Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.Caracterizarea grupei……………………………………………………..……...................pag 2
1.1 Fluorul…………………………………………….………………………………......pag 4
1.2 Clorul………………………………..…………………………….….………………pag 6
1.3 Bromul……………………………………………………....………………..……..pag 10
1.4 Iodul…………………………………………………….…………………………...pag 13
1.5 Astatinul……………………………………………………………………..……....pag 15
2. Obtinerea halogenilor……………………………………….………………...……….….pag 15
3.Structura halogenilor…………………………………………………..…….…………….pag 16
4. Propietati fizice………………………………………………………….………………..pag 17
5. Proprietăţi chimice……………………………………………………………......………pag 18
6. Utilizari………………………………………………………………………..…...……..pag 21
Bibliografie………………………………………………………………………........….....pag 22
Page 1 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
Halogenii
1. Caracterizarea grupei
Elementele fluor, clor, brom, iod, cum şi elementul radioactiv astatin, formează grupa VII
A din sistemul periodic, cunoscută şi sub numele de grupa halogenilor. Atomii acestor elemente
conţin şapte elctroni în stratul electronic exterior, având deci configuraţia ns2np5 : Pe penultimul
strat electronic fluorul are doi electroni, clorul opt electroni, iar celelalte elemente din grupă l8
electroni.
Corespunzător poziţiei lor în sistemul periodic, imediat înaintea grupei gazelor rare,
atomii halogenilor manifestă tendinţa de completare a octetului electronic fie prin legătură
ionică, fie prin legătură covalentă.
Astfel, cu elementele electropozitive, formează combinaţii ionice, în care elementele
grupei sunt anioni:
XO + e = X e (XO = elementul grupei)
Ionizarea atomului de halogen este un proces exoterm. De aceea combinaţiile ionice ale
halogeniIor sunt deosebit de stabile, ca de exemplu NaCI.
Atomii elementelor acestei grupe îşi pot completa octetul lor şi prin formarea unei
legături covalente prin participarea electronului p necuplat din stratul electronic exterior.
Asemenea legături sunt formate cu elemente slab electronegative. Între aceste două tipuri de
legături există şi combinaţii intermediare, cum sunt hidracizii, HX.
Cu excepţia fluorului, halogenii pot forma compuşi tri-, penta- şi heptaco-valenţi în care
au stări de oxidare' pozitive. Aceasta se explică prin posibilitatea atomilor de clor, brom şi iod de
a participa cu orbitali d la formarea unor legături.
Fluorul , ca cel mai electronegativ element, nu poate forma combinaţii în care să aibă
stări de oxidare pozitivă. (In combinaţiile lui, are numai starea de oxidare -1.)
Page 2 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
Poziţia aparte pe care o ocupă fluorul faţă de congenerii lui la formarea unor compuşi în
care halogenul manifestă stări de oxidare pozitivă este o consecinţă a structurii atomilor
halogenilor.
La atomul de fIuor, între stratul de valenţă şi nucleu există un singur strat electronic
format din doi electroni. Ecranarea elctronilor de valenţă produsă de acest unic strat electronic
interior este slabă şi ca urmare, electronii de valenţă sunt puternic atraşi de nucleu, de unde raza
mică a atomului de fluor şi deci energia mică a orbitalilor s şi p din stratul de valenţă. Cum în
stratul n = 2 nu există orbitali d, iar diferenţa de energie între orbitalii s şi p din acest strat şi
orbitalii d din stratul n =3 este mult prea mare, nu este posibilă o promovare de electroni în
aceşti orbitali d, deci formare de orbitali hibridizaţi în care intervin orbltali d.
La congenerii fIuorului, atracţia nucleului asupra electronilor de valenţă este slăbită din
cauza ecranării acestora de către mai multe straturi electronice interioare. Ca urmare, electronii
de valenţă sunt mai puţin puternic reţinuţi. In plus, de la n= 3, stratul electronic de valenţă are şi
orbitali d în acelaşi strat. Diferenţa de energie între orbitalii s şi p şi orbitalii d fiind mai mică
decît la fIuor, este posibilă formarea de orbitali hibridizaţi cu implicare de orbitali d, cum si
formarea de legături π(p,d).
