11/23/2021

1. CORELAŢIA DINTRE
LEGĂTURA CHIMICĂ,
STRUCTURA ŞI PROPRIETĂŢILE
MATERIALELOR

1.1. Atomul
• Atomul (gr. atomos = indivisibil) reprezintă cea mai
mică particulă ce caracterizează un element chimic.
• Element sau element chimic (noţiune introdusă de
Lavoisier în sec. XVIII), este acel atom care este
definit de către numărul său atomic Z, adică de
numărul de protoni din nucleu.
• Un atom este format din:
– nucleu (dens) – format din protoni (sarcini pozitive) şi
neutroni (sarcini neutre);
– nor electronic – format din electroni (sarcini negative).

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 1

 11/23/2021

Neutroni
(fara sarcina)
Nucleu
(+)
Protoni
Atom (+)
(neutru)
Invelis electronic Electroni
(-) (-)

• Un atom este din punct de vedere electric neutru (are

acelasi numar de protoni si de electroni).
• Numărul de protoni defineşte elementul chimic.
• Numărul de neutroni defineşte izotopul.
• Izotopi – forme diferite ale aceluiaşi element, fiecare
având masa atomică specifică (numărul de masă-A-).
Izotopii unui element au nuclee cu acelaşi numar de
protoni (acelaşi numar atomic) dar numar diferit de
neutroni. Astfel, izotopii au numere de masă diferite,
numere ce sunt date de numărul total de nucleoni
(numărul de protoni plus numărul de neutroni).
• Ex: 12C, 13C, 14C, 131I, 238U (izotopi de carbon (C), iod (I)
şi uranium (U))
• Deci, atomul este caracterizat de numărul atomic Z şi
de numărul de masă A. Diferenţa, A-Z, reprezintă
numărul de neutroni.

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 2

 11/23/2021

Legea periodicităţii
(D. I. Mendeleev 1869)
• Aşezând elementele chimice în ordinea crescătoare a maselor
atomice, proprietăţile se repetă periodic după anumite intervale,
rezultând Tabelul lui Mendeleev sau Tabelul periodic al
elementelor.
• Tabelul periodic este format din 7 perioade, 8 grupe principale
şi 8 grupe secundare, iar elementele sunt aşezate în ordinea
crescătoare a numărului atomic Z.
• Printre cele 8 grupe principale avem grupa metalelor alcaline
(I-a grupă principală Li, Na, K, Rb, Cs, Fr), grupa metalelor
alcalino-pământoase (a II-a grupă principală : Be, Mg, Ca, Sr, Ba,
Ra),grupa halogenilor (a-VII-a, F, Cl, Br, I), grupa gazelor rare (a-
VIII-a He, Ne, Ar, Kr, Xe, Rn).
• In grupele secundare se găsesc metalele tranziţionale (Ti, V, Fe,
Co, Cu, Cr, Ag, Au, Pt, Pd, etc). Tot în grupa metalelor
tranziţionale intră şi lanthanoidele şi actinoidele.

De ce apar interacţiunile ?
Studiul configuraţiei electronice a atomilor
elementelor din sistemul periodic a arătat că
gazele rare – caracterizate printr-o mare
stabilitate chimică – au pe nivelul exterior (de
valenţă) 8 electroni cuplaţi , (excepţie He – 2e).
Atomii celorlaltor elemente au un număr mai
mic, sunt instabili şi în consecinţă tind să-şi
formeze configuraţii de stabilitate maximă
prin interacţie cu alţi atomi, cu care realizează
legatura chimică rezultând sisteme complexe
stabile (substanţe elementare şi combinaţii
chimice).

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 3

 11/23/2021

Legătura chimică - teorii

• Teoria electronică
– legătura ionică – W. Koosel -1916 – transfer
de electroni (un atom primeste electroni si
celalalt cedeaza pentru a ajunge la configuratii
stabile de octet sau dublet);
– legătura covalentă – G.N.Lewis – 1916 –
punere in comun de electroni
• Teoria mecanic cuantică stabileşte că
legătura chimică este unitară.

