Prof. univ. dr.

Cîrțînă Daniela
 Notiuni introductive

Chimia fizică reprezintă o ramură a chimiei care se ocupă cu:

- studierea fenomenelor macroscopice, atomice, subatomice și
particulare în sistemele chimice, în ceea ce privește legile fizice.

Chimie fizică folosește concepte din fizică precum:

-mișcarea, energie, forță, timp,
-termodinamică,
-chimie cuantică,
-mecanică statistică, și dinamică.
• Domeniul de studiu al chimiei fizice include:
• efectele forțelor intermoleculare asupra
proprietăților fizice ale materialelor
(plasticitatea, tensiune superficială a
lichidelor, etc);
• cinetica chimică și viteza de reacție;
• natura ionilor și conductibilitatea electrică a
materialelor;
• chimia suprafețelor și electrochimiea
membranelor celulare.
• reacțiile celulelor electrochimice
ATOMUL – cea mai mică particulă dintr-o substanţă, care, prin procedee chimice
obişnuite, nu mai poate fi descompusă în particule mai simple.

SUBSTANŢELE – specii de materie cu o compoziţie definită şi constantă pe

parcursul existenţei substanţei.

SUBSTANŢELE sunt alcătuite din atomi identici (substanţe simple) sau diferiţi
(substanţe compuse).

MOLECULELE sunt cele mai mici particule de materie care mai păstrează
proprietăţile substanţelor din care provin, dar pot fi descompuse în particule mai
simple, numite ATOMI.
• FORMULA CHIMICĂ – reprezentarea tuturor
elementelor şi a raportului în care acestea se
regăsesc în structura unui anumit compus
chimic.
• EXEMPLE:
• substanţa APĂ este alcătuită din 2 atomi de
hidrogen (H) şi un atom de oxigen (O) deci
formula chimică a acestei substanţe este H2O
Cele mai importante elemente, din punct de vedere cantitativ,
prezente în organismul animal (uman)
• Element Simbol %
• Oxigen O 61
• Carbon C 23
• Hidrogen H 10
• Azot (Nitrogen) N 2,6
• Calciu Ca 1,4
• Fosfor P 1,1
• Sulf S 0,2
• Potasiu K 0,2
• Sodiu Na 0,14
• Clor Cl 0,12
Element Simbol %
•Magneziu Mg 0,027
•Siliciu Si 0,026
•Fier Fe 0,006
•Fluor F 0,0037
•Zinc Zn 0,0033
•Cupru Cu 0,001
•Mangan Mn 0,0002
•Staniu Sn 0,0002
•Iod I 0,0002
•Seleniu Se 0,0002
 Noţiuni generale despre structura atomilor
• ATOMUL – cea mai mică particulă dintr-o substanţă, care,
prin procedee chimice obişnuite, nu mai poate fi
descompusă în particule mai simple.
• Atomii oricărui element sunt alcătuiţi din două părţi
distincte:
•nucleul – aflat în centrul atomului, concentrează
aproape întreaga masă a acestuia şi are sarcină electrică
pozitivă
• învelişul electronic – localizat la periferia atomului, cu
masă neglijabilă şi încărcat electric negativ.
•Atomul este neutru din punct de vedere electric întrucât
numărul sarcinilor pozitive din nucleu este egal cu
numărul sarcinilor negative din învelişul electronic.
Particulele fundamentale care intră în
structura atomului
PARTICULA Simbol Sarcina Masa (unităţi
electrică relativ atomice de
masă u.a.m.)