La atomul de iod, la care ecranarea electronilor de valenţă cauzată de straturile
electronice interioare este foarte mare, şi deci raza atomică este foarte mare, formarea legăturilor
π(p,d) nu se mai poate realiza decât în măsură redusă.
Halogenii cu stări de oxidare formal pozitive apar în complecşi. În aceşti complecşi
numerele de coordinare variază de Ia 2 1a 7. Complecşii sunt formaţi fie cu oxigen, fie cu un alt
halogen mai negativ; ei pot fi ioni, ca de exemplu : ClO2, ClO3, ClO4 sau molecule neutre, ca de
exemplu ClF3 sau IF7 .
Numarul maxim de oxidare, +7, este realizat mai greu la iod decât la clor. Astfel, oxidul
cel mai stabil al iodulul nu este I2O7, ci I2O5 , în timp ce la clor singurul oxid stabil este C12O7; tot
aşa, periodaţii IO4 sunt mai puţinstabili decât iodaţii, pe când percloraţii, ClO 4, sunt mai stabili
decât cloraţii ClO3.
Culoarea haIogeniIor, se închide de la galben deschis (în cazu fIuoruIui) la roşu-violet
(în cazul iodului). Intensificarea culorii elementelor (şi a compuşilor lor covalenţi) cu creşterea
mărimii atomilor se datoreşte unei deplasări progresive a benzilor de absorbţie electronică spre
Iungimi de undă mai mari în spectrul de absorbţie.
HaIogenii, în special fluorul, sunt foarte reactivi ; reactivitatea scade de la fIuor la iod.
Reaetivitatea mare a fluorului se datoreşt legăturii σ slabe F-F, cauzată de repulsia dintre
Page 3 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
electronii neparticipanţi. Legătura mai puternică X-X în Cl2 şi Br2, chiar în I2, este datorită
formării şi a unei legături π(p,d) prin participarea orbitalilor p şi d, care stabilizează molecula de
halogen.
Halogenii au caracter nemetalic pronunţat. Din cauza afinităţii pentru electron, atomii de
halogen se pot combina mai ales cu atomii metalelor alcaline, de la care captează unicul electron
de valenţă, formînd combinaţii cu caracter tipic de sare. De aici şi numele de halogeni (în limba
greacă = "generator de sare") dat acestor elemente.
Afinitatea pentru electron a halogenilor scade de la fIuor la iod. (ionul de fIuor avînd raza
mai mică, electronii exteriori sunt mai apropiaţi de nucleu, decât atraşi mai puternic.).
Din cauza caracterului puternic electronegativ, halogenii sunt oxidanţi foarte energici.
Halogenii sunt solubili în apă. În soluţie, însă, se găsesc alte specii de decât moleculele
de halogen, datorită unei reacţii de solvatare, care se produce foarte repede.
1.1 Fluorul, F
Page 4 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
Florul este cel mai reactiv dintre elementele cunoscute. El se combină direct cu
hidrogenul cu formare de acid fluorhidric. La rece reacţia este foarte lentă; ea devine foarte
rapidă şi chiar violentă la temperaturi foarte înalte. De asemenea se combină direct cu bromul,
iodul, sulful, fosforul, arsenul, carbonul, iliciul, etc. (cu excepţia oxigenului şi azotului) şi cu
toate metalele; reacţia se desfăşoară în funcţie de temperatura şi de reactivitatea elementului
(aurul şi platina sunt atacate de fluor numai la temperatură înaltă). De asemenea se combină cu
unele gaze rare.
Fluorul reacţioneaza cu acidul clorhidric si cu clorurile, punând în libertate clor:
2Cl + F2 → 2F + Cl2
Din cauza tendinţei de a se combina cu hidrogenul, fluorul îl scoate din substanţele
compuse, formând acid fluorhidric. De aceea, el descompune apa, punând oxigen în libertate:
2H2O + 2F2 → 4HF + O2
Substanţele organice, ca alcoolul, eterul, benzina, se aprind în contact cu fluorul.
