GRUPA a 15 - a

Azot N [He]2s2p3 3-, 3+, 5+

Fosfor P [Ne]3s2p3 3-, 3+, 5+
Arseniu As [Ar]3d104s2p3 3-, 3+, 5+
Stibiu Sb [Kr]4d105s2p3 3-, 3+, 5+
Bismut Bi [Xe]4f145d106s2p3 3-, 3+, 5+
 Caracterizare generală
◼ configurația electronică exterioară: ns2p3
◼ familie neomogenă de elemente, importantă mai
ales prin cele două "elemente ale vieții"
◼ Azotul (N)
 element ce intră în compoziția proteinelor
(și enzimelor)
◼ Fosforul (împreună cu N)
 element esențial existent atât în țesuturile
nervoase, citoplasma celulei cât și în oase
◼ afinitatea pentru electroni atinge valori relativ pronunțate fapt
demonstrat de:
 formarea ionilor negativi în starea de oxidare 3- (N3-, P3-, As3-)
 Stabilitatea acestor ioni numai în rețelele cristaline ale
nitrurilor, fosfurilor și arsenurilor
◼ electronegativitatea este mare la azot (N = 3,07) și scade
important la fosfor (P = 2,1). Ca urmare:
 electronegativitatea mai mică a elementelor grupei a 15a și
înalta polarizabilitate a anionilor X3- (relativi mari) determină
imposibilitatea formării unor anioni simpli stabili
 caracterul metalic:
◼ se intensifică odată cu creșterea numărului atomic (Z)
◼ crește în grupă de la N la Bi – așa se explică existența unor
forme metalice gri la As și Bi, pe lângă cele cubic
tetraedrice galbene ale As4 și Sb4
Potențialele de ionizare de ordinul I au valori mari.
▪ Aceste elemente pierd greu electroni pt. a forma
ioni pozitivi.
▪ Azotul și fosforul formează combinații covalente
◼ ionii în starea de oxidare
5+ nu există în mod sigur
nici la Bi
◼ ionii în starea de oxidare
3+ se formează cu mare
probabilitate doar în unii
compuși solizi ai Sb și Bi
◼ Raza atomică și raza van der Vaals prezintă variații
regulate funcție de numărul atomic Z

