4)2 · 12H2O, alaun sau sare acră;
Unele substan e absorb singure apa din atmosferă i se umezesc, fiind higroscopice.
Exemple de substan e higroscopice sunt: CaCl2, AlCl3, CrCl3, FeCl3, NaOH. Aceste substan e pot
fi folosite pentru a men ine o atmosferă uscată în unele recipiente (exicatoare).
NaOH este foarte higroscopic, poate absorbi atât de multă apă din atmosferă până se
dizolvă în aceasta formând o solu ie. Fenomenul se nume te delicvescen .
Fenomenul de calcinare reprezintă procesul prin care se pierde apa de cristalizare sau se
descompun unele substan e complexe. Exemplu:
ToC
CuSO4*5H2O CuSO4 + 5H2O
albastru alb
CuSO4·5H2O este cristalohidrat, iar CuSO4 substan a anhidr . Dacă pierderea apei de cristalizare
este spontană, fără interven ie din exterior, se realizează un fenomen de eflorescen .
IV.5. CONCENTRAŢIA SOLUŢIILOR.

Concentra ia solu iei reprezintă cantitatea de substan ă dizolvată într-o anumită cantitate
de solvent. Sunt mai multe moduri de exprimare a concentra iei.
• Concentra ia procentual de mas , reprezintă masa de substan ă dizolvată în 100
grame de solu ie. Se calculează cu rela ia:
md .
c p= 100
ms
unde: md reprezintă masa de substan ă dizolvată, măsurată în grame;
ms reprezintă masa solu iei (ms= md + mapă) măsurată în grame.
• Concentra ia molar sau molaritatea, este notată cu CM i reprezintă numărul de
moli de substan ă dizolvată într-un litru de solu ie. Se calculează cu rela iile:
md
CM= CM=
M *V V
V reprezintă volumul solu iei măsurat în litri;
M reprezintă masa molară măsurată în g/mol;
numărul de moli de substan ă dizolvată.
Concentra ia molară se măsoară în moli/l. c=1 mol /l =1 M.
• Concentra ia normal , sau normalitatea, este notată cu CN i reprezintă numărul
de echivalen i gram de substan ă dizolvată într-un litru de solu ie. Se calculează cu
rela iile:
nr.Eg md
CN= CN=
V Eg * V
V reprezintă volumul solu iei măsurat în litri;
56
R DUCU GALERU
Eg reprezintă masa unui echivalent gram;

nr. Eg reprezintă numărul de echivalen i-gram de substan ă dizolvată.
Echivalen ii gram se pot calcula cu rela iile:
M M
Eg acizi= Eg baze=
numãr de protoni numãr de grupãri
ionizabili hidroxil
M
Eg sãruri=
valenta metalului x numãr de ioni metalici
Pentru utilizarea eficientă în calcule a echivalen ilor gram se poate apela la Legea lui Richter
conform căreia „Substan ele reac ionează în cantită i propor ionale cu echivalen ii lor chimici”.
• Concentra ia molal , este notată cu Cm i reprezintă numărul de moli de substan ă
dizolvată în 1000 g solvent.
• Titrul, notat cu T i reprezintă numărul în grame de substan ă dizolvate într-un
cm3 solu ie.
IV.6. RELAŢII ŞI CONSTANTE UTILIZATE ÎN

REZOLVAREA DE PROBLEME.
1. Volumul - se măsoară în m3 pentru sistemul interna ional, dar se utilizează i alte
mărimi.
1 m3 = 1000 dm3
1 m3 = 1000 l
1 dm3 = 1 l
1 cm3 = 1 ml
Un mol de gaz ocupă în condi ii normale un volum de 22,4 litri, indiferent de natura
gazului.
Volumul molar se notează cu Vm sau V .
2. Presiunea – se măsoară în N/m2 pentru sistemul interna ional, dar se utilizează i alte
mărimi tolerate:
1 atm =1,013*105 N/m2;
760 mm Hg = 1 atm;
1 mmHg = 1 Torr;
1 atm = 1,033 at.
3. Temperatura se măsoară în grade Celsius (t) sau grade Kelvin (T). Transformarea
temperaturii din grade Celsius în grade Kelvin se realizează conform rela iei:
T(K) = t (C) + 273
4. Molul reprezintă cantitatea de substan ă măsurată în grame, numeric egală cu masa
particulei . Numărul lui Advogadro (reflectă numărul de particule dintr-un mol) are valoarea:
NA = 6,023 . 1023 particule
Astfel:
1 mol de atomi = 1 atom-gram = 6,023 . 1023 atomi
1 mol de molecule = 1 moleculă-gram = 6,023 . 1023 molecule
= nota ie pentru numărul de moli
m
=
M
În rela ie m reprezintă masa de substan ă analizată, iar M reprezintă masa molară.
5. Densitatea:
57
R DUCU GALERU
Densitatea relativă. Se reprezintă simbolic cu dX. Se calculează cu rela iile următoare, în

func ie de masele molare.
M M
dH 2 = daer =
2 28,9
M M
dO 2 = dN 2 =
32 28
Densitatea absolută. Se reprezintă simbolic cu . Se calculează cu rela ia următoare:
m
=
V
Pentru aprecierea lichidelor sau solidelor densitatea se măsoară în g/ml; sau în Kg/l;
Pentru aprecierea gazelor densitatea se măsoară în g/l sau Kg/m3.
6. Puritatea. Se reprezintă simbolic cu P. Se măsoară în procente masice, volumice sau
molare i se calculează cu rela ia următoare:
cant. pura .
p= 100
cant. impura
7. Randamentul: Se reprezintă simbolic cu . Se măsoară în procente i se calculează cu
rela ia:
cp .
= 100
ct
Unde Cp, reprezintă cantitatea practică, ob inută efectiv, iar Ct reprezintă cantitatea teoretică,
rezultate din calcule, sau introdusă în calcul stoechiometric.
În cazul opera iilor cu amestecuri:
8. Masa molar medie se calculează cu rela iile:
M 2M 2 ... n M n
Mmedie = 1 1
1 2 ... n
Unde 1, 2, 3 reprezintă numărul de moli pentru fiecare component iar M1, M2, M3,
masele molare.
O altă rela ie utilizată este:
C M C 2 M 2 ... C n M n
Mmedie = 1 1
C1 C 2 ... C n
Unde c1, c2, c3 reprezintă procentul corespunzător pentru fiecare component al amestecului
iar M1, M2, masele molare.
IV.7. EXERCIŢII ŞI PROBLEME SOLUŢII.
1. Să se calculeze concentra ia procentuală a solu iei ob inute prin dizolvarea a 4 moli de

HCl în 100 moli H2O.
2. Serul fiziologic utilizat în medicină este o solu ie NaCl, de concentra ie procentual-masică
0,85%. Calcula i masele de apă i sare necesare pentru prepararea a 5000 g ser.
3. Calcula i numărul de moli de acid azotic care sunt dizolva i în 300 g solu ie 12,6%.
4. Calcula i masa de NaCl care se formează prin reac ia dintre 60 ml solu ie NaOH de
concentra ie 0,1 M, cu o cantitate stoechiometrică de acid clorhidric.
5. Calcula i masa de solu ie acid sulfuric de concentra ie 60%, necesară pentru prepararea a
600 g solu ie de concentra ie 40%, prin diluare cu apă.
6. Calcula i masa de solu ie de acid sulfuric de concentra ie 50% necesară pentru a prepara 8
litri solu ie de concentra ie molară 0,5 M.
58
R DUCU GALERU
7. Să se calculeze volumele de solu ii acid clorhidric de concentra ii 36% ( = 1,18 g/ml) i

10% ( = 1,05 g/ml), necesare ca prin amestecare să se ob ină 260 g solu ie HCl de
concentra ie 20%.
8. Calcula i masa de solu ie NaOH de concentra ie 20%, care reac ionează cu 16g CuSO4.
9. Se prepară 300 g solu ie acid clorhidric de concentra ie 20%, dintr-o solu ie 42% prin
dizolvare în apă. Care este cantitatea de solu ie 42% necesară i de apă adăugată.
10. Care este raportul de masă în care se amestecă două solu ii de acid sulfuric, una de
concentra ie 10%, cu alta de 30%, pentru prepararea unei solu ii 25%?
11. Calcula i raportul de masă în care trebuie amestecate două solu ii de sare de bucătărie, una
de concentra ie 40%, cu una 20% pentru prepararea unei solu ii 25%.
12. Determina i concentra ia procentuală a solu iei de acid sulfuric ob inute prin amestecarea a
840 g apă cu 2 moli SO3. Scrie i ecua ia reac iei chimice.
13. Care este procentul corespunzător apei, din piatra vânătă (CuSO4·5H2O)?
14. Calcula i cantitatea de sodă cristalizată, Na2CO3·10H2O, necesară pentru prepararea a
200g solu ie de concentra ie 30%.
15. Calaicanul este cristalohidratul cu formula FeSO4 ·7H2O. Pentru acesta determina i:
a. Procentul de apă în cristalohidrat;
b. Concentra ia procentuală a solu iei ob inute prin dizolvarea a 2 moli FeSO4·7H2O, în
1000g apă.
16. Determina i numărul de ioni clorură, Cl-, con inu i în 100 ml apă minerală, care con ine
3,55 mg Cl-/litru solu ie.
17. Calcula i masa de solu ie acid sulfuric 50% necesară pentru a prepara 8 litri solu ie de
concentra ie 0,5 M.
18. Într-un vas cu apă se găsesc 400 ml apă distilată, cu = 1 g/ml. Se adaugă 4,6g Na.
Determina i concentra ia procentuală a solu iei ob inute.
19. Calcula i numărul de moli de sare care se formează în urma reac iei dintre 100ml solu ie
NaOH de concentra ie 0,2 M cu 100 ml solu ie de H2SO4 de concentra ie 0,2M.
20. Să se calculeze concentra ia molară a solu iei ob inute prin dizolvarea a 139g FeSO4·7H2O
în 1061 g apă. Densitatea solu iei ob inute este = 1,2 g/ml.
21.
IV.8. REZOLVĂRI EXERCIŢII ŞI PROBLEME SOLUŢII.
1. msolu ie= 1946 g; c= 7,502%.

2. mNaCl= 42,5 g; mH2O= 4957,5 g.
3. 0,6 moli HNO3.
4. 0,351 g NaCl.
5. msolu ie= 400 g de concentra ie 60%; md= 240 g.;
6. md= 392 g; 784 g solu ie acid sulfuric.
7. 84,74 ml solu ie 36% i 152,38 ml solu ie 10%.
8. md= 8 g; msolu ie= 40 g.
9. 142,85 g solu ie 42%, 157,142 g apă.
10. Raportul masic solu ie 10% : solu ie 30% = 1:3.
11. Raportul masic solu ie 40% : solu ie 20% = 1:3.
12. msolu ie= 1000 g; cp= 19,6%. Ecua ia reac iei chimice:
SO3 + H2O H2SO4
13. 36% apă.
14. md= 60 g Na2CO3 ; 161,88 g Na2CO3 · 10H2O.
59
R DUCU GALERU
15. a. 45,32% apă; b. msolu ie= 1556 g; md= 304 g; cp= 19,53%.
16. 10-5 moli Cl-; numărul de ioni clorură 6,023*1018.
17. md= 392 g; ms 50%= 784 g.
18. Ecua ia reac iei chimice este:
msolu ie= 404,4 g, concentra ia procentuală 1,97%.
19. Acidul sulfuric este în exces, calculul se efectuează func ie de cantitatea de NaOH, se
formează 0,01 moli Na2SO4.
20. msolu ie= 1200 g; md= 76 g; Vsolu ie= 1 litru; c= 0,5 M.
60
R DUCU GALERU
CAPITOLUL V
ACIZI I BAZE
Acizii i bazele sunt substan e compuse anorganice sau organice implicate în multe
procese naturale sau în procese industriale.
V.1. DEFINIŢIE ŞI CLASIFICĂRI ACIZI.

Conform teoriei lui Brönsted acizii sunt substan e capabile să pună în libertate protoni,
printr-un proces de autoionizare:
HA H+ + A-
Dacă ionizarea se realizează în solu ii apoase acizii se transformă în ioni de hidroniu (format din
protoni i molecule de apă) i bazele lor conjugate.
HA + H2O H3O+ + A-
ion baza conjugatã
hidroniu acidului HA
Ionizarea acizilor este un proces pentru acizii slabi reversibil iar pentru acizii tari este ireversibil.
În func ie de etapele în care ionizează acizii se pot clasifica în monobazici (ionizează într-
o singură etapă) i polibazici (ionizează în mai multe etape).
Acizi monobazici au un singur atom de hidrogen ionizabil. Exemple de acizi monobazici :
HCl; HCN; HNO3; HClO; HClO2; HClO3, care pot ioniza conform modelelor:
HCl + H2O H3O+ + Cl-
HNO3 + H2O H3O+ + NO3 -
Acizii dibazici pot ioniza în două etape deoarece au doi atomi de hidrogen în moleculă
ionizabili. Exemple de compu i din această categorie sunt: H2CO3; H2SO4; H2SO3; H2S. Acidul
carbonic poate forma în prima etapă ionul carbonat acid (bicarbonat), iar în cea de-a doua etapă
ionul carbonat acid.
H2CO3 + H2O HCO3- + H3O+
HCO3- + H2O CO3-2 + H3O+
Procesul global:
H2CO 3 + 2H2O CO 3-2 + 2H3O+
Acidul fosforic, H3PO4, este un acid tribazic i ionizează în trei etape. În prima etapă
formează ionul fosfat biacid, în etapa a doua se formează ionul fosfat acid i iar în etapa a treia
ionul fosfat neutru.
H3PO4 + H2O H2PO4- + H3O+
H2PO4- + H2O HPO4-2 + H3O+
HPO4-2 + H2O PO4-3 + H3O+
61
R DUCU GALERU
Procesul global:
H3PO4 + 3 H2O PO4-3 + 3 H3O+
Conform teoriei lui Brönsted se pot considera acizi toate speciile chimice, indiferent de
sarcină, care pot ceda protoni. Se cunosc acizi neutri: HCl, H2SO4; acizi cationici (încărca i cu
sarcină pozitivă): H3O+, NH4+; sau acizi anionici (încărca i cu sarcină negativă): HSO4-, HPO42-.
O altă teorie studiată este teoria lui Lewis, conform căreia acizii sunt substan e capabile
de a accepta electroni. Această teorie lărge te lista acizilor cu compu i deficitari în electroni, de
tipul AlCl3 sau FeCl3 care nu ar fi fost considera i acizi după alte teorii.
V.2. VARIAŢIA CARACTERULUI ACID ÎN

SISTEMUL PERIODIC.
În grupă caracterul acid al hidracizilor cre te invers propor ional cu caracterul

electronegativ al nemetalului. Dacă se analizează dependen a tăriei hidracizilor de caracterul
electronegativ pentru elementele din grupa a VIIA, se va constata că la cre terea caracterului
electronegativ: I< Br< Cl< F, aciditatea hidracizilor scade HI> HBr> HCl> HF. În mod
asemănător variază aciditatea hidracizilor elementelor pentru celelalte grupe de nemetale. În
grupa a VIA caracterul electronegativ cre te în seria Se < S < O, iar caracterul acid H2Se> H2S>
H2O.
În perioadă caracterul acid al hidracizilor cre te direct propor ional cu caracterul
electronegativ al nemetalului. Astfel pentru perioada a doua caracterul electronegativ cre te în
seria C< N< O< F, în acela i sens variind i aciditatea compu ilor corespunzători CH4< NH3<
H2O< HF (amoniacul are caracter bazic, apa este neutră, iar acidul fluorhidric are caracter acid).
În mod asemănător variază aciditatea hidracizilor elementelor la nemetalele din perioada a treia,
unde caracterul electronegativ cre te în ordinea P< S< Cl, iar aciditatea cre te în aceia i ordine
PH3< H2S< HCl.
Nemetalele formează oxizi cu caracter acid, ace tia se pot considera anhidride ale acizilor,
deoarece în prezen a apei formează oxiacidul corespunzător.
Trioxidul de sulf este anhidrida acidului sulfuric:
SO3 + H2O H2SO4
Dioxidul de carbon este anhidrida acidului carbonic:

CO2 + H2O H2CO3
În cadrul aceleia i perioade caracterul acid cre te direct propor ional cu caracterul
electronegativ al atomului central. Să analizăm varia ia caracterului acid pentru combina iile din
perioada a 3-a i se va contata o cre tere în ordinea:
NaOH<Mg(OH)2<Al(OH)3<H4SiO4<H3PO4<H2SO4<HClO4.
Bază bază amfoter acid acid cel mai
Tare slabă slab tare tare acid
În cadrul unei grupe principale caracterul acid scade de sus în jos, odată cu numărul perioadei.
HNO3>H3PO4>H3AsO4>H3SbO3>Bi(OH)3.
Acid acizi slabi amfoter bază
Tare slabă
62
R DUCU GALERU
Pentru elementele care pot realiza mai mul i acizi, tăria acestora este direct propor ională
cu numărul de oxidare al nemetalului (numărul de oxidare mare, determină o aciditate mai mare):
H2S+6O4 > H2S+4O3.
Oxizii manganului i cromului sunt numero i. Odată cu cre terea numărului de oxidare
cre te i caracterul acid al oxidului. MnO (Mn are numărul de oxidare +2) are caracter bazic,
Cr2O3, Mn2O3 (în care metalele au număr de oxidare +3) au caracter amfoter, iar CrO3 (în care Cr
are număr de oxidare +6) are caracter acid.
V.3. CARCTER ACID. ACIZI TARI. ACIZI SLABI.
Cu cât un acid pune în libertate mai u or protoni caracterul său acid este mai tare. Pentru
aprecierea tăriei se analizează numărul de protoni pu i în libertate la ionizare, sau reactivitatea
fa ă de diferi i compu i. În func ie de tărie acizii se pot diferen ia în acizi tari i acizi slabi.
Acizii tari sunt total ioniza i în solu ie apoasă. Prin ionizare se transformă într-o bază
conjugată slabă i ioni hidroniu. Procesul de ionizare este ireversibil.
HA + H2O H3O+ + A-
Acizii slabi sunt par ial ioniza i în solu ii apoase. Ionizarea proces reversibil în acest caz i
este caracterizată de un grad de ionizare notat în general cu . reprezintă raportul dintre
numărul de molecule ionizate i numărul total de molecule. Cu cât , gradul de ionizare, este mai
mare, cu atât acidul este mai tare. Acizii tari au valoarea gradului de ionizare aproape 1. Ka= 2c,
unde c reprezintă concentra ia molară a acidului.
Pentru a aprecia tăria unui acid slab se poate apela la constanta de aciditate Ka, care se
calculează cu rela ia:
HA + H2O H3O+ + A-
[H3O+] [A-]
Ka =
[HA]
unde nota iile în paranteză pătrată [A] reprezintă concentra iile molare.
Acizii sunt cu atât mai tari cu cât constantele de aciditate sunt mai mari.
Experimental acizii tari pot fi diferen ia i de cei slabi prin intensitatea culorii pe care o dau
cu indicatorii acido-bazici, sau în func ie de intensitatea gazului degajat din reac ia lor cu metale
active. Dacă se conectează solu ia unui acid la o instala ie electrică, se va observa că becul va
lumina mai intens în cazul acizilor tari, deoarece sunt mai ioniza i i deci în solu ie există mai
mul i purtători de sarcină, liberi.
Acizii tari (clorhidric, bromhidric, sulfuric, azotic, percloric) pot scoate din săruri acizii
mai slabi (acid sulfhidric, carbonic, cianhidric, acetic, H4SiO4, H3AsO4, azotos, hipocloros).
Pentru aprecierea intensită ii caracterului acid al unui mediu se poate utiliza indicele de
aciditate numit pH.
pH-ul: se calculează prin logaritmul cu semn schimbat al concentra iei ionilor de hidroniu.
pH = -lg [H3O+]
Solu iile acide au pH cuprins în intervalul 0<pH<7. Cu cât pH este mai mic cu atât solu ia este
mai acidă. Pentru a calcula valoarea pH pentru acizi slabi, dacă se cunoa te constanta de aciditate
se poate apela la rela ia pH= (Ka*c)1/2 .
63
R DUCU GALERU
V.4. PROPRIETĂŢI FIZICE ACIZI.
Se cunosc acizi în toate stările de agregare, acidul oxalic este solid, acizii oxigena i azotic,
sulfuric se utilizează doar sub formă de solu ii lichide, acidul clorhidric, hidrogenul sulfurat sunt
compu i gazo i în condi ii normale.
Marea majoritate a acizilor sunt solubili în apă, sau în solven i polari deoarece au molecule
polare. Unele dizolvări pentru acizi sunt puternic exoterme. Dizolvarea acidului sulfuric în apă
este un proces puternic exoterm i periculos, din acest motiv se toarnă acid în apă sub agitare
continuă, pentru a evita accidentele.
Acidul sulfuric poate fi utilizat ca deshidratant, deoarece poate absoarbe apa din diferite
materiale, cum ar fi hârtia, lâna, sau alte structuri organice.
Solu iile acizilor conduc curentul electric, pot participa la electrolize, deoarece în apă
prezintă fenomene de ionizare i ionii pot conduce curentul electric.
Unii acizi au miros în epător i gust acru.
Pot fi identifica i cu ajutorul unor indicatori acido-bazici, înro esc turnesolul, lasă incoloră
fenolftaleina i înro esc metilorangeul.
V.5. PROPRIETĂŢI CHIMICE ACIZI.

V.5.1. REACŢIILE ACIZILOR CU METALE.
Reac ia cu metale decurge cu respectarea seriei de activitate a metalelor. În această serie se

realizează o ierarhizare, astfel în prima parte sunt dispuse metale active, fiind urmate de metale cu
reactivitate mică. Seria de activitate a metalelor: K> Ba> Ca> Na> Mg> Al> Mn> Zn> Cr> Fe>
Cd> Tl> Co> Ni> Sn> Pb> H> Sb> Bi> Cu> Hg> Ag> Pd > Pt> Au.
Metalele situate în serie între K i Ni reac ionează cu acizii cu formare de sare i hidrogen.
Zn + H2SO4 ZnSO4 + H2
Ca + 2HNO3 Ca(NO3)2 + H2
Metalele Sn i Pb reac ionează cu acidul azotic cu formare de apă, sare a metalului i NO.
3 Pb + 8HNO3 3Pb(NO3)2 + 2NO + 4H2O
Metalele situate în serie între K i Fe reac ionează cu HCl chiar la rece.
Mg + 2 HCl MgCl2 + H2
Fe + 2 HCl FeCl 2 + H 2
Metalele situate în serie între Co i Pb reac ionează cu HCl doar la cald.
Metalele situate în serie între Sb i Cu reac ionează doar cu acizi oxigena i cu formare de
apă, sarea metalului i NO sau SO2.
3 Cu + 8HNO3 3Cu(NO3)2 + 2NO + 4H2O
Cu + 2H2SO4 CuSO4 + SO2 + 2H2O
Pb + 2H2SO 4 PbSO 4 + SO 2 + 2H2O
Metalele nobile Au, Pd, Pt, sunt foarte pu in reactive, reac ionează doar cu apă regală.
Apa regală este un amestec de acid clorhidric i acid azotic, aflate în raport molar de 3:1. Aurul cu
apa regală formează acidul tetracloroauric H[AuCl4].
Fenomenul de pasivizare constă într-o inhibare a ionizării i a reac iei respective, metalul
se acoperă cu un strat de sare sau de oxid, care nu permite continuarea reac iei. Fe se pasivizează
fa ă de solu ia concentrată de HNO3, Al se pasivizează fa ă de solu ia de HNO3, Pb se pasivizează
fa ă de solu ii diluate de acid sulfuric.
64
R DUCU GALERU
V.5.2. REACŢIILE ACIZILOR CU OXIZI METALICI SAU BAZE.

PROCESE DE NEUTRALIZARE.
Prin reac ie de neutralizare se în elege procesul care se realizează între un acid i o bază cu
formare de săruri i apă. Exemple de reac ii de neutralizare:
NaOH + HCl NaCl + H2O
Mg(OH)2 + H2SO4 MgSO4 + 2H2O
Ca(OH)2 + 2 HNO3 Ca(NO3)2 + 2H2O
KOH + HBr KBr + H2O
Oxizii metalelor au caracter bazic i din acest motiv procesul dintre un oxid metalic i un
acid este considerat un proces de neutralizare. Exemplele următoare demonstrează modul în care
acizii tari scot din săruri acizi slabi.
CaO + 2 HNO3 Ca(NO3)2 + H2O
ZnO + 2HCl ZnCl2 + H2O
MgO + H2SO4 MgSO4 + H2O
V.5.3. REACŢIILE ACIZILOR CU SĂRURI.
Acizii tari pot scoate din săruri acizii mai slabi. Dacă se analizează reac ia dintre
carbonatul de calciu din marmură, sau calcar i acidul clorhidric, se va constata că acidul
clorhidric tare în substituie pe acidul carbonic din sare. Această reac ie este utilizată de geologi la
recunoa terea rocilor calcaroase, sau pentru ob inerea dioxidului de carbon, care poate fi utilizat
în laboratoare.
CaCO3 + 2HCl CaCl2 + H2O + CO2
H2CO3
Acidul sulfuric, un acid tare poate înlocui din săruri acizii cianhidric i sulfhidric, compu i cu
aciditate mică:
Cu(CN)2 + H2SO4 CuSO4 + 2HCN
ZnS + H 2 SO 4 ZnSO 4 + H 2S
V.6. DEFINIŢIE ŞI CLASIFICĂRI BAZE.
Conform teoriei lui Brönsted, bazele sunt considerate speciile chimice care pot accepta
protoni, sau care poate pune în libertate ioni de hidroxil. Prin ionizare bazele trec în acidul lor
conjugat. Reprezentarea proceselor de ionizare conform teoriei lui Brönsted:
BOH + H+ B + + H2 O
BOH B+ + OH-
acidul conjugat
al bazei BOH
În func ie de numărul de etape în care ionizează, bazele se pot clasifica în mono- i
poliacide. Bazele monoacide, de tipul NaOH, KOH, CuOH, RbOH, ionizează într-o singură etapă.
65
R DUCU GALERU
Bazele biacide, de tipul: Cu(OH)2, Ca(OH)2, Mg(OH)2, Zn(OH)2, Fe(OH)2 ionizează în două
etape. Bazele triacide, de tipul: Al(OH)3; Fe(OH)3 ionizează în trei etape.
Conform teoriei lui Bronsted, se pot considera baze toate speciile chimice indiferent de
sarcină care acceptă protoni, sau pun în libertate ioni hidroxil. Se cunosc baze neutre, fără sarcină:
Ca(OH)2, Mg(OH)2, NaOH, NH3; baze cationice (încărcate cu sarcină pozitivă), care sunt mai
rare: H2N-NH3+ i baze anionice (încărcate cu sarcină negativă): Cl-, OH-,HSO4-, HPO42-.
Bazele anionice prezintă ionizări după modelul:
F- + H2O HF + OH-
Conform teoriei lui Lewis, baze sunt considerate substan ele capabile de a accepta
electroni.
V.7. VARIAŢIA CARACTERULUI BAZIC ÎN

SISTEMUL PERIODIC. BAZE TARI, BAZE SLABE.
Oxizii metalelor au caracter bazic, deoarece în reac ie cu apa generează baza

corespunzătoare.
MgO + H2O Mg(OH)2
ZnO + H2O Zn(OH)2
Procesul de stingerea varului cu largi aplica ii practice, transformă oxidul de calciu, varul
nestins, în hidroxid de calciu, denumit i var stins:
CaO + H 2O Ca(OH)2
În grupele principale caracterul bazic al hidroxidului sau al oxidului bazic cre te direct
propor ional cu caracterul electropozitiv al metalului. Analizându-se grupa a doua principală, în
care caracterul electropozitiv cre te în ordinea Be<Mg<Ca<Sr<Ba, caracterul bazic al hidroxizilor
va cre te i el în acela i sens:
Be(OH)2< Mg(OH)2< Ca(OH)2< Sr(OH)2< Ba(OH)2.
Amfoteră b.slabă b.slabă b.slabă b.tare
O situa ie asemănătoare se va sesiza dacă se analizează varia ia caracterului bazic al
combina iilor oxigenate în cadrul unei perioade, acesta este direct propor ional cu caracterul
electropozitiv al elementelor. Pentru perioada a treia caracterul electropozitiv scade în ordinea
Na> Mg> Al> Si> P> S> Cl, caracterul bazic al combina iilor variază în seria:
NaOH> Mg(OH)2> Al(OH)3> H4SiO4> H3PO4> H2SO4> HClO4.
Bază bază amfoter acid acid cel mai
tare slabă slab tare tare acid
Bazele tari sunt total ionizate în solu ie apoasă. Prin ionizare bazele tari se transformă în
acizi conjuga i slabi. Procesul de ionizare este ireversibil.
NaOH Na+ + OH-
Bazele slabe sunt par ial ionizate în solu ii apoase, ionizarea este un proces reversibil.
Procesele de ionizare sunt caracterizate de un grad de ionizare notat cu . Acest grad de ionizare
se calculează i interpretează asemănător cu gradul de ionizare prezentat la acizi. Cu cât este
mai mare cu atât baza este mai tare. Kb= 2c. Exemple de ionizare a unei baze slabe:
AgOH Ag+ + OH-
Bazele tari au gradul de ionizare aproape de valoarea 1.
Experimental bazele tari pot fi diferen iate de cele slabe prin intensitatea culorii pe care o
dau cu indicatorii acido-bazici, bazele tari dând colora ii mai intense cu indicatorii. Dacă se
conectează solu ia unei baze la o instala ie electrică se va observa că becul va lumina mai intens în
66
R DUCU GALERU
cazul bazelor tari, deoarece bazele tari sunt mai ionizate, solu iile con inând mai mul i purtători de
sarcină liberi.
Bazele tari (NaOH, KOH, Ca(OH)2, Ba(OH)2) pot înlocui din săruri pe cele cu un caracter
bazic redus (NH3, Cu(OH)2, Fe(OH)2, Ni(OH)2, Co(OH)2, Al(OH)3).
Pentru aprecierea tăriei unei baze se poate apela i la constanta de bazicitate notată cu Kb.
Aceasta pentru un proces de ionizare de tipul:
BOH B + + OH -
se calculează cu rela ia:
[B+] x [OH-]
Kb =
[BOH]
Nota iile în paranteză reprezintă concentra iile molare ale speciilor. Aceste constate furnizează
informa ii despre tăria unei baze. Bazele tari au Kb mai mari, comparativ cu bazele slabe.
Pentru aprecierea caracterului acido-bazic al unui mediu se poate apela la pH, care a fost
discutat la acizi, dar pentru caracterul bazic se mai poate utiliza i no iunea de pOH. pOH se
calculează cu rela ia:
pOH = -lg [HO-]
i reprezintă logaritmul cu semn schimbat al concentra iei ionilor de hidroxil. pOH reprezintă un
indice pentru aprecierea bazicită ii. Legătura dintre pH i pOH se stabile te prin rela ia:
pH + pOH = 14.
Solu ii bazice au un pOH cuprins în intervalul 0<pOH<7 i un pH corespunzător
intervalului 7<pH<14. Cu cât pOH este mai mic i pH este mai mare, cu atât solu ia este mai
bazică. Legătura între pOH i constanta de bazicitate se stabile te prin rela ia: pOH = (Kb*c)1/2 .
V.8. PROPRIETĂŢI FIZICE BAZE.
Compu i cu caracter bazic se cunosc în toate stările de agregare. Unele baze sunt solubile
în apă, dar hidroxizii unor metale tranzi ionale sunt greu solubili: Cu(OH)2, Fe(OH)2, Mg(OH)2,
Ni(OH)2, Co(OH)2, Al(OH)3. Dizolvarea unor baze este puternic exotermă.
Solu iile conduc curentul electric, iar solu iile sau topiturile pot fi supuse electrolizei.
Prin dizolvare bazele formează solu ii le ioase la pipăit. NaOH prezintă proprietatea de
delicvescen ă (absoarbe apa din atmosferă i se dizolvă în final în aceasta formând o solu ie).
Acest compus este denumit i sodă caustică, deoarece dacă este lăsat liber pe piele cauzează
arsuri. KOH se nume te potasă caustică, este mult mai toxic i mai reactiv.
Mediul bazic poate fi analizat i cu ajutorul indicatorilor, ele înro esc fenolftaleina,
albăstresc turnesolul i îngălbenesc metilorangeul.
V.9. PROPRIETĂŢI CHIMICE BAZE.
V.9.1. REACŢIILE BAZELOR CU ACIZII ŞI CU OXIZII CU

CARACTER ACID. PROCESE DE NEUTRALIZARE.
Reac iile dintre acizi i baze se numesc reac ii de neutralizare i decurg cu formare de
săruri i apă. Exemple de neutralizări:
Ni(OH)2 + H 2SO 4 NiSO 4 + 2H2O
KOH + HCl KCl + H2O
67
R DUCU GALERU
Oxizii nemetalelor, în marea lor majoritate sunt oxizi acizi, pot reac iona cu bazele cu
formare de sare i apă. Drept exemple se pot analiza reac ia de tulburare a apei de var cu dioxid de
carbon:
Ca(OH)2 + CO2 CaCO3 + H2O
sau neutralizarea unei baze de tipul hidroxidului de nichel cu trioxidul de sulf:
Ni(OH)2 + SO 3 NiSO 4 + H2O
V.9.2. REACŢIILE BAZELOR CU SĂRURI.
Bazele tari pot scoate din săruri bazele slabe. Sunt prezentate în continuare exemple de
reac ii în care baze tari, de tipul hidroxizii de sodiu, potasiu i magneziu, înlocuiesc din săruri
baze mai slabe, cum ar fi amoniacul sau hidroxizii metalelor tranzi ionale slab electropozitive:
NH4Cl + KOH KCl + H2O + NH3
b. tare b. slabã
CuSO4 + 2NaOH Cu(OH)2 + Na2SO4
b. tare b. slabã
2AgNO3 + Mg(OH)2 2AgOH + Mg(NO3)2
b. tare b. slabã
V.9.3. HIDROXIZI CU CARACTER AMFOTER.
Unele baze prezintă caracter amfoter. Prin caracter amfoter se în elege proprietatea unui
compus de a se comporta ca un acid în reac ie cu bazele i ca o bază în reac ie cu acizii. În general
acest caracter este întâlnit în cazul hidroxizii metalelor: Zn, Al, Pb, Sn, Sb, Se. Reac iile cu acizii
sunt neutralizări, iar reac iile cu alte baze generează combina ii complexe.
Caracterul amfoter al hidroxidului de aluminiu se poate explica prin faptul că în reac ie cu
acizii se comportă ca o bază:
Al(OH)3 + 3HCl AlCl3 + 3H2O
iar în reac ie cu hidroxidul de sodiu se comportă ca un acid, formând tetrahidroxo-aluminatul de
sodiu :
Al(OH)3 + NaOH Na[Al(OH)4]
În cazul hidroxidului de zinc pentru ilustrarea caracterului amfoter se pot analiza reac iile
cu acidul sulfuric i hidroxidul de sodiu:
Zn(OH)2 + H2SO4 ZnSO4 + 2H2O se comportã ca o bazã
Zn(OH)2 + 2NaOH Na2[Zn(OH)4] se comportã ca un acid
tetrahidroxozincatul
de sodiu
Dacă un metal poate forma mai multe combina ii hidroxilice, caracterul bazic al acestora
va fi mai mare în combina iile care con in metal cu număr de oxidare mai mic. Astfel hidroxidul
cupric, Cu+2(OH)2 este mai slab bazic decât hidroxidul cupros, Cu+OH, iar hidroxidul feric,
Fe+3(OH)3 are un caracter mai pu in bazic comparativ cu hidroxidul feros Fe+2(OH)2.
68
R DUCU GALERU
V.10. EXERCIŢII ACIZI ŞI BAZE.
1. Alege i seria/seriile care con in numai acizi monobazici i reprezenta i-le procesele de
ionizare:
a. HNO3, HI, Cl-, CO3-2;
b. HI, HF, HCN, HCO3-;
c. HNO3, HCl, H2PO4-.
2. Acidul A are masa molară de 98 g/mol con ine în procente de masă 2,04% H, 32,653% S
i 65,306% O. Pentru acesta se cere:
a. Identifica i formula moleculară;
b. Reprezenta i reac iile de ionizare pentru acidul identificat;
c. Reprezenta i ecua iile reac iilor acidului identificat cu Zn, CuO i Ca(OH)2.
3. Se prezintă procesele reversibile pentru care se cere să se identifice cuplurile acid-bază
conjugată:
HCO3- + HO- H2O + CO3-2
CH3COOH + H2O CH3COO- + H3O+
acid ion
acetic acetat
NH4+ + H2O NH3 + H3O+
4. Se prezintă constantele de aciditate: H2SO4 (Ka= 102 mol/litru); H3PO4 (Ka= 7,5*10-3
mol/litru); H2CO3 (Ka= 4,3*10-7 mol/litru). În func ie de aceste valori să se aleagă reac iile
posibile i să se completeze produ ii de reac ie:
NaHSO4 + H3PO4
NaH2PO 4 + H 2CO 3
NaHCO 3 + H2SO 4
NaH2PO4 + H2SO4
5. Alege i varianta care con ine numai baze monoacide.
a. KOH, HCO3-, F-, CuOH;
b. KOH, CO3-2, NaOH;
c. Ca(OH)2, CO3-2, NO3-;
6. Alege i varianta/variantele în care bazele sunt aranjate corect în ordinea cre terii
bazicită ii:
a. Mg(OH)2; Ca(OH)2; Ba(OH)2;
b. KOH; Ca(OH)2; Mg(OH)2;
c. KOH; RbOH; CsOH;
d. Ba(OH)2; Mg(OH)2; Ca(OH)2;
e. Ca(OH)2; KOH; Mg(OH)2;
7. Justifica i caracterul amfoter al hidroxidului de beriliu Be(OH)2, prin reac ii posibile cu
acidul sulfuric i hidroxidul de sodiu.
8. Cu ajutorul sistemului periodic să se compare din punct de vedere acido-bazic caracterul
oxizilor azotului (NO; N2O3 i N2O5) i bismutului (Bi2O3). Se va ine seama de rela ia
care există între caracterul electronegativ al nemetalului i caracterul oxidului.
9. Cu ajutorul sistemului periodic să se aranjeze oxizii următoarelor elemente în ordine
crescătoare a caracterului acid: C, N, Zn, Sb.
10. Se dă elementul cu Z= 16, pentru care se cere:
a. Reprezenta i structura electronică;
b. Reprezenta i un proces de ionizare posibil al elementului i scrie i structura electronică
a ionului;
69
R DUCU GALERU
c. Determina i cu ajutorul pozi iei în sistemul periodic caracterul acido-bazic al

dioxidului acestui element.
d. Scrie i reac ia dioxidului cu apa i denumi i compusul ob inut.
11. Calcula i cantitatea de var nestins necesară ob inerii a 10 kg var stins, de concentra ie
74%.
12. Calcula i cantită ile de NaOH i HCl care pot reac iona, fiecare în parte, cu 7,8 g Al(OH)3.
13. În 70 g solu ie acid clorhidric s-a introdus o bară din fier cu masa de 15 g. După ce reac ia
a încetat bara mai cântărea 7 g. Dacă acidul s-a consumat integral se cere să se determine
concentra ia procentuală ini ială a acidului.
14. Reac ionează 297,5 g staniu cu acid clorhidric cu formare de SnCl2. Se cere să se
calculeze:
a. Masa de SnCl2 formată.
b. Volumul de hidrogen gazos care se formează, măsurat în condi ii normale.
15. Reac ionează 175,5 g aluminiu cu acid sulfuric. Se cere să se calculeze:
a. Masa de acid sulfuric consumată.
b. Volumul de hidrogen gazos care se formează, măsurat în condi ii normale.
c. Numărul de moli de sulfat de aluminiu forma i.
16. O probă de carbonat de calciu impur cu masa de 25 g reac ionează cu 200 ml solu ie de
acid clorhidric de concentra ia 2 M. Să se calculeze puritatea carbonatului de calciu.
17. 19,2 g cupru este tratat cu 98 g solu ie acid sulfuric de concentra ie 98%, care este introdus
în exces. Se cere să se calculeze:
a. Care este cantitatea de acid sulfuric pur consumat.
b. Volumul de solu ie NaOH de concentra ie 2 M care poate neutraliza acidul sulfuric
introdus în exces.
18. 224 g amestec con ine 80% CaO i restul MgO. Se tratează amestecul cu solu ie HCl de
concentra ie 36,5%. Se cere să se calculeze:
a. Masa de solu ie HCl de concentra ie 36,5% consumată.
b. Masa de apă formată.
19. 17,6 g amestec de cupru i magneziu se tratează cu o solu ie de acid clorhidric de
concentra ie 36,5%, cu densitatea = 1,18 g/ml, formându-se 0,2 moli de gaz. Se cere să se
calculeze:
a. Volumul de solu ie HCl necesar.
b. Compozi ia în procente de masă a aliajului.
20. Reac ionează 32,5 g zinc cu solu ie de hidroxid de sodiu. Se cere să se calculeze:
a. Masa de solu ie NaOH 20% consumată.
b. Masa de combina ie complexă formată.
21. Un aliaj format din cupru i magneziu cu masa de 270 g se tratează cu solu ie acid
clorhidric de concentra ie 10% i se formează 190 g sare. Se cere să se calculeze:
a. Procentele masice în care se găsesc cele două metale în aliaj.
b. Cantitatea de solu ie HCl consumată.
22. 111 g aliaj format din aluminiu i zinc se tratează cu solu ie NaOH de concentra ie 1,75M
i se formează 2,25 moli de hidrogen gazos. Se cere să se calculeze:
a. Procentele masice în care se găsesc cele două metale în aliaj.
b. Volumul de solu ie NaOH 1,75 M consumat.
23. Să se calculeze cantitatea de sodiu metalic care prin reac ie cu apa este capabilă să
formeze o cantitate de hidroxid, care poate fi neutralizată de 10 g solu ie acid sulfuric de
concentra ie 9,8%.
24. 7,2 g metal divalent reac ionează cu apa la cald i formează o cantitate de hidrogen egală
cu cantitatea formată din reac ia a 5,4 g aluminiu cu solu ie de NaOH. Identifica i cu
ajutorul sistemului periodic metalul.
70
R DUCU GALERU
V.11. REZOLVĂRI EXERCIŢII ACIZI ŞI BAZE.