Reactivitatea mare a fluorului este atribuită în parte energiei de disociere mici a legăturii F-F în
molecula de fluor. Datorită dimensiunii excepţional de mici a atomului de fluor (raza atomică
0,057 nm) electronul acceptat pentru a completa octetul cauzează o creştere foarte mare a
energiei de respingere la electronii din stratul de va1enţă. Energia de disociere mică a moleculei
de fluor poate fi deci considerată ca fiind cauzată de interacţiunea între fiecare atom de fluor şi
electronul din legătură, provenit de la celălalt atom de fIuor.
Fluorul este foarte toxic; el produce iritaţii ale căilor respiratorii şi răni pe piele care se
vindecă greu.
Intrebuintări:Fluorul a început să aibă imporfanţă industrială. Sub formă de fIuoruri
metalice este întrebuinţat la prepararea de derivaţi fluoruraţi ai unor hidrocarburi care se
utilizează ca agenţi frigorigeni ("freoni"), dizolvanţi, lubrifianţi etc., la prepararea hexafluorurii
de uraniu, UF6 etc.
1.2 CLO RU L, CI
Răspândire în natură. Clorul este relativ mult răspândit în natura (în compoziţia
litosferei, hidrosferei, intră în proporţie de 0,19%). Liber se găseşte numai ca
urme, în gazele emanate de vulcani. Sub formă combinată este însă foarte
Page 5 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
răspândit, mai ales sub formă de sare gemă (clorura de sodiu, NaCl), silvină
(clorură de potasiu, KCl), sau carnalit (clorură dublă de potasiu şi magneziu,
KCI-MgC12·6H20), care formează zăcăminte.
NaCI+H2SO4→NaHS04+HCI
Fig 28-2
NaHSO4+ NaCl →NaSO4+HCl
Dispozitiv pentru prepararea acidului
clorhidric in laborator:
Reacţia globală care se produce intre clorura de sodiu şi 1.balon 2.dop 3.bec de gaz
4.palnie 5.tub de legatura
acidul sulfuric la temperatura peste 500°C, este: 6.panza m etalica cu azbest
7.vas pentru colectarea acidului
2NaC l+H 2SO 4→2HCl+Na 2SO 4 clorhidric gazoz.
Page 6 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
Prin acest procedeu se obţine un acid clorhidric foarte pur. Acidul clorhidric mai rezultă ca
produs secundar la clorurarea unor compuşi organici
Prepararea soluţiei de acid clorhidric. În mod obişnuit, acidul clorhidric se foloseşte sub
formă. de soluţii concentrate.
Pentru dizolvare se folosesc tuburi de absorbţie din cuarţ în formă de S, aşezate unul
deasupra altuia, formând un turn, în care apa circulă
de sus în jos, întâlnind acidul clorhidric gazos în
contracurent (fig. 28-5). Soluţia de acid clorhidric are
o concentra ţie uzuală de aproximativ 36% HCl
(d=1,19).
Depozitarea si transportul soluţiei de acid
clorhidric se face in damigene de sticla in vase de
Fig 28-5
ceramică sau in rezervoare de oţel căptuşite cu cauciuc sau cu material plastic. Acidul clorhidric
Tuburi de absortie in forma de S, din cuart
gazos se comprima in tuburi de otel. sau metal
Page 7 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
hidrogen.
Acidul clorhidric în soluţie reacţionează cu metalele; reacţia se desfăşoară diferit, funcţie
de potenţialul de oxidare a metalului. Astfel, metalele cu potenţiale de oxidare pozitive (metalele
alcaline şi alcalino-pământoase, zincul fierul, etc.) sunt atacate energic la rece; din reacţie se
dezvoltă hidrogen:
Zn + 2HCl -+ ZnCl2 + H2
Metalele cu potenţiale de oxidare negative reacţionează numai în prezenţă de oxigen:
2Cu + 4HCl + O2→2CuCl2 + 2H2O
Aurul şi platina nu sunt atacate de soluţii de acid clorhidric. Aurul este insă atacat de apa
regală.
Deoarece acidul clorhidric în soluţie reacţionează uşor cu metalele uzuale (Fe, Al, Ni, Sn), el
nu poate fi manipulat în vase metalice.
Acidul clorhidric reacţionează cu oxizii de metale şi cu bazele, formând o clorură si apă :
ZnO + 2HCI→ZnCl2 + H20;
NaOH + HCI → NaCI + H20.