◼ tendința de încatenare a elementelor din grupa a 15-a

este scăzută. În stare gazoasă există moleculele As4, Sb4,
Bi2, în stare solidă se pot forma cristale mixte As - Sb
sau Sb - Bi
 Stările de oxidare
◼ sunt cuprinse în intervalul:
– III și +V
◼ cea mai stabilă stare de
oxidare a N este – III; în
celelalte stări de oxidare
pozitive 0 - V azotul tinde
să disproporționeze;
◼ în soluție acidă cea mai
instabilă stare de oxidare a
azotului este – I
Diagrama energiei libere de
oxidare pt. elementele grupei a 15a
 Potențialele redox
 sunt caracteristice procesului : X + 3e- → X3-
 Au valori mici și descresc odată cu numărul atomic; aceste
elemente sunt considerate oxidanți foarte slabi
◼ Considerand valorile G0 ca o măsură a stabilității
termodinamice, la pH=0 se constată o stabilitate foarte mare
a moleculei de azot comparativ cu a celorlalți compuși,
stabilitate depășită numai de ionul amoniu (NH4+);
N2 + 8H+ + 6e-  2NH4+ G0 = - 158 KJ/mol
◼ Compușii caracterizați printr-o valoare pozitivă a G0, au
tendință mare de disproporționare;
 compușii NH2OH, H2N2O2, N2H4 sunt predominant
reducători
 compușii HNO2, N2O4, HNO3 sunt predominant oxidanți
◼ Compușii fosforului sunt mult mai stabili comparativ
cu fosforul elementar, excepție fac difosfina (P2H4) și
fosfina (PH3) mai instabile.
◼ în mediu acid (pH=0) fosforul are tendința de a
disproporționa:
P4 + 6H2O  PH3 + 3H3PO2 G0 = -128 kJ/mol,
◼ în mediu bazic (pH=14) are loc reacția:
P4+ 3OH- + 3H2O  3H3PO2 + PH3 G0 = 336 kJ/mol
◼ Aceste reacții sunt urmate de disproporționarea
acidului hipofosforos:
3H3PO2  2H3PO3 + PH3 G0 = - 127 kJ/mol
4H3PO3  PH3 + 3H3PO4 G0 = 4 kJ/mol
◼ compușii în care aceste elemente se află în stare de oxidare
negativă sunt agenți reducători
◼ ordinea tăriei reducătoare în starea de oxidare –III este:
BiH3 > AsH3 > SbH3 > PH3 > NH3
◼ Compușii cu starea de oxidare +III (ex. HOXO sau (HO)3X)
au caracter acid (dacă X = N, P), amfoter (dacă X = As, Sb)
sau bazic (dacă X = Bi).
◼ Aceasta comportare se poate explica prin compararea tăriei
legăturii X - OH cu cea a legăturii H - O.
 Dacă legătura HO - X este mai puternică decât legătura
H - O preferențial se va rupe legătura H - O
H – OXO + H2O  H3O+ + XO2- X = N, P
 Dacă H - O este mai puternică decât HO - X (elementele
cu electronegativitate mică) va avea loc reacția:
HO – XO → OH- + XO+ X = Bi
◼ Compușii amfoteri
cele două legături au tării comparabile și sunt
posibile transformările:
H3O+ + XO2 - HOXO HO- + XO+
în exces de acid, echilibrul se deplasează în
sensul formării ionilor XO+
în exces de bază, echilibrul se deplasează în
sensul formării ionilor XO2-
◼ Comportarea ca bază este specifică Sb și Bi ceea
ce explică existența unor specii SbO+ și BiO+ în
compuși ca SbOCl, (BiO)2SO4 și BiOCl
◼ Speciile cu starea de oxidare V sunt agenți
oxidanți puternici, cu excepția compușilor
fosforului.
◼ HNO3, Bi2O5, As2O5, Sb2O5 sunt reduși cu
ușurință până la starea de oxidare III.
◼ în soluție acidă, ordinea tăriilor oxidante ale
speciilor aflate în starea de oxidare V, este
urmățoarea:
Bi > N > Sb  As >> P
Stare naturală
Azotul
◼ se găsește în natură
în stare liberă
◼ în aer se află în proporție de 78,03%
în stare combinată sub formă de
azotați
◼salpetru de Chile - NaNO3
◼salpetru de India - KNO3
◼în proteinele din țesuturile vii
 Fosforul
◼ apare în natură sub formă de compuși ai
acidului ortofosforic:
 apatit 3Ca3(PO4)2Ca(F,Cl)2 mineral format
din cationi Ca2+ și anioni fosfat (PO43-),
fluorură (F-) sau clorură (Cl-)
 hidroxi-apatită - Ca3(PO4)2Ca(OH)2
 carbonato-apatită, Ca3(PO4)2Ca(HCO3)2(OH)
◼ Zăcăminte importante de fosfor se găsesc în
SUA, Maroc, Vietnam, Nordul Africii
 Arsenul
◼ are o răspândire mică
◼ se găsește sub formă de sulfuri ce
însoțesc mineralele de Cu, Sn, Pb.
◼ cele mai cunoscute sulfuri sunt:
 realgarul - As2S2
 auripigmentul - As2S3
 mispichelul - FeAsS
 Metode de obținere
Azotul
◼ se obține industrial prin distilarea fracționată a aerului lichid
 se bazează pe condensări și detente succesive ale aerului ceea ce
determină o scădere suficientă a temperaturii strict necesare
lichefierii acestuia.
 aerul lichefiat este trimis în coloana de rectificare fiind introdus în
zona de mijloc a acesteia
 la partea superioară a coloanei se separă lichidul cu temp. de
fierbere mai mică - azotul - iar la bază, lichidul mai puțin volatil,
oxigenul (p.f.= - 183°C).
 urmele de O, care mai rămân în N, se îndepărtează prin trecerea
peste cupru incandescent
2Cu + O2 → 2CuO
Distilarea fracționată a
aerului lichid
 În laborator, azotul se obține prin:
1. încălzirea unei soluții concentrate de
clorură de amoniu și azotit de sodiu:
NH4Cl + NaNO2 ⎯→ NaCl + NH4NO2