Teoria mecanic cuantică

– afirmă că legătura chimică este unitară şi că legătura ionică şi
covalentă sunt numai aparent diferite, ele fiind două stări limită ale
unicului mod de interacţiune al atomilor, cel covalent.
• Stabilirea unei legături între atomi este posibilă datorită concentrării
centrului de sarcină pozitivă din atomi într-un volum mic şi dispersării
norului electronic într-un volum mai mare. In aceste condiţii se pot
exercita influenţe reciproce între câmpul nuclear al unui atom şi norul
electronic al altui atom, iar când distanţele interatomice se micşorează au
loc modificări în distribuţia norilor electronici de valenţă, în urma cărora
se formează legătura chimică.
•Când prin punerea în comun de electroni, rezultă o densitate maximă a
norului de legătură, între cele două nuclee, legătura se numeşte covalentă
sau homeopolară.
•Când norul de valenţă se concentrează mai mult în jurul unuia dintre
atomi, acesta devine ion negativ (anion), iar atomul deposedat de electroni
devine ion pozitiv (cation), care se atrag prin forţe electrostatice,iar
legătura se numeşte ionica sau heteropolară.
8

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 4

 11/23/2021

Energy

Antibonding Conduction band

molecular orbital (LUMO)
2 atomic orbitals 2 molecular
overlapping orbitals
Bonding Valence band
Molecular orbital (HOMO)

Teoria mecanic cuantică

• A demonstrat că o legătură între doi atomi nu poate avea
un caracter pur covalent sau pur ionic dar se poate aprecia
că legătura este preponderent covalentă sau preponderent
ionică (de exemplu CsF combinaţie ionică reprezentativă
este ionică în proporţie de 93% şi covalentă în proporţie
de 7%).
• In compuşii covalenţi, legătura poate deveni parţial ionică
(covalentă polară) pe măsură ce creşte electronegativitatea
unuia dintre atomi.
•Legătura covalentă poate fi localizată între mai mulţi atomi.
Când norul electronic de legătură este delocalizat pe un
număr foarte mare de atomi dintr-o reţea metalică, legătura
este denumită metalică.

10

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 5

 11/23/2021

1.2. LEGĂTURA IONICĂ

Prof. Dr. Ing. Ileana RAU

11

• Se realizeaza prin transfer de electroni

• Exemplu: NaCl
Na- I grupă principală (1 electron pe ultimul strat 1s22s22p63s1) –
pierde un electron:
Na  e   Na 
Cl – VII grupă principală (7 electroni pe ultimul strat
1s22s22p63s23p5) – acceptă un electron:
Cl  1e   Cl 
• Ionii formaţi în acest mod nu rămân izolaţi, ci se atrag prin
forţe electrostatice până la o distanţă minimă la care încep să se
exercite forţele repulsive dintre învelişurile electronice.


Na    Cl :  Na : Cl :
 

   
12

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 6

 11/23/2021

• Elementele din grupa I-a şi a II-a

principală posedă electroni puţini pe stratul
de valentă, electroni pe care îi cedează
formând ioni pozitivi, iar elementele din
grupa a VI-a şi a VII-a principală acceptă cu
uşurinţă aceşti electroni formând ioni
negativi.
• De exemplu: NaCl, KI, CsF, MgCl2, MgS, MgO,
Na2O, K2O, CaO.

13

Factori care determină

formarea unei legături ionice:
• Electronegativitatea (Pauling) – capacitatea unui
atom făcând parte dintr-o moleculă de a atrage
electroni spre el.

• Energia de ionizare (potenţialul de ionizare) –

energia care se consumă pentru a îndepărta unul
sau mai mulţi electroni dintr-un atom în stare
gazoasă pentru a forma un ion pozitiv. Cele mai mari
energii de ionizare le au gazele rare, semn că
straturile lor exterioare sunt complet ocupate cu
electroni, deci foarte stabile.

14

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 7

 11/23/2021

Factori care determină

formarea unei legături ionice:
• Afinitatea pentru electroni – energia ce se degajă
atunci când un atom acceptă un electron în stratul său de
valenţă, transformându-se astfel într-un ion negativ.

• Energia de reţea – energia degajata formarea unei

reţele cristaline ionice. Reţea cristalină ionică –
construcţie geometrică regulată formată prin atracţia
electrostatică ce grupează în jurul unui ion pozitiv, de
exemplu, ioni negativi care la rândul lor vor attrage ioni
pozitivi. Energia degajată este în funcţie de numărul
ionilor ce iau parte la formarea reţelei ionice.

15

Factori care determină

formarea unei legături ionice:
• Energii de solvatare – energia degajată la hidratarea
(solvatarea) unui compus ionic. Ionii formaţi se unesc cu
moleculele de apă, prin legături slabe, dar numeroase.
Este un proces puternic exoterm. Energia de solvatare
creşte cu valenţa şi scade cu raza ionului.
• Dimensiunile atomilor – atomii cu dimensiuni mici au
o tendinţă mai mare de a forma covalenţe, decât atomii
cu înveliş electronic similar, dar cu dimensiuni mai mari.
Exemple:
– Li ( mic) – formează şi covalenţe;
– Na (mai mare) – formează doar electrovalenţe;
– B (mic) – formează exclusiv legături covalente;
– Al (mare) – formează uşor legături ionice.

