Metode spectrometrice de analiză

 înainte de începutul secolului XX - gravimetrie sau titrimetrie

 limitare la analiza elementelor majore şi minore
 analize cantitative ale analiţilor la nivel de urme
 colorimetrie - exemplu al unei metode spectroscopice de analiză
 metoda Nessler pentru determinarea amoniacului - 1856
 la sfaristul sec XIX spectroscopia era limitata de
 absorbţie, emisie
 împrăştierea radiaţiei electromagnetice în domeniul vizibil, ultraviolet
şi infraroşu
 în secolul al XX - spectroscopia a fost extinsă pentru a include alte forme
de radiaţii electromagnetice (spectroscopie fotonică) - raze X, microunde,
unde radio, particule energetice - electroni şi ioni
 Radiaţia electromagnetică

 radiaţia electromagnetică (lumina)

 este o formă de energie care posedă atât proprietăţi de undă cât
şi proprietăţi de particulă
 proprietatile optice ale radiatiei electromagnetice – ex difractia
– sunt explicate considerand lumina ca si unda
 multe interactii dintre radiatia electromagnetica si materie – ex
absorbtia, emisia – sunt descrise tratand lumina ca si particula
sau foton
 natura exacta a radiatiei electromegnetice ramane neclara
 inca de la dezvoltarea mecanicii cuantice la inceputul
secolului XX
 Radiaţia electromagnetică

 constă în câmpuri electrice și magnetice oscilante care se propagă prin spațiu

de-a lungul unei căi liniare și cu o viteză constantă.
 in vid, radiația electromagnetică se deplasează la viteza luminii, c, care este de
2.99792 x108 m / s.
 radiațiile electromagnetice se deplasează printr-un mediu diferit de un vid cu o
viteză mai mică decât viteza luminii într-un vid.
 diferența dintre v și c este suficient de mică (<0,1%) încât viteza luminii la trei
cifre semnificative, 3,00 x 108 m / s, este suficient de precisă pentru majoritatea
scopurilor.
 Natura radiaţiei electromagnetice

o caracterul de undă al luminii a fost stabilit pe baza studiilor lui J.C. Maxwell
în 1873
o prin deplasarea unei sarcini electrice înainte şi înapoi în mod alternativ, se
produc unde electromagnetice care au aceleaşi proprietăţi ca şi lumina.
o experimentele lui Hertz au confirmat această ipoteză
o are o componentă electrică şi una magnetică
o care oscilează în planuri perpendiculare una faţă de alta şi
perpendicular pe direcţia de propagare a radiaţiei
 Natura radiaţiei electromagnetice

o lungimea de undă λ - distanţa dintre două puncte de maxim apropiate, de pe

curbă
o frecvenţa  - numărul de unităţi de lungimi de undă ce trec printr-un anumit
punct în unitatea de timp,
o A - amplitudinea maxima
o intensitatea I - definită ca energia care trece prin unitatea de suprafaţă în
unitatea de timp şi este legată de amplitudinea undei electromagnetice
2
A c
I
8π
 Natura radiaţiei electromagnetice
 numărul de undă - reprezintă numărul de lungimi de undă pe centimetru, se
exprimă în cm-1

 lumina este emisă sub formă de cuante de energie luminoasă sau fotoni
 energia fiecărui foton este proporţională cu frecvenţa radiaţiei

 o cuantă cu frecvenţă mică, deci cu lungime de undă mare, are energie mică
 o cuantă cu frecvenţă mare şi lungime de undă mică se caracterizează prin
energie mare
 o radiaţie care are o singură lungime de undă se numeşte radiaţie
monocromatică.
 Clasificarea metodelor spectrometrice
o după de natura fenomenelor de emisie sau absorbţie de radiaţie, după cum producerea acestor
fenomene se realizează la nivel atomic sau molecular, şi după domeniul lungimilor de undă al
radiaţiei electromagnetice în care se produc aceste fenomene
o metode optice de absorbţie (în UV, Viz şi IR);