De asemenea reacţionează şi cu diferite săruri, formând cloruri. Astfel, cu azotatul de
argint, AgNO3 se obţine clorura de argint, un precipitat alb, cu aspect brânzos care este insolubil
in acid azotic, dar solubil in soluţie de amoniac, triosulfat si cianura de potasiu.
AgNO 3 +HCl→AgCl +HNO 3
de tablă de oţel care urmează să fie galvanizate. Împreună cu zinc se foloseşte (sub
numele de"apă tare") pentru lipit metale.
În laborator, acidul clorhidric se întrebuinţează la preparare de Cl 2 , H2, H2S, S0 2 etc.
Sărurile acidului clorhidric. Clorurile (sărurile acidului clorhidric) sunt substanţe
solide cristalizate.
Clorurile metalelor a1caline (cu excepţia litiului) şi alcalino-pământoase (cu excepţia
beriliului) formează reţele ionice; cele ale metalelor grele au reţele moleculare în general,
clorurile metalelor se topesc fără descompunere. Ele sunt solubile in apă, cu excepţia
clorurilor de cupru(I), mercur(I), argint(I) şi plumb(II) şi - cu câteva excepţii - sunt
electroliţi tari.
Clorurile nemetalelor hidrolizează cu formare de acid clorhidric şi un oxoacid al
nemetalului:
AsC13 + 3H 2O→As(OH) 3 +3HCl
Clorurile în care nemetalul are covalenţa maximă, cum este CCl 4 , nu hidrolizează.
1.3 Bromul, Br
Page 10 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
încălzeşte; vaporii de brom rezultaţi trec într-un tub în formă de U, răcit cu apă şi gheaţă, în
care se condensează. (Vaporii necondensaţi sunt opriţi de o soluţie de hidroxid de sodiu.)
Prepararea industrialăa bromului se bazează pe proprietatea pe care o are dorul de a
înlocui bromul din compuşii săi. În acest scop, în apa de mare sau în apele rămase de la
extracţia sărurilor minereurilor care conţin bromuri (ape mame) se introduce un curent
de clor:
MgBr 2 + Cl 2 -+ MgCl 2 + Br 2
1.4 Iodul, I
Răspîndire în natură. Iodul este foarte răspândit în natură, dar se găseşte în cantităţi
atât de mici în scoarţa pământului încât extragerea lui este anevoioasă. S u b formă de iodaţi
însoţeşte azotatul de potasiu sau azotatul de sodiu, chiar până la proporţia de 1 %; sub
formă de ioduri însoţeşte, d e o b icclorurile
ei şi bromurile, însă în concentraţie mult mai mică
decât acestea. Cum algele marine extrag iodul din apa de mare, cenuşa lor conţine iod (sub
formă de iodură de potasiu în concentraţie până la 0,4 %). Apele sondelor petroliere conţin
25-60 g I/m 3. Unele ape minerale conţin de asemenea iod.
Şi unele organe animale, ca de exemplu glanda tiroidă şi ficatul unor peşti conţin iod
Page 12 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
(prezenţa iodului în glanda tiroidă are un rol important în funcţio narea normală a
organismului, astfel încât un exces sau o lipsă de iod în organism este cauza unor grave
tulburări).
Preparare. Obţinerea iodului se face prin oxidarea iodurilor, fie prin reducerea
iodaţilor, urmată de oxidare la starea elementară. Metodele aplicate depind de materia primă
care stă la dispoziţie.
În laborator, iodul se poate prepara prin acţiunea dioxidului de mangan asupra unei
ioduri, în prezenţă de acid sulfuric:
2NaI + 3H 2SO 4 + MnO 2 → MnSO 4 + 2NaHSO 4 + 2H 2O + I 2 sau prin tratarea unor
ioduri cu clor:
2NaI + Cl 2 → 2NaCl + I 2
Industrial,iodul se poate extrage din cenuşa algelor marine, unde se găseşte sub formă
de ioduri. Obţinerea iodului din ioduri se face apoi prin tra tare cu clor sau prin încă1zire cu
dioxid de mangan şi acid sulfuric.
Iodul se extrage uneori din apele sondelor petroliere prin tratarea apei de sondă cu un
azotit (de sodiu sau depotasiu), în prezenţa acidului sulfuric; iodul este absorbit de cărbune
activ, din care apoi se extrage.
Cantităţi mari de iod se obţin din apele mame rămase de la extragerea azotatului de
sodiu, unde se găseşte sub formă de iodai de sodiu, NaIO , care se reduce.
a
iod proaspăt preparată şi se agită puternic, după un timp se separă două straturi: un strat inferior
de cloroform, colorat în violet de către iodul extras din soluţia a poasă şi deasupra stratul apos,
decolorat.
Diferite culori date de iod în diverşi coloranţi organici par să fie datorită diferenţei
între forţele de atracţie care există între moleculele de iod şi dizolvant. Coloraţiile violete se
atribuie dizolvării iodului în dizolvanţii respectivi;coloraţiile brune sunt atribuite formării
unor combinaţii moleculare între iod şi moleculele dizolvantului.
Iodul coloreaza pielea şi hârtia în galben; el atacă pluta, din care cauză trebuie
păstrat în vase cu dop de sticlă şlefuit.
Proprietatea caracteristică a iodului este colorarea în albastru intens a unei soluţii reci
de amidon. Dacă în loc de solţie de iod se foloseşte o soluţie de iodură de potasiu, proaspăt
preparată, nu se observă apariţia culorii albastre.
Reacţia cu amidonul foloseşte la identificarea iodului.
Iodul este mai puţin reactiv decât clorul şi bromul, ceea ce rezultă din
electronegativitatea lui mia mică în raport cu ceilalţi halogeni. El se combină mai greu cu
hidrogenul 8numai prin încălzire) :
I2 + H 2 ↔ 2HI
Se combină direct cu sulful, fosforul, arsenul, antimoniul, cum şi cu majoritatea
metalelor. Astfel dacă în apă se amestecă pulbere de zinc cu cristale de iod soluţia obţinută
este incoloră; se formează iodură de zinc, incoloră, care este solubilă în apă.
I2 + Zn → ZnI 2
Iodul nu se combină direct cu oxigenul. El oxideaza hidrogenul sulfurat până la sulf,
sau sulfiţii la sulfaţi:
I2 + H 2S → 2HI + S;
Cu bazele, iodul dă cantitativ IO 3 într-o reacţie similară cu aceea a bro mului.
Vaporii de iod sunt toxici şi produc inflamaţii puternice ale mucoaselor nazale şi ale
ochilor. Sub formă de "tinctură de iod" (o soluţie de iod în alcool 1 :10, stabilizată prin
adaos deKI) are acţiune antiseptică.
Iodul este folosit în industria chimică organică pentru prepararea unor coloranţi.
(curn sunt cei de ftaleină), la prepararea iodoformului, a tincturii de iod, la fabricarea unor
săpunuri medicinale, medicamente etc. De asemenea se foloseşte pentru prepararea unor
săruri necesare în tehnica fotografică.
Page 14 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
1.5 Astatinul, At
2. Obţinerea halogenilor
3. Structura halogenilor
X0+e-→X-
Asa se explica marea tendinta de a se combina cu atomii elementelor alcaline, de la care
capteaza unicul electron ns1 rezultand compusi foarte stabili cu caracter de sare, de unde deriva si
numele lor(halogen-generator de sare, in limba greaca). Tendinta de captare a electronului,
afinitatea electronica a potentialului de ionizare, scad in grupa odata cu cresterea numarului
atomic Z. Totodata, atomii halogenilor isi pot completa octetul si in alte moduri :
• prin formarea unei legaturi covalente σ, fapt pentru care in conditii normale ei se gasesc
sub forma de molecule diatomice X2 in urma cuplarii electronilor p singulari din stratul
exterior al atomilor de halogeni ;
• prin formarea unei legaturi covalente σ cu alte elemente electronegative (C, Si, P ,As, O,
S si B) sau cu metale in stari de oxidare superioare : Sn(IV), Pb(IV),V(V),Cr(VI), U(VI)
etc.
Daca molecula de fluor se realizeaza numai printr-o legatura σ, celelalte molecule de
halogeni se stabilizeaza printr-o legatura suplimentara π(pd), prin intrepatrunderea unui orbital d
vacant de la unul din atomii de halogen, cu un orbital p ocupat cu doi electroni de la celalalt
atom de halogen.
4. Proprietăţi fizice
Fluorul primul element al grupei si cel mai electronegativ dintre toate elementele
cunoscute se deosebeste de ceilalti halogeni si prin faptul ca poate forma combinatii numai in
stare de oxidare 1-fara a poseda combinatii si in stari de oxidare pozitive cuprinse intre 1+ si 7+
cu exceptia bromului care nu depaseste starea de oxidare 5+. Comportarea se datoreste pe de o
parte structurii atomilor de halogen, respectiv efectului de ecranare diferit al electronilor ns2p5 de
catre electronii stratelor interioare, pe de alta, razelor atomice care cresc in ordinea : F<Cl<Br<I.
Astfel la fluor, efectul de ecranare determinat de unicul invelis interior constituit din doi
electroni 1s2 este slab si electronii exteriori sunt puternic atrasi de nucleu, determinand totodata
si un volum si raza atomica mica. La omologii sai, efectul de ecranare este apreciabil , crescand
in grupa de sus in jos si slabind atractia electronilor exteriori de catre nucleu. Spre deosebire de
fluor la care nu este posibila formarea de orbitali π(pd), ca rezultat al promovarii electronilor din
orbitalii 2s si 2p in orbitalii 3d, acest lucru este realizabil la clor si brom. In cazul atomului de
iod efectul de ecranare fiind mai pronuntat, iar raza atomica foarte mare ,aparitia de legaturi
π(pd) este nula sau neinsemnata.
Page 16 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
Fluorul si clorul in conditii normale sunt gaze constituite din molecule diatomoce F 2
si Cl2 de culoare slab galbuie respectiv galben-verzuie, cu miros caracteristic, patrunzator si
iritant care reaminteste ozonul, extrem de toxic si corosiv in cazul fluorului, puternic intepator,
sufocant si otravitor in cazul clorului. Fiind mai grele decat aerul, mai ales clorul pot fi culese in
vase tinute cu gura in sus.
Fluorul se lichefiaza greu (-188 0C), trecand intr-un lichid galben-deschis (D+1,1),
diamagnetic ce nu ataca sticla in stare perfect uscata. Clorul se lichefiaza usor la -34,050C
rezultand un lichid galben-verzui (D=1,65) neionizant , conservabil in cilindri si cisterne de otel
pe care nu le ataca. Prin racire la -2230C, fluorul se solidifica, fiind cunoscute doua modificatii
incolore cu punct de transformare -228,50C, iar clorul la -1020C trece sub forma unei substante
cristalizate cu retea moleculara ortorombica. Din cauza lipsei de polaritate a moleculei, clorul se
dizolva putin in apa (3,1 volume clor la un volum de apa la 100C), iar la temperaturi scazute
formeaza un cristalohidrat, in realitate compus de insertie de tipul Cl2x 5,67 H2O.
Bromul este singurul nemetal lichid la temperatura camerei cu p.f.=59.470C. Se
prezinta sub forma unui lichid asociat in molecule diatomice Br2, colorat in rosu-brun ce emite
vapori grei cu miros puternic, neplacut, sufocant, iritant si toxic, de asemenea de culoare rosie-
bruna. Se dizolva 0,21 moli/l respectiv 3,36 g/100 g H2O, iar la temperaturi scazute formeaza un
clatrat de tipul Br2x 5,67 H2O. La -7,250C se solidifica sub forma unor ace colorate in rosu-
carmin cu aspect metalic, cristalizate in sistemul ortorombic, izomorfe cu cele de clor si iod.
Iodul singurul halogen in stare solida la temperatura ordinara, se prezinta sub forma
unor foite sau placi lucioase cu aspect metalic de culoare violet-cenusie, aproape neagra,
cristalizat in prisme ortorombice izomorfe cu cele de brom si clor in stare solida. Este format din
molecule diatomice si are propietati diamagnetice. Avand presiunea mare de vapori, emite vapori
violeti cu miros caracteristic chiar la temperatura camerei sau la slaba incalzire, sublimand
inainte de a se topi. Daca in apa solubilitatea este foarte mica el se dizolva usor in solventii
organici, solutiile rezultate fiind diferit colorate : brune in cazul dizolvantilor care contin functii
oxigenate, azotate sau sulfurate in molecula (alcool, eter, acetona) datorita formarii unor compusi
de aditie si violete sau violet-rosii in cazul dizolvantilor nepolari(CS 2,CCl4, cloroform). In
prezenta amidonului da o coloratie albastra, in urma formarii unui aduct molecular, compus de
incluziune. Iodul elementar coloreaza pielea si hartia in galben iar din cauza ca ataca pluta se
conserva in vase cu dop de sticla slefuit.
