UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTAEA DE FARMACIE

FIER ȘI COMPUȘII
ACESTUIA
Lucrare
întocmită
COORDONATOR:
personal
STUDENT:
 CARACTERISTICI GENERALE ALE
FIERULUI
● Fierul este unul dintre cele 9 elemente (Au, Ag. Cu, Sn, Pb, Hg, Fe, S, C) cunoscute încă din
antichitate fără a avea ,,act de naştere": nu se cunoaşte când și de către cine a fost descoperit.

● Fierul este primul metal care s-a întrebuințat pe scară largă după epoca bronzului. A fost trecut
în tabelul lui Mendeleev că fiind elementul cu numărul atomic 26 și masă atomică 55,84. Este
element tranzițional de tip d, situat în grupa 8 (VIIIB), perioadă a 4 a, cu configurația
electronică exterioară: 3d64s2, este după oxigen, siliciu şi aluminiu, cel mai răspândit element
în scoarţa terestră, unde se găseşte sub formă de oxizi, sulfură, carbonate şi silicate, greu
asimilabili pentru plante din cauza solubilităţii lor reduse.

● Fierul formează compuşi cu numere de oxidare de la 0 la +6, compuşii Fe(II) şi Fe(III) fiind
cei mai importanţi. Ionul Fe2+ (3d6) şi ionul Fe³+ (3d5) sunt paramagnetici şi manifestă
tendința de a formă combinații complexe cu spin jos (minim), hibridizare d²sp³, diamagnetici
pentru Fe(II), slab paramagnetici pentru Fe(III) sau cu spin înalt (maxim) hibridizare sp3d2,
puternic paramagnetici în funcţie de natură liganzilor, cu rol important în mediile biologice
 STAREA NATURALĂ
● Fierul este un element foarte răspândit în scoarţa pământului, ocupând locul 4 în ordinea abundenţei. În
stare nativă fierul apare în meteoriți, având o puritate de 90 %, 8% este nichel şi restul este, în majoritate,
cobalt. Pe Pământ, fierul se găseşte în combinații, cum sunt: hematita Fe 2O3 de culoare roşie, magnetita
Fe3O4 - neagră, limonita FeO(OH) - galben-brună, carbonat feros sau sideroza FeCO3 - cenuşiu, pirita PeS2
- verzuie, mispichel FeASS.

● Fierul se găseşte şi în componența hemoglobinei (legat complex), în sângele animalelor, în celulele unor
vegetale, cât şi sub formă de compuşi în ape minerale.

● Cobaltul este mult mai puțin răspândit, comparativ cu fierul. Nu se găseşte în stare liberă ci numai în
combinații, mai ales sub formă de sulfuri, sulfoarseniuri, oxizi, carbonat, etc. Cele mai importante minerale
de cobalt sunt: cobaltina COASS (sulfoarseniură de cobalt), smaltina CoAs 2 (arseniură de cobalt),
cobaltopirita CoS2, salforitul (Co, Fe)As etc. În meteoriți există circa 2 %. În cantitate foarte mică, cobaltul
se găseşte în combinații, în unele plante şi animale; se găseşte legat complex în vitamina B 12.

● Nichelul apare în natură sub formă de combinații cu sulf, arsen, antimoniu. Dintre mineralele mai
importante fac parte: milerita NiS (sulfură de nichel), nichelină NiAs (arseniură de nichel), ulmanită
NiAsSb (arseniură de nichel și antimoniu). Importanță prezintă garnierita (silicat de nichel şi magneziu cu
compoziție variabilă). Nichelul însoțeşte şi alte minereuri ca cele de cupru sau de sulf (pirotinele, Fe,
S₁+1). Există şi în meteoriți, însoţind fierul.
 METODE DE OBȚINERE
● Fierul se obține la scară industrială prin reducerea oxizilor cu cărbune; operația se face în furnale, când practic rezultă
fontă; aceasta prelucrată termic în cuptoare specialeeste transformată în oțeluri.

● Fierul tehnic este un aliaj cu carbon şi cu alte elemente, în diferite procente. Se disting următoarele varietăți de fier:
 fonte, au un conținut de peste 2,3 % C;
 oțeluri, au un conținut de 0,5 - 1% C;
 fier forjabil, are un conținut sub 0,5% C.