16

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 8

 11/23/2021

Legătura ionică
• se caracterizează prin:
– puncte de topire şi fierbere ridicate.
– conductivitate electrică ridicată.
– nu este orientata in spatiu
– au aspect salin;
– solubile in solventi polari (apa)
– insolubile in solventi nepolari
– nu conduc curentul electric decat in topitura sau in
solutie
– prezinta momente de dipol mari

17

1.3. Legătura Covalentă

Prof. Dr. Ing. Ileana RAU

18

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 9

 11/23/2021

• Se realizează prin punerea în comun de electroni între atomii care

se leagă, astfel încât în molecula formată, în jurul fiecăruia din atomii
componenţi să existe o configuraţie de octet (sau dublet).
H   H   H :H H H H2
   
: Cl    Cl :  : Cl : Cl : Cl  Cl Cl 2
   

• In mecanica cuantică, legătura covalentă se interpretează prin

suprapunerea (întrepătrunderea) orbitalilor celor 2 atomi care se
leagă. Astfel, când doi atomi sunt suficient de apropiaţi în spaţiu,
orbitalii lor atomici se întrepătrund dând naştere unor orbitali
moleculari:
– unul de joasă energie, deci mai stabil, numit orbital de legătură
– unul de energie înaltă, numit orbital de antilegătură.
• Aceştia sunt comuni ambilor atomi, constituind o legătură covalentă.
• Prin contopirea a doi orbitali atomici de tip s sau a unui orbital de tip
s cu unul de tip p sau a doi orbitali de tip p (de-a lungul axei de
simetrie comună) se formează o legătură covalentă simplă de tip 

19

E x.

H 2

s s  s -s

H -C l
H -B r

s p  s -p

Cl2

p p  p-p

20

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 10

 11/23/2021

• Prin întrepătrunderea orbitalilor atomici de tip

p atunci când sunt orientaţi paralel se formează
o legătură covalentă de tip 

21

Hibridizarea
• amestecarea orbitalilor pentru a forma orbitali
hibrizi adecvaţi descrierii calitative a
proprietăţilor atomice de legătură:
– sp3 un orbital s cu 3 orbitali p
– sp2 un orbital s cu 2 orbitali p
– sp un orbital s cu un orbitali p

22

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 11

 11/23/2021

Energy

2px 2py 2pz

2pz 2py 2pz
sp3 sp3 sp3 sp3
sp2 sp2 sp2
sp sp

2s

fundamental state sp3 hibridization sp2 hibridization sp hibridization

(ex. CH4) (ex. H2C=CH 2) (ex. HC CH)

23

Legătura covalentă
Se caracterizeaza prin:
• rigidă, orientată în spaţiu după unghiuri bine
stabilite ;
• stabilă ;
• puncte de topire joase ;
• duritate mică ;
• duritate mare ;
• bune izolatoare (nu conduc curentul electric- nu
au purtători de sarcină )
• rezistenţă termică şi electrică;

24

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 12

 11/23/2021

1.4. Legătura metalică

• Legătura metalică este legătura dintre atomii din metale. Implică punerea în
comun şi delocalizarea electronilor liberi de a lungul reţelei metalice. Astfel,
legătura metalică poate fi comparată cu topiturile.
• Legătura metalică este o atracţie electrostatică dintre atomii metalici sau ioni şi
electronii delocalizaţi numiţi şi electroni de conducţie. Acesta este motivul
pentru care atomii sau straturile se găsesc unul peste altul, determinâd
proprietăţi caracteristice ca maleabilitatea şi ductibilitatea.
• Atomii metalici conţin în general puţini electroni pe stratul de valenţă. Aceşti
electroni pot fi uşor pierduţi de către atomi şi deci devin delocalizaţi formând o
mare sau un nor de electroni în jurul unei reţele de ioni pozitivi.
• Caracteristicile legăturii metalicec :
– legătură nepolară;
– legătură puternică;
– maleabilitate;
– ductibilitate;
– bun conducător de căldură;
– bun conducător de electricitate;
– prezintă luciu.

