SPECTROSCOPIA

SPECTROSCOPIA

 se ocupă cu studiul spectrelor obţinute prin diverse metode experimentale.

 În general aceste spectre pot fi de absorbţie sau de emisie. Atât spectrele de emisie, cât şi cele de
absorbţie se pot utiliza în analiza calitativă, deoarece oferă informaţii privind substanţele emiţătoare sau
absorbante.
 Cunoaşterea intensităţii liniilor spectrale, sau a benzilor, permite o analiză cantitativă.

 Spectroscopia oferă răspunsuri la întrebările privind structura atomo-moleculară.

SPECTROSCOPIA

 poate fi împărţită în mai multe ramuri, în funcţie de lungimea de undă a radiaţiei electromagnetice din
spectrul considerat.
 În funcţie de tipul tranziţiei implicate în procesul de emisie sau absorbţie vorbim despre spectroscopie de:

 rotaţie;
 vibraţie;
 electronică;
 ionizare.
 Există un tip de spectru care nu implică nici proces de absorbţie, nici de emisie. Este vorba despre spectroscopia
Raman care studiază radiaţia împrăştiată (difuzată) de probă. Sursa radiaţiei poate fi în vizibil, ultraviolet
apropiat sau infraroşu apropiat.
 O moleculă poate suferi, prin absorbţia unui foton şi în funcţie de energia acestuia, trei feluri de schimbări sau
variaţii ale energiei ei: o variaţie a energiei de rotaţie, o variaţie a energiei de vibraţie şi o variaţie a energiei
electronice.
 Fiecare moleculă posedă deci niveluri energetice de rotaţie, de vibraţie şi electronice proprii, caracterizate prin
numere cuantice. Fiecare tranziţie între două niveluri energetice, diferite prin numerele lor cuantice, determină
apariţia unei linii, în spectrul de absorbţie al moleculei. Liniile spectrale se contopesc apărând în spectru benzi de
absorbţie.
DIAGRAMA SPECTRULUI ELECTROMAGNETIC ÎN FUNCŢIE
DE LUNGIMEA DE UNDĂ, FRECVENŢĂ ŞI ENERGIE
 SPECTRELE DE LINII

 Spectre de radiatie electromagnetica in domeniul ultraviolet sau vizibil care prezinta linii inguste, de absorbtie sau
emisie, de intensitati diferite, situate la anumite lungimi de unda

 Sursa liniilor spectrale o constitue starea energetica a atomului

 Trecerea electonilor de pe un nivel energetic pe altul se realizeaza prin preluarea sau cedarea unei cuante de
energie.

 Daca aceasta energie este in domeniul spectral ultraviolet sau vizibil, atunci cuanta de energie absorbita
(spectroscopie de absorbtie atomica) sau cedata (spectroscopie de emisie atomica) este reprezentata de fotonii care
genereaza pe o placa fotografica sau pe un sistem senzorial opto-electronic o linie ingusta bine conturata, in
dreptul lungimii de unda unde s-a produs absorbtia sau emisia fotonului.
 https://www.youtube.com/watch?v=1uPyq63aRvg
 O linie spectrala de absorbtie – linie ingusta intunecata pe fondul continuu colorat al spectrului, fiind
generata de trecerea electronilor de pe un nivel energetic inferior pe unul superior ca urmare a absorbtiei
unui foton
 Explicatia aparitiei spectrului sub aceasta forma este data de faptul ca din spectrul continuu in domeniul
vizibil, lipsesc (culoarea neagra) tocmai liniile (fotonii absorbiti la saltul electronic) speciei analizate.
 Lungimea de unda a liniilor spectrale de absorbtie atomica reprezinta un mijloc precis pentru identificarea
naturii elementului analizat si formeaza baza analizei spectroscopice calitative.
 O linie spectrala de emisie – linie colorata stralucitoare pe fondul continuu intunecat al spectrului, fiind
generata de emisia unui foton la trecerea electronilor de pe un nivel energetic superior pe unul inferior ca
urmare a incetarii aportului de energie care a provocat saltul
 Lungimea de unda a liniilor spectrale de emisie atomica reprezinta indicii precise pentru identificarea naturii
elementului analizat si formeaza baza analizei spectroscopice calitative.

 Intensitatea liniilor spectrale de absorbtie sau de emisie masurata cu un sistem fotometric, este proportionala
cu concentratia elementului sau ionului analizat si formeaza baza analizei spectroscopice cantitative
(determinarea concentratiei elementului pe cale spectrometrica) in acest scop fiind necesara o curba de
etalonare, in coordonate intensitate-concentratie, realizata cu concentratii cunoscute ale elementului chimic
respectiv. Valoarea intensitatii masurate a liniei spectrale se extrapoleaza pe aceasta curba si se citeste de pe
abscisa concentratia necunoscuta.
 SPECTRE DE ABSORBTIE

 Spectrele de absorbţie reprezintă dependenţa semnalului de lungimea de undă, λ.

 Există mai multe variante de prezentare dar cea mai utilizată este reprezentarea absorbanţei în funcţie de
lungimea de undă: A = f(λ).
 Celelalte variante, mai puţin utilizate - numite toate spectre de absorbţie - sunt T=f(λ), logA=f(λ), ε=f(λ)
sau logε = f(λ). Ultimele două servesc în special pentru caracterizarea speciilor moleculare întrucât nu mai
depind de condiţiile experimentale în care se fac determinările acestor spectre.
 Apariţia mai multor maxime în spectru indică nu numai diversele conformaţii pe care le poate lua molecula,
ci și tranziţiile electronice între diverse nivele de vibraţie ce corespund stărilor electronice în cauză.