● Fontele se obțin în furnalul înalt (înălțimea unui furnal poate ajunge şi la 30 m). Un furnal este alcătuit din două
trunchiuri de con, neegale ca înălțime, unite prin baza lor. Partea se numeşte cuvă şi este mai înaltă decât cea
inferioară, care se numeşte etalaj. În partea de jos a etalajului se află oala sau creuzetul, în care se scurge fonta topită
și zgura care se găseşte deasupra fontei. Furnalul reprezintă o construcție metalică deosebit de complexă, căptușită cu
cărămidă refractară.

● Minereurile de fier se supun inițial unui proces de concentrare. Încărcarea furnalului cocs şi fondant. Cocsul are rol
reducător şi de sursă energetică. Fondantul are rol de se face pe la partea superioară, unde se găseşte gura de încărcare.
Se introduce minereu, îndepărtare a sterilului, care însoţeşte minereul, formând împreună o masă uşor fuzibilă.
Funcție de natura chimică a sterilului se alege şi fondantul. Pentru steril acid (silice sau alumină) fondantul folosit
trebuie să fie bazic, cum este piatra de var sau dolomita. Dacă sterilul este bazic (piatră de var), se adaugă fondant
acid, cum este dioxidul de siliciu (nisip). Alimentarea furnalului se face introducând alternativ un strat de cocs şi un
 PROPRIETĂȚIILE FIZICO-CHIMICE ALE FIERULUI

● Fierul are culoare argintie şi există în trei modificații enantiotrope: alfa - Fe, cu fete centrate
(cubic centrat) care trece la temperature de 906 °C în gama - Fe (cubic stabil) până la
temperature de 1401 °C, care trece din nou într-o rețea cubică centrată, delta - Fe. Sub 768 °C
este feromagnetic, dar numai atâta vreme cât acționează asupra lui un câmp magnetic. Această
proprietate este folosită la confecționarea electromagneților.

● Fierul este ductil şi maleabil, putând fi laminat şi tras în sârme. Are o rezistenţă mecanică
redusă, spre deosebire de aliajele sale care sunt foarte rezistente. Conduce căldura şi curentul
electric. Transformările polimorfe ale fierului, sunt însoțite de o variație bruscă a proprietăților
fizice, cum ar fi: căldura specifică, rezistivitate electrică, susceptibilitate magnetică, etc.

● Fierul pur este un metal moale, din care cauza, exceptând alungirea prezintă proprietăți
mecanice inferioare, cum ar fi: rezistență la rupere, la tracțiune, alungirea, reziliența şi
duritatea Brinell.

● Fierul are capacitatea de a formă cu uşurinţă, cu unele metale, aliaje cu proprietăți deosebite,
numite feroaliaje şi care sunt folosite la elaborarea numeroaselor mărci de oțeluri sau fonte
 PROPRIETĂȚIILE CHIMICE
Reacțiile chimice ale fierului

● Fierul este stabil în aerul uscat, dar în aer umed sau în apă cu CO ₂ rugineşte, adică se acoperă cu
un oxid hidratat. Stratul de oxid nu adera pe metal şi această face că procesul de ruginire să
continue.

● Fierul prin încălzire la incandescenţă în aer, da naştere la oxid feroferic:

3Fe +20₂ - Fe3O4

● La incandescenţă reacționează şi cu vapori de apă dând Fe 3O4 şi H₂:

3Fe+ 4H₂O Fe3O4 + 4H₂

● Fierul se combină uşor la cald cu Cl, Br sau I, formând halogenura ferică respective,de exemplu:

Ex. cu clorul formează clorură ferică:

2Fe+ 3Cl2= 2FeCl3

● La cald se combină cu sulful şi da sulfură feroasa:

● La cald fierul formează cu fosforul, carbonul şi siliciul combinății cu caracter de
aliaje, dintre care mai important este cementita Fe 3C.

● Fierul se dizolvă uşor acizii clorhidric, sulfuric azotic diluat:

Fe +2 HCI = FeCl₂ + H₂
Fe+ H₂SO4 = FeSO4+ H₂
2 Fe + 6HNO3 = 2Fe(NO3)3 + 3H₂

● Fierul prezintă fenomenul de pasivitate față de acidul azotic concentrat şi acidul

sulfuric concentrat, datorită unui strat protector de oxizi care se formează la suprafaţa fierului.

