Proprietăți generale ale nucleului atomic.

Fizica nucleară este domeniul fizicii care studiază constituenții nucleelor atomice și
interacțiunile lor.

Descoperirile în fizica nucleară au dus la multe aplicații în diferite domenii:

 energia nucleară,
 armele nucleare
 medicina nucleară și imagistica prin rezonanță magnetică,
 izotopii industriali și agricoli,
 implantarea ionilor în ingineria materialelor,
 datarea cu radiocarbon din geologie și arheologie.

Atomul este cea mai mică particulă dintr-o substanță care nu mai poate fi divizată prin
procedee chimice obișnuite.

[Link] atomului:
1. Nucleul este partea centrală a atomului, alcătuit din particule numite nucleoni, și anume:
 Protoni, particule încărcate cu sarcină pozitivă, cu simbolul p+1.
 Neutroni, particule neutre din punct de vedere electric, cu simbolul n0.
2. Învelișul electronic este spațiul din jurul nucleului format dintr-un nor de particule numite
electroni care gravitează în jurul nucleului. Electronii sunt particule cu sarcină negativă, cu
simbolul e-1 sau ē.

Atomul este o particulă neutră din punct de vedere electric, deoarece are numărul de protoni
din nucleu (particule pozitive) egal cu numărul de electroni din învelișul electronic (particule
negative), adică
nr. p+ = nr. Ē
Pentru un atom definim numărul atomic (numit și sarcina nucleară sau nr. de ordine), Z, care
reprezintă numărul de protoni din nucleu și care este egal cu numărul de electroni din înveliș:Z
= nr. p+ = nr. ē
Pentru orice atom se definește numărul de masă, A, care reprezintă numărul total de protoni şi
neutroni din nucleul atomic. El reprezintă un număr întreg notat cu A.
A = nr. p+ + nr. n0 = Z + N
Numărul de neutroni din nucleu, N, se numeşte număr neutronic :
N=A–Z
Radioactivitatea a dovedit experimental că nucleul atomic are o structură complexă, oferind
posibilitatea de cercetare a acestuia.

Această particulă nouă (nucleu de H) a fost denumită de către Rutherford proton

Protonii sunt particule subatomice din nucleele tuturor atomilor, având :

 masa, mp = 1,673 · 10−27 kg
 sarcina electrică pozitivă, qp = e = 1,602 · 10−19 C.

Pentru toate nucleele, în afară de hidrogen, s-a descoperit cu ajutorul spectrografelor de masă
că masa nucleului este mai mare decât masa tuturor protonilor pe care îi conține. Rezultă de
aici că în compoziția nucleului trebuie să intre și alte particule neutre din punct de vedere
electric care să compenseze diferența de masă. Existența neutronilor a fost prevăzută tot de
către fizicianul Ernest Rutherford, care le-a atribuit o masă apropiată de masa protonilor.
În 1930 radioactivitatea era un proces cunoscut. O contribuție însemnată la descoperirea
radioactivității au avut-o soții Marie Curie și Pierre Curie, care descoperă împreună elementul
radioactiv poloniu. Pentru cercetările în domeniul radioactivității, soții Curie primesc amândoi
Premiul Nobel pentru Fizică în 1903, împreună cu Henri Becquerel. După decesul soțului ei,
Marie Curie reușește izolarea radiului. Drept apreciere, în 1911 i se decernează Premiul Nobel
pentru Chimie.
Descoperirea radioactivității va avea un impact incomensurabil în lumea fizicii și mai ales a fizicii
particulelor. S-a înțeles și mai bine structura atomului dovedindu-se că acesta poate fi
descompus în particule elementare mai mici.

În 1932, fizicianul James Chadwick a stabilit că noua radiație constă din particule neutre, cu
masă apropiată de cea a protonilor, numite neutroni.
La capitolul III de fizică atomică s-a estimat că diametru atomului este de ordinul 10-9 - 10-10 m,
iar diametru nucleului este de ordinul 10-14 - 10-15 m.
Experimental, fizicianul Hofstadter, în anul 1953, a demonstrat că densitatea nucleului scade
treptat spre suprafața acestuia și nu se reduce brusc la zero. Această constatare arată că raza
nucleului nu este atât de riguroasă și are mai mult o semnificație convențională în compararea
diferiților atomi.