25

1.5. Legături intermoleculare

1.5.1 Legături (forte)van der Waals

• Forţe de coeziune de natură fizică

(electrostatică) care se exercită între
molecule cu configuraţii electronice
stabile, deci care nu necesită o punere
în comun sau transfer de electroni.
• Este o legătură slabă cu energii de
legătură mici.

26

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 13

 11/23/2021

Forţele de coeziune van der Waals sunt de trei tipuri:

• Forţe de dispersie (Fritz London – 1929) sau Interacţiuni London

– au un caracter universal, manifestându-se în toate
microparticulele. Existenţa forţelor de dispersie explică printre altele
şi proprietatea lichidelor nepolare de a-şi păstra volumul, indiferent
de forma vasului. Intre moleculele nepolare acţionează numai
componenta de dispersie a forţelor van der Waals.
• Forţe de orientare sau Interacţiuni Keesom sau Interacţiuni
dipol – dipol – se exercită între molecule polare care au moment
de dipol permanent, prin urmare sunt interacţiuni electrostatice
dipol – dipol. Sub acţiunea acestor forţe, moleculele se orientează
favorabil atracţiei electrostatice, formându-se aranjamente orientate,
cu atât mai stabile cu cât temperatura este mai joasă. Creşterea
temperaturii intensifică agitaţia termică, agitaţie ce perturbă
orientarea depolilor şi diminuează interacţiunea dipol – dipol.
• Forţe de inducţie sau Interacţiuni Debye – se exercită între
molecule polare şi nepolare, ca urmare a acţiunii polarizante a
dipolilor permanenţi din molecule polare, care determină dipoli
în cele nepolare. Dipolul indus dispare la încetarea acţiunii câmpului
electric, iar interacţiunile dipol – dipol indus sunt mai slabe decât
cele dintre dipol – dipol.

27

• In moleculele polare sunt prezente toate cele trei

tipuri de interacţiuni van der Waals. Ponderea la
participare depinde de două proprietăţi ale
moleculelor:
- polaritatea – exprimată prin momentul de dipol ();
- polarizabilitatea (deformabilitatea) - 
• In moleculele mici şi puternic polare predomină forţele de
orientare (dipol – dipol) - H2O, HF.
• In moleculele mari, deformabile predomină forţele de
dispersie.
• In moleculele nepolare avem numai forţe de dispersie.
• Energia legăturii van der Waals determină toate
proprietăţile care depind de energia de coeziune:
volatilitate, solubilitate,viscozitate, tensiune
superficială, plasticitate.
– Forţe de dispersie: energii de legătură între 2 – 8kJ/mol.
– Forţe de orientare: energii de legătură între 0 – 8kJ/mol.
– Forţe de inducţie: energii de legătură între 0 – 2kJ/mol.

28

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 14

 11/23/2021

1.5.2. Legături de Hidrogen

29

1.6. Sisteme disperse

• Un sistem format dintr-o substanţă in care se
gaseste o alta substanta sub formă de particule
mici, se numeşte sistem dispers. Fiecare sistem
dispers este format din mediul de dispersie si
faza dispersată; ambele se pot găsi în una din
cele trei stări de agregare: gaz (g), lichid (l), solid
(s) şi în particule de diverse dimensiuni.
• Sistemele disperse se clasifică după:
• starea de agregare a mediului de dispersie şi a
fazei dispersate:
• gradul de mărunţire al fazei disperse
30

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 15

 11/23/2021

Clasificare dupa starea de agregare a

mediului de dispersie şi a fazei disperse
Mediul de
dispersie Faza dispersata Exemple

G
G L
S
G
L L
S
G
S L
S

31

Clasificare dupa gradul de

mărunţire al fazei dispersate

• grosiere (10-3 – 10-6m)

• coloidale (10-6 – 10-9m: micro şi nanodispersii)
• moleculare (10-9 – 10-10m)

32

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 16

 11/23/2021

1.6.1 Dispersii grosiere

• Sunt sisteme eterogene în care
componentele sunt vizibile cu ochiul liber,
cu lupa sau cu microscopul.
• Sunt instabile şi au tendinţa de a se separa
în fazele componente, cu cât particulele sunt
mai mari şi greutatea specifica mai mare.

33

• Funcţie de starea de agregare a mediului şi a

fazei dispersate avem :
– emulsii – mediul şi faza dispersată sunt lichide
nemiscibile. Ex.: emulsii pentru aşchiere, apa în
ulei, ulei în gălbenuş (maioneza)
– suspensii – solide dispersate în lichide; nisip în apă,
suspensiile de foraj.
– aerosolii – particule lichide dispersate într-un
mediu gazos; ceaţa, spume.