1. Seria b. Procesele de ionizare:
HI + H2O H3O+ + I-
HF + H2O H3O+ + F-
HCN + H2O H3O+ + CN-
HCO3- + H2O H3O+ + CO3-2

2. Formula moleculară este H2SO4. Procesele de ionizare:
H2SO4 + H2O HSO4- + H3O+ Etapa I
HSO4- + H2O SO4-2 + H3O+ Etapa II

H2SO4 + 2H2O SO4 -2 + 2H3 O+ Proces global
Celelalte reac ii din enun :
CuO + H2SO4 CuSO4 + H2O
Ca(OH)2 + H2SO4 CaSO4 + 2H2O
3. Acidul HCO3 , baza conjugată CO3 , acid CH3COOH, baza conjugată CH3COO-, acid
- 2-
NH4+, baza conjugată NH3.

4. Reac iile care au loc:
2H2O
2NaHCO3 + H2SO4 Na2SO4 + 2H2CO3
2CO2
2NaH2PO 4 + H2SO 4 Na2SO 4 + 2H3PO 4
5. Seria a.
6. Răspunsuri corecte a i c.
7. Ecua iile reac iilor chimice: (Combina ia complexă se nume te tetrahidroxo-berilat de
sodiu).
Be(OH)2 + H2SO4 BeSO4 + 2H2O se comportã ca o bazã
Be(OH)2 + 2NaOH Na2[Be(OH)4] se comportã ca un acid

8. N este nemetal. Oxizii săi sunt NO; N2O3, N2O5 i au caracter acid. Bi este metal. Oxidul
său Bi2O3 are caracter bazic.
9. Ordinea crescătoare a caracterului acid al oxizilor: ZnO< SbO< CO2< NO.
10. Elementul este sulf S. Procesul de ionizare:
+ 2e-
S S2-
1s22s22p63s23p4 1s22s22p63s23p6
[Ar]
Dioxidul este SO2, care prin reac ia cu apa formează acidul sulfuros:
SO2 + H2O H2SO3
11. 5,6 kg CaO.
12. 4 g NaOH i 10,95 g HCl.
13. Ecua ia reac iei chimice:
Fe + 2HCl FeCl2 + H2
Concentra ia acidului a fost 14,89%.
71
R DUCU GALERU
14. a. 475 g SnCl2. b. 56 litri hidrogen.

2Al + 3H2SO4 Al2(SO4)3 + 3/2H2
a. 955,5 g acid sulfuric. b. 218,4 litri hidrogen. c. 3,25 moli sulfat de aluminiu.
CaCO3 + 2HCl CaCl2 + H2O + CO2
Puritatea CaCO3 este de 80%.
17. Ecua iile reac iilor chimice:
Cu + 2H2SO4 CuSO4 + SO2 + 2 H2O
2NaOH + H2SO4 Na2SO4 + 2H2O
a. 58,8 g acid sulfuric. b. 200 ml solu ie NaOH de concentra ie 2 M.
CaO + 2HCl CaCl2 + H2O
MgO + 2HCl MgCl2 + H2O
a. 864 g solu ie HCl. b. 77,76 g apă.
19. Cuprul nu reac ionează cu HCl. Reac ia magneziului cu acidul clorhidric:
Mg + 2HCl MgCl2 + H 2
a. 33,89 ml solu ie acid. b. 27,27% Mg i 72,72% Cu.
Zn + 2H2O + 2NaOH Na2[Zn(OH)4] + H2
a. 200 g solu ie NaOH 20%. b. 89,5 g.
21. a. aliajul con ine 17,77% Mg i 82,22% Cu; b. 1460 g solu ie HCl 10%.
Al + NaOH + 3 H2O Na[Al(OH)4] + 3/2H2
Zn + 2H2O + 2NaOH Na2[Zn(OH)4] + H2
a. 87.83% Zn i 12,17 % Al. b. 2 litri solu ie NaOH 1,75 M.
23. 0,78 g potasiu.
Al + NaOH + 3 H2O Na[Al(OH)4] + 3/2H2
M(II) + 2H2O M(OH)2 + H2
Metalul este magneziu cu A= 24.
Mg + 2H2O Mg(OH)2 + H2
V.12. TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU ACIZI ŞI BAZE.
La urm toarele teste se va alege un singur r spuns corect, sau cel mai complet:
1. Seria care cuprinde ierarhia corectă cu tăria hidracizilor pentru halogeni este corect
reprezentată în:
A. HCl>HBr>HI>HF;
B. HI>HBr>HCl>HF;
C. HCl<HBr<HI<HF;
D. HBr>HI>HF>HCl;
E. HI<HBr<HCl<HF;
2. Hidroxidul de sodiu nu reac ionează cu:
A. Hidroxid de aluminiu;
B. Acidul fluorhidric;
72
R DUCU GALERU
C. Hidrogenul sulfurat;
D. Dioxidul de carbon;
E. Hidrogenul.
3. Care este culoarea care apare dacă peste o solu ie apoasă de amoniac se adaugă câteva picături
de metilorange?
A. Ro u;
B. Galben;
C. Portocaliu;
D. Albastru;
E. Rămâne incoloră.
4. Acidul clorhidric dă reac ii de neutralizare dacă reac ionează cu:
A. Aluminiu;
B. Sulfat de cupru;
C. Trioxid de sulf;
D. Oxid de zinc;
E. Azotat de argint.
5. Acidul sulfuric diluat nu reac ionează cu:
A. Argintul;
B. Magneziul;
C. Zincul;
D. Sodiul;
E. Potasiul.
6. Alege i afirma ia incorectă referitoare la acidul sulfuric:
A. Reac ionează cu fierul;
B. Dă dizolvare exotermă;
C. Nu colorează fenolftaleina;
D. Colorează în albastru turnesolul;
E. Este un acid tare, se mai nume te vitriol.
7. Are loc un proces fizic i unul chimic la adăugarea acidului sulfuric peste:
A. Piatră vânătă (s);
B. Sodă de rufe (s);
C. FeSO4 (s);
D. MgSO4 (s);
E. Apă.
8. Care serie con ine numai oxizi bazici?
A. MgO, CaO, CO2;
B. P2O5, Na2O, SO3;
C. MgO, SO3, CaO;
D. MgO, K2O , CaO;
E. Al2O3, SiO2, CaO.
9. Afirma ie incorectă despre ionul fosfat biacid (H2PO4-) este:
A. Este baza conjugată a acidului fosforic;
B. Are caracter amfoter;
C. Are caracter bazic;
D. Interac ionează cu apa;
E. Prin cedarea unui proton poate forma ion fosfat monoacid.
10. Cre terea tăriei bazelor este corect reprezentată în seria:
A. NaOH, KOH, Al(OH)3;
B. KOH, NaOH, Al(OH)3;
C. Al(OH)3, Mg(OH)2, NaOH;
73
R DUCU GALERU
D. Ca(OH)2, Al(OH)3, Mg(OH)2;

E. Al(OH)3, KOH, Mg(OH)2.
11. Sunt amfoli i acido-bazici:
A. HF i H2O;
B. HCO3- i NH3;
C. H2CO3 i H2O;
D. HCO3- i H2O;
E. NH3 i CO2.
12. Care dintre următorii compu i nu poate fi considerat acid conform teoriei lui Bronsted?
A. Acidul sulfuric;
B. Ionul sulfat acid;
C. Ionul sulfat;
D. Ionul amoniu;
E. Acidul acetic.
13. Alege i afirma ia falsă:
A. Gradul de ionizare reprezintă raportul dintre numărul de molecule ionizate i numărul de
molecule dizolvate;
B. Acizii slabi au gradul de ionizare apropiat de 1;
C. Bazele tari pot înlocui din săruri bazele mai slabe;
D. Bazele slabe sunt pu in ionizate;
E. Acizii tari sunt total ioniza i.
14. Alege i specia chimică care conferă caracter acid unei solu ii.
A. H2O;
B. H3O+;
C. HO+;
D. OH-;
E. H2O+.
15. Alege i compusul care nu are caracter amfoter.
A. Apa;
B. Hidroxid de staniu;
C. Hidroxid de zinc;
D. Hidroxid de aluminiu;
E. Hidroxid de calciu.
16. Alege i compusul care reprezintă cea mai slabă bază este.
A. Cu(OH)2;
B. Mg(OH)2;
C. KOH;
D. Ca(OH)2;
E. Al(OH)3.
17. Alege i acidul care poate fi dezlocuit de to i ceilal i acizi enumera i din compu i.
A. H3PO4;
B. HCl;
C. H2SO4;
D. H2SO3;
E. HI.
18. Alege i acidul monobazic.
A. Acid sulfuric;
B. Acid fosforic;
C. Acid carbonic;
D. Acid sulfhidric;
74
R DUCU GALERU
E. Acid azotic.
19. Determina i procesul care are loc la dizolvarea hidroxizilor în apă.
A. Decolorare;
B. Ionizare;
C. Reducere;
D. Oxidare;
E. Neutralizare.
20. Care hidroxid este greu solubil în apă?
A. Hidroxid de sodiu;
B. Hidroxid de bariu;
C. Hidroxid de cupru;
D. Hidroxid de litiu;
E. Hidroxid de potasiu.
V.13. RĂSPUNSURI TESTE GRILĂ COMPLEMENT

SIMPLU ACIZI ŞI BAZE.
1 B 3 B 5 A 7 B 9 C 11 D 13 B 15 E 17 D 19 B
2 E 4 D 6 D 8 D 10 C 12 C 14 B 16 A 18 E 20 C
75
R DUCU GALERU
CAPITOLUL VI
METALE,
REAC II CU TRANSFER DE ELECTRONI
NO IUNI DE ELECTROCHIMIE
VI.1. CARACTERIZAREA STĂRII METALICE.
VI.1.1. RĂSPÂNDIRE ÎN NATURĂ A METALELOR.
Cele mai răspândite metale pe planetă sunt Al, Fe, Ca, Na, K. Metalele nobile, pu in
reactive, se găsesc în stare nativă, libere, necombinate sub formă de zăcăminte, exemple sugestive
sunt Au, Ag, Cu. Metalele active sunt răspândite doar sub formă de combina ii, care pot fi
clasificate i denumite uzual conform schemei:
• Sulfuri: Cu2S calcozina, Ag2S argentitul, PbS galena, ZnS blenda, HgS cinabrul, CuFeS2
calcopirita, FeS2 pirita, Sb2S3 stibina.
• Halogenuri: CaF2 fluorina, Na3AlF6 criolita, NaCl sare gemă, KCl silvina,
KCl*MgCl2*6H2O carnalita.
• Oxizi i hidroxizi: Al2O3 corindon, Fe2O3 hematita, Fe3O4 magnetita, SnO2 casiteritul,
MnO2 pirolizita, U3O8 pechblenda, AlO(OH) bauxita.
• Carbona i: CaCO3 calcita, MgCO3 magnezita, CaMg(CO3)2 dolomit, Cu2CO3(OH)2
malachit, FeCO3 siderita.
• Sulfa i: BaSO4 baritina, SrSO4 celestina.
VI.1.2. PROPRITĂŢI FIZICE ALE METALELOR.
Toate metalele în stare pură sunt solide, cu excep ia mercurului care este lichid. Marea
majoritate a metalelor sunt alb-argintii (sau cenu ii), altele sunt colorate, cum ar fi Cu-ro u arămiu
i Au-galben.
Metalele sunt opace, nu permit trecerea razelor de lumină, opacitatea se datorează
electronilor liberi care nu permit trecerea radia iilor luminoase. Datorită opacită ii au luciu
metalic, reflectă radia iile, dar în stare pulverulentă marea majoritate pierd luciul i devin gri,
cenu ii.
Analizându-se duritatea, se va constata că valoarea ei cre te în perioadă odată cu valoarea
corespunzătoare numărului atomic Z, de la grupa IA până la VIIIB, după care scade pentru
metalele din grupele IB i IIB.
Maleabilitatea reprezintă posibilitatea metalelor de a fi prelucrate prin tragere în foi, cele
mai maleabile fiind aurul, argintul, platina i cuprul.
Ductilitatea reprezintă posibilitatea de a fi trase în fire, cele mai ductile sunt aurul,
argintul, platina, plumbul i nichelul.
Metalele sunt în general bune conductoare de electricitate, prin intermediul electronilor de
valen ă, care sunt mobili i pot contribui la transportul electricită ii. Cele mai mari valori ale
conductibilită ii sunt specifice pentru Ag, Cu, Au, Al, iar cele mai mici sunt specifice pentru Hg,
Bi, Ba.
Cele mai mari temperaturi de topire înregistrate corespund W, Re, Ta, Pt, Th, Cr, valori
mici sunt caracteristice metalelor alcaline.
Densitatea variază între valoarea de 0,53 g/cm3, corespunzătoare pentru Li i cre te până
la valoarea 22,6 g/cm3 corespunzătoare pentru Os. Cele mai grele metale au densită i mari, iar
densitatea cre te în grupă odată cu valoarea numărului atomic Z. Metalele de tip d sunt mai dense
76
R DUCU GALERU
decât cele de tip s sau p. Func ie de valoarea densită ii metalele se pot clasifica în metale grele
care au o densitate mai mare decât 5 g/cm3 i metale u oare cu o densitate mai mică decât 5
g/cm3.
VI.2. METODE DE PREPARARE ALE METALELOR.
Reac iile de descompunere cu formare directă de metale sunt utilizate doar în pu ine
cazuri, pentru ob inerea unor metale stabile cu reactivitate mică:
2HgO 2Hg + O2; la temperaturi de 500oC
2AuCl3 2Au + 3Cl2; la temperaturi de 200oC
Pentru a ob ine altor metale din săruri se poate imagina o schemă prin care întâi se vor
ob ine oxizii metalici, care prin alte tratamente se vor transforma la metal.
Sărurile acizilor oxigena i se pot descompune la temperaturi ridicate cu formare de oxizi
metalici. Astfel carbona ii se pot descompune cu degajare de dioxid de carbon:
CaCO3 CaO + CO2;
FeCO3 FeO + CO2;
Sulfa ii la temperaturi mari se transformă în dioxid de sulf, oxigen i oxizi metalici.
MgSO4 MgO + SO2 + ½O2;
CaSO4 CaO + SO2 + ½O2;
Sărurile care nu con in oxigen pentru transformare în oxizi au nevoie de prăjire (reac ie de
oxidare la temperaturi mari). Din pirită, FeS2 se ob ine oxid feric, din sulfura de cupru, CuS se
ob ine oxid de cupru (II), iar din sulfura de zinc, ZnS se formează oxidul corespunzător:
4FeS2 + 11O2 2Fe2O3 + 8SO2;
CuS + 3/2 O2 CuO + SO2;
ZnS + 3/2 O2 ZnO + SO2;
Oxizii metalici se pot transforma în metale prin reac ii de reducere, utilizându-se mai
multe tipuri de agen i reducători. Principalii agen i reducători utiliza i sunt C, CO, H2, sau
metalele active.
Reducerea cu hidrogen se utilizează la prepararea metalelor Ni, Cu, Fe, W din oxizii
corespunzători:
NiO + H2 Ni + H2O;
CuO + H2 Cu + H2O;
Reducerea cu carbon folose te ca agent reducător cărbunele. Acest proces poate fi utilizat
i în laborator pentru prepararea cuprului.
2CuO + C 2Cu + CO2;
Reducerea cu oxid de carbon CO are multiple aplica ii în metalurgia fierului. Pe baza
acestui proces în furnal minereul care con ine fier poate fi transformat în fontă sau o el. Agentul
reducător se poate prepara din calcar i cărbune după reac iile:
CaCO3 CaO + CO2;
CO2 + C 2CO;
În furnal se realizează treptat, are loc transformarea oxizilor fierului cu numărul de oxidare
+3, la oxizi cu numărul de oxidare +2, care în final sunt redu i la fier metalic.
3Fe2O3 + CO 2Fe3O4 + CO2;
Fe3O4 + CO 3FeO + CO2;
FeO + CO Fe + CO2;
Reducerile cu un metal se aplică în general în cazul compu ilor acelor metale care nu se
pot reduce cu cărbune deoarece formează carburi.
O largă aplica ie industrială are reducerea cu aluminiul. Procedeul poartă numele de
aluminotermie. Astfel se pot ob ine W, Cr, Mn, V i Fe, metale utilizate la prepararea de o eluri
speciale.
77
R DUCU GALERU
Cr2O3 + 2Al 2Cr + Al2O3;

Reducerea cu aluminiu se utilizează la prepararea fierului topit din oxidul feric, reac ie
care se poate utiliza la sudura inelor de cale ferată, este puternic exotermă.
Fe2O3 + 2Al 2Fe + Al2O3;
Pentru ob inerea metalelor din compu i dizolva i, în solu ii se apelează la reduceri pe cale
umedă.
Procedee electrometalurgice constau în electroliza unor compu i ai metalelor afla i în stare
topită sau dizolva i în solu ii. Metalele puternic electropozitive, din grupele IA i IIA se vor ob ine
prin electrolize ale topiturilor. Na se ob ine din clorură de sodiu, NaCl, K din clorură de potasiu,
KCl i Ca din fluorură de calciu, CaF2.
VI.3. PROPRIETĂŢI CHIMICE ALE METALELOR.

REACŢII CU TRANSFER DE ELECTRONI.
VI.3.1. VALENŢĂ. NUMĂR DE OXIDARE.
Valen a reprezintă capacitatea de combinare a unui element. În func ie de modurile în care

se poate combina un element i de tipurile de legături care stau la baza formării compusului,
valen a poate fi întâlnită sub formă de electrovalen ă (în cazul cedării sau acceptării de electroni),
sau covalen ă (în cazul în care un atom pune în comun electroni). Pentru a fi deosebite cele două
tipuri de valen ă s-au adoptat reprezentări simbolice diferite. Astfel covalen a se notează cu cifre
romane, iar electrovalen a cu cifre arabe urmate de semnul plus sau minus, func ie de tipul
procesului de ionizare.
Numărul de oxidare reprezintă numărul de electroni cu care un element participă la
formarea unui compus. Simbolic acestea se reprezintă prin cifre arabe precedate de semnul plus
sau minus. De exemplu un element poate avea covalen a II, alt element electrovalen a 2- i
numărul de oxidare –2.
Pentru stabilirea numerelor de oxidare trebuie respectate următoarele reguli:
• Substan ele elementare (formate dintr-un singur tip de elemente) au număr de oxidare 0.
• Suma numerelor de oxidare ale elementelor dintr-o substan ă compusă este egală cu 0.
• Suma numerelor de oxidare ale elementelor dintr-un ion poliatomic (ion care con ine mai
mul i atomi) este egală cu sarcina ionului.
• În substan e compuse oxigenul are numărul de oxidare -2, iar hidrogenul +1. (Excep ii în
hidruri metalice hidrogenul prezintă -1, în apă oxigenată i în peroxizi oxigenul are -1).
Metalele tranzi ionale prezintă mai multe numere de oxidare, acestea depind de
combina ia în care se găse te metalul. Cu cât se înaintează în grupă, cu atât sunt mai stabile
numerele de oxidare maxime. Starea de oxidare maximă este egală cu numărul grupei din care
face parte elementul. Astfel manganul are numărul de oxidare 0 în stare elementară, +2 în MnSO4,
+4 în MnO2 i +7 în KMnO4.
Numărul maxim de oxidare fa ă de oxigen (calculat dacă se ine seama de numărul de
oxidare -2 al oxigenului) cre te în perioadă atât pentru elementele din grupele principale: Na2+O,
Mg+2O, Al2+3O3, Si+4O2, P2+5O5, S+6O3, Cl2+7O7, cât i pentru elementele tranzi ionale: Sc2+3O3,
Ti+4O2, V2+5O5, Cr+6O3, Mn2+7O7.
Metalele alcaline (metale din grupa IA) i alcalino-pămâtoase (metale din grupa IIA)au
numărul de oxidare egal cu numărul grupei. Staniul, Sn poate prezenta ca numere de oxidare +4 i
+2, Plumbul, Pb poate prezenta ca numere de oxidare +4 i +2 (stabil este +2, numărul +4 este
stabil numai în PbO2). Stibiul, Sb poate prezenta ca numere de oxidare +3 i +5. Bismutul, Bi
poate prezenta ca număr de oxidare stabil +3.
78
R DUCU GALERU
VI.3.2.REACŢII CU TRANSFER DE ELECTRONI.

REACŢII REDOX.
Multe dintre reac iile utilizate în studiul chimiei decurg cu modificarea numărului de
oxidare al elementelor participante. Pentru exemplificarea algoritmului de analiză al unui proces
redox se analizează procesul de oxidare al magneziului:
2Mg + O2 2MgO
Numerele de oxidare pentru magneziu i oxigen se modifică în cursul transformării:
2Mg0 + O20 2Mg+2O-2
Numărul de oxidare al magneziului cre te datorită unui proces de cedare de electroni:
Mg Mg+2
-2e-
Cedarea de electroni este un proces de oxidare. Oxidarea reprezintă procesul chimic prin
care o specie cedează electroni, numărul de oxidare cre te.
Oxigenului îi scade numărul de oxidare de la 0 la -2, datorită acceptării de doi
electroni/atom:
+4e-
O 20 2O-2
Acesta este un proces de reducere. Reducerea este procesul chimic prin care o specie
chimică acceptă electroni, numărul de oxidare scade.
Un proces redox este complex, întotdeauna o oxidare va fi înso ită de o reducere. Specia
care se oxidează va fi un agent reduc tor, iar specia care se reduce va fi agent oxidant.
Pentru procese mai complicate analiza din punct de vedere redox i stabilirea
coeficien ilor trebuie să urmărească etapele:
1. Se scrie ecua ia reac iei chimice;
2. Se stabilesc numere de oxidare pentru toate speciile participante la proces;
3. Se identifică speciile care î i modifică numărul de oxidare;
4. Se scriu procesele par iale, semi-reac ii;
5. Se stabile te procesul de oxidare i cel de reducere;
6. Procesele par iale se amplifică cu coeficien i numerici, urmărindu-se ca numărul de electroni
ceda i să fie egal cu numărul de electroni accepta i;
7. Se scriu coeficien ii astfel determina i pentru cele două semi-reac ii drept coeficien i ai
speciilor oxidante, sau reducătoare din reac ia redox.
Vom aplica acest ra ionament pentru reac ia dintre cupru i acid azotic.
Procesul ini ial fără coeficien i stoechiometrici:
Cu + HNO3 CuO + NO + H2O
Se stabilesc numere de oxidare pentru toate speciile participante la proces:
Cu0 + H+N+5O3-2 Cu+2O-2 + N+2O-2 + H2+O-2
Se constată că azotul i cuprul î i modifică numerele de oxidare în proces. Se reprezintă semi-
reac iile i se stabile te procesul de oxidare i cel de reducere:
Cu0 Cu+2 oxidare
-2e-
+ 3e-
N+5 N+2 reducere
Sunt ceda i doi electroni de către cupru, dar azotul are nevoie de trei electroni pentru
reducere. Din acest motiv se amplifică cu coeficien i numerici, urmărindu-se ca numărul de
electroni ceda i să fie egal cu numărul de electroni accepta i.
79
R DUCU GALERU
3x Cu0 Cu+2 oxidare

-2e-
+ 3e-
2x N+5 N+2 reducere
3Cu0 3Cu+2 oxidare
- 6e-
+ 6 e-
2N+5 2N+2 reducere
Cifrele cu care au fost amplificate cele două procese devin coeficien i în procesul global:
3Cu + 2HNO3 3CuO + 2NO + H2O
VI.3.3. SERIA DE ACTIVITATE A METALELOR.
Seria de activitate:
Este o reprezentare schematică a reactivită ii metalelor, care sunt aranjate în ordine
descrescătoare a acesteia. În prima parte a acesteia sunt dispuse metalele mai active, fiind
precedate de metale cu reactivitate medie i slabă. Li>K>Ba>Ca>Na>Mg>Al>
Mn>Zn>Cr>Fe>Cd>Tl>Co>Ni>Sn>Pb>H>Sb>Bi>Cu>Hg>Ag>Pd>Pt>Au.
VI.3.4. REACŢIILE METALELOR CU NEMETALE.
a) Reac ii ale metalelor cu oxigenul.

În urma acestui proces se formează oxizi, sau peroxizi.
Sodiul i potasiul sunt metale active, reac ionează cu oxigenul din aer foarte u or. Pentru a
putea fi protejate de oxigen sau al i compu i reactivi din aer, se păstrează în vase închise la
culoare, sub petrol.
2Na + O2 Na2O2
peroxid de
sodiu
2K + O2 K2O 2
peroxid de
potasiu
Pentru metale active în general reac ia directă conduce la oxizi, în care metalele au număr
maxim de oxidare.
Mg + 1/2O2 MgO
2Al + 3/2O2 Al2O3
Oxizii metalelor tranzi ionale se ob in în general pe căi indirecte.
b) Reac ii ale metalelor cu sulful.
În urma acestui proces se formează sulfuri. Sulfurile alcaline sunt fluorescente.
2Na + S Na2S
Ca + S CaS
Metalele tranzi ionale reac ionează cu sulful la încălzire. Sulfurile tranzi ionale sunt
colorate i greu solubile.
Fe + S FeS
Zn + S ZnS
2Cu + S Cu2S
80
R DUCU GALERU
2Ag + S Ag2S
c) Reac ii ale metalelor cu halogenii.
Metalele din grupele IA sau IIA reac ionează direct cu halogenii, unele chiar se aprind în
fluor.
2Na + Cl2 2NaCl
Mg + Br2 MgBr2
A
Metalele din grupa III formează cu halogenii compu i cu formula generală MX3.
2Al + 3Cl2 2AlCl3
A
Metalele din grupa IV formează compu i cu formule generale MF4, MCl2, MCl4, MBr2,
MI2.
Sn + 2Cl2 SnCl4
Pb + Cl2 PbCl2
A
Metalele din grupa V formează halogenuri cu formula generală MX3.
Bi + 3/2Cl2 BiCl3
Metalele tranzi ionale formează cu clorul i fluorul compu i cu număr de oxidare maxim,
iar cu bromul i iodul formează compu i cu număr de oxidare mai mic.
Fe + 3/2Cl2 FeCl3
Cu + Cl2 CuCl2
2Ag + Cl2 2AgCl
d) Reac ii ale metalelor cu hidrogenul.
Metalele din grupelor IA i IIA reac ionează u or cu hidrogenul, formând hidruri ionice.
2Na + H2 2NaH
Ca + H2 CaH2
Metalele de tip p formează hidruri în curent de hidrogen, metalele se utilizează în stare fin
divizată. Metalele tranzi ionale nu formează cu hidrogenul compu i stoechiometrici.
e) Reac ii ale metalelor cu azotul.
Doar Li i Be reac ionează cu azotul la temperatură obi nuită.
6Li + N2 2Li3N
Celelalte metale au nevoie de temperaturi mari. Unele metale formează azoturi
nestoechiometrice.
3Mg + N2 Mg3N2
f) Reac ii ale metalelor cu carbonul.
Doar Li i Na reac ionează direct cu carbonul. Celelalte metale pot forma carburi de tipul
MC8, MC16. Metalele tranzi ionale pătrund printre straturile de grafit, formând carburi
nestoechiometrice. Metalele Ia reac ionează la temperaturi ridicate. Aluminiul reac ionează la
temperatură cu carbonul formând AlC4 care con ine ionul C4-.
VI.3.5. REACŢIILE METALELOR CU APA.
Metalele alcaline reac ionează violent cu apa:

K + H2O KOH + 1/2 H2
Magneziul reac ionează la cald cu apa, deoarece se formează hidroxid de magneziu greu
solubil în apă rece care pasivează reac ia.
81
R DUCU GALERU
Toate metalele situate în seria de activitate înaintea cadmiului, reac ionează cu apa cu
formare de hidroxid, cu degajare de hidrogen.
Zn + 2H2O Zn(OH)2 + H2
Fierul cu apa vapori se transformă în Fe3O4.
3Fe + 4H2O Fe3O4 + 4H2
Metalele situate după cadmiu în seria de activitate reac ionează cu apa doar în prezen a
oxigenului.
Pb + H2O + 1/2O2 Pb(OH)2
Aceste reac ii explică ac iunea corozivă a aerului umed.
VI.3.6. REACŢIILE METALELOR CU ACIZI.
Metalele situate în seria de activitate între Li i Ni reac ionează cu acizii cu formare de

sare i hidrogen.
Mg + H2SO4 MgSO4 + H2
Fe + H2SO4 FeSO4 + H2
Fe + 2HNO3 Fe(NO3)2 + H2
Zn + 2HNO3 Zn(NO3)2 + H2
Sn i Pb reac ionează cu acidul azotic cu formare de NO.
Metalele situate în seria de activitate între Al i Fe reac ionează cu HCl chiar la rece.
Metalele situate în seria de activitate între Co i Pb reac ionează cu HCl la cald.
Metalele situate în seria de activitate între Sb i Cu reac ionează cu acizi oxigena i în două
etape.
3Cu + 8HNO3 3Cu(NO3)2 + 2 NO + 4 H2O
Au, Pd, Pt, Ir cu apă regală. Se formează H[AuCl4].
Fenomenul de pasivizare reprezintă o inhibare a ionizării prin acoperirea metalelor cu un
stat de oxid i/sau săruri. Fe prezintă pasivizare fa ă de solu ia concentrată de HNO3. Al prezintă
pasivizare fa ă de solu ia de HNO3. Pb prezintă pasivizare fa ă de solu ia diluată de acid sulfuric.
VI.3.7. REACŢIILE METALELOR CU BAZE.
Metalele cu caracter amfoter de tipul Al, Zn, Pb, Sn, Sb, reac ionează cu solu ii ale bazelor
tari. Se formează combina ii complexe de tipul Na[Al(OH)4]; Na2[Pb(OH)4]; Na2[Zn(OH)4].
2NaOH + Zn + 2H2O Na2[Zn(OH)4] + H2
NaOH + Al + 3H2O Na[Al(OH)4] +3/2H2
VI.3.8. REACŢIILE METALELOR CU SĂRURI.
Metalele prezintă reac ii cu sărurile. Aceste reac ii decurg conform seriei de activitate,
metalele active pot înlocui pe cele mai pu in active din combina ii.
CuSO4 + Fe FeSO4 + Cu
CuSO4 + Zn ZnSO4 + Cu
82
R DUCU GALERU
VI.4. CELULE ELECTROCHIMICE.

