7.

SPECTROMETRIA DE MASA

7.1. INTRODUCERE

Spectrometria de masă (S.M.) este cea mai sensibilă metodă de analiză structurală (10 -
12
g). Diferă fundamental de celelalte tehnici spectrale (spectrometria în infraroşu, în ultraviolet,
rezonanţa magnetică nucleară, etc) prin faptul că nu implică utilizarea radiaţiilor electromagnetice.
Spre deosebire de celelalte tehnici spectrale, spectrometria de masă transformă chimic proba
care devine astfel nerecuperabilă. Spectrometria de masă este o metodă de analiză care se
bazează pe fragmentarea moleculelor substanţelor organice, sub acţiunea unor energii mari de
pâna la 100eV. Din numărul, sarcina şi masa fragmentelor rezultate se obţin informaţii referitoare
la structura substanţelor cercetate. Fragmentarea moleculelor ca rezultat al ruperii unor legături
interatomice duce la formarea de ioni pozitivi, radicali, ioni radicali şi molecule neutre. Aceste
fragmente conduc în final la reconstituirea moleculei adică a structurii moleculare. În urma
fragmentării se produc în special ioni pozitivi cu o masă determinată ce sunt caracterizaţi de
raportul dintre masă şi sarcină m/z.

Pentru a se putea realiza fragmentarea, molecula se aduce în fază de vapori, se

introduce într-o cameră de ionizare, fragmentele obţinute sunt accelarate într-un câmp electric şi
supuse unui proces de separare în analizorul de masă, funcţie de valoarea raportului m/z. Apoi
sunt concentrate pe un colector înregistrându-se abundenţa lor relativă. Toate aceste operaţiuni
se realizează în vid înaintat.

Etapele analizei prin spectrometrie de masă:

1. Introducerea probei şi aducerea analiţilor în fază de vapori;

2. Ionizarea moleculelor în stare gazoasă cu formarea unui amestec de ioni proveniţi din
fragmentarea moleculelor;

3. Accelerarea ionilor şi focalizarea lor în funcţie de raportul m/z prin utilizarea unor
lentile electronice;

4. Separarea fasciculelor de ioni cu acelaşi raport m/z prin "filtrare" în analizorul de

masă ;

5. Detecţia ionilor separaţi de către detector, care măsoară curenţii ionici daţi de fluxurile
cu acelaşi m/z şi care sunt proporţionale cu abundenţa (concentraţia) lor;

6. Înregistrarea spectrului de masă, respectiv a abundenţei ionilor în funcţie de raportul

m/z.

1
 Schema de principiu a unui spectrometru de masă:

1 3 4 5 6

2 2 2

1 - sistem de injecţie
2 - pompă de vid
3 - cameră de ionizare
4 - analizorul de masă
5 - amplificator de masă
6 - înregistrator

7.2. PROCEDEE DE FRAGMENTARE A MOLECULELOR

Procesul de ionizare poate utiliza mai multe procedee de fragmentare a moleculelor

gazoase:

a) Impactul electronic (EI)

Moleculele ajung în camera de ionizare (ca urmare a injectării probei sau eluate din
coloana capilară) în care există un vid înaintat.

Schema camerei de ionizare:

Captor de electroni

Electrozi de
accelerare

ionizare Analizor
Sist.
fragmentar de masă
de
e
injecţie

Flux de
ioni

Filament de
W
2
 Moleculele se ciocnesc cu un flux de electroni perpendicular pe direcţia de deplasare a
moleculelor, generat de un filament de W. Electronii sunt acceleraţi de o diferenţă de potenţial
astfel că în momentul impactului energia lor este de 70 eV.

Prin ciocnirea unei molecule cu un electron se formează un ion molecular:

− + −
M + e →M +2 e
(7.1)

Numărul acestor ioni şi natura tuturor fragmentelor moleculare produse sunt

caracteristice unei anumite substanţe organice.

