Laboratorul Facultatea de Inginerie

de Analiză Spectroscopia Alimentară Suceava

Instrumentală Rezumat

Spectroscopia este o denumire generică dată unei clase de procedee şi tehnici experimentale
prin care urmăreşte şi se cuantifică efectul absorbţiei sau emisiei de energie de către o probă
supusă analizei chimice calitative şi/sau cantitative.

La folosirea spectroscopiei în analiza chimică calitativă Scopul spectroscopiei este acela ca

dintr-un spectru să se obţină informaţii despre proba analizată precum: structura internă, compoziţie,
dinamică. Spectroscopia analitică permite recunoasterea naturii atomilor şi moleculelor după forma
caracteristică a spectrelor lor. Spectroscopia de mare precizie are ca scop determinarea unor
constante fizice sau testarea de ipoteze referitoare la legi ale naturii.

Radiaţia ectromagnetică emisă într-un spectru electromagnetic este desfăcută prin refracţie
pe o prismă sau pe o reţea de difracţie în scopul evidenţierii precise a lungimilor de undă specifice
diferitelor elemente, ioni, radicali sau molecule. La folosirea spectroscopiei în analiza chimică
calitativă se realizează corelarea lungimilor de undă a spectrelor obţinute cu spectre etalon. La
analiza chimică cantitativă se foloseşte dependenţa dintre intensitatea emisiilor spectrale specifice
şi concentraţia elementelor sau substanţelor din compuşi sau amestecuri de compuşi.

Clasificarea metodelor spectroscopice

1. Spectroscopie atomică

Spectroscopie atomică de absorbţie (AAS/OAS)

Spectroscopie de atomică de emisie (AES/OES)

Spectroscopie de atomică de fluorescenţă (AFS)

Spectroscopie electronică

Spectroscopie Röntgen (XRS)

2. Spectroscopie moleculară

Spectroscopie în e masă (MS)

4. Spectroultraviolet-vizibil (UV/Vis)

3. Spectroscopie dscopie de timp ultrascurt

5. Spectroscopie Laser

6. Spectroelectrochimie

7. Astrospectroscopie
Laboratorul Spectroscopia Facultatea de Inginerie
de Analiză Röntgen Alimentară Suceava
Instrumentală Rezumat
Radiaţiile Röntgen sînt radiaţii electromagnetice cu lungimea de undă cuprinsă între 10 -12 m > λ > 10-8
m şi cu energii cuprinse în limitele 10 6 eV > h  >102eV. Pe plaja lungimilor de undă radiaţia Röntgen se
găseşte între radiaţia ultravioletă (lungime de undă mai mare) şi radiaţia Gamma ( lungime de undă mai
mică),
Radiaţia Röntgen poate fi definită în două moduri :
- ca undă electromagnetică , cu indicarea lungimii de undă în [Ǻ] sau în [mm]
- ca o succesiune de cuante Röntgen din care fiecare are o anumită energie indicată în [eV]
Radiaţiile Röntgen iau naştere atunci cînd electroni puternic acceleraţi în vid întîlnesc materie care
produce frînarea lor. La locul frînării în funcţie defrecvenţă iau naştere două feluri de radiaţii Röntgen: o
radiaţie de frînare discontinuă ( spectru de linii) şi o radiaţie de frînare continuă (spectru continuu) .
Radiaţia de frînare discontinuă este o radiaţie cuantică specifică elementelor chimice şi formează baza
spectroscopiei Röntgen pentru determinarea compoziţiei chimice elementare a materiei cristaline .In
vederea provocării emisiei specifice de radiaţii Röntgen de către substanţa analizată se pot folosi ca
surse de fascicule de radiaţii Röntgen sau fascicule concentrate de electroni de înaltă energie
Spectroscopia Röntgen de fluorescenţă foloseşte foloseşte pentru excitarea substanţelor
radiaţii Röntgen. Marele avantaj al spectroscopiei de fluorescenţă constă în faptul că proba de analizat
nu trebuie plasată în vacuum înalt deorece radiaţia Röntgen pierde foarte puţină energie la trecerea
prin aer. De asemenea densitatea energetică mai mare a radiaţiilor Röntgen faţă de densitatea
energetică a fasciculului de electroni face ca primele să pătrundă mai adînc decît fasciculele de
electroni în obiectul analizat. Există două procedee diferite de spectroscopie Röntgen de fluorescenţă:
Analiză Röntgen de fluorescenţă dispersivă după lungimea de undă
Analiză Röntgen de fluorescenţă dispersivă după energie
Folosirea unuia sau a altuia dintre procedee depinde de mai mulţi factori . Astfel procedeul dispersiv
după energie este mult mai rapid decît procedeul dispersiv după lungimea de undă, în schimb cel din
urmă procedeu este mai exact, cu rezoluţie spectrală mai ridicată precum şi singurul procedeu admis în
domeniul analizei urmelor. De asemenea procedeul dispersiv după lungimea de undă este folosit la
spectrometrele simultane unde o probă poate fi analizată în acelaşi timp asupra mai multor elemente
componente.
Spectroscopia de difracţie foloseşte pentru excitarea substanţelor fascicule de electroni de înaltă
energie. Acest tip de spectroscopie este folosită în principal pentru determinarea elementelor uşoare
precum : (B,C,N,O) deoarece rezoluţia este mai mare decît la excitaţia cu radiaţii Röntgen. Marele
dezavantaj că proba sau piesa de analizat trebuie plasate într-un vacuum înalt, de asemenea dată
fiind densitatea energetică limitată a electronilor nu este posibilă excitarea straturilor electronice mai
adînci. La acest procedeu se folosesc aşa numite macrosonde cu diametrul fasciculului de electroni de
cca 1 mm şi microsonde cu diametrul fasciculului de electroni de cca 1 μm. La ora actuală extinderea
cea mai mare o cunosc microsondele în combinare cu un microscop electronic. Prin această combinaţie
dezavantajul realizării vacumului înalt este minimalizat deoarece la microscoapele electronice cu rastru
proba trebuie oricum plasată în vacuum înalt. Totodată prin această combinaţie se extinde domeniul de
utilizare a unui microscop de la analiza de structură şi la analiza chimică calitativă şi cantitativă. Din
motive de spaţiu extrem de restrîns la microsonde ca numărătoare sînt folosite numai sisteme
dispersive de energie a căror detectoare sînt elemente semiconductoare de siliciu sau germaniu dopate
cu litiu.