VI.4.1. PILA DANIEL
O celulă electrochimică este un dispozitiv în care energia chimică este transformată în

energie electrică. Bateriile de buzunar i acumulatorii auto sunt exemple de dispozitive care
energia chimică este transformată în energie electrică.
Pila Daniel este unul dintre primele dispozitive descoperite, care au produs energie
electrică în urma unei reac ii chimice. Ea este formată din două semicelule. Prima semicelulă este
formată dintr-un vas care con ine solu ie de sulfat de cupru de concentra ie 1M, în care se
introduce o placă din cupru, cu rol de electrod. A doua semicelulă este formată dintr-un vas care
con ine solu ie de sulfat de zinc în care se introduce o placă din zinc, cu rol de electrod. Cele două
plăci metalice se vor pune în legătură prin intermediul unor conductori metalici pe care este
înseriat un aparat de măsură. Un tub din sticlă în formă de „U” se umple cu solu ie saturată de
clorură de sodiu. Se astupă tubul cu două dopuri confec ionate din vată, sau din hârtie de filtru.
Tubul va constitui puntea de sare. Capetele tubului se introduc concomitent în cele două vase cu
solu ii.
Ecua iile proceselor chimice:
anod (-) Zn Zn+2 oxidare
- 2e-
+ 2e-
catod (+)Cu+2 Cu reducere
proces global Zn + Cu+2 Zn+2 + Cu

Vasul care con ine o plăcu ă i solu ia sării corespunzătoare se nume te semicelulă.
Semicelula în care se realizează procese de oxidare se nume te anod i cea în care se realizează
procese de reducere reprezintă catodul. Anodul este negativ i catodul este pozitiv. Toată
instala ia, formată din semicelule, punte de sare, conductori metalici i aparatul de măsură este o
celulă galvanică (element galvanic).
Reprezentarea grafică a instala iei:
reprezentare pentru ionii Zn2+ i pentru cationi din puntea de sare (Na+)
reprezentare pentru ionii Cu2+ i pentru cationi din puntea de sare (Cl-)
Zincul din bară cedează electroni care rămân pe electrodul metalic i trece în solu ie sub
formă de Zn+2. Electronii sunt prelua i de conductorul metalic i du i în semicelula cuprului. Aici
ionii de cupru Cu+2 din solu ie acceptă electronii, se reduc, se vor depune pe placă sub formă
metalică, Cu. Plăcu a de zinc se va sub ia în cursul procesului, iar plăcu a de cupru se va îngro a.
83
R DUCU GALERU
În semicelula zincului numărul de ioni pozitivi de Zn+2 va cre te, iar în semicelula
cuprului scade numărul ionilor de Cu+2. Puntea de sare, asigură legătura electrică i închide
circuitul între cele două semicelule, i asigură neutralitatea. Din puntea de sare pleacă ioni
negativi în semicelula anodului i ioni pozitivi în semicelula catodului.
Sensul curentului electric format este prin conductorul metalic dinspre anod spre catod, iar
prin puntea de sare de la catod spre anod. Un element galvanic se reprezintă simbolic:
anod (-) Zn Zn+2 Cu+2 Cu (+) catod
suprafata de separatie lichid/solid reprezentarea puntii de sare

Dacă se va încerca înlocuirea pun ii de sare cu un conductor metalic, acul voltmetrului
rămâne nemi cat, nu se produce energie electrică. Conductorul metalic realizează contactul
electric între cele două semicelule, dar nu poate asigura i neutralizarea excesului de ioni pozitivi
sau negativi.
VI.4.2. ELECTRODUL DE HIDROGEN.

POTENŢIAL REDOX STANDARD.
Curentul electric este produs de un element galvanic prin deplasarea electronilor prin fir de
la anodul celulei spre catod. For a electromotoare reprezintă o ac iune care produce sau tinde să
producă deplasări de purtători de sarcină (ioni sau electroni).
Orice instala ie asemănătoare cu cea propusă de Daniel produce o anumită cantitate de
energie, care este func ie de natura metalelor. Voltametrul măsoară doar diferen a de poten ial
dintre electrozi. Fiecare semireac ie care decurge cu transfer de electroni este caracterizată de un
anumit poten ial redox de electrod.
Notăm cu E tensiunea electromotoare pentru toată instala ia, care se măsoară în V, volt.
1V= 1 Joule/1 Coulomb. va reprezenta poten ialul unei semicelule. Pentru o celulă:
E = catod – anod.
Pentru ca un proces să decurgă spontan este necesar ca tensiunea electromotoare a
sistemului, E> 0. Măsurarea poten ialelor de electrod se realizează cu ajutorul unei instala ii
numite electrodul normal de hidrogen, care este reprezentată în continuare:
Electrodul este alcătuit dintr-un fir de platină (4) de care este suspendată o plăcu ă din
platină (2). Firul asigură contactul electric cu circuitul exterior, iar plăcu a de platină este interfa a
pentru schimb electronic. În vas se află acid clorhidric de concentra ie 1M (1). Printr-un tub de
84
R DUCU GALERU
sticlă se suflă hidrogen la presiune constantă de 1 atmosferă (3). Electrodul de hidrogen se poate
reprezenta simbolic diferit func ie de rolul de anod sau catod pe care îl joacă într-o celulă:
Pt H2, H+ electrodul are rol de anod
H+, H2 Pt electrodul are rol de catod
Pentru a măsura valorile poten ialelor diferitelor semicelule acestea se conectează cu

electrodul de hidrogen pentru care se consideră egal cu 0V.
Dacă electrodul de hidrogen este conectat cu o semicelulă formată din Zn + ZnSO4, zincul
va fi anodul deoarece Zn este mai electropozitiv decât hidrogenul. Procesele chimice sunt:
Anod: Zn Zn+2 + 2 e- oxidare
Catod: 2H+ + 2 e- H2 reducere
Proces global: 2H+ + Zn Zn+2 + H2
Deoarece poten ialul electrodului de hidrogen este 0V, atunci tensiunea electromotoare este egală
cu poten ialul de oxidare al zincului. Celula galvanică se poate reprezenta:
Anod (-) Zn Zn+2 H+, H2 Pt Catod (+)
Dacă electrodul de hidrogen este conectat cu o semicelulă formată din Cu + CuSO4, cuprul
va fi catodul, deoarece cuprul este mai pu in electropozitiv decât hidrogenul. Procesele chimice
sunt:
Anod: H 2 2H + + 2 e- oxidare
Catod: Cu+2 + 2 e- Cu reducere
Proces global: Cu+2 + H2 Cu + 2H+
Deoarece poten ialul electrodului de hidrogen este 0V, atunci tensiunea electromotoare este egală
cu poten ialul de reducere al cuprului. Celula galvanică se poate reprezenta:
Anod (-) Pt H2, H+ Cu+2 Cu Catod (+)
85
R DUCU GALERU
VI.4.3. BATERIA DE BUZUNAR. PILA LECLANCHÉ.
Pila Leclanché este utilizată pentru alimentarea aparatelor de radio, lanterne, calculatoare.
Este formată dintr-un anod de zinc care este sub forma unui cilindru exterior, în care se introduce
o umplutură (formată din rumegu , apă, amidon, clorură de amoniu). În mijlocul umpluturii se
află catodul care este format dintr-o bară de cărbune acoperită cu dioxid de mangan. Umplutura
înlocuie te puntea de sare, din elementele galvanice prezentate anterior, realizând contact anod-
catod i neutralizând procesele. Construc ia poate fi analizată în reprezentarea următoare:
Procesele care au loc sunt:

Anod (-) Zn Zn+2 + 2 e- oxidare
Catod (+) 2NH4 ++ 2MnO2 + 2 e- Mn2O3 + 2NH3 + H2O reducere
Proces global 2NH4 ++ 2MnO2 + Zn Mn2O3 + 2NH3 + H2O+ Zn+2
For a electromotoare a acestei celule este de 1,5 V i scade pe măsură ce se consumă. În mod
frecvent se leagă în serie mai multe celule, bateria rezultată va furniza 3 V, sau 4,5 V.
VI.4.4. ACUMULATORUL AUTO.
Este o pilă cu electrolit lichid format din solu ie de acid sulfuric, care pentru acumulatorul
încărcat are concentra ia de 38% i densitatea = 1,29 g/ml.
Anodul este format din grătare de plumb cu ochiurile umplute cu plumb spongios, care
sunt a ezate alternativ cu plăcile catodului. Catodul este format din grătare de plumb cu ochiurile
umplute cu dioxid de plumb.
În timpul func ionării au loc procesele reprezentate simplificat:
Anod (-) Pb Pb+2 + 2 e- oxidare
Catod (+) PbO2 + 4 H+ + 2 e- Pb+2 + 2H2O reducere
Proces global PbO2 + 4 H+ + Pb 2Pb+2 + 2H2O
Dacă se ine seama de prezen a ionilor sulfat procesele devin:
Anod (-) Pb + SO4-2 PbSO4 + 2 e- oxidare
Catod (+) PbO2 + 4 H+ + 2 e- + SO4-2 PbSO4 + 2H2O reducere
Proces global PbO2 + 4 H+ + PbO2 + 2SO4 -2
2PbSO4 + 2H2O
PbSO4 format aderă pe electrozi, acestea se sulfatează. Din acest motiv randamentul
func ionării scade în timp.
86
R DUCU GALERU
Pentru a determina dacă un acumulator este încărcat se măsoară densitatea acidului

sulfuric. Dacă valoarea densită ii ei este sub 1,29 g/ml, acumulatorul este descărcat. Pentru
încărcare se conectează acumulatorul la o sursă de curent continuu, dar se inversează polaritatea.
Polul (+) al acumulatorului se conectează la polul (-) al sursei. La încărcare toate procesele la
electrozi decurg în sens invers decât cele de la func ionarea acumulatorului.
For a electromotoare a unei celule formate dintr-un anod i un catod este de 2 V. În
practică se utilizează 6 sau 12 celule legate în serie care pot genera tensiuni de 12 sau 24 V.
VI.5.ELECTROLIZA.
Totalitatea proceselor care au loc la trecerea curentului electric prin solu ia sau topitura
unui electrolit. Sub ac iunea curentului electric ionii pozitivi migrează spre polul negativ al sursei
(catod) i din acest motiv ionii pozitivi se numesc cationi. Ionii negativi vor migra spre polul
pozitiv al sursei (anod) i din acest motiv ionii negativi se numesc anioni. Instala ia generală
pentru electroliză este formată dintr-un vas numit electrolizor, doi electrozi, (un anod i un catod),
electrolit i sursă de curent continuu:
Spre deosebire de elementul galvanic la electroliză anodul este pozitiv, iar catodul negativ.
La anod are loc tot proces de oxidare i la catod proces de reducere.
Astfel la electroliza topiturii de NaCl, care se realizează în instala ii speciale, au loc
reac iile:
Anod (+) Cl- 1/2Cl2 + 1e- oxidare
87
R DUCU GALERU
Catod (-) Na+ + 1e- Na reducere

Proces global (Na+ + Cl-) Na + 1/2Cl2
topitura
Pentru electroliza apei se apelează la o instala ie numită Voltmetrul Hoffman.
Montajul prezentat este format din două tuburi de sticlă închise la partea superioară cu
robine i (pe timpul func ionării se in închise, pentru colectarea hidrogenului i hidrogenului
formate) pe unde se pot scoate gazele formate. Între tuburi este un segment de comunicare, pentru
închiderea circuitului, care are prevăzut un preaplin. În partea inferioară sunt electrozi conecta i la
o sursă de curent continuă.
Ecua iile chimice care au loc:
Catod (-) 4H+ + 4 e- 2H2
Anod (+) 2H2O O2 + 4H+ + 4e-
Proces global 2H2O 2H2 + O2
Degajarea de gaz este mai intensă în spa iul catodic. A a cum reiese i din desen se
formează un volum dublu de hidrogen, comparativ cu volumul de oxigen.
În cazul în care un electrolit con ine mai mul i ioni pozitivi i/sau mai mul i ioni negativi
ace tia se descarcă în ordine. Astfel cationii se descarcă invers seriei de activitate a metalelor, iar
pentru anioni în seria: halogeni (F-; Cl-; Br-)> OH-> NO3-> SO4-2. Această serie este determinată
de poten ialul de electrod, se descarcă întâi ionii care consumă mai pu ină energie. Pentru a ilustra
cum se utilizează aceste serii prezentăm trei exemple de procese de electroliză:
• Procesele care au loc la electroliza solu iei de clorură de sodiu:
Anod (+) 2Cl- Cl2 + 2 e-
Catod(-) 2H+ + 2 e- H2
Proces global 2NaCl + 2H2O 2NaOH + Cl2 + H2
• Procesele care au loc la electroliza solu iei de iodură de potasiu:
Anod (+) 2l- l2 + 2 e-
Catod(-) 2H+ + 2 e- H2
Proces global 2Kl + 2H2O 2KOH + l2 + H2
• Procesele care au loc la electroliza solu iei de sulfat de cupru:
88
R DUCU GALERU
Catod (-) Cu+2 + 2 e- Cu

Anod (+) 2OH- H2O + 1/2O2 + 2 e-
Proces global CuSO4 + H2O Cu + H2SO4 + 1/2O2
Pentru calculul cantită ii de substan ă care se poate prepara prin electrolize se apelează la
legea generală a electrolizei cu expresia:
A A
m= Q= I*t
n*F n*96500
Unde A- masa atomică a substan ei descărcate; n- numărul de electroni transfera i la descărcare,
F- numărul lui Faraday, cu valoarea de 96500 C, Q- sarcina electrică consumată, I- intensitatea
curentului măsurată în Amperi, t- timpul necesar electrolizei măsurat în secunde.
VI.6. PROBLEME METALE ŞI ELECTROCHIMIE.

1. Să se analizeze procesele din punct de vedere redox, stabilind agentul oxidant, agentul
reducător i coeficien ii stoechiometrici.
P4 + O2 P2O5
NH3 + O2 N2 + H2 O
SbCl5 + KI SbCl3 + KCl + I2
S + HNO3 H2SO4 + NO
MgBr2 + Cl2 MgCl2 + Br2
HgCl2 + SnCl2 Hg + SnCl4
Na2SO3 Na2S + Na2SO4
HNO3 NO2 + H2O + O2
I2 + Cl2 + H2O HIO3 + HCl
H2S + HIO3 S + I2 + H2O
Cu + HNO3 Cu(NO3)2 + NO + H2O
C + H2SO4 CO2 + H2O + SO2
P + HNO3 H3PO4 + NO +O2
KClO3 + HCl Cl2 + H2O + KCl
HOCl HCl + HClO3
Mn + HNO3 Mn(NO3)2 + NO + H2O
H2O2 + H2SO3 H2SO4 + H2O
MnO2 + H2SO4 + KI MnSO4 + K2SO4 + H2O + I2
KMnO4 + H2C2O4 + H2SO4 MnSO4 + K2SO4 + CO2 + H2O
HNO2 + H2O2 HNO3 + H2O

NaOH + Zn + H2O Na2[Zn(OH)4] + H2
2. O plăcu ă din cupru se introduce într-o solu ie de acid azotic unde are loc ecua ia reac iei
chimice:
Cu + HNO3 Cu(NO3)2 + NO + H2O
Se cere:
89
R DUCU GALERU
a) Analiza i procesul redox, stabili i agentul oxidant, agentul reducător i coeficien ii

stoechiometrici.
b) Calcula i volumul de solu ie de acid azotic de concentra ie 2M capabil să
reac ioneze cu 192 g cupru.
c) Calcula i masa de azotat care se poate forma în urma reac iei dacă randamentul
procesului este de = 80%.
3. Într-o eprubetă se introduc câteva bucă ele de cupru. Se degajă un gaz incolor, iar solu ia
devine albastră. Are loc reac ia:
Cu + H2SO4 CuSO4 + SO2 + H2O
Se cere:
stoechiometrici.
b) Calcula i volumul de solu ie de acid sulfuric de concentra ie 20% ( =1,2g/ml)
capabil să reac ioneze cu 32 g cupru.
c) Calcula i volumul de gaz degajat, măsurat în condi ii normale.
4. Pentru identificarea ionului feros, Fe2+ în laborator se apelează la transformarea redox:
FeSO4 + H2SO 4 + K2Cr2O7 K2SO 4 + Fe2(SO4)3 + Cr2(SO4)3 + H2O
Se cere:
stoechiometrici.
b) Calcula i volumul de solu ie de FeSO4 de concentra ie 3M capabil să reducă 73,5g
de K2Cr2O7.
c) Calcula i masa de FeSO4 solid necesar pentru prepararea a 2 litri solu ie de
concentra ie 1M.
5. Fosforul arde în vapori de acid azotic formând acid fosforic. Ecua ia reac iei chimice este:
P4 + H2O + HNO3 H3PO4 + NO
Se cere:
stoechiometrici.
b) Calcula i volumul de solu ie de acid azotic de concentra ie 2M capabil să
reac ioneze cu 100 g fosfor de puritate 15,5%.
c) Calcula i volumul de NO degajat, măsurat în condi ii normale.
6. Prin încălzirea unui amestec de fer i azotat de potasiu se ob ine azot, conform ecua iei
reac iei chimice:
Fe + KNO3 Fe2O3 + N2 + K2O
Se cere:
stoechiometrici.
b) Calcula i masa de fer folosită în proces, dacă se degajă 1,12 litri azot.
c) Calcula i masa de solu ie KNO3 de concentra ie 25% folosită în proces.
7. Peroxidul de sodiu este folosit la împrospătarea aerului în spa iile închise din submarine,
unde are loc ecua ia reac iei chimice:
Na2O2 + CO2 Na2CO3 + O2
Se cere:
stoechiometrici.
b) Calcula i volumul de oxigen măsurat la la temperatura 273K i presiunea de 2 atm,
care se degajă în urma reac iei a 7,8 g peroxid.
c) Calcula i masa de carbonat formată la un randament = 50%.
90
R DUCU GALERU
8. Se dă ecua ia reac iei chimice:

FeSO4 + H2SO4 + HNO3 Fe2(SO4)3 + NO + H2O
Se cere:
stoechiometrici.
b) Calcula i volumul de solu ie de acid azotic 2M capabil să reac ioneze cu 1520 g
sulfat feros de puritate 50%.
c) Calcula i masa de sulfat feric formată la un randament de =75%
9. O posibilitate de ob inere a iodului în laborator este reac ia chimică:
HI + HNO3 NO + I2 + H2O
Se cere:
stoechiometrici.
b) Calcula i masa de solu ie de acid azotic de concentra ie 31,5% necesară pentru a
reac iona cu 192 g acid iodhidric.
c) Dacă în apa formată din reac ie se dizolvă 2 g de sare de bucătărie calcula i
concentra ia procentuală a solu iei ob inute.
10. Sulful reac ionează cu azotatul de potasiu, la încălzire formând sulfat de potasiu, dioxid de
sulf i azot. Pentru această transformare se cere:
a) Reprezentarea ecua iei reac iei chimice.
b) Analiza i procesul redox, stabili i agentul oxidant i agentul reducător.
c) Calcula i masa molară medie a unui amestec echimolecular de azot i dioxid de
sulf.
d) Dacă 100 g de sulf de puritate 96% se supune transformării amintite, se cere să se
calculeze volumul de N2 format măsurat la temperatura de 27oC i presiunea 1,5
atm.
11. O plăcu ă de 300 g aliaj care con ine 25% fier este supusă transformării chimice:
Fe + CuSO4 FeSO4 + Cu
Pentru această transformare se cere:
a) Analiza i procesul redox, stabili i agentul oxidant i cel reducător.
b) Dacă întreaga cantitate de cupru se depune pe plăcu ă, calcula i masa finală a
plăcu ei, după consumarea a 10% din fier.
c) Calcula i masa de solu ie 20% de CuSO4 necesară în transformare.
12. Oxigenul se poate ob ine în laborator prin ac iunea acidului sulfuric asupra dioxidului de
mangan:
MnO2 + H2SO4 MnSO4 + H2O + O2
Pentru această transformare se cere:
stoechiometrici.
b) Calcula i procentul de oxigen din sulfatul de mangan.
c) Calcula i volumul de oxigen, măsurat în condi ii normale, care se degajă din
procesul în care reac ionează 3 litri solu ie acid sulfuric de concentra ie 0,1M.
13. Se stinge varul i se înregistrează o cre tere în greutate de 25%. În acest moment se
întrerupe adăugarea apei. Să se calculeze cantitatea de oxid de calciu i procentele din
acesta care au fost stinse.
14. Se tratează un amestec de fier i sulfură de fier cu acid clorhidric când se formează un
amestec gazos de hidrogen i hidrogen sulfurat care con ine 90,9% (procente de volum)
hidrogen sulfurat. Să se determine compozi ia în procente de masă a amestecului solid
analizat.
91
R DUCU GALERU
15. O probă care con ine numai carbonat de calciu i carbonat de magneziu este supus
calcinării la oxid de calciu i oxid de magneziu. Proba calcinată cântăre te jumătate din
masa ini ială. Să se calculeze procentele în care se găsesc cei doi carbona i în amestecul
analizat.
16. Care este raportul masic în care se găsesc oxizii FeO, CuO, CaO într-un amestec dacă
raportul masic al elementelor este Fe: Cu: Ca = 7:12:107.
17. 400 Kg de aliaj Al-Mg tratat cu acid sulfuric formează 17,5 kmoli de H2, iar la oxidare
formează 12,5 kmoli amestec de oxizi. Care sunt procentele masice de aluminiu, magneziu
i impurită i din amestec?
18. Un amestec de cloruri de sodiu i potasiu con ine 53,064%Cl. Calcula i compozi ia în
procente de masă a amestecului de cloruri analizat.
19. O probă de 40 g amestec impur care con ine oxid feros i oxid cupric este redusă cu
hidrogen, rezultând 24 g amestec echimolecular de fier i cupru. Se cere să se calculeze
puritatea probei i numărul de atomi de fier i cupru din amestecul ob inut prin reducere.
20. Un amestec de oxid feros i oxid feric are raportul între masa de fier i masa de oxigen de
28/11. Care este compozi ia în procente de masă i moli a amestecului de oxizi?
21. Pentru a determina formula azuritului xCuCO3.yCu(OH)2 se analizează o probă cu masa
de 1,73 g care a fost calcinată rezultând 0,224 litri CO2, apă i un rezidiu solid cu masa de
1,20 g. Determina i indicii x i y din formula azuritului.
22. Prin reac ia a 1,4 g dintr-un metal cu solu ie de HCl se formează 0,615 litri hidrogen
măsurat la temperatura de 27oC i presiunea de 1 atm. Care este masa atomică probabilă a
metalului?
23. Printr-un amestec de solu ie de hidroxizi de sodiu i potasiu se trece un curent de dioxid de
carbon. Dacă sărurile acide ob inute se află în raport de masă de 0,42, care este raportul
molar al hidroxizilor în amestecul studiat?
24. 10,2 Kg aliaj echimolecular format din aluminiu i magneziu prin dizolvare într-o solu ie
de acid sulfuric degajă 11,2 m3 hidrogen. Determina i compozi ia procentuală a aliajului.
25. 23 g amalgam de sodiu în reac ie cu apa formează 0.56 litri de gaz. Determina i con inutul
procentual al sodiului în amalgam.
26. Un mineral de cupru con ine 2,1% Cu sub forma de CuFeS2 (calcopirită). Determina i
con inutul procentual în CuFeS2 al mineralului.
27. O placă din cupru cu masa 10 g se cufundă în 200 g solu ie de azotat de argint de
concentra ie 3%. După reac ie masa plăcii devine 11 g. Calcula i masa de argint depusă i
concentra ia procentuală a azotatului de argint în solu ia finală.
28. Prin reducerea oxizilor fierului cu hidrogen se ob ine fier pulbere, care poate fi utilizat
drept catalizator. Dacă 1,6 Kg oxid feric de puritate 90% se reduce cu hidrogen gazos se
cere să se calculeze cantitatea de fier ob inută.
29. Clorura de calciu datorită higroscopicită ii are tendin a de a absorbi apa din atmosferă
trecând chiar în solu ie, fenomenul se nume te delicvescen ă. Dacă masa de clorură cre te
cu 243,24% care este compozi ia procentuală a solu iei formate astfel?
30. O placă din cupru s-a introdus într-o solu ie de azotat de argint până când masa plăcii a
crescut cu 10%. Cât la sută din placa de cupru a reac ionat?
31. Care este raportul molar în care se găsesc oxizii FeO, CuO, CaO într-un amestec,
cunoscând că raportul masic al elementelor este de Fe: Cu: Ca = 7: 12: 10 ?
32. 400 kg aliaj Al-Mg tratat cu acid sulfuric formează 17,5 kmoli hidrogen, iar la oxidare
formează 12,5 kmoli amestec de oxizi. Care sunt procentele de Al, Mg i impurită i din
amestec?
33. O probă de 40 g amestec impur A ce con ine oxid feros i oxid cupric este redusă cu
hidrogen rezultând 24 g amestec echimolecular B din fier i cupru. Se cere să se
92
R DUCU GALERU
determine numărul de atomi de fier i cupru din amestecul B i masele de oxizi din
amestecul A ini ial.
34. Un mineral de cupru con ine 2,1% cupru sub formă de CuFeS2(calcopirită). Determina i
procentul în care este con inută calcopirita în mineralul studiat.
35. Printr-un amestec de solu ie de hidroxid de sodiu i hidroxid de potasiu se trece un curent
de dioxid de carbon. În ce raport molar se află cei doi hidroxizi în amestecul studiat dacă
sărurile acide ob inute în acest proces sunt în raport de masă de 0,42?
36. O sârmă de aluminiu cu masa de 20 g se introduce în 500 ml solu ie de sulfat feros de
concentra ie 1M. După un timp se scoate sârma, se cântăre te i se constată că are 31.4 g.
Ce cantitate de aluminiu a reac ionat i cât fier s-a depus în urma procesului analizat?
37. Ce cantitate de plumb este necesară pentru ca prin reac ia cu acidul azotic să pună în
libertate 2,24 litri oxid de azot?
38. Pentru determinarea purită ii unei probe de zinc se tratează 2 g probă cu 300ml solu ie acid
clorhidric de concentra ie 0,2M. După terminarea reac iei solu ia rămasă se neutralizează
cu 8 g de solu ie hidroxid de sodiu de concentra ie 10%. Determina i puritatea probei de
zinc.
39. O solu ie de acid sulfuric 20% are densitatea 1,14 g/ml. Determina i concentra ia molară a
acestei solu ii.
40. Câte grame de CuSO4.5H2O sunt necesare pentru a prepara 1 kg solu ie de sulfat de cupru
de concentra ie 10%? Determina i cantitatea de apă care se folose te la prepararea acestei
solu ii.
VI.7. REZOLVĂRI PROBLEME REACŢII REDOX

1. Ecua iile reac iilor chimice i coeficien ii stoechiometrici:
P4 + 5O2 2P2O5 P4 agent reducator
2NH3 + 3/2 O2 N2 + 3H2O NH3 agent reducator
SbCl5 + 2KI SbCl3 + 2KCl+ I2 SbCl5 agent oxidant
S + 2HNO3 H2SO4 + 2NO S agent reducator
MgBr2 + Cl2 MgCl2 + Br2 Cl2 agent oxidant

HgCl2 + SnCl2 Hg + SnCl4 HgCl2 agent oxidant
4 Na2SO3 Na2S + 3 Na2SO4 reactie de disproportionare
2HNO3 2NO2 + H2O + 1/2O2 reactie de disproportionare
I2 + 2Cl2 + 6H2O 2HIO3 + 4HCl I2 agent reducator
5H2S + 2HIO3 5S + I2 + 6H2O H2S agent reducator

3Cu + 8HNO3 3Cu(NO3)2 + 2NO + 4H2O Cu agent reducator
2C + 2H2SO4 2CO2 + 2H2O+ SO2 C agent reducator

P + 3HNO3 H3PO4 + NO + 2O2 P agent reducator
KClO3 + 6HCl 3Cl2 + 3H2O + KCl HCl agent reducator
4HOCl 3HCl + HClO3 reactie de disproportionare
3Mn + 8HNO3 3Mn(NO3)2 + 2NO + 4H2O Mn agent reducator
H2O2 + H2SO3 H2SO4 + H2O H2SO3 agent reducator
MnSO4 + K2SO4 + 2H2O + I2 MnO2 agent oxidant

MnO2 + 2H2SO4 + 2KI
93
R DUCU GALERU
2KMnO4 + 5H2C2O4 + 3H2SO4 2MnSO4 + K2SO4 + 10CO2 + 8H2O KMnO4 agent oxidant
HNO2 + H2O2 HNO3 + H2O HNO2 agent reducator

2NaOH + Zn + H2O Na2[Zn(OH)4] + H2 Zn agent reducator
3Cu + 8HNO3 3Cu(NO3)2 + 2NO + 4H2O Cu agent reducator
b. Volumul de solu ie 4 litri. c. Cteoretic= 564 g. Cpractica= 451,2 g.
Cu + 2H2SO4 CuSO4 + SO2 + 2H2O
Cu agent reducator H2SO4 agent oxidant
b. md= 98 g; msolutie= 490 g. Vsolutie= 408,33 ml. c. 11,2 litri SO2.
6FeSO4 + 7H2SO4 + K2Cr2O7 K2SO4 + 3Fe2(SO4)3 + Cr2(SO4)3 + 7H2O
b. 0,5 litri solu ie. c. 304 g FeSO4.
3/4P4 + 2H2O + 5HNO3 3H3PO 4 + 5NO
b.416,66 ml solu ie. c.18,66 litri.
10Fe + 6KNO3 5Fe2O3 + 3N2 + 3K2O
b. 9,33 g fier. c. md= 10,1 g; msolutie= 40,4 g.
Na2O2 + CO2 Na2CO3 + 1/2O2
b. 0,559 litri; c. 5,3 g carbonat formată.
6FeSO4 + 3H2SO4 + 2HNO3 3Fe2(SO4)3 + 2NO + 4H2O
b. 1,66 litri solu ie acid azotic 2M. c. Cteoretic= 2000 g. Cpractica= 1500 g.
3HI + HNO3 NO + 3/2I2 + 2H2O
b. md= 31,5 g; msolutie= 100 g. c. 10%.
2S + 2KNO3 K2SO4 + SO2 + N2
c. M= 46 g/mol; d. 24,6 litri.
11. mplăcu ă = 300 – 7,5 g Fe consumat + 8,579 g Cu depus. c. md= 21,42 g; msolutie= 107,14 g.
MnO2 + H2SO4 MnSO4 + H2O + 1/2O2
b.M= 151 g/mol; 42,38% O; c. 3,36 litri.
13. Se consideră 100 g CaO; peste care se adaugă 25 g apă; conform ecua iei reac iei chimice
se stinge o cantitate de 77,77 g CaO care reprezintă 77,77%.
14. Considerăm 100 litri gaze din care 90,9 litri H2S i 9,1 litri H2. Se consumă 22,75g Fe i
486,96 g FeS; mamestec= 509,71; Fe= 4,46% i FeS= 95,53%.
15. Considerăm 100 g amestec din care x g CaCO3 i 100-x g MgCO3; mCaO= 0,56 x; mMgO=
0,476(100-x); total oxizi=50g; x=28,4g CaCO3 ; 100-x= 71,59g MgCO3
16. Raportul de masă al oxizilor FeO:CuO:CaO = 9:15:15.
17. 60% Mg; 33,75% Al; impurită i 6,25%.
18. Considerăm 100g amestec; x g NaCl; 100-x g KCl; mCl din NaCl= 35,5x/58,5;
mCl din KCl=35,5(100-x); x= 42% NaCl; 100-x= 58% KCl.
19. X=0,2 moli, proba con ine 14,4g FeO; 16g CuO; 9,6g impurită i. Puritatea=76%.
94
R DUCU GALERU
Numărul de atomi de Fe = 0,2*6,023*1023= 1,2046*1023= numărul atomi de Cu.

20. Considerăm 100 g amestec; x g FeO i 100-x g Fe2O3; total Fe din amestec= 0,777x + 70
+ 0,7x = 0,07x + 70; total O din amestec = 30 – 0,078x; x= 23g Fe care reprezintă 23%;
77gFe2O3.
21. CO2=0,01 moli; 1,73-0,44g CO2-1,2 = 0,09 g apă = 0,005 moli apă; rezidiul con ine i
azurit nedescompus; Formula este 2CuCO3*Cu(OH)2.
22. hidrogen= 0,025 moli; A=56, fierul.
23. Raport de masă NaHCO3:KHCO3=0,42:1; raport molar =0,5; raport molar
hidroxizi=raport molar carbona i.
24. X moli aluminiu, x moli magneziu; hidrogen=500 moli; 1,5x + x = 2,5x = 500;
X = 200 moli aluminiu = 200 moli magneziu; maluminiu=5400g; mmagneziu=4800; nu are
impurită i; %Al=52,94; %Mg=47,06.
25. Amalgamul con ine 1,15g Na; care reprezintă 5%.
26. 6,0375% CuFeS2.
27. 64gCu…………..2*170gAgNO3…………..188gCu(NO3)2………….2*108g Ag
0,42g………………….a………………………b………………………..c
a=2,23g AgNO3 consumat; b=1,233g Cu(NO3)2; c=1,4175gAg depus.
md azotat de argint= 6g; mapă ini ial=194g; solu ia finală con ine 194 g apă, 1,233g Cu(NO3)2 i
3,77g AgNO3. msolu ie finală=199g; %AgNO3=1,89.
28. moxid pur=1440 g; se ob in 1008 g Fe.
29. msol=381g; c=29,1% CaCl2.
30. mplacă ini ială=100 g; mplacă finală=110 g; x g Cu reac ionat; 110=1000-x+3,375x; x=4,21 g care
reprezintă 4,21%.
31. Raport molar Fe:Cu:Ca=0,125:0,1875:0,25=1:1,5:2; raport molar FeO:CuO:CaO=2:3:4.
32. X kmoli Al i y kmoli Mg; 1,5x + y =17,5; 0,5x + y = 12,5; x=5Kmoli aluminiu; y=10
kmoli magneziu; %Al= 32,5; %Mg= 60; %impurită i= 7,5.
33. 11,2 g Fe; 12,8 g Cu; număr atomi Fe= 1,2*1023= număr atomi Cu; mFeO= 14,4g; mCuO=
18 g.
34. 6,0375% CuFeS2.
35. Raport molar NaHCO3:KHCO3 = 1:2 = raport molar NaOH:KOH.
36. Considerăm x g de aluminiu reac ionat; mFe depus= 3,11x; 11,4 = 2,11x; x = 5,4g aluminiu;
mFe depus= 16,8g.
37. 3Pb + 8HNO3 = 3Pb(NO3)2 + 2NO + 4H2O; mPb= 31,05g.
38. md= 0,8g NaOH; mHCl exces= 0,73g; md HCl total= 2,15g; mHCl reac ionată= 1,46g; mZn= 1,3g;
puritatea= 65%.
39. Considerăm 100 g solu ie; md= 20g; V= 87,72 ml; CM= 2,32M.
40. md= 100g; 156,25g cristalohidrat CuSO4*5H2O; masa apă adăugată= 843,75g.
95
R DUCU GALERU
CAPITOLUL VII
ECHILIBRUL CHIMIC
VII.1. REACŢII REVERSIBILE ŞI IREVERSIBILE.
Reac iile chimice care, în anumite condi ii, pot decurge în ambele sensuri se numesc reac ii
reversibile. În cazul acestor procese se vor găsi concomitent în mediu atât reactan ii cât i produ ii.
Reac iile reversibile se desfă oară în cele două sensuri, până când concentra iile ating anumite
valori specifice sistemului, caracteristice stării de echilibru. Pentru starea de echilibru dacă nu se
modifică condi iile externe (temperatură, presiune, concentra ia unui compus) concentra iile
reactan ilor i produ ilor rămân constante.
Toate reac iile chimice pot fi considerate procese de echilibru. Unele dintre procese pot fi
deplasate într-un sens sau în altul prin modificarea condi iilor externe.
Reac iile chimice care decurg, practic, într-un anumit sens se numesc reac ii ireversibile.
Existen a unei reac ii ireversibile se poate realiza prin deplasarea totală echilibrului chimic într-un
singur sens. Acest lucru se poate realiza numai în cazul în care unul dintre produ ii de reac ie nu mai
poate participa la reac ii în sens invers. În acest fel concentra ia sa scade treptat provocând deplasarea
echilibrului în direc ia formării unei noi cantită i de compus, până la consumarea completă a
reactan ilor.
Se pot considera ireversibile procesele chimice:
• Procesele din care rezultă un compus volatil, care părăse te sistemul;
• Procesele din care rezultă un compus greu solubil care părăse te solu ia, sau mediul de
reac ie;
• Procesele din care rezultă un compus pu in disociat, sau o combina ie complexă;
• Arderile;
• Exploziile;
• Neutralizările dintre acizi tari i baze tari.
VII.2. DEFINIREA CONCEPTULUI DE ECHILIBRU.
Echilibrul este larg răspândit în natură, reprezintă acea stare ideală de minimă energie, spre
care tinde orice sistem fizic sau chimic.
Pentru un sistem închis, la păstrarea condi iilor externe invariabile, starea de echilibru se poate
recunoa te prin men inerea proprietă ilor constante. Analizând reac ia chimică:
A+B C+D
se constată că la începutul transformării când în sistem se introduc doar speciile A i B reac ia
decurge în sensul A+B C+D. Pe măsură ce concentra ia produ ilor cre te se declan ează i o
reac ie inversă C+D A+B, care în timp poate avea o viteză semnificativă. În momentul în care
viteza reac iei directe devine egală cu viteza reac iei inverse, reac ia pare a se fi oprit, reactan ii nu se
mai consumă i nu se mai formează produ i de reac ie. În realitate speciile din sistem interac ionează
în continuare, dând procese în ambele sensuri, formându-se produ i de reac ie, produ ii de reac ie trec
în reactan i.
96
R DUCU GALERU
După atingerea stării de echilibru concentra iile reactan ilor i ale produ ilor de reac ie rămân
constante în timp, conferind sistemului stabilitate. Deoarece echilibrul este format din două procese
care decurg continuu în sensuri opuse cu viteze egale, se poate considera că echilibrul are un
caracterul dinamic.
Sistemele de echilibru sunt caracterizate de mobilitate, deoarece după ce au fost perturbate i
modificate condi iile externe, se pot modifica concentra iile participan ilor. Sistemul poate reveni la
starea ini ială spontan, dacă este îndepărtată cauza perturbatoare.
VII.3. LEGEA ACŢIUNII MASELOR.