Astfel, modul de fragmentare al metanolului este:

− + −
CH 3 OH +e →CH 3 OH ⋅+2 e m/z = 32
+ − +
CH 3 OH ⋅+e →CH 2 OH +H⋅¿ ¿ m/z = 31
+ −
CH 3 OH ⋅+e →CH + + HO⋅¿ ¿ m/z = 15
3
+ +
CH 2 OH →CHO + H 2 m/z = 29

Abundenţă relativă

masă/sarcină (m/z)

b) Ionizarea chimică (CI) este mai blândă, necesitând energii mai mici. În acest caz
moleculelele substanţei de analizat în stare de vapori sunt introduse în camera de ionizare
împreună cu un gaz reactiv: metan, izobutan, amoniac.

Gazul reactiv se introduce în cantitate mare în raport cu substanţa de analizat. Acest

amestec este bombardat cu un flux de electroni care produce numai fragmentarea moleculelor de
gaz reactiv. Ionii rezultaţi din gazul reactiv reacţionează cu moleculele de analizat pe care le
ionizează. Cel mai utilizat gaz reactiv în ionizarea chimică este gazul metan..

În prima etapă, cea a ionizării cu electroni, are loc reacţia:

3
 − + + + + + +
CH 4 + e →CH 4 ,CH 3 , CH 2 , CH , C , H

În etapa a doua au loc reacţii ion - moleculă:

CH +4 +CH 4 →CH 3 +CH +5

CH +3 +CH 4 → H 2 +C 2 H +5
+ +
C2 H 5 +CH 4 →2 H 2 +C3 H 5

Ionii formaţi de gazul reactiv sunt acizi Brönsted şi atacă moleculele de analizat pe care
le ionizează:
+ +
M + CH 5 → MH +CH 4
sau
+ +
M + C2 H 5 → MH +C2 H 4
c) Bombardarea cu atomi rapizi

Este un procedeu de ionizare în care molecula compusului organic este supusă unui
impact cu atomi neutri şi grei, cum sunt atomii de Ar sau de Xe, de mare viteză. Atomii de Ar sunt
ionizaţi prin impact electronic iar ionii formaţi sunt conduşi în camera de coliziune unde ciocnesc
alţi atomi neutri de Ar pe care-i trimit către proba de analizat. Proba este depusă pe un suport în
interiorul sursei sub forma unei dispersii în glicerină sau dietanolamină.

Cameră de Atomi
coliziune neutrii

Atomi
ionizaţi

-
Ar
Suport probă

Lentilă
Filament/ Deflector accelerare
sursă de ioni
Ar reziduali

d) Ionizarea laser

4
 Acest tip de ionizare se numeşte ionizare laser prin desorbţie dintr-o matrice MALDI
(Matrix Assisted Laser Desorption Ionization).

În acest caz compusul de analizat este amestecat cu acid dihidroxibenzoic şi depus pe

un suport, în strat subţire. Apoi proba este supusă unui impact cu un impuls laser de scurta
durata δ (ms) când rezultă o plasmă. Matricea de acid dihidroxibenzoic uşurează desorbţia
moleculelor mari şi fotoionizarea lor. Acest tip de ionizare nu provoacă fragmentarea moleculelor
analizate ci numai ionizarea lor.

e) Ionizarea de tip Electrospray

O altă tehnică de ionizare extrem de importantă în spectrometria de masă este ionizarea

prin electrospray (ESI). Ionizarea electrospray este foarte mult folosită ca o tehnică de ionizare
atunci când MS este utilizată ca tehnică de detecție în HPLC, scrisă prescurtat LC-MS. Proba
ajunge în spectrometrul de masă într-un curent de lichid cu volatilitate relativ ridicată, care este în
mod normal, faza mobilă folosită în sistemul HPLC. Principiul de ionizare, care în acest caz are
loc în presiunea atmosferică din afara regiunii vidate a spectrometrului de masă, este prezentată
în figura 7.2.