N2 2H2O
2. descompunerea termică a azidei de sodiu:
2NaN3 ⎯→ 2Na + 3N2
 Metode de obținere
Fosforul
◼ Industrial fosforul elementar se obține prin
reducerea rocilor fosfatice cu cărbune, în
cuptoare electrice, la temperatură și în prezență
de silice (SiO2):
2Ca3(PO4)2+6SiO2+10C → P4 +6CaSiO3 + 10CO
◼ fosforul se volatilizează sub formă de molecule
P4 apoi este condensat sub apă
◼ se obține fosforul alb.
 Metode de obținere

◼ Arseniul și stibiul se obțin prin reducerea

cu carbon a oxizilor rezultați la prăjirea
sulfurilor
As4O6 + 3C ⎯→ 4As + 3CO2
Sb2O3 + 3C ⎯→ 2Sb + 3CO
◼ Arseniul rezultă și ca produs secundar la
obținerea Cu, Sn sau Ni.
 Proprietăți fizice
Azotul
◼ gaz incolor, inodor, insipid
◼ are solubilitate redusă în apă (23,2 cm3 N2 /1000
mL apă)
◼ nu întreține arderea
◼ molecula de azot este formată din doi atomi legați
prin covalență triplă; legătura este foarte
puternică, disocierea azotului molecular fiind un
proces endoterm:
N2(g) → 2N(g) H = 945 KJ/mol
 Proprietăți fizice
Fosforul
◼ prezintă alotropie; se cunosc următoarele
forme:
Fosfor alb alb
Fosfor roșu
Fosfor violet brun (P 2)
Fosfor negru sticlos

rosu negru
Proprietăți fizice
Fosforul alb, în stare solidă și lichidă
 este alcătuit din molecule tetraatomice (P4) cu simetrie
tetraedrică
 molecule sunt unite prin forțe van der Waals.
 lungimea legăturilor P - P = 221 pm
 unghiurile dintre legături sunt de 600
 în moleculele P4 alb există o tensiune internă, ceea ce
explică reactivitatea ridicată a moleculei de fosfor alb.
 este toxic
 are un miros neplăcut (asemănător usturoiului)
 se prezintă sub forma unei mase alb-gălbuie de
consistența cerii
 este insolubil în apă, alcool dar este solubil în CS2, eter,
benzen.
 Fosforul roșu
◼ se obține prin încălzireafosforului
alb la 4000C, în prezența luminii.
◼ structura posibilă a fosforului roșu
este alcătuită din două tuburi
tetragonale unite între ele printr-
un atom de fosfor.
◼ are densitatea 2,31 g/cm3
◼ insolubil în sulfură de carbon (CS2)
◼ nu are miros
◼ nu este toxic
◼ temperatura de sublimare la
presiune atmosferică este de 699K
 Proprietăți fizice
Fosfor negru
◼ forma alotropică cea mai
stabilă termodinamic
◼ se obține din fosfor alb la
temperatură și presiune înaltă
în prezența catalizatorilor.
◼ este dur și casant
◼ insolubil în sulfură de carbon
CS2
◼ prezintă o reactivitate mai
mare decât fosforul roșu.
Alotropia fosforului
 Proprietăți fizice
◼ Arseniul și stibiul (gri în stare metalică)
prezintă fiecare două forme cristaline:
forma galbenă, cubică, solubilă în CS2
formată din unități structurale tetraedrice
As4, Sb4 similare fosforului;
forma neagră, similară cu a fosforului,
metastabilă și care la 250 - 4000C se
transformă într-o formă bună conducătoare
de căldură și electricitate.
 Proprietăți fizice
Stibiul și bismutul
◼ se diferențiază de adevăratele metale prin
conductibilitatea lor electrică mai slabă în stare
solidă decât în stare lichidă
◼ la bismut, conductanța solidului este doar 0,48
din cea a lichidului
◼ bismutul are cea mai slabă conductibilitate
electrică dintre toate metalele.
◼ în stare gazoasă arseniul, stibiul și bismutul
formează molecule: As4, Sb4, Bi2
 Proprietăți chimice
Chimia azotului și fosforului este dominată de tendința
atomilor de a dobândi configurație stabilă de octet, proces
care poate fi realizat prin următoarele moduri:
◼ captare de electroni cu formarea anionilor X3-, proces mai
des întâlnit la azot la formarea azoturile alcaline (Na3N,
K3N);
◼ formarea de legături covalente prin punere în comun de
electroni; în moleculele de NH3 și PH3 apar legături simple ,
iar în azotul molecular N2, în azocompuși - N = N - sau în
nitrocombinații - NO2, apar legături duble  și ;
◼ formarea de compuși prin captare și punere în comun de
electroni ca în ionii amidă NH2- și imidă NH2-.
◼ formare de covalențe coordinative –ex. în speciile cu simetrie
tetraedrică: NH4+, PH4+, R4N+ sau R4P+.
 Proprietăți chimice
◼ Legăturile de tip  se pot realiza și de către omologii
superiori ai azotului fie
 cu alți atomi – O, S, N
 în sisteme stabilizate prin conjugare.