o metode optice de emisie

o în UV,
o viz,
o cu raze X,
o de fluorescenţă;
o metode de difuzie

o nefelometrice,
o turbidimetrice;
o de difracţie

o cu raze x,
o electroni,
o neutroni.
 Metode spectrometrice de analiză
 se caracterizează prin natura interacţiunii sistemului de analizat (atomi
sau molecule) cu energia excitantă, cât şi prin modul de observare a
fenomenelor optice rezultate
 ambele caracteristici depind, în mare măsură de natura semnalului de
intrare
 la interacţiunea sistemului cu energia incidentă, o parte din aceasta este
absorbită de catre sistem
 X + energie → X*
 X* → X + energie

 inaintea interacţiunii, sistemul se află pe un nivel de energie scăzut, numit

nivel energetic fundamental
 după absorbţie de energie, specia absorbantă trece într-o stare energetică
superioară numită stare excitată
 Spectre de absorbţie şi de emisie
o spectru de absorbţie - când sistemul de studiat absoarbe radiaţii
electromagnetice şi trece de la starea energetică fundamentală la o stare
excitată
o molecule şi ioni moleculari
o spectrele de emisie corespund pentru sistemul excitat prin revenire la
starea fundamentală
o atomi şi molecule mici
o absorbţia unui foton urmată de emisie – fotochemiluminiscenţă
o fenomenul care apare în urma unei reacţii chimice - chemiluminiscenţă

E E*

absorbtie emisie

Eo
Spectrul de absorbţie UV- VIZ
al albastrului de bromtimol

• spectrele pentru metiltetrahidrofolat şi metiltransferază

• amestec de metiltetrahidrofolat şi metiltransferază
• enzima nu mai este fluorescentă
• fotoluminiscenta metiltetrahidrofolatului este
sporită
Curba de etalonare
 Spectre moleculare şi atomice

• tranziţia electronică necesită cea mai

mare energie
• rotaţia necesită cea mai mică energie

Este posibil ca în cadrul stării electronice

normale (Eo) să existe tranziţii datorate
unor nivele energetice de vibraţii şi de
rotaţii care să corespundă nivelelor de
vibraţii şi rotaţii existente în starea
electronică de excitaţie.

spectrul speciilor moleculare este foarte

larg, sub formă de bandă

spectrul atomic este un spectru de linii

Diagramă pentru energia moleculară
 Tipuri de tranziţii

o in funcţie de energia primită sau eliberată de sistem cu mediul (energie

radiativă sau neradiativă) se disting următoarele tipuri de tranziţii:
o sistemul absoarbe energie radiantă şi ajunge în starea excitată
o revine pe nivelul energetic inferior prin eliberare de energie calorică
o metode optice de absorbţie
o energia incidentă are caracter radiativ
o energia emisă este de natură neradiativă
o sistemul este adus în stare excitată prin absorbţie de energie termică
o revenirea la starea fundamentală se realizează prin eliberarea unui
foton
o metode optice de emisie
o o parte din radiaţia incidentă este difuzată de către particulele sistemului
o metode optice de difuzie
 Tipuri de tranziţii
o sistemul absoarbe energie radiantă şi ajunge în starea energetică excitată
o prin tranziţie neradiativă sistemul pierde o parte din energie
o trece pe un nivel cu energie mai mică a stării excitate
o revine pe nivelul stării fundamentale prin tranziţii radiative
o metode de fluorescenţă
o când sistemul emite radiaţii în urma unei reacţii chimice
o metode de chemiluminiscenţă
o pot să apară modificări şi în fracţiunea de radiaţie nedifuzată sau
neabsorbită
o schimbarea direcţiei sau a vitezei de propagare a radiaţiei
o metode de refracţie
o variaţii provocate în starea de polarizare a radiaţiei incidente
o metode polarimetrice
 Spectrul electromagnetic