Electrod cilindric

Tensiune Gaz de
2-5kV uscare

Faza mobilă din

Analizor de masă
HPLC

Tub capilar

Figura 7.2 Principiul ionizarii prin electrospray

Faza mobilă din coloana HPLC trece printr-un tub capilar îngust, este amestecată cu un
curent de azot care curge de-a lungul capilarei spre vârf şi formează un aerosol fin format dintr-un
număr mare de picături foarte mici de fază mobilă ce conține analitul. Se aplică o diferenţă de
potenţial de obicei de 2-5 kV între un electrod cilindric plasat în continuarea capilarului şi vârful
capilarei, încărcând electric picăturile mici. Deoarece faza mobilă este volatilă, picăturile lichide se
evaporă și sunt eliminate cu un gaz de uscare. Moleculele de analit rămân încărcate și sunt
atrase în zona de vid a spectrometrului de masă pentru o analiză ulterioară în analizorul de masă.
Între ionizarea cu electroni (EI) și ionizarea prin electrospray (ESI) trebuie subliniate trei diferențe
esențiale:

5
 • ESI are loc la presiune atmosferică în afara spectrometrului de masă, în timp ce EI are
loc sub vid în interiorul spectrometrului de masa;
 • ESI este o tehnică blândă de ionizare care produce în principal (M + 1) + sau (M - 1)+.
EI este o tehnică de ionizare puternică ce produce un număr mare de fragmente ionice în plus
față de ionii moleculari M +;
• ESI este utilizată pentru LC-MS. EI este utilizată pentru GC-MS.
Ionizarea de tip electrospray dă în principal ioni (M + 1)+ sau (M - 1)-, care sunt relativ
stabili și care nu se descompun în fragmente ionice. Astfel, spectrele de masă obţinute în urma EI
conțin în mod esențial (M + 1)+ sau (M -1) -.
Ionizarea electrospray este utilizată pentru analiți acizi sau bazici şi pentru a obține
semnale înalte în spectrometrul de masă, este important ca analiții să fie ionizați în faza mobilă
din sistemul HPLC. Aceasta înseamnă că pH-ul fazei mobile trebuie ajustat astfel încât analiții să
fie încărcați. Pentru medicamentele bazice, acest lucru se realizează acidulând faza mobilă. În
plus, este important ca faza mobilă să conţină componente volatile, astfel încât acestea să fie
eliminate cu uşurinţă de gazele de uscare. Deci şi soluţiile tampon utilizate în faza mobilă, trebuie
să fie volatile, cum ar fi formiat de amoniu, acidul formic, sau amoniac, și trebuie evitate soluţiile
tampon nevolatile, cum ar fi fosfații.

f) Ionizarea chimică la presiunea atmosferică

In plus fata de ionizarea electrospray, se obișnuiește să se utilizeze ionizarea chimică la

presiune atmosferică (APCI) atunci când MS este cuplată cu HPLC (LC-MS). De asemenea, în
APCI proba este dispersată în spectrometrul de masă într-un flux de lichid (faza mobilă de
HPLC), iar ionizarea se realizează în afara spectrometrului de masă la presiune atmosferică. Ionii
trec mai departe cu ajutorul vidului în spectrometrul de masă pentru determinarea masei finale.
Principiul APCI este prezentat în figura 7.3.

Gaz de uscare
Capilar cu potenţial
electric

Faza mobilă din Analizorul de masă

HPLC

Capilar încălzit

Figura 7.3 Principiul ionizarii chimice la presiune atmosferică

6
 Faza mobilă care conține analiții curge printr-un tub capilar încălzit, iar la capătul
capilarului faza mobilă este evaporată și eliminată cu un gaz de uscare. Capilarei i se aplică un
potenţial de câţiva kV care produce ionizarea azotului şi picăturilor de apă, conform următoarelor
reacții:

N2 + e- → N2•+ + 2e- (16.11)

N2•+ + 2 N2   → N4•+ + N2 (16.12)
N4 +  H2O → H2O + 2N2
•+ •+
(16.13)
             H2O•+ +H2O   → H3O+ + OH•                                               (16.14)
H3O și OH (radicalul OH) pot reacționa apoi cu analitul (MH) conform reacțiilor:
+ •