● Fierul precipită cuprul, argintul, plumbul, stibiul şi staniul din soluțiile sarurilor lor.
 UTILIZĂRI GENERALE ALE FIERULUI
Utilizarea fierului în industrie

În tehnica se întrebuintează mai ales fierul brut care este un aliaj

de fier şi carbon. Aliajele fierului cu carbon sunt de două feluri: oțeluri
(au până la 1,5 % carbon); și fonte (au 2,5-5% carbon).

Fontele se obțin din minereuri de fier iar otelurile din fonte, fiind
livrate industriei sub formă de laminate (bare şi tabla), trefilate (cabluri
şi sârmă) din oţel şi produse turnate (din fontă).

Pentru fabricarea fontelor şi otelurilor speciale zise rapide, se mai

folosesc in siderurgie şi minereuri de fier care conțin mangan, vanadiu,
crom etc. Otelurile au o importanţă industrială excepțională mai ales în
industria grea, în industria maşinilor de tot felul şi uneltelor.

Datorită proprietăților magnetice se intrebuintează la

confectionarea electromagneților necesari pentru generatoare de curent
bazate pe fenomenul de inducție, motoare electrice, transformatoare
electrice etc.
Compuşii pe care îi formează cu diferite elemente sunt utilizați în diferite ramuri industriale:

- oxidul feric sub denumirea de minium de fier se foloseşte ca vopsea roşie, la prepararea
electrozilor şi vaselor cu mare rezistență, ca mordant în vopsitorie, in industria cauciucului drept
catalizator, la prepararea anhidridei sulfurice etc.;
- hidroxidul feric proaspăt precipitat are o mare putere de adsorbție pentru As 203, servind ca antidot
in otrăvirile cu arsen;
- hidroxidul feric sub forma coloida este intrebuințat în industria hârtiei, ca liant la purificarea
apelor;
- oxidul feroferic este feromagnetic bun conducător de electricitate şi serveşte la fabricarea
electrozilor arcului voltaic şi al voltametrelor, pentru prepararea termitului şi ca material
decarburare in cuptorul Martin;
- clorura feroasă este întrebuințata în metalurgie, ca mordant în vopsitorie;
- sulfatul feros se întrebuinţează la fabricarea cernelii, în vopsitorie ca mordant, la conservarea
lemnelor, în medicină, in agricultură (la distrugerea buruienilor), în fotografie ca revelator,
- carbonatul feros - apele feruginoase au reale calități terapeutice. Nu sunt bune la spălat şi nici
pentru încalzit în cazane;
- sulfura feroasa este materie primă în prepararea hidrogenului sulfurat;
- disulfura feroasă - pirită se întrebuințează în prepararea S0 ₂ și în radiofonie sub formă de
cristale;
- ferocianura ferică - albastru de Berlin, se utilizează în chimia analitică pentru
recunoașterea ionilor ferici Fe³+;
- ferocianura nu este toxică și de aceea serveşte chiar ca antidot în intoxicațiile cu Cu și Fe
şi că reactiv pentru unele metale grele (Fe, Cu etc.); - ferocianura de potasiu este
întrebuințată la prepararea pigmentului Albastru de Berlin, în vopsitoric, la prepararea
cianurii de potasiu;
- soluția de clorură ferică coagulează albumina şi este folosită în medicină că hemostatic,
în industria textilă că mordant, în industria coloranților ca agent oxidant slab,
- sulfatul feric se întrebuințează că hemostatic, ca mordant, la prepararea alaunilor ferici; -
fericianură de potasiu se foloseşte în heliografie şi la prepararea albastrului lui Turnbull;
 Utilizarea fierului în medicină
● Studiile cu izotopi radioactivi au demonstrat că peste 90% din cele 35 mg Fe transportate zilnic în plasmă, sunt
captate la nivelul măduvei osoase. Din aceste 32 mg Fe, captate zilnic în mâduva, doar 21 mg (68%) sunt utilizate
pentru formarea de hemoglobină iar restul de 11 mg se reîntoarce în plasmă. Se admite astfel existenţa unui
rezervor labil de Fe eritropoetic, în echilibru dinamic cu plasmă. Conform acestei ipoteze, fierul plasmatic captat
în mâduva este fixat labil în stroma elementelor tinere din seria eritrocitară, iar fracțiunea neutilizată pentru o
sinteză promptă de hemoglobină este încorporată în feritină. Această feritină din stroma elementelor tinere ale
seriei roşii poate fi cedată celulelor sistemului reticulo-endotelial din măduva, iar din acestea fierul se reântoarce
în plasmă fixându-se pe transferină.