Laboratorul Spectroscopia Facultatea de Inginerie

de Analiză de emisie atomică Alimentară Suceava
Instrumentală Rezumat
Spectroscopia de emisie atomică AES/OES este o metodă recunoscută pentru analiza
cantitativă şi calitativă pentru multe elemente în special metale şi semimetale. Sînt folosite
următoarele procedee de spectroscopice de absorbţie atomică :

- Spectroscopie de emisie cu plasmă cuplată inductiv (ICP-OES)

- Spectroscopie de emisie cu plasmă de microunde (MPT-AES)
- Spectroscopie de emisie cu arc (GDOS)
- Spectroscopia cu hidruri (CV-AAS)

Rezultatul spectrografiei de emisie a unei probe o reprezintă un spectru de de linii. O linie

spectrală de emisie apare în spectru ca o linie strălucitoare pe fondul continuu al spectrului. Ea este
generată de trecerea electronilor de pe un nivel energetic superior excitat, prin aport de energie

Spectru de linii de emisie

exterioară, pe unul inferior cu reemisia energiei primite sub formă de fotoni care generează linii
spectrale de emisie a căror lungime de undă este specifică elementului chimic, iar intensitatea liniilor
este proporţională cu concentraţia elementului respectiv . Prezenţa unor liniile colorate sînt indicii
asupra elementelor chimice din compoziţia substanţei analizate.

La spectroscopia de absorbţie atomică se aduce un aport de enegie de excitaţie probei de

analizat prin plasmă , arc sau prin tehnica specială a hidrurilor şi se înregistrează spectrele de linii de
emisie.

Arzător

Schema de principiu a spectroscopiei de emisie atomică

prin compararea manuală a spectrelelor de emisie cu atlase de spectre cunoscute , sau la aparatele
moderne prin comparare electronică, se realizează analiza calitativă a probei. Prin măsurarea
intensităţii liniilor spectrale prin intermediul unei curbe etalon se realizeaăă analiza cantitativă.