H3O++ MH →MH2+ + H2O (16.15)

OH• + MH → M- + H2O (16.16)

Ionii protonați moleculari (MH2+) sau ioni deprotonați moleculari (M -) sunt introduși în
spectrometru de masă unde sunt determinate masele lor. APCT este o tehnică de ionizare relativ
blândă, prin care se formează în principal ionii moleculari. Ionizarea chimică la presiune
atmosferică poate fi folosită ca o alternativă la ionizarea de tip elctrospray în special în cazul în
care analiții nu conțin grupări acide sau bazice. Pentru acest tip de compuși, poate fi dificil de a
obține semnale suficient de puternice cu EI.

7.3. ANALIZORUL DE MASĂ

Separarea fragmentelor ionice în funcţie de raportul m/z se realizează în analizatorul de

masă. Exista mai multe tipuri de analizoare de masă:

7.3.1. Analizorul electromagnetic

Ionii formaţi în camera de ionizare pătrund în secţiunea de accelerare unde sunt supuşi
unui câmp electric longitudinal creat de o tensiune UA = 2000 - 8000 V. Acest câmp accelerează
particulele încărcate pozitiv (cele neutre sau negative nu sunt accelerate) conferindu-le,
independent de masa particulelor, o energie cinetică mare, proporţională cu sarcina elementară,
şi diferenţa de potenţia. Rezultă că toţi ionii vor avea aceeaşi energie cinetică dar viteze diferite în
funcţie de masa lor.
La aparatele de înaltă rezoluţie, datorită faptului că ionii care vin din secţiunea de
accelerare nu au riguros aceeaşi energie cinetică, este necesar un separator electrostatic
înaintea analizorului magnetic. În acest separator fluxul de ioni este supus unui câmp electric
transversal în care toţi ionii monovalenţi având aceeaşi energie cinetică, indiferent de masa lor,
urmează o aceeaşi traiectorie, care este cu atât mai curbă cu cât energia cinetică este mai mică.
Lăsând ionii să cadă pe o fantă foarte îngustă se obţine un fascicul de ioni cu energie cinetică
riguros egală, dar de mase şi viteze foarte diferite. Aceştia se vor separa net după raportul m/z în
secţiunea următoare, analizorul magnetic.
Acesta constă dintr-un tub curbat în formă de arc de cerc, plasat între două piese polare
care dau un câmp magnetic omogen, orientat perpendicular pe direcţia de deplasare a
fascicolului de ioni. Sub influenţa câmpului magnetic, ionii se mişcă pe traiectorii de forma unor
7
arcuri de cerc, cuprinse într-un plan perpendicular pe liniile de forţă magnetice. Ionii cu o sarcină
unitară sunt influenţaţi de către câmpul magnetic în conformitate cu ecuaţia:

m/z = H2 R2 / 2UA 5.4

unde m este masa ionului, z este sarcina lui, H este intensitatea câmpului magnetic, R este raza
de curbură (pe care se deplasează ionul) iar UA tensiunea de accelerare aplicată ionilor.
Din relaţia 5.4 rezultă că pentru o anumită valoare a lui UA, respectiv H, numai o singură
specie de ioni, având un anumit raport m/z, urmează o traiectorie având raza de curbură a tubului
spectrometrului şi pot ieşi prin fanta de ieşire a acestuia. Întreg domeniul de mase poate fi
analizat variind în timp pe H sau pe UA. În cazul celor mai multe aplicaţii, H este variat în timp ce
UA este menţinută constantă.

7.3.2. Analizorul cu capcane de ioni

În analizorul cu capcane de ioni, substanțele care trebuie analizate sunt introduse dintr-o
coloană cromatografică direct în analizorul de masă. Analizorul de masă este o cameră mică,
circulară așa cum este ilustrat în figura 7.4.