În concluzie, densitatea materiei nucleare este constantă în nucleu și aproximativ aceeași

pentru toate nucleele.
Aplicăm formula densității și aflăm enorma densitate a materiei nucleare:

Cele mai dense metale de pe Pământ sunt: osmiul cu densitatea este de 22610 kg/m3 și iridiu cu
densitatea de 22650 kg/m3.
În Univers, stelele neutronice, care au o rază de ordinul zecilor de kilometri și o masă
impresionantă, au o densitate de ordinul 1017 kg/m3, comparativă cu cea a nucleului atomic.
Gravitația de pe suprafața unei stele neutronice este de două miliarde de ori mai mare decât
gravitația de pe Pământ. Și câmpul magnetic al stelei neutronice este de câteva miliarde de ori
mai puternic decât câmpul magnetic terestru.
Izotopii sunt speciile de atomi care au același număr atomic Z (adică, același număr de protoni),
dar care au număr de masă diferit (adică, numărul de neutroni diferit).
De exemplu, oxigenul se găsește răspândit sub forma a trei izotopi:

🔦 Observații
  Chiar dacă izotopii au mase atomice diferite, ei au proprietăţi fizice şi chimice
asemănătoare.
 Deşi există în natură elemente compuse din atomi de un singur fel, numite
monoizotopice (de exemplu, fluorul, sodiul, aluminiul, fosforul), majoritatea
elementelor sunt amestecuri de izotopi, uneori de mulţi izotopi, cum ar fi staniul care
prezintă zece izotopi. Asemenea elemente se numesc elemente mixte.
 Izotopii anumitor elemente, mai ales ai elementelor cu număr de masă mare, au nuclee
instabile, fiind radioactive.

Masele reale ale atomilor sunt foarte mici (~10-27 kg) și dificil de utilizat în calculele chimice. În
locul lor se utilizează masele atomice relative, adică masele atomice raportate la unitatea
atomică de masă (prescurtată cu u.a.m. și notată cu u).

Masa atomică relativă (A) este numărul care arată de câte ori masa unui atom este mai mare
decât unitatea atomică de masă.

🔦 Observație
Masa atomică relativă este valoarea trecută în tabelul periodic sub simbolul fiecărui element
şi este, de obicei, un număr raţional (a nu se confunda cu numărul de masă A, care este un
număr întreg, cel mai apropiat de masa atomică).
Masele nucleonilor, determinate cu precizie pe cale experimentală sunt:
mproton = 1,007825 u ≈ 1 u
mneutron = 1,008665 u ≈ 1 u
Specia nucleară care are un anumit număr de protoni (Z) și un anumit număr de neutroni (N) se
numește nuclid.

[Link]țele nucleare.
Între protonii (particule cu sarcină pozitivă) din nucleu cu același fel de sarcină electrică se
exercită forțe electrostatice de respingere.
Observăm că forța de respingere electrostatică dintre cei doi protoni din nucleul heliului este
mai mare de 1027 ori decât greutatea unui proton. În aceste condiții, nucleul atomic ar trebui să
se dezintegreze, situație care nu este în conformitate cu realitatea, deoarece nucleele atomice
sunt stabile.

Pentru a explica stabilitatea nucleelor atomice s-a adoptat ideea că între nucleonii din nucleu se
exercită așa-numitele forțe nucleare de atracție, pe lângă cele de respingere electrostatică
dintre protoni.

Caracteristicile forțelor nucleare de atracție (forțe tari):

- Forțele nucleare se exercită între oricare doi nucleoni, indiferent dacă aceștia au sarcină
electrică sau nu.
- La distanța medie dintre nucleonii din nucleu (≅1,4 ∙ 10-15 m) forțele de atracție sunt mult
mai mari decât forțele de respingere. Intensitatea forțelor nucleare fiind foarte mare a
condus la denumirea acestora de forțe tari.
- Intensitatea forțelor nucleare scade foarte mult cu distanța dintre nucleoni. Aceste forțe de
atracție se exercită numai între nucleonii învecinați. Ele devin neglijabile când nucleonii sunt
la distanțe de 3 ∙ 10-15 m.
- Forțele nucleare de atracție au un caracter de saturație, adică un nucleon interacționează cu
un număr limitat de nucleoni, adică numai cu cei vecini lui.
[Link] de masă. Energia de legătură a nucleului. Stabilitatea nucleului.
În studiul fizicii nucleare suntem obligați să utilizăm teoria relativității restrânse a lui Einstein.
Să ne reamintim câteva noțiuni de bază ale acestei teorii.
Energia totală a unui sistem izolat (nucleu, particulă) este dată de relația lui Einstein:
E = m ∙ c2
m este masa de mișcare a sistemului (masa inerțială)
c este viteza luminii în vid
Masa inerțială a unei particule este dependentă de viteza sa.