34

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 17

 11/23/2021

1.6.2. Dispersii coloidale (coloizi)

sau micro si nanodispersii
• Colloid – greek Kolla = glue (lipici) – Thomas Graham
1861
• Particulele suspendate sunt prea mici spre a fi
văzute la microscop şi ele trec prin filtrele
obişnuite.
• Particulele coloidale sunt însă mult mai mari decât
moleculele sau ionii din soluţiile obişnuite. Aceasta
se constată din faptul că ele difuzează mult mai
încet ca moleculele sau ionii din soluţiile obişnuite
şi nu străbat anumite membrane pe care aceste
soluţii le străbat uşor. Cu alte cuvinte soluţiile
coloidale nu dializează prin membrane.
35

• Sistemele coloidale se clasifică astfel:

–după starea de agregare a fazei
disperse şi a mediului de dispersie
–după caracterul reciproc al mediului de
dispersie şi al fazei disperse

36

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 18

 11/23/2021

După caracterul reciproc al mediului de

dispersie şi al fazei disperse
• coloizi liofobi – de dispersie sau suspenoizi – nu manifestă
interacţiuni importante între mediul de dispersie şi faza dispersă
datorită faptului că legăturile chimice sunt diferite (apă – ulei, metale
coloidale). Deci mediul de dispersie nu umectează particulele disperse
(mediu de dispersie apă-  coloizi hidrofobi).
• coloizi liofili - manifestă interacţiuni între mediul dispergent şi faza
dispersă, datorită faptului că legăturile chimice sunt de acelaşi tip. Deci
mediul de dispersie umectează suprafaţa particulelor (mediu de
dispersie apa  coloizi hidrofili) De exemplu: ulei – benzen.
– Coloizii liofili pot fi:
• de asociaţie – unirea moleculelor de dimensiuni normale prin forţe van der Waals
rezultând emulsii (săpunuri, acizi graşi, alcooli superiori – împreună cu apa
formează prin agitare dispersii coloidale).
• macromoleculari - moleculele dizolvate într-un solvent sunt dispersate molecular,
dar mărimea acestor molecule este cuprinsă între 10-6 şi 10-9m. (Exemplu: anorganic
– SiO2 coloidal; organic: proteinele solubile – albuminele, carbohidraţi – amidonul)

37

Proprietăţile coloizilor
Depind de gradul de dispersie:
• Proprietăţi electrice – migrarea unilaterală a
coloizilor sub acţiunea curentului electric, spre
unul sau altul dintre electrozi, fenomen numit
electroforeză.
• Proprietăţi optice :
– culoarea solilor liofobi – este caracteristică şi diferă
chiar la acelaşi sol după cum se priveşte în lumină
directă sau reflectată.
– efectul Tyndall - specific sistemelor coloidale, apare
sub forma unui con luminat, când acestea sunt
străbătute de un fascicul de lumină.
38

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 19

 11/23/2021

Proprietăţile coloizilor
• Proprietăţi de suprafaţă :
– sorbţia – apare la suprafeţele de separaţie foarte mari dintre
particulele coloidale şi mediul dispergent. Poate fi:
• adsorbţie – particulele mobile se fixează pe suprafaţa particulelor
coloidale.
• absorbţie – particulele mobile pătrund în interiorul particulelor coloidale.
– coagularea – constă în creşterea agregatelor, conduce la
separarea fazelor.
– peptizarea – obţinerea unui sol liofob din agregatul coagulat.
– gelificarea – este o etapă în procesul de coagulare, caracterizată
prin aceea că tot sistemul trece în faza de gel. Transformarea sol
– gel determină dispariţia proprietăţilor lichidelor (scurgerea) şi
apariţia unor proprietăţi ale solidelor (rigiditatea, elasticitatea,
plasticitatea).