Ionii generați prin ionizare prin impact electronic sau ionizare electrospray sunt colectați
în capcana de ioni, formată dintr-un electrod inelar, la care se aplică o tensiune constantă de
radio-frecvență. Acest lucru face ca substanțele ionizate să se deplaseze în traiectorii bine
definite şi stabile în interiorul capcanei de ioni. Creșterea intensităţii tensiunii de radio-frecventă
expulzează ionii cu o anumită valoare m/z, deoarece capătă traiectorii instabile şi trec prin
orificiile de ieșire. Ionii expulzați prin capătul inferior sunt capturați de către detector și înregistrați
cu sensibilitate ridicată. MS cu capcane de ioni este un instrument compact foarte bine adaptat
pentru detecţia cromatografică.
Filament

Electrod Electrod

Coloană Detector
cromatografică

Figura 7.4 Analizorul cu capcane de ioni

8
 7.3.3. Analizorul cu filtru cvadrupol
Multe dintre instrumentele utilizate în prezent folosesc un analizor de masă cu filtru
cvadrupol. Analizorul de masă cvadrupolar conţine patru tije paralele pe care se aplică atât o
tensiune constantă cât și o frecvență radio de tensiune oscilantă (figura 7.5). Câmpul electric
deviază ioni în traiectorii complexe, pe măsură ce trec prin analizorul de masă, permițând numai
ionilor cu un anumit raport m/z să ajungă la detector. Alți ioni se ciocnesc cu tijele și se pierd
înainte de a ajunge la detector. Prin modificarea rapidă a tensiunii se selectează ionii cu un
anumit raport m/z care ajung la detector.

Detector

Sursa de ioni
Sursă de
tensiune

Figura 7.5 Analizorul cu filtru cvadrupol

Prin variaţia continuă a tensiunii sunt selectați ioni cu diferite valori m/z care să ajungă la
detector, și în acest fel instrumentul poate scana o gamă largă de valori m/z într-un timp foarte
scurt. De fapt, instrumentele cvadrupol pot înregistra 2-8 spectre de masă / s cu valori m/z de
până la 4000. Instrumentele cvadrupol sunt cele mai folosite, dar nu sunt suficient de precise
pentru a permite rezoluții de înaltă performanță în spectrometria de masă.

7.3.4. Analizorul cu timp de zbor

În analizorul cu timp de zbor, ionii formați în sursa de ionizare sunt accelerați prin
intermediul unui potențial electric aplicat pe o placă dreaptă în spatele sursei de ioni. Ionii pozitivi
sunt accelerați de un potențial pozitiv aplicat pe placa din spate. Ionii zboară de la sursa de ioni,
într-un zbor liber în interiorul tubului, fără nici un câmp magnetic sau electric.

Toți ionii sunt accelerați cu aceeași energie cinetică (1/2 mv2), ceea ce înseamnă că ionii
mai grei se vor deplasa mai încet decât ionii ușori. Ionii ușori vor lovi detectorul aflat la celălalt
capăt al tubului mai repede decât ionii mai grei, ceea ce permite separarea acestora în funcţie de
raportul m/z. Masa fiecarui ion este astfel determinată pe baza timpului său de zbor. Avantajele
spectrometrului de masă cu timp de zbor este acela că poate fi utilizat pentru a măsura ionii cu
masă foarte mare, spectrele pot fi înregistrate foarte repede, instrumentele putând să fie utilizate
pentru spectrometria de masă cu rezoluție înaltă.

9
 7.4. DETECTORI

Pentru detecţia ionilor formaţi in camera de ionizare şi separaţi în analizatorul de masă

se utilizeaza mai multe tipuri de detectoare. Aceste detectoare trebuie să fie sensibile le sarcinile
electrice transportate de ioni, la numărul de ioni ai aceleiaşi specii.

Spectrele de masă se obţin prin baleierea în câmp magnetic. Cele mai utilizate
detectoare în spectrometria de masă sunt:

 Multiplicatorul de electroni cu dinode separate;

 Multiplicatorul de electroni cu dinode continue;
 Detectorii cu microcanale.
Spectrele de masă obţinute (înregistrate) sunt reprezentări ale abundenţei relative
(concentraţie) funcţie de raportul m/z.