Prin spectru electromagnetic se înţeleg radiaţiile de toate

lungimile de undă cuprinse în acest domeniu.
Radiaţiile electromagnetice variază de la radiaţiile , care au
energie mare (λ foarte mici), la undele radio, care au energie foarte
mică (λ foarte mari).
Între domeniile spectrale nu sunt limite nete, ci limite difuze,
fiind o întrepătrundere a acestora, iar fiecărui domeniu spectral îi
corespund interacţii specifice ale radiaţiei cu proba de analizat.
 Domeniile spectrului electromagnetic
Domeniul spectral Lungimea de undă Razele X – sunt generate
Raze X 10-2 – 10-3 cm de tranzitii ale
UV îndepărtat 10-200 nm electronilor aflati pe
UV apropiat 200-400 nm
nivele energetice
inferioare ale atomului
Viz 400-800 nm
IR apropiat 0.75-2,5 m UV- atomi sau molecule
IR mijlociu 2,50-50 m in urma unor tranzitii
IR îndepărtat 50-1000 m
ale electronilor periferici
de pe nivelele superioare
microunde 0,1-100 cm
excitate pe nivelele
unde radio 1-1000 m inferioare

IR – tranzitii energetice
efectuate de atomi in
timpul vibratiei lor in
molecula
Microunde – apar in urma unor tranzitii efectuate de sistemele atomice sau
moleculare intre o stare excitata si una fundamentala
Unde radio – sunt generate de sisteme oscilante
Raze γ – tranzitii energetice ce au loc in nuclee atomice fiind de natura
nucleara

Spectrul electromagnetic / Culorile spectrului vizibil

 Legea fundamentală a absorbţiei radiaţiei

Legea lui Bouguer

o Bouguer -1729 o dacă grosimea stratului absorbant

o Lambert -1760 variază în progresie aritmetică
intensitatea transmisă descreşte în
o Beer -1852.
progresie geometrică

I  I 10  kl
o
 Legea fundamentală a absorbţiei radiaţiei

Legea lui Beer

Legea Bouguer – Lambert
 dependenţa absorbanţei de
 absorbanţa este concentraţie. Această lege
proporţională cu grosimea afirmă că pe măsură ce creşte
stratului absorbant. concentraţia unei soluţii
absorbante, puterea de
I I transmisie a unei lungimi de
T  logT  log A
Io Io undă absorbite descreşte în
mod logaritmic

A  kl log
I
 -k '  c
Io
 Legea fundamentală a absorbţiei radiaţiei

 legea Bouquer - Lambert – Beer

A  kcl
o k - absorbivitate specifică şi se exprimă în L/g.cm.
o concentraţia se exprimă în moli/L, iar l în cm
o k se notează cu  - absorbitivitate molară sau coeficient molar
de absorbţie
o  se va exprima în L/mol.cm.
A  cεl
 Limitările legii Lambert-Beer

 curba de calibrare – o linie dreaptă

 deviaţiile de la liniaritate pot fi:
 fundamentale
 legea este validă doar pentru concentraţii mici ale
analiţilor
 la concentraţii mari particulele individuale din analit
nu mai sunt independente
 interacţiile dintre particule pot schimba valoarea lui 
 chimice
 etaloanele utilizate trebuie să aibă acelaşi pH
 instrumentale
 radiaţie monocromatică
 radiaţia policromatică – deviaţie negativă
 Problema
 O soluţie 0,003 M a unui compus are o absorbanţă de 0,52 la lungimea de
undă pentru care absorbţia este maximă. Să se calculeze absorbtivitatea
molară a compusului dacă grosimea stratului parcurs de radiaţie este 1,0
cm.
l×c
 Problema
 Un compus are o absorbtivitate molară de 13 200 , la lungimea de
undă pentru care absorbţia este maximă. Când se utilizează o cuvă
pentru care grosimea stratului parcurs de radiaţie este 1,0 cm,
absorbanţa soluţiei compusului respectiv în apă este 0,41. Să se
calculeze concentraţia soluţiei.
Spectrometria de absorbţie moleculară