Laboratorul Spectroscopia Facultatea de Inginerie

de Analiză de absorbţie atomică Alimentară Suceava
Instrumentală Rezumat
Spectroscopia de absorbţie atomică (AAS) este o metodă recunoscută pentru analiza cantitativă şi
calitativă pentru multe elemente în special metale şi semimetale. Rezoluţie mare şi modul
relativ simplu de lucru fac ca ea să fie folosită la scară largă pentru analiza cantitativă a urmelor
diferitelor elemente. Sînt folosite următoarele procedee de spectroscopice de absorbţie
atomică :

- Spectroscopia cu flacără (F-AAS)

- Spectroscopia cu cuptor de grafit (GF-AAS)
- Spectroscopia cu hidruri (CV-AAS)

În urma spectrografierii unei substanţe se obţine un spectru de linii de absorbţie. O linie

spectrală de absorbţie se prezintă sub forma unei linii inguste întunecate pe fondul continuu al
spectrului. Liniile de absorbţie sînt generate de trecerea electronilor de pe un nivel energetic inferior pe
un nivel

Spectru de linii de absorbţie

superior ca urmare a absorbţiei unui foton. Lungimea de undă a liniilor de absorbţie sînt specifice
elementului sau ionului chimic analizat şi formează baza analizei spectroscopice calitative
( identificarea elementelor Intensitatea liniilor spectrale de absorbţie este proporţională cu cantitatea
elementului sau ionului analizat si formează baza analizei spectroscopice cantitative ( determinarea
concentraţiei elementului)

La spectroscopia de absorbţie atomică se trimite un fascicul de radiaţie monocromatică, specifică

elementului analizat, prin proba de analizat şi se măsoară cantitatea de radiaţie absorbită de
elementul analizat din radiaţia incidentă .

Lampă cu catod gol Sche

ma de principiu a
spectroscopiei de absorbţie
atomică Pentru realizarea spectroscopiei de absorbţie atomică este necesară
atomizarea şi excitarea probei ce reprezintă tehnici de trecere atomilor substanţei de analizat prin
aport de energie într-o formă atomică individuală excitată capabilă să absoarbă fotoni specifici emisi de
lampa cu catod gol. În funcţie de diferite criterii atomizarea se poate realizeaza cu o flacără de gaz cu
un cuptor de grafit (tub de grafit încălzit electric) sau prin tehnici speciale (tehnica hidrurilor). În forma
excitată atomii absorb din radiaţia monocromatică incidentă, specifică elementului analizat, cantităţi de
radiaţii proporţionale cu concentraţia elementului din probă. Baza analizei cantitative o reprezintă legea
Lambert – Beer
Laboratorul Spectroscopie Facultatea de Inginerie
de Analiză Alimentară Suceava
Legea Lambert-Beer
Instrumentală
Rezumat

Legea Lambert - Beer stabileşte legăturile legăturile matematice între cantitatea de radiaţii
electromagnetice emise respectiv absorbite şi concentraţie în cazul analizei spectroscopice
cantitative precum şi în cazul turbidimetriei şi nefelometriei. Intensitatea fasciculului trecut prin probă (I)
are expresia :

I  I0  e k  b c

unde: k- coeficient de absorbţie dependent de frecvenţă, b- grosimea stratului absorbant, c-

concentraţia atomilor liberi care absorb. Conform Legii Lambert – Beer se stabilesc următoarele mărimi:

- Transmisia ( transmitanţa):

I I
T   e  k  b c  10  a  b  c sau sub formă procentuală %T   100
I0 I0
- Opacitatea ( inversul transmisiei):

1 I0

T I
- absorbţia (A) sau (absorbanţa(A) sau extincţia(E) sau densitatea optică(D):

I0 1
A  log  log  a  b  c
I T
Pentru un sistem dat a, respectiv b sînt constante ,
- absorbţia molară (  m ) sau coeficientul molar de extincţie (ε) reprezintă raportul dintre absorbţia
(A) şi produsul dintre concentraţia molară (c m), ( moli/l) a soluţiei şi grosimea (b) a stratului străbătut de
radiaţie :
A

cm  b

A    cm  b
Coeficientul molar de extincţie (ε) reprezintă o constantă a substanţei absorbante. El caracterizează
sensibilitatea unei reacţii de culoare şi limitele de concentraţii între care este posibilă dozarea în cazul
analizei fotometrice. Mărimea acestui coeficient variază în limite largi .
Laboratorul Facultatea de Inginerie
de Analiză Spectrul radiaţiei Alimentară Suceava
Instrumentală electromagnetice
Rezumat

Spectrul electromagnetic descrie diferitele tipuri de unde electromagnetice aranjate după

lungimea de undă şi frecvenţă. Intr-o parte a spectrului se găsesc undele radio a căror lungime de undă
se găseşte între cîţiva cm şi cîţiva km. În cealaltă parte a spectrului se găses radiaţiile Gamma, extrem
de bogate în energie , a căror lungime de undă are ordin de mărime atomic. In figura de mai jos este
reprezentat schematic spectrul electromagnetic în funcţie de lungimea de undă şi frecvenţă
( reprezentare proporţională). Se poate observa uşor cît de puţin ocupă spectrul vizibil din tot domeniul
spectral.