● Fierul încorporat în hemoglobină se reîntoarce în sânge atunci când hematiile sunt lansate în circulație. Intervalul
de timp între captarea de către mâduva osoasă a fierului radioactiv din plasmă și reîntoarcerea radioactivității în
sânge sub formă de hemoglobină se numeşte timp de hemoglobinizare efectivă şi este de 24-43 ore.

● Cunoaşterea proceselor de absorbție, transport, stocare, utilizare şi eliminarea fierului realizată mai ales prin studii
cu fier radioactiv, permit atât stabilirea unei balanțe a fierului plasmatic cât şi a necesităților de fier ale
organismului în diverse condiții fiziologice.
● Anomaliile în metabolismul fierului pot fi împărțite în două categorii: anomalii evoluând cu un deficit
de fier şi anomalii cu acumulare de fier. Alături de aceste categorii se pot întâlni şi situaţii în care
rezervele de fier din organism sunt normale sau chiar crescute dar în care utilizarea fierului, respectiv
încorporarea lui în hemoglobina este deficitară. Deficitul de fier evoluează cu o scădere a siderimiei iar
supraîncărcarea cu fier a organismului se însoțește de o creştere a fierului plasmatic.

● Deficitul de fier apare ori de câte ori aportul său absorbția nu fac faţă necesităților organismului. O
astfel de situație survine mai rar din cauza unei diete neadecvate şi mai des din cauza unei absorbţii
deficitare. Pierderile de fier pot fi cauzate şi de hemoragii.

● Supraîncărcarea cu fier apare la orice creştere a aportului de fier. Excesul de fier depăşeşte capacitatea
organismului de a formă apoferitină astfel încât acumulările de fier decurg cu formarea unui procent
crescut de hemosiderină. Dacă supraâncărcarea este limitată la celulele sistemului reticulo endotelial, se
vorbeşte de hemosideroză. Dacă depunerile de fier au loc în celulele parenchimatoase se vorbeşte
despre hemocromatoză.
 IMPLICAȚII BIOMEDICALE
Importanța în biologie și medicină

● Fierul este un element esențial pentru aproape toate

organismele vii. El este inclus, de regulă în formă stabilă, în
metaloproteine, deoarece în formă liberă sau expusă duce la
producerea de radicali liberi care în general sunt toxici pentru
celule. Fierul se poate combină cu orice tip de biomoleculă și,
că atare, va adera la membrane, acizi nucleici, proteine etc.

● Fierul este un element esențial organismelor vii, implicat în

transportul oxigenului în țesuturi și în mecanismele oxidative
celulare. Este prezent în cantități de 50mg/kg corp la bărbați şi
30 mg/kg corp la femei (2-5 g la adultul normal).

● Fierul se găseşte în proporţie de 2/3 sub formă de hemoglobină

în hematiile circulante, 4 % în mioglobina, 0,2 % în enzime
hemice, 0,12% legat de transferina şi 25% depozitat sub formă
de feritină şi hemosiderină.
● Multe animale inglobează fierul în hemuri, o componentă esențială a citocromilor, proteine implicate în reacții
redox (incluzând respirația celulară), şi a proteinelor purtătoare de oxigen hemoglobină şi mioglobina. Fierul
anorganic implicat în reacții redox se găseşte de asemenea în complexele fier-sulf din multe enzime, cum ar fi
nitrogenaza şi hitrogenaza. Atunci când organismul se confruntă cu o infecţie bacteriană, fierul este "sechestrat" în
interiorul celulelor (de obicei în moleculă de depozitare feritină) astfel încât să nu poată fi folosit de către bacterii.
Fierul absorbit din duoden este legat în transferină şi transportat prin sânge către diverse celule, unde este înglobat
în proteine prin mecanisme încă neidentificate.