Obţinerea spectrelor de masă se poate face în două moduri:

- sub forma unui spectru continuu în care semnalele apar sub formă de picuri
cromatografice ;

- sub forma unui spectru de fragmentare, numit şi spectru de bare, a căror intensitate se
exprimă în procente în raport cu picul cel mai intens numit pic de bază. Picul de bază corespunde
ionului molecular cu cea mai mare abundenţă numit ion de bază.

Identificarea compuşilor moleculari analizaţi prin spectrometria de masă:

- reconstituirea structurii moleculei din fragmentele rezultate în urma ionizării;

- compararea spectrului de masă obţinut cu cele din biblioteci spectrale.

Schema de fragmentare a haloperidolului (neuroleptic butirofenonic):

123 139 165 (-H)

95
207

O
F C C C C N

(-O)
224 210 (-H) Cl
357
OH

10
 Spectrul de masă al haloperidolului:

7.5. CUPLAJUL CROMATOGRAFIEI CU SPECTROMETRIA DE MASĂ

Pentru cuplarea cromatografului de gaze cu spectrometrul de masă este necesară o
interfaţă, deoarece gazul purtător împreună cu compuşii la ieşirea din coloană se găsesc la
presiune atmosferică iar în camera de ionizare a spectrometrului de masă presiunea trebuie să fie
foarte mică. Pentru această cuplare au fost folosite mai multe tipuri de interfeţe.
Cele mai utilzate tipuri de interfeţe sunt: interfaţa cu tub de transfer şi interfaţa cu separator cu jet
de molecule. Dispozitivele de cuplare (interfeţe) folosite la cuplarea GC cu MS se pot folosi şi
pentru cuplarea HPLC cu MS. Există şi alte sisteme care se pot cupla pentru a creea condiţii
precise de analiză şi control şi anume:
- sistemul cu diafragmă
- sistemul cu jet-gazos (thermospray).
Ionizarea se poate baza pe ionizare electronică (EI) sau ionizare chimică (CI), în ambele
cazuri, ionizarea are loc sub vid într-o sursă de ioni în interiorul spectrometru de masă. Acest
lucru este caracteristic cuplajului GC-MS.
Cu toate acestea, pentru ionizarea electrospray (ESI) și ionizarea chimică la presiune
atmosferică (APCI) ionizarea are loc în afara zonei de vid a instrumentului. Acest lucru este tipic
pentru LC-MS. In toate cazurile, ionii moleculari și ionii de fragmentare ajung în analizorul de
masă unde sunt separați în funcție de raportul (m / z). După analizorul de masă, fluxurile ionice cu
acelaţi raport m/z sunt detectate cu diferiți detectori. Rezultatele sunt prelucrate electronic de un
calculator care asigură înregistrarea și reprezentările grafice ale spectrelor de masă.

Spectrometria de masă este efectuată în condiții de vid, la o presiune foarte scăzută în

interiorul instrumentului. Motivul principal este acela de a de a preveni ciocnirea ionilor de interes
cu moleculele de aer, asigurând ajungerea ionilor la detector. Pentru a menține o presiune
scăzută în spectrometru de masa, instrumentul trebuie să fie închis, iar aerului trebuie să fie în
mod constant pompat în afara sistemului prin intermediul unor pompe puternice. Pompele sunt

11
conectate atât la sursa de ionizare (în cazul EI și CI), la analizorul de masă și la detector, iar
acest lucru asigură ca presiunea din interiorul instrumentului să nu depășească 10-4 - 10 – 8 torr
(l0 -7 - 10 -11 bari).

Spectrometrul de masă este utilizat în acest mod ca un detector al cromatografului.

Spectrometrele de masă cuplate cu cromatografele pot funcționa după anumite principii, dintre
care cele mai importante sunt:

• Scanare completă și înregistrarea spectrelor;

• Monitorizarea ionului selectat (SIM);

• Monitorizarea reacției selectate (SRM).

