Elementele grupei V–A (15)

Azot (N)
Fosfor (P)
Arsen (As)
Stibiu (Sb)
Bismut (Bi)
Caracterizare generală
 Caracterul nemetalic scade de la azot la arsen.
 Azotul şi fosforul sunt nemetale tipice.
 Arsenul - element de tranziţie.
 Azotul - valenţa variabilă, molecula diatomică.
 Azotul este un gaz, iar fosforul şi arsenul, solizi.
 Azotul nu prezinta modificari alotropice .
 Azotul se combină direct cu hidrogenul, iar celelalte elemente indirect, formând compuşi
gazoşi (hidruri), a căror stabilitate scade de la azot la arsen.
 Nemetalele acestei grupe se combină uşor cu metalele formând compuşi stabili.
 Cu oxigenul formează oxizi.
 Azotul reacţionează endoterm cu oxigenul
 Fosforul şi arsenul ard cu degajare mare de lumină şi căldură.
 Oxizii azotului sunt gazoşi, spre deosebire de oxizii celorlalte elemente, care sunt toţi
solizi.
 Tendinţa principală a acestor elemente este de a forma ioni negativi: N 3–, P3– şi As3–
(solide)
 Principalele trepte de oxidare : –3, +3 şi +5.
 Azotul are trepte de oxidare variabile de la –3 la +5.
 Structura periferica: ns2 np3
 Fosforul şi arsenul, având orbitali d liberi, participa la legaturi in stare hibridizata
(sp3d1)- pot forma 5 covalente simple - pentahalogenuri (PCl5 sau AsCl5).
 Azotul nu poate forma combinaţii pentacovalente, deoarece nu posedă orbitali liberi
în stratul de valenţă.

AZOTUL (NITROGENUL) – N
Stare naturală
 In aer: N2, 78% în volume din atmosfera terestră, în gazele vulcanice .
 Formă combinată: se găseşte în apa de ploaie (NH 4NO3 şi NH4NO2), în regnul
vegetal şi animal (substanţe proteice, alcaloizi etc.) şi în zăcăminte naturale ca azotaţi.

1
Preparare
 Separarea azotului din aerul atmosferic:
- fixarea oxigenului cu reactivi chimici (a)
- distilarea fracţionată a aerului lichid (b)
 ( a) Arderea Cu si P in aer :
t0
(4N 2  O 2 )  2Cu  4N 2  2CuO

5(4N 2  O 2 )  P4 
 20N 2  2P2 O 5
2P2 O 5  2H 2 O 
 2HPO 3

 Soluţia alcalină de pirogalol, retine O2 din aer , trecând în

hexahidrodifenil:
OH OH OH

(4N2 + O2) + 4HO 4N2 + 2HO OH + 2H2O

OH OH OH

 Trecerea aerului peste cărbune incandescent,

C + ( 4N2 + O2 ) → CO2 + 4N2
 Arderea completă a gazului metan :
CH 4  2(4N2  O 2 ) 
 CO 2  2H 2O  8N 2

 Obţinerea azotului prin descompunerea termica a compuşilor săi: NH4NO2,

dicromat, amoniac, uree)
NH4NO2 → N2 + 2H2O (60–700C)
8NH3  3Br2 
 N 2  6NH 4 Br

CO(NH2)2 + 2 NaNO2 + H2SO4  2 N2 + CO2 + Na2SO4 + 3 H2O

10000 C
2NH 3  
 N 2  3H 2

Proprietăţi fizice
 gaz incolor, inodor şi insipid
 Este un gaz permanent
 Densitatea este mai mica decat a aerului
 Molecula este diatomică (:N≡N:), deosebit de stabilă termic ( la 50000C disociază
abia în proporţie de 26%.)
 Molecula de azot este izoelectronică cu molecula oxidului de carbon, ambele având
aceeaşi masă moleculară (28), acelaşi număr de electroni (14) şi proprietăţi fizice
apropiate.
Proprietăţi chimice

2
  Inerţie chimică mare( după gazele rare, azotul molecular este cel mai inert gaz).
 Nu arde şi nici nu întreţine arderea.
 Se combină cu oxigenul
N2 + O2 → 2 NO
 La 300–4000C, reacţionează cu hidrogenul
N2 + H2 → NH3

 Se combină cu unele metale la cald ( Li, Mg )

6Li + N2 → 2Li3N
3Mg +N2 → Mg3N2
Me 3 N 2  6H 2 O 
 2NH 3  3Me(OH) 2

 Cu oxizii şi carbonaţii alcalini, în prezenţa carbonului, cu formare de cianuri

0
K 2 CO 3  N 2  4C 800
- 1000 C
 2KCN  3CO

 Cu carbonaţii metalelor alcalino–pământoase, formează cianamide:

CaCO3  N 2  3C 
 CaCN 2  3CO

 Cu oxizi de metale, în prezenţa cărbunelui, formeaza nitruri:

Al 2 O 3  N 2  3C 
 2AlN  3CO

 Cu carburile, formeaza nitruri:

Al 4 C 3  2N 2 
 4AlN  3C

 Cu borul şi siliciul, la cald, formeaza nitruri : BN şi Si3N4.

 Reacţionează cu fosforul :
3 P4 + 10 N2 → 4 P3 N5
 Cu carbonul, la temperaturi ridicate:
2 C + N2 → (CN)2
 Nu reacţionează direct cu halogenii şi sulful.

Întrebuinţări
 Fabricarea amoniacului, acidului nitric, a cianamidei de calciu(CaCN2),
ingrasaminte.
 Azotul lichid este folosit ca agent de răcire a alimentelor alterabile în cursul
transportului, fără a fi însă congelate, la conservarea plasmei sanguine, a enzimelor
şi a altor materiale biologice, la pastrarea medicamentelor usor alterabile, umplerea
termometrelor cu mercur.
 Unii compuşi organici cu azot se folosesc în industria medicamentelor şi a
coloranţilor.

3
 AMONIACUL – NH3
Stare naturală
-Liber, în cantităţi mici, se găseşte în aer si în gazele vulcanice.
- În stare combinată, ca săruri de amoniu se găseşte în depozitele de gips.

Preparare
a. În laborator:
 tratarea sărurilor de amoniu cu baze tari:
NH 4 Cl  NaOH 
 NH 3  NaCl  H 2 O

2NH 4 NO 3  Ca(OH) 2 
 2NH 3  Ca(NO 3 ) 2  2H 2 O

 prin acţiunea apei asupra nitrurilor :

AlN  3HOH 
 Al(OH) 3  NH 3

b. Industrial : din apele rezultate de la distilarea cărbunilor naturali care conţin 0,5–1,5%
azot legat organic.
Apele amoniacale sunt tratate apoi cu Ca (OH)2, pentru a fixa componenţii acizi
volatili (CO2, H2S, HCN), iar apoi, prin încălzirea soluţiei, se pune in libertate
amoniac.
Obţinerea amoniacului prin sinteză indirectă
Ca(CN)2 + 3 H2O → CaCO3 + 2 NH3
(800–9000C şi P= 70–100 atm)
Prepararea amoniacului prin sinteză directă
N2 + 3 H2 → NH3
Proprietăţi fizice
 Gaz incolor, cu miros caracteristic, puternic iritant şi înecăcios.
 Este mai uşor ca aerul (d = 0,586);
 Poate fi lichefiat prin comprimare sau răcire.
 Moleculele sunt asociate prin legături de hidrogen.
 Prin evaporare provoacă o scădere apreciabilă a temperaturii (folosirea sa la fabricarea
gheţii artificiale).
 Se dizolvă foarte uşor în apă, în cea mai mare parte fizic, cu degajare de căldură; un
litru de apă la 250C şi p = 1 atm. dizolvă 1180 litri amoniac gazos – cca. 900 g NH3.

Structura moleculei de amoniac - piramida triunghiulara turtita, N este hibridizat sp3.

N
106,5 1,016 Å
0

H
1,645 Å H
H

4
Proprietăţi chimice
 Disociaza electrolitic ca şi apa:
2NH3 → NH2 - + NH4 +

 Dizolvă metalele alcaline şi alcalino–pământoase,

NH 3  Na  NaNH 2  1 2 H 2
 Unele substanţe reacţionează cu ionii amoniacului, dând naştere fenomenului de
amonoliză, asemanator hidrolizei:
R  X  (NH 2  NH 4 ) 
 R  NH 2  NH 4 X

HgCl 2  (NH 2  NH 4 ) 
 HgNH 2 Cl  NH 4 Cl

 Soluţiile apoase manifestă caracter slab bazic, datorită reacţiei de echilibru:

 NH 4  OH 
NH 3  HOH 

 Se descompune la peste 5000C

2NH 3 
 N 2  3H 2

Are caracter oxidant şi reducător

a. Caracterul oxidant:
 Formează amiduri, imiduri şi nitruri cu metalele alcaline si alcalino-pamantoase:
-amidură:
Li  NH 3  LiNH 2  1 2 H 2
NH 3  NaH 
 NaNH 2  H 2

-imidură:
Li  LiNH 2 
 Li 2 NH  1 2 H 2
NaNH 2  NaH  Na 2 NH  H 2
-nitrură:
3Ca  2NH 3  Ca 3 N 2  3H 2
Na 2 NH  NaH  Na 3 N  H 2

 Oxidează borul la cald, cu formarea nitrurii de bor :

NH 3  B  BN  3 2 H 2
 Oxideaza cărbunele de lemn la acid cianhidric:
NH 3  C 
 HCN  H 2

b. Caracterul reducător
 Arde în aer :
4NH 3  3O 2 
 2N 2  6H 2 O
4NH 3  5O 2 
 4NO  6H 2 O

 Ozonul oxidează amoniacul la nitrit de amoniu:

5
2NH 3  3O 3 
 NH 4 NO 2  H 2 O  3O 2

 Halogenii oxideaza amoniacul la azot sau trihalogenură de azot:

8NH 3  3Cl 2 
 N 2  6NH 4 Cl

8NH 3  6Cl 2 
 2NCl 3  6NH 4 Cl

 Reduce oxizii metalici (PbO, Fe2O3, CuO, NiO) la metalele respective:

2NH 3  3CuO 
 3Cu  3H 2 O  N 2

Reacţii de substituţie
 compuşii halogenaţi organici, alifatici sau aromatici, când rezultă amine primare,
secundare sau terţiare:
R X RX R X
NH 3  R  NH 2  R 2 NH  R 3 N
 HX  HX  HX

 cu acizii organici sau cu anhidridele, formând amide, imide sau nitrili:

O
R COOH+NH3 R C +H2O
NH2
amidă
R COOH+NH3 R C N+H2O

nitril
 Cu dioxidul de carbon, la temperatură şi presiune ridicată, formează ureea:
2NH3 + CO2 → NH2–CO–NH2 + H2O
 Cu ionii metalelor tranziţionale (Ag, Zn, Co, Ni, Cr, Cd etc.) amoniacul formează
amine complexe:

M m   n NH 3  M(NH 3 ) n  m 

 Exemple de combinaţii complexe în care NH 3 este ligand:  Ag(NH 3 ) 2   ;

 Cu(NH 3 ) 4  2
Întrebuinţări
 Fabricarea acidului nitric, a carbonatului de sodiu, a sărurilor de amoniu şi a
îngrăşămintelor azotate.
 Obţinerea mătăsii cuproamonicale.
 Obţinerea unor medicamente.
 Fabricarea gheţii artificiale, Soluţia oficinală are concentraţia de 10% amoniac
(ammonium hydricum solutum) şi este folosită în diferite forme medicamentoase.
Proprietăţi fiziologice.
 Inspirat în cantităţi mai mari, amoniacul este toxic; în proporţie de 0,05% în aer
distruge glandele lacrimale şi atacă căile respiratorii.
 Remediu: se recomandă inspirarea de aburi.

6
  Intoxicaţia cronică cu amoniac provoacă catare puternice ale traheii şi inflamarea
coardelor vocale.
 Atacă pielea, dând arsuri superficiale.
 În cantităţi mici însă, este un activant al sistemului nervos.
 Se utilizează contra intoxicaţiilor alcoolice.

SĂRURI DE AMONIU
 Se obţin prin acţiunea acizilor asupra amoniacului gazos sau dizolvat în apă:
NH 3  HCl 
 NH 4 Cl
NH 3  H 2 O 
 NH 4 OH
NH 4 OH  HCl 
 NH 4 Cl  H 2 O
 Sărurile de amoniu sunt substanţe cristalizate, majoritatea fiind foarte solubile în
apă;
 Insolubile sunt percloratul, tartratul de potasiu şi amoniu şi unii complecşi:
(NH4)3[Co(NO2)6], (NH4)2(PtCl6) etc.
 Sărurile de amoniu sunt izomorfe cu cele de potasiu şi rubidiu.
 Sărurile de amoniu se volatilizează şi disociază termic uşor:
NH 4 HCO 3 
 NH 3  CO 2  H 2 O

(NH 4 ) 2 CO 3 
 NH 4 HCO3  NH 3

NH 4 Cl 
 NH 3  HCl

CLORURA DE AMONIU – NH4Cl (ţipirigul)

- substanţă albă, cristalizată, sfărâmicioasă, foarte uşor solubilă în apă.
-folosită la decaparea metalelor, în scopul lipirii lor cu aliajul de staniu şi plumb.

BROMURA DE AMONIU – NH4Br

- substanţă albă, cristalizată, sfărâmicioasă, foarte uşor solubilă în apă.
-este folosită ca sedativ al sistemului nervos.
CARBONATUL DE AMONIU – (NH4)2CO3
- Este folosit în panificaţie şi patiserie,
- Generatori de gaze în extinctoarele cu spume,
- Agenţi de neutralizare, în cosmetică.

NITRATUL DE AMONIU – NH4NO3

-
Se utilizează la fabricarea explozivilor (prin încălzire datorită descompunerii
termice, în urma căreia rezultă o cantitate mare de gaze:

7
 2NH 4 NO 3 
 2N 2  O 2  4H 2 O

- îngrăşământ în agricultură.
CLORAMINA - NH2Cl
- Are proprietăţi oxidante şi clorurante şi un efect antiseptic puternic.
-Amestecate cu detergenţi, se folosesc la spălarea şi dezinfectarea concomitentă a
obiectelor.
- Cele mai importante solutii sunt: cloramina T., V. şi Activina.

HIDRAZINA H2N NH2

Preparare
 Se obţine din amoniac şi hipoclorit de sodiu:
2NH 3  NaClO 
 H 2 N  NH 2  NaCl  H 2 O

Proprietăţi fizice
 lichid incolor, coroziv, cu miros slab de amoniac, care fumegă în aer
 este perfect miscibilă cu apa şi etanolul
 în amestec cu aer şi la cald explodează
 constantă dielectrică mare (53), fiind un bun dizolvant pentru multe săruri
Proprietăţi chimice
 Este o bază slabă, diacidă
 formeaza două serii de săruri solubile în apă:
(H 2 N  NH 3 )  Cl  – monoclorhidrat de hidrazină
(H 3 N  NH 3 ) 2  2Cl  – diclorhidrat de hidrazină

 arde violent în aer :

H 2 N  NH 2  O 2 
 N 2  2H 2 O
 Proprietăţi reducătoare (se oxidează la azot)
- reduce ionul Fe3+ la Fe2+ :
NH 2  NH 2  2Fe2 (SO 4 ) 3 
 N 2  4FeSO4  2H 2SO 4

- reduce iodul la I– :
NH 2  NH 2  2I 2 
 N 2  4HI

- reduce Cu2+ la Cu0 în mediu amoniacal :

NH 2  NH 2  2CuSO4  4NH 3 
 N 2  2Cu  2(NH 4 ) 2 SO 4

- reduce Ag+ la Ag0 în mediu amoniacal:

NH 2  NH 2  4AgNO3  4NH 3 
 N 2  4Ag  4NH 4 NO3

8
- reduce Hg2+ la Hg0 :
NH 2  NH 2  2HgCl 2  N 2  2Hg  4HCl

Întrebuinţări
 combustibil pentru rachete
 obţinerea unor mase plastice spongioase
 sinteza unor ierbicide şi pesticide
 prepararea hidrazidei izonicotinice (tuberculostatic)
 prepararea hidrazinoftalazinei (produs care reduce tensiunea arterială)

Proprietăţi fiziologice
 lichid coroziv
 sărurile de hidrazoniu atacă sistemul nervos central, inima, intestinele,
ficatul, rinichii
 Remediu (antidot): piruvat de sodiu
 Hidrazina şi hidratul său au acţiune toxică asupra plantelor, ciupercilor şi
infuzoriilor

HIDROXILAMINA H2N OH
Preparare
 Reducerea electrolitică a acidului nitric (10%) sau a sărurilor lui în mediu
sulfuric:
NO 3  7H   6e 
 NH 2  OH  2H 2 O

Proprietăţi fizice
 cristale incolore, transparente, fără miros şi foarte higroscopice
 solubilă în apă şi alcool
 insolubilă în benzen şi eter de petrol

Proprietăţi chimice
-
la temperatura camerei, se descompune încet
-
la 1000C se descompune cu explozie
-
este o bază (monoacidă) mai slabă ca amoniacul şi hidrazina
-
formează săruri: clorhidratul de hidroxil amină (NH3–OH)+Cl–
Caracter reducator:
- Oxidanţii puternici ca: KMnO4, K2Cr2O7, H2O2, HNO3, Cl2, I2 etc. oxidează
hidroxilamina la N2O, NO sau HNO3
10NH2–OH + 6KMnO4 + 9H2SO4  10NO + 6MnSO4 + 3K2SO4 + 24H2O
2NH2–OH + 2H2O2  N2O + 5H2O
- Oxidanţii mai slabi ca : Ag+, Hg2+, Fe3+ Cu2+ oxidează hidroxilamina la azot:
2NH2–OH + Cu SO4 → Cu + N2+ H2SO4+ 2H2O
Caracter oxidant:

9
  Reducătorii puternici ca: Sn2+, Cr2+, SO3 2-, Fe(OH)2, reduc hidroxilamina la NH3
NH2–OH + 2Fe(OH)2 + 2H2O  NH3 + 2Fe(OH)3
Hidroxilamina poate funcţiona ca ligand în unele combinatii complexe ca:
 Co(NH 2  OH) 6  3  Zn(NH 2  OH) 2 Cl 2 
Întrebuinţări

 în chimia analitică ca reducător

 în chimia organică la obţinerea oximelor (exemplu ciclohexanonoxima din care
se fabrică nylon 6)
Proprietăţi fiziologice
- în stare pură sau în soluţie alcoolică atacă pielea, cu formarea unor vezicule
- doza mortală, prin injecţii subcutanate este de 32 mg/kg

OXIZII AZOTULUI ŞI ACIZII CORESPUNZĂTORI

Oxidul Denumirea Numărulde oxidare Acidul

N2O Oxid nitros (protoxid) +1 H2N2O2 (hiponitros)
NO Oxid nitric (monoxid) +2 H2NO2 (hidronitros)

N2O3 Sesquioxid de nitrogen +3 HNO2 (nitros, azotos)

NO2 Dioxid de nitrogen

(N2O4) (tetraoxid de dinitrogen HNO2 (nitros, azotos)
sau tetraoxid de diazot) +4 HNO3 (nitric, azotic)

N2O5 Pentaoxid de dinitrogen +5 HNO3 (nitric)

(pentaoxid de diazot)

10
 (N2O6) Peroxid +5 HNO4 (pernitric)

OXIDUL NITROS (protoxidul de azot) - N2O

Preparare
 prin descompunerea azotatului de amoniu la 250–2800C:
NH 4 NO 3 
 N 2 O  2H 2 O

 prin reducerea acidului nitric cu Zn, Al, Fe, SnCl2:

2HNO 3  4SnCl2  8HCl 
 N 2 O  4SnCl4  5H 2 O

Proprietăţi fizice
 gaz incolor
 miros slab dulceag
 puţin solubil în apă, mai solubil în alcool, eter, derivaţi halogenaţi şi uleiuri
 se lichefiază prin comprimare, având temperatura critică de 36,50C
Structura
 lineară, aflată într–un echilibru mezomer a două forme limită:
-N
O-
+ +
N O N N
Proprietăţi chimice
 se descompune la 7000C:
2N 2 O 
 2N 2  O 2

 nu arde, dar poate întreţine arderea în baza reacţiei de descompunere

 nu este o anhidridă propriu–zisă, dar el rezulta din incalzirea acidului hiponitros:
H 2 N 2O 2 
 N 2 O  H 2 O

 la temperaturi mai ridicate, manifestă proprietăţi oxidante

2N 2 O  S 
 2N 2  SO 2
5N 2 O  2P 
 P2 O 5  5N 2

 poate prezenta si caracter reducator

N2O + O3 → 2NO + O2
Proprietăţi fiziologice şi întrebuinţări
 Inspirat în cantităţi mici, produce o stare de euforie, manifestată prin râs = gaz
ilariant sau “gazul râsului”
 În cantităţi mai mari, acţionează ca anestezic.
 Este folosit în chirurgie ca narcotic pentru anesteziile de lungă durată
 Având proprietatea de a se dizolva în grăsimi, este folosit în ultimul timp la
prepararea frişcăi şi a îngheţatei.