39

Importanţa practică – exemple

• defectoscopia cu pulberi magnetice
utilizează pulberi de fier dispersate în medii
organice.
• la confecţonarea contactelor electrice
pentru intensitaţi şi tensiuni ridicate (peste
1000A şi 1000V) se utilizează pulberi fin
dispersate ale unor aliaje W-Cu; Ag-Ni; W-Ag;
Mo-Ag.
• decorare - aur coloidal folosit la decorarea
vaselor din ceramică

40

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 20

 11/23/2021

1.6.3. Procese Sol – Gel

• Procesul sol – gel este o tehnică umedă de fabricare de
materiale (de obicei oxizi metalici) pornind de la o soluţie ce
conţine. precursori coloidali (sol). Precursori tipici: alkoxizi
metalici şi cloruri metalice, vor suferi reacţii de hidroliză şi
policondensare pentru a forma un coloid, adică un sistem
format din particult solide (d = 1 nm până la 1 m) imersate
într-un solvent. Sistemul va evolua apoi spre formarea unei
reţele anorganice, ce conţine o fază lichidă (gel).
• Formarea oxizilor metalici implică conectarea centrilor
metalici prin punţi oxo (M – O – M) sau hidroxo (M – OH –
M), generând astfel în soluţie polimeri metal – oxo sau metal –
hidroxo. Procesul de uscare serveşte la îndepărtarea fazei
lichide din gel formând astfel un material poros. Materialul
poate fi apoi supus unui tratament termic pentru pentru a
favoriza reacţii ulterioare de policondensare şi pentru a
îmbunătăţii proprietăţile mecanice.

41

23/11/2021 Prof. Dr. Ing. Ileana Rau 42

42

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 21

 11/23/2021

1.6.3. Procese Sol – Gel

• Solul precursor poate fi de asemenea depozitat pe un substrat
pentru a forma un film (fie prin imersare dip – coating sau
spin – coating),depus într-o formă dorită (spre exemplu pentru
a obţine ceramici monolitice, sticle, fibre, membrane, aerogeli)
sau utilizat la obţinerea de pudre (microsfere, nanosfere).
• Metoda sol – gel este interesantă pentru că este o tehnică
ieftină, de joasă temperatură care permite un control precis
al compoziţiei chimice al produsului întru-cât chiar cantităţi
mici de dopanţi, cum ar fi cromofori organici sau metale rare,
pot fi introduse în produsul final.
• Este o tehnică ce se poate utiliza în procesele de fabricare a
ceramicelor fie prin turnare, fie prin producerea de filme
foarte subţiri de oxizi metalici pentru diferite aplicaţii.
Materialele preparate prin metoda sol – gel au aplicaţii în:
optică, electronică, energie, biosenzori, medicină.
tehnologii de separare.

43

1.7. SEMICONDUCTORI
1.7.1 Istoria si importanta
semiconductorilor

Semiconductorii sunt materiale care au o

conductivitate cuprinsă între cea a conductorilor (în
general metale) și cea a izolatorilor (majoritatea
ceramicilor). Semiconductorii pot fi elemente pure,
cum ar fi siliciu sau germaniul, sau compuși precum
arseniura de galiu sau seleniura de cadmiu.

44

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 22

 11/23/2021

Semiconductors historical timeline

• 1600 – William Gilbert este prima persoana care
utilizeaza termenul de electricitate;
• 1824 – John Jacob Berzelius izoleaza si identifica
siliciul;
• 1833 – Michael Faraday descopera ca rezistivitatea
electrica scade cu cresterea temperaturii in cazul sulfurii
de argint. Aceasta reprezinta prima cercetare asupra
unui semiconductor.
• 1873 – William Smith discopera fotoconductivitatea
seleniului. vers the photoconductivity of selenium.
Copiatoarele moderne se bazeaza pe aceasta proprietate.

45

• 1927 – Arnold Sommerfeld and Felix Bloch aplica

mecanica cuantica la solide. Aceasta permite
cercetatorilor sa explice conductia electrica in
semiconductori.
• 1943 – Karl Lark –Horowitz utilizeaza germanium de
calitate inalta pentru a fabrica detector pe baza de
diode, detector utilizati de catre armata aliatilor pentru
a bombarda Germania;
• 1947 – Schockley, Brattain and Bardeen inventeaza
tranzistorul. Industria electronicii ia nastere !
• 1958 – Robert Noyce, fondatorul corporatiei INTEL
dezvolta un process planar de fabricare a
semiconductorilor numit tehnologie monolitica IC;
• 1962 – W. P. Dumke demonstreaza ca semiconductori
precum GaAs pot fi folositi la fabricarea laserilor. Aceasta
deschide un nou domeniu: optoelectronica;
46

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 23

 11/23/2021

• 1970 – Primul dispozitiv cu cuplaj de sarcina (charge

coupled devices - CCD) este fabricat crescand
semnificativ capacitatea de memorie a chip-rilor;
• 1980’s – Explozia (boom-ul) calculatoarelor personale
stimuleaza un boom similar in industria electronicii;
• 1993 – Se produc diodele emitatoare de lumina (light
emitting diodes) pe baza de nitrura de galiu, diode care
produc lumina albastra. Aplicatiile posibile sunt ecrane
plate, dispozitive de memorie de inalta densitate..
• 2000’s – Materiale organice si biomateriale inteligente
incep a fi utilizate in fabricarea de dispositive
electronice.