Astatinul este un element radioactiv la care cei mai multi radioizotopi sunt α-activi,
210
la unii observandu-se si captura K. Izotopul cu timpul de injumatatire cel mai mare este At
Page 17 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
5. Proprietăţi chimice
Page 18 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
Dintre halogenii fluorul reactioneaza direct si cu unele gaze rare cum sunt Kr, Xe si Rn
la xenon fiind cunoscut si XeCl2, singurul compus de gaz rar cu alt halogen. Datorita diferentei de
electronegativitate, halogenii au capacitatea combinarii intre ei spre a forma compusi
interhalogenici de tipul XYn unde n=1,3,5,7. Desi nu se combina direct cu oxigenul la halogeni
se cunosc un numar mare de oxizi in cazul clorului ajungandu-se pana la starea de oxidare 7+.
Reactioneaza cu metale energetic cu cele puternic electropozitive si formeaza mai ales compusi
in starile de oxidare supoerioara.
Din punct de vedere chimic, halogenii fiind elemente puternic aelectronegative se
dovedesc oxidanti foarte energetici. Datorita acestui character, ei se inlocuiesc in ordinea fluor,
clor, brom, iod din halogenurile ionice:
2 MX + F2= X2 + 2 MF; X=Cl, Br,I
2 MX + Cl2= X2+2MCl; X=Br, I
2 MI +Br2 =I2 +2MBr
In cadrul combinatiilor oxigenate halogenii se inlocuiesc in ordine inversa de exemplu:
2KClO3 + I2= Cl2 + 2KIO
Cu apa halogenii reactioneaza diferit: astfel fluorul o descompune cu degajare de oxigen:
F2 + H2O = 2HF+1/2 O2 ∆H= -347,49 Kj
pe cand clorul si bromul mai intai formeaza apa de clor (amestec de HCl si HClO) respectiv apa
de brom (amestec de HBr si HBrO) care ulterior se decompun cu degajare de oxigen, reactia
fiind catalizata de lumina solara :
X2+H2O→← HX+HXO ; X=Cl, Br
HXO →HX+ ½ O2
Apa de brom constituie un oxidant mai slab decat apa de clor. Iodul reactioneaza cu apa
numai in mediu alcalin in urma unui proces complex cand mai intai moleculele de iod se dismuta
si apoi formeaza acidul hipoiodos HIO nestabil si disociat :
I2→← I++I- ; I++I-+H++HO-→← HIO+ I-+H+
Hidrogenul sulfurat este oxidat de Cl2, Br2, si I2 la sulf elementar
H2S+X2=S+2HX ; X=Cl, Br, I
Fluorul si clorul aditioneaza dioxid de sulf rezultand difluorura de sulfuril SO2F2
respectiv diclorura de sulfuril SO2Cl2 :
SO2+X2=SO2X2 ; X=F, Cl
In cazul bromului reactia are loc numai in prezenta apei si in mod reversibil:
SO2+Br2+2H2O→← 2HBr+H2SO4
Page 19 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
6. Utilizări
Page 20 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
superioare ale multor elemente. (Au fost obţinuţi compuşi ai xenonului şi kriptonului cu
fluorul.)
Bromul şi iodul se întrebuinţează la producerea coloranţilor sintetici şi a
medicamentelor. Soluţia de 10% de iod în alcool etilic se numeşte tinctură de iod şi se
aplică la dezinfectarea rănilor. Pe bază de iod s-au obţinut preparate cu proprietăţi
bactericide, care se întrebuinţează în medicină şi în industria alimentară.
Bibliografie
Page 21 of 22
Halogenii – Grupa a VII-a din Sistemul Periodic
1
Proiect Inspirat din Cartile de Chimie Organica
Chimie Generala
Page 22 of 22