11
 OXIDUL NITRIC – NO (monoxidul de azot)
Preparare
 sinteză directă
N2 + O2 ↔ 2NO
 oxidarea amoniacului cu oxigen
Pt
4NH 3  5O 2  4NO  6H 2 O
 reducerea acidului nitric diluat cu cupru
8HNO3  3Cu 
 2NO  3Cu(NO3 ) 2  4H 2 O

 reducerea nitriţilor în mediu acid cu ioduri alcaline sau sulfat de fier (II):
2NaNO2 + 2NaI + 4H2SO4  I2 + 4NaHSO4 + 2H2O + 2NO
2NaNO2 + 2FeSO4 + 3H2SO4  Fe2(SO4)3 + 2NaHSO4 + 2H2O + 2NO
Proprietăţi fizice
 gaz incolor
 mai greu ca aerul ( stare dimerizata)
 puţin solubil în apă
 greu lichefiabil (temperatura critică este de –93,50C)
 se dizolvă în acid nitric şi în sulfură de carbon.
 in stare solidă este albastru şi cristalizează în sistemul monoclinic.

Structura moleculei
 în stare dimerizată O–N–N–O.
 legătura N–O este de 1,15 Ǻ,
 ionul de nitrozoniu (NO+) este izoelectronic cu CO
Proprietăţi chimice
Manifestă atât caracter oxidant, cât şi reducător
Caracterul oxidant
 sulful, carbonul, hidrogenul, amoniacul, unele metale (Mg, Zn, Al) ard în oxid de
azot:
2NO  S 
 N 2  SO 2

 un amestec de NO şi H2 arde cu o flacără albă:

NO + H2→ ½ N2 + H2O
 în mediu neutru, sărurile de Cr2+ reduc NO la amoniac, iar în mediu acid la
hidroxilamină:
 3CrCl 3 + NH2–OH
3CrCl 2  NO  3HCl 

 în soluţie clorhidrică, clorura stanoasă reduce NO la amoniac:

2NO  5SnCl2  10HCl 
 2NH3  5SnCl4  2H 2O

12
  dioxidul de sulf reduce NO la N2O :
SO 2  2NO  H 2 O 
 H 2SO 4  N 2 O

Caracterul reducător
 reduce apa oxigenată formând acid nitros şi nitric
 reduce acidul nitric la acid nitros sau dioxid de azot ( în funcţie de concentraţia
acidului)
 cu KMnO4 şi K2Cr2O7 în mediu acid formează HNO3
10NO+ 6KMnO4 + 9H2SO4  10HNO3 + 6MnSO4 + 3K2SO4 + 4H2O
 cloraţii, iodaţii, percloraţii şi periodaţii oxidează NO la acid nitric :
10NO+6KClO3+2H2O→6KNO3+3Cl2+4HNO3
 reduce clorul şi bromul cu formarea clorurii, respectiv bromurii de nitrozil:
2NO  Cl 2 
 2NOCl

 reacţionează exoterm cu oxigenul:

2NO + O2 2NO2
 reactioneaza cu FeSO4 în soluţie apoasă, la rece → complex de culoare brună ;
[Fe(H 2 O) 5 NO] 2  SO 24 
 formeaza complecşi nitrozilici: nitroprusiatul de sodiu - Na2[Fe(CN)5NO]·2H2O

TETRAOXIDUL DE DIAZOT - N2O4

Preparare
În laborator:
 reducerea acidului nitric concentrat cu diferiţi reducători (metale, As 2O3)
 descompunerea termică a nitraţilor metalelor grele
2Pb(NO 3 ) 2 
 2PbO  4NO 2  O 2

Industrial:
 oxidarea oxidului de azot cu oxigen 2NO + O2 2NO2
Proprietăţi fizice
 gaz de culoare roşu–brun
 prin răcire, NO2 se deschide la culoare, trecând în dimerul său, tetraoxidul de
diazot (N2O4), gaz incolor
2NO2 N2O4
Structură
O O
Structura NO2 N N
O O

O O
Structura N2O4 N N
O O

13
 Proprietăţi chimice
 dioxidul de azot este o anhidridă mixtă
 cu apa formează acidul nitros şi acidul nitric, iar în mediu alcalin, sărurile
corespunzătoare
2NO 2  H 2 O 
 HNO 2  HNO3

2NO 2  2NaOH 
 NaNO 2  NaNO 3  H 2 O

Acidul nitros format este oxidat în continuare de hipoazotidă la acid nitric

HNO 2  NO 2 
 HNO 3  NO

Pe aceste reacţii se bazează procedeul industrial de obţinere a acidului nitric

 NO2 manifestă atât caracter reducător, cât şi oxidant
Caracterul reducător
 se manifestă numai faţă de oxidanţii puternici (ozonul)
2NO 2  O 3 
 N 2 O 5  O 2

Caracterul oxidant
 N+4 se reduce la : +3, +2, -3
N 2 O 4  2KI 
 2KNO 2  I 2

N 2 O 4  2H 2S 
 2NO  2S  2H 2 O

2NO 2  7H 2 
 2NH 3  4H 2 O

 cu unele metale (Zn, Mg, Fe, Cu) reacţionează la cald cu formare de oxizi sau azotaţi
 reacţionează cu compuşii organici ca oxidant, nitrant sau diazotant .
 prin pierderea unui electron, dioxidul de azot se transformă în ion nitroniu NO 2 ,
care rezulta intermediar în reacţiile de nitrare cu amestec sulfonitric
HNO 3  2H 2SO 4 NO 2  H 3O   2HSO 4

N2O4 lichid este folosit ca solvent neapos. Ionizează astfel:

N 2O 4 NO   NO 3

Proprietăţi fiziologice
 gaz toxic;
 atacă violent căile respiratorii,producând edem pulmonar;
 acţionează asupra muşchilor inimii, scade tensiunea arterială putând provoca
chiar moartea;
 in stare lichidă, colorează pielea în galben (reacţie xantoproteică).

OXOACIZII AZOTULUI
ACIDUL NITROS (AZOTOS) – HNO2

14
 Se cunoaşte numai în soluţie.
Preparare
 prin tratarea nitritului de bariu cu acid sulfuric :
Ba(NO2)2 + H2SO4 → 2 HNO2 + BaSO4
Structură
HO-NO ↔ O = N – O
H
Structura ionului nitrit:

O O O
N N N
O O O

Proprietăţi.
 acid slab.
 foarte reactiv; manifestă atât caracter oxidant, cât şi reducător.
Caracterul oxidant ( O= N –OH )
 se poate reduce la:
a. Oxizii inferiori:
2FeSO4 + 2HNO2 + H2SO4→ 2NO + Fe2(SO4)3 + 2 H2O
FeSO4 + NO → Fe(NO) SO4 (reacţia inelului nitrozoferos - identificarea nitriţilor şi a nitraţilor)

2HNO2 + 2HI → I2 + 2NO + 2H2O

b. Azot: HNO2 + NH3 → N2 + 2H2O

c. Amoniac : 3H2S + HNO2 → NH 3 + 3S + 2 H2O

Caracter reducător:
- H2O2 şi O3 la O2–;
- clorul, bromul, acizii cloric şi bromic la hidracizii respectivi;
- MnO4- la Mn2+, Cr2O7 2- la Cr3+;
- PbO2 la Pb2+ etc.
3 HNO2 + HBrO3 → 3 HNO3 + HBr
HNO2 + PbO2 + H2SO4→ HNO3 + PbSO4 + H2O

Diazotarea aminelor primare aromatice → săruri de diazoniu

15
 Ar-NH2+HNO2+HCl→Ar-N=N]+Cl- + 2H2O
clorură de aril diazoniu

SĂRURILE HNO2 – NITRIŢI (AZOTIŢI)

Metode de obţinere
 tratarea hidroxizilor sau carbonaţilor alcalini cu un amestec de NO şi NO2:
2NaOH + NO + NO2 → 2 NaNO2 + H2O
 descompunerea termică a nitraţilor alcalini:
NaNO3 → NaNO2 + ½ O2
Proprietăţi:
- Substanţe cristalizate, slab gălbui, solubile în apă ; excepţie - AgNO2; Hg2(NO2)2
- Soluţiile sunt puţin stabile; se oxidează:
- Se descompun la temperatura de topire; excepţie : nitriţii alcalini.
- Ionul NO2- complexează ionii metalelor tranziţionale:
- nitrocomplecşi : M←NO2 [Co(NO2)6]3–
- nitritocomplecşi: M←O–NO, [Co(NH3)5ONO]2+.
Ionul complex [Co(NO2)6]3– precipită ionul de K+ formând K3[Co(NO2)6], reacţie
folosită la identificarea ionului de potasiu.
Proprietăţi fiziologice; utilizări.
Nitritul de sodiu – NaNO2 – vasodilatator¸ utilizat în tratamentul anginei pectorale şi a astmului.
Nitritul de amil – C5H11- ONO : hipotensiv.
Nitritul de etil - C2H5 –ONO : antispastic şi diuretic.
 NaNO2 – aditiv alimentar – conservarea cărnii, a mezelurilor etc. Există
posibilitatea ca în timpul preparării cărnii, nitriţii să reacţioneze cu aminele şi să
formeze nitrozamine, substanţe cancerigene:
Et2NH + HNO2 → Et2N-N = O + H2O
 Cantităţi mari de nitriţi se folosesc la obţinerea compuşilor diazoici (coloranţi
azoici; produse farmaceutice):