m0 = masa de repaus a particulei,

v = viteza particulei

Energia de repaus a sistemului izolat este:

E0 = m0 ∙ c2
Energia cinetică a sistemului izolat este diferența dintre energia totală și energia de repaus:
Ec = E – E0 = (m – m0) ∙ c2
🔦 Observație
Creșterea masei unui sistem este proporțională cu creșterea energiei sale, iar descreșterea
masei unui sistem, cu descreșterea energiei sale, indiferent de procesul în care are loc variația
energiei.
Absorbția energiei de către un sistem este echivalentă cu creșterea masei sale, iar eliberarea
de energie, cu scăderea masei sale.

Experimental s-a descoperit că masa de repaus a nucleului atomic (MN) este mai mică decât
suma maselor de repaus a tuturor nucleonilor din care este constituit nucleul.
MN < Z ∙ mp + (A – Z) ∙ mn
Z este numărul atomic
mp este masa unui proton
A este numărul de masă
mn este masa unui neutron

Diferența dintre suma maselor de repaus a tuturor nucleonilor din nucleu și masa de repaus a
nucleului se numește defect de masă, notat cu Δm.
Δm = Z ∙ mp + (A – Z) ∙ mn – MN
Energia totală a unui nucleu izolat, aflat în repaus este:
EN = MN ∙ c2
Energia totală a nucleonilor din nucleu, dar separați și în repaus este:
Et = [Z ∙ mp + (A – Z) ∙ mn] ∙ c2
Datorită defectului de masă Et > EN și rezultă că :
Et – EN = Δm ∙ c2 > 0
Această relație arată că:
 la formarea nucleului din nucleonii constituenți se eliberează energie,
 desfacerea unui nucleu în repaus în nucleonii componenți, nucleul trebuie să primească
energie egală cu energia eliberată la formarea lui.

Eleg = [Z ∙ mp + (A – Z) ∙ mn] ∙ c2 – MN ∙ c2 = Et – EN
Energia de legătură medie pe nucleon (ε) este egală cu raportul dintre energia de legătură a
nucleului respectiv (Eleg) și numărul lui de masă (A) :

Pentru ca un nucleu să fie stabil trebuie ca energia lui de legătură să fie mai mare decât zero
(Eleg > 0), adică masa nucleului să fie mai mică decât masa nucleonilor componenți în repaus și
izolați.

- Din Eleg > 0 și 𝛆 > 0 rezultă caracterul atractiv al forțelor nucleare

🔦 Observație

tari.
- Deoarece calculul energiilor se face de obicei în megaelectronivolți
(MeV) este util să cunoaștem echivalentul în energie a unității
atomice de masă:
1 u ∙ c2 = (931,5016 ± 0,0026) MeV
- Să ne reamintim că electronvoltul (eV) este lucru mecanic efectuat
pentru a deplasa sarcina electrică elementară (e) împotriva
câmpului electric generat de o diferență de potențial de 1 volt (V),
adică:
L = 1 eV = 1,602 ∙ 10-19 J
- Deoarece Eleg = ε ∙ A, putem considera că Eleg ~ A, de unde rezultă
proprietatea de saturație a forțelor nucleare, adică proprietatea
nucleonilor de a interacționa numai cu nucleonii vecini.

Constatări generale privind dependența energiei de legătură medie pe nucleon cu numărul de

masă A:
- Nucleele cu nr. de masă A > 11 (adică 95% din atomii care există în natură) au energia de
legătură medie pe nucleon cuprinsă între 7 și 8,8 MeV.
- La A = 60 (Ni) se atinge valoarea maximă de 8,8 MeV, după care scade lent, ajungând la
uraniu la circa 7,5 MeV.

