PUTEA SA FIE SI MAI RAU

de Ion Pribeagu

Din foc de-azur îşi ţese luna firul

Şi varsă-n noapte stropi de aur mat
Când Gică năvăleşte sus la Spiru
Şi-i povesteşte crunt şi disperat:

- Venind la şapte-acasă cu şareta,

Gurău, proprietar de pe Aquile,
Găseşte pe nevastă-sa, pe Geta,
În braţele vecinului Vasile.

Când a văzut că scumpa lui soţie

Îi tăvăleşte numele-n noroi,
Fără să-şi deie seama ce-o să fie,
A tras cu revolveru-n amândoi!

Tu ce zici, îşi continuă Gică şirul,

De-această nebunie-a lui Gurău?
- Eu ce să zic? răspunde cinic Spiru,
Eu zic: putea să fie şi mai rău!

- Vasile are-o rană-n cap. Pe Geta

A dus-o la spital, la Făgădău.
Dar Spiru, calm, fumându-şi ţigareta,
A zis : - Putea să fie şi mai rău!

- Eu nu-nţeleg deloc, îi spuse Gică,

Nici calmul tău şi nici răspunsul tău;
Dacă l-a împuşcat pe Vasilică,
Cum de putea să fie şi mai rău?

- Putea să fie şi mai rău! Sunt fapte

Ce nu se spun atunci când nu-ţi convine...
Dacă venea acasă ieri, la şapte,
Era mai rău, căci mă-mpuşca pe mine