ACIDUL NITRIC (AZOTIC) – HNO3

Metode de obţinere
Oxidarea catalitică a NH3 gazos:
a. Oxidarea amoniacului (to = 700-800oC, catalizator –Pt):
4 NH3 + 5 O2→ 4 NO + 6 H2O

16
 b. Oxidarea NO la NO2:
2NO + O2→ 2 NO2
3NO2 + H2O → 2 HNO3 + NO
Se obţine HNO3 de concentraţie 50 %
c. Concentrarea HNO3 diluat : distilare simplă sau fracţionată → concentraţia maximă =
68,4%

Prima instalaţie de obţinere a HNO3 prin oxidarea amoniacului a fost creată în

Germania, în anul 1908, de către Ostwald, care a primit în 1909 Premiul Nobel pentru
realizarea respectivă.
Proprietăţi fizice
-
lichid incolor, solubil în apă;
-
densitatea > d apa;
-
se descompune la lumină:
2HNO3→ 2 NO2 + H2O + ½ O2
NO2 se dizolvă în HNO3 → acid nitric fumans
Structură
- structură plană;
- două legături N–O au lungimi egale (1,206 Ǻ),
( rezonanţă sau mezomerie);
- legătura N–OH are lungimea unei covalenţe simple :

O O O
HO N HO N HO N
O O O

Structura HNO3
În ionul nitrat,NO3- :
- cele trei legături N–O sunt egale (1,22 Ǻ);
- caracter parţial de dublă legătură; se produce extinderea orbitalilor p de la azot şi
oxigen;
- sarcina negativă este distribuită uniform pe întregul edificiu (rezonanţă).

17
 Structura ionului NO3-

Proprietăţi chimice
 Acid tare, complet ionizat în apă;
 In soluţii apoase concentrate:
HONO2+ HONO2↔ NO2++NO3- + H2O
Nitroniu

 Oxidant energic. Poate fi redus la: NO2; NO; N2 ; NH3.

Reducătorii moderaţi ( S2-, Cu, Ag, Pb) reduc HNO3 la: - NO ( HNO3 diluat);
- NO2 (HNO3 concentrat)
Oxidarea nemetalelor ( S, As, C, P ) :
P4 +20HNO3 → 4 H3PO4 +20NO2 + 4 H2O
3 P4+20HNO3+8 H2O→ 12 H3PO4 +20NO
Oxidarea metalelor – rezultă oxizi de azot şi nu H2 (excepţie – Mg).
a. metalele puternic electropozitive→N2
b. metalele cu reactivitate medie → NO
c. metalele cu reactivitate redusă →NO2

 Au, Pt, Ir, Ti reacţionează numai cu (HNO3+ 3HCl)

 Fe, Cr, Al, Co, Ni – se dizolvă în HNO 3 diluat; se pasivizează în HNO3
concentrat
Oxidarea HCl şi HBr
2 HNO3 + 6 HBr → 3 Br2 + 2 NO +4H2O
Nu oxidează HF şi HI
Nitrant în chimia organică → nitroderivaţi:
Amestecul sulfonitric:
HONO2 + H2SO4→ NO2+ + HSO4- + H2O
C6H6 + HONO2→ C6H5- NO2 + H2O
R –OH+HONO2→ R-O-NO2+H2O
(esteri - nitraţi covalenţi)
Sărurile HNO3 – nitraţi

18
 -
covalenţi: R-O-NO2 (esteri)
-
ionici: Me+ NO3-
Nitraţii ionici: - săruri tipice, cristalizate, uşor solubile în apă; unii nitraţi-higroscopici.
Obţinere: HNO3 + metale, oxizi, hidroxizi, săruri.
Proprietăţi. Se descompun la încălzire:
a. Na NO3 → NaNO2 + ½ O2
b. Pb(NO3)2 → PbO + 2 NO2 + ½ O2
c. AgNO3 → Ag + NO2 + ½ O2
-
Stabili în soluţie apoasă;
-
In topitură nitraţii sunt oxidanţi.
MnSO4 + 2KNO3 + 2K2CO3  K2MnO4 + 2KNO2 + K2SO4 + 2CO2
Cr2(SO4)3 + 3KNO3 + 5K2CO3  2K2CrO4 + 3KNO2 +3 K2SO4 +5CO2

Proprietăţi fiziologice

 În stare lichidă sau de vapori,acidul nitric acţionează energic şi destructiv

asupra tuturor ţesuturilor.
 Inhalarea vaporilor de acid este mai periculoasă în prezenţa vaporilor
nitroşi (NO2, N2O4);
 toxicitatea se manifestă prin dilatarea vaselor, scăderea presiunii
sanguine şi prin fenomene de necroză.
 În stare lichidă, atacă pielea, ducând la răni grave;
 Când contactul este de scurtă durată, pielea se îngălbeneşte datorită
nitrării resturilor fenolice din proteine; se formează compuşi de culoare galbenă (reacţia
xantoproteică).
Întrebuinţări
 fabricarea acidului sulfuric prin metoda cu nitroze, a acidului fosforic, oxalic, nitraţilor de
amoniu şi calciu;
 în industria organică, la obţinerea coloranţilor, celuloidului, colodiului,
nitroderivaţilor, cauciucului şi a mătăsii artificiale etc.
 obţinerea explozivilor: nitratul de celuloză, trinitrat de glicerină, trotil, acid picric,
fulminat de mercur etc.
 obţinerea îngrăşămintelor azotate.
 Nitraţii, prin dizolvare în apă sau amestecaţi cu gheaţă sau zăpadă, sunt folosiţi ca
surse de răcire( temperaturi de cca. –370C)
Ciclul azotului în natură

19
 În natură există un continuu circuit al azotului între atmosferă, sol şi organismele
vii, care se estimează a fi între 108 şi 109 tone/an. Acest circuit poartă numele de “ciclul
azotului”.
Transformările naturale ale azotului, în urma cărora conţinutul său rămâne
practic constant, au la bază două circuite – circuitul mic şi circuitul mare.
Trecerea azotului anorganic din sol în plante şi apoi la animale şi reîntoarcerea sa
din nou în sol constituie circuitul mic al azotului.
Trecerea azotului din aer în sol prin descărcările electrice şi ploaie şi
reîntoarcerea sa din nou în aer în urma acţiunii bacteriilor denitrificante - circuitul mare
al azotului în natură.

FOSFORUL - P

Stare naturală
În natură : se găseşte numai sub formă de combinaţii:
Ca3(PO4)2 – fosforită
3Ca3(PO4)2 . CaCl2 - clorapatită
3Ca3(PO4)2 . CaF2 - fluorapatită
In regnul animal: oase, dinţi, ţesut cerebral, lapte, sânge (fosfat de Ca şi Mg,
lipide fosforate, acizi nucleici).
In regnul vegetal : protoplasma celulară, seminţe ( fosfaţi simpli sau grăsimi
complexe – lecitine).
Metode de preparare
 Reducerea fosfaţilor în cuptoare speciale, cu electrozi de cărbune, în prezenţa
SiO2:
Ca3(PO4)2 + 3 SiO2 → 3 CaSiO3 + P2O5
2P2O5 + 10 C → P4 + 10 CO
 Tratarea cenuşii obţinute la calcinarea oaselor cu H2SO4 şi reducerea Ca(PO3)2 cu carbon:
Ca3(PO4)2 + 2 H2SO4→ Ca(PO3)2 +2CaSO4+2H2O
2 Ca(PO3)2 + 10 C → P4 + 2 CaO + 10 CO
Proprietăţi fizice – substanţă solidă.
Modificări alotropice:
- fosfor alb;
- fosfor roşu;
- fosfor violet;
- fosfor negru
Transformările sunt monotrope (ireversibile)
Fosforul alb : solid, cristalin.
- moleculă tetraatomică, configuraţie tetraedrică;
- molecule unite prin forţe de tip van der Waals;

20
- densitate şi duritate mică;
- punct de topire scăzut;
- miros de usturoi; fosforescent;
- insolubil în apă; solubil în solvenţi organici, în CS2;
- se aprinde în aer la 60o C;
- Este una dintre cele mai inflamabile substanţe;
- Se păstrează sub apă.
Fosforul roşu:
- structură macromoleculară (probabilă);
- insolubil în orice solvent;
- nu s-a putut determina masa moleculară;
- stabil în aer;
- sublimează în apropierea punctului de topire.
Fosforul violet :
- se obţine prin încălzirea fosforului roşu în plumb sau bismut topit;
- insolubil în solvenţii obişnuiţi.
Fosforul negru:
- se obţine prin încălzirea fosforului alb la presiuni foarte mari sau la presiune normală cu
catalizator:
- structură macromoleculară stratificată:
- insolubil în solvenţi obişnuiţi;
- nu se aprinde în aer.
Proprietăţi chimice
Structura electronică exterioară: 3s2 2p3
-In stare fundamentală: valenţa 3
-In stare hibridizată : valenţa 5 (sp3d1)
-Stări de oxidare de la -3 până la +5
 Arde în aer: P4 +5 O2 → 2 P2O5 ; P2O5 + H2O→ 2 HPO3
Prin oxidare lentă→ P2O3 → P2O5
Se degajă o lumină slabă – chemioluminiscenţă (fosforescenţă).
 Se combină direct cu nemetalele – cu excepţia C, H, N;
 Se combină direct cu halogenii → PX3 sau PX5;
 Cu sulful → sulfuri ( P4S3; P4S7 etc)
 Cu metalele → fosfuri ionice sau covalente: P4 + 12 Na → 4 Na
Caracter reducător:
 Reduce HNO3 - concentrat→ NO2
- diluat → NO
 Reduce H2SO4 → SO2
P4 + 10 H2SO4→ 4H3PO4 + 10 SO2 + 4H2O
Reacţii de disproporţionare:
 Cu apa, la cald → H3PO4 şi PH3 :
3P + 5P +12 H2O→ 3 H3PO4 + 5 PH3
 In mediu alcalin:
a) 3P + P + 3KOH + 3H2O → 3 KH2PO2 + PH3
b) 4P + 2P + 4KOH + 4H2O → 4KH2PO2 + H2P – PH2
c) 2P + 2 KOH + 2 H2O → 2KH2PO2 + H2
Proprietăţi fiziologice

21
 - sub formă de combinaţii este absolut indispensabil vieţii;
- fosforul face parte din aproape toate ţesuturile;
- fosforul alb – otravă puternică;
- inspirat, provoacă necroza fosfatică → atacă gingiile şi oasele maxilarului;
Antidot: CuSO4 (formează Cu3P2);
- Izotopul 32P – radioterapia de suprafaţă.