CONSTANTE DE ECHILIBRU.
Se reprezintă procesul de echilibru :

v1
A+B C+D
V2
Unde v1 reprezintă viteza reac iei directe, iar v2 viteza reac iei inverse, care se pot calcula prin
rela iile:
v 1 = k1 [A] [B] v 2 = k2 [C] [D]
În aceste rela ii prin nota iile [A], [B], [C], [D] s-au precizat concentra iile molare la echilibru
ale speciilor participante, exprimate în moli/l. În starea de echilibru viteza reac iei directe este egală
cu a reac iei inverse:
v1 = v2 k1 [A] [B] = k2 [C] [D]
Prin raportul dintre cele două constante de viteză se poate calcula constanta de echilibru:
k1 [C] [D]
Kc = =
k2 [A] [B]
Kc reprezintă constanta de echilibru exprimată func ie de concentra iile molare. Constanta de
echilibru, Kc, are valori constante dacă condi iile externe sunt men inute constante. Expresia
anterioară reprezintă legea ac iunii maselor, prezentată în 1964 de către savan ii Guldberg i Waage.
Enun ul acestei legi este: „Raportul dintre produsul concentra iilor produ ilor de reac ie i produsul
concentra iilor reactan ilor, este constant la atingerea stării de echilibru”.
Modul de calcul al constantelor de echilibru se poate deduce dacă se analizează exemplele
următoare:
[H2O]2
2H2 + O2 2H2O Kc =
[H2]2 [O2]
[H2O]2 [Cl2]2
4HCl + O2 2H2O + 2Cl2 Kc =
[HCl]4 [O2]
[NO2]2
2NO + O2 2NO2 Kc =
[NO]2 [O2]
Constante de echilibru pot fi calculate i func ie de presiuni par iale, sau frac ii molare.
97
R DUCU GALERU
Echilibrele sunt stabile, dacă nu se modifică condi iile exterioare. Echilibrul se poate deplasa
în urma unor interven ii din exterior, este mobil i dinamic (deoarece procesele în cele două sensuri
nu încetează).
Dacă constanta de echilibru are valoarea Kc= 1, atunci toate speciile chimice sunt la echilibru
în propor ii constante, echilibrul nu este deplasat în nici o direc ie.
În cazul în care constanta de echilibru are valori Kc < 1, concentra ia produ ilor este mai mică
decât concentra ia reactan ilor. În acest caz echilibrul este deplasat spre stânga i este favorizată
formarea reactan ilor.
În cazul în care Kc > 1, concentra ia produ ilor este mai mare decât concentra ia reactan ilor,
este favorizată formarea produ ilor i echilibrul este deplasat spre dreapta.
VII.4.FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ

ECHILIBRUL CHIMIC.
PRINCIPIUL LUI LE CHÂTELIER.
Orice factor exterior poate perturba starea de echilibru, deplasând sistemul într-un sens sau în
altul, modificând concentra iile participan ilor. Observând acest fenomen chimistul francez Henry
Louis Le Châtelier a demonstrat un principiu care îi poartă numele:
Dacă asupra unui sistem aflat la echilibru, se exercită o constrângere atunci sistemul se
deplasează în sensul diminuării constrângerii. Prin constrângere se în elege schimbarea, modificarea
unor parametri externi, sau ac iunea unor for e externe perturbatore.
VII.4.1. INFLUENŢA CONCENTRAŢIEI ASUPRA ECHILIBRULUI CHIMIC.
La cre terea concentra iei unui reactant sau a unui produs pentru un sistem aflat la echilibru,
echilibrul se va deplasa în sensul consumării acestuia. Pentru a ilustra acest fenomen vom analiza
procesul chimic care se realizează între clorura cuprică i iodura de potasiu.
CuCl2 + 2KI 2KCl + CuI + 1/2I2
galben
În urma interac iunii dintre cei doi compu i se va forma o solu ie coloidală de culoare
galbenă, datorită formării precipitatului de CuI. Dacă se adaugă cloroform, (CHCl3), o substan ă care
dizolvă iodul, îl scoate din sistem prin dizolvare selectivă, echilibrul se deplasează în sensul refacerii
iodului, cantitatea de precipitat cre te. La adăugare de amidon, indicator pentru iod, stratul de
cloroform se va colora în albastru.
Dacă din exterior se adaugă solu ie de amoniac, stratul de cloroform i iod se decolorează iar
cantitatea de precipitat galben scade. Amoniacul a fost utilizat pentru complexarea ionilor de Cu2+ din
stratul lichid.
Cu2+ + 4NH3 [Cu(NH3)4]2+
CuCl2 + 4NH3 [Cu(NH 3)4]Cl2
+2
Prin extragerea ionilor de Cu , echilibrul se va deplasa în sensul refacerii acestora, deci
procesul decurge în sens invers:
98
R DUCU GALERU

ioni de cupru cantitatea de
extrasi din precipitat
sistem prin galben
complexare scade
În concluzie modificarea concentra iei participan ilor echilibrul poate fi deplasat, dovedindu-
se încă o dată mobilitatea sa.
VII.4.2. INFLUENŢA TEMPERATURII ASUPRA ECHILIBRULUI CHIMIC.
Pentru un proces reversibil dacă reac ia directă este exotermă, reac ia inversă este endotermă.
Cre terea temperaturii favorizează reac ia endotermă, care consumă căldură, iar scăderea temperaturii
favorizează procesul exoterm.
Pentru a examina aceste fenomene se va analiza procesul de dimerizare al hipoazotitei. Pentru
aceasta se va prepara întâi într-un tub închis hipoazotită, din reac ia dintre cupru i acid azotic
conform proceselor reprezentate în continuare. În primul proces se formează monoxid de azot, care în
contact cu aerul se autooxidează la dioxid de azot, NO2, care este denumit hipoazotită i este un gaz
brun.
3Cu + 8HNO3 3Cu(NO3)2 + 2 NO + 4 H2O
NO + 1/2 O2 NO2
brun
Dacă tubul se introduce într-un vas cu apă rece, sau ghea ă, hioazotita dimerizează conform
procesului exoterm:
2NO2 N2O4 + Q scaderea temperaturii favorizeaza procesul exoterm
incolor
Dimerul format este incolor. La scăderea temperaturii gazul din tub devine incolor.
Introducerea tubului într-un vas cu apă caldă, va favoriza procesul invers, procesul endoterm,
care consumă căldură, culoarea brună se intensifică:
2NO2 N2O4 + Q cresterea temperaturii favorizeaza procesul endoterm
brun
VII.5. PROBLEME ECHILIBRU CHIMIC.
1. Se cere scrierea expresiei matematice pentru Kc corespunzătoare proceselor chimice:

PCl3 + Cl2 PCl5
a.
H2 + I2 2HI
b.
3H2 + N2 2NH3
c.
2NO 2NO + O2
d. 2
2. Se dă procesul chimic:
99
R DUCU GALERU
1
2HBr H2 + Br2 -36,2 kJ
2
Pentru care se cere:
a. Reprezentarea expresiei matematice pentru Kc corespunzătoare procesului chimic;
b. Calculul valorii Kc dacă se cunosc concentra iile speciilor la echilibru: [HBr]= 0,7mol/litru;
[Br2]= 0,5 mol/litru; [H2]= 0,3 mol/litru;
c. Nota i sensul de deplasare al echilibrului chimic dacă cre te concentra ia bromului;
d. Nota i sensul de deplasare al echilibrului chimic dacă scade concentra ia bromului;
e. Nota i sensul de deplasare al echilibrului chimic dacă scade temperatura.
1
2NO2 2NO + O2 - 56kJ
2
a. Calculul valorii Kc dacă se cunosc concentra iile speciilor la echilibru: [NO]= 0,06mol/litru;
[NO2]= 0,01 mol/litru; [O2]= 0,03 mol/litru;
b. Nota i sensul de deplasare al echilibrului chimic dacă cre te concentra ia oxigenului;
c. Nota i sensul de deplasare al echilibrului chimic dacă scade concentra ia dioxidului de azot;
d. Nota i sensul de deplasare al echilibrului chimic dacă cre te temperatura.
1
4HCl + O2 2Cl2 + 2H2O
2
a. Reprezentarea expresiei matematice pentru Kc corespunzătoare procesului chimic;
b. Calculul valorii Kc dacă la echilibru în sistem se găsesc 4 moli de amestec echimolecular de
HCl, Cl2, O2 i H2O;
c. Nota i sensul de deplasare al echilibrului chimic dacă cre te concentra ia oxigenului;
d. Nota i sensul de deplasare al echilibrului chimic dacă scade concentra ia clorului;
e. Nota i sensul de deplasare al echilibrului chimic dacă se introduce în sistem exces de HCl.
5. Într-o reac ie de echilibru A+B 2C s-au găsit pentru A i C valorile concentra iilor la echilibru
egale i cu valoarea 1 mol/litru, iar pentru B o concentra ie de 0,75 moli/litru. Să se determine
concentra iile ini iale ale reactan ilor i valoarea constantei de echilibru.
6. Să se determine valoarea constantei de echilibru pentru procesul A+B 2C dacă se cunosc
concentra iile la echilibru pentru speciile A i B egale între ele i au valoarea de 2 moli/litru.
Randamentul de transformare de 25%.
7. Pentru reac ia A+B 2C+D s-a lucrat cu un amestec de A i B în raport molar de 1: 2. Să se
determine valoarea constantei de echilibru dacă randamentul de transformare a lui A este 50%.
8. Pentru reac ia de ob inere a COCl2 s-a lucrat cu 2 moli/litru de CO, respectiv 2 moli/litru de Cl2.
tiind că la echilibru s-au ob inut 0,4 moli/litru COCl2 reprezenta i ecua ia reac iei chimice,
determina i procentul de CO transformat i valoarea constantei de echilibru.
9. Pentru reac ia A 3B+C s-au luat în lucru 2 moli/litru substan ă A. Să se determine valoarea
constantei Kc dacă la echilibru s-au găsit 0,5 moli/litru compus A.
10. Se introduc 0,5 moli HI într-un recipient cu volumul de 2 litri. tiind că reac ia de descompunere
a HI decurge cu o constantă de echilibru de Kc= 2*10-2, să se determine compozi ia în procente de
100
R DUCU GALERU
volum a amestecului gazos rezultat i densitatea absolută a acestui amestec. Calculele se vor
efectua pentru condi ii normale de temperatură i presiune.
11. Pentru reac ia PCl5 PCl3+Cl2 la echilibru densitatea absolută a amestecului gazos rezultat este
= 6 g/litru. Să se determine procentul de PCl5 transformat i valoarea pentru Kc. (Se consideră
to i compu ii gazo i).
12. Pentru reac ia de descompunere a PCl5 la temperatura de 200oC i 1 atm. Gradul de
descompunere a PCl5 este 0,8. Să se determine densitatea amestecului gazos la echilibru în
condi iile date.
13. Să se calculeze care este valoarea constantei de echilibru pentru reac ia NO2 NO+1/2O2 dacă
volumul recipientului în care s-au introdus 2 moli reactant este 10 litri iar gradul lui de
transformare este de 80%.
14. În reac ia de sinteză a acidului iodhidric din elemente s-au găsit la echilibru 4 moli H2, 0,5 moli I2
i 10 moli de HI. Să se calculeze raportul molar H2: I2 la începutul reac iei i compozi ia
procentuală în procente de moli a amestecului la echilibru, dacă s-ar porni de la 4 moli H2 i 4
moli I2.
15. Pentru reac ia A 2B s-au găsit la echilibru 4 moli de B. Să se determine valoarea lui Kc dacă s-
au luat în lucru 3 moli de A.
16. Pentru reac ia 3AB 2A + AB3 din 4 moli/litru de AB existen i ini ial au mai rămas la echilibru
2,5 moli/litru. Să se determine valoarea constantei de echilibru Kc.
17. Într-un vas cu volumul de 1 litru se introduc 1 mol de SO2 i 0,5 moli de O2. Dacă se transformă
20% din SO2 calcula i compozi ia procentuală în procente de moli a amestecului la echilibru i
valoarea lui Kc.
18. Pentru procesul de reducere cu hidrogen molecular a dioxidului de carbon la monoxid de carbon
reactan ii se introduc în raport masic de 22: 1, iar valoarea constantei de echilibru Kc= 2*10-2. Se
cere să se calculeze compozi ia în procente molare a amestecului la echilibru.
19. Pentru dimerizarea dioxidului de azot se porne te de la 4 moli de NO2, se ob ine un amestec
gazos cu raport molar N2O4: NO2 = 1: 2. Se cere să se calculeze randamentul procesului.
20. Se descompune termic propanul cu formare doar de metan i etenă. Ecua ia reac iei chimice este:
C3H8 CH4 + C2H4
Dacă se porne te de la 12 moli de propan, iar constanta de echilibru este 6, să se calculeze care
este procentul de metan în amestecul final.
21. Se dă procesul de echilibru: A + 2B 2C + D. Concentra iile molare la echilibru sunt [A]= [D]=
1mol/litru i [B]= [C]= 2moli/litru. Determina i valoarea constantei de echilibru.
22. Se dă procesul de echilibru: A + B C + D. Concentra iile molare la echilibru sunt
[A]=5moli/litru; [B]= 8 moli/litru i [D]= [C]. Dacă constanta de echilibru are valoarea de 0,4 să
se calculeze concentra iile pentru speciile C sau D la echilibru.
VII.6.RĂSPUNSURI ŞI REZOLVĂRI PROBLEME

ECHILIBRU CHIMIC.
1. Expresiile constantelor de echilibru:

[PCl5] [HI]2 [NH3]2 [O2] [NO]2
a Kc = b Kc = c Kc = d Kc =
[PCl3] [Cl2] [H2] [I2] [H2]3 [N2] [NO2]2
2. a. Expresia constantei de echilibru:

101
R DUCU GALERU
[H2] [Br2]
Kc =
[HBr]2
b. Kc= 0,306; c. Echilibrul chimic se deplasează în sensul 2; d. Echilibrul chimic se deplasează în
sensul 1; e. Echilibrul chimic se deplasează în sensul 2.
3. a. Kc= 1,08 moli/litru; b. Echilibrul chimic se deplasează în sensul 2; c. Echilibrul chimic se
deplasează în sensul 2; d. Echilibrul chimic se deplasează în sensul 1.
4. a. Expresia constantei de echilibru:
[Cl2]2 [H2O]2
Kc =
[HCl]4 [O2]
b. Kc= 1 litru/mol; c. Echilibrul chimic se deplasează în sensul 1. d. Echilibrul chimic se
deplasează în sensul 1. e. Echilibrul chimic se deplasează în sensul 1.
5. Se poate alcătui un tabel de tipul:
Concentra ii(mol/litru) A B 2C
Ini ială 1,5 1,25
Consumată 0,5 0,5
Echilibru 1 0,75 1
Kc =1,33
6. 2moli………………..75%
x…………………….100% x=2,66 moli/litru A=2,66 moli/litru B;
Se alcătuie te un tabel de tipul:
Concentra ii(mol/litru) A B 2C
Ini ială 2,66 2,66
Consumată 0,66 0,66
Echilibru 2 2 1,32
Kc = 0,435.
Concentra ii(mol/litru) A B 2C D
Ini ială 1 2
Consumată 0,5 0,5
Echilibru 0,5 1,5 1 0,5
K= 0,66 mol/litru.
CO + Cl2 COCl2
Se poate realiza un tabel de tipul:
Concentra ii(mol/litru) CO Cl2 COCl2
Ini ială 2 2
Consumată 0,4 0,4
Echilibru 1,6 1,6 0,4
Kc = 0,15625 litri/mol. Se transformă 20%.
Concentra ii(mol/litru) A 3B C
Ini ială 2
Consumată 1,5
102
R DUCU GALERU

Kc = 237,375 mol3/litru3.
Concentra ii(mol/litru) 2HI H2 I2
Ini ială 0,25
Consumată 2x
Echilibru 0,25-2x x x
2 2
Kc = x /(0,25-2x) = 0,02; x1 este negativ iar x2= 0,03 mol/litru; [HI]= 0,19 mol/litru la echilibru;
[H2]= 0,03= [I2]; %HI= 76; %H2= %I2 = 12; mamestec= 32 g; Vamestec= 5,6 litri; amestec= 5,71
g/litru.
11. Se poate realiza un tabel de tipul:
Concentra ii(mol/litru) PCl5 PCl3 Cl2
Ini ială 1
Consumată X
Echilibru 1-x x x
Kc = 0,672 mol/litru; mamestec= 208,5 g, Vamestec= (1+x)22,4; x= 0,55 moli; se transformă 55%.
12. Se alcătuie te un tabel de tipul:
Concentra ii(mol/litru) PCl5 PCl3 Cl2
Ini ială 1
Consumată 0,8
Considerăm că amestecul final ar con ine 0,2 moli pentaclorură, 0,8 moli triclorură i 0,8 moli
clor, atunci se pot calcula pentru acest amestec mamestec= 208,5 g; V= 69,81 litri; = 2,98 g/litru în
condi iile date.
13. Se poate realiza un tabel de tipul:
Concentra ii(mol/litru) NO2 NO 1/2O2
Ini ială 0,2
Consumată 0,16
Echilibru 0,04 0,16 0,08
Kc = 1,13(mol/litru)1/2
Concentra ii(mol/litru) H2 I2 2HI
Ini ială 9 5,5
Consumată 5 5
Echilibru 4 0,5 10
Raportul molar H2: I2= 9: 5,5= 1,636 la începutul reac iilor. K= 50; după calcularea constantei de
echilibru se va alcătui acela i tabel dar se notează cu x cantitatea necunoscută de compus
reac ionat dacă se porne te de la 4 moli hidrogen i 4 moli iod.
Concentra ii(mol/litru) H2 I2 2HI
Ini ială 4 4
Consumată X X
Echilibru 4-x 4-x 2x
103
R DUCU GALERU
Se ob ine o ecua ie 46x2 - 400x + 800 = 0; se alege o singură solu ie x= 3,11 moli, cealaltă solu ie
este prea mare. La echilibru amestecul de reac ie con ine 0,89 moli H2; 0,89 moli I2; 6,22 moli HI,
total 8 moli amestec. La echilibru %H2= 11,125; %I2= 11,125; %HI= 77,75.
15. Kc=16 moli/litru.
Concentra ii(mol/litru) 3AB 2A AB3
Ini ială 4
Consumată 1,5
Echilibru 2,5 1 0,5
Kc= 0,32.
Concentra ii(mol/litru) SO2 1/2O2 SO3
Ini ială 1 0,5
Consumată 0,2 0,1
Kc= 0,395 (litru/mol)1/2. Numărul total de moli la echilibru este 1,4. %SO2= 57,14; %O2= 28,57;
%SO3= 14,27.
18. Raport molar CO2: H2= 1: 1. Se notează cu x numărul de moli dioxid de carbon consuma i. Se
înlocuiesc valorile în expresia constantei de echilibru care are valoarea de 0,02 i se ob ine ca
solu ie viabilă a ecua iei x= 0,123. Rezultă o compozi ie la echilibru %H2= %CO2= 43,8; %H2O=
%CO= 6,15.
19. 50%.
20. 33,33%.
21. 1.
22. 4 moli/litru.
104
R DUCU GALERU
CAPITOLUL VIII
TERMOCHIMIE
VIII.1. REACŢII EXOTERME, REACŢII ENDOTERME.
Reac iile exoterme sunt procese chimice care decurg cu degajare de căldură. Cele mai cunoscute
de reac ii exoterme sunt procesele de ardere i reac iile de neutralizare.
C+ O2 CO2 + Q
CH4 + 2O2 CO2 + 2H2O + Q

2NaOH + H2SO4 Na2SO4 + 2H2O + Q
Reac iile endoterme sunt reac iile care decurg cu absorb ie de căldură din exterior. Cele mai
cunoscute de reac ii endoterme sunt procesele de descompunere, prăjirile i unele reac ii din chimia
organică.
2KClO3 + Q 2KCl + 3O2
CaCO3 + Q CaO + CO2
VIII.2. CĂLDURA DE REACŢIE. ENTALPIE.
Căldura degajată dintr-o reac ie exotermă, sau absorbită într-o reac ie endotermă, măsurată la
presiune constantă se nume te entalpie i se notează cu H. Entalpia este un parametru de stare, nu se
poate măsura la un moment dat pentru un compus, sau o transformare, se poate aprecia doar varia ia
pentru un anumit proces i se va nota cu H.
Prin energie internă a unui sistem se în elege însumarea tuturor energiilor cinetice i energiilor
poten iale ale particulelor care alcătuiesc sistemul i se notează cu U. Nu se poate determina energia
internă a unui sistem la un moment dat, se poate aprecia doar o varia ia în transformări, varia ie notată
cu U.
În termodinamică entalpia reprezintă suma dintre energia internă i lucru mecanic necesare unui
sistem pentru a- i ocupa volumul propriu la presiune constantă:
H= U+p V
În expresia anterioară produsul p. V reprezintă lucru mecanic.
Dacă volumul se men ine constant pentru o transformare (transformare izocoră), căldura de
reac ie este egală cu varia ia energiei interne:
Qv = U
Dacă presiunea este păstrată constantă într-o transformare (transformare izobară), căldura de
reac ie este egală cu varia ia de entalpie:
Qp = H
Pentru o reac ie chimică care decurge după schema: REACTAN I PRODU I varia ia de
entalpie se calculează cu rela ia:
Hreac ie = Hprodu i - Hreactan i
Pentru procesele exoterme, care decurg cu degajare de căldură Q> 0 (se analizează func ie de
mediul exterior care prime te căldură de la sistem), iar H< 0 (se analizează func ie de sistem care
pierde căldură i energia lui scade). Acest lucru se poate explica prin faptul că prin degajare de energie
105
R DUCU GALERU
în exterior energia produ ilor este mai mică decât energia reactan ilor. Hprodu i< Hreactan i, iar diferen a lor
este negativă. Reprezentarea proceselor care înso esc arderea carbonului, proces exoterm:
C + O2 CO2 + 393,2 Kj
Hreac ie= -393,2 Kj, iar Qreac ie = +393,2 Kj.
În cazul proceselor endoterme, care decurg cu absorb ie de căldură Q< 0 (se analizează func ie
de mediul exterior care furnizează căldură în sistem), iar H> 0 (se analizează func ie de sistem care
prime te căldură din exterior i energia lui cre te). Acest lucru se poate explica prin faptul că prin cedare
de energie în exterior energia produ ilor este mai mică decât energia reactan ilor, Hprodu i> Hreactan i, iar
diferen a lor este pozitivă. Descompunerea calcarului, proces endoterm decurge după modelul:
CaCO3 + 117,79 Kj CaO + CO2
Hreac ie= +117,79 Kj, iar Qreac ie = -117,79 Kj.
Entalpia substan elor elementare (alcătuite dintr-un singur tip de elemente) se consideră egală cu
zero.
Varia ia de entalpie care înso e te procesul de sinteză a unui mol de substan ă din elementele
componente se nume te entalpie molară, iar dacă este măsurată în condi ii standard va fi o entalpie
molară standard. Valorile pentru entalpiile molare standard sunt tabelate i pot fi utilizate în calcule
termochimice. Entalpia molară de formare standard, se măsoară în Kj/mol i se notează simbolic:
conditii standard
t= 25oC si p= 1atm
Hof
formare
Pentru prezentarea modului de calcul al varia iei de entalpie în cursul unui proces vom analiza
pentru procesul de oxidare al aluminiului:
2Al + 3/2O2 Al2O3
Hreac ie= Hprodu i - Hreactan i = H f,Al2O3 - 2 H f,Al -3/2 Hof,O2 = Hof,Al2O3 - 0 -0 = Hof,Al2O3
o o
Calculul varia iei de entalpie pentru procesul de sinteză a metanului din elementele componente:
C + 2H2 CH4
Hreac ie= Hprodu i - Hreactan i = H f,CH4 - 2 H f,H2 – Hof,C = Hof,CH4 - 0 - 0 = Hof,CH4
o o
Cele două exemple demonstrează faptul că varia ia de entalpie a sistemului care se realizează la
sintetizarea unui mol de substan ă din elemente, coincide cu entalpia molară de formare standard a
substan ei sintetizate.
VIII.3. LEGEA LUI HESS.
În 1840 fizicianul rus G. H. Hess a publicat legea care îi poartă numele cu următorul enun :
„Căldura absorbită sau degajată într-o transformare chimică este constantă indiferent de drumul
parcurs”. Cu ajutorul acestei legi se pot realiza calcule i aprecieri asupra transformărilor termochimice.
Pentru ilustrarea semnifica iilor acestei legi se poate analiza reprezentarea următoare:
106
R DUCU GALERU
dH1
dH2
REACTANTI PRODUSI dH1 = dH2 = dH3
2
dH3
3
Pentru procesul de oxidare în etape a carbonului până la monoxid de carbon i apoi la dioxid de
carbon, se pot analiza consecin e ale legii lui Hess prin schema următoare:
CO(g)
+1/2O2 +1/2O2
dH2 dH3 dH1 = dH2 + dH3
+O2
C(s) CO2(g)
dH1
Conform legii lui Hess asupra ecua iilor reac iilor chimice se pot face opera ii algebrice,
înmul iri, adunări, scăderi, împăr iri, avându-se grijă ca acelea i opera iuni să fie efectuate i asupra
valorilor varia iei de entalpie. Varia ia de entalpie pentru cazul în care în proces intră doi moli de
reactant este de două ori mai mare decât varia ia de entalpie pentru cazul unui singur mol de reactant:
C(s) + O2 CO2(g) dH = -282,8 Kj
2C(s) + 2O2 2CO2(g) dH= -2*282,8 Kj = - 565,6 Kj
VIII.4. ENERGIA DE LEGĂTURĂ.
Desfacerea legăturilor chimice este un proces endoterm, decurge cu absorb ie de energie.

Formarea de legături chimice se realizează cu degajare de energie, este un proces exoterm.
Energia absorbită la desfacerea unei legături este egală cu energia degajată la formarea aceleia i
legături. Să analizăm procesele de scindare a legăturilor chimice din molecula metanului:
CH4 CH3 + H H = 430,5 kJ/mol
CH3 CH2 + H H = 372 kJ/mol
CH2 CH + H H = 514 kJ/mol
CH C+ H H = 338,6 kJ/mol
În exemplele prezentate, pentru fiecare caz se desface o legătură C-H, dar cantitatea de energie
absorbită este diferită. Varia ia de entalpie, H în aceste procese se nume te energie de disociere. H1
H2 H3 H4. Energiile de disociere sunt diferite, fiecare scindare este caracterizată de o anumită
valoare pentru a energiei de disociere, aceasta depinde de stabilitatea radicalilor supu i transformărilor.
107
R DUCU GALERU
Pentru utilizare în calcule este necesară o valoare unică, o energie de legătură, care se calculează prin
medie aritmetică pentru cele patru energii de disociere.
Pentru legătura C-H valoarea energiei de legătură, utilizată în calcule este C-H= 413,77 KJ/mol.
Energia necesară desfacerii unei legături chimice dintr-un anumit compus se nume te energie de
disociere.
Media aritmetică a energiilor de legătură, pentru un anumit tip de legătură se nume te energie de
legătură i este notată cu .
Energiile de legătură diferă func ie de numărul de electroni pu i în comun dintre două elemente.
Astfel energia legăturii triple este mai mare decât energia corespunzătoare legăturii duble i aceasta mai
mare decât energia corespunzătoare simplei legături:
C C> C=C> C-C
C N> C=N> C-N
C=O> C-O
Pentru calculul varia iei de energie pentru o reac ie chimică, este necesar să se facă bilan ul între
toate energiile consumate pentru desfacerea legăturilor chimice i energiile degajate la formare de noi
legături chimice:
Hreac ie = leg turi desf cute - leg turi formate
Pentru reac ii exoterme legături formate> legături desfăcute; Hreac ie < 0;
Pentru reac ii endoterme legături formate< legături desfăcute; Hreac ie> 0.
Modul de calcul al varia iei de entalpie în reac ia de sinteză a acidului clorhidric, func ie de
energiile legăturilor desfăcute i legăturilor formate:
H2 + Cl2 2HCl
Hreac ie = H-H + Cl-Cl - 2 H-Cl
Calculul H pentru reac ia de sinteză a apei din elementele componente:
2H2 + O2 2H2O
Hreac ie = 2 H-H + O=O -4 H-O
VIII.5. CĂLDURA DE DIZOLVARE.
Căldura molară de dizolvare reprezintă cantitatea de căldură degajată, sau absorbită la dizolvarea
unui mol de substan ă într-o cantitate mare de solvent.
Pentru determinarea experimentală a acestui parametru se utilizează un calorimetru, care este un
vas care reduce mult din schimburile de căldură cu exteriorul. Se cântăre te o cantitate de substan ă i se
calculează numărul de moli cântări i cu rela ia: = m/M
Se introduce cantitatea de substan ă în calorimetru i se adaugă o cantitate de mapă. Se măsoară
temperatura ini ială din laborator i temperatura amestecului de la momentul amestecării. Se notează
temperatura din timp, în timp i se notează temperatura cea mai mare observată în func ie de care se va
calcula t= tmaximă observată – tini ială.
Căldura degajată la dizolvare se va calcula cu rela ia: Q = m c t, unde m este masa solu iei,
suma dintre masa apei i masa substan ei dizolvate. c reprezintă căldura specifică a solu iei, care pentru
solu ii diluate se consideră egală cu a apei i are valoarea de 4,185 j/gram.grad.
Pentru a interpreta varia ia de entalpie la dizolvarea unui mol de substan ă ( Hdizolvare) se va
utiliza rela ia:
H = Q/
108
R DUCU GALERU
unde reprezintă numărul de moli de hidroxid dizolva i. Căldura de dizolvare are valori specifice pentru
fiecare specie chimică analizată. Căldura de dizolvare se poate măsura în J, Kj, cal, Kcal.
VIII.6. CĂLDURA DE NEUTRALIZARE.
Neutralizarea este reac ia chimică dintre un acid i o bază cu formare de sare i apă. La
neutralizarea unui mol (echivalent gram) de acid tare monobazic cu un mol (echivalent gram) de bază
tare monoacidă se degajă o cantitate de căldură de 57,27 Kj/mol, indiferent de natura celor două specii.
Hneutralizare = -57,27 Kj/mol
Procesul de neutralizare dintre acidul clorhidric i hidroxidul de sodiu:
HCl(ag) + NaOH(aq) NaCl(aq) + H2O(l)
Acidul i baza sunt tari i se reprezintă total ionizat.
(Na+ + OH-) + (H+ + Cl-) (Na+ + Cl-) + H2O
Prin reducerea ionilor de sodiu i clor, procesul devine simplificat:
OH-(aq) + H+(aq) H2O(l)
Căldura molară de neutralizare reprezintă cantitatea de căldură degajată, sau absorbită la
neutralizarea dintre un echivalent gram de acid cu un echivalent gram de bază, sau dintre un mol de ioni
hidroniu, cu un mol ioni hidroxil.
Pentru determinarea experimentală se introduc solu iile în calorimetru după ce au fost cântărite.
Se măsoară temperatura ini ială din laborator i temperatura amestecului de la momentul amestecării. Se
notează temperatura din timp, în timp i se notează valoarea cea mai mare. Se va calcula t= tmaximă
observată – tini ială.
Căldura degajată la neutralizare se va calcula cu rela ia: Q = m c t, unde m este suma dintre
masa solu iei de acid i masa solu iei de bază. c reprezintă căldura specifică a solu iei, care pentru solu ii
diluate se consideră egală cu a apei i are valoarea de 4,185 j/gram.grad.
Pentru a interpreta varia ia de entalpie la neutralizarea unui echivalent gram de acid cu un
echivalent gram de bază. ( Hneutralizare) se va utiliza rela ia:
H = Q/
unde reprezintă numărul de echivalen i-gram neutraliza i.
VIII.7. EXERCIŢII ŞI PROBLEME TERMOCHIMIE.
1. Calcula i cantitatea de căldură degajată la arderea a 10 m3 metan dacă se cunoa te Hreac ie = -802
Kj/mol.
2. Pentru arderea grafitului la dioxid de carbon se determină H= -393,2 Kj/mol, iar pentru arderea
diamantului la dioxid de carbon se determină H= -395,08 Kj/mol. Care este valoarea H pentru
transformarea diamantului în grafit?
3. La formarea sulfurii de carbon se determină H= -0,94 Kj/mol. Determina i valoarea H pentru
descompunerea aceluia i compus.
4. La arderea unui mol de C2H5OH se degajă o cantitate de 1365 Kj/mol. Calcula i entalpia de formare
a acestui compus dacă se cunosc entalpiile de formare pentru apă de –285,5 Kj/mol i pentru dioxid
de carbon de –393,2 Kj/mol.
109
R DUCU GALERU
5. Să se calculeze puterea calorică măsurată în Kj/m3 pentru un amestec format din două păr i masice
de CH3OH i trei păr i de C2H5OH, dacă la arderea completă a unui mol de CH3OH degajă 710,6
Kj/mol, iar la arderea a 0,5 moli de C2H5OH se degajă 679,25 Kj.
6. La arderea unui amestec echimolecular de C2H6 i C3H8 cu masa de 3,7 g se degajă 188,8 Kj. Care
este cantitatea de căldura degajată la arderea a 1 Kg din acest amestec? Dar la arderea a 1 m3 din
acela i amestec?
7. În două recipiente cu volume egale se află mase egale de CH4 i de H2. Se dă foc ambelor gaze. Care
este raportul între cantită ile de căldură degajate la cele două arderi, dacă între căldurile de ardere
pentru 1 mol de CH4 i 1 mol de H2 există raportul de 1:3.
8. Se arde un amestec de 5 m3 de CH4 si C2H2, măsurat la 27oC i 1,8 atm. tiind că densitatea
amestecului în condi iile de mai sus este de 1,3 Kg/m3, să se calculeze cantitatea de căldură degajată
la ardere. (Se dau valorile HardereCH4 = -802 Kj/mol; HardereC2H2 = -226,36 Kj/mol).
9. Prin arderea la presiune constantă a 1400 cm3 monoxid de carbon se degajă 17,66 Kj. Care este
căldura degajată la arderea a 2,5 moli CO? Dar dacă s-ar arde 1,7 g care este căldura degajată?
10. Calcula i puterea calorică a CH4 dacă se cunosc entalpiile standard de formare pentru metan de –
74,822 Kj/mol, pentru dioxidul de carbon de –393,129 Kj/mol i pentru apă de –241,604 Kj/mol.
11. Prin arderea unui mol de C6H6 rezultă 3264,406 Kj, iar prin arderea unui mol de C10H8 cu 2052,554
Kj mai mult. Să se calculeze căldura de formare pentru cei doi compu i dacă HfH2O = –285,5776
Kj/mol i HfCO2 = – 393,2 Kj/mol.
12. tiind că entalpia de formare a SO2 este –296,612 Kj/mol i a trioxidului de sulf este 394,8 kj/mol
determina i varia ia de entalpie a sistemului la arderea unui mol de SO2 i la arderea a 8 g sulf până
la SO2 i apoi la SO3.
13. 20 g NaOH se dizolvă în 400 g apă la 20oC. Dacă se cunoa te căldura molară de dizolvare a NaOH
Q= 42,8 Kj/mol, să se calculeze temperatura finală a solu iei.
14. Să se calculeze căldura molară de dizolvare pentru KOH în apă, dacă pentru dizolvarea a 2,8 g
compus în 20 g apă cu temperatura de 20oC temperatura a urcat la 48,3oC.
15. În 200 g apă distilată aflată într-un calorimetru se dizolvă 10,1 g KNO3. Cunoscând că temperatura
ini ială a apei este de 20oC, Hdizolvare= +35 Kj/mol să se calculeze temperatura finală a solu iei.
16. O solu ie de clorură de amoniu, NH4Cl, con ine la 1 mol de sare 7,9365 moli apă. Dacă Hdiz=
+15,02 Kj/mol, căldura specifică a solu iei este egală cu a apei, iar temperatura ini ială este de 20oC,
să se calculeze care va fi temperatura finală la dizolvarea a 2 moli compus.
17. 10 g solu ie de acid sulfuric 98% se dizolvă în apă i formează o solu ie de concentra ie 4,9% (c=
4,18 J/mol.grad). Determina i cre terea de temperatură dacă H= -76,58 Kj/mol. Care ar fi cantitatea
de căldură degajată la neutralizarea acestei solu ii cu o cantitate corespunzătoare de KOH solid?
18. 4 g de NaOH se dizolvă în apă i formează o solu ie de concentra ie 4%, căldura specifică se
consideră aceia i cu a apei. Care va fi temperatura finală a solu iei dacă Hdiz= -41,3 Kj/mol, iar
temperatura apei utilizate a fost de 20oC?
VIII.8. REZULTATE ŞI INDICAŢII DE REZOLVARE

EXERCIŢII ŞI PROBLEME TERMOCHIMIE.
1. Q=358035,71 Kj/10m3.
2. Hdiamant ->grafit= H2- H1=-1,88 Kj.
3. H= 0,94Kj.
4. Hf,alcool= 2Hf,CO2 + 3Hf,H2O - Hr = -277,9 Kj.
110
R DUCU GALERU
5. Se va considera un amestec format din 2 Kg metanol i 3 Kg etanol; metanol=62,5 moli; etanol=