● În funcție de modul de legare al fierului de proteine, complecşii Fe-proteină, pot fi clasificați în trei grupe:
hematoproteine, proteine Fe-S, şi Fe-proteine.

● La copii administrarea fierului poate produce tulburări digestive, hipotensiune accentuată, cu tulburări
electrolitice.

● Absorbția fierului în organism este dependentă de starea fiziologică a mucoasei gastro intestinale, starea de
sănătate și vârsta individului, cantitatea şi formă ingerată precum şi de factori alimentari. Absorbţia este maximă
în duoden şi în porţiunea superioară a jejunului, scade în segmentele successive ale intestinului gros fiind redusă
în ileon şi nulă în colon. Maximul absorbţiei are loc după 4 - 8 ore de la ingerare. Absorbția fierului se face numai
sub formă ionizata a sărurilor cu Fe(II) şi este favorizată de acțiunca reducătorilor (acid ascorbic, glutation,
cisteina, grupări tiolice ale proteinelor şi peptidelor). Aciditatea gastrică favorizează absorbția prin creşterea
proporției Fe(II) absorbabil din alimente că urmare a ruperii legăturilor chelate care complexează fierul alimentar
● Eliminarea fierului este foarte slabă, nu depăşeşte Img/zi şi greu de estimat. Prin urină se
elimină 0,2-0,5 mg Fe/zi. Fierul eliminat prin fecale, 6 - 10mg/zi, conține fier neabsorbit din alimente care a
străbătut tractul digestive precum şi cel reținut temporar de mucoasa intestinală şi eliminate prin descuamarea ei.
Prin piele se elimină aproximativ 0,5mg/zi, în funcție de individ, de conținutul celular al fierului, de temperatură.

● Lipsa de fier în organism duce la anemii feriprive. Acestea pot avea diferite cauze: insuficientă aportului sau
absorbției fierului din tubul digestiv; nevoi crescute de fier; utilizarea insuficientă a fierului de către organism;
pierderi crescute de fier. Medicamentul cel mai activ în anemiile feriprive este fierul care poate fi administrat
sub formă unor compuşi diferiți. Proporţia fierului absorbit depinde şi de nevoile organismului. Fierul
neabsorbit este excretat prin scaun

● Fierul e indicat în: anemii feriprive, în sideropenii larvate întâlnite în pierderi de fier, stări carenţiale, absența sau
scăderea acidiului clorhidric din sucul gastric. Este contraindicat în diateze hemoragice şi stări congestive.
Administrarea fierului produce efecte adverse: constipaţie, iritaţie ale mucoasei digestive însoțite de colici sau
diaree.

● Deficitul de fier este unică situație în care este indicată terapia cu fier. Chiar şi în aceste cazuri se va preferă
administrarea per os întrucât administrarea parenterală poate duce la supraîncărcare.

● Terapia cu fier este contraindicată în alte forme de anemii în care rezervele de fier sunt crescute iar absorbția de
fier este accelerată. Eficientă tratamentului cu fier în anemiile feriprive este dovedită prin creşterea numărului de
reticulocite după aproximativ 5-6 zile de la debut.
 TOXICITATE

Fierul în cantități excesive este toxic pentru

oameni, deoarece reacționează cu peroxizii din corp
producând radicali liberi.

Toxicitatea apare atunci când cantitatea de fier

o depăşeşte pe cea de transferină necesară pentru
legarea fierului liber.

Toxicitatea fierului se manifestă la valori de

peste 20 mg de fier pentru fiecare kilogram de masă
corporală, 60mg/kg reprezentând o doză letală.
● O cantitate prea mare de fier ingerată poate leza direct celulele din tractul gastro-intestinal şi
poate intră în sânge, distrugând celulele care altfel ar restricționa intrarea să.

● Odată ajuns în sânge, fierul în exces poate afecta celulele din inimă, ficat (unde poate duce la
sideroză) etc., putând duce la deteriorarea organelor respective pe termen lung sau chiar la
moarte. De aceea, preparatele pe bază de fier sunt indicate doar în cazul unei deficiențe de fier.

● Tratarea medicală a problemelor cauzate de toxicitatea fierului este complexă. Un aspect în

acest sens este folosirea deferoxaminei, care leagă şi elimină excesul de fier din organism.

● Creşterea aportului de fier poate duce la o supraîncărcare. Excesul de fier depăşeşte capacitatea
organismului de a formă apoferitina, astfel încât acumulările de fier decurg cu formarea de
hemosiderină.

● Cât timp supraîncărcarea cu fier este limitată nu apar leziuni morfologice ale parenchimelor, se
vorbeşte astfel de hemosideroză. Dacă depunerile de fier au loc şi în celulele parenchimatoase
apare hemocromatoză.
● Alimentele bogate în fier sau suplimentele nutritive pe bază de fier,
consumate în exces, pot creşte riscul de cancer deoarece o cantitate foarte
mare de fier în organism stimulează producerea de radicali liberi. Aceşti
radicali liberi pot oxida colesterolul din sânge ceea ce duce la creşterea
riscului de a afecta arterele şi vasele de sânge din corp.

● Pe de altă parte, ceaiul negru este un ingredient care, pe lângă proprietățile

sale benefice, are neplăcutul efect negativ de a împiedica depunerea fierului
în organism. În termeni populari, ceaiul negru este cunoscut că fiind "hoțul
de fier".
 FORME FARMACEUTICE PE BAZĂ
DE FIER

Medicamente active în anemii feriprive

Anemiile feriprive sunt datorate carenței

de fier şi pot avea cauze variate: insuficientă
aportului sau absorbției fierului din tubul
digestiv; nevoi crescute de fier; utilizarea
insuficientă a fierului de către organism;
pierderi crescute de fier.
Medicamentul cel mai activ în anemiile
feriprive este fierul, care poate fi administrat
sub formă unor compuşi diferiți.
● Fierul din alimente sau cel ingerat că medicament se dizolvă în conținutul gastric şi trece
în formă feroasă sub influența acidului clorhidric. În intestinul subțire se menține de
obicei în formă feroasa, singură care poate fi absorbită.

Procentul absorbției Fe la om după 30 mg Fe sub formă de:

sulfat feros (1); sulfat glicin feros (2); glutamat feros (3);
gluconat feros (4); tartrat feros (5); citrat feros (6); pirofosfat
feros (7); colinizocitrat feros (8); sulfat feric (9); citrat feric
(10); versenat feric (11); (Di Palma)
(Dobrescu D., 1977, pag 365)

● Proporția fierului absorbit depinde şi de nevoile organismului. În celulele mucoasei

duodenale fierul este legat sub formă trivalentă de apoferitina, cu formarea feritinei, până
la saturarea celulelor mucoasei (blocaj al mucoasei). Absorbția unor noi cantități de fier
va fi posibilă numai după ce apoferitina va deveni liberă, prin trecerea în sânge a fierului
pe care l-a fixat inițial. Fierul neabsorbit este excretat prin scaun. O cantitate redusă (0,4
mg) se elimină prin urină. Cantități mici de fier (0,6 0,8 mg) sunt eliminate prin bilă în
intestin de unde sunt reabsorbite parțial.
• Fierul are acțiune antianemica facând parte din moleculă hemoglobinei. Fierul are rol
catalitic în respirația celulară, în secreția HCI gastric (în sideropenie se găseşte constant
hipoclorhidrie), în nutriția epiteliilor, în procesele antiinfecțioase .

● Fierul este indicat în tratamentul anemiilor feriprive (sunt necesare 25 mg Fe pentru a

creşte concentrația hemoglobinei cu 1 %), în sideropenii larvate, întâlnite în pierderi de
fier, stări carenţiale, absența sau scăderea HCI din sucul gastric . Este contraindicat în
diateze hemoragice şi stări congestive.

● Administrarea Fe poate produce unele efecte adverse:

 constipație, datorită fixării hidrogenului sulfurat din intestin;
 iritații ale mucoasei digestive însoțite de colici sau diaree;
 la copii, tulburările digestive datorite acestor iritații pot produce hipotensiune
accentuată cu tulburări electrolitice;

● Fierul se administrează de obicei oral. La bolnavi fierul produce colorația brună închisă a
scaunelor (datorită sulfurii de fier). În cazuri particulare se foloseşte calea parenterală.
Derivaţii de fier se administrează de obicei la 1-2 h după masă pentru a evita efectul
iritant gastric şi a coincide cu trecerea conţinutului gastric în intestin, unde are loc
absorbția.
 Preparate pe bază de fier
● FERRETAB®, capsule (ferrosii fumaras+ acidum folicum)
Compoziție: O capsulă conține: Fe II-fumarat 154 mg (corespunzător la 50 mg Fe activ); sare monosodică a
acidului folic 0,55 mg (corespunzător la 0.5 mg acid folic). .

● FERRO-GRADUMET (ferrosii sulfas)

Prezentare farmaceutică: Drajeuri retard conțînând sulfat feros anhidru 325 mg, corespunzător la 105 mg fier
(cutie cu 30 buc.).

● FERRONAT (ferrosii fumaras)

Prezentare farmaceutica: Suspensie aromatizată pentru uz oral, conținând fumarat feros 3 g/100 ml
(flacon cu 100 ml).

● FER-SOL®, soluție internã (ferricholinatum)

Compozitie: Fiecare 1 ml conține citrat de fier colină 200 mg (24 mg Fe elementar).

● GLUCONAT FEROS 300 mg, comprimate (ferii gluconas)

Prezentare farmaceutică: Comprimate filmate ce conțin 300 mg gluconat feros echivalent a 35 mg Fe2+
● Se recomandă că aportul de fier din rația alimentară să fie de câteva ori mai ridicat decât necesitățile
calculate în funcție de pierderi. Necesitățile de fier ale organismului în diverse condiții fiziologice.
Astfel în timp ce pentru un bărbat adult şi pentru o femeie trecută de menopauza sunt suficiente 10 mg
fier alimentar, în rația zilnică la băieţii şi fetele de 12 - 18 ani precum şi la femeile între 18-55 ani, rația
alimentară zilnică va conţine 18 mg fier.

● Alimentele cu conţinut ridicat în fier în mg/100g substanța, sunt: ficat de porc 19,0, de vacă 5,4,
rinichi, inima, gălbenuş de ou 7,1, cacao 12,5, melasa 6,7, morcovi 6,0, struguri 3,0, ciuperci 17,3,
pâine, cartofi şi fructe proaspete 6,5.

● Alimente cu conţinut intermediar de fier sunt: muşchi, peste, nuci 3,1, făină integrală, carne de vacă
2,5, de porc 3,0. Alimente cu conținut normal de fier: lapte şi produse lactate, zahăr, orez, fructe, pâine,
cartofi. Fierberea în apă a legumelor dar şi măcinarea seminţelor, reduc conținutul de fier la +20%.

● Conținutul în fier al plantelor leguminoase variază între 200 300 ppm la produs uscat, gramineele 100
250 ppm, cartofi 40 ppm, sfeclă 25-75 ppm, faină de oase şi de peste 400-600 ppm.

● Conținutul în fier al laptelui variază cu specia animală, stadiul de lactație şi alimentație. Laptele uman
de vacă şi capra conţîn valori apropiate 0,3-0,6 ug/ml. Colostrul conține de 3,5 ori mai mult fier. În
lapte fierul se găseşte asociat cu o proteină lactoferina, colorată în roșu-salmon care se deosebeşte
chimic şi imunologic de transferina, exceptând lactoferina iepurelui, aproape identică cu cea a serului.
● Alimente bogate în fier: spanac, ficat de pui, ficat de vită, cereale (germeni de grâu, ovăz), gălbenuş de
ou, carne de vită, broccoli, alune, arahide prăjite, nuci, caise uscate, drojdie, mazăre, linte, pâine de
secară, varză de Bruxelles.

● Pentru absorbția fierului în organism este necesară o alimentație bogată în vitamina C, aşa că sunt
recomandate fructele şi legumele. Cel mai simplu ar fi că zilnic să bei un suc de portocale sau o
limonadă, încă de la primele ore ale dimineții.

● Formele sub care se prezintă fierul:

Fierul digerabil, din alimente se prezintă sub două aspecte:

- fierul care intră în sinteză hemoglobinei, care se găseşte în carnea roşie, fructele de mare;
- fier care nu partcipa la sinteză hemoglobinei, care se găseşte în pâine, fructe (care conțin fier), dar nu
este aşa de uşor absorbit;

● Produsele animaliere sunt bogate în fier care intră în sinteză hemoglobinei, în timp ce legumele conțin
forme de fier care nu intră în sinteză hemoglobinei.
● Alimente bogate în fier care intră în sinteză hemoglobinei:
Alimente precum fasolea gătită, lintele, semințele de dovleac şi anumite tipuri de cereale îmbogățite cu nutrienți
(pentru micul dejun) sunt surse de fier care nu intră în sinteză hemoglobinei. La fel sunt şi cartofii copți (cu coajă),
sparanghelul şi anumite sortimente de paşte făinoase. De asemenea alimente cu un conținut ridicat de fier (care intră
în sinteza hemoglobinei) sunt: ficatul de porc, ficatul de pui, cel de vită, creveţi, sardine, carne de pasăre, vită şi alte
tipuri de carne roşie.

● În marea majoritate a cazurilor absorbția fierului din alimentele care nu intra în sinteza hemoglobinei este
intensificată de consumul unei surse de fier (care intră în sinteaza hemoglobinei) la aceeaşi masă.

● Alimente care ajuta absorbția de fier:

Anumite tipuri de alimente pot ajuta în absorbţia fierului în organism. Fructele precum portocalele, căpşunile şi
grapefruitul ajuta la realizarea acestei funcții. Acelaşi lucru îl fac şi varza de Bruxelles, brocoli, roşiile, cartofii şi
ardeii (roşii şi verzi). Vinul alb împreună cu sucul de portocale şi cel de roşii sunt băuturi care ajuta absorbția de fier
să se realizeze mai uşor. În acest timp există o altă categorie de alimente care îngreunează această funcţie.

● Alimente care nu ajută absorbția de fier:

Câţiva dintre inhibatorii fierului sunt: vinul roşu, cartofii dulci, produsele pe bază de soia etc. Fierul din sursele
alimentare se găseşte sub formă de fier sulfat şi fier fumarat, ambele tipuril având acelaşi grad de absorbție.
 CONCLUZII
Fierul este un element chimic metalic, indispensabil vieții, care are numărul atomic 26 și masă atomică 56.
Este un metal aflat în prima grupă a metalelor tranziționale. Compușii chimici ai fierului, care includ compuși
feroși și ferici, au multe utilizări. Oxidul de fier amestecat cu pudră de aluminiu poate fi aprins pentru a crea
termitul, folosit în prelucrarea minereurilor.

Fiind un element esențial pentru aproape toate organismele vii, el este inclus, de regulă în formă stabilă, în
metaloproteine, deoarece în formă liberă sau expusă duce la producerea de radicali liberi care în general sunt
toxici pentru celule. Fierul se poate combina cu orice tip de biomoleculă și, ca atare, va adera la membrane, acizi
nucleici, proteine etc.

Mai mult de atât, fierul joacă un rol important în biologie, formând substanțe compuse cu oxigen
molecular în hemoglobina și mioglobina; acești doi compuși sunt proteine comune ce au rol în transportul
oxigenului la vertebrate. De asemenea, fierul este metalul cel mai utilizat în enzimele redox cele mai importante,
care sunt implicate în respirația celulară, procesele de oxidare și reducere la organismele vegetale și animale.

Așadar, fierul este un element care ar trebui să se regăsească în alimentaţia oricui, în orice etapă a vieţii. El
este prezent în fiecare celulă din organism şi are un rol crucial în transportul oxigenului şi a substanţelor nutritive
în organele vitale ale corpului. În lipsa acestui mineral, sănătatea are mult de suferit, astfel încât, potrivit
Organizaţiei Internaţionale a Sănătăţii, lipsa de fier în organism reprezintă principala carenţă nutriţională din
lume, peste 80% din populaţia globului suferă din pricina acesteia, cauza fiind reprezentată de consumul scăzut
de alimente bogate în fier.
BIBLIOGRAFIE
 VĂ
MULȚUMESC
ȘI EU CU MARE
DRAG !!