COMPUSII FOSFORULUI
I. COMPUSII FOSFORULUI CU HIDROGENUL
PH3 - hidrogen fosforat gazos (fosfina);
P2H4 - hidrogen fosforat lichid (difosfina H2P-PH2)

PH3 (FOSFINA)
Preparare
 Hidroliza fosfurilor:
Ca3P2 + 6 H2O → 2PH3 + 3Ca(OH)2
 Prin tratarea fosforului alb cu soluţii concentrate de hidroxizi alcalini,
la cald ( vezi Proprietăţile chimice ale fosforului ).
Proprietăţi
- gaz incolor, cu miros de usturoi;
- puţin solubil în apă, solubil în alcool, eter, uleiuri volatile;
- bază mai slabă decât NH3 ;
- arde în aer (flacără verde): PH3 + 2 O2 → H3PO4
Reducător puternic.
Reduce: SO2 ; H2SO4; oxizii de azot; CO; CO2 ; ionii metalici.
6AgNO3 + PH3 + 3H2O → 6Ag + H3PO3 + 6 HNO3
Formează săruri de fosfoniu - PH4I

P2H4 (DIFOSFINA)
Preparare
4P +2P + 4KOH + 4H2O → 4KH2PO2 + P2H4
Proprietăţi
- lichid incolor; insolubil în apă.
- se aprinde în aer → P2O5
- structura asemănătoare cu hidrazina
- nu formează săruri cu acizii.

II. COMPUSII FOSFORULUI CU HALOGENII: PX3 ; PX5

22
 PENTACLORURA DE FOSFOR - PCl5
Preparare
 P4 + 10 Cl2 → 4 PCl5
 PCl3 + Cl2 ↔ PCl5
Proprietăţi
Substanţă solidă, cristalizată.
 PCl5 + ½ O2 → POCl3 + Cl2
 PCl5 + 4 H2O → H3PO4 + 5 HCl
 PCl5 + SO2 → POCl3 + SOCl2
 R-COOH + PCl5 → R-COCl + POCl3 + HCl
 R- OH + PCl5 → R-Cl + POCl3 + HCl

III. OXIZII FOSFORULUI

P2O3 – trioxidul de fosfor ( P4O6);
P2O4 – tetraoxidul de fosfor (P4O8);
P2O5 – pentaoxidul de fosfor ( P4O10).

TRIOXIDUL DE FOSFOR – P2O3

Preparare P4 + 3O2 → P2O3
Structură: moleculă dimerizată
- simetrie tetraedrică.
Proprietăţi:
Substanţă solidă, cristalizată,
solubilă în benzen, CS2 şi eter.
 P2O3 + O2 → P2O5
 P2O3 + 3 H2O → 2 H3PO3 (la rece)
4H3PO3 → PH3 +3 H3PO4
(la cald, cu explozie)
 P2O3 + 3 HCl → PCl3 + H3PO3
 Caracter reducător
3 P2O3 + 2 H2SO4 +7 H2O →6H3PO4 + 2S

PENTAOXIDUL DE FOSFOR – P2O5

Preparare: arderea fosforului în aer.
Structură: tetraedrică.
Proprietăţi: pulbere albă, prezintă mai multe forme alotropice.
Cel mai puternic deshidratant.
a. P2O5 + H2O → 2HPO3 (acid metafosforic)
b. P2O5 + 2H2O → H4 P2O7 (acid difosforic sau pirofosforic)
c. P2O5 + H2O → 2 H3PO4 (acid ortofosforic)

23
 OXOACIZII FOSFORULUI
Formula Formula
Tipul Denumire
generală acizilor
H3PO2 Acid hipofosforos
H3POn H3PO3 Acid fosforos
Ortoacizi
n = 2, 3, 4, 5 H3PO4 Acid ortofosforic
H3PO5 Acid peroxomonofosforic
HPOn HPO2 Acid metafosforos
Metaacizi
n = 3, 4 HPO3 Acid metafosforic
H4P2O5 Acid pirofosforos
H4P2On H4P2O6 Acid hipofosforic
Diacizi
n = 5, 6, 7, 8 H4P2O7 Acid pirofosforic
H4P2O8 Acid peroxodifosforic

Proprietăţi.
 cristale mari, incolore, foarte solubile în apă, delicvescente
 acid de tărie mijlocie, monobazic, având numai un singur atom de hidrogen legat
de oxigen;

24
  În soluţie apoasă, disproporţionează:
H3PO2 + H2O → H3PO3 + H2

Caracter puternic reducător

 reduce ionii Ag+, Cu2+, Hg2+, Bi3+ , As3+:

2AsCl3 + 3KH2PO2 + 3H2O→2As + 3H3PO3 + 3KCl + 3HCl
- Reacţie de identificare a As3+
 Iodul, în mediu acid îl oxidează la acid fosforos şi în mediu alcalin, la acid fosforic:
H3PO2 + I 2 +H2O → H3PO3 + 2 HI
Caracter oxidant:
H3PO2 + 2Zn + 4HCl → PH3 + 2ZnCl2 + 2H2O
Sărurile H3PO2 – hipofosfiţii
- Sunt toţi solubili în apă;
- Hipofosfiţii sunt mai puţin toxici decât fosforul sau fosfina;
- Hipofosfiţii de calciu, fier (III) şi sodiu sunt folosiţi în terapie ca tonifianţi

ACIDUL ORTOFOSFORIC – H3PO4

Metode de preparare

 P2O5 + 3H2O → 2 H3PO4

 PCl5 + 4H2O → H3PO4 + 5 HCl

 3P4 + 20HNO3 → 12H3PO4 + 20 NO

 Ca3(PO4)2 +3H2SO4→2 H3PO4 +3CaSO4

OH
Structura HO P OH
O
Proprietăţi:
- Cristale rombice, delicvescente;
- Se comercializează sub forma unui lichid siropos, incolor, cu un conţinut de 85–90%
H3PO4; este perfect miscibil cu apa.
- Acid tribazic, de tărie mijlocie; ionizează în trepte.
- Nu manifestă caracter oxidant;
- La cald, elimină apa:

25
 2H3PO4→ H4P2O7 (acid pirofosforic); H3PO4→ HPO3 (acid metafosforic)

 H3PO4 esterifică grupări OH din aminoacizi (serina) → fosfoproteide (caseina)

 Prin hidroliza complexului organic de tip ester adenozin trifosfat (ATP) rezultă
adenozin difosfat (ADP) şi o cantitate de energie necesară contracţiei musculare.
 Hidroliza, catalizată de enzime, eliberează o cantitate de energie de 29 kJ·mol–1.

O O O O O
RO P O P O P OH + H2O RO P O P OH + H3PO4
OH OH OH OH OH
Adenozin trifosfat (ATP) Adenozin difosfat (ADP)

26
  Un alt ester, fosfocreatina, este important în regenerarea ATP–ului, iar
unii esteri (glicogenul) controlează sinteza şi stocarea carbohidraţilor în organismul
animal.
 Esterii fosforici sunt importanţi în sinteza proteinelor şi a acizilor
nucleici, fiind responsabili de stocarea şi transferul informaţiei genetice.
 Esterii acidului fosforic iau parte la procesul de fotosinteză şi la conversia
surplusului de zahăr din plante în amidon.

SĂRURILE ACIDULUI FOSFORIC - FOSFAŢI

MeH2PO4 (dihidrogen fosfaţi sau primari);
Me2HPO4 (monohidrogen fosfaţi);
Me3PO4 (fosfaţi terţiari).
Utilizări:
 H3PO4 pur – în medicină ca astringent şi antipiretic;
 Ingrăşăminte;
 NaNH4HPO4 – analiza cantitativă pe cale uscată (obţinerea perlelor);
 Na3PO4 - dedurizarea apei; praf de spălat;
 Ca2P2O7 – paste de dinţi;
 H3PO4 - prepararea băuturilor de tip COLA
 Sisteme tampon: KH2PO4 ; Na2HPO4

ARSENUL - As

Proprietăţi fizice. Substanţă solidă,cristalizată.

Prezintă două modificări alotropice:
1. Arsenul cenuşiu (metalic): luciu metalic, casant, bun conducător de căldură şi
electricitate.Insolubil în apă şi CS2.
Foarte toxic !!!
2. Arsenul galben: moale( consistenţa cerii), nu conduce căldura şi electricitatea;
solubil în CS2.
Există şi forme amorfe de arsen → semimetal.
Proprietăţi chimice.
 Arsenul cenuşiu este puţin reactiv
 Arde în aer → As2O3 ( nu As2O5)
 Cu halogenii→ trihalogenuri - AsX3

27
  Cu sulful → As2S3 ; Cu fosforul → AsP
 Cu metalele - arseniuri ionice şi covalente
 Caracter reducător:
- Reduce HNO3 şi H2SO4:
As + HNO3 + H2O → H3AsO3 + NO
- In topitură alcalină disproporţionează:
3As + 5As + 9NaOH + 3H2O → 3Na3AsO4 + 5AsH3
- Reduce ionii metalici.
Proprietăţi fiziologice.
- Sub formă de combinaţii intră în majoritatea ţesuturilor animale şi vegetale;
- In doze mari este un toxic puternic (doza letală pentru un adult - o,1 g);
- Antidot: Fe(OH)3 proaspăt preparat şi MgO;
- In doze mici- fortifiant;
- Compuşii organici sunt mai puţin toxici (salvarsanul şi neosalvarsanul ).

COMPUSII ARSENULUI
I. COMPUŞII ARSENULUI CU HIDROGENUL
AsH3– hidrogenul arseniat gazos (arsina);
As2H4- diarseniura de hidrogen
As4H2- tetraarseniura de hidrogen

HIDROGENUL ARSENIAT GAZOS - AsH3

Preparare
 Hidroliza arseniurilor metalice:
Na3As + 3 H2O → AsH3 + 3 NaOH
 Reducerea arseniţilor cu H
Na3AsO3 + 3Zn + 9HCl → AsH3 +3ZnCl2
Proprietăţi
Gaz, cu miros de usturoi, foarte toxic.
 Stabilitate redusă.
2AsH3 → 2 As + 3H2 ( oglinda de arsen -proba Marsh-Liebeg pentru recunoaşterea arsenului)
 Caracter reducător
Reduce: Cl2 → HCl; MnO4-→ Mn2+; HNO3→ NO

28
 Ag+→ Ag (proba Gutzeit pentru recunoaşterea arsenului)
4AsH3 + 24AgNO3 +6H2O→ 24 Ag + As4O6 + 24HNO3
In absenţa apei:
AsH3 + 6AgNO3 → Ag3As.3AgNO3 + 3HNO3
Ag3As + 3AgNO3 + 3H2O→ 6Ag + H3AsO3 + 3HNO3

II. COMPUSII OXIGENATI AI ARSENULUI

II.1. OXIZII ARSENULUI
 As2O3 – trioxid → H3AsO3 (acid arsenios)
 As2O5 - pentaoxid→ H3AsO4 (acid arsenic)

TRIOXIDUL DE ARSEN – As2O3

Proprietăţi: Pulbere cristalină, culoare albă, fără miros.Puţin solubilă în apă, eter, alcool.
Moleculă dimerizată – As4O6
 A2O3 + H2O → H3AsO3
 Caracter oxidant şi reducător
Caracter oxidant: C→ CO2 ; KCN→KCNO
A2O3 + 3SnCl2 + 6HCl → 3SnCl4 + 2As + 3 H2O
Caracter reducător:
As2O3 + 2I2+ 5 H2O ↔ 2H3AsO4 + 4HI
 Cu soluţii de hidroxizi→ arseniţi
As2O3 + NaOH → 2 Na3AsO3 + 3H2O
Proprietăţi fiziologice: otravă foarte puternică.

PENTAOXIDUL DE ARSEN - As2O5

Preparare: 2H3AsO4 → As2O5 + 3H2O (600o C)
Nu se obţine prin arderea arsenului în aer.
Caracter oxidant: se reduce la As sau As3-

29
 II.2. OXOACIZII ARSENULUI
ACIDUL ARSENIOS – H3AsO3
 La tratarea cu apă a anhidridei arsenioase se formează acid metaarsenios şi ortoarsenios:
As2O3 + H2O 2HAsO2
As2O3 + 3H2O 2H3AsO3

As2O3 + 2H2O → H4As2O5

 Sărurile corespunzătoare celor trei acizi se numesc arseniţi

orto – Me3AsO3
meta – MeAsO2
piro – Me4As2O5
Proprietati
 acid slab
 aciditatea soluţiilor sale creşte în prezenţa polialcoolilor, asemănător acidului boric
 se comportă atât ca acid, cât şi ca bază:
Se admit formulările H3AsO3 sau As(OH)3
H3AsO3 ↔ H+ + H2AsO3- .....3H+ + AsO3 3-
As(OH)3 ↔ As(OH)2 + +HO -....3HO- + As 3+
 Este un acid tribazic foarte slab şi formează trei feluri de săruri:
Me3AsO3
Me2HAsO3
MeH2AsO3
 Sărurile sale, arseniţii, au caracter oxidant cât şi ca reducător
Caracter reducator
 Reactioneaza cu: oxigen, ozon, apă oxigenată, Cl 2, hipocloriţi, Br2, I2, KMnO4, HNO3
etc.
Na3AsO3 + I2 + H2O Na3AsO4 + 2HI
Pentru deplasarea echilibrului spre dreapta, se tamponează soluţia cu NaHCO 3:
Na3AsO3 + I2 + 2NaHCO3  Na3AsO4 + 2NaI + 2CO2 +H2

Caracter oxidant
Oxideaza: H2, acidul hipofosforos, Hg2Cl2 , SnCl2 etc.
Na3AsO3 +3 HCl  AsCl3 +3NaCl
2AsCl3 + 3SnCl2  2As + 3SnCl4
Utilizari
- verdele lui Scheele (CuHAsO3) si
- acetoarsenitul de cupru, numit verde de Paris --- insecticide puternice folosite în
agricultura.
ACIDUL ARSENIC – H3 As O4
Preparare
● Dizolvarea As2O5 in H2O
As2O5 + H2O → H3AsO4
● Oxidarea As2O3 cu diversi oxidanti
As2O3 + 2I2 + 5 H2O → H3AsO4 + 4HI

30
 As2O3 + 4 FeCl3 + 5 H2O → 2H3AsO4 + 4 FeCl2 + 4HCl
Proprietăţi fizice
- substanţă cristalizată
- incoloră
- delicvescentă
- uşor solubilă în apă
- gust acru, metalic, neplăcut
- Structura H3AsO4, este similară acidului fosforic – tetraedrica
- acid tribazic, mai slab ca H3PO4
- atacă pielea şi ţesuturile
- mai puţin toxic decât As2O3
- formează săruri numite arseniaţi, care pot fi primare, secundare şi terţiare
- Arseniaţii de plumb şi calciu: Pb3(AsO4)2, Ca3(AsO4)2, PbHAsO4 şi CaHAsO4
sunt, în general, utilizaţi la prepararea insecticidelor.
Toţi arseniaţii sunt toxici !
Proprietati chimice
● Caracter oxidant slab :
Na3AsO4 + 2NaI + 2HCl  2NaCl + I2 + Na3AsO3 + H2O
● Formeaza saruri:
Na3AsO4 + 3 AgNO3  Ag3AsO4 +3 NaNO3
Na3AsO4 + 12(NH4)2MoO4 + 24 HNO3 → (NH4)3H4[As(Mo2O7)6] + 21NH4NO3 +
3 NaNO3 +10H2O
● De la H3AsO4 deriva heteropoliacizi :
H7 [As(Mo2O7)6] a carui sare de amoniu (NH 4)3H4[As(Mo2O7)6] este analoaga cu
structura fosfomolibdatului de amoniu (NH4)3H4[ P(Mo2O7)6], precipitat galben.

ALTI COMPUSI
- MgNH4AsO4 – precipitat alb cristalin
- Ag3AsO4 – precipitat brun

PROPRIETĂŢI FIZIOLOGICE ALE ARSENULUI ŞI COMPUŞILOR SĂI

Arsenul - face parte din categoria elementelor esenţiale .
- este un constituent normal al majorităţii ţesuturilor animale şi vegetale.
- deficienţa de arsen poate determina tulburări de creştere şi de reproducere şi
poate afecta funcţiile inimii.
- in doze mari este însă un toxic puternic, (doza mortală/adult este de 0,1 g As).
- organismul se poate obişnui cu arsenul, dacă se administrează progresiv în
cantităţi mici, provocând o senzaţie de fortifiere.
- suprimarea bruscă a otrăvii duce la o stare de deprimare asemănătoare celei
produse de suprimarea stupefiantelor.

Intoxicaţii
- vărsături, catar intestinal, diaree şi dureri în tot corpul.

31
- ezează toate organele, în special rinichiul şi ficatul.

Antidot
- spălături stomacale
- administrarea de hidroxid feric proaspăt preparat şi oxid sau hidroxid de magneziu.
Compuşii cei mai toxici : anhidrida arsenioasă (şoricioaica), anhidrida arsenică şi
arseniţii metalelor tranziţionale.
Compuşii organici cu arsen sunt mai puţin toxici decât cei anorganici.
Compuşii organici ca salvarsanul şi neosalvarsanul au fost folosiţi în tratamentul
sifilisului.
GRUPA IV –A (14)
Caracterizare generală
Carbon C
Siliciu Si
Germaniu Ge - semimetal
Staniu Sn
Plumb Pb
Configuraţia electronică: ns2 np2
Valenţa: 2 şi 4
- Carbonul şi siliciul formează legături covalente, în stare hibridizată
- Carbonul nu formează compuşi divalenţi
- Siliciul şi germaniul- compuşi divalenţi instabili
- Sn şi Pb – compuşi di şi tetravalenţi
- Carbonul şi siliciul nu formează ioni C 4+ şi Si 4+
Carbonul - singurul element din grupă care formează legături multiple.
Atomii de carbon pot forma lanţuri (catene) de C.
Siliciul - lanţuri cu până la 6 atomi.

CARBONUL - (C)

Proprietăţi fizice
- Solid. Punct de topire foarte ridicat ( 3700o C)
- Nu se dizolvă în nici un solvent
- Putere mare de adsorbţie
Proprietăţi chimice
- Reactivitate scăzută
- Se combină cu H2 la 1100oC→ CH4
- Cu fluorul → CF4
2C + (O2 + 4N2) → 2CO + 4N2 (gaz de aer-300oC)
C + H2O → CO + H2 (gaz de apă- 1100oC )
- Reacţionează cu B, Si, metale → carburi (B4C3)
Caracter reducător:
2CuO + C → 2Cu + CO2
Reduce : H2SO4→ SO2
K2Cr2O7 → Cr2O3
P2O5 → P

32
 COMPUSII CARBONULUI CU OXIGENUL

MONOXIDUL DE CARBON – CO
Metode de preparare
 Arderea C într-o cantitate limitată de aer
 Trecerea aerului sau a vaporilor de apă peste cărbune înroşit
 Trecerea unui curent de CO2 peste cocs
CO2 + C → 2 CO
 Descompunerea HCOOH sau (COOH)2 , la 70-80oC, cu H2SO4 conc.
HCOOH → CO + H2O
H2C2O4 → CO + CO2 + H2O

Proprietăţi fizice
- gaz incolor, inodor, insipid
- mai uşor decât aerul
- stabilitate mare
- izoelectronic cu azotul
- Foarte toxic !!!
- puţin solubil în apă
Proprietăţi chimice
 Caracter reducător
Fe2O3 + 3CO → 2 Fe + 3 CO2
5CO + I2O5 → I2 + 5CO2 (reacţie de identificare a CO în aer)

 Caracter oxidant
CO + 2H2 → CH3OH

 Alte reacţii:
CO+ NaOH → HCOOH
CO + NH3→ H-C = O (formamida)
NH2
Ligand în compuşi de tip carbonil-metalici: Fe(CO)5 ; Ni(CO)5
Proprietăţi fiziologice
- Foarte toxic (0,5% în aer- provoacă moartea)
- Cu hemoglobina- carboxihemoglobina
- Intoxicaţiile: cefalee, oboseală, ameţeli, pierderea cunoştinţei
- Măştile de protecţie conţin un amestec de oxizi – oxidează CO la CO2
- Cărbunele activ nu reţine CO

DIOXIDUL DE CARBON – CO2

Preparare
- arderea C şi a substanţelor organice în aer
- descompunerea termică a carbonaţilor
CaCO3 → CaO + CO2
Proprietăţi

33
- gaz incolor, cu gust acru, fără miros
- mai greu decât aerul
- se poate lichefia
- solubil în apă
- moleculă foarte stabilă
- Caracter slab oxidant
CO2 + C ↔ 2 CO
CO2 + 4H2 → CH4 + 2 H2O
- Reacţionează cu NH3
CO2 + 2NH3 → O = C(NH2)2 + H2O

Acţiune fiziologică
- nu întreţine viaţa
- are rol important în asimilaţia clorofiliană
(plantele reţin CO2 şi eliberează O2)
- ia naştere în organismul animal în urma arderilor
- este eliminat prin plămâni
Intrebuinţări
- ape carbogazoase; obţinerea Na2CO3 şi a ureei
- In amestec cu O2(5%)- amestec carbogen –contra intoxicaţiilor cu CO
- Zăpada carbonică – anestezic; extinctoare

COMPUSII CARBONULUI CU AZOTUL (combinaţii cianice)

C2N2 (N = C – C = N) – dician
HCN (H - C = N) – acid cianhidric
HOCN (HO - C= N) – acid cianic
HSCN (HS - C = N) - acid tiocianic

ACIDUL CIANHIDRIC - HCN

Preparare: prin amonooxidarea metanului
CH4 + NH3 + 3/2 O2 → HCN + 3 H2O
Proprietăţi
- lichid incolor, cu miros de migdale amare
- solubil în apă; molecule asociate prin legături de hidrogen; constantă dielectrică
mare
- acid foarte slab < H2CO3
Caracter reducător
4HCN + 5 O2 → 4 CO2 + 2 N2 + 2 H2O
3HCN + 2KMnO4 + 2KHCO3 → 2K2MnO3 + 3HOCN + 2CO2 + H2O
Sărurile HCN – cianuri . Toxice !!
- Cianurile alcaline şi alcalino-pământoase sunt solubile în apă. Hidrolizează cu
reacţie alcalină.
- Cianurile insolubile se solubilizează în KCN:
AgCN + KCN → K [ Ag(CN)2]

SILICIUL – (Si)

34
Preparare
 SiO2 + 2 Mg → Si + 2MgO
 SiO2 + C → Si + CO2
 SiCl4 + 2H2→ Si + 4 HCl
Proprietăţi
 Prezintă două forme alotropice:
1. siliciul amorf – structură microcristalină-reactiv;
2. siliciul cristalizat (sist.cubic) – proprietăţi metalice.
 Arde în aer : Si + O2 → SiO2 (r. exotermă)
Reacţionează
 cu N2 (Si3N4) ; C (SiC); B (Si3B4)
 cu sulful (600oC) : SiS2
 cu acidul fluorhidric
Si + 4 HF → SiF4 + 2H2
SiF4 + 2HF → H2[ Si F6 ]
 Se dizolvă în soluţii de hidroxizi alcalini:
Si + 2KOH + 4H2O → K2SiO3 + 2H2+3H2O
 Se dizolvă în metale ( la cald) → siliciuri interstiţiale

COMPUSII SILICIULUI CU HIDROGENUL

SILANI - Si2H2n+2
Preparare
Mg2Si + 4HCl  SiH4 + 2MgCl2
Proprietăţi
- Silanii inferiori (n = 1,2,3) sunt gaze, urât mirositoare, toxice;
- Silanii superiori – lichizi
- Se aprind spontan în aer → SiO2
- Caracter reducător puternic
- Reacţionează cu halogenii - halogenosilani
Cl 2 Cl 2 Cl 2 Cl 2
SiH4 HCl
 SiH3Cl  SiH2Cl2  SiHCl3  SiCl4
 HCl  HCl  HCl
SiH4 + HCl  SiH3Cl + H2
SiH3Cl +H2O → SiH3OH (silanoli)
- Silanolii condensează imediat →siloxani
H3Si–OH + HO–SiH3  H3Si–O–SiH3 + H2O

COMPUSII SILICIULUI CU OXIGENUL

DIOXIDUL DE SILICIU - SiO2 (silice)

Stare naturală
- cristalizat (ex.cuarţ)
- amorf (ex. silex, agat, onix,opal,kiselgur)
Proprietăţi
- insolubil în apă şi acizi

35
- reactivitate redus;
- silicea hidratată – mai reactivă:
SiO2 + 2NaOH  Na2SiO3 + H2O
SiO2 + CaO  CaSiO3
- este anhidrida acidului silicic- anhidridă fixă
Na2SO4 + SiO2  Na2SiO3 + SO3
- carbonul şi borul reduc SiO2 la Si
SiO2 + C → Si + CO2
cu acidul molibdenic (H2MoO4) → acid silicomolibdenic
Acţiune fiziologică:
Silicoza: determinată de expunerea la praf de silice, care se acumuleaza in alveolele
pulmonare si astfel se micsoreaza capacitatea respiratorie, prin formarea unui
tesut fibros caracteristic.
ACIZII SILICIULUI
H4SiO4 sau Si(OH)4 - acidul ortosilicic
H2SiO3 - acidul metasilicic
H2Si2O5 - acidul disilicic

SĂRURILE ACIDULUI SILICIC - SILICAŢI

SILICATUL DE SODIU – Na 2SiO3
-Este insolubil în apă rece, dar solubil la cald
-Sub formă de soluţie 5-10 % - în tratamentul tuberculozei şi ca antiseptic
SILICAŢII NATURALI
Ortosilicaţii (SiO4)4–
Formula: - Me2IISiO4 ( Me poate fi Be, Mg, Fe, Mn, Zn)
- MeIVSiO4 ( Me poate fi de exemplu: Zr)
In natură:
 granate (pietre preţioase de culoare roşie, folosite la fabricarea
glaspapierului)
 topaz
 acvamarin
ZrSiO4 - piatră preţioasă cu aspectul diamantului, dar este mult mai ieftin.
Duritatea mult mai mică..
Pirosilicaţii (disilicaţii). [Si2O7]6– - se întîlnesc mai rar.
Silicaţi ciclici
 Berilul ( cristale de culoare verde deschis)
 Smaraldul (conţine 1–2% Cr) - culoare verde
intensă. Ambele varietăţi sunt pietre preţioase.
Silicaţii fibroşi ( amfiboli) - azbestul.
 structură fibroasă,neinflamabil, rezistent la încălzire şi la acţiunea acizilor şi
bazelor
 foarte periculos pentru sănătate
 inhalarea pulberii de azbest →azbestoză
( afectează plămânii ; poate determina cancer pulmonar)

36
 Silicaţi stratificaţi
 Talcul – Mg3(OH)2(Si2O5)2 – mineral foarte moale, unsuros la pipăit, întrebuinţat
la prepararea unor produse farmaceutice (pudre).
 Bentonitele au o mare putere de absorbi apa şi de se dispersa în aceasta
(CICATROL).
 Caolinul - Al2O3·2SiO2·2H2O -subst. solidă, albă.
-se foloseste pentru filigranarea hârtiei;
- la fabricarea porţelanurilor, a sticlelor decorative şi a ceramicii;
- în cromatografie ca schimbător de ioni;
- în medicină - la tratamentul indigestiilor şi pentru cataplasme.
Mica este un silicat stratificat; clivează uşor în foiţe transparente, caracteristice.
Silicaţi tridimensionali (aluminosilicaţi)
Feldspat - granitul
Zeoliţi : catalizatori, site moleculare,schimbători de ioni
Sitele moleculare - au proprietatea de a absorbi selectiv anumite substanţe în
funcţie de dimensiunile şi de forma moleculelor acestora.
Sitele moleculare se folosesc la uscarea gazelor şi la separarea componentelor
dintr–un amestec.
Ultramarinele conţin sulf sub formă de radicali anioni de tip polisulfură care
determină culoarea albastru clar sau imprimă o nuanţă verde.
Piatra semipreţioasă albastră numită lapis lazuli a fost cunoscută încă din
antichitate, iar apoi a fost folosită ca pigment pentru picturile în ulei din evul
mediu(conţine ultramarin.)
Sticla :
- este alcătuită din silicaţi insolubili;
- soluţie solidă cu compoziţie variabilă.
- sticla obişnuită: Na2O·CaO·6SiO2
- varietăţi speciale de sticlă: Jena, Pyrex, Duran, (foarte rezistente faţă de apă, acizi
şi la încălzire).
Ceramica, porţelanul , cimentul etc.