◼ atomii elementelor P, As, Sb, Bi sunt mai voluminoși și

ca urmare după formarea legăturii  nu mai permit o
întrepătrundere suficientă a orbitalilor p pentru
realizarea unei legături stabile.
◼ se pot forma legături duble – P= P –, – As = As – sau
triple P  P numai în prezența unor substituienți
voluminoși și prin realizarea sistemelor conjugate
 Elementele din grupa a 15-a formează oxoacizi în toate
stările de oxidare posibile
Starea de N P As Sb
oxidare
V acid azotic acid ortofosforic acid ortoarsenic acid stibic
HNO3 H3PO4 H3AsO4 HSb(OH)6
acid pirofosforic
H4P2O7
III acid azotos acid fosforos acid arsenios
HNO2 H2(HPO3) H3AsO3
sau As2O3xH2O
I acid hipoazotos acid hipofosforos
H2 N 2 O2 H(H2PO2)
1/3 acid azothidric
HN3
Proprietăți chimice
Azotul
Proprietăți chimice Fosfor
H2 O
PH3 P 4 O6 H3PO4
P4O10 H3PO3
H2 5O2
PX3
X2
H2SO4
PX5
H2S+H3PO4 P4
H2O OH- la fierbere

PH4Br
Nemetale acizi PH4Cl
PH3
P4S3 S Metale
tari (PH4)2SO4
P4S5 t0C
P4S10
Fosfuri
M3IP
Proprietăți chimice
NH4Cl + N2
2+
[Cu(NH 3)4] Cl2 N2 + H2O
Cu2+ O2

+ - HA O2
NH4 A NH 3 o
NO + H 2O
Pt; 1000 C
CuO
Na

Cu + N 2 + H2O NaNH 2 + H2

N2 + 3H2
Proprietăți chimice
Proprietăți chimice As, Sb, Bi
H3AsO3, Sb4O6, Bi3+ As4O6, Sb4O6, Bi2O3
H3AsO5, Sb2O5,
MX3 MX5
O2
HNO3 M
AsO3-
+ H2 OH- H
M (As, Sb, Bi) 2 H3As, H3Sb
Na +
S
H
Na3M M2S3
H3AsO3, Sb3+, Bi3+
 Întrebuințări
◼ Azotul lichid
 se folosește pentru obținerea unor temperaturi
joase necesare în anumite tratamente termice
 asigură nitrurarea superficială a oțelului sau a
fontei, tratament ce se realizează pentru
creșterea rezistenței la uzură și la coroziune a
stratului superficial.
◼ Azotul molecular se utilizează:
 în sinteza amoniacului
 74% din producția mondială de azot se folosește
la prepararea îngrășămintelor chimice
Fosforul se utilizează:
 în industria chibriturilor
 la fabricarea unor derivați clorurați
organo-fosforici (pesticide)
 medicamente
 agenți de flotație
 antioxidanți
 fabricarea îngrășămintelor
Arseniul se utilizează:

◼ la obținerea unor aliaje mărind duritate

acestora
◼ la fabricarea unor sticle speciale
◼ la fabricarea unor pesticide.