Excitarea electronilor din orbitalii moleculari

 Moleculele care absorb, în domeniul de lungimi de undă dintre 200 şi 700 nm, sunt cele care conţin
electroni conjugaţi de tip π * şi perechi de electroni de nelegătură. Astfel de grupări poartă numele de
cromofori.

În cazul în care avem un sistem de electroni Π * conjugaţi, fiecare legătură dublă adiţională deplasează maximul
absorbanţei spre lungimi de undă mai mari cu aproximativ 30 nm. Valoarea coeficientului molar de absorbţie se
dublează aproximativ la adăugarea unei noi legături duble.
SPECTRELE DE ABSORBŢIE PENTRU MAI MULTE
CONCENTRAŢII (C1, C2, ... , C5) ALE ACELEIAŞI SOLUŢII.

Curba de calibrare- pe baza valorii Ax,

măsurate, se calculează
valoarea cx
 LEGEA LAMBERT-BEER
 Legea de bază folosită în analizele sau determinările spectrofotometrice, care descrie fenomenul de absorbţie
constituind o legătură între cantitatea de lumină absorbită şi proprietăţile soluţiei pe care o străbate.
 Peak-rile din spectru extrapolate pe abscisa, identifica grupari
functionale sau molecule formand baza analizei calitative
 Inaltimea (suprafata) peak-rilor este proportionala cu
concentratia acelei specii din amestec si sta la baza analizei
cantitative
 Este necesara o curba de etalonare obtinuta cu concentratii
cunoscute ale speciei moleculare respective
 Spectrofotometria de absorbţie molecularǎ UV-VIS se bazeazǎ pe absorbţia radiaţiilor electromagnetice în
domeniul de lungimi de undǎ 200-1100 nm de cǎtre speciile absorbante aflate de obicei în soluţii.
 Colorimetria, una dintre tehnicile extrem de mult utilizate în practica analitică, reprezintă varianta în care
intensitatea culorii probei se compară vizual sau instrumental, în lumină albă, cu un set de soluţii etalon -
preparate în condiţii absolut identice cu proba. Aceasta este o metodă subiectivă şi mai puţin selectivă, pentru că
rezultatele depind mult de persoana care execută analiza. Se remarcă faptul că sensibilitatea maximă a ochiului
omenesc atinge maximul pentru domeniul 550 - 560 nm (domeniul culorii verzi), lucru important când compararea
probei cu etalonul se face vizual. În această tehnică se pot realiza măsurători, prin comparaţie vizuală, chiar în
eprubetă la lumina zilei, rezultând analize chimice cu exactităţi mai mici de 1%. Cu cât există mai multe soluţii
etalon, pentru comparaţie, cu atât metoda este mai exactă.
 Fotometria şi spectrofotometria măsoară instrumental lumina transmisă de o soluţie "colorată" lucrând cu o sursă
de lumină monocromatică. Cu ambele variante se poate chiar trasa un spectru de absorbţie , adică o curbă,
obţinută prin măsurarea semnalului în funcţie de lungimea de undă a radiaţiei incidente. În literatura de specialitate
uneori se foloseşte pentru ambele metode şi denumirea de „metodă colorimetrică” (sau chiar spectrocolorimetrică),
ceea ce uneori poate crea confuzii. În domeniul UV, ochiul omenesc nepercepând lumina, se utilizează doar
spectrofotometria .
SPECTRUL DE EMISIE

 al unui element chimic sau compus chimic este spectrul frecvențelor radiației electromagnetice emise ca urmare a
unui atom sau a unei molecule care face o tranziție de la o stare de energie înaltă la o stare de energie mai
scăzută.
 Energia fotonică a fotonului emis este egală cu diferența energetică dintre cele două stări. Există multe tranziții
electronice posibile pentru fiecare atom și fiecare tranziție are o diferență energetică specifică. Această colecție de
tranziții diferite, care conduc la diferite lungimi de undă radiate, formează un spectru de emisii. Spectrul de emisii al
fiecărui element este unic.
 Prin urmare, spectroscopia poate fi utilizată pentru identificarea elementelor în materie în cazul compoziției
necunoscute. În mod similar, spectrele de emisie ale moleculelor pot fi utilizate în analiza chimică a substanțelor.

 Frecvențele luminii pe care le poate emite un atom sunt dependente de stările în care electronii pot exista. Atunci
când este excitat, un electron se deplasează la un nivel de energie mai mare sau orbital. Când electronul cade
înapoi la nivelul de bază, lumina este emisă.

Imaginea de mai sus prezintă spectrul emisiilor de lumină vizibilă pentru hidrogen. Dacă ar fi existat doar un
singur atom de hidrogen, atunci o singură lungime de undă ar fi observată într-un anumit moment dat. Se
observă mai multe posibile emisii, deoarece eșantionul conține mai mulți atomi de hidrogen care se află în
diferite stări de energie inițiale și ajung la diferite stări de energie finală. Aceste combinații diferite conduc la
emisii simultane la diferite lungimi de undă.
SUBIECTE PARTIAL

 Legatura ionica

 Legatura covalenta

 Proprietatile electrice ale moleculelor

 Proprietatile optice ale moleculelor

 Proprietatile magnetice ale moleculelor