Concluzii privind stabilitatea unui nucleu:

Clasificarea nucleelor după stabilitatea lor:
- Nucleele ușoare cele mai stabile sunt cele care au același număr de protoni și de neutroni,
adică la care Z = N.
- Nucleele grele cele mai stabile sunt cele care au numărul de protoni mai mic decât numărul
de neutroni, adică Z < N și N/Z → 1,5. Pentru nucleele grele, creșterea numărului de protoni
conduce la creșterea respingerii electrostatice dintre aceștia, ceea ce înseamnă pierderea
stabilității lor.

🔓 Problemă rezolvată - Defect de masă. Energia de legătură a nucleului. Stabilitatea nucleului

Rezolvare:
Scriem datele problemei
Z=1
A=2
mproton = 1,007825 u
mneutron = 1,008665 u

IV. Modele nucleare.

La ora actuală nu există o teorie cuprinzătoare care să explice toate fenomenele nucleare,
deoarece forțele nucleare nu sunt cunoscute destul de bine pentru a le scrie o expresie
matematică așa cum există pentru alte forțe. Însă, au fost elaborate două teorii care modelează
structura nucleului și care explică, fiecare, câteva dintre proprietățile nucleare.

IV.1. Modelul nuclear de picătură de lichid.

Caracterul de saturație al forțelor nucleare a condus la compararea materiei nucleare cu starea
lichidă, în care fiecare moleculă interacționează numai cu moleculele vecine.
Modelul picătură sau picătură de lichid al nucleului a fost imaginat de fizicianul Gamow în anul
1930.

Modelul nuclear de picătură de lichid se bazează pe anumite analogii între nucleu și o picătură
de lichid, și anume :
 Forțele de coeziune ale lichidului și forțele nucleare sunt forțe de saturație;
 Energia nucleonilor de la suprafața nucleului, proporțională cu pătratul razei, este
analoagă cu energia datorată tensiunii superficiale, proporțională cu suprafața picăturii;
 Densitatea nucleului ca și cea a picăturii este independentă de dimensiunile sale;
 Atunci când apare un nucleon suplimentar, potrivit acestei analogii, volumul nucleului
crește. Astfel, volumul nucleului este proporțional cu numărul de nucleoni (adică, cu
numărul de masă A). Forma sferică a nucleului este asigurată exact ca la picătura de
lichid, și-anume prin atracția nucleonilor de la suprafață spre interiorul acestuia.
Modelul picătură explică fisiunea nucleară și emisia radiațiilor corpusculare de către nucleu.
Acest model nu poate explica stabilitatea foarte mare a nucleelor formate din grupări de doi
protoni și doi neutroni.

IV.2. Modelul păturilor (nivelelor) energetice.

După cum se știe de la configurația electronică a atomilor, electronii ocupă în învelișul
electronic nivele de energie, pe care se pot găsi numai doi electroni cu momentele de spin
orientate antiparalel, conform principiului de excluziune a lui Pauli. De asemenea, diferitele
straturi electronice sunt ocupate, în ordinea lor succesivă (K, L, M, N, O, P, Q), de 2, 8, 18, 32
etc. electroni și că stabilitatea unui atom este dată de dubletul electronic (în cazul primului
nivel, cum este la He) sau octetul electronic (în cazul celorlalte gaze rare) pe stratul de
valență. Marea majoritate a reacțiilor chimice au loc pentru ca atomii participanți să ajungă la
această configurație stabilă de dublet sau de octet, prin cedare și acceptare de electroni sau
prin punere în comun de electroni.

Modelul păturilor consideră că pe o pătură nucleară se pot găsi cel mult doi protoni și doi
neutroni cu spini antiparaleli.
Pentru nucleele atomice s-au găsit anumite numere care corespund unor stări stabile ale
acestora. Astfel au fost găsite așa-numitele numere magice date de: 2, 8, 20, 28, 50, 82, 126.
Toate aceste nuclee au confirmat o periodicitate în structura de pături a nucleelor, asemeni
periodicității configurației electronice.

Exemple de nuclee care corespund acestor numere magice de protoni sau de neutroni: