ELEMENTE METALICE

DE TIP d
◼ Sub denumirea de metale tranziționale sau metale de tip d
sunt cuprinse elementele cu caracter metalic, care din
punct de vedere al structurii lor electronice se
caracterizează prin prezența în atomii sau ionii lor a
nivelului d parțial ocupat.
◼ sunt incluse în această categorie elementele Cu, Ag, Au,
pentru care configurația stării fundamentale atomice
este (n-1)d10ns1 și în consecință conțin un nivel d parțial
ocupat în speciile ionice Cu(II): 3d9, Ag(II): 4d9, Au(III):
5d8, cât și a elementelor Sc, Y, La și Ac care conțin
electroni d numai în stare atomică, (n-1)d1ns2.
◼ Metalele de tip d sunt grupate în 4 serii:
 Seria I - Sc, Ti, V, Cr, Mn, Fe, Co, Ni, Cu.
 Seria II - Y, Zr, Nb, Mo, Tc, Ru, Rh, Pd, Ag.
 Seria III - La, Hf, Ta, W, Re, Os, Ir, Pt, Au.
 Seria IV - Ac, Rf, Db, Sg, Bh, Hs, Mt, Ds, Rg, Cn (Z=112).
Metalele de tip d au proprietăți comune:
◼ au configurația electronică (n-1)d1-10ns2, n = 4, 5, 6, 7;
◼ cristalizează în rețele compacte: cubică compactă,
hexagonal compactă și cubică centrată intern;
◼ au puncte de topire înalte;
◼ sunt dure, sfărâmicioase și bune conducătoare de
căldură și electricitate;
◼ cu puține excepții, ionii și compușii lor sunt colorați;
◼ metalele de tip d formează o mare varietate de ioni
colorați, ca urmare a existenței unei distanțe energetice
mici între nivelele electronice, ceea ce permite salturi
electronice pe nivele energetice apropiate și absorbția de
lumină vizibilă.
◼ cu puține excepții, aceste elemente au mai multe stări de
oxidare
◼ majoritatea metalelor de tip d și a compușilor lor prezintă proprietăți
magnetice; prezența electronilor necuplați în atomii sau ionii
elementelor tranziționale determinând apariția paramagnetismului.
◼ chimia metalelor de tip d este dominată de capacitatea ionilor lor de a
funcționa ca acceptori de electroni față de bazele Lewis.
◼ majoritatea metalelor tranziționale de tip d au potențiale redox
negative, multe dintre ele putând funcționa ca reducători energici;
◼ formează ioni complecși, cea mai mare parte a chimiei elementelor
tranziționale este asociată cu utilizarea orbitalilor d și a orbitalilor s și
p atunci când elementele formează ioni complecși (ex. hemoglobina
este un ion complex al fierului, vitamina B12 este un ion complex al
Co). Principala cauză care stă la baza formării de ioni complecși în
seria elementelor tranziționale este existența orbitalelor d incomplet
ocupate care pot fi utilizate în formarea legăturilor.
◼ multe din aceste elemente sau compușii lor funcționează drept
catalizatori ai unor reacții chimice
 fragment din structura
N N hemoglobinei
Fe
N N

CH2CONH2
H3C H
H
CH3
CH2CH2CONH2
NH2COCH2
NC N
N CH3
Co+
H3C N
NH2COCH2CH2 CH3 H N H
NH2COCH2 CH3
H3C
CH3 CH2CH2CONH2
vitamina B12 H
 GRUPA a 3 –a

Scandiu 21Sc [Ar]3d14s2 +3

Ytriu 39Y [Kr]4d15s2 +3
Lantan 57La [Xe]5d16s2 +3
Actiniu 89Ac [Rn]6d17s2 +3

❑ caracter chimic asemănător lantanidelor, electronii lor d fiind

repartizați la fel ca la lantanide.
❑ formează împreună așa-numitele pământuri rare, clasă în care
este inclus și scandiul.
❑Caracterul metalic pronunțat:
❑mare reactivitate față de oxigen;
❑caracterul ionic al combinațiilor chimice;
❑căldurile de formare mari ale acestora.
 Starea naturală
◼ se găsesc sub formă de combinații chimice:Sc:6,010-4%;
Y: 5,010-3%; La: 6,510-4%; Ac: 2,310-15%.
◼ Scandiul - în cantități mici în toate mineralele care
conțin Y, La și lantanide - thortveitita, un silicat cu
compoziția moleculară Sc2(Si2O7), care conține aproape
40% minerale uranifere.
◼ Ytriul se găsește în natură sub formă de fosfat, în
mineralul xenotim, YPO4 și ca silicat în gadolină sau
ytterbită, Y2Be2FeSi2O10, însoțit de unele lantanide.
◼ Lantanul însoțește ceriul în monazită (amestec de fosfați
cu 35% Ce, 15% La și cantități variabile de Th și
lantanide
 Metode de obținere
Scandiul
◼ electroliza unui amestec topit de ScCl3, KCl și
LiCl pe un catod de zinc. Se obține un aliaj Sc-
Zn, care este apoi volatilizat la presiune redusă.
Ytriul
◼ prin electroliza YCl3;
◼ reducerea oxidului Y2O3 cu K în fază de vapori.
Lantanul
◼ electroliza unui amestec eutectic de LaCl3+KCl+
CaF2; lantanul obținut este de puritate 99,9%.
 Proprietăți fizice și chimice
◼ sunt metale albe cenușii
◼ relativ stabile la aer, cu excepția La care se acoperă de un strat
albăstrui de oxid.
◼ în aer umed stratul de La2O3 se transformă treptat în La(OH)3.
◼ prin răcire la 5,80 K, lantanul devine supraconductor.
◼ sunt slab paramagnetice (ca urmare a prezenței unui electron
neîmperecheat în structura electronică)
◼ au bune conductivități electronice
◼ potențialele de ionizare sunt destul de mici - ionii trivalenți M3+,
au o mare tendință de hidroliză în soluție apoasă.
◼ se dizolvă în acizi cu formare de săruri
◼ nu prezintă solubilitate în mediu bazic
◼ oxizii se obțin ușor prin combinarea directă a metalului cu
oxigenul sau prin calcinarea carbonaților, oxalaților sau
azotaților;
Sc, Y, La - proprietăţi chimice

M2O3

O2
Cl2 acizi 3+
MCl3 M M
N2 H2

LaN MHx (LaH2,9)

 GRUPA a 4 - a
Titan 22Ti [Ar]3d24s2 +2, +3, +4
Zirconiu 40Zr [Kr]4d25s2 +2, +3, +4
Hafniu 72Hf [Xe]4f145d26s2 +2, +3, +4

◼ metale cu puncte de topire înalte

◼ rezistente la acțiunea agenților chimici
◼ starea de oxidare stabilă este +4
◼ combinațiile Ti (IV) pot fi reduse ușor, cele de Zr(IV) și
Hf (IV) ceva mai greu;
◼ se obțin compuși colorați ce conțin metalul în starea de
oxidare +3 sau +2.
◼ stărilede oxidare inferioare sunt mai
puțin stabile, de aceea compușii
respectivi se oxidează ușor, iar prin
încălzire disproporționează:
2M3+ → M4+ + M2+
2M2+ → M4+ + M0
◼ Zr și Hf au proprietăți asemănătoare
datorită contracției lantanidelor,
contracție ce însoțește completarea
orbitalilor 4f.
 Stare naturală
◼ în scoarța terestra: Ti - 0,05%, Zr - 0,025% și Hf -
4,110-4 %.
Titanul este al 10-lea element din scoarța terestră.
 ilmenita FeOTiO2 (titanat de fier cu 52% TiO2 impurificat cu
Mn și Fe)
 rutilul TiO2 (TiO2 cu un conținut de 60% Ti, adesea însoțit de
Fe(II), Fe (III), Ta, Sn, Cr, V).
Zirconiul
◼ baddeleyit, ZrO2 (oxid de zirconiu cu până la 74% Zr,
impurificat cu Ha, Ti, Y)
◼ zircon, ZrSiO4.
Hafniul - însoțește însă zirconiul în toate minerale sale.
 Metode de obținere
◼ Elementele din grupa a 4-a au o mare afinitate față de agenții
reducători obișnuiți (C, Al) cât și pentru gazele din atmosferă (N,
O) astfel încât metodele uzuale de obținere a metalelor
(aluminotermia, reducerea cu cărbune) nu pot fi aplicate.
◼ Titanul se obține prin următoarele metode:
 reducerea oxizilor cu Ca sau Mg sau cu amestecuri de Ca+Na
sau Mg+Na la 13000C:
MO2 + 2Ca → M + 2CaO
 reducerea TiCl4 cu Na topit:
TiCl4(g) + 4Na(l) → Ti(s) + 4NaCl(l)
 reducerea termică a TiCl4 cu un metal (procedeul Kroll)-8000C:
TiCl4(g) + 2Mg(s) → Ti(s) + 2MgCl2(s)
 electroliza în atmosferă inertă

◼ Zirconiul și hafniul se obțin tot prin procedeul Kroll.

 Proprietăți fizice
◼ sunt metale alb-cenușii, strălucitoare, cu aspect
asemănător oțelului - Ti este un metal ușor (densitatea
sa este de 4,5 g/cm3), celelalte două sunt metale mai grele.
◼ Temperaturile de topire depășesc 17000C și cresc de la
Ti la Hf, o evoluție asemănătoare având și punctele lor
de fierbere (nesigur pentru hafniu).
◼ Sunt metale dure, cu durități cuprinse între 4 la Ti și 7
la Hf.
◼ Conductibilitățile electrice și termice nu au importanță
industrială.
◼ au proprietăți fizico-mecanice excelente, comparabile cu
cele ale oțelului (în mod special Ti)
 Proprietăți chimice
◼ Pasivitatea metalelor la temperatură
scăzută dispare parțial la creșterea
temperaturii.
◼ Ti se dizolvă lent, la cald, în acid azotic
HNO3 conc. și acid clorhidric HCl conc. și
explodează cu HNO3 fumans
◼ Zr se dizolvă doar în H2SO4 conc., iar la
cald și în apă regală.
◼ Toate cele trei metale se dizolvă ușor în HF
 Proprietăți chimice
◼ Reactivitatea acestor metale depinde de forma în care se
găsesc.
 Metalele compacte sunt foarte rezistent la acțiunea
agenților chimici, la temperaturi moderate, datorită
formării unui strat protector de oxid pe suprafață (mai
ales la Ti) și pot fi prelucrate la cald fără pericol de
oxidare.
 La temperatura camerei nu sunt atacate de acizi sau
baze.
 Sub formă de pulbere devin pirofore.
◼ Au proprietatea de a absorbi gaze (H2, O2, N2), motiv
pentru care sunt folosite la realizarea vidului înaintat
Ti, Zr, Hf – proprietăţi chimice
MO2

MxHy O2 t° MX4
H2 X2
600°
M
HF N2
t°
C MN
H2[MF6]
MC
Ti, Zr, Hf – utilizări
Titanul
◼ obținerea oțelurilor inox folosite în
construcția utilajelor chimice
◼ în marină și tehnica militară
◼ obținerea de alame și bronzuri de titan.
◼ în aeronautică și cercetări spațiale
datorită proprietăților sale - este ușor,
prezintă rezistență mecanică și
rezistență mare la corosiune și are un
coeficient de dilatare termică mic.
 Ti, Zr, Hf – utilizări
Zirconiul
◼ este folosit drept “capcană” pentru afinarea oțelului
special, pt a elimina O și N din valvele termionice.
◼ în stare pură (fără Hf) este folosit în construcția
reactoarelor nucleare deoarece acțiunea sa eficace
pentru neutroni este slabă.
◼ în aliaje ca oțelul special pentru blindaje și oțel aliat
cu Zr, Ni și Co în construcția utiliajelor chimice.
Hafniul
◼ în tehnica turboreactoarelor
◼ în aparatura de vid înaintat
◼ în tuburi electronice
 GRUPA a 5 -a

Vanadiu 23V [Ar]3d34s2 (-1), 0, +2, +3, +4, +5

Niobiu 41Nb [Kr]4d35s2 (-1), (+1), +2, +3, +4, +5
Tantal 73Ta [Xe]4f145d36s2 (-1), (+1), +2, +3, +4, +5

◼ metale tranziționale tipice

◼ agenți reducători energici mai ales la cald
◼ Vanadiul pur sau aproape pur se aseamănă cu Ti
 este cenușiu-deschis, este paramagnetic și rezistent la coroziune,
plastic în stare pură, maleabil, ductil, casant în stare impură
◼ Niobiul și tantalul
 sunt metale extrem de rezistente la coroziune acidă, numai un
amestec de HNO3 și HF la cald îl poate dizolva.
 amestecul de alcalii topite îi atacă foarte lent.
 Nb și Ta se numără printre cele mai rezistente metale cunoscute
Stare naturală

◼ Vanadiul(210-2 %) - se cunosc peste

50 minerale care conțin V

◼ Niobiul și tantalul sunt elemente mai

rare (310-5 %) - se găsesc împreună
în natură sub formă de oxosăruri de
fier și mangan
 Metode de obținere
◼ reducerea metalotermică a V2O5, obținut din vanadit,
Pb5(VO4)3Cl
Pb5(VO4)3Cl
HCl conc.
NH3 t0C Ca
PbCl2 VO2 + NH4VO3 V2O5 V
NH4Cl CaCl2

V2O5 + 5Ca → 5CaO + 2V

◼ reducerea clorurilor cu hidrogen la 1173 K
VCl2 + H2 → V + 2HCl
◼ electroliză
V, Nb, Ta - proprietăţi chimice
M2O5
MF5 MxHy
F2 O2
H2
VCl4
Cl2 N2
NbCl5 V, Nb, Ta MxNy
TaCl5 NaOH C
top Br2, I2
MxCy
NaMO3, Na3VO4
VX3, NbX4
 GRUPA a 6 - a
Crom 24Cr [Ar] 3d54s1 0, +2, +3, +4, +5, +6
Mo 42Mo [Kr] 4d55s1 0, +2, +3, +4, +5, +6
W 74W [Xe] 5d46s2 0, +2, +3, +4, +5, +6

◼ diferență structurală a atomilor în stare fundamentală nu

determină abateri de la regula conform căreia schimbările
de proprietate intervin după perioada a 4-a, deci după Cr.
◼ proprietățile fizice și chimice ale Mo și W sunt influențate de
dimensiunile lor atomice, aproape identice (datorită
fenomenului de contracție a lantanidelor)
◼ Cr este reducător puternic, Mo unul moderat; acțiunea lor
este inhibată prin formarea unui film de oxid, aderent
pasivant
◼ Mo și W se caracterizează prin ușurința cu care formează
specii polimere
◼ W - metalul cu cel mai ridicat punct de topire cunoscut -
3380C
◼ Cr se dizolvă în acizi diluați (HCl, H2SO4),
◼ W se dizolvă numai în amestecuri de HF și HNO3 (prin
reacţie redox, fără eliminare de H2 ci de NO).
◼ W este situat după hidrogen în seria tensiunilor
◼ Cr se pasivează puternic în HNO3 concentrat, acoperindu-
se cu un strat protector de oxid, astfel devine insolubil în
acizi.
◼ La temperatură obișnuită sunt rezistente la aer și la
umiditate.
◼ Cr reacționează energic doar la temp. ridicate, cu: O2, X2,
N2, S, B, C.
◼ Mo şi W reacționează ceva mai greu.
◼ W este foarte rezistent la acizi. Prin topire alcalină oxidantă
(NaOH + Na2NO3) Mo și W formează molibdați, respectiv
wolframați
Cr, Mo, W - proprietăţi chimice
Cr2O3, MO3
CrX3,
MoX6, Cr2S3, MoS2, WS2
X2 t°, O2
WX6 t°, S
C Se, Te MSe2, MTe2
WC, W2C M
M = Mo, W
CO NaOH + NaNO3
molibdati,
M(CO)6 wolframati
 Structuri Keggin
◼ Clasa heteropolicombinațiilor
cuprinde un foarte mare număr de
compuși. Formarea izo- și hetero-
poliacizilor constituie un aspect
important al chimiei Mo și W

◼ Heteropoliacizii iau naștere prin condensarea

molibdaților sau wolframaţilor cu alți anioni, cel mai
frecvent fosfat sau silicat.
◼ rezultă heteropolianioni de forma: [P(Mo12O40)]3 - fosfo-
molibdat, [Si(Mo12O40)]3- silico-molibdat, [P(W12O40)]3 -
fosfo-wolframat, [Si(W12O40)]3- silico-wolframat, sau
[Co(W12O40)]6 - cobalto-wolframat.
 GRUPA a 7 - a
Mangan 25Mn [Ar]3d54s2 0,+1,+2,+3,+4,+6,+7
Technetiu 43Tc [Kr]4d55s2 0,+1,+2,+3,+4,+6,+7
Reniu 75Re [Xe]4f145d56s2 0,+1,+2,+3,+4,+5,+6,+7

◼ o mare varietate a stărilor de oxidare

◼ Densitățile, energiile de ionizare, temp. de topire au
valori normale pentru poziția acestor elemente în
sistemul periodic al elementelor
◼ Mn formează la dizolvare săruri bivalente, stabile, în
timp ce reniu și technențiu se dizolvă numai în
prezența unui agent oxidant puternic cu formarea
directă a perrenatului sau pertechnatului
Mn, Tc, Re – potenţiale standard de reducere (V)
 Mn, Tc, Re – proprietăţi chimice
◼ Chimia Mn este dominată de reacțiile redox datorate
multitudinii stărilor de oxidare și transformărilor reciproce ale
acestora.
◼ Tecnețiul şi reniul sunt mai puțin activi decât manganul.
Tecneţiu
◼ în stare pură este cenușiu-argintiu, dar în aer își pierde luciul.
◼ se dizolvă în acizi oxidanți.
◼ arde în O2 la 500ºC.
◼ se combină direct, la cald cu F și cu Cl, formând TcF6,
respectiv TcCl6 + TcCl4.
Reniu
◼ este un metal alb, lucios, dur, foarte greu şi cu p.t. foarte
ridicat.
◼ se oxidează destul de uşor
◼ se dizolvă în acizi oxidanţi sau H2O2.
◼ prin încălzire arde în oxigen cu formare de Re2O7.
Mn, Tc, Re – proprietăţi chimice
Mn3O4
MnS
ReF6
S O2 MnX2 ReCl3
X2 F2
Cl
N2 HNO3 2
Mn3N2 Mn(NO3)2
Mn HNO3 Re
C O2
Si
Re2O7
B Mn3C HReO4 NaO
H
MnSi NaReO4
MnB
◼ Datorită existenței numeroaselor asemănări între
fier, cobalt, nichel pe de o parte și celelalte
elemente (ruteniu, rhodiu, paladiu, osmiu, iridiu,
platină) pe de altă parte, acestea au fost
repartizate, mult timp în grupa a VIIIa B
(secundară)
◼ cele nouă elemente au fost grupate deseori în
două subgrupe:
subgrupa fierului - Fe, Co, Ni - triada fierului
subgrupa metalelor platinice - Ru, Rh, Pd, Os,
Ir, Pt
◼ Fierul este cel mai răspândit metal tranzițional și
unul dintre cele mai abundente în scoarța
terestră.
◼ este al 4lea element ca răspândire în scoarța
terestră (6,2 %), după O, Si și Al
◼ Este cel mai utilizat metal, din cele mai vechi
timpuri, dar și un element de bază al civilizației
actuale.
◼ Este de o mare însemnătate biologică -
transportor de electroni. Hemoglobina (care
conține Fe) este transportorul de oxigen în sânge,
iar mioglobina asigură stocarea oxigenului.
 Fe, Co, Ni - proprietăţi chimice
MC, M3C
MS, FeS2 C O2 MO, M2O3
S X2
MSi, MSi2, M2Si M MX2, FeX3, CoX3
Si B
M2P, MP2 P CO M2B, CoB, NiB
Mm(CO)n
Fe, Co şi Ni nu sunt atacaţi de acizi diluaţi (HCl, H2SO4) la rece, dar se
dizolvă în aceşti acizi la cald, iar în HNO3 se pasivează. Reacţionează
energic la cald cu halogenii şi sulful. La cald reacţionează cu vaporii
de apă cu formare de hidroxizi, M(OH)2.
 GRUPA a 11 - a
Cupru 29Cu [Ar]3d104s1 0,+1,+2,+3
Argint 47Ag [Kr]4d105s1 0,+1,+2,+3
Aur 79Au [Xe]4f145d106s1 0,+1,+3

◼ configurația electronică (n-1)d10ns1

◼ potențialele de ionizare ale Cu, Ag, Au sunt mai mari
decât cele ale metalelor alcaline
◼ căldurile de topire și vaporizare ale Cu, Ag, Au sunt
mult mai mari decât cele ale metalelor alcaline.
◼ legăturile chimice ale Cu, Ag, Au au un pronunțat
caracter covalent, comparativ cu cel ale Na, K, Rb, Cs
 Cu, Au, Ag - proprietăţi fizice
◼ Aurul şi cuprul sunt singurele metale colorate - aurul
este galben iar cuprul roșcat. Metalele din această grupă
au cea mai mare conductibilitate electrică şi termică
cunoscută și sunt cele mai ductile și maleabile. Aceasta s-
ar putea explica prin structura lor cubică compactă,
care permite alunecarea planurilor unele față de altele.
◼ Aurul este cel mai ductil și maleabil metal cunoscut; se
poate trage în foițe cu grosimea de 0,1 microni.
Ductilitate sa se reduce însă mult prin impurificare.
Urme de Sb, Bi, Pb, Sn etc. fac aurul dur, casant și
neprelucrabil.
◼ Cuprul este un metal moale (duritatea 3 în scara Mohs),
destul de rezistent la rupere, care se poate modela ușor.
 Cu, Au, Ag - proprietăţi fizice
◼ Cea mai mare conductibilitate electrică și
termică o are argintul
◼ conductibilitatea cuprului se apropie foarte mult
de cea a argintului.
◼ cuprul, care este mult mai ieftin, se utilizează pe
scară largă în electrotehnică, precum și pentru
transmiterea căldurii (cazane, ţevi etc).
◼ Conductibilitatea scade însă mult dacă cuprul
este impurificat chiar cu cantităţi foarte mici de
P, As, Si sau Fe.
 Cu, Au, Ag - proprietăţi chimice
◼ Argintul se dizolvă în HNO3 conc. sau în H2SO4 fierbinte.
◼ Aurul se dizolvă numai în apă regală (un amestec 3:1 de HCl
şi HNO3 conc.). HNO3 acţionează ca oxidant şi HCl ca agent
complexant.
◼ Au se dizolvă în HNO3, sau H2SO4 conc., doar în prezenţa
unui oxidant puternic (MnO2, HIO3).
◼ Cuprul reacţionează cu oxigenul la temperatură ridicată, dar
argintul şi aurul sunt inerţi faţă de oxigen.
Cu + O2 → CuO → Cu2O + O2
◼ Toate cele trei metale reacţionează cu halogenii.
◼ Au se dizolvă uşor în apă de clor, cu formarea complexului
HîAuCl4ș - acidul tetracloroauric.
 Cu, Au, Ag - proprietăţi chimice
CuO, Cu2O

O2
CuX2, CuS (CuSe),
X2 S
AgX Ag2S
M
HCl conc. HNO3
Cu(NO3)2 + NO + H2O
-
[CuCl2] + H2 AgNO3 + NO + H2O
 GRUPA a 12 - a
Zinc 30Zn [Ar]3d104s2 0,+2
Cadmiu 48Cd [Kr]4d105s2 0,+2
Mercur 80Hg [Xe]4f145d106s2 0,+1,+2

◼ Ionii bivalenți ai elementelor din grupa a 12-a,

M2+ sunt cei care se găsesc cu preponderență în
combinațiile lor.
◼ Nu se cunosc ioni monovalenți M+
◼ Potențialele de ionizare de ordinul I ale
elementelor din grupa a 12-a sunt relativ scăzute
 Zn, Cd - proprietăţi chimice
◼ Zincul şi cadmiul au o comportare chimică asemănătoare;
reacţionează uşor cu acizi neoxidanţi, cu eliminare de hidrogen şi
formare de ioni pozitivi M2+.
Zn + H2SO4 = ZnSO4 + H2
◼ Zn se dizolvă şi în alcalii cu formare de tetra-hidroxo-zincaţi, deci
are un caracter slab amfoter:
Zn + 2NaOH + 2H2O = [Zn(OH)4]2- + 2Na+ + H2
◼ Aceşti compuşi sunt similari cu aluminaţii şi mai pot fi formulaţi:
Na[Zn(OH)3·H2O] sau Na[Zn(OH)3·(H2O)3].
◼ Spre deosebire de Zn, cadmiul nu se dizolvă în baze.
◼ Atât Zn cât şi Cd reacţionează direct la cald cu oxigenul cu
formare de oxizi, MO.
 Hg - proprietăţi chimice
◼ Mercurul având potenţial de normal redox pozitiv, nu
reacţionează cu acizi ne oxidanţi. Se dizolvă în acid azotic cu
eliminare de NO şi în H2SO4 conc. cu eliminare de SO2,
comportare care îl aseamănă cu Cu şi Ag:
3Hg + 8HNO3 = 3Hg(NO3)2 + 2NO + 4H2O
Hg + 2H2SO4 = HgSO4 + SO2 + 2H2O
◼ Mercurul reacţionează încet cu oxigenul, mai rapid pe la 300 -
350ºC. Dar peste 400ºC HgO se descompune rapid în elemente:
HgO(s) = Hg(l) + 1/2O2 ΔH = 90,4 kJ·mol-1
◼ Abilitatea Hg de a absorbi O2 din aer şi a-l regenera ulterior a fost
folosită de primele studii asupra oxigenului de către Lavoisier şi
Priestley.
 Zn, Cd, Hg - Utilizări
Zincul
◼ se produce în cantităţi mari (producţia mondială fiind peste 7 mil.
tone/an)
◼ se utilizează pentru protecţia ferului împotriva coroziunii (ex. prin
galvanizare (acoperire electrolitică), prin cufundarea metalului în
zinc topit (aşa numita “galvanizare fierbinte”), sau acoperirea cu
pulbere de zinc şi încălzire)
◼ Mari cantităţi de zinc se utilizează sub formă de tablă (“tabla
zincată”).
◼ Aliajele de zinc sunt de asemenea mult utilizate, cel mai important
fiind alama (aliaj Cu/Zn cu 20 - 50% Zn).
◼ Electrozii în bateriile uscate sunt confecţionaţi de asemenea din zinc.
◼ Dintre compuşii zincului, oxidul de zinc, ZnO (alb de zinc) se
utilizează mult ca pigment, iar clorura de zinc, ZnCl2, pentru
tratarea textilelor şi pentru curăţirea suprafeţelor metalice (dizolvă
oxizii metalici).
 Zn, Cd, Hg - Utilizări
Cadmiul se foloseşte mai ales pentru:
◼ protecţia oţelului împotriva coroziunii prin acoperire
galvanică.
◼ ca absorbant de neutroni în reactoare nucleare
◼ în baterii alcaline Ni/Cd (utilizate şi în locomotive
Diesel)
◼ în baterii uscate (“nicad”) folosite în radio şi alte
dispozitive electrice.
◼ Având punct de topire scăzut, cadmiul se utilizează
pentru aliaje de lipit şi siguranţe.
◼ CdS este un pigment important, de culoare galbenă,
folosit în pictură.
 Zn, Cd, Hg - Utilizări
Mercurul se foloseşte:
◼ Ca electrod în celulele electrolitice pentru fabricarea NaOH şi a
clorului.
◼ în lămpile cu vapori de mercur
◼ în aparate de măsură (termometre, manometre)
◼ în procesul de extragere a metalelor preţioase (Au şi Ag).
◼ In laborator, se utilizează în calitate de electrod de mercur
precum şi în electrodul de referinţă de calomel (Hg/Hg2Cl2/Cl-).
◼ Compuşii organo-mercurici au acţiune fungicidă şi se utilizează în
agricultură, dar sunt foarte toxici.
◼ Mici cantităţi de Hg se folosesc în unele medicamente, iar
amalgamul de argint s-a folosit mult timp în stomatologie.
Zn, Cd, Hg - Consideraţii biochimice
◼ Zincul are un important rol biologic în sistemul de enzime al
plantelor şi animalelor.
 Organismul uman conţine 2g zinc, al doilea metal tranziţional
în organism după Fe (4g).
 Există aprox. 20 de enzime care conţin zinc, unele implicate în
respiraţie, în digestie, în metabolism, etc.
◼ Cd şi Hg sunt metale foarte toxice.
 Cele mai importante surse de cadmiu sunt
◼ topiturile de zinc, de unde cadmiul poate scăpa în gazele care se degajă
◼ în fumul de ţigară.
◼ Prin ingerarea cadmiului, acesta se acumulează în rinichi producând
dereglări şi de asemenea poate înlocui Zn în enzime, împiedecând
funcţiunea acestora.
 Combinaţiile mercurului sunt printre cele mai toxice substanţe
minerale.
◼ Vaporii de mercur sunt toxici - produc ameţeli şi tulburări ale
creierului şi/sau plămânilor.
◼ Hg este otravă cumulativă, nu are un rol biologic si nu există
mecanism de eliminare din organism.
◼ Cele mai importante surse industriale de mercur toxic sunt:
 fabricile de acetaldehidă şi clorură de vinil (monomerul la fabricarea
PVC), unde compuşi ai Hg sunt utilizaţi drept catalizatori
 fabricarea electrolitică a NaOH şi a Cl2, (se utilizează catozi de Hg).
◼ O toxicitate incomparabil mai mare au combinaţiile organo-
metalice ale mercurului (compuşi alchil- şi aril-mercurici), de
exemplu: dimetil-mercurul, Hg(CH3)2, sau ionul metil-mercur,
HgCH3+ care apar frecvent ca agenţi poluanţi în aer sau în apă.