PROTON p +1 1

NEUTRON n 0 1

ELECTRON e -1 1/1840
• Izotopii (NUCLIZII) sunt specii de atomi ai
aceluiaşi element care au acelaşi număr
atomic (Z) dar număr de masă diferit (A).
• Dintre elementele naturale, numai 21 sunt
monoizotopice, adică prezintă un singur tip
de nuclee. Celelalte elemente din natură se
prezintă ca amestecuri de izotopi.
• Izotopii pot fi naturali şi stabili atunci când
apar şi există în anumite proporţii în
materie, sau artficiali când sunt izotopi
radioactivi obtinuţi prin reacţii nucleare.
 Particule subatomice
Particula Simbolul Număr de masă Sarcina
electrică
foton γ
(rad. electrom.) γ 0 0
particulă β β 0 -1
neutrino ν 0 0
particulă α
(nucleu de He) α 4 0
 STRUCTURA ATOMULUI
(MODELE "CLASICE")
• Modelul atomic Rutherford
• printre primii cercetători care au înţeles că
radioactivitatea naturală constă în dezintegrarea
spontană a nucleelor elementelor radioactive.
• împreună cu colaboratorii săi Geiger şi Marsden, au
folosit particule α emise de o sursă radioactivă care
conţinea radiu (Ra), pentru a sonda structura atomului.
• Experimentul a constat în bombadarea unei foiţe
metalice de aur cu un fascicul monocinetic de particule
alfa
• S-a constatat că:
- la trecerea particulelor α prin foiţa de aur, unele
dintre ele au fost deviate de la direcţia iniţială de
propagare şi, căzând pe ecranul fluorescent au
provocat scintilaţii (scânteiuţe luminoase) care au
putut fi numărate.
- marea majoritate a particulelor α au rămas însă
nedeviate, ceea ce a însemnat că acestea nu au
întâlnit nimic consistent în drumul lor ;
- puţinele particule care au fost deviate (una la
câteva mii) şi-au modificat radical traiectoria cu
unghiuri foarte mari în raport cu direcţia iniţială.
 Prin urmare au fost formulate următoarele
concluzii :
•atomul are o structură lacunară ;
•aproape întreaga substanţă a atomului este
concentrată în centru (nucleu) ;
•particulele deviate au interacţionat foarte
puternic electrostatic, ceea ce a înseamnat că
nucleul are - în afară de masă - o sarcină pozitivă
concentrată într-un volum redus.
•Modelul atomic imaginat, în urma acestui
experiment, de către Rutherford a fost un model
de tip planetar şi datează din anul 1911.
Acest model afirma că atomul are :
•- un nucleu central, încărcat cu sarcina electrică
pozitivă +Ze, unde Z este numărul atomic (identic cu
numărul de ordine al elementului respectiv în tabelul
lui Mendeleev) iar +e este sarcina electrică
elementară ;
•Z electroni (numărul de electroni pe care îi conţine
atomul) şi care, în spaţiul vid din jurul nucleului, se
rotesc pe orbite de raze diferite, asemenea planetelor
în jurul Soarelui.
Prin urmare, acest model atomic constă în identificarea
a Z + 1 particule în interacţiune (echilibru dinamic).

• Modelul Rutherford a impus două idei viabile,

şi anume :
• - lacunaritatea atomului ;
• - valabilitatea numărului atomic Z (care
desemnează numărul de sarcini pozitive din
nucleu).
 Modelul atomic Bohr (1885 - 1962)

• Modelul lui Bohr se bazează pe următoarele

postulate:
1. Atomii hidrogenoizi nu pot exista decât în
anumite stări staţionare, în care atomul nu poate
emite sau absoarbe energie.
• Razele r ale orbitelor staţionare satisfac o
condiţie de cuantificare a momentului cinetic
r x mv=n x h/2 unde n=1,2,3,...
r=raza orbitei, m=masa electronului, v=viteza
electronului pe orbita, h=ct lui Planck
 2. La tranziţia între două stări staţionare energia este
emisă (sau absorbită) sub forma unui foton

 fi
 pozitiv , emisie
 negativ , absorbtie

Relaţia de mai sus reprezintă condiţia de

frecvenţă a lui Bohr (care exprimă, din punct de
vedere practic, conservarea energiei).