DERIVAŢI ORGANOSILICICI. SILICONI

- conţin în structura lor legături Si–C foarte puternice;
Obţinere: SiCl4 + CH3MgCl  CH3SiCl3 + MgCl2
Si + 2CH3Cl Cu;      (CH3)2SiCl2
0
280  300 C

Proprietăţi: compuşi lichizi, volatili, inflamabili

Hidrolizează:
(CH3)3SiCl + H2O  (CH2)3Si–OH
+ HCl
trimetilsilanol
(CH3)3SiOH+HOSi(CH3)3  H 2O  (CH3)3Si–O-Si(CH3)3
 

hexametilsilanol
Dimetildiclorosilanul formează prin hidroliză dimetilsilanol, care prin
policondensare → compuşi macromoleculari numiţi siliconi.
(CH3)2SiCl2 + 2H2O  (CH3)2Si(OH)2 + 2HCl

37
 CH3 CH3 CH3
n(CH3)Si(OH)2 HO Si O Si O ....... O Si OH
CH3 CH3 CH3

Siliconii se pot clasifica în :

- siliconi fluizi sau uleiuri de silicon;
- elastomeri sau cauciucuri de silicon;
- răşini de silicon- se folosesc în farmacie la prepararea unor
unguente, paste, creme, emulsii etc.

BORUL – (B)
Stare naturală
 in natură - formă combinată: acid boric şi boraţi
 mineralele ce conţin bor mai importante sunt:
boraxul – Na2B4O7.10H2O
kernitul – Na2B4O7.4H2O
 in cantităţi mici se găseşte în unele lacuri, în apa de mare, în ape minerale,
alimente şi băuturi, în fructe, bumbac, tutun.
 prezintă doi izotopi naturali: 5 B (19,6%) şi 115 B (80,4%)
10

 borul este considerat: hormon anorganic al plantelor, deoarece în lipsa lui

acestea se ofilesc
Preparare
 prin reducerea B2O3 la cald în absenţa aerului, cu Mg, Ca, Al, Na sau K
B2O3 + Mg  2B + 3MgO
 prin reducerea BCl3 sau BBr3 cu hidrogen:
2BCl3 + 3H2  2B + 6HCl
Proprietăţi fizice
 Borul se prezintă sub două forme:
amorf şi cristalizat.
 Borul amorf este de culoare brun–neagră,
 Borul cristalizat
 Borul este insolubil în solvenţii obişnuiţi
 Se dizolvă în metale topite, la fel ca siliciul şi carbonul.
Proprietăţi chimice
Borul pur este foarte puţin reactiv.
 Arde în aer sau oxigen cu o flacără verde formând B2O3:
4B + 3O2  2B2O3
 Reacţionează cu halogenii formând trihalogenuri de bor:

38
 2B + 3X2  2BX3

(X = F, Cl, Br, I)
 Se combină la cald cu sulful (12000C)
2B + 3 S  B2S3
 Reactioneaza cu azotul (20000C)
2B + N2  2BN
 Nu se combină direct cu hidrogenul.
 Cu carbonul se combină la temperatura arcului electric
4B + 3C  B4C3
carbura de bor
- B4C3 are cea mai mare duritate cunoscută, putând şlefui chiar diamantul.
 Cu metalele formează la ~20000C diverşi compuşi numiţi boruri, substanţe dure,
refractare, bune conducătoare de căldură şi electricitate
 Dintre acizi, numai acidul nitric şi apa regală atacă borul la temperaturi sub
1000C cu formare de acid boric:
B + 3HNO3  H3BO3 + 3NO2
 Cu bazele, în topitură formează metaboraţi:
2B + 6NaOH  2Na3BO3 + 3H2
 Borul este un reducător puternic:
- descompune apa,la temperatură ridicată, cu eliberare de H2, formând B2O3:
2B + 3H2O  B2O3 + 3H2
Întrebuinţări

 obţinerea unor oţeluri speciale, dure, rezistente la coroziune, ca feroborul (10–

20% bor)
 aliaje cu Al, Cu, Ni, Si, W, cu mare rezistenţă chimică şi mecanică
 în tehnica nucleară ca absorbant de neutroni.
 intră în compoziţia unor îngrăşăminte, ca activator pentru fixarea azotului

COMPUŞII BORULUI

I. COMPUŞII BORULUI CU HALOGENII - BX3

 se obţin direct din elemente
 indirect:
B2O3 + 6HCl → 2BCl3 + 3H2O
 hidrolizează uşor
BX3 + 3HOH  H3BO3 + 3HX
 sunt compuşi covalenţi
 au tendinţa de a coordina o moleculă cu electroni neparticipanţi, comportându–se
ca acizi Lewis

39
  coordinează ionii de X- , formând ionul (BX4)–

TRIFLUORURA DE BOR – BF3

Obţinere
B2O3 + 6HF  2BF3 + 3H2O
Proprietati

 Gaz incolor şi sufocant

 Hidrolizeaza
BF3 + 3HOH  H3BO3 + 3HF
BF3 + HF  H[BF4]

 Acidul tetrafluoroboric este un acid tare, cunoscut numai în soluţie.

Utilizari

 BF3 acţionează drept catalizator

TRICLORURA DE BOR – BCl3

Obtinere
B2O3 + 3Cl2 + 3C  2BCl3 + 3CO
Proprietati
 lichid incolor la temperatura camerei, mobil, fumegă tare în aer umed
 cu apa se descompune, eliberând HCl şi H3BO3
 cu alcoolii metilic sau etilic formează boraţii respectivi, esteri ai acidului boric,
volatili, care colorează flacăra în verde caracteristic
BCl3 + 3HOC2H5  B(OC2H5)3 + 3HCl

II. OXIZII ŞI OXOACIZII BORULUI

TRIOXIDUL DE BOR (ANHIDRIDA BORICĂ) - B2O3

Obţinere: prin deshidratarea acidului boric:

0 topire
2H3BO3 100
C 
 2H 2O
2HBO2 H2O
 B2O3

acid ortoboric acid metaboric

Proprietati fizice
- masa sticloasa
- solida
- incolora
- este un oxid acid
Proprietati chimice
- cu apa formează acidul boric:

40
 B2O3 + 3H2O  2H3BO3

- topită, anhidrida borică dizolvă o serie de oxizi metalici, cu formare de metaboraţi,

- sticloşi, diferit coloraţi – aşa–numitele perle de borax
- reacţia este folosită la identificarea pe cale uscată a unor ioni metalici:
B2O3 + CoO  Co(BO2)2
- la cald, B2O3 este redus de reducători ca: Na, K, Mg, Al, la bor elementar
B2O3 + 6Na  3Na2O + 2B

ACIDUL BORIC (ORTOBORIC) – H3BO3

Stare naturala
 se găseşte liber în natură în unele izvoare termale, ape minerale, băuturi
(vin, bere)
 sub formă de săruri de Na, Ca, Mg
Obtinere
 tratarea boraxului cu acizi tari
Na2B4O7 + 2HCl  H2B4O7 + 2NaCl

 dizolvarea B2O3 in apa

B2O3 + 3H2O  2H3BO3
Proprietati fizice
 cristalizează în foiţe strălucitoare, sidefii, inodore
 se dizolvă puţin în apă, solubilitatea lui crescând odată cu creşterea
temperaturii (la 00C – 2%, iar la 1000C – 25%)
 se dizolvă în glicerină şi uleiuri eterice
Proprietati chimice
 este un acid foarte slab
 reactioneaza cu glicerina, formand acid gliceroboric

H2C O O CH2
B +
HC O O CH H
CH2OH CH2OH

 reactioneaza cu alcoolii, la cald, în prezenţa acidului sulfuric si formează

esteri volatili, care colorează flacăra în verde caracteristic:
B(OH)3 + 3C2H5–OH  B(O–C2H5)3 + 3H2O
Întrebuinţări
 dezinfectant, folosit în boli de ochi şi de gură, ca apă borică sau pomadă borică.
 sub formă de boraţi, se foloseşte ca decapant, la curăţatul metalelor înainte de
sudare sau lipire

41
  în tăbăcărie
 la fabricarea sticlei
 în spălătorie, datorită reacţiei alcaline a soluţiilor respective
 intră în compoziţia unor insecticide

BORAŢII – SARURILE ACIDULUI BORIC

- Ortoboraţi: formati cu elemente trivalente si divalente Mg3(BO3)2 ;
- Metaboraţii sunt în realitate polimeri ciclici sau liniari de forma (MBO2)n.

3- O- -
O O
+ B O O B O B .........
3Na O B O ; O B - O B -
B O O O
O Ca2+

metaborat de Na metaborat de calciu

- Piroboraţii, provin de la acidul piroboric H4B2O5 (prin eliminarea unei molecule de

apă din două molecule de acid boric)

O O
B O B
O O

POLIBORAŢII
- cel mai cunoscut şi utilizat este tetraboratul de sodiu sau boraxul :
Na2B4O7.10H2O
- sarea acidului tetraboric, rezultat prin eliminarea a 5 molecule de apă din 4
molecule de acid boric:
4H3BO3  H2B4O7 + 5 H2O
- boraxul se prepară prin tratarea acidului boric cu o soluţie caldă de hidroxid de
sodiu:
4B(OH)3 + 2NaOH  Na2B4O7 + 7H2O
Proprietati: cristale (monoclinice) incolore, transparente, efluorescente în aer, când
devin opace.
- cristalizează în mod curent cu 10 molecule de apă, pe care le pierde total la 3500C .
Na2B4O7 
t 0
2NaBO2 + B2O3 (perla de borax)
B2O3 + MeO  Me(BO2)2 (identificarea cationilor)
Utilizari

42
 - boraxul este folosit în industria sticlei şi a ceramicii la prepararea sticlelor optice,
sticlelor colorate, a sticlei de Jena, la obţinerea smalţurilor;
- în metalurgie, ca decapant;
- în industria săpunurilor nealcaline ;
- în industria textilă ca mordant şi pentru spălare
- în farmacie şi cosmetică, având acţiune antiseptică

PERBORAŢII
Formule
 NaBO3·4H2O
 NaBO2·H2O2·3H2O
 Na2B4O7·H2O2·9H2O
Obtinere
Se obtin din reactia apei oxigenate (H 2O2) si a peroxizilor cu acid boric, borax
sau metaborati .
Proprietati
 Perboratul de sodiu, NaBO3, se dizolvă în apă cu formare de H2O2:
NaBO3 + H2O  NaBO2 + H2O2
Utilizari
 oxidant şi decolorant al părului, lânii, mătăsii, pieilor, fildeşului
 dezinfectanţi în preparate ca: săpunuri cu borax, pastă de dinţi, prafuri de spălat

43