S M P D I

sursa monocromator celula detector inregistrator

cu proba
de analizat

 Schema bloc a unui spectrometru de absorbţie

 Caracteristicile principale ale părţilor
componente ale unui spectrometru de absorbţie

Domeniul Sursă Monocromator Cuvă Detector

IR - baston de - prismă de LiF, - cuve de NaCl, - termocuplu

silită NaCl, KBr KBr - termorezistenţă
- lampă Nernst -reţea rară - pastilă de
KBr

Vizibil Bec cu filament - prismă de sticlă - cuve de sticlă - celulă

Wolfram - reţea medie fotoelectrică
- fotomultiplicator

UV Lampă de - prismă de cuarţ -cuve de cuarţ - celulă fotoelectrică

hidrogen sau - reţea densă
deuteriu - fotomultiplicator
 Surse de radiaţie
 Lampa Nernst

o semnalul emis cu intensitatea I0 trebuie să

fie o radiaţie continuă în domeniul studiat;
o semnalul emis trebuie să fie stabil;
o să emită un semnal măsurabil în domeniul
studiat.

 Lampa de deuteriu
 Surse de radiaţii electromagnetice
 sunt clasificate
 continue
 emite radiaţii pe un interval larg de lungimi de undă, cu o
variaţie relativ bună în intensitate în funcţie de lungimea de undă
 de linie
 emit radiaţii la anumite lungimi de undă selectate

Spectre de emisie

• pentru o sursă
continuă tipică

• pentru o sursă
tip linie
 Surse de radiaţii electromagnetice

 din cauza lăţimii înguste a unei linii pentru absorbţia atomică, o sursă de radiaţii
continue nu poate fi utilizată
 chiar si cu un monocromator de bună calitate
 lăţimea benzii pentru o sursă continuă este de 100-1000 ori mai mare decât
cea pentru o linie
 puţin din radiaţia provenită de la o sursă continuă este absorbit (Io
aproximativ egal cu I)
 absorbanţa măsurată este efectiv zero
 din acest motiv, spectrometria de absorbţie atomică necesită o sursă de linie
 Monocromator
o este format din:
o fantă de intrare prin care pătrunde radiaţia policromatică de la sursă;
o un colimator cu una sau mai multe lentile convergente sau cu o oglindă
concavă;
o un sistem de dispersie, prismă sau reţea de difracţie care separă radiaţiile
funcţie de lungimea de undă;
o un sistem de focalizare, alcătuit din una sau mai multe lentile convergente
sau o oglindă concavă;
o o fantă de ieşire care izolează banda spectrală dorită, blocând toate
celelalte radiaţii.

S ()  () D

fanta lentila prisma lentila de fanta de

de intrare colimatoare focalizare iesire
 Monocromator
o este utilizat pentru a separa radiaţia policromatică într-o radiaţie
monocromatică
o legea Lambert-Beer se bazează pe o radiaţie monocromatică;
o sensibilitatea măsurătorilor este mărită;
o interferenţele datorate compuşilor secundari sunt micşorate.

 B – fanta de intrare
 C – colimator
 D – reţea de difracţie
 E - oglindă
 F – fanta de ieşire

 Monocromator tip Czerny-Turner

 Interferometru
 un dispozitiv care permite ca toate lungimile de undă ale luminii să fie
măsurate simultan, eliminând nevoia unui selector de lungime de undă.
 în loc de filtrarea sau dispersarea radiaţiilor electromagnetice, un
interferometru permite ca toate lungimile de undă să ajungă la detector
simultan

Schema bloc a unui

interferometru
 Prisma
o funcţionează pe principiul refracţiei.
o lumina albă este separată de prisme în componentele sale prin intermediul
refracţiei.
o dispersia în prismă se bazează pe schimbarea indicelui de refracţie al
materialului prismei în funcţie de lungimea de undă.
 Prisma

 Un spectrometru simplu
bazat pe o prismă

 Se observă diferenţa clară

dintre un spectru în vizibil
obţinut cu o lampă
incandescentă şi cu o lampă în
arc (este un termen general ce
se foloseşte pentru lămpi ce
produc lumină prin arcul
electric – o descărcare electrică)
 Reţele de difracţie
 pot fi prin transmisie sau prin reflexie
 suprafaţa reţelei este puternic reflectorizantă
 prezintă un număr mare de şanţuri (zgârieturi) echidistante (1000-24000 pe
cm)
 prezintă spre deosebire de prisme
o dispersie unghiulară liniară
pentru întreg domeniul de
lungime de undă utilizat, ceea ce
constituie un avantaj.
 pot fi produse cu caracteristici
optime pentru domenii spectrale
specifice  Şanţurile unui compact disc
 Difracţia radiaţiei pot acţiona ca o retea de
de către o reţea  deoarece dispersia se datorează difractie şi produce reflecţii
geometriei reţelei şi nu este o irizante
proprietate a materialului ca în
cazul prismelor.
 Cuve

o să fie confecţionate din substanţe

transparente în domeniul lungimii de
undă analizate.
o grosimea lor trebuie să fie reproductibilă
sau să fie concepute astfel încât grosimea
lor să poată fi determinată cu uşurinţă
o materialele utilizate :
o pentru domeniul UV – cuarţ;
o pentru domeniul Viz – sticlă;
o pentru domeniul IR – NaCl, cristal
de cuarţ
o cuve de forma unei eprubete sau cu fete
plan paralele
o probele pot fi lichide, solide sau gazoase
 În cazul spectrometriei în IR proba analizată poate să fie solidă,
lichidă sau gazoasă.
 O probă de lichid poate fi folosită în stare pură sau introdusă într-o
soluţie.
 Atunci când proba este introdusă într-o cuvă, în care cele două
ferestre de NaCl sunt separate printr-un distanţier, problema
lungimii drumului parcurs de radiaţie nu mai prezintă o
importanţă deosebită.
 În acest caz se poate măsura lungimea distanţierului sau
distanţa dintre cele două ferestre şi se poate considera că
această lungime este reproductibilă.
 În cazul gazelor, lungimea drumului parcurs de radiaţie este
reproductibilă şi se poate controla uşor.
 Probele solide ridică mai multe probleme. Dacă pot fi dizolvate,
soluţia rezultată se poate introduce în cuvele folosite pentru probele
lichide, dar solventul utilizat nu trebuie să aibă vârfuri de absorbanţă
în domeniul de absorbţie al probei solide.
 Dacă proba nu poate fi dizolvată se pot utiliza alte tehnici, ca de
exemplu peletizarea.
 În acest caz un amestec de KBr – probă este presat într-o matriţă
de oţel inoxidabil pe o presă hidraulică. Peleta obţinută trebuie să
fie transparentă. Dimensiunile peletei pot fi măsurate cu uşurinţă
în schimb este dificil să se obţină o grosime de peletă
reproductibilă.
 Pe o placă de NaCl se pun câteva mg de substanţă solidă şi se se
adaugă apoi una sau două picături de ulei mineral. Se plasează
deasupra altă placă de NaCl. Amestecul este astfel întins între cele
două lamele care sunt apoi frecate una de alta până când se
realizează un strat extrem de fin. În acest caz este foarte greu de
măsurat grosimea filmului format. Pentru a obţine un spectru
foarte bun este de dorit ca proba solidă să fie foarte bine mojarată.
 Detectori
 Primul detector pentru spectroscopia optică a fost ochiul uman,
 care, desigur, este limitat atât de precizia, cât și de sensibilitatea
limitată la radiațiile electromagnetice.
 Detectoarele moderne utilizează un traductor sensibil pentru a converti un
semnal format din fotoni într-un semnal electric ușor măsurat.
 În mod ideal, semnalul detectorului, S, ar trebui sa fie o funcție liniară a
puterii radiației electromagnetice, P,
S = kP + D