Mărimile de bază care caracterizează un spectru de radiaţie sînt frecvenţa şi lungimea de undă.
Transformarea lungimii de undă a radiaţiei în frecvenţă se realizează cu formula simplă :

unde: - frecvenţa. Unitatea pentru frecvenţă este Herţ-ul dedus din uitatea de bază secunda (s)

exprimată verbal frecvenţa reprezintă numărul de oscilaţii pe secundă. , c - viteza luminii în vacuum
(299.792.458 m/s) , - lungimea de undă în nm

Conform mecanicii cuantice lumina poate fi privită şi ca o aglomerare de particule , fotonii, a căror
energie, dată de relaţia :

depinde de frecvenţa folosită. În formula de mai sus (h) este constanta lui Plank . Energia fotonilor se
esprimă în Sistemul Internaţional în Joule (J) sau în Electronvolţi (eV)
aboratorul Facultatea de Inginerie
de Analiză Metode optice de Alimentară Suceava
Instrumentală analiză
Rezumat

Lumina reprezintă partea vizibilă a spectrului de radiaţie electromagnetică. La iradierea unui corp
soluţie sau gaz cu radiaţie luminoasă aceasta suferă o serie de fenomene specifice de
reflexie, absorbţie, difuzie, refracţie, etc., Intensităţile radiaţiilor ce rezultă ca urmare a
acestor fenomene sînt legate prin relaţia:
I0  I r  Iabs  I  Id
unde:
I0- radiaţia incidentă
Iabs-radiaţia absorbită
Ir- radiaţia reflectată
Id- radiaţia difuzată
I-radiaţia transmisă.

Radiaţia transmisă include şi radiaţia refractată , radiaţie care are un unghi mai mare decît unghiul dintre
radiaţia incidentă şi radiaţia transmisă nerefractată dar mai mic decît unghiul dintre radiaţia incidentă şi
radiaţia difuzată. Reflexia poate fi totală , parţială sau inexistentă. Un corp care reflectă total lumina
albă apare opac şi de culoare albă. Dacă un corp reflectă parţial lumina albă acesta apare colorat în
culoarea complementară culorii absorbite. Dacă un corp nu reflectă lumina (aceasta este total absorbită)
corpul apare de culoare neagră şi este opac. O soluţie are o anumită culoare pentru că lasă să treacă
(transmite) această culoare şi absoarbe în schimb culoarea complementară . De exemplu percepem o
soluţie de culoare roşie deoarece soluţia absoarbe culoarea verde şi transmite culoarea
complementară (cea roşie) . Pentru a măsura absorbţia unei soluţii roşii în vederea determinării
concentraţiei , cuva cu soluţie trebuie iradiată cu culoare verde cu lungimea de undă de 490 şi 580
nm. În tabelul de mai jos sînt prezentate culorile spectrale ale luminii albe şi culorile
complementare corespunzătoare
Culoarea soluţiei Lumina absorbită

culoare Lungime de undă (nm)

Galben-verde violet 390 - 450

Galben Albastru 435 - 490

roşu verde 490 - 580

albastru galben 580 - 595

Verde-albastru orange 595 - 650

verde (abastru-verde) roşu 650 - 780

Nr. Metoda de analizăoptică Fenomenul optic

1 Spectroscopia corpului solid reflexia radiaţiei
2 Colorimetrie şi Spectrofotometrie absorbţia radiaţiei
3 Turbidimetrie şi Nefelometrie Absorbţia şi difuzia radiaţiei
4 Refractometrie schimbarea unghiului radiaţiei
5 Polarimetrie polarizarea radiaţiei
Bazate pe aceste interacţiuni între radiaţii, corpuri şi substanţe s-au pus bazele unor metode fizice de
analiză spectrală. În tabelul de mai jos sînt prezentate principalele metode optice de analiză ce se
sprijină pe aceste interacţiuni