65,217 moli; Q degajată de metanol= 44412,5 Kj; Q degajată de etanol= 88597,29 Kj; Q total=
133009,79 Kj; Vmetanol=1400 litri; Vetanol=1460,86 litri; Vtotal= 2860,86 litri; Q= 46493 Kj/m3.
6. 3,7 g amestec con ine 1,5 g etan i 2,2 g propan; volumele lor corespunzătoare în condi ii normale
sunt de 1,12 litri etan i 1,12 litri propan; volumul amestecului de gaze este 2,24 litri; Q degajată de
1 Kg este de 51027 Kj; Q degajată de 1m3 este de 84285,7 Kj.
7. Se notează căldura de ardere a hidrogenului cu x, iar cea pentru metan cu 3x; se consideră câte 100 g
din fiecare gaz; raportul căldurilor de ardere rezultă egal cu 24.
8. Masa amestecului este 6,5 Kg; numărul total de moli este 0,3658; 0,3658 moli amestec; x moli
metan i 0,3658-x moli acetilenă; x= 0,3;
CH4 + 2O2 CO2 + 2H2O; C2H2 + 5/2O2 2CO2 + H2O;
Q ardere metan= 802 Kj; Q ardere acetilenă= 1255,2 Kj; Qdegajat de amestec = 323,19 Kj.
9. 0,0625 moli CO; CO + 1/2O2 CO2; Q degajat de 2,5 moli este de 706,4 Kj; Q degajat de 1,7 g
este de 17,155 Kj.
10. CH4 + 2O2 CO2 + 2H2O; H = Hf,CO2 + 2Hf,H2O –Hf,CH4 = -801,515Kj/mol;
Pcalorică = 801,515Kj/mol = 35781,91Kj/m3.
11. C6H6 + 15/2O2 6CO2 + 3H2O; Hf,benzen= 6Hf,CH4 + 3Hf,H2O – Hr= 48,89Kj/mol ;
C10H8 + 12O2 10CO2 + 4H2O; Hf,naftalină= 10Hf,CH4 + 4Hf,H2O – Hr= 243,41 Kj/mol ;
12. Htr SO2 în SO3= -98,188 Kj/mol; H1 (pentru transformarea a 8 g S în SO2) = -74,153 Kj; H2 (pentru
transformarea a 8 g S în SO3) = -98,71 Kj.
13. Q= mc t; msol= 420 g; t=Q/mc= 24,35 oC; tf= 44,35oC.
14. Q= mc t = 2700 J; = 0,05 moli; H= -54 Kj/mol.
15. = 0,0855 moli; msol= 210,1 g Q=-2995,76 J; proces endoterm; t= Q/mc= -3,4oC; tf=16,6oC.
16. Q= -30040 J; proces endoterm; msol= 392,714; t= Q/mc= -18,27oC; tf= 1,73oC.
17. Md1= 9,8 g; ms2=200 g; Q=0,1*76,58=7,658 Kj; Q=7658 J; t= Q/mc= 9,14oC; Hneutralizare acid
tare+bază tare= -57,27 Kj/Eg; numărul de Eg= 0,2; Qneutralizare= +114,54 Kj.
18. Qdizolvare= 4130 J; NaOH= 0,1 moli; t= Q/mc= 9,86 oC; tf= 29,86oC.
111
R DUCU GALERU
CAPITOLUL IX
VITEZA DE REAC IE
În marea majoritate a reac iilor studiate în laboratorul de chimie transformarea reactan ilor în
produ i se realizează într-un timp foarte scurt. Un studiu atent al reac iei chimice arata că în natură multe
procese au loc într-un interval de timp apreciabil până la atingerea stării finale. Toate fenomenele care se
petrec în timp se caracterizează prin viteză.
Cinetica este o ramură a chimiei-fizice care studiază condi iile în care se desfă oară o reac ie
chimică, viteza cu care se desfă oară o reac ie chimică i factorii care influen ează o reac ie chimică.
IX.1. TEORIA CIOCNIRILOR. COMPLEX ACTIVAT. ENERGIA DE ACTIVARE.
Teoria ciocnirilor se referă la fenomene care au loc la întâlnirea reactan ilor pentru a forma o
reac ie chimică. În general, pentru ca o reac ie chimică să se producă, este necesar ca o serie de legături
dintre particule sa se desfacă, iar altele noi să se formeze. Conform teoriei cinetico-moleculare,
particulele constituente ale materiei sunt într-o continuă mi care având energii diferite. În lumina acestei
teorii, redistribuirea legăturilor chimice are loc în urma ciocnirii dintre particulele reactante. Nu toate
ciocnirile dintre particulele reactante sunt eficace, astfel încât să conducă la produ i finali de reac ie.
Particulele care se ciocnesc trebuie sa aibă o orientare (un unghi) favorabilă i o energie suficient de
mare pentru desfacerea legăturilor chimice.
În urma ciocnirii între două specii reactante se formează o structură intermediară, bogată în
energie i instabilă, numită complex activat. Acest complex se poate transforma în produ i de reac ie,
sau se poate descompune cu refacerea reactan ilor. Pentru toate reac iile chimice, exoterme sau
endoterme, complexul activat este starea cu energia cea mai ridicată, atât fa ă de reactan i cât i fa ă de
produ i.
Energia de activare reprezintă cantitatea de energie necesară pentru formarea complexului
activat. Din multitudinea de ciocniri care se realizează în mediul de reac ie sunt eficace doar acelea care
conduc la produ i de reac ie. Pentru aceasta particulele reactante trebuie să aibă o orientare favorabilă i
energie suficient de mare. Energia se poate ob ine prin diferite procese de activare, iradieri, expuneri la
lumină, căldură.
Diferen a dintre energia reactan ilor i energia produ ilor de reac ie constituie efectul termic al
reac iei chimice. Reac iile pot fi exoterme (cu degajare de căldură) i endoterme (cu absorb ie de
căldură).
112
R DUCU GALERU
În reprezentările grafice anterioare sunt prezentate evolu iile energetice în timp ale unei reac ii
exoterme i a uneia endoterme. De aici rezultă că:
Energia de activare este mai mare în reac ia endotermă decât în reac ia exotermă;
În reac ia exotermă energia moleculelor produ ilor de reac ie este mai mică decât energia
moleculelor reactan ilor, iar diferen a dintre ele este egală cu căldura de reac ie, care fiind
degajată, are valori negative;
În reac ia endotermă, energia moleculelor produ ilor de reac ie este mai mare decât energia
moleculelor reactan ilor, diferen a dintre ele fiind egală cu căldura de reac ie absorbită.
În func ie de energia de activare de reac iile chimice se pot clasifica:
• Reac ii care decurg cu viteză foarte mare, dacă energia de activare, Ea, este mai mică de 40 Kj/mol;
• Reac ii care decurg cu viteză măsurabilă, dacă energia de activare 80 Kj/mol < Ea < 125 Kj/mol;
• Reac ii lente dacă energia de activare, Ea, este mai mare de 170 Kj/mol.
IX.2.VITEZA DE REACŢIE
IX.2.1. DEFINIŢIA VITEZEI DE REACŢIE.
Dacă termodinamica chimică stabile te condi iile în care o reac ie chimică se realizează spontan
i cu efectele termice care înso esc procesele chimice, cinetica chimică permite cunoa terea evolu iei
unei reac ii chimice în timp. Cinetica urmăre te viteza de reac ie, influen a diferi ilor factori exteriori
asupra ei i cunoa terea etapelor intermediare, respectiv a mecanismului reac iei.
Din punct de vedere cantitativ, viteza unei reac ii chimice se poate defini ca fiind varia ia
concentra iei în unitatea de timp. Ecua ia reac iei chimice care va fi analizată în continuare:
aA + bB + cC + dD Produsi
În această transformare A, B, C, D, sunt substan ele reactante, a căror concentra ie scade în timp.
a, b, c, d sunt coeficien ii stoechiometrici. Viteza de reac ie se poate exprima func ie de varia ia
concentra iei reactan ilor CA, sau a produ ilor de reac ie CP, în unitatea de timp. Calculul vitezei de
reac ie func ie de reactan i sau de produ ii de reac ie se realizează cu rela iile:
dC A dC P
v sau v
dt dt
În primul caz, datorită scăderii în timp a concentra iei reactantului A, dA<0, expresia vitezei are
semnul minus, pentru că valoarea calculată pentru o viteză nu poate fi negativă. În cazul al doilea când
calculul se efectuează prin raportare la varia ia concentra iei produ ilor de reac ie, deoarece dP>0,
113
R DUCU GALERU
expresia este cu semnul +. Prin dA i dP se în elege varia ia concentra iilor acestor specii în intervalul de
timp analizat.
Viteza de reac ie cre te odată cu numărul de ciocniri dintre molecule, care la rândul lor cre te
odată cu concentra ia substan elor reactante. Timpul de reac ie este considerat intervalul scurs de la
amestecarea reactan ilor, până la apari ia primelor particule de produ i. Unitatea de măsură pentru viteză
este mol/litru*secundă.
IX.2.2. CALCULUL VITEZEI DE REACŢIE.
Calculul vitezei de reac ie prin metoda analitică se realizează prin analizarea raportului de
varia ie a concentra iei în timp, C/ t. Viteza are întotdeauna valori pozitive, din acest motiv când se
calculează func ie de concentra ia reactan ilor se utilizează rela ia v = - C/ t, iar când se calculează
func ie de concentra ia produ ilor de reac ie se utilizează rela ia v = C/ t.
Pentru o reac ie aA + bB cC + dD viteza se poate calcula func ie de varia ia concentra iei în
timp pentru to i participan ii la reac ie. Între cele patru posibilită i de calcul ale vitezei există o
propor ionalitate VA/a= VB/b= VC/c= VD/d. Prin metoda analitică, se va calcula viteza medie într-un
interval de timp.
Pentru calculul vitezei de reac ie se poate folosi i metoda grafică. Pentru aceasta se construie te
un grafic bine etalonat, în care se vor nota valori ale concentra iilor la anumite momente de timp, c= f(t).
Dacă se studiază un reactant curba va fi descrescătoare, iar pentru produ i de reac ie curba este
crescătoare. Se trasează o curbă continuă, care să unească cât mai multe puncte din determinările
experimentale. Se calculează panta în diferite puncte. Panta reprezintă raportul între dimensiunea catenei
opuse i cea a catenei laterale, pentru un triunghi dreptunghic construit aleatoriu. Acest triunghi, cu
ipotenuza perfect tangentă la curbă va prezenta catenele paralele cu axele de coordonate. El se
construie te pentru un anumit punct pe curbă. Panta calculată aici coincide cu viteza instantanee v = tg
= C/ t.
114
R DUCU GALERU
IX.3. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ

VITEZA DE REACŢIE
Viteza de reac ie este influen ată de numero i factori, cei mai importan i fiind concentra ia
reactan ilor i temperatura. Ar fi foarte complicat să se găsească o expresie generală care să prezinte
dependen a constantei de viteza de to i factorii care influen ează vitezele de reac ie.
IX.3.1. INFLUENŢA CONCENTRAŢIEI

ASUPRA VITEZEI DE REACŢIE.
Viteza de reac ie cre te dacă concentra ia substan elor care iau parte la reac ie este mai mare,
cre terea numărului de particule reactante, cre te i posibilitatea de manifestare a ciocnirilor eficace.
Legea vitezei în care se prezintă dependen a vitezei de concentra ie are expresia:
v = k[concentra ia molară a reactan ilor]n
unde v este viteza de reac ie, k este un factor de propor ionalitate numit constanta de viteză, iar n este
ordinul de reac ie.
115
R DUCU GALERU
Pentru reac ia aA + bB cC + dD legea vitezei are expresia v = k[A]nA*[B]nB , unde [A], [B]
reprezintă concentra iile molare ale reactan ilor, iar nA i nB reprezintă ordine par iale de reac ie. Ordinul
total de reac ie se calculează prin însumarea ordinelor par iale n=nA+nB . Suma dintre coeficien ii
stoechiometrici reprezintă molecularitatea reac iei: m=a+b.
Pentru reac ii simple ordinele de reac ie coincid cu coeficien ii stoechiometrici.
Reac ii de ordinul I sunt cele mai simple reac ii, care au forma simplificată A produ i. Dintre
reac iile din această categorie fac parte descompunerile, izomerizările i alte procese simple. Pentru
reac ii de ordinul I, (ordinul de reac ie n=1) expresia matematică a vitezei de reac ie este:
v = k[A]nA= k[A] = -dc/dt
Legătura între concentra ia ini ială co i concentra ia după un timp, c, se realizează prin expresia:
ln c/co = -kt.
Timpul de înjumătă ire reprezintă timpul scurs până când jumătate din cantitatea de reactant se
consumă. Rela ia între concentra ia finală i ini ială pentru acest caz este C=Co/2. Deoarece ln2= 0,693
rela ia de legătură între timpul de înjumătă ire i constanta de viteză este: k=ln2/t1/2 .
Pentru reac ii de ordinul I constanta de viteză de măsoară în s-1.
Reac iile de ordinul II, au ordinul total de reac ie n=2. Aceste reac ii se pot reprezenta la modul
general A + B produ i. Exemple sunt reac iile de neutralizare, reac ii de combinare, arderile. Pentru
acestea expresia matematică a vitezei de reac ie este:
v = k[A]*[B]= kc2 = - c/ t.
Rela ia între concentra ia finală i ini ială este 1/C - 1/Co= k2t. Legătura între timpul de
înjumătă ire i constanta de viteză se poate calcula cu rela ia t1/2 = 1/k2t.
Pentru determinarea experimentală a modului în care influen ează concentra ia viteza de reac ie
se studiază reac ia chimică dintre tiosulfatul de sodiu i acidul sulfuric:
Na2S2O3 + H2SO4 Na2SO4 + SO2 + S + H2O
Reac ia poate fi monitorizată deoarece se va considera că reac ia este finalizată în momentul
apari iei unei opalescen e, care se datorează formării sulfatului coloidal.
Pentru început se va men ine concentra ia constantă pentru acidul sulfuric, modificând
concentra ia solu iei de tiosulfat. Se măsoară timpul până la apari ia sulfului coloidal i se consideră că
apari ia sulfului coloidal se realizează pentru o varia ie a concentra iei de c=1mol/litru. Dacă se
realizează această aproxima ie viteza se poate calcula cu rela ia v = 1/ t.
În continuare este prezentat un tabel care con ine determinările realizate în laboratoare colare i
modul de calcul pe etape a vitezei de reac ie, pentru procesul chimic analizat anterior.
Nr. Volumul cm3 Concentra ia Timpul măsurat Viteza de
epru- Solu ie Solu ie Na2S2O3 cu cronometrul reac ie
betei Na2S2O3 H 2O a (secunde) 1
A b v (sec-1)
a b t
1. 6. 0. 1. 150 s 0,006
2. 4. 2. 2/3 240 s 0,004
3. 3. 3. 1/2 360 s 0,0027
4. 2. 4. 1/3 420 s 0,0023
Se constată că la concentra ii mari ale reactan ilor viteza de reac ie este mai mare, timpul scurs
până la formarea sulfului coloidal este mai mic.
Pentru studiul experimental al influen ei concentra iei asupra vitezei de reac ie se poate utiliza i
procesul H2O2 + H2SO4 + KI I2 + K2SO4 + 2H2O, iodul format se pune în eviden ă cu ajutorul
116
R DUCU GALERU
amidonului. Se măsoară timpul scurs de la amestecarea celor două eprubete, până la apari ia colora iei
albastre. Aceasta se consideră că apare la o varia ie a concentra iei de c=1mol/litru, deci viteza de
reac ie se poate calcula cu rela ia v = 1/ t.
IX.3.2. INFLUENŢA TEMPERATURII

S-a observat ca viteza unei reac ii creste odată cu ridicarea temperaturii. Determinările
experimentale arată ca la o cre tere de temperatură cu numai 10oC viteza cre te de 2-3 ori. Cre terea
vitezei se datorează măririi numărului de ciocniri dintre molecule, deoarece cre terea temperaturii
măre te mobilitatea moleculelor, iar probabilitatea de a se ciocni între ele este mai mare. La temperaturi
mari numărul de molecule care pot depă i pragul de energie poten ială este mai mare.
Ridicarea temperaturii, sau mic orarea energiei de activare sunt două posibilită i de a mari viteza
de reac ie
Pentru ilustrarea modului în care influen ează temperatura viteza de reac ie se poate analiza
procesul chimic:
Experimentele se vor realiza cu amestecarea reactan ilor, păstrându-se constante concentra iile,
dar modificându-se temperaturile la care se efectuează măsurătorile.
Calculul vitezei de reac ie se va face asemănător cu cel realizat la analiza influen ei
concentra iei. Se întocme te un tabel de date conform modelului urmărit în continuare. Tabelul următor
con ine determinările realizate în laboratoare colare i modul de calcul pe etape a vitezei de reac ie,
pentru cazul în care concentra iile sunt men inute constante variindu-se temperatura la care se realizează
determinările.
Nr. Solu ie Solu ie Temperatura Timpul măsurat Viteza de
o
epru- Na2S2O3 H2SO4 C cu cronometrul reac ie
betei (ml) (ml) (secunde) 1
v (sec-1)
t
1. 6. 6. 80 150 s 0,006
2. 6. 6. 70 240 s 0,004
3. 6. 6. 30 360 s 0,0027
4. 6. 6. 20 420 s 0,0023
Energia de activare se poate calcula cu legea lui Arhenius:
k=Ae-Ea/RT .
Unde R= 8,31 J/mol*grad; A este un coeficient i reprezintă factor de frecven ă (o măsură a
ciocnirilor eficace).
Ea se poate determina grafic după logaritmare legii lui Arhenius care devine:
lnk = -Ea/RT + lnA.
Se vor calcula separat logaritmul natural al constantelor de viteză pentru diferite temperaturi, iar
punctele vor fi înregistrate într-un grafic cu coordonatele lnk= f(1/T).
Se va trasa o dreaptă, a cărei ecua ie generală y= mx+n, unde y= lnk; m= Ea/R; x= 1/T; n= lnA.
Panta dreptei coincide pentru această ecua ie tg =-Ea/R.
117
R DUCU GALERU
Ea se poate determina i din calcule la diferite temperaturi. Se va calcula lnk1 pentru temperatura
T1 i lnk2 pentru temperatura T2. Se înlocuiesc valorile în legea lui Arhenius lnk2 = lnA – Ea/RT2; lnk1 =
lnA – Ea/RT1; prin diferen ă rezultă:
Ea = RT1T2/(T1-T2)* ln(k2/k1).
IX.3.3. INFLUENŢA SUPRAFEŢEI DE CONTACT

Suprafe e mari de contact asigură un număr mai mare de ciocniri. Se pot studia reac iile de
ardere a cărbunelui utilizându-se cărbunele sub formă de bulgări, granule sau pulbere. Viteza de ardere
este mai mare în cazul cărbunelui pulbere, deoarece contactul între cărbune i oxigen se realizează
pentru mai multe particule în acela i timp.
Se poate utiliza i carbonat de calciu sub formă de fi bulgări, granule sau pulbere pentru reac ia
cu acidul clorhidric:
CaCO 3 + 2HCl CaCl2 + H2O + CO 2
Se va observa că la granula ii mai mici reac ia va fi mai rapidă.
Dacă se utilizează determinări pentru reac ia dintre iodura de potasiu i azotat de plumb:
Pb(NO3)2 + 2KI PbI2 + 2 KNO3
precipitat
galben
Se va măsura timpul până la finalizarea reac iei, utilizând reactan ii sub forme de solu ii, pulberi,
sau bulgări. Se va constata că viteza cea mai mare este în cazul utilizării reactan ilor sub formă de
solu ii, deoarece posibilitatea de contact a reactan ilor este mai mare, numărul de ciocniri este mai mare.
În solu ie reactan ii se amesteca la nivel molecular, iar reac ia decurge cu viteza mare, deoarece
probabilitatea ciocnirii a două particule este foarte mare în masa fluidului. În amestecul pulverulent
reac ia nu are loc în întreaga masa a sistemului, este localizată la nivelul punctelor în care granulele
substan elor vin în contact. În cazul cristalelor numărul punctelor de contact este i mai mic.
Suprafa a de contact este un factor care influen ează considerabil viteza reac iilor chimice, în
sistem eterogen.
118
R DUCU GALERU
IX.3.4. INFLUENŢA CATALIZATORILOR

Catalizatorii sunt substan e care modifică viteza de reac ie, iau parte la reac ia chimică într-un
anumit stadiu al ei, dar se regăsesc neschimba i la sfâr itul reac iei. Catalizatorii se caracterizează prin
activitate catalitică.
Proprietă ile catalizatorilor:
Sunt substan e care determină producerea unei reac ii chimice, care nu are loc în absen a lor.
Dacă sunt folosi i în cantită i mici, sunt de cele mai multe ori suficien i pentru a produce reac ia
între cantită i mari de reactan i;
Măresc viteza de reac ie;
Participă la reac ii dar se găsesc cantitativ la sfâr itul lor;
Sunt selectivi favorizând doar o anumită reac ie;
Au rolul de mic ora energia de activare a reactan ilor;
Modifică mecanismul reac iei schimbând i ordinul de reac ie. De exemplu descompunerea
acidului iodhidric, care în general este o reac ie de ordinul II, în faza gazoasă, devine reac ie de
ordinul I, în prezen a platinei cu rol de catalizator;
Se consumă în timp.
În func ie de natura catalizatorului i a mediului de reac ie catalizele pot fi omogene sau
eterogene.
Orice catalizator este caracterizat prin activitate catalitică. Aceasta se poate măsura prin viteza de
reac ie, exprimata prin numărul de molecule care reac ionează în unitatea de timp, pe unitatea de spa iu
de reac ie.
Activitatea catalizatorilor scade treptat în timp, se dezactivează. De aceea din timp în timp
catalizatorii trebuie reactiva i.
Promotorii, nu modifică viteza de reac ie, în absen a catalizatorilor, dar împreună cu catalizatorii
măresc considerabil activitatea catalizatorilor. Anumite substan e au capacitatea de a reduce sau, în
unele cazuri de a anula activitatea catalizatorilor. Aceste substan e se numesc otrăvuri, sau inhibitori.
Un exemplu de reac ie catalitică este descompunerea apei oxigenate, care este favorizată de
sărurile de Fe(III), Cu(II), Pb(II), MnO2 i sticlă.
IX.4. PROBLEME CINETICĂ CHIMICĂ

1. Pentru reac ia de descompunere a N2O5 conform ecua iei 2N2O5 4NO2 + O2 s-au determinat
următoarele valori experimentale:
Timp(min) 0 184 319
[N2O5] mol/l 2,33 2,08 1,91
Să se calculeze viteza medie de consum a pentaoxidului de azot pe intervalul de timp 184-319 min i
viteza medie de formare a oxigenului pe acela i interval.
2. Pentru reac ia chimică A + B produ i s-au determinat următoarele valori experimentale:
v(mol/l*s) [A] mol/l [B] mol/l
0,01 0,2 0,1
0,02 0,4 0,1
0,08 0,2 0,2
119
R DUCU GALERU
Determina i ordinele par iale de reac ie, ordinul total, expresia vitezei de reac ie i valoarea
constantei de viteză.
3. Se dă procesul dintre carbonatul de calciu i acidul clorhidric. Dacă se utilizează 100 ml solu ie de
acid clorhidric i după 2 minute masa amestecului scade cu 0,22 g să se calculeze viteza de consum a
acidului clorhidric.
4. Se prezintă reac ia chimică 2NO + Br2 2NOBr, pentru care se cunoa te nNO= 2; nBr2= 1.
Reprezenta i expresia matematică a vitezei de reac ie i indica i cum se modifică viteza dacă se
triplează concentra ia bromului, iar concentra ia monoxidului de azot se men ine constantă.
5. Se dă reac ia 2A C + B, care este de ordinul II i pentru care viteza de reac ie este de 5*10-
7
mol/l*sec, pentru o concentra ie ini ială a speciei [A]= 0,2 mol/l. Determina i constanta de viteză i
unitatea ei de măsură.
6. Se dă reac ia 2A + 3D C + B, dacă viteza de formare a componentului B este de 0,3 mol/l*sec, să
se calculeze vitezele de consum corespunzătoare pentru A i D.
7. În cazul reac iei A produ i la o cre tere de m ori a concentra iei lui A viteza cre te de m ori.
Determina i ordinul de reac ie.
8. Pentru reac ia A + B C viteza de reac ie se triplează la triplarea concentra iei lui A i cre te de 9
ori când ambele concentra ii se triplează. Stabili i ordinele de reac ie. Scrie i expresia vitezei de
reac ie.
9. Reac ia A + 2B C are viteza de formare a produsului C egală cu 0.4 mol/l*h. Determina i viteza
de reac ie raportată la reactan i.
10. Într-un vas de 0,5 l se găsesc 0,16 moli de O2 i 0,04 moli de NO. Se va declan a reac ia 2NO + O2
2NO2 la temperatura de 0oC pentru care viteza este de 0,76*10-6 moli/I*sec. Determina i
constanta de viteză la această temperatură
11. Pentru reac ia CO + Cl2 COCl2 se dau concentra iile ini iale [CO]= 0,3 mol/l i [Cl2]= 0,2 mol/l.
Dacă se măre te concentra ia clorului la 0,6 mol/l i a oxidului de carbon la 1,2 mol/l de câte ori
scade sau cre te viteza de reac ie?
12. Cât este constanta de viteză (măsurată în l/mol x sec) pentru reac ia 2A produ i dacă viteza este de
5*10-7 mol/l*sec pentru o concentra ie a lui A de 0,2 mol/l?
13. Prin tratarea carbonatului de calciu cu 167 ml solu ie acid clorhidric greutatea amestecului de reac ie
scade cu 0,22g în 4 minute. Care este viteza medie raportată la acidul clorhidric?
14. La începutul unei reac ii concentra ia unuia dintre reactan i este 1moli/litru, după 8 minute este 0,9
moli/litru; după 16 minute 0,81 moli/litru; iar după 24 minute de 0,729 moli/litru. Determina i
ordinul de reac ie.
15. Pentru reac ia A + B C se dau datele cu ajutorul cărora se cere să scrie i expresia vitezei de
reac ie:
Viteza ini iala [A] (mol/l) [B] (mol/l)
(mol/l*sec)
0,02 3 3
0,18 9 3
0,36 9 6
16. Ce se întâmplă cu viteza reac iei A + B C dacă amestecul se diluează la dublu cu apă?
17. Se dă reac ia A + B + C D. Să se determine ordinul total de reac ie i expresia vitezei de reac ie
tiind că dacă se dublează concentra ia lui A viteza cre te de două ori, dacă se dublează concentra ia
lui B viteza cre te de 4 ori, iar dacă se triplează concentra ia lui C viteza se măre te de 9 ori.
18. Care sunt ordinele par iale i ordinul total în cazul reac iei:
120
R DUCU GALERU
2FeCl3 + SnCl2 2FeCl2 + SnCl4

Viteza ini ială [FeCl3] [SnCl2]
V1 0,1 0,1
27V1 0,3 0,3
4V1 0,2 0,1
19. Determina i ordinul de reac ie la descompunerea apei oxigenate:
T(min) 0 10 20 30
[H2O2] 1,8 0,97 0,52 0,28
(mol/l)
20. La o reac ie de ordinul II la care concentra iile ini iale ale celor doi reactan i sunt egale i în 1000 s
se consumă 20% din A. Care este intervalul de timp în care se consumă 60% din A ?
21. Care este valoarea constantei de viteză (sec-1) dacă v1=7,5*10-5 mol/l*sec, la o concentra ie de 1,5 M
pentru specia reactantă?
IX.5. REZOLVĂRI ŞI RĂSPUNSURI PROBLEME

CINETICĂ CHIMICĂ
1. v= 1,25*10-3mol/l*min.
2. nA= 1; nB= 3; n= 1+3= 4; v= k [A][B]3, k= 50 l3/mol3*s.
3. cHCl= 0,1 moli; v= 0,05 mol/l*min.
4. v= k [NO]2[Br2]; se notează v1= k [NO]2[Br2]; v2= k [NO]23[Br2], se face raport i rezultă că v1/v2=
1/3, deci viteza cre te de 3 ori.
5. k= v/[A]2= 125*10-7 l/mol*sec.
6. vA= 0,6 mol/l*sec; vD= 0,9 mol/l*sec.
7. n= 1 deoarece v= kcn; (mv)= k(mc)n.
8. v= kcn; (9v)= k(3c)n; se face raportul celor două rela ii i se ob ine n= 2; v= k[A][B].
9. vA/1= vB/2 = vC/1; vA= 0,4 moli/litru.sec; vB= 0,8 moli/litru*sec.
10. [O2]= 0,16/0,5= 0,32 moli/litru; [NO]=0.04/0.5=0.08moli/litru; v=k[NO]2[O2];
k=29,68sec*litru/mol.
11. V1= k*0,3*0,2; v2= k* 0,6*1,2; v2/v1= 12; viteza cre te de 12 ori.
12. Din unitatea de măsură pentru k rezultă că ordinul de reac ie este II. K=1,25*10-6 litru/mol secundă.
13. m= 0,22g CO2; CaCO3 + 2HCl CaCl2 + H2O + CO2; se consumă 0,365 g HCl care corespunde
unei varia ii de concentra ie de 0,06 moli/litru; v=2,5*10-4mol/litru*sec.
14. Se alcătuie te un tabel:
Timp (minute) 0 8 16 24
Concentra ie (mol/litru) 1 0,9 0,81 0,729
Concentra ie medie 0,95 0,855 0,7695
pentru un interval
(mol/litru)
Viteză medie pentru un 0,0125 0,01125 0,010125
interval (mol/litru*minut)
121
R DUCU GALERU
Se fac rapoarte ale expresiilor vitezelor de reac ie pentru două intervale din tabel i se ob ine n=1.
15. Se fac rapoarte ale expresiilor vitezelor de reac ie pentru două intervale din tabel i se ob ine nA= 2;
nB= 1; expresia vitezei de reac ie devine v= k[A]2[B].
16. Viteza scade de 4 ori după raportarea expresiilor corespunzătoare ale vitezelor de reac ie: v1= kc2;
v2= k(c/2)2.
17. nA= 1; nB= 2; nC= 2; ordinul total de reac ie este 5.
18. Se fac rapoarte ale expresiilor vitezelor de reac ie pentru două intervale din tabel i se ob ine n1= 2;
n2= 1; ordinul total de reac ie este 3.
19. Se calculează concentra ii i viteze medii pentru intervalele de timp date v1=0,083 mol/litru*minut;
v2= 0,045 mol/litru*minut; c1mediu= 1,385 mol/litru; c2mediu= 0,745 mol/litru. Se fac rapoarte ale
expresiilor vitezelor de reac ie pentru cele două intervale de timp i se ob ine n= 1.
20. Se aplică expresia caracteristică calculării constantei de viteză sau ale concentra iilor la un anumit
moment pentru ecua ii de ordinul II 1/c-1/co=kt; se fac rapoarte ale rela iilor 1/0,8co-1/co=1000k i
1/0,4co-1/co=kt i se ob ine t= 6000 secunde= 100 minute.
21. Ordinul I, k= 5*10-5 sec-1.
122
R DUCU GALERU
CAPITOLUL X
LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ I CHIMIE FIZICĂ
X.1. VARIAŢIA PROPRIETĂŢILOR ELEMENTELOR ÎN SISTEMUL PERIODIC.
Substan e i ustensile de laborator: sodiu, magneziu, aluminiu, cărbune, sulf, fosfor, hidroxid de
sodiu, hidroxid de magneziu, hidroxid de aluminiu, apă de clor, apă de brom, iodură i bromură de
potasiu, solu ii de acizi: clorhidric, sulfuric, fosforic, solu ii de turnesol, cilindri din sticlă, cle te metalic,
cu it, hârtie de filtru, sursă de căldură, lingură de ars, eprubete. Hidroxizii de magneziu i aluminiu se
vor prepara în laborator din sărurile lor prin tratare cu un hidroxid alcalin.
Mod de lucru:
a) Reac iile metalelor cu oxigenul i apa .
• Auto-oxidarea sodiului i potasiului.
Sodiul i potasiul sunt metale active, reac ionează cu oxigenul din aer foarte u or. Pentru a putea
fi protejate se păstrează în vase închise la culoare sub petrol. Se scoate din petrol o bucă ică de sodiu se
terge cu hârtie de filtru i se cură ă cu un cu it de stratul de oxid. Se va remarca luciul metalic al
sodiului care se manifestă doar în tăietură proaspătă i dispare în câteva minute, dacă este lăsat liber în
aer. Experimentul se repetă i pentru potasiu, reac ia este mai rapidă. Au avut loc reac iile:
2Na + O2 Na2O2
peroxid de
sodiu
2K + O2 K2 O 2
peroxid de
potasiu
• Arderea sodiului.
O bucă ică de sodiu cură at cu cu itul se introduce într-o lingură de ars, trecută printr-o bucată de
carton(pentru protec ie). Se încălze te cu aten ie în flacără, până începe să ardă, apoi se introduce într-un
cilindru din sticlă în care în prealabil s-a pregătit un amestec din apă cu câteva picături de fenolftaleină.
Se observă formarea întâi a unui praf galben solubil în apă (peroxidul de sodiu), solu ia din cilindru se
colorează în ro u (bază + fenolftaleină = ro u). Au avut loc reac iile:
2Na + O2 Na2O2
Na2O2 + H2O 2NaOH + 1/2O2
• Arderea panglicii de magneziu.
În flacăra unui bec de gaz se introduce cu ajutorul unui cle te de ars o panglică de magneziu. Metalul se
aprinde cu flacără orbitoare, iar pe cle tele de ars după reac ie rămâne o pulbere albă de oxid. Separat se
pregăte te un pahar de apă în care se picură fenolftaleină. Se introduce pulberea de oxid în vas, apa se
înro e te datorită formării hidroxidului de magneziu. Au avut loc reac iile:
Mg + 1/2O2 MgO
MgO + H2O Mg(OH)2
• Arderea piliturii de aluminiu.