 unde k este sensibilitatea detectorului

 D este sursa de curent electric atunci când toate radiațiile de la sursă sunt
blocate de detector
 Detectori
 Traductor - un dispozitiv care convertește o proprietate chimică sau fizică,
cum ar fi pH sau intensitatea fotonului, intr-un un semnal electric ușor
măsurat, cum ar fi tensiunea sau curentul.
o de fotoni - conţin o suprafaţă fotosensibilă ce absoarbe radiaţii în UV,
VIZ, IR apropiat, care produc un curent electric proporţional cu
numărul de fotoni ce ajunge la traductor
o termici – IR
o Radiația IR, în general, nu are suficientă energie pentru a
produce un curent măsurabil atunci când se utilizează un
traductor de fotoni.
o Prin urmare, un traductor termic este utilizat pentru
spectroscopia în infraroșu
o Absorbția fotonilor IR de către un traductor termic mărește
temperatura, modificând una sau mai multe proprietăți
caracteristice.
 Traductorul pneumatic
 constă într-un tub mic umplut cu xenon echipat cu o fereastră transparentă
IR la un capăt și o membrană flexibilă la celălalt capăt.

 o suprafata innegrita din tub absoarbe fotonii,

 crescand temperatura
 prin urmare, crescand presiunea gazului.
 presiunea mai mare din tub face ca membrana flexibilă să se miște în
interior și în exterior,
 iar această deplasare este monitorizată pentru a produce un semnal
electric.
 Detectori
o fotomultiplicatorii
o lucrează pe principiul amplificării fotonilor
o fotonul loveşte un fotocatod provocând o
emisie de electroni
o este multiplicată prin lovirea unei serii de
anozi
o rezultatul este o multiplicare electronică
o energia radiantă este transformată în energie
electrică

 fotomultiplicato
r
 Detectori
o fotodetectori bazaţi pe semiconductori
o când semiconductorul absoarbe fotoni
o electronii de valenţă se mişcă în banda de conducţie a
semiconductorului
o produc un curent măsurabil
o prezintă o bună sensibilitate fotometrică
o acoperă un domeniu spectral larg
o un volum mic al dispozitivului
o posibilitatea realizării de sisteme de fotodetecţie multicanal
o plăcile şi filmele fotografice
o au un avantaj specific, deoarece pot integra energie radiantă într-o
perioadă de timp
o este necesar şi echipamentul adecvat pentru developarea plăcilor şi
filmelor
 Detectori

o fotodioda
o materialele semiconductoare bazate pe siliciu prezintă  Fotodetector cu 3 fotodiode
o sensibilitate intrinsecă la radiaţii electromagnetice.
o sensibilitatea este mai bună decât a unei fotocelule,
o dar mai scăzută decât cea a unui fotomultiplicator.
o retea de diode (diode array)
o o reţea liniară de fotodiode ce oferă în acelaşi timp
capacitatea de a detecta radiaţii la mai multe lungimi
de undă
o pot fi adunate într-o gamă liniară 64 - 4096 fotodiode
individuale
o de ex. cu o lăţime de 25 µm /diodă
o o matrice liniară de 2048 fotodiode necesită doar
51,2 mm de spaţiu liniar
 fotodiodă
 Detectori

o celulele fotoelectrice (celula cu strat de

barieră sau celula de PbS, de CdS)
o lucrează pe principiul creşterii
conducţiei, datorită energiei ridicate
ricoşate
o este utilizat în domeniile vizibil,
infraroşu apropiat şi infraroşu.
 Fotocelule de CdS