47

1.7.2. Principiul semiconductorului

Energy

Antibonding Conduction band

molecular orbital (LUMO)
2 atomic orbitals 2 molecular
overlapping orbitals
Bonding Valence band
Molecular orbital (HOMO)

48

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 24

 11/23/2021

1.7.2. Principiul semiconductorului

Banda de
E conductie
N
E
R Banda Interzisa
G
I Banda de
E valenta

Metale Semiconductori Izolatori

49

Un orbital atomic al unui atom se poate intrepatrunde cu orbitalul

atomic al altui atom formand doi orbitali moleculari:
-Unul, numit orbital molecular de legatura, de joasa energie si
-Celalalt de energie inalta numit orbital molecular de antilegatura.
Cum din ce in ce mai multi atomi se unesc pentru a forma un solid, numarul
orbitalilor de legatura si de antilegatura de aceasi energie creste si incep sa
aibe caracteristicile unei benzi de energie.
Diferentele de energie dintre orbitalii aceleasi benzi de energie sunt mici
astfel ca electronii se pot deplasa liber prin orbitalii din aceeasi banda de
energie atata timp cat acesti orbitali nu sunt complet ocupati..
Banda de energie cea mai mare formata din orbitali ocupati (HOMO –
highest occupied molecular orbitals) se numeste banda de valenta iar
banda de cea mai joasa energie formata din orbitali neocupati (LUMO
– lowest unoccupied molecular orbital) se numeste banda de
conductie. Intre cele doua benzi exista o regiune fara orbitali, numita
banda interzisa.

50

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 25

 11/23/2021

Atomii ce formează conductorii metalici au multe straturi cu

energii similare parțial sau complet neocupate, astfel ca un
număr mare de purtători de sarcină mobilă (electronii) sunt
capabili să se deplaseze prin material atunci când se aplică un
potențial electric (tensiune).
Într-un semiconductor sau izolator, banda de valență este
complet ocupata cu electroni prin urmare conductia nu poate
avea loc.
La zero absolut, banda de conductie este complet libera, nu există
electroni acolo pentru a conduce electricitatea. Acesta este
motivul pentru care izolatorii nu pot conduce.
În cazul semiconductorilor, pe măsură ce temperatura crește,
electronii din banda de valență dobândesc suficientă energie
pentru a fi promovați prin banda interzisa în banda de
conductie. Când se întâmplă acest lucru, acești electroni
promovați se pot deplasa și conduce electricitate.
Cu cât energia benzii interzise este mai mica, cu atât mai ușor
pentru electroni este sa treaca in banda de conductie.
51

• Exista doua tipuri de semiconductori: :

– Intrinseci - semiconductori in care purtatorii de sarcina provin din
legaturile chimice;
– Extrinsici – semiconductori in care o impuritate (alt element) a fost
intentionat adaugat in starea solida in scopul cresterii
conductivitatii. Proprietatile unui semiconductor extrinsic sunt
governate de prezenta acestor impuritati.
• Doparea se realizeaza în concentrații de ordinul ppm (părți
la milioan) (mg / kg), dar poate fi de până la câteva g / kg.
Un semiconductor dopat la un nivel de mai multe g / kg are
o conductivitate apropiată de cea a unui metal sărac.

52

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 26

 11/23/2021

Procesul prin care se adaugă unele impurități într-un solid se

numește dopare. Doparea poate produce două tipuri de
semiconductori în funcție de elementul adăugat. Dacă elementul
folosit pentru dopare are cel puțin un electron de valență mai mult
decât semiconductorul gazdă, atunci se creează un semiconductor
de tip n (de tip negativ) (de exemplu As - 5 electroni adăugați la un
cristal de siliciu - 4 electroni). Cu siliciu sau alte elemente din grupa
IVA, orice element din grupa VA (cu excepția azotului) ar putea fi
utilizat pentru a forma un semiconductor de tip n. Dacă
semiconductorul este dopat cu un element care are cel puțin un
electron mai puțin decât materialul gazdă, atunci se formează un
semiconductor de tip p (tip pozitiv) (Al - 3 electroni adăugați la
siliciu - 4 electroni). În mod similar, orice membru al grupei IIIA ar
putea dopa un semiconductor gazdă din grupa 4A și produce
același efect. Solidul va avea o vacanta „pozitivă” în structura sa
electronică care s-ar deplasa în direcția opusă fluxului de electroni.
Astfel se formeaza un semiconductor de tip p.