În flacăra unui bec de gaz se presară pulbere de aluminiu. Se observă scântei mici la oxidarea
aluminiului. A avut loc reac ia:
123
R DUCU GALERU
2Al + 3/2O2 Al2O3

• Reac iile sodiului i potasiului cu apa.
Se pregăte te un pahar de apă în care se picură fenolftaleină. Se introduce o bucă ică de sodiu
metalic cură ată de stratul de oxid. Apa se înro e te datorită formării hidroxidului de sodiu i se observă
degajare intensă de gaz. Experimentul se repetă i în cazul potasiului, degajarea de gaz este mult mai
intensă, gazul degajat se auto-aprinde cu oxigenul din aer. Acest lucru demonstrează caracterul metalic
mai pronun at al potasiului comparativ cu sodiul. Au avut loc reac iile:
K + H2O KOH + 1/2 H2
H2 + 1/2O2 H2O
• Reac ia magneziului cu apa.
Se pregăte te un pahar de apă în care se picură fenolftaleină. Se introduce o bucă ică de panglică
de magneziu. Nu se observă nici o modificare. Dacă se încălze te solu ia se înro e te datorită formării
hidroxidului de magneziu i se observă degajare de gaz. A avut loc reac ia:
b) Oxidări pentru nemetale.
• Arderea siliciului, sulfului i cărbunelui.
Se vor arde separat în linguri de ars siliciu, sulf i cărbune. Acestea se vor aprinde u or. Oxizii se
vor dizolva în apă ce con ine turnesol. Turnesolul se va colora în ro u ceea ce eviden iază prezen a
mediului acid. (Oxizii nemetalelor au caracter acid, în reac ie cu apa formează acizi oxigena i).
Procesele chimice care au avut loc:
C + O2 CO2
S + O2 SO2
Si + O2 SiO2
CO2 + H2O H2CO3
SO2 + H2O H2SO3
c) Reac ii ale halogenilor cu halogenuri.
Se pregăte te câte un set de trei eprubete cu solu ii una cu bromură de potasiu i două cu iodură
de potasiu. Se adaugă în prima apă de clor iar în cele cu ioduri apă de clor i apă de brom. La scurt timp
solu iile se închid la culoare deoarece halogenul scos din sare este mai colorat decât reactantul.
Halogenul cu electronegativitate mai mare îl substituie pe cel cu electronegativitate mai mică din
compu i. Procesele chimice care au avut loc:
KBr + 1/2Cl2 KCl + 1/2 Br2
galben brun
KI + 1/2Cl2 KCl + 1/2 I2
galben negru
KI + 1/2Br2 KBr + 1/2 I2
brun negru
Concluzii:
Metalele în reac ie cu oxigenul se transformă în oxizi sau peroxizi.
Cu cât metalul este mai electropozitiv el are reactivitate mai mare.
Sodiul reac ionează direct cu apa, magneziul la încălzire, aluminiul nu.
124
R DUCU GALERU
Oxizii metalelor au caracter bazic, în reac ie cu apa formează baze care colorează în ro u
fenolftaleina.
Mărimea caracterului bazic se observă din intensitatea culorii indicatorului, culori mai intense se
manifestă pentru bazele rezultate metale mai electropozitive.
Nemetalele în reac ie cu oxigenul formează oxizi cu caracter acid.
Nemetalele cu caracter electronegativ mai puternic le scot pe celelalte din săruri.
Caracterul electronegativ cre te în grupă de jos în sus.
Acizii colorează în ro u metilorangeul.
X.2.ANALIZĂ COMPARATIVĂ A PROPRIETĂŢILOR FIZICE PENTRU

COMPUŞII IONICI ŞI MOLECULARI
Substan e i ustensile de laborator: Bulgăre de sare, bulgăre de sulf i pulbere de sulf, sulfură de
carbon, apă distilată, pahare, sursă de curent, conductori metalici, întrerupător, bec, doi electrozi de
cărbune.
Mod de lucru:
a)Verificarea conductibilită ii electrice a clorurii de sodiu solide. Se realizează un montaj format din
sursă de curent, conductori metalici, întrerupător, bec i doi electrozi de cărbune. Se închide circuitul
prin atingerea electrozilor de un cristal mare de sare de bucătărie. Becul nu se aprinde, nu există
purtători de sarcină mobili.
b)Verificarea conductibilită ii electrice a solu iei de clorură de sodiu. Se realizează un montaj format din
sursă de curent, conductori metalici, întrerupător, bec i doi electrozi de cărbune Se închide circuitul
prin introducerea electrozilor într-un vas cu solu ie de clorură de sodiu. Becul se aprinde, deoarece
solu iile care conduc curentul electric, au purtători de sarcină, de tipul ionilor care sunt mobili.
c) Verificarea solubilită ii în apă a clorurii de sodiu. Într-un vas cu apă se adaugă sare de bucătărie i se
agită. Sarea se va dizolva.
d)Comportarea cristalului de clorură de sodiu la lovire. Se love te cu un ciocan sau alt obiect greu un
bulgăre de sare. Sub ac iunea for ei exterioare se va sparge.
e) Verificarea conductibilită ii electrice a sulfului solid. Se realizează un montaj format din sursă de
curent, conductori metalici, întrerupător, bec i doi electrozi de cărbune. Se închide circuitul prin
atingerea electrozilor de un bulgăre de sulf. Becul nu se aprinde, nu există purtători de sarcină mobili.
f) Verificarea conductibilită ii electrice a solu iei de sulf dizolvat în sulfură de carbon. Se realizează un
montaj format din sursă de curent, conductori metalici, întrerupător, bec i doi electrozi de cărbune Se
închide circuitul prin introducerea electrozilor într-un vas cu solu ie de sulf în sulfură de carbon. Becul
nu se aprinde, nu există purtători de sarcină mobili.
g)Cercetarea solubilită ii sulfului. Într-un vas cu apă se adaugă pu in sulf pulbere i se agită. Nu se va
dizolva nici chiar dacă vasul se încălze te. Într-un vas cu sulfură de carbon se introduce sulf pulbere.
Acesta se va dizolva.
Concluzii:
Compu ii ionici sunt solubili în apă.
Compu ii ionici sunt solubili în solven i polari.
Compu ii moleculari sunt solubili în solven i nepolari.
Nici compu ii ionici nici cei moleculari nu conduc curentul electric în stare solidă.
Compu ii ionici conduc curentul electric în stare dizolvată.
125
R DUCU GALERU
X.3. PREPARAREA DE SOLUŢII COLOIDALE
Substan e i ustensile de laborator: zahăr, amidon, albumină, sulf, grafit, acid clorhidric, clorură
ferică, sulfat de amoniu, azotat de argint, carbonat de sodiu, clorură de sodiu, alcool etilic, apă, eprubete,
pahare, mojar cu pistil, sursă de încălzire.
Mod de lucru:
a) Într-o eprubetă umplută un sfert cu apă se picătură încet, în picătură un amestec de sulf i alcool
etilic. Se formează un sol.
b) Se mărun e te amidon, sau grafit în prezen a apei cu ajutorul unui mojar din por elan cu ajutorul
unui pistil. Se toarnă con inutul într-o eprubetă i se analizează aspectul exterior.
c) Se încălzesc într-un vas 50 ml apă distilată până la fierbere. Se adaugă încet, în picătură solu ie
de clorură ferică, după care se fierbe 2-3 minute amestecul. Se ob ine astfel o solu ie coloidală de
clorură ferică brună.
d) Peste 50 ml solu ie azotat de argint se adaugă carbonat de sodiu. Amestecul se încălze te. Prin
reducere se va observa depunerea argintului coloidal.
e) La o solu ie de hidroxid feric se adaugă solu ie de sulfat de amoniu 10%. După un timp se va
observa coagularea. Hidroxidul feric se poate prepara din clorura ferică.
f) Într-un vas cu apă caldă se adaugă albumină. Se continuă încălzirea până la coagularea vizibilă a
albuminei.
Concluzii:
Solu ia este un amestec omogen de două sau mai multe substan e.
Unele substan e după amestecare pot fi observate separat, acestea formează amestecuri eterogene..
Sisteme disperse sunt solu iile, emulsiile, solu iile coloidale i solu iile reale.
Sistemele disperse pot fi macro-disperse (suspensii i emulsii) i micro-disperse (solu iile coloidale
i solu ii reale).
X.4.APA
Substan e i ustensile de laborator necesare: apă, ghea ă, un cartof, pahare, eprubete, sticle de ceas,
termometre, sursă de încălzire, electrozi din cărbune, conductori metalici, bec, întrerupător, sursă de
curent continuu.
Mod de lucru:
a)Determinarea proprietă ilor fizice ale apei.
• Pentru verificarea culorii, gustului i mirosului se analizează e antioane de apă distilată, apă de
râu, apă de mare, apă de râu, apă de ploaie.
• Temperatura de topire se poate determina dacă într-un pahar se introduc cuburi de ghea ă care se
vor agita u or cu un termometru. Se va măsura temperatura apei formate imediat.
• Temperatura de fierbere se poate determina dacă într-un pahar se pun 50 ml apă distilată care se
va încălzi cu grijă încet până la fierbere. Se va măsura temperatura la care începe degajare intensă de
vapori, verificându-se i temperatura vaporilor.
• Pentru măsurarea densită ii apei se măsoară cu un cilindru gradat 100 ml apă distilată. Se
cântăre te cu balan a un pahar Berzelius gol. Se introduce apa în pahar i se cântăre te paharul plin.
Prin diferen ă se stabile te masa apei din pahar. Densitatea reprezintă raportul dintre masă i volum
i dacă apa a fost distilată corect din calcule se va ob ine o valoare apropiată de 1g/ml.
126
R DUCU GALERU
b)Demonstrarea existen ei apei în alimente. Se alege un cartof cură at de coajă, se taie în felii, care se
pun pe o sticlă de ceas la încălzit. Deasupra se va monta o sticlă de ceas rece. După un timp se va
observa formarea unor picături de apă pe sticla de ceas de deasupra.
c)Stabilirea conductibilită ii electrice a apei distilate. Se realizează un circuit format dintr-o sursă de
curent, un întrerupător, un bec i doi electrozi din cărbune. Se porne te sursa de curent i se introduc cei
doi electrozi într-un pahar cu apă distilată. Becul nu se aprinde. Dacă în pahar se va picura solu ia unui
acid sau baze, becul se va aprinde, deoarece se va forma o solu ie care are drept purtător de sarcini ioni.
Concluzii:
Apa este incoloră, insipidă, inodoră.
Punctul de fierbere pentru apă este de 100oC, iar cel de topire al ghe ii 0oC.
Densitatea apei este de 1 g/ml.
Toate alimentele con in apă.
Apa pură nu conduce curentul electric. Apa care prezintă impurită i ionice devine un bun conductor
de electricitate.
X.5.FENOMENUL DE DIZOLVARE
Substan e i ustensile de laborator necesare: apă distilată, acid sulfuric, hidroxid de sodiu, clorură de
amoniu, permanganat de potasiu, cerneală, benzen, alcool, ulei de bucătărie, iod cristale, clorură de
sodiu, baghete, sursă de căldură, pahare, eprubete.
Mod de lucru:
a)Observarea fenomenului de difuziune la dizolvarea unui lichid i a unui solid în apă. Într-un pahar se
introduc câteva cristale de permanganat de potasiu. Cu ajutorul unei baghete se prelinge cu mare grijă
apă fără a tulbura paharul. Se va observa cum are loc difuziunea. Opera ia se va repeta prin utilizare de
cerneală, peste care se va turna apă i invers.
b)Influen a temperaturii asupra solubilită ii. Într-un pahar se toarnă 50ml apă distilată. Se adaugă pu in
câte pu in sub agitare continuă clorură de sodiu. La început toată se dizolvă dar după o anumită cantitate
vor rămâne cristale nedizolvate indiferent cât se va continua agitarea. Dacă paharul se va încălzi se va
observa că sarea se dizolvă i mai poate fi adăuga o cantitate suplimentară de dizolvat care va fi
dizolvată. Se lasă să se răcească. Se va observa când se ajunge la temperatura camerei depunerea
excesului de sare.
c)Influen a structurii solvatului i solventului asupra solubilită ii. Se pregătesc patru pahare cu apă
distilată i patru pahare cu benzen. Se adaugă în paharele cu apă în ordine sare de bucătărie, ulei, iod i
alcool. Aceia i solva i se adaugă în ordine în paharele cu benzen. Sarea i alcoolul se vor dizolva în apă,
iar iodul va fi solubilizat de benzen.
d)Influen a presiunii asupra solubilită ii substan elor gazoase. Se umple un pahar cu sifon se lasă un timp
liber, fără capac. Se observă cum că dioxidul de carbon părăse te solu ia mai rapid la început, după care
intensitatea degajării de gaz scade. Pentru analiza unui fenomen asemănător se poate propune grupului
de lucru să se analizeze acasă ce se întâmplă cu un pahar de apă de la robinet, care va fi lăsat descoperit
peste noapte.
e)Fenomene exoterme i endoterme la dizolvare. Se pregătesc trei pahare cu apă la temperatura camerei.
Se măsoară temperatura ini ială a apei. În primul se adaugă sub agitare acid sulfuric, se măsoară
temperatura din timp în timp. Acela i lucru îl vom face la adăugarea hidroxidului de sodiu, în cel de-al
127
R DUCU GALERU
doilea pahar i clorurii de amoniu în paharul al treilea. Se va constata că dizolvările acidului sulfuric i
hidroxidului de sodiu sunt exoterme, iar dizolvarea clorurii de amoniu este un proces endoterm.
Concluzii:
Dizolvarea este un fenomen fizic.
Odată cu cre terea temperaturii cre te solubilitatea în cazul solva ilor solizi sau lichizi, dar scade în
cazul solva ilor gazo i.
Substan ele cu legături asemănătoare sunt solubile unele în altele.
Solven ii polari dizolvă compu ii ionici i compu ii cu molecule polare.
Solven ii nepolari dizolvă compu ii cu molecule nepolare.
La dizolvarea unor compu i se pot manifesta atât fenomene exoterme cât i endoterme.
X.6. PREPARAREA UNOR SOLUŢII DE O ANUMITĂ CONCENTRAŢIE
Substan e i ustensile de laborator: clorură de sodiu, carbonat de sodiu, balan ă analitică, baloane
cotate, sticle de ceas, pisete cu apă distilată, baghete din sticlă, pâlnii.
Mod de lucru:
a)Prepararea unei solu ii de o anumită concentra ie procentuală. Se cântăresc pe o sticlă de ceas 5g de
clorură de sodiu. Se adaugă 95ml apă distilată măsura i cu un cilindru gradat. Se ob ine o solu ie 5%,
considerându-se pentru apa distilată densitatea 1g/ml, deci 95 ml este echivalentul a 95 g apă.
b)Prepararea unei solu ii de o anumită concentra ie molară. Pe o sticlă de ceas se cântăresc la balan a
analitică 5,85g NaCl. Substan a se introduce într-un flacon cotat de 100 ml, cu ajutorul unei pâlnii din
sticlă. Se va avea grijă să se spele la adăugarea apei în balon toată substan a de pe sticla de ceas i de pe
pâlnie. Balonul se completează cu apă distilată până la semn, se pune dopul i se agită. Se poate stabili
ulterior prin calcul concentra ia solu iei în moli/litru.
c)Amestecarea de solu ii de concentra ii cunoscute i determinarea prin calcule a concentra iei solu iei
finale.
Se amestecă în laborator 100 g solu ie HCl 40% cu 150 g solu ie HCl 10%. Se va calcula ulterior
concentra ia solu iei finale.
Se amestecă în laborator 100 g solu ie HCl 30% cu 100 ml solu ie HCl 12% ( =1,059 g/ml Se va
calcula ulterior concentra ia solu iei finale.
Se amestecă în laborator 1 litru solu ie H2SO4 0,5 M, cu 1 litru solu ie H2SO4 de concentra ie 2
M. Se va calcula ulterior concentra ia solu iei finale.
X.7. ACIZII
Substan e, materiale i ustensile de laborator: acid sulfuric, acid clorhidric, acid azotic, acid acetic,
hidroxid de sodiu, hidroxid de calciu, apă distilată, cupru, fier, zinc, magneziu, sulfat de cupru
cristalizat, bicarbonat de sodiu, carbonat de sodiu, sulfură de sodiu, fier, zinc, cupru, magneziu, bucă ele
de hârtie, esătură de bumbac, zahăr cubic, fenolftaleină, turnesol, metilorange, eprubete, termometru,
hârtie indicatoare de turnesol.
Mod de lucru:
128
R DUCU GALERU
a) Dizolvarea acidului sulfuric în apă. Într-un vas cu apă se adaugă sub agitare continuă acid sulfuric.
Se măsoară continuu temperatura, întâi a apei i apoi a solu iei, constatându-se că fenomenul de
dizolvare este exoterm. Acest lucru impune ca în practica de laborator, să se adauge acid în apă sub
agitare continuă i nu apă în acid.
b) Ac iunea deshidratantă a acidului sulfuric. Peste bucă i de hârtie(celuloză), bumbac(celuloză), zahăr
cubic(zaharoză) se lasă să picure acid sulfuric concentrat. Din fiecare material se păstrează câte un
etalon. Se compară aspectul ini ial i final al materialelor.
Ac iunea deshidratantă poate fi verificată i asupra unui cristalo-hidrat. Dacă peste sulfatul de
cupru cristalizat de culoare albastru intens se picură acid sulfuric concentrat se va observa decolorarea,
deoarece sulfatul de cupru anhidru este alb.
c) Modificările de culoare care au loc între acizi i indicatori acido-bazici. Se pregătesc 9 eprubete. În
primele trei eprubete se introduc 2 ml de HCl, în alte trei eprubete câte 2 ml de H2SO4 i în următoarele
trei eprubete, câte 2 ml de acid acetic, CH3COOH, care este un acid organic slab. Se verifică pentru
fiecare set culoarea i intensitatea acesteia la utilizarea a trei indicatori uzuali: fenolftaleină, turnesol i
metilorange. Vor fi înregistrate modificările de culoare:
Indicatorul Mediu neutru Mediu acid
fenolftaleină incolor incolor
turnesol violet ro u
metilorange portocaliu ro u
Culoarea cea mai intensă va fi înregistrată în cazul eprubetele care con in amestecuri de
indicatori i acizi tari (HCl, H2SO4) i o colora ie slabă în cazul eprubetele care con in amestecuri de
indicatori i acizi slabi (CH3COOH).
d) Reac ia acizilor cu metale.
• Reac ia metalelor cu acidul clorhidric. În trei eprubete diferite se introduc câteva bucă ele de Fe,
Zn i Cu. Se adaugă solu ie de acid clorhidric. Acidul clorhidric diluat atacă fierul conducând la clorura
feroasă i se constată degajare de gaz. Dacă gazul degajat se aprinde cu un chibrit arde cu flacără
albastră. Au avut loc reac iile:
H2 + 1/2O2 H2O
Acidul clorhidric concentrat nu atacă fierul. Zincul reac ionează relativ u or cu acidul clorhidric,
hidrogenul degajat putând fi aprins i în acest caz.
Zn + 2HCl ZnCl2 + H2
Cuprul nu reac ionează cu acidul clorhidric indiferent de temperatură sau de concentra ie.
• Reac ia metalelor cu acidul sulfuric. În trei eprubete diferite se introduc câteva bucă ele de fier,
zinc i cupru. Se adaugă solu ie de acid sulfuric. La rece cuprul nu reac ionează cu acidul sulfuric. La
încălzire doar acidul sulfuric concentrat atacă cuprul cu degajare de SO2. Vor trebui luate măsuri de
precau ie când începe degajare de gaz, se va întrerupe încălzirea, iar eprubeta trebuie a ezată în ni ă
deoarece gazul este toxic. A avut loc reac ia:
Dacă gazul degajat va fi cules i barbotat într-un vas cu apă în care s-a picurat turnesol, va avea loc
procesul:
129
R DUCU GALERU
SO2 + H2O H2SO3

rosu in
turnesol
În cazul celorlalte două metale reac ia este energică chiar la rece, degajarea de hidrogen fiind
intensă.
Dacă de gura eprubetelor se apropie câte o bucă ică de hârtie de turnesol aceasta se va înro i doar în
cazul reac iei cuprului când se formează SO2.
• Reac ia cuprului, zincului i fierului cu acidul azotic. Într-o eprubetă se introduc bucă ele din cupru
i se toarnă acid azotic concentrat. Se repetă experimentul pentru acid azotic diluat. Se va observa că
acidul concentrat reac ionează chiar la rece, iar acidul diluat doar la cald. Se formează monoxid de azot,
care în contact cu aerul se oxidează la hipoazotită, gaz brun. Se va lucra cu multă aten ie deoarece
vaporii de hipoazotită sunt toxici. Ecua iile reac iilor chimice:
3Cu + 8HNO3 3Cu(NO3)2 + 2 NO + 4 H2O
NO + 1/2 O2 NO2
brun
Fierul nu reac ionează decât cu acidul azotic diluat. Dacă de gura eprubetei în care se realizează
reac ia se apropie un chibrit aprins se va declan a arderea hidrogenului.
Zincul reac ionează cu acidul azotic indiferent de concentra ie i temperatură. Din reac ie se
degajă hidrogen.
e) Reac ia de neutralizare. Într-o eprubetă se introduce solu ie de NaOH, peste care se adaugă câteva
picături de metilorange i se agită. Se adaugă apoi încet în picătură solu ie de H2SO4 urmărindu-se
virajul de culoare. Se repetă aceia i experien ă cu Ca(OH)2, apa de var, peste care se adaugă turnesol i
apoi se neutralizează cu HCl. Se vor înregistra modificări de culoare conform tabelului:
Indicatorul Mediu bazic Mediu neutru Mediu acid
turnesol albastru violet ro u
metilorange galben portocaliu ro u
Ecua iile reac iilor chimice:
Ca(OH)2 + 2HCl CaCl2 + 2H2O
f) Reac iile acizilor tari cu săruri ale acizilor mai slabi.

• Reac ia carbona ilor i bicarbona ilor cu acidul clorhidric. În două eprubete se introduc câte 3ml
solu ie de Na2CO3 (carbonat de sodiu) i 3ml solu ie NaHCO3 (bicarbonat de sodiu). Peste fiecare se va
130
R DUCU GALERU
turna în picătură acid clorhidric concentrat. Se va degaja un gaz, a cârei natură se va verifica prin
apropierea de gura eprubetei a unui chibrit aprins, CO2 format va stinge flacăra. Au avut loc reac iile:
Na2CO3 + 2HCl 2NaCl + H2O + CO2
NaHCO3 + HCl NaCl + H2O + CO2
• Reac ia sulfurilor cu acidul clorhidric. Într-o eprubetă se introduc 3 ml solu ie de Na2S (sulfură de
sodiu) i se va turna în picătură acid clorhidric concentrat. Se va degaja un gaz, cu miros urât, de ouă
clocite, înecăcios. De gura eprubetei se va apropia un chibrit aprins, H2S format va stinge flacăra. A avut
loc reac ia următoare în care acidul sulfhidric, un acid slab a fost scos din săruri de acidul clorhidric, un
acid mai tare:
Na2S + 2HCl 2NaCl + H2S
Concluzii:
Dizolvarea acidului sulfuric în apă este un fenomen exoterm;
Solu iile acizilor conduc curentul electric;
Solu iile acizilor colorează în ro u turnesolul i metilorangeul, dar nu colorează fenolftaleina;
Acizii reac ionează cu metalele active;
Acizii tari pot scoate din săruri acizii mai slabi;
Fierul nu reac ionează decât cu acidul azotic diluat;
La rece cuprul nu reac ionează cu acidul sulfuric;
Acidul clorhidric concentrat nu atacă fierul.
X.8. BAZELE.
Substan e, materiale i ustensile de laborator: acid sulfuric, acid clorhidric, acid azotic, acid acetic,
apă distilată, clorură de zinc, clorură de aluminiu, clorură de fier (II), sulfat de cupru cristalizat, sulfat de
zinc, sulfat feros, hidroxid de sodiu, hidroxid de calciu, amoniac, fenolftaleină, turnesol, metilorange,
eprubete, termometru, hârtie indicatoare de turnesol.
Mod de lucru:
a) Dizolvarea hidroxidului de sodiu în apă. Într-un pahar Berzelius se introduc 50 ml apă distilată. Se
măsoară temperatura cu un termometru. Se adaugă la agitare cu ajutorul termometrului aproximativ 5 g
NaOH solid. Se măsoară temperatura în continuare i se va constata că aceasta va cre te. Dizolvarea
prezentată este un proces exoterm.
b) Modificările de culoare care au loc între baze i indicatori acido-bazici.
Se pregătesc 6 eprubete. În primele 3 eprubete se introduc 2 ml solu ie de NaOH, în următoarele câte 2
ml de NH3. Se verifică pentru fiecare set culorile cu cei trei indicatori uzuali, fenolftaleină, turnesol i
metilorange. Vor fi înregistrate modificările de culoare într-un tabel:
Indicatorul Mediu neutru Mediu bazic
fenolftaleină incolor ro u
turnesol violet albastru
metilorange portocaliu galben
131
R DUCU GALERU
Culoarea cea mai intensă va fi înregistrată în cazul solu iei de NaOH, care este o bază tare i o colora ie
slabă în cazul bazelor slabe, NH3.
c) Reac ia de neutralizare. Într-o eprubetă se introduce solu ie de NaOH. Se adaugă câteva picături de
metilorange i se agită. Se adaugă apoi picătură, cu picătură solu ie de H2SO4 urmărindu-se virajul de
culoare. Se repetă aceia i experien ă cu Ca(OH)2, apa de var, peste care se adaugă turnesol i apoi se
efectuează neutralizarea cu HCl. Se vor înregistra modificări de culoare conform tabelului:
Indicatorul Mediu bazic Mediu neutru Mediu acid
turnesol albastru violet ro u
metilorange galben portocaliu ro u
Ca(OH)2 + 2HCl CaCl2 + 2H2O
d) Reac ia bazelor cu săruri. Bazele tari pot înlocui din săruri bazele mai slabe. În patru eprubete se
introduc câte 3 ml din solu iile de sulfat de cupru, clorură ferică, clorură de aluminiu i sulfat feros. Se
adaugă în fiecare eprubetă solu ie diluată de hidroxid de sodiu. Se vor ob ine precipitate care con in
hidroxizii corespunzători colora i diferit. Ecua iile reac iilor chimice:
2NaOH + CuSO4 Na2SO4 + Cu(OH)2
albastru
3NaOH + FeCl3 3NaCl + Fe(OH)3
brun
3NaOH + AlCl3 3NaCl + Al(OH)3
alb
2NaOH + FeSO4 Na2SO4 + Fe(OH)2
verde
e) Caracterul amfoter la unor baze slabe
• Caracterul amfoter al hidroxidului de aluminiu. Într-o eprubetă se introduc 3 ml din solu ie AlCl3 i
3 ml solu ie NaOH concentrat. Are loc formarea hidroxidului de aluminiu, care este un precipitat alb-
gelatinos. Precipitatul ob inut se împarte în două păr i egale care se distribuie în două eprubete diferite.
Peste con inutul din prima eprubetă se toarnă acid clorhidric, iar în cea de-a doua hidroxid de sodiu în
exces. În ambele cazuri precipitatul se dizolvă, în prima eprubetă se formează clorura de aluminiu, iar în
cea de-a doua o combina ie complexă tetrahidroxoaluminat de sodiu. Hidroxidul de aluminiu a
reac ionat atât cu acizi cât i cu baze, deci are caracter amfoter. Ecua iile reac iilor chimice:
3NaOH + AlCl3 3NaCl + Al(OH)3
Al(OH)3 + 3HCl AlCl3 + 3H2O
• Caracterul amfoter al hidroxidului de zinc. Într-o eprubetă se introduc 3ml solu ie clorură de zinc,
peste care se adaugă în picătură hidroxid de sodiu. Are loc formarea hidroxidului de zinc, care este un
precipitat alb. Precipitatul ob inut se împarte în păr i egale în două eprubete diferite. În prima eprubetă
132
R DUCU GALERU
se toarnă acid clorhidric, iar în cea de-a doua exces de hidroxid de sodiu. În ambele cazuri precipitatul se
dizolvă, în primul caz se formează clorura de zinc, iar în cel de-al doilea o combina ie complexă
tetrahidroxozincat de sodiu. Ecua iile reac iilor chimice:
ZnCl2 + 2NaOH 2NaCl + Zn(OH)2
Zn(OH)2 + 2HCl ZnCl2 + 2H2O

Zn(OH)2 + 2NaOH Na2[Zn(OH)4]
Concluzii:
Dizolvarea hidroxizilor alcalini în apă este un fenomen exoterm;
Solu iile bazelor conduc curentul electric;
Solu iile bazelor colorează în albastru turnesolul, în galben metilorangeul i în ro u fenolftaleina;
Bazele tari pot scoate din săruri bazele mai slabe;
Hidroxizii de aluminiu i zinc au caracter amfoter.
X.9. SODIUL. HIDROXIDUL DE SODIU.
Substan e i ustensile de laborator: Sodiu metalic, clorură de sodiu, hidroxid de sodiu, acid clorhidric,
sulfat de cupru, sulfat de zinc, clorură ferică, indicatori acido-bazici, pisete cu apă distilată, mină de
creion, bec de gaz, eprubete.
Mod de lucru:
a)Recunoa terea sodiului din compu i după colora ia flăcării. Se ia o mină de creion, se cură ă prin
introducere alternativă în flacăra unui bec de gaz i în solu ie de acid clorhidric. Se introduce apoi
umedă în pulbere de sare de bucătărie i apoi în flacără. Flacăra se va colora în galben.
b)Reac ia sodiului cu oxigenul din aer. Se scoate o bucă ică de sodiu metalic din vasul în care este
păstrat sub petrol. Se cură ă cu ajutorul unei bucă i de hârtie de filtru sau a unui cu it de stratul de oxid
până capătă un luciu metalic. Lăsat liber în aer luciul dispare, deoarece metalul se acoperă cu un strat de
oxid sau carbona i.
2Na + O2 Na2O2
2Na + CO2 + 1/2O2 Na2CO3
c)Reac ia sodiului cu apa. Într-un pahar cu apă se adaugă câteva picături de fenolftaleină. Se adaugă o
bucă ică de sodiu cură at de stratul de oxid. Sodiul plute te întâi pe apă având o reac ie violentă apoi se
dizolvă în întregime. Solu ia capătă o colora ie ro ie datorită NaOH format.
Na + H2O NaOH + 1/2H2
d)Ac iunea hidroxidului de sodiu asupra indicatorilor. Se lucrează cu trei eprubete. În fiecare se pune o
cantitate mică de solu ie de hidroxid de sodiu. În prima se picură fenolftaleină, în a doua turnesol i în
cea de-a treia metilorange. Colora iile ob inute sunt: în eprubeta cu fenolftaleină- ro u, în eprubeta cu
turnesol albastru i în eprubeta cu metilorange galben.
e)Reac ia hidroxidului de sodiu cu acizii. Într-o eprubetă se introduce pu ină solu ie de NaOH. Se
adaugă o picătură de fenolftaleină. Amestecul se colorează în ro u. Se adaugă apoi picătură cu picătură
acid clorhidric până la decolorarea completă.
NaOH + HCl NaCl + H2O
133
R DUCU GALERU
f) Reac ia hidroxidului de sodiu cu sărurile. În trei eprubete se vor introduce solu iile sărurilor sulfat de
cupru, sulfat de zinc i clorură ferică. Se analizează culoarea i aspectul ini ial. Pe rând se va turna în
fiecare cu picătura NaOH. În prima se formează un precipitat albastru de hidroxid de cupru, în a doua un
precipitat alb de hidroxid de zinc, iar în cea de-a treia unul brun de hidroxid feric. Ecua iile reac iilor
chimice:
2NaOH + CuSO4 Na2SO4 + Cu(OH)2
pp albastru
2NaOH + ZnSO4 Na2SO4 + Zn(OH)2
pp alb
3NaOH + FeCl3 3NaCl + Fe(OH)3
pp brun
Concluzii:
Hidroxizii colorează fenolftaleina în ro u, turnesolul în albastru i metilorangeul în galben.
Compu ii cu sodiu colorează flacăra becului de gaz în galben.
Hidroxidul de sodiu poate scoate din săruri alte baze mai slabe.
X.10.STUDIUL PROCESELOR DE OXIDO-REDUCERE
Substan e i ustensile de laborator: sodiu, potasiu, panglică de magneziu, acid sulfuric, acid azotic,
sulfat de cupru, hidroxid de sodiu, azotat de argint, iodură de potasiu, tetraclorură de carbon, bicromat
de potasiu, glicerină, sodiu, magneziu, zinc, fier, cupru, aluminiu, acid sulfuric, acid azotic, cui din fier,
apă oxigenată, a chie de brad, amidon, creuzet din por elan, sursă de foc, eprubete, pahare, spatule,
pipete, cilindri grada i.
Mod de lucru:
a) Reac iile metalelor cu oxigenul i apa.
• Autooxidarea sodiului i potasiului.
Sodiul i potasiul sunt metale active, reac ionează cu oxigenul din aer foarte u or. Pentru a putea fi
protejate se păstrează în vase închise la culoare sub petrol. Se scoate din petrol o bucă ică de sodiu se
terge cu hârtie de filtru i se cură ă cu un cu it de stratul de oxid. Se va remarca luciul metalic al
sodiului în tăietură proaspătă care dispare în scurt timp, dacă este lăsat liber în aer. Experimentul se
repetă i pentru potasiu. Au avut loc reac iile:
2Na + O2 Na2O2
peroxid de
sodiu
2K + O2 K2O2
peroxid de
potasiu
• Arderea panglicii de magneziu. În flacăra unui bec de gaz se introduce cu ajutorul unui cle te de ars
o panglică de magneziu. Metalul se aprinde cu flacără orbitoare iar pe cle tele de ars după reac ie
rămâne o pulbere albă de oxid. Separat se pregăte te un pahar de apă în care se picură fenolftaleină. Se
introduce pulberea de oxid în pahar, apa se înro e te datorită formării hidroxidului de magneziu. Au
avut loc reac iile:
Mg + 1/2O2 MgO
134
R DUCU GALERU
MgO + H2O Mg(OH)2
• Arderea piliturii de aluminiu. În flacăra unui bec de gaz se presară pulbere de aluminiu. Se observă
scântei mici datorită oxidări aluminiului. A avut loc reac ia:
2Al + 3/2O2 Al2O3
• Reac iile sodiului i potasiului cu apa. Se pregăte te un pahar de apă în care se picură fenolftaleină.
Se introduce o bucă ică de sodiu metalic cură ată de stratul de oxid. Apa se înro e te datorită formării
hidroxidului de sodiu i se observă degajare intensă de gaz. Experimentul se repetă i în cazul potasiului,
degajarea de gaz este mult mai intensă, gazul degajat se auto-aprinde cu oxigenul din aer. Au avut loc
reac iile:
K + H2O KOH + 1/2 H2
H2 + 1/2O2 H2O
• Reac ia magneziului cu apa. Se pregăte te un pahar de apă în care se picură fenolftaleină. Se introduce
o bucă ică de panglică de magneziu. Nu se observă nici o modificare. Dacă se încălze te amestecul
reac ia se declan ează, se înro e te solu ia, datorită formării hidroxidului de magneziu i se observă
degajare de gaz. A avut loc reac ia:
b) Ac iunea oxidantă a bicromatului de potasiu.
• Oxidarea iodurii de potasiu. Într-o eprubetă introduce i 2 ml solu ie K2Cr2O7 i apoi câteva picături
H2SO4 concentrat. Se agită con inutul i se adaugă 2 ml solu ie KI, agitându-se din nou. Dacă peste
amestec se va adăuga 2 ml solvent nepolar (benzen, toluen sau tetraclorură de carbon), acesta va dizolva
iodul, formând un strat superior de solvent cu iod. Se poate adăuga amidon, care poate colora iodul în
albastru.
K2Cr2O7 + 6KI + 7H2SO4 4K2SO4 + Cr2(SO4)3 + 3I2 +7H2O
portocaliu verde negru
extras
cu cloroform
c) Reac ii ale metalelor cu săruri.
• Reac ia sulfatului de cupru cu fier. Într-o eprubetă se introduce solu ie de CuSO4 i un cui din fier.
Cuiul de fier se acoperă cu un strat brun-ro cat de cupru metalic, datorită depunerii cuprului din procesul
chimic:
CuSO4 + Fe FeSO4 + Cu
• Reac ia sulfatului de cupru cu zinc. Într-o eprubetă se introduce solu ie de CuSO4 i o sârmă din zinc.
Sârma din zinc se acoperă cu un strat brun-ro cat datorită depunerii cuprului din procesul chimic:
CuSO4 + Zn ZnSO4 + Cu
d) Ac iunea oxidantă a acidului sulfuric.
• Reac ia acidului sulfuric cu iodura de potasiu. Într-o eprubetă introduce i 2 ml de solu ie KI i apoi în
picătură H2SO4. Are loc reac ia chimică:
2KI + 2H2SO4 I2 + SO2 + 2H2O + K2SO4
brun
Peste amestecul de reac ie se adaugă un solvent nepolar (benzen, toluen sau tetraclorură de carbon),
acesta va dizolva iodul, formând un strat superior de solvent cu iod. Con inutul eprubetei se va separa în
135
R DUCU GALERU
două straturi, iodul se colorează u or în violet. Se adaugă amidon, care va colora stratul organic în
albastru. Amidonul este un indicator specific pentru iod.
• Reac ia acidului sulfuric cu cupru, magneziu, fier i zinc. În patru eprubete se introduc bucă ele de
cupru, magneziu, fier i zinc. Se adaugă în fiecare solu ie de acid sulfuric. În cazul eprubetei care
con ine cupru au loc reac iile:
SO2 + H2O H2SO3

rosu in
turnesol
Se urmăre te natura gazului degajat prin apropiere de gura eprubetei a unei bucă i de hârtie de turnesol.
Hârtia se va colora în ro u deoarece aici se formează SO2 care este un oxid cu caracter acid.
În eprubetele care con in magneziu, fier i zinc au loc reac iile:
Mg + H2SO4 MgSO4 + H2
Pentru a pune în eviden ă hidrogenul degajat din cele trei reac ii de gura eprubetelor se apropie
un chibrit aprins. Hidrogenul se va aprinde i se va auzi o pocnitură, conform ecua iei chimice:
H2 + 1/2O2 H2 O
e) Ac iunea oxidantă a acidului azotic.