Dacă se doresc cât mai multe informații structurale despre analiți, spectrometru de masă
trebuie să funcționeze în modul de scanare completă, atunci când instrumentul înregistrează
spectre de masă complete într-un interval de masă selectat.

Deoarece substanțele separate sunt în spectrometru de masa doar pentru un timp foarte
scurt, este important ca spectrele de masă să fie înregistrate la intervale de timp foarte scurte.
Astfel, în mod normal sunt înregistrate 1-5 spectre de masă pe secundă. Spectrele de masă sunt
stocate în mod continuu în timpul analizei într-un calculator, iar rezultatele pot fi reprezentate
grafic ca o cromatogramă (semnal detector vs timp de retenție) prezentând un maxim pentru
fiecare dintre substanțele separate și ionizate. Substantele separate pot fi identificate sau
caracterizate prin examinarea spectrele lor de masă stocate pe calculator. Cantitatea totală de
ioni (curent ionic total - TIC), sau suma tuturor ionilor, în fiecare spectru de masă este
reprezentată grafic în mod continuu în funcție de timpul de separare, rezultând o cromatogramă a
curentului ionic total.

Atunci când prin spectrometrul de masă trece numai gazul purtător sau faza mobilă,
curentul ionic total este foarte scăzut. De fiecare dată când un compus eluează din spectrometrul
de masă, curentul ionic total creste pentru o perioadă scurtă de timp, dând naștere unui pic în
cromatogramă. Prin înregistrarea spectrelor de masă în modul de scanare completă, se obţin
informații structurale pentru fiecare dintre substanțele separate, dar dezavantajul este că
sensibilitatea este limitată fiind dificil de detectat compuși la niveluri de concentrație foarte
scăzute.

În cazul în care sunt analizate substanțe la niveluri de concentrație foarte scăzute este
necesar să se opereze prin selectarea doar a câtorva mase în timpul separării cromatografice
(SIM). Din analiza SIM se obține o cromatogramă a ionilor selectaţi, care este o reprezentare
grafică a intensității masei selectate în funcție de timpul de retenție. Prin urmare, componentele
din probă care formează masa solicitată în timpul ionizării și fragmentării se găsesc ca picuri în
cromatograma ionilor selectaţi, în timp ce alți compuși, care nu formează ioni cu aceeaşi masă
nu apar în cromatogramă.

12
 În cazul în care SIM nu oferă o sensibilitate sau specificitate adecvată, poate beneficia
de monitorizarea reacției selectate (SRM). Analiza SRM poate fi realizată cu un spectrometru de
masă triplu cvadrupol, atunci când analizorul de masă conţine trei cvadrupoli în serie.

Ionii din sursa de ionizare intră în primul quadrupol (Q1). Acest cvadrupol este „blocat” la
o masă caracteristică ionului molecular specific substanței ce urmează să fie determinată. Acest
ion selectat în primul quadrupol se numește ion precursor. Toate celelalte mase nu pot trece de
primul cvadrupolar și acest lucru oferă o selectivitate ridicată a SRM. Ionii precursori trec apoi în
următorul cvadrupol (Q2), în cazul în care reacționează cu N2 sau cu Ar.
Configurația celui de-al doilea cvadrupol poate varia de la un instrument la altul, iar în
unele cazuri, aceasta poate fi un hexapol (cu șase tije) sau un octapol (cu opt tije). Aici, ionii
precursori sunt fragmentați la ioni produs, iar ionii produs sunt măsurați cu al treilea cuadrupol
(Q3) și cu detectorul. Ionii produs sunt foarte specifici unei substanțe, și, prin urmare, detectarea
ionilor produs, la o anumită masă, oferă o identificare extrem de fiabilă. Astfel de măsurători oferă
o sensibilitate foarte mare, deoarece ionii rezultaţi de la alte substanțe sunt eliminaţi în mod
eficient.
Spectrometrele de masă triplu quadropol sunt în curs de implementare în laboratoarele
de analize farmaceutice datorită sensibilității lor ridicate și a specificităţii.

13