53

Jonctiuni p-n
– Diode – aplicatii ale jonctiunilor p-n ce actioneaza ca redresor in
convertirea curentului alternative in current continuu. Aceasta se datoreaza
abilitatii diodei de a permite fluxului de curent sa se deplaseze intr-o singura
directie nu si in cealalta.
– Celule Solare sunt dispozitive de joncțiuni p-n care utilizează lumina solară
pentru a crea energie electrică. Energia fotonilor soarelui este cea care
determină promovarea electronilor în benzile de conductie și apoi transportul
curentului. Cu toate acestea, curentul obtinut in celula solară este mic. Este
nevoie de multe celule solare pentru a produce suficient curent. Acesta este
motivul pentru care în zilele noastre celulele solare se folosesc mai mult
pentru aplicații individuale, izolate decât pentru aplicații industriale.
– Transistori care, spre deosebire de diode, conțin joncțiuni de tip p-n-p sau
n-p-n. Din această cauză, un tranzistor poate fi utilizat într-un circuit pentru a
amplifica o tensiune mică sau un curent la valori mai mari sau poate funcționa
ca un comutator on-off (intrerupator). Tranzistoarele sunt de două tipuri:
tranzistorul de joncțiune bipolară (BJT) și tranzistorul cu efect de câmp (FET).

54

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 27

 11/23/2021

1.8. Cristale lichide

In general există trei stări de agregare a materiei care pot fi luate în
considerare: solida, lichida și gazoasa. Cu toate acestea, la mijlocul
secolului al XIX-lea, oamenii de știință germani au observat un
comportament bizar al unei fibre nervoase în lumina polarizată. În 1878,
un alt om de știință german, Otto Lehmann, a observat că unii compuși,
atunci când sunt încălziți, trec dintr-o fază cristalină limpede printr-o fază
„lăptoasă” spre o fază transparentă (lichid izotropic). El a interpretat-o ca
o tranziție incompletă de la faza cristalină la cea lichidă. Doar zece ani
mai târziu, un alt om de știință german, Frederick Reinitzer, a remarcat că
această fază „intermediară” este o altă stare de agregare a materiei si a
numit-o cristal lichid (Fluessige Kristalle). Acest nume a fost ulterior
contestat, în special de oamenii de știință francezi, care au contribuit
enorm la cunoașterea cristalelor lichide și care au propus un alt nume:
materia moale (matière molle). De fapt, așa cum s-a arătat mai târziu, pot
apărea o mulțime de faze diferite, stabile, între solid și lichid.

55

56

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 28

 11/23/2021

57

Cristale Lichide – clasificare

În funcție de gradul de orientare
există următoarele faze de bază:
- Nematică - doar axele lungi ale
moleculelor sunt paralele, iar
capetele sunt asezate la intervale
aleatorii.
- Smectică - axele lungi ale
moleculelor sunt paralele, iar
moleculele sunt de asemenea
dispuse în planuri.
- Colesterică - moleculele sunt
dispuse în straturi; fiecare strat
este rotit în raport cu cele de
deasupra și de sub acesta pentru
a da o structură spirală.
Ordinea moleculară crește de la faza
nematică la faza smectică si la faza
colesterică, iar fazele devin din ce în
ce mai opace.
https://saylordotorg.github.io/text_general-chemistry-principles-patterns-and-applications-v1.0/s15-08-liquid-crystals.html

58

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 29

 11/23/2021

Cristale Lichide – exemplu de dispozitiv

Aplicarea unei tensiuni pe anumite
segmente ale dispozitivului va
determina aparitia anumitor cifre.
Dispozitivul este un sandwich care
conține mai multe straturi foarte subțiri,
constând din (de sus în jos) o foaie de
polarizor pentru a produce lumină
polarizată, un electrod transparent, un
strat subțire dintr-un cristal lichid, un al
doilea electrod transparent, un al doilea
polarizor și un ecran. Aplicarea unei
tensiuni electrice pe cristalul lichid
conduce la o usoara schimbare a
orientarii moleculelor din acesta,
determinand rotirea planului luminii
polarizate facand ca zona să apară
întunecată.
https://saylordotorg.github.io/text_general-chemistry-principles-patterns-and-applications-v1.0/s15-08-liquid-crystals.html

59

Prof. Habil. Dr. Ing. Ileana Rau 30