• Reac ia cuprului, zincului i fierului cu acidul azotic. Într-o eprubetă se introduc bucă ele din cupru i
se toarnă acid azotic. Se repetă experimentul pentru acid azotic concentrat i diluat. Se va observa că
acidul concentrat reac ionează cu cuprul chiar la rece, iar acidul diluat reac ionează cu cuprul doar la
cald. Se formează monoxid de azot dar acesta în contact cu aerul se oxidează la hipoazotită gaz brun. Se
va lucra cu multă aten ie deoarece vaporii de hipoazotită sunt toxici. Ecua iile reac iilor chimice:
3Cu + 8HNO3 3Cu(NO3)2 + 2 NO + 4 H2O
NO + 1/2 O2 NO2
brun
Fierul nu reac ionează decât cu acidul azotic diluat. Dacă de gura eprubetei în care se realizează reac ia
se apropie un chibrit aprins se va declan a arderea hidrogenului.
Zincul reac ionează cu acidul azotic indiferent de concentra ie i temperatură. Din reac ie se degajă
hidrogen.
f) Descompunerea apei oxigenate. Într-o eprubetă se introduce apă oxigenată i se încălze te u or la

flacăra unui bec de gaz. Se va încerca natura gazului degajat cu o a chie de brad aprinsă, apropiată de
gura eprubetei. Flacăra se va intensifica deoarece oxigenul între ine arderea. Are loc reac ia de
descompunere i degajare de oxigen.
H2 O 2 H2O + 1/2 O2
136
R DUCU GALERU
g) Ac iunea oxidantă a apei oxigenate. Peste apa oxigenată aflată într-o eprubetă se va adăuga încet
solu ie de iodură de potasiu. Aceasta se va colora în brun datorită iodului format. Dacă se va adăuga
pu ină tetraclorură de carbon, con inutul se va separa în două straturi, iodul se colorează u or în violet.
La adăugare de amidon se formează o colora ie albastru intens.
2KI + 2H2O2 I2 + H2O + 2KOH + 1/2O2
Concluzii:
Reac iile redox sunt formate din două procese care decurg simultan, un proces de reducere i unul de
oxidare;
Oxidarea este procesul de cedare de electroni când numărul de oxidare cre te;
Reducerea este procesul de acceptare de electroni când numărul de oxidare scade;
Agen ii oxidan i cei mai utiliza i în laborator sunt oxigenul, apa oxigenată, permanganatul de
potasiu, bicromatul de potasiu, acidul azotic i acidul sulfuric.
X.11. ALUMINIUL.
Substan e i ustensile de laborator: aluminiu ( pan, sârmă i pilitură), acid clorhidric, acid azotic, acid
sulfuric, hidroxid de sodiu, clorat de potasiu, sulfat de cupru, panglică de magneziu, oxid feric, carbonat
de sodiu, floare de sulf, lingură de ars, creuzet, nisip, eprubete.
Mod de lucru:
a)Reac ia aluminiului cu clorul. Într-un pahar se introduce solu ie de clorat de potasiu i solu ie de acid
clorhidric. Se va forma clor conform ecua iei:
KClO3 + 6HCl KCl + 3Cl2 + 3H2O
În vaporii de clor forma i se introduce o lingură de ars, care con ine pulbere de aluminiu, încălzită la
incandescen ă. Are loc reac ia chimică:
Al + 3/2Cl2 AlCl3
b)Reac ia aluminiului cu sulful. Se încălze te într-o eprubetă un amestec format din pulbere de aluminiu
i floare de sulf. Se va observa formarea sulfurii de culoare neagră.
2Al + 3S Al2S3
c)Reac ia aluminiului cu acidul clorhidric. Într-o eprubetă se introduc 2 ml de acid clorhidric peste care
se adaugă pan de aluminiu. Reac ia nu este foarte violentă, degajarea de gaz este mai intensă la
momentul de contact. Are loc reac ia chimică:
Al + 3HCl AlCl3 + 3/2H2
Hidrogenul degajat se poate pune în eviden ă cu un chibrit aprins, când se oxidează la apă:
H2 + 1/2O2 H2O
d)Reac ia aluminiului cu acidul azotic. Aluminiu i alte metale trivalente nu reac ionează cu acidul
azotic, se pasivizează. Într-o eprubetă se introduc 2 ml de acid azotic i pu in pan de aluminiu. Nu se
observă nici o modificare nici la cald nici la rece. Se poate repeta experimentul utilizându-se acid mai
concentrat sau mai diluat. Nici în aceste cazuri nu se înregistrează nici un fenomen.
e)Reac ia aluminiului cu apa. Se pune un cristalizor cu apă la fiert pe un bec de gaz. Când apa a început
să fiarbă se ia o bucată de sârmă de aluminiu care se va introduce în flacăra unui bec de gaz, unde se va
încălzi până la incandescen ă. Se aruncă sârma înro ită în vasul de apă care fierbe. Are loc reac ia
chimică:
Al + 3H2O Al(OH)3 + 3/2H2
137
R DUCU GALERU
Apa lichidă, în condi ii normale nu reac ionează cu aluminiul datorită pasivizării. Din acest motiv se pot
confec iona vase pentru bucătărie sau laborator din aluminiu.
f)Reac ia aluminiului cu sărurile. Într-o eprubetă ce con ine solu ie sulfat de cupru se introduce o sârmă
din aluminiu. După un timp sârma se va acoperi cu un strat arămiu de cupru. Are loc reac ia chimică:
2Al + 3 CuSO4 Al2(SO4)3 + 3Cu
g)Aluminotermia. (Reac ia cu al i oxizi metalici). Într-un creuzet se introduce un amestec de oxid feric
i pulbere de aluminiu. În centrul amestecului se introduce o panglică lungă de magneziu. Trebuie
avertizată clasa să păstreze distan ă de creuzet, iar experimentul se va realiza doar demonstrativ de către
profesor sau laborant. Se aprinde panglica de magneziu cu chibritul. Procesul este puternic exoterm, se
formează fier topit care poate duce la topirea fundului creuzetului. Din acest motiv acesta trebuie a ezat
ini ial pe o placă de azbest. Are loc reac ia chimică:
Fe2O3 + 2Al Al2O3 + 2Fe
topit
h)Reac ia aluminiului cu dioxidul de carbon. Într-un vas se introduce solu ie de carbonat de sodiu. În
flacăra becului de gaz se introduce într-o lingură de ars pilitură de aluminiu. În momentul în care
aluminiul ajunge la incandescen ă peste carbonat se adaugă acid clorhidric. În dioxidul de carbon
degajat se introduce lingura cu aluminiul incandescent. Se va forma în lingură cărbune i oxid de
aluminiu. Au avut loc ecua iile chimice:
Na2CO3 + 2HCl 2NaCl + CO2
4Al + 3CO2 3C + 2Al2O3
i)Caracterul amfoter al aluminiului. Formarea tetrahidroxo-aluminatului de sodiu. Într-o eprubetă se
introduce pilitură de aluminiu i solu ie de hidroxid de sodiu de concentra ie 4M. Se încălze te u or
eprubeta i se va observa degajare de hidrogen. Are loc reac ia de formare a hidroxidului, care este un
precipitat gelatinos.
Al + 3H2O Al(OH)3 + 3/2H2
Acest precipitat în exces de hidroxid se dizolvă cu formarea combina iei complexe mai sus amintită:
Proces global: Al + 3H2O + NaOH Na[Al(OH)4] + 3/2H2
Concluzii:
Aluminiul este un metal cu reactivitate medie, combinându-se cu nemetale, oxizi, acizi, baze i
săruri.
Aluminiul este un metal cu caracter amfoter putând reac iona atât cu acizii cât i cu bazele.
Aluminiul prezintă pasivizare fa ă de apa lichidă.
Aluminiul se utilizează la sudura inelor de cale ferată, prin procedee alumino-termice, din care se
ob ine fier topit.
X.12. METALE TRANZIŢIONALE. ZINCUL, FIERUL ŞI CUPRUL.

Substan e i ustensile de laborator: bucă ele i pilitură de Zn, Fe, i Cu, clorat de potasiu, cuie i
sârme din fier i cupru, pulbere de sulf, acid clorhidric, solu ie de azotat de argint, dioxid de mangan,
clorat de potasiu, acid azotic, sulfat de cupru, acid sulfuric, eprubete, sursă de încălzire, pahare
Berzelius, chibrituri.
Mod de lucru:
a)Reac ia fierului cu nemetale.
138
R DUCU GALERU
• Reac ia de oxidare. Se presară în flacăra unui bec de gaz pilitură de fier i apar scântei. În acest
experiment fierul se transformă în Fe3O4. Reac ie de oxidare se realizează i dacă un cui din fier se
încălze te în flacăra unui bec de gaz, atunci cuiul se acoperă cu un strat negru de oxid.
2Fe + 3/2O2 Fe2O3
• Reac ia fierului cu sulf. Se amestecă pilitură de fier cu pulbere de sulf prin mojarare într-un creuzet.
Amestecul se introduce într-o eprubetă i se încălze te în flacăra unui bec de gaz. După declan area
reac iei se îndepărtează flacăra, reac ia este puternic exotermă i înro e te eprubeta până la
incandescen ă. Se formează sulfură de fier neagră.
Fe + S FeS
• Reac ia fierului cu clorul. Într-un pahar se introduce solu ie de clorat de potasiu i solu ie de acid
clorhidric. Se va forma clor conform ecua iei:
În vaporii de clor forma i se introduce o sârmă de fier încălzită la incandescen ă. În jurul ei se formează
vapori bruni de clorură ferică. A avut loc procesul chimic:
Fe + 3/2Cl2 FeCl3
b)Reac ia zincului cu nemetale.
• Reac ia de oxidare a zincului. Încălzit în aer zincul arde cu formarea oxidului:
Zn + 1/2O2 ZnO
• Reac ia zincului cu halogenii. Zincul reac ionează cu halogenii chiar la rece. Într-un pahar se introduce
solu ie de clorat de potasiu i solu ie de acid clorhidric. Se va forma clor conform ecua iei:
În vaporii de clor forma i se introduce o bucată de zinc care se acoperă cu un strat de clorură:
Zn + Cl2 ZnCl2
• Reac ia zincului cu sulful. Într-o lingură de ars se introduce un amestec format din pilitură de zinc i
pulbere de sulf. Se introduce lingura în flacăra unui bec de gaz. La încălzire se formează sulfură de zinc.
Zn + S ZnS
c)Reac ia cuprului cu nemetale.
• Reac ia de oxidare a cuprului. Încălzit în flacăra unui bec de gaz o bucată din cupru arde cu flacără
verde caracteristică, deoarece se formează oxidul. Ecua ia reac iei chimice de oxidare:
Cu + 1/2O2 CuO
• Reac ia cuprului cu halogenii. Se introduce o sârmă din cupru adusă la incandescen ă într-o eprubetă
în care se degajă clor din reac ia dintre acid clorhidric i clorat de potasiu. Sârma se acoperă cu un strat
de clorură. Au avut loc reac iile:
Cu + Cl2 CuCl2
d)Reac ia metalelor cu acidul clorhidric.
• Reac ia fierului cu acidul clorhidric. În două eprubete se introduc solu ii de acid clorhidric, în prima
concentrat iar în cea de-a doua acid diluat. În ambele eprubete se adaugă bucă ele de fier. Se va constata
că reac ie se va produce doar în eprubeta care con ine acid clorhidric diluat. Se va forma clorura feroasă
Natura gazului degajat se va verifica cu un bă de chibrit aprins. Hidrogenul arde cu flacără albastră
conform ecua iei:
H2 + 1/2O2 H2O
139
R DUCU GALERU
Acidul clorhidric concentrat nu atacă fierul.

• Reac ia zincului cu acidul clorhidric. Zincul reac ionează relativ u or cu acidul clorhidric indiferent de
concentra ia acidului. Într-o eprubetă care con ine solu ie de acid clorhidric se introduce o bucă ică de
zinc. Are loc reac ia:
Hidrogenul degajat putând fi aprins i în acest caz:
H2 + 1/2O2 H2O
• Cuprul nu reac ionează cu acidul clorhidric indiferent de temperatură sau de concentra ia acidului.
e)Reac ia metalelor cu acidul sulfuric.
• Reac iile zincului i fierului cu acid sulfuric. În două eprubete diferite se introduc câteva bucă ele din
cele două metale. Se adaugă solu ie de acid sulfuric. Reac iile sunt energice chiar la rece, degajarea de
hidrogen fiind intensă. Au loc reac iile:
Natura gazului degajat se va verifica cu un bă de chibrit aprins. Hidrogenul arde cu flacără albastră
conform ecua iei:
H2 + 1/2O2 H2O
• La rece cuprul nu reac ionează cu acidul sulfuric. La încălzire doar acidul sulfuric concentrat atacă
cuprul cu degajare de SO2. Într-o eprubetă care con ine acid sulfuric concentrat se adaugă câteva
bucă ele de cupru i se încălze te. După declan area reac iei se va observa degajarea unui gaz. Vor
trebui luate măsuri de protec ie când începe degajare de gaz, întreruptă încălzirea, iar eprubeta trebuie
dusă sub ni ă, deoarece gazul este toxic. Ecua ia reac iei chimice:
Cu + 2H2SO4 CuSO4 + 2H2O + SO2
f)Reac ia metalelor cu acidul azotic.
• Reac ia fierului cu acidul azotic. În două eprubete se introduc solu ii de acid azotic, în prima acid
concentrat, iar în cea de-a doua acid diluat. În ambele eprubete se adaugă bucă ele de fier. Se va constata
că reac ie se va produce doar în eprubeta care con ine acid azotic diluat conform ecua iei:
• Reac ia cuprului cu acidul azotic. În două eprubete se introduc bucă ele din cupru. Peste cuprul din
prima eprubetă se toarnă acid azotic concentrat, iar în cea de-a doua acid azotic diluat. Se va observa că
acidul concentrat reac ionează cu cuprul chiar la rece, iar cel diluat doar la cald:
3Cu + 8HNO3 3Cu(NO3)2 + 2NO + 4H2O
Se formează monoxid de azot, dar acesta în contact cu aerul se oxidează la hipoazotită gaz brun. Se va
lucra cu multă aten ie deoarece vaporii de hipoazotită sunt toxici.
NO + 1/2O2 NO2
hipoazotitã
• Reac ia zincului cu acidul azotic. Zincul reac ionează cu acidul azotic indiferent de concentra ie i
temperatură. Astfel într-o eprubetă se introduc câteva granule de zinc, peste care se adaugă solu ie de
acid azotic, are loc reac ia:
Din reac ie se degajă hidrogen, care se pune în eviden ă cu un bă de chibrit aprins, când are loc
procesul:
H2 + 1/2O2 H2O
140
R DUCU GALERU
Concluzii:
Fierul i zincul sunt metale reactive.
Cuprul este un metal cu reactivitate scăzută.
Fierul reac ionează cu acizii dilua i cu formare de săruri, nu reac ionează cu cei concentra i datorită
pasivizării.
La rece cuprul reac ionează cu acidul azotic concentrat.
La cald cuprul reac ionează cu acidul sulfuric concentrat.
X.13. REACŢII CU FORMARE DE PRECIPITATE
Substan e materiale i ustensile de laborator: solu ii de: Pb(NO3)2, H2SO4, KI, CuSO4, NaOH, KI,
Fe(NO3)2 ,Na2CO3, FeCl3, AgNO3, HCl, Pb(CH3COO)2, (NH4)2S, Pb(NO3)2, BaCl2, (NH4)2SO4, CaCl2,
Na2CO3, (NH4)2C2O4, eprubete i apă distilată.
Mod de lucru:
a) Identificarea ionilor de calciu prin formarea carbonatului de calciu. Într-o eprubetă se introduc 2 ml
de CaCl2 i se adaugă în picătură Na2CO3. Se formează un precipitat alb de carbonat de calciu. Ecua ia
reac iei care a avut loc:
Na2CO3 + CaCl2 CaCO3 + 2 NaCl
precipitat
alb
b) Identificarea ionilor de calciu prin formarea oxalatului de calciu. Într-o eprubetă se introduc 2 ml de
CaCl2 i se adaugă în picătură oxalat de amoniu cu formula (NH4)2C2O4. Se formează un precipitat alb
de oxalat de calciu. Ecua ia reac iei care a avut loc:
(NH4)2C2O4 + CaCl2 CaC2O4 + 2NH4Cl
precipitat
alb
c) Identificarea ionilor de plumb prin formarea sulfatului de plumb. Într-o eprubetă se introduc 2 ml
dintr-o sare solubilă a plumbului, de exemplu Pb(NO3)2 i se adaugă în picătură acid sulfuric. Se observă
formarea unui precipitat alb de sulfat de plumb. Ecua ia reac iei care a avut loc:
Pb(NO3)2 + H2SO4 PbSO4 + 2HNO3
precipitat
alb
d) Identificarea ionilor de plumb prin formarea iodurii de plumb. Într-o eprubetă se introduc 2 ml de
Pb(NO3)2 i se adaugă 2 ml de iodură de potasiu. Se formează un precipitat galben de iodură de plumb.
Ecua ia reac iei care a avut loc:
Pb(NO3)2 + 2KI PbI2 + 2 KNO3
precipitat
galben
e) Identificarea ionilor de plumb prin formarea sulfurii de plumb. Într-o eprubetă se introduc 2 ml de
Pb(CH3COO)2, acetat de plumb i se adaugă 2 ml de sulfură de amoniu, (NH4)2S. Amestecul se
încălze te încet până la formarea unui precipitat negru de sulfură de plumb. Ecua ia reac iei care a avut
loc:
(NH4)2S + Pb(CH3COO)2 2 CH3COONH4 + PbS
precipitat
negru
141
R DUCU GALERU
f) Identificarea ionilor de cupru prin formarea hidroxidului de cupru. Într-o eprubetă se introduc 2 ml
dintr-o sare solubilă a cuprului, de exemplu CuSO4 i se adaugă în picătură solu ie de hidroxid de sodiu.
Solu ia albastră-limpede la început se va tulbura datorită formării unui precipitat albastru gelatinos de
hidroxid de cupru. Ecua ia reac iei care a avut loc:
precipitat
albastru
g) Identificarea ionilor de cupru prin formarea iodurii de cupru. Într-o eprubetă se introduc 2 ml de
solu ie CuSO4 i se adaugă în picătură solu ie de iodură de potasiu, până la precipitarea completă a
iodurii de cupru de culoare albă. Ecua ia reac iei care a avut loc:
CuSO4 + 2KI CuI2 + K2SO4
precipitat
alb
h) Identificarea ionilor de fero i (Fe2+) prin formarea hidroxidului de fier (II) cu formula Fe(OH)2. Într-
o eprubetă se introduc 2 ml de Fe(NO3)2 i se adaugă în picătură solu ie de hidroxid de sodiu, până la
precipitarea completă a hidroxidului feros, precipitat alb-verzui. Ecua ia reac iei care a avut loc:
Fe(NO3)2 + 2NaOH Fe(OH)2 + 2 NaNO3
precipitat
alb-verzui
i) Identificarea ionilor de ferici (Fe3+) prin formarea hidroxidului de fier (III) cu formula Fe(OH)3. Într-
o eprubetă se introduc 2 ml de FeCl3 i se adaugă în picătură solu ie de hidroxid de sodiu, până la
precipitarea completă a hidroxidului feric, precipitat brun ro cat. Ecua ia reac iei care a avut loc:
FeCl3 + 3NaOH Fe(OH)3 + 3 NaCl
precipitat
brun-roscat
j) Identificarea ionilor de bariu prin formarea sulfatului de bariu. Într-o eprubetă se introduc 2 ml de
BaCl2 i se adaugă în picătură solu ie diluată de acid sulfuric, până la precipitarea completă a sulfatului
de bariu, de culoare albă. Ecua ia reac iei care a avut loc:
BaCl2 + H2SO4 BaSO4 + 2HCl
precipitat
alb
k) Identificarea ionilor de argint prin formarea carbonatului de argint. Într-o eprubetă se introduc 2 ml
de AgNO3 i se adaugă în picătură Na2CO3. Se formează un precipitat galben de iodură de plumb.
Ecua ia reac iei care a avut loc:
2AgNO3 + Na2CO3 Ag2CO3 + 2 NaNO3
precipitat
alb
l) Identificarea ionilor de argint prin formarea clorurii de argint. Într-o eprubetă se introduc 2 ml de
AgNO3 i se adaugă 2-3 ml de HCl. Se observă formarea unui precipitat alb de clorură de argint. Ecua ia
reac iei care a avut loc:
AgNO3 + HCl AgCl + HNO3
precipitat
alb
142
R DUCU GALERU
X.14. REACŢII CU FORMARE DE COMBINAŢII COMPLEXE
Substan e materiale i ustensile de laborator: solu ii de KI, CuSO4, NaOH, KI, NH3, FeSO4, FeCl3,
HgCl2, NaCN , AgNO3, HCl, AlCl3, ZnCl2, eprubete, baghete, cilindri grada i, pipete, surse de căldură.
Mod de lucru:
a) Prepararea reactivului Schweitzer. (Hidroxid-tetraamino-cupric). Reactivul Schweitzer este un bun
solvent pentru celuloză, din acest motiv prepararea lui are i o importan ă practică deosebită. Într-o
eprubetă se introduc 2 ml solu ie diluată de CuSO4 i se adaugă câteva picături de NaOH. Se formează
un precipitat albastru gelatinos de Cu(OH)2 care se va dizolva prin adăugare de amoniac. Ecua iile
reac iilor care au avut loc:
precipitat
albastru
Cu(OH)2 +4NH3 [Cu(NH3)4](OH)2
solubil
b) Ob inerea reactivului Tollens. (Hidroxid-diamino-argintic) Într-o eprubetă se introduc 2 ml solu ie
diluată de AgNO3 i se adaugă câteva picături de NaOH. Se formează un precipitat alb-brun de AgOH
care se va dizolva prin adăugare de amoniac. Ecua iile reac iilor care au avut loc:
AgNO 3 + NaOH NaNO3 + AgOH
AgOH + 2NH3 [Ag(NH3)2]OH
c) Ob inerea albastrului de Berlin. (Hexaciano-feratul(II) de fier (III). Într-o eprubetă se introduc 2-3
ml solu ie de NaCN i se adaugă câteva cristale de FeSO4. Se agită câteva minute i se adaugă câteva
picături de FeCl3. Se fierbe un minut i se acidulează cu câteva picături de acid clorhidric pentru
dizolvarea hidroxizilor de fier. Se formează o colora ie verde-albastră. Ecua iile reac iilor care au avut
loc:
2NaCN + FeSO4 Fe(CN)2 + Na2SO4
4NaCN + Fe(CN)2 Na4[Fe(CN)6]
4FeCl3 + 3Na4[Fe(CN)6] Fe4[Fe(CN)6]3 + 12NaCl
d) Ob inerea tetraiodo-mercuriatului de potasiu. Într-o eprubetă se introduc 2 ml solu ie de KI i se
adaugă câteva picături solu ie de HgCl2 până la formarea unui precipitat portocaliu gelatinos de HgI2.
Precipitatul se va dizolva la adăugare de KI în exces. Ecua iile reac iilor care au avut loc:
HgCl2 + 2KI 2KCl + HgI2
HgI2 + 2KI K2[HgI4]

e) Ob inerea tetrahidroxo-aluminatului de sodiu. Într-o eprubetă se introduc 2 ml solu ie diluată de
AlCl3 i se adaugă câteva picături de NaOH. Se formează un precipitat alb-gelatinos de Al(OH)3, care se
va dizolva la adăugare de NaOH în exces. Ecua iile reac iilor care au avut loc:
AlCl3 + 3NaOH 3NaCl + Al((OH)3
NaOH + Al((OH)3 Na[Al(OH)4]

f) Ob inerea tetrahidroxo-zincatului de sodiu. Se introduc într-o eprubetă 3ml solu ie ZnCl2. Se adaugă
în picătură solu ie de NaOH. Precipitatul format ini ial de hidroxid de zinc se va dizolva în exces de
NaOH. Ecua iile reac iilor care au avut loc:
143
R DUCU GALERU
ZnCl2 + 2NaOH 2NaCl + Zn(OH)2

Zn(OH)2 + 2NaOH Na2[Zn(OH)4]
X.15. FENOMENE FIZICE EXOTERME ŞI ENDOTERME
Substan e i ustensile de laborator: NaOH, H2SO4, NH4Cl, NaCl, pahare Berzelius, ghea ă, apă
distilată, termometre.
Mod de lucru:
a)Dizolvarea acidului sulfuric. Într-un pahar Berzelius se introduc 50 ml apă distilată i se măsoară
temperatura. Se adaugă 20 ml H2SO4 sub agitare cu ajutorul termometrului. Se măsoară temperatura în
continuare i se va constata că aceasta va cre te. Dizolvarea acidului sulfuric este proces exoterm.
b)Dizolvarea hidroxidului de sodiu. Într-un pahar Berzelius se introduc 50 ml apă distilată i se măsoară
temperatura. Se adaugă 5g NaOH solid sub agitare cu ajutorul termometrului. Se măsoară temperatura în
continuare i se va constata că aceasta va cre te. Dizolvarea hidroxidului de sodiu este proces exoterm.
c)Dizolvarea clorurii de amoniu. Într-un pahar Berzelius se introduc 50 ml apă distilată i se măsoară
temperatura. Se adaugă 5g NH4Cl sub agitare cu ajutorul termometrului. Se măsoară temperatura în
continuare i se va constata că aceasta va scade. Dizolvarea clorurii de amoniu este proces endoterm.
d)Topirea ghe ii. Într-un pahar mai mare se introduce o cantitate de ghea ă pisată. Se măsoară
temperatura ini ială. Se lasă pe masa de lucru până când începe să se topească i atunci se măsoară
temperatura apei formate. Topirea este un fenomen endoterm.
e)Prepararea de amestecuri răcitoare. În două pahare Berzelius se vor introduce câte 100 g zăpadă. În
primul se vor adăuga 22 g clorură de amoniu. Se va măsura temperatura din timp în timp i se va
constata că aceasta poate coborî până în jurul valorii de –16oC. În cel de-al doilea se vor adăuga 21g
clorură de sodiu, când temperatura poate coborî până în jurul valorii de –21oC.
Concluzii:
Fenomenele fizice decurg fără modificarea compozi iei chimice.
Fenomenele exoterme decurg cu degajare de căldură.
Fenomenele endoterme decurg cu absorb ie de căldură din mediul exterior.
X.16. FENOMENE CHIMICE EXOTERME ŞI ENDOTERME
Substan e i ustensile de laborator: solu ii de H2SO4, NaHCO3, NaOH, AgNO3, NaCl, Ba(OH)2,
NH4SCN i Zn, Fe, S, marmură pisată, pahare Berzelius, ghea ă, apă distilată, bec de gaz, cle te de
lemn, termometre, mojar cu pistil.
Mod de lucru:
a)Reac ia zincului cu acidul sulfuric. Într-o eprubetă se introduc câteva granule de zinc. Se adaugă acid
sulfuric. Eprubeta se va încălzi deoarece procesul este exoterm. Ecua ia reac iei chimice:
Zn + H2SO4 ZnSO4 + H2 + Q
b) Reac ia sulfocianurii de amoniu cu hidroxidul de bariu. Într-un pahar Berzelius se introduc 15 ml
solu ie de hidroxid de bariu i se măsoară temperatura. Se pune paharul pe o bucată de hârtie de filtru
udă. Se adaugă în pahar 5 ml solu ie sulfocianură de amoniu. Reac ia puternic endotermă va răci
144
R DUCU GALERU
amestecul, lucru care se poate sesiza cu ajutorul termometrului, iar hârtia udă de dedesubt va înghe a.
Ecua ia reac iei chimice:
Ba(OH)2 + 2NH4SCN + Q Ba(SCN)2 + 2H2O + 2NH3
c) Reac ia azotatului de argint cu clorura de sodiu. Într-un pahar Berzelius se introduc 15 ml solu ie de
clorură de sodiu i se măsoară temperatura. Se adaugă 15 ml solu ie azotat de argint. Reac ia este
exotermă, lucru care se poate sesiza cu ajutorul termometrului. Ecua ia reac iei chimice:
NaCl + AgNO3 AgCl + NaNO3 + Q
d) Reac ia marmurei cu acidul sulfuric. Marmura are drept component principal carbonatul de calciu.
Într-o eprubetă se introduce o bucă ică de marmură peste care se toarnă acid sulfuric, a cârei temperatură
a fost măsurată ini ial cu ajutorul unui termometru. Se va observa degajare de dioxid de carbon, iar
temperatura amestecului cre te deoarece procesul este exoterm. Ecua ia reac iei chimice:
CaCO3 + H2SO4 CaSO4 + H2O + CO2 + Q
e) Descompunerea bicarbonatului de sodiu. Într-o eprubetă se introduc 5 ml solu ie de bicarbonat. Se
ine eprubeta cu un cle te de lemn i se agită în flacăra unui bec de gaz. Se va observa degajarea
dioxidului de carbon i a vaporilor de apă. Reac ia se desfă oară doar la încălzire, deoarece este un
proces endoterm. Ecua ia reac iei chimice:
2NaHCO3 + Q Na2CO3 + H2O + CO2
f) Reac ia hidroxidului de sodiu cu acidul sulfuric. Se măsoară temperatura solu iilor de hidroxid de
sodiu i de acid sulfuric care se vor folosi la determinare. Într-o eprubetă în care se află un termometru
se adaugă câte 5 ml din cele două solu ii. Se măsoară temperatura ini ială i după un timp de la
declan area reac iei. Se va constata că temperatura amestecului cre te. Degajarea de căldură poate fi
sesizată chiar i cu mâna, sau determinată prin citirea valorii de pe termometru. Ecua ia reac iei chimice:
2NaOH + H2SO4 Na2SO4 + 2H2O + Q
g) Reac ia fierului cu sulful. Într-un mojar se amestecă pilitură de fier cu pulbere de sulf, după care se va
introduce într-o eprubetă. Reac ia se declan ează a ezând eprubeta pe flacăra becului de gaz. După
declan area reac iei se îndepărtează flacăra, reac ia continuă fără temperatură din exterior, începând
chiar ea să emită căldură, deoarece este puternic exotermă. Temperatura degajată din proces înro e te
eprubeta până la incandescen ă. Se formează sulfură de fier neagră:
Fe + S FeS + Q
Concluzii:
Fenomenele chimice decurg cu modificarea compozi iei chimice.
Fenomenele exoterme decurg cu degajare de căldură, iar cele endoterme decurg cu absorb ie de
căldură din mediul exterior.
X.17. DETERMINAREA CĂLDURII DE DIZOLVARE
Substan e i ustensile de laborator: NaOH, calorimetru, balan ă analitică, apă distilată, termometre.
Mod de lucru:
Se cântăre te la balan a analitică 1 g de NaOH solid i se introduce în vasul interior al unui
calorimetru. Se măsoară cu un cilindru gradat o cantitate 49 ml apă distilată. Apa distilată are densitatea
= 1 g/ml, deci se poate presupune că s-au măsurat 49 g apă. Se măsoară cu un termometru temperatura
ini ială a apei care se notează cu to. Se toarnă apa în calorimetru peste hidroxidul solid măsurându-se
145
R DUCU GALERU
temperatura din timp în timp. Valorile pentru temperaturile ob inute se notează pe caiet, se alege
valoarea cea mai mare ob inută i se notează cu t1.
Se va calcula varia ia de temperatură din timpul procesului t= tmaximă observată – tini ială.
Căldura degajată la dizolvare se va calcula cu rela ia: Q = m.c. t, unde m este suma dintre masa
apei i masa substan ei dizolvate. c reprezintă căldura specifică a solu iei, care pentru solu ii diluate se
consideră egală cu a apei i are valoarea de 4,185 j/gram.grad.
Pentru valorile folosite, msolu ie= 50g, c= 4,185 j/gram.grad căldura se calculează:
Q = 50.4,185. t
Pentru a interpreta varia ia de entalpie la dizolvarea unui mol de substan ă ( Hdizolvare) se va
utiliza rela ia:
H = Q/
unde reprezintă numărul de moli de hidroxid dizolva i, care pentru acest experiment:
= m/M, = 1/40 moli.
Deci varia ia de entalpie este:
H = 40.50.4,185. t (J/mol.)
Concluzii:
Căldura molară de dizolvare are valori caracteristici pentru fiecare specie chimică analizată i
reprezintă cantitatea de căldură degajată, sau absorbită la dizolvarea unui mol compus într-o cantitate
mare de solvent.
X.18. DETERMINAREA CĂLDURII DE NEUTRALIZARE
Substan e i ustensile de laborator: NaOH, HCl, calorimetru, balan ă analitică, apă distilată,
termometre.
Mod de lucru:
Se cântăre te la balan a analitică 1 g de NaOH solid, se pune într-un pahar Berzelius i se dizolvă
în 49 ml apă distilată. Apa distilată are densitatea = 1 g/ml, deci se poate presupune că s-au măsurat
49g apă. Masa solu iei de NaOH este de 50g. Se măsoară separat o cantitate de 12,25 ml solu ie de
H2SO4, de concentra ie 10%. Deoarece solu ia de acid este diluată, se va considera că s-au măsurat
12,25g solu ie acid ( = 1 g/ml, apropiată de densitatea apei distilate).
Se măsoară cu un termometru temperatura ini ială a solu iilor care se notează cu to. Se toarnă
solu ia de hidroxid în calorimetru, după care se adaugă i solu ia de acid, măsurându-se temperatura din
timp în timp. Se vor nota temperaturile măsurate i se va stabili temperatura maximă, func ie de care se
va calcula varia ia de temperatură, t= tmaximă observată – tini ială.
Căldura degajată la neutralizare se va calcula cu rela ia: Q m.c. t, unde m este suma dintre masa
solu iei de acid i masa solu iei de bază. c reprezintă căldura specifică a solu iei, care pentru solu ii
diluate se consideră egală cu a apei i are valoarea de 4,185 j/gram*grad.
msolu ie = msolu ie acid + msolu ie bază= 50 + 12,25= 62,25g
Q = m.c. t= 62,25.4,185. t
Pentru a interpreta varia ia de entalpie la neutralizarea unui echivalent gram de acid cu un
echivalent gram de bază. ( Hneutralizare) se va utiliza rela ia:
H = Q/număr echivalen i gram
numărul echivalen i gram de bază =1/40
H = 62,25.4,185. t.40 (J/mol.)
146
R DUCU GALERU
Concluzii:
Căldura molară de neutralizare are valori caracteristici pentru fiecare specie chimică analizată i
reprezintă cantitatea de căldură degajată sau absorbită la neutralizarea unui echivalent gram de acid cu
un echivalent gram de bază.
Căldura molară de neutralizare depinde de starea de agregare a reactan ilor.
X.19. STUDIUL UNOR ECHILIBRE FIZICE ŞI CHIMICE

Substan e materiale i ustensile de laborator: clorură de sodiu, acid azotic, cupru, iod, apă distilată,
cromat de potasiu, bicromat de potasiu, alcool etilic, acid azotic, cristalizoare, ghea ă, sursă de căldură,
baloane, eprubete, dopuri.
Mod de lucru:
A. Studiul unor echilibre fizice.
a) Analiza fenomenului de dizolvare al clorurii de sodiu. Într-un pahar Berzelius se introduc 35,8g
NaCl, măsurate cu balan a electronică i 100 ml apă distilată. În acest mod se prepară o solu ie
suprasaturată la temperatura camerei. Se va agita amestecul i se va constata că nu se dizolvă întreaga
cantitate de NaCl. Se încălze te paharul la temperatura de 60oC, i se va constata că întreaga cantitate de
sare se dizolvă, solu ia devenind saturată pentru această temperatură. La răcire în ghea ă se va depune
NaCl solidă, nedizolvată.
b) Studiul echilibrului de dizolvare al iodului în amestec de apă i alcool. Se realizează un amestec de
alcool i apă prin amestecarea celor doi componen i în păr i egale. Se vor introduce rând pe rând cristale
de iod. Solu ia se va coagula la început, dar la adăugare în exces rămân cristale de iod nedizolvate, chiar
dacă agitarea continuă. S-a trecut prin stadiile de solu ie nesaturată, saturată i suprasaturată.
B. Studiul unor echilibre chimice.
a)Studiul dimerizării hipoazotitei. Într-un vas prevăzut cu un tub pentru culegerea gazelor se va efectua
reac ia dintre cupru i HNO3. Din reac ie rezultă NO care în contact cu aerul se oxidează i se
transformă în NO2 gaz brun. Au avut loc reac iile chimice:
3Cu + 8HNO3 3Cu(NO3)2 + 2 NO + 4 H2O
NO + 1/2 O2 NO2
brun
Se culege gazul într-un vas mic (eprubetă) care se astupă cu dop. Se pregătesc separat două vase,
unul cu apă fierbinte i unul cu ghea ă. Când se introduce vasul/eprubeta cu hipoazotită în ghea ă
amestecul devine incolor datorită dimerizării, care este un proces exoterm. La introducerea în apă caldă
redevine brun datorită descompunerii dimerului, un procesul fiind endoterm. Reprezentarea echilibrului:
2NO2 N2O4 + Q
brun incolor
b)Analiza transformării iodurii mercurice la încălzire. Într-o eprubetă se introduc 2 ml solu ie de HgCl2
i se adaugă câteva picături solu ie de KI până la formarea unui precipitat ro u de HgI2. Nu se adaugă
exces de iodură de potasiu deoarece se va dizolva precipitatul. Se filtrează i se usucă precipitatul, după
care se introduce într-o eprubetă prevăzută cu un dop etan . Eprubeta se va încălzi u or i apoi se va
răci. Se vor observa modificările de culoare care pot fi explicate prin schema următoare de reac ii:
2KI + HgCl2 2KCl + HgI2
147
R DUCU GALERU
incalzire
2HgI2 Hg2I2 + I2
rosu racire
portocaliu
c)Studiul echilibrului cromat de potasiu-bicromat de potasiu. Într-o eprubetă se va dizolva o cantitate
mică de cromat de potasiu în apă distilată. Se observă colora ia galbenă. În altă eprubetă se va dizolva o
cantitate similară de bicromat de potasiu. Colora ia celei de-a doua solu ii este portocalie. În prima
eprubetă se adaugă câteva picături de acid sulfuric, iar în cea ce-a doua câteva picături de hidroxid de
sodiu. Ecua ia reac iei care stă la baza transformării:
2CrO42- + 2H+ Cr2O72- + H2O
galben mediu portocaliu
acid
Cr2O72- + 2OH- 2CrO42- + H2O
portocaliu mediu galben
bazic
Concluzii:
Starea de echilibru este instalată când viteza procesului direct este egală cu viteza procesului invers.
Starea de echilibru este caracterizată prin invariabilitatea proprietă ilor în toate punctele sistemului.
Modificarea condi iilor exterioare duce la modificarea stării de echilibru.
X.20.INFLUENŢA CONCENTRAŢIEI
ASUPRA ECHILIBRULUI CHIMIC
Substan e i ustensile necesare: cromat de potasiu, amoniac, bicromat de potasiu, hidroxid de sodiu,
acid sulfuric, iodură de potasiu, clorură cuprică, clorură de potasiu, amoniac, iod dizolvat în iodură de
potasiu, eprubete, amidon, cloroform, pâlnie de separare, pahare Berzelius.
Mod de lucru:
a) Studiul echilibrului cromat de potasiu-bicromat de potasiu. Într-o eprubetă se va dizolva o cantitate
mică de K2CrO4, cromat de potasiu, în apă distilată. Se formează o solu ie de culoare galbenă. Se
adaugă câteva picături de H2SO4 solu ia devine portocalie deoarece cromatul se transformă în bicromat.
În altă eprubetă se va dizolva o cantitate egală de K2Cr2O7, bicromat de potasiu, formându-se o solu ie
portocalie. Peste aceasta se adaugă câteva picături de NaOH, solu ia devine galbenă deoarece bicromatul
s-a transformat în cromat, echilibrul s-a deplasat în sens invers. În cea de-a doua eprubetă peste
amestecul ob inut se adaugă în exces H2SO4 solu ia capătă colora ie portocalie, echilibrul s-a deplasat în
sens invers.
2CrO42- + 2H+ Cr2O72- + H2O
galben mediu portocaliu
acid
Cr2O72- + 2OH- 2CrO42- + H2O
portocaliu mediu galben
bazic
148
R DUCU GALERU
b) Studiul echilibrului la reac ia dintre clorura cuprică i iodura de potasiu. Într-o pâlnie de separare de
250 ml se introduc 100 ml solu ie foarte diluată de CuCl2 la care se adaugă câteva picături de solu ie
diluată de KI. Se va forma o solu ie coloidală de culoare galbenă, datorită formării CuI. Se adaugă
cloroform, (CHCl3) i se agită pâlnia. Cloroformul va extrage iodul din sistem prin dizolvare selectivă.
La adăugare de amidon stratul de cloroform se va colora în albastru. Amidonul este un indicator pentru
iod. Cantitatea de precipitat galben va fi mai mare după scoaterea iodului în cloroform datorită deplasării
echilibrului în sens direct. Dacă din exterior se toarnă solu ie de amoniac stratul de cloroform i iod se
decolorează i cantitatea de precipitat galben scade. Amoniacul a fost utilizat pentru complexarea ionilor
de Cu2+ din stratul lichid.
galben negru
extras cu
cloroform
Cu2+ + 4NH3 [Cu(NH3)4]2+
CuCl2 + 4NH3 [Cu(NH 3)4]Cl2
Concluzii:
Cre terea concentra iei unui reactant, sau a unui produs de reac ie, deplasează echilibrul în sensul
consumării lui.
Scăderea concentra iei unei specii care participă la echilibru, determină deplasarea sistemului în
sensul refacerii ei.
X. 21. INFLUENŢA TEMPERATURII

ASUPRA ECHILIBRULUI CHIMIC
Substan e i ustensile necesare: clorură de cobalt, acid clorhidric, cupru, acid azotic, surse de încălzire,
ghea ă, eprubete, dopuri.
Mod de lucru:
a) Studiul reac iei dintre clorura de cobalt i acidul clorhidric. Într-o eprubetă se va introduce o cantitate
mică de solu ie de CoCl2 dizolvată în apă. Se adaugă 2 ml HCl concentrat. Modificarea de culoare este
datorată formării ionului albastru de [CoCl4]2-. Ecua ia reac iei chimice:
CoCl2 + 2HCl H2[CoCl4] + Q
roz albastru
Reac ia de la stânga la dreapta este exotermă. Se introduce pe rând eprubeta în apă rece amestecul
rămâne albastru, la introducere în apă fierbinte amestecul devine roz.
b) Studiul dimerizării hipoazotitei. Într-un vas prevăzut cu un tub pentru culegerea gazelor se va efectua
reac ia dintre cupru i HNO3. Din reac ie rezultă NO care în contact cu aerul se oxidează i se
transformă în NO2 gaz brun. Au avut loc reac iile chimice:
3Cu + 8HNO3 3Cu(NO3)2 + 2 NO + 4 H2O
NO + 1/2 O2 NO2
brun
149
R DUCU GALERU
Se culege gazul într-un tub, eprubetă, sau alt vas mic care se astupă cu dop. Se pregătesc separat două
vase, unul cu apă fierbinte i unul cu ghea ă. Când se introduce vasul cu hipoazotită în ghea ă devine
incolor datorită dimerizării (proces exoterm), iar la introducerea în apă caldă redevine brun datorită
descompunerii dimerului (proces endoterm). Reprezentarea procesului chimic care are loc la echilibru:
2NO2 N2O4 + Q
brun incolor
Concluzii:
Cre terea temperaturii favorizează procesele endoterme.
Scăderea temperaturii favorizează procesele exoterme.
X.22. CELULA ELECTROCHIMICĂ
Substan e i ustensile de laborator: solu ii de sulfat de cupru i sulfat de zinc, plăcu e din cupru i
zinc, clorură de potasiu, conductori metalici, voltmetru, tub din sticlă sub formă de „U”, pahare
Berzelius.
Mod de lucru: Într-un pahar Berzelius care con ine solu ie de sulfat de cupru de concentra ie 1M, se
introduce o placă din cupru. În alt pahar Berzelius cu solu ie de sulfat de zinc se introduce o placă din
zinc. Cele două plăci metalice se vor pune în legătură prin intermediul unor conductori metalici pe care
este înseriat un voltmetru. Se umple un tub din sticlă în formă de „U” cu solu ie saturată de clorură de
sodiu. Se astupă tubul cu două dopuri confec ionate din vată, sau din hârtie de filtru. Tubul va constitui
puntea de sare. Capetele tubului se introduc concomitent în cele două pahare. Se va urmări acul
aparatului de măsură. În momentul în care se produce curent electric, acul voltmetrului se va mi ca.
Ecua iile proceselor chimice:
anod (-) Zn Zn+2 oxidare
- 2e-
+ 2e-
catod (+)Cu+2 Cu reducere
proces global Zn + Cu+2 Zn+2 + Cu

Dacă se va încerca înlocuirea pun ii de sare cu un conductor metalic, acul voltmetrului rămâne
nemi cat, nu se produce energie electrică. Conductorul metalic realizează contactul între cele două
semicelule dar nu poate asigura i neutralizarea excesului de ioni pozitivi sau negativi.
Reprezentarea grafică a instala iei:
150
R DUCU GALERU
reprezentare pentru ionii Zn2+ i pentru cationi din puntea de sare (Na+)
O reprezentare pentru ionii Cu2+ i pentru anioni din puntea de sare (Cl-)
Concluzie:
Dispozitivul cu ajutorul căruia se ob ine energie electrică din energie chimică, pe baza unei reac ii
redox se nume te celulă electrochimică sau pilă electrică.
X.23. ELECTROLIZA
Substan e i ustensile de laborator: solu ie de iodură de potasiu, solu ie clorură de sodiu, solu ie de
sulfat de cupru, amidon, fenolftaleină, tub în formă de U, eprubete, creuzete filtrante, electrozi din grafit,
cristalizor, pahare, conductori metalici, sursă de curent continuu.
Mod de lucru:
a)Electroliza solu iei de iodură de potasiu. Drept electrolizor se poate utiliza un tub în formă de „U” sau
un pahar Berzelius. În electrolizor se introduce solu ie de iodură de potasiu i doi electrozi din cărbune,
care au fost conecta i la o sursă de curent continuu prin intermediul conductorilor metalici. Se adaugă
amidon i fenolftaleină i se porne te instala ia. Vor avea loc procesele:
anod (+) 2I- I2 oxidare
- 2e-
+ 2e-
catod (-)2H+ H2 reducere
electroliza
proces global (2K+ + 2Cl-) + 2H2O 2KOH + I2 + H2
solutie
Se va observa în jurul electrodului conectat la borna (+), care este anod o colora ie albastră,
datorită iodului format, albăstrit prezen a amidonului. La borna (–), catodul se va observa o colora ie roz
datorită mediului bazic format cu fenolftaleina i degajare de gaz (hidrogen).
b)Electroliza solu iei de sulfat de cupru. În electrolizor se introduce solu ie de sulfat de cupru i doi
electrozi din cărbune, care au fost conecta i la o sursă de curent continuu prin intermediul conductorilor
metalici. Se porne te instala ia i se va observa la anod degazare de gaz, iar la catod depunerea unui strat
brun-ro iatic de cupru. Vor avea loc procesele:
151
R DUCU GALERU
anod (+) 2OH- H2O + 1/2O2

- 2e-
+ 2e-
catod (-) Cu+2 Cu
proces global (Cu+2 + SO4-2) + H2O (2H+ + SO4-2) + Cu + 1/2O2

H2SO4 ionizat
c)Electroliza solu iei de clorură de sodiu. Într-un cristalizor se introduc două creuzete cu masă filtrantă
în care se află câte un electrod de cărbune conectat la o sursă de curent continuu. Se toarnă în instala ie
solu ie de clorură de sodiu. Deasupra fiecărui electrod se fixează cu gura în jos câte o eprubetă umplută
cu solu ie de clorură de sodiu identică ca cea utilizată la umplerea cristalizorului. Se adaugă câteva
picături de fenolftaleină i se asigură închiderea circuitului. După cinci minute se va observa în
apropierea spa iului catodic colora ie ro ie-violetă. În cele două eprubete lichidul va fi dezlocuit de gaze
formate din proces care au culori diferite. La anod se formează clor galben-verzui, iar la catod hidrogen
incolor. Vor avea loc procesele:
anod (+) 2Cl- oxidare
- 2e-
+ 2e-
catod (-) 2H+ H2 reducere
proces global (2Na+ + 2Cl-) + 2 H2O 2NaOH + Cl2 + H2

Concluzii:
Electroliza este un proces care determină desfă urare unei reac ii chimice care nu este spontană i se
produce sub ac iunea curentului electric.
Ionii negativi se numesc anioni i migrează spre anod, descărcarea se realizează prin oxidare.
Ionii pozitivi se numesc cationi i migrează spre catod, descărcarea se realizează prin reducere.
X.24. DETERMINAREA EXPERIMENTALĂ A VITEZEI DE REACŢIE
Substan e i ustensile de laborator: solu ii de HCl de concentra ii 6%, 8% i 12%, câte 5 grame de
zinc metalic pentru fiecare determinare i sticlărie.
Mod de lucru: Instala ia este formată dintr-un balon cu fund plat prevăzut cu un tub lateral, acoperit cu
un dop prin care este trecută o pâlnie de separare cu robinet. Tubul lateral este în comunica ie cu un
cilindru cu apă răsturnat cu gura în jos într-un cristalizor. Acesta are rolul de a capta i măsura gazul
format în balon. În prealabil pe cilindru s-a lipit hârtie milimetrică pentru citirea volumului de gaz
degajat. Ecua ia reac iei chimice este:
Pentru calcule se va întocmi un tabel de date, în care se va nota volumul de hidrogen format i se
va calcula numărul de moli. Numărul de moli de hidrogen forma i este egal cu numărul de moli clorură
de zinc. Se măsoară volumul de gaz degajat cu ajutorul căruia se calculează concentra ia medie a clorurii
de zinc. Se utilizează rela ia
c= nZnCl2/Vsol
Viteza medie pe un anumit interval se calculează prin raportarea concentra iei la timpul scurs:
152
R DUCU GALERU
Vmedie = cmed/ t.
t(sec) VH2(ml) nH2(moli) nZnCl2(moli) c= nZnCl2/Vsol cmed=(c1+c2)/2 Vmedie = cmed/ t
0 0 0
10 6,7. 10-4 6,7. 10-4
15 4,46. 10-4 4,46. 10-4
25 11. 10-4 11. 10-4
32 14,3. 10-4 14,3. 10-4
50 22,3. 10-4 22,3. 10-4
60 26,8. 10-4 26,8. 10-4
1120 0,05 0,05
Se reprezintă grafic dependen a dintre concentra ia solu iei de acid i cantitatea de sare formată
în timp. Viteza dintr-un anumit moment se va calcula ca pantă la curbă în momentul respectiv.
Concluzie:
Viteza de reac ie reprezintă varia ia concentra iei în timp.
X.25. INFLUENŢA CONCENTRAŢIEI REACTANŢILOR ASUPRA VITEZEI DE

REACŢIE
Substan e i ustensile necesare: solu ii de tiosulfat de sodiu i acid sulfuric, cronometre, apă distilată,
eprubete.
Mod de lucru:
Se va analiza reac ia dintre tiosulfatul de sodiu i acidul sulfuric:
Fenomenul urmărit experimental este precipitarea sulfului. Se lucrează cu concentra ii diferite pentru
tiosulfatul de sodiu, men inându-se constantă concentra ia acidului sulfuric. Se pregătesc două sticle de
reactivi, pentru acidul sulfuric 15 ml/litru solu ie ( =1,83 g/ml) iar pentru tiosulfat 75 g/litru solu ie. Se
pregătesc ase eprubete curate i cronometre. Se va considera că sulful coloidal apare în momentul în
care concentra ia tiosulfatului are o anumită valoare, aceia i în toate determinările. Se poate alege
arbitrar pentru aceasta o concentra ie a reactantului de 1mol/litru.
V= c/ t
c=1
V=1/ t
În acest caz pentru aprecierea vitezei de reac ie se vor face doar măsurători de timp până la
apari ia primelor particule de sulf coloidal. În fiecare eprubetă se vor prepara întâi solu iile de tiosulfat
conform datelor din tabel respectându-se propor iile. Apoi se adaugă pe rând în fiecare acidul sulfuric cu
măsurarea timpului până la formarea sulfului i notarea lui în tabel.
153
R DUCU GALERU
Nr Volum tiosulfat(total 6 ml) Concentra ia Volum Timp Viteza

epru Tiosulfat(a) Apă(b) solu iei solu ie (secunde) 1/timp
betă tiosulfat acid
C=a/(a+b) sulfuric
1. 6 ml 0 ml 6 ml
2. 5 ml 1 ml 6 ml
3. 4 ml 2 ml 6 ml
4. 3 ml 3 ml 6 ml
5. 2 ml 4 ml 6 ml
6. 1 ml 5 ml 6 ml
Se vor efectua reprezentări grafice ale dependen ei vitezei de reac ie de concentra ie care se calculează
cu rela ia C=a/(a+b).
Concluzie:
Viteza de reac ie cre te direct propor ional cu numărul de ciocniri eficace deci cu concentra ia
speciilor participante.
X.26. INFLUENŢA TEMPERATURII ASUPRA VITEZEI DE REACŢIE
Substan e i ustensile necesare: solu ii de iodură de potasiu, apă oxigenată, amidon, eprubete,
termometre, sursă de încălzire.
Mod de lucru: În patru eprubete se introduc câte 5ml solu ie de iodura de potasiu. În alte patru eprubete
se introduc câte 5ml solu ie de apa oxigenată i câte 1ml solu ie de amidon. După pregătire cele opt
eprubete se introduc într-un pahar mare Berzelius cu apă. Se notează cele patru eprubete cu iodura cu
cifre 1, 2, 3, 4 iar celelalte patru cu apa oxigenată i amidon cu litere a, b, c, d. În paharul mare cu apă se
introduce un termometru i se începe încălzirea lui. Când toată instala ia a ajuns la 20oC se amestecă
eprubetele 1 i a, se măsoară timpul până apare colora ie albastră. La temperatura de 25oC se amestecă
eprubetele 2 i b. Se cronometrează de fiecare dată timpul scurs până la apari ia sulfului, timpul se
notează în tabel i în func ie de el se poate aprecia viteza de reac ie. Se va reprezenta grafic viteza de
reac ie func ie de timp pe hârtie milimetrică.
Numărul eprubetelor Temperatura Timp(s) Viteza=1/ t
amestecate
1 cu a 20oC
2 cu b 25oC
3 cu c 30oC
4 cu d 35oC
Ecua ia reac iei chimice este: 2KI + H2O2 + 2HCl 2KCl + I2 + 2H2O
Iodul se pune în eviden ă prin colora ia albastră care apare în prezen a amidonului.
Concluzie:
Viteza de reac ie cre te direct propor ional cu temperatura. La temperaturi mari sunt mai multe
molecule care pot depă i pragul de energie poten ială pentru a se transforma în produ i de reac ie.
154
R DUCU GALERU
X.27.INFLUENŢA CATALIZATORILOR ŞI INHIBITORILOR ASUPRA VITEZEI

DE REACŢIE
Substan e i ustensile necesare: clorură ferică, fosfat de sodiu, dioxid de mangan, apă oxigenată,
eprubete.
Mod de lucru:
a)Descompunerea apei oxigenate în cataliză omogenă. Solu ia de apă oxigenată este pu in stabilă la
lumină, se descompune cu degajare de oxigen. Din această cauză se păstrează în sticle brune. Dacă se
adaugă o cantitate mică de ioni fosfat ace tia împiedică total descompunerea. Dacă se adaugă ioni de
Fe3+ reac ia decurge violent. Se pot face încercări în două eprubete, viteza reac iei se va aprecia func ie
de intensitatea cu care se degajă gazul.
b)Descompunerea apei oxigenate în cataliză eterogenă. Se pregătesc două eprubete cu apă oxigenată. În
prima se introduc câteva cristale de MnO2, iar a doua se păstrează ca martor. Se compară intensitatea
fenomenului de descompunere a apei oxigenate pentru un proces catalizat i unul necatalizat.
Concluzii:
Compu ii care măresc viteza reac iilor chimice dar nu se consumă în cursul reac iei respective se
numesc catalizatori.
Compu ii care mic orează viteza reac iilor chimice se numesc inhibitori.
155
BIBLIOGRAFIA
UTILIZATĂ ÎN REDACTAREA LUCRĂRII:
1. R. Galeru – Chimie organic , Editura Babel, Bacău 2005.

2. R. Galeru, N. Voicu – Aplica ii teoretice, numerice i practice în chimia de liceu,
Editura Babel, Bacău 2004.
3. L. Pauling – Chimie general , Editura tiin ifică, Bucure ti, 1972.
4. G. Constantinescu, M. Negoiu, C. Constantinescu - Chimie anorganic , Editura
Tehnică, Bucure ti, 1986.
5. W.T. Lippicott, A. Garrett, F.H. Verhoek – Chimie, Editura tiin ifică, Bucure ti,
1994.
6. D. Negoiu – Tratat de chimie anorganic , Editura Tehnică, Bucure ti, 1972.
7. R. Ripan, I. Ceteanu – Chimia Metalelor, Editura didactică i pedagogică,
Bucure ti, 1969.
8. I. C dariu – Chimie fizic , Editura Tehnică, Bucure ti, 1967.
9. V. Magearu – Chimie analitic , exerci ii, Editura didactică i pedagogică,
Bucure ti, 1979.
10. E. Beral, M. Zapan – Chimie anorganic , Editura Tehnică, Bucure ti, 1977.
11. M. Avram – Chimie organic , Editura Academiei, Bucure ti, 1983.
12. C. D. Neni escu – Chimie organic , Editura didactică i pedagogică, Bucure ti,
1980.
13. C. D. Neni escu – Chimie general , Editura didactică i pedagogică, Bucure ti,
1972.
14. V. Mih il , M. Moraru, G. Cantemir – Compendiu de chimie, Editura Teora,
Bucure ti 2003.
15. P. Arsene, C. Marinescu - Chimie i probleme de chimie anorganic , Editura
ALL, Bucure ti 2000.
16. V. Mih il , C. Vlad, M. Nistor, D. Bâclea – Culegere i probleme de chimie
anorganic i general , Editura ALL, Bucure ti 2000.
17. L. Chirigiu, V. Aldea, V. Uivaro i – Chimie anorganic , teste gril pentru
admitere la facultate, Editura Scorrilo 2000, Craiova 2000.
18. P. Budrugeac, M. Niculescu- Exerci ii i probleme de chimie, Editura de Vest,
Timi oara 1994.
19. M. Niculescu, P. Budrugeac - Probleme i teste de chimie, Editura Inter ALL, Tg.
Jiu 1996.
20. C. Guran, I. Jitaru – Chimie anorganic , probleme, întreb ri, r spunsuri,
Editura Tehnică, Bucure ti, 1994.
21. C. Grecescu, V. David - Teste gril de chimie Bacalaureat 2003, Editura Plus,
Bucure ti, 2003.
22. I. Alan, E. Goiceanu – Teste gril de chimie Bacalaureat 2003, Editura Aramis,
Bucure ti, 2003.
23. S. Jerghiu , J. ivlea, D. Iluc , F. Popa - Probleme i teste de chimie
anorganic , Editura Document, Ia i 1998.
24. L. Oprean, L. Roman, L. Filip, E. Florean, M. Neam u, R. S ndulescu - Chimie
anorganic , Editura Medicală Universitră „Iulia Ha ieganu”, Cluj 2000, 2001, 2002.
156
25. I. Ionescu, L. Cojocaru, . Ilie, T. Nedelea - Aplica ii i probleme de chimie,
Editura didactică i pedagogică, Bucure ti, 1983.
26. . Ilie, M. Ionic - Probleme, chimie anorganic i organic , Editura Fastprint,
Bucure ti 1996.
27. V. G tanovici, E. Badea, I. Ghiuru - Manual Chimie clasa a Xa, Editura Carminis,
Pite ti 2001.
28. S. F tu, F. Stroe, C. Stroe - Manual Chimie clasa a VIIIa, Editura Corint,
Bucure ti 2000.
29. R. Constantinescu, M. Râp - Manual Chimie clasa a VIIa, Editura Sigma,
Bucure ti 2000.
30. C. Tache, S. P sculescu, M. Angelu iu - Manual Chimie clasa a IXa, Editura
Niculescu, Bucure ti 2000.
31. E. Alexandrescu, M. Nedelcu, V. Zaharia - Manual Chimie clasa a Xa, Editura
LVS Crepuscul, Ploie ti, 2005.
32. L. Vl descu, L. Chiru - Manual Chimie clasa a IXa, Editura ALL, Bucure ti 2000.
33. M. Andruh, L. Chiru, L. Cojocaru, M. Ivanov - Probleme de chimie clasa a Xa,
Editura ALL, Bucure ti 2001.
34. M. Andruh, L. Chiru, L. Cojocaru, M. Ivanov - Manual Chimie clasa a Xa,
Editura ALL, Bucure ti 2001
35. S. F tu, C. Grecescu, V. David - Manual Chimie clasa a XIa, Editura ALL,
Bucure ti 2001.
36. S. F tu, C. Grecescu, V. David - Manual Chimie clasa a IXa, Editura ALL,
Bucure ti 2001.
37. Colec ia de Reviste de fizic i chimie.
157
CUPRINS
CAPITOLUL I
ATOMUL, COMPONENTĂ A MATERIEI
I.1. INTRODUCERE.............................................................................................................5
I.2. NUCLEUL ATOMIC.....................................................................................................5
I.3. NUMĂR ATOMIC. NUMĂR DE MASĂ. ELEMENT CHIMIC.............................6
I.4. IZOTOPI…………………………………………………………………………..........6
I.5. ÎNVELI UL DE ELECTRONI....................................................................................7
I.6. EXERCI II I PROBLEME APLICATIVE ATOM...............................................11
I.7. RĂSPUNSURI I REZOLVĂRI PENTRU EXERCI II I PROBLEME
APLICATIVE ATOM...................................................................................................13
I.8. TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU ATOM.................................................14
I.9.RĂSPUNSURI TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU ATOM.......................17
CAPITOLUL II
SISTEMUL PERIODIC I PROPRIETĂ ILE ELEMENTELOR
II.1.STRUCTURA SISTEMULUI PERIODIC.................................................................18
II.2. RELA II ÎNTRE STRUCTURA ELECTRONICĂ I POZI IA
ELEMENTELOR ÎN SISTEMUL PERIODIC.......................................................18
II.3. FORMAREA IONILOR POZITIVI I NEGATIVI................................................20
II.4. VARIA IA PROPRIETĂ ILOR ELEMENTELOR ÎN SISTEMUL
PERIODIC....................................................................................................................23
II.5. EXERCI II SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR................................27
II.6. SOLU II EXERCI II SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR.............28
CAPITOLUL III
LEGĂTURI CHIMICE
III.1. FORMAREA LEGĂTURII IONICE.......................................................................29
III.2. PROPRIETĂ ILE COMPU ILOR IONICI..........................................................30
III.3. FORMAREA LEGĂTURII COVALENTE............................................................31
III.4. EXERCI II LEGĂTURI CHIMICE.......................................................................39
III.5. REZOLVĂRI I RĂSPUNSURI EXERCI II LEGĂTURI CHIMICE.............40
III.6. INTERAC II ÎNTRE MOLECULE........................................................................42
III.7. PROPRIETĂ ILE COMPU ILOR MOLECULARI...........................................43
III.8. RE ELE ATOMICE. DIAMANTUL I GRAFITUL..........................................44
III.9. EXERCI II INTERAC II ÎNTRE MOLECULE. STAREA SOLIDĂ.............45
III.10. RĂSPUNSURI EXERCI II INTERAC II ÎNTRE MOLECULE.
STAREA SOLIDĂ....................................................................................................46
III.11. TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU STAREA SOLIDĂ.
LEGĂTURI CHIMICE...........................................................................................47
III.12. RĂSPUNSURI TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU STAREA SOLIDĂ.
LEGĂTURI CHIMICE............................................................................................51
CAPITOLUL IV
SISTEME DISPERSE. SOLU II.
IV.1. DEFINI II I CLASIFICĂRI DISPERSII.............................................................52
IV.2. FENOMENE CARE AU LOC LA DIZOLVARE ÎN APĂ..................................52
IV.3. SOLUBILITATEA.....................................................................................................53
IV.4. CRISTALOHIDRA I................................................................................................55
158
IV.5. CONCENTRA IA SOLU IILOR...........................................................................56
IV.6. RELA II I CONSTANTE UTILIZATE ÎN REZOLVAREA
DE PROBLEME........................................................................................................57
IV.7. EXERCI II I PROBLEME SOLU II..................................................................58
IV.8. REZOLVĂRI EXERCI II I PROBLEME SOLU II........................................59
CAPITOLUL V
ACIZI I BAZE
V.1. DEFINI IE I CLASIFICĂRI ACIZI......................................................................61
V.2. VARIA IA CARACTERULUI ACID ÎN SISTEMUL PERIODIC.....................62
V.3. CARCTER ACID. ACIZI TARI. ACIZI SLABI.....................................................63
V.4. PROPRIETĂ I FIZICE ACIZI.................................................................................64
V.5. PROPRIETĂ I CHIMICE ACIZI............................................................................64
V.6. DEFINI IE I CLASIFICĂRI BAZE......................................................................65
V.7. VARIA IA CARACTERULUI BAZIC ÎN SISTEMUL PERIODIC.
BAZE TARI, BAZE SLABE.........................................................................................66
V.8. PROPRIETĂ I FIZICE BAZE.................................................................................67
V.9. PROPRIETĂ I CHIMICE BAZE............................................................................67
V.10. EXERCI II ACIZI I BAZE...................................................................................69
V.11. REZOLVĂRI EXERCI II ACIZI I BAZE.........................................................71
V.12. TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU ACIZI I BAZE………………….72
V.13. RĂSPUNSURI TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU ACIZI I BAZE..75
CAPITOLUL VI
METALE, REAC II CU TRANSFER DE ELECTRONI
NO IUNI DE ELECTROCHIMIE
VI.1. CARACTERIZAREA STĂRII METALICE...........................................................76
VI.2. METODE DE PREPARARE ALE METALELOR................................................77
VI.3. PROPRIETĂ I CHIMICE ALE METALELOR. REAC II CU
TRANSFER DE ELECTRONI................................................................................78
VI.4. CELULE ELECTROCHIMICE...............................................................................83
VI.5.ELECTROLIZA..........................................................................................................87
VI.6. PROBLEME METALE I ELECTROCHIMIE....................................................89
VI.7. REZOLVĂRI PROBLEME REAC II REDOX....................................................93
CAPITOLUL VII
ECHILIBRUL CHIMIC
VII.1. REAC II REVERSIBILE I IREVERSIBILE…………………..…………….96
VII.2. DEFINIREA CONCEPTULUI DE ECHILIBRU……………………………….96
VII.3. LEGEA AC IUNII MASELOR. CONSTANTE DE ECHILIBRU…………...97
VII.4. FACTORI CARE INFLUEN EAZĂ ECHILIBRUL CHIMIC.
PRINCIPIUL LUI LE CHÂTELIER…………………………………………….98
VII.5. PROBLEME ECHILIBRU CHIMIC…………………………………………….99
VII.6.RĂSPUNSURI I REZOLVĂRI PROBLEME ECHILIBRU CHIMIC……...101
CAPITOLUL VIII
TERMOCHIMIE
VIII.1. REAC II EXOTERME, REAC II ENDOTERME………………………..105
VIII.2. CĂLDURA DE REAC IE. ENTALPIE…………………………………….105
VIII.3. LEGEA LUI HESS……………………………………………………………..106
VIII.4. ENERGIA DE LEGĂTURĂ……………………………………………….….107
VIII.5. CĂLDURA DE DIZOLVARE………………………………………………..108
VIII.6. CĂLDURA DE NEUTRALIZARE…………………………………………..109
159
VIII.7. EXERCI II I PROBLEME TERMOCHIMIE……………………………..109
VIII.8. REZULTATE I INDICA II DE REZOLVARE EXERCI II I PROBLEME
TERMOCHIMIE…………………………………………………………………110
CAPITOLUL IX
VITEZA DE REAC IE
IX.1. TEORIA CIOCNIRILOR. COMPLEX ACTIVAT.
ENERGIA DE ACTIVARE……………………………………………………….112
IX.2.VITEZA DE REAC IE…………………………………………………………....113
IX.3. FACTORII CARE INFLUEN EAZĂ VITEZA DE REAC IE………………115
IX.4. PROBLEME CINETICĂ CHIMICĂ…………………………………………….119
IX.5. REZOLVĂRI I RĂSPUNSURI PROBLEME CINETICĂ CHIMICĂ………121
CAPITOLUL X
LUCRĂRI DE LABORATOR
CHIMIE GENERALĂ I CHIMIE FIZICĂ
X.1. VARIA IA PROPRIETĂ ILOR ELEMENTELOR ÎN
SISTEMUL PERIODIC............................................................................................123
X.2. ANALIZĂ COMPARATIVĂ A PROPRIETĂ ILOR FIZICE
PENTRU COMPU II IONICI I MOLECULARI...............................................125
X.3. PREPARAREA DE SOLU II COLOIDALE........................................................126
X.4.APA...............................................................................................................................126
X.5.FENOMENUL DE DIZOLVARE.............................................................................127
X.6. PREPARAREA UNOR SOLU II DE O ANUMITĂ CONCENTRA IE.........128
X.7. ACIZII.........................................................................................................................128
X.8. BAZELE......................................................................................................................131
X.9. SODIUL. HIDROXIDUL DE SODIU......................................................................133
X.10.STUDIUL PROCESELOR DE OXIDO-REDUCERE........................................134
X.11. ALUMINIUL............................................................................................................137
X.12. METALE TRANZI IONALE. ZINCUL, FIERUL I CUPRUL.....................138
X.13. REAC II CU FORMARE DE PRECIPITATE..................................................141
X.14. REAC II CU FORMARE DE COMBINA II COMPLEXE............................143
X.15. FENOMENE FIZICE EXOTERME I ENDOTERME.....................................144
X.16. FENOMENE CHIMICE EXOTERME I ENDOTERME................................144
X.17. DETERMINAREA CĂLDURII DE DIZOLVARE...........................................145
X.18. DETERMINAREA CĂLDURII DE NEUTRALIZARE...................................146
X.19. STUDIUL UNOR ECHILIBRE FIZICE I CHIMICE......................................147
X.20.INFLUEN A CONCENTRA IEI ASUPRA ECHILIBRULUI CHIMIC........148
X. 21. INFLUEN A TEMPERATURII ASUPRA ECHILIBRULUI CHIMIC.......149
X.22. CELULA ELECTROCHIMICĂ............................................................................150
X.23. ELECTROLIZA.......................................................................................................151
X.24. DETERMINAREA EXPERIMENTALĂ A VITEZEI DE REAC IE...............152

X.25. INFLUEN A CONCENTRA IEI REACTAN ILOR ASUPRA
VITEZEI DE REAC IE.........................................................................................153
X.26. INFLUEN A TEMPERATURII ASUPRA VITEZEI DE REAC IE...............154
X.27.INFLUEN A CATALIZATORILOR I INHIBITORILOR
ASUPRA VITEZEI DE REAC IE.........................................................................155
160

Captură de Ecran Din 2023-10-09 La 15.34.12

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Captură de Ecran Din 2023-10-09 La 15.34.12

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Răducu GALERU

Materia este formată din atomi indivizibili i are următoarele proprietă i:

I.2. NUCLEUL ATOMIC.

I.3. NUMĂR ATOMIC. NUMĂR DE MASĂ.

I.5. ÎNVELIŞUL DE ELECTRONI.

I.5.1. ORBITALI. TIPURI DE SUBSTRATURI.

Substratul de tip f: are în componen ă apte orbitali cu forme complicate, cu maxim

I.5.2. REGULI PENTRU REPARTIZAREA ELECTRONILOR PE

I.6. EXERCIŢII ŞI PROBLEME APLICATIVE ATOM.

1. Să se calculeze câte u.a.m. sunt într-un kilogram. 1u.a.m. = 1,67.10-27Kg.

19. Identifica i elementele chimice caracterizate de:

I.7. RĂSPUNSURI ŞI REZOLVĂRI PENTRU EXERCIŢII ŞI PROBLEME

1. 1 u.a.m. = 1,66*10-25 kg. 1kg = 6,023*1023 u.a.m.

I.8. TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU ATOM.

E. Si, tiind că are numărul atomic Z= 14.

I.9.RĂSPUNSURI TESTE GRILĂ COMPLEMENT SIMPLU ATOM.

II.1.STRUCTURA SISTEMULUI PERIODIC.

II.2. RELAŢII ÎNTRE STRUCTURA ELECTRONICĂ

Proprietă ile elementelor variază în sistemul periodic func ie de numărul atomic Z.

Grupa IB IIB IIIA IVA VA VIA VIIA VIIIA

Grupa IB IIB IIIA IVA VA VIA VIIA VIIIA

II. 3.FORMAREA IONILOR POZITIVI ŞI NEGATIVI.

II.3.1. FORMAREA IONILOR POZITIVI. ENERGIE DE IONIZARE. CARACTER

Unde I1 reprezintă poten ialul de ionizare pentru cedarea primului electron;

Cu Cu+ formarea ionului cupros

II.3.2. FORMAREA IONILOR NEGATIVI. AFINITATE PENTRU ELECTRONI.

II. 4. VARIAŢIA PROPRIETĂŢILOR ELEMENTELOR ÎN SISTEMUL

fizice razã ionicã, volum ionic

afinitate pentru electroni

2Al + 3/2O2 Al2O3 proces foarte lent

Analizându-se caracterul metalic în grupa IA prin urmărirea reactivită ii fa ă de apă se va

Na + H2O NaOH + 1/2 H2

Siliciu Fosfor Sulf Clor

creste caracterul electronegativ

SISTEMUL PERIODIC creste caracterul creste afinitatea

creste caracterul electropozitiv

creste energia de ionizare

Valen a reprezintă capacitatea de combinare a unui element. În func ie de modurile în care

II.5. EXERCIŢII SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR.

1) Alege i afirma iile corecte referitoare la elementul fosfor 15P:

II.6.SOLUŢII EXERCIŢII SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR.

III.1. FORMAREA LEGĂTURII IONICE.

Legătura ionică se realizează pe baza transferului de electroni de la atomii

Na+ + Cl- NaCl

Numărul de electroni ceda i de metal trebuie să fie egal cu numărul de electroni

Etapa I: Formarea ionilor pozitivi si negativi:

2 Fe+3 + 3 O2- Fe2O3

Combina iile ionice nu sunt formate din molecule.

III.2. PROPRIETĂŢILE COMPUŞILOR IONICI.

halogenuri NaBr; CaCl2; FeCl3

SÃRURI sulfuri FeS; CaS

sulfati CuSO4; Na2SO4

azotati KNO3; Zn(NO3)2

carbonati CaCO3; Na2CO3

fosfati Na3PO4; Cu3(PO4)2

III.3. FORMAREA LEGĂTURII COVALENTE.

III.3.1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A LEGĂTURII COVALENTE.

În tendin a de ob ine configura ii electronice stabile, de dublet sau octet,

Clasific ri ale leg turii covalente:

dupa natura atomilor omogene

dupa diferenta de polare

III.3.2. LEGĂTURA COVALENTĂ NEPOLARĂ.

Doi orbitali atomici se combină i formează doi orbitali moleculari, unul de

va fi populat cu electroni doar în cazuri extreme, de excitare). Prin întrepătrunderea axială

1. 1 u.a.m. = 1,6610-25 kg. 1kg = 